Controversata fluorură este unul dintre ingredientele de bază atât în PROZAC (clorhidrat de fluoxetene), cât și în gazul paralizant SARIN (isopropil-metil-fosforil fluoride).
Fluorura de sodiu, un deșeu periculos derivat din procesul de fabricare a aluminiului, este un ingredient comun în otrăvurile pentru sobolani și gândaci, medicamente anestezice, hipnotice, psihiatrice sau gaze de luptă. Istoric, neutralizarea acestui deșeu a fost scumpă, până industria de aluminiu, cu o supraabundentă de reziduuri a vândut-o publicului ca pe idee teribil de nebunească, dar extrem de profitabilă cu un astronomic profit de 20.000%, adică să o injecteze în apa noastră și apoi să o bem.
Prima apariție a apei potabile fluorurate pe Pământ a avut loc în lagărele naziste din Germania. Gestapo nu era deloc îngrijorat cu privire la asa-zisul efect al fluorului asupra dinților copiilor; presupusul lor motiv pentru medicația in masă cu fluorură de sodiu a fost cel de a steriliza oamenii și ai forța în supunere calmă pe cei din lagărele de concentrare . (Ref. carte: "The Crime and Punishment of I.G. Farben: The Unholy Alliance Between Hitler and the Great Chemical Combine'' o carte de Joseph Borkin New York: Barnes & Noble, 1997.)
Dovezi științifice independente care apar în mod repetat în ultimii 50 de ani arată că fluorul ne scurtează durata de viață, promovează cancerul și diverse tulburări mentale, accelerează osteoporoza și șoldurile rupte la bătrâni și ne face proști, docili și servili, toate într-un singur pachet. Există nenumărate instante in care aluminiul este descoperit în creier, eventual, fiind un factor cauzal în boala Alzheimer și nu numai, cu tot mai multe dovezi către afinitatea puternică a fluorului pentru aluminiu și de asemenea, capacitatea sa de a "păcăli" bariera hemato-encefalică (sânge - creier) prin imitarea ionilor de hidrogen, astfel permițând accesul chimic în țesuturile cerebrale.
Chiar și în cantități mici, fluorura de sodiu este o otravă periculoasă fără un antidot eficient. Fluorura de sodiu este complet diferită de cea organică, calciu-fluorofosfat necesară corpurilor noastre și oferită de natură, pentru a ne construi și întări oasele și dinții. Acest produs organic de calciu-fluorofosfat, derivat din alimente adecvate, este o sare organică comestibilă, insolubilă în apă și asimilabilă de organismul uman, în timp ce fluorura de sodiu anorganică utilizată în apa fluorurată este toxică și integral solubilă in apă. Corpul refuză să o asimileze. Chimicalul cel mai frecvent utilizat pentru a fluorida apa potabilă este asociat cu o creștere a nivelului de plumb din sânge la copii, spune cercetarea prezentată de Masters and Coplan(September 1999).
Acum știm că aluminiul provoacă anomalii semnificative în neurotubuli, structuri în neuroni esențiale pentru funcția lor și aceste anormalităti sunt puternic asociate cu boala Alzheimer. Aluminiul intră în creier printr-o serie de mecanisme, de exemplu prin atașarea la glutamat și fluor. Cu utilizarea pe scară largă a excitotoxinei glutamat ca aditiv alimentar și fluorul adăugat la apă potabilă, absorbția de aluminiu este comună. În plus, aluminiul injectat se poate combina cu fluorul în organism pentru a produce un compus, fluoroaluminiul, care are o serie de efecte nocive, inclusiv leziuni cerebrale. Există dovezi că fluorul poate declanșa activare microglială și excitotoxicitate, care în combinație sunt deosebit de dăunatoare pentru creier. (Blaylock, RL. Fluoride 2004:37(4);301 -314.)
Sursa: Mihai Conta
Fluorura de sodiu, un deșeu periculos derivat din procesul de fabricare a aluminiului, este un ingredient comun în otrăvurile pentru sobolani și gândaci, medicamente anestezice, hipnotice, psihiatrice sau gaze de luptă. Istoric, neutralizarea acestui deșeu a fost scumpă, până industria de aluminiu, cu o supraabundentă de reziduuri a vândut-o publicului ca pe idee teribil de nebunească, dar extrem de profitabilă cu un astronomic profit de 20.000%, adică să o injecteze în apa noastră și apoi să o bem.
Prima apariție a apei potabile fluorurate pe Pământ a avut loc în lagărele naziste din Germania. Gestapo nu era deloc îngrijorat cu privire la asa-zisul efect al fluorului asupra dinților copiilor; presupusul lor motiv pentru medicația in masă cu fluorură de sodiu a fost cel de a steriliza oamenii și ai forța în supunere calmă pe cei din lagărele de concentrare . (Ref. carte: "The Crime and Punishment of I.G. Farben: The Unholy Alliance Between Hitler and the Great Chemical Combine'' o carte de Joseph Borkin New York: Barnes & Noble, 1997.)
Dovezi științifice independente care apar în mod repetat în ultimii 50 de ani arată că fluorul ne scurtează durata de viață, promovează cancerul și diverse tulburări mentale, accelerează osteoporoza și șoldurile rupte la bătrâni și ne face proști, docili și servili, toate într-un singur pachet. Există nenumărate instante in care aluminiul este descoperit în creier, eventual, fiind un factor cauzal în boala Alzheimer și nu numai, cu tot mai multe dovezi către afinitatea puternică a fluorului pentru aluminiu și de asemenea, capacitatea sa de a "păcăli" bariera hemato-encefalică (sânge - creier) prin imitarea ionilor de hidrogen, astfel permițând accesul chimic în țesuturile cerebrale.
Chiar și în cantități mici, fluorura de sodiu este o otravă periculoasă fără un antidot eficient. Fluorura de sodiu este complet diferită de cea organică, calciu-fluorofosfat necesară corpurilor noastre și oferită de natură, pentru a ne construi și întări oasele și dinții. Acest produs organic de calciu-fluorofosfat, derivat din alimente adecvate, este o sare organică comestibilă, insolubilă în apă și asimilabilă de organismul uman, în timp ce fluorura de sodiu anorganică utilizată în apa fluorurată este toxică și integral solubilă in apă. Corpul refuză să o asimileze. Chimicalul cel mai frecvent utilizat pentru a fluorida apa potabilă este asociat cu o creștere a nivelului de plumb din sânge la copii, spune cercetarea prezentată de Masters and Coplan(September 1999).
Acum știm că aluminiul provoacă anomalii semnificative în neurotubuli, structuri în neuroni esențiale pentru funcția lor și aceste anormalităti sunt puternic asociate cu boala Alzheimer. Aluminiul intră în creier printr-o serie de mecanisme, de exemplu prin atașarea la glutamat și fluor. Cu utilizarea pe scară largă a excitotoxinei glutamat ca aditiv alimentar și fluorul adăugat la apă potabilă, absorbția de aluminiu este comună. În plus, aluminiul injectat se poate combina cu fluorul în organism pentru a produce un compus, fluoroaluminiul, care are o serie de efecte nocive, inclusiv leziuni cerebrale. Există dovezi că fluorul poate declanșa activare microglială și excitotoxicitate, care în combinație sunt deosebit de dăunatoare pentru creier. (Blaylock, RL. Fluoride 2004:37(4);301 -314.)
Sursa: Mihai Conta
Foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu