EMINESCU ŞTIA CĂ MAREA NEAGRĂ FUSESE PĂMÂNT SFÂNT

În ultima vreme e tot mai greu pentru anumite puteri politice și economice să împiedice apariția unor informații strict confidențiale, iar când informațiile sunt susținute de nume celebre, veridicitatea lor sporește.

În acest fel, ROBERT BALLARD, cel ce a descoperit epava Titanicului, a arătat că spaţiul acoperit cu APELE MARII NEGRE a fost LOCUIT în trecut și CĂ SUB APE se găsesc CLĂDIRI DEOSEBITE.

Din păcate, noi înșine, ca popor, avem nevoie să vină străinii să ne arate cine am fost în trecut și ce suntem…

Eminescu însuși pare a fi cunoscătorul legendelor românești venite din timpuri străvechi. Puţini sunt cei care, citindu-l pe Eminescu, remarcă așa zisele LICENŢE POETICE, sub care poetul A ASCUNS ADEVĂRURI ce NU puteau fi spuse atunci și care NU sunt spuse, cine știe din ce motive, nici astăzi.

El a încercat ca prin poeziile sale să lase românilor o parte din adevărul istoric pe care puţini îl cunoșteau și atunci dar și acum. Metafore ca “ochi adânci ca marea” sau “Si muma mea e Marea” ascund înţelesuri mistice.
O astfel de poezie, dedicată religiei strămoșești, încercând să arate oarecum rădăcinile credinţei geţilor în nemurire.

“Din Fundul Marii Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi șiruri au iesit…”

În sprijinul lui Eminescu vin COLINDELE și CÂNTECELE POPULARE culese de personalităţi de seama românesti, ca Tudor Pamfile, Vasile Lovinescu sau Nicolae Densușianu.

“Ostrovul din mare/Cam din Marea Alba/și din Marea Neagră…”;
“…Prundul Mării Dalbe/La Dalbele Mănăstiri…”; “…Pe prundul Sfintei Mări / Ion oile paște…”.

Toate aceste rămășite folclorice arată echilibrul universal yin – yang, alb-negru, în afara căruia NU EXISTĂ NIMIC. Iar poeziile vin doar să amintească celor care, dacă nu știau, că ţara noastră a fost pe vremuri TĂRÂMUL ZEILOR, ţara făgăduinţei, locul unde existau fii zeului Dak-sha, stăpânul universurilor.

Diodor amintea: “In faţa ţinutului celţilor, în părţile Oceanului, este o insulă numită LEUKY, adică ALBA."

LATONA, mama lui Apollo (Zalmoxe – n. r. Carmen Pankau), s-a născut aici și din cauza asta APOLLO este mai venerat aici decât ceilalți zei… Această insulă era numita și HELIXEA (Felicia) sau, INSULA PREAFERICIŢILOR. Nu departe de acolo erau munții Riphei (CARPAŢI)…

”Preafericiții” sau blajinii erau urmașii atlanților, cunoscuți și sub numele de RAMANI. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se vărsau toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tărâmuri își are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune și rele.

Cercetările recente au scos la iveală o parte din trecutul mistic al românilor și vor arăta locul pe care-l vor ocupa ei in viitor. Până atunci, nu rămâne decât să admirăm în poeziile lui Eminescu gloria uitată a strămoșilor noștri și să ne regăsim rădăcinile.

“Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte nalte și cobor în sure hale
Cu lumină, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dara ea, infiorată de adânca ei durere,
In imagini de talazuri cânt-a Daciei cadere
Și cu-albastrele ei braţe tărmii mângaie duios.”

Sursa: Basarabia literară
Adaptare și foto: Carmen Pankau