“Europenii arieni”, românii de astăzi, sunt acei care au invadat India şi au dat unui miliard de oameni fizionomia şi cuvinte europene.
Cuvintele limbii vechi româneşti, cu toate componentele ei, le găsim la mii de kilometri de slavi ori de Imperiul Roman, în celălalt capăt de lume, o dovadă că ea avea ”etimoane latine şi germano-slave” înainte de a exista ei, nepoţii latini şi “germano-slavi”.
Chiar şi o arheologie rudimentară ne arată că în teritoriul României se găsesc cele mai vechi oseminte ale omului de tip contemporan, de acum 42.000 de ani, răstimp în care el a cucerit tot globul pământesc. Să nu uităm de asemenea că a ajuns să locuiască şi ţărmurile, chiar insulele Oceanului Arctic, în Europa, înainte de Glaciaţiunea Würm, dar pe parcursul ei, el nu a mai supravieţuit decât cu un număr mic de indivizi, locuitori ai unor peşteri, în Pirinei şi în Carpaţi.
După topirea gheţarului acum 13.000 de ani, omul de cavernă din Pirinei a dispărut fără urmă, poate datorită unor potopuri devastatoare, astfel că, toată ZESTREA GENETICĂ şi LINGVISTICĂ PREGLACIARĂ a europenilor a fost păstrată DOAR în peşterile din CARPAŢI.
Omul de cavernă din Carpaţii României a creat Prima Civilizaţie Neolitică a Europei în teritoriul aferent râurilor bazinului Dunării de Jos, cu o mică populaţie de sedentari agricultori, de 10.000 de ani, posesori ai celei mai vechi limbi europeane, ce începe cu sunetele din natură şi construieşte cu ele un sistem lingvistic, în care morfeme stem, cu înţeles, rădăcini de cuvânt, se repetă, descriind noţiunile ca pe nişte metafore, pentru a denumi toate descoperirile colectivităţii umane, înainte de a exista graniţe şi popoare.
Numărul iniţial al supravieţuitorilor după marile potopuri era evident mic şi a crescut progresiv, la nivel de zeci de mii, apoi de sute de mii, producând primele forme de urbanizare, ca urmare a măririi rezervelor de hrană cu produse agricole, dependente direct de condiţiile meteorologice.
La nivelul unei colectivităţi de câteva sute de mii de indivizi nu se poate pune problema vorbirii mai multor limbi, dar terminologia unor grupuri profesionale începe să se distingă şi apar limbaje specifice, culegătorilor, pescarilor, vânătorilor, păstorilor, crescătorilor de animale, plugarilor, navigatorilor, comercianţilor, inclusiv un limbaj specific slujitorilor componentei administrative şi spirituale.
Această limbă europeană unică, a omului de pe râurile din Bazinul Dunării de Jos, conţine toate fondurile lingvistice ale viitoarei Europe, ea fiind limba română contemporană.
Înmulţirea populaţiei peste capacitatea locului de a furniza hrană a determinat roirile din aproape în aproape pentru agricultori şi pe distanţe din ce în ce mai mari pentru păstori.
Agricultorii sedentari au creat la noi un nucleu cu o societate civilizată care a atins apogeul în urmă cu 7500 de ani sub forma culturilor Ariuşd-Cucuteni-Tripolia şi Gumelniţa, Hamangia, de o parte şi de alta a Carpaţilor şi Dunării, cu câteva mii de case într-o formaţiune urbană, cu ceramică pictată, ceramică neagră, multe unelte, puţine arme şi chiar prima scriere din lume, la Tărtăria, România.
În 2000-3000 de ani omul a folosit calul în transport şi cuvintele, însoţite de ceramica de la noi, au ajuns pe malurile Egeei, Mediteranei, Balticii, Atlanticului şi în nordul Chinei, dimpreună cu neamurile noastre, mai mult sau mai puţin războinice, pentru ca mai târziu ele să uite de unde au plecat şi să ne atace pe noi, cei care am rămas pe loc.
Istoria europeană începe cu grecii care-şi amintesc că au traversat Dunărea de Jos spre Peninsula Balcani în urmă cu 3900 de ani, adică la 3600 de ani după splendida Civilizaţie Cucuteni.
Grecii scriu că în Balcani au găsit pe cei mai vechi oameni, pe care i-au numit Pelasgi. Francezul Guido A Mansuelli spune că de fapt pelasgii sunt tot una cu sciţii.
Herodot înţelegea prin “traci” pe geţii care treceau spre lumea largă, locuind în căruţe, fiind deci nomazi şi ocupând în vremea lui toată Europa şi stepa siberiană, până la graniţele Chinei, afirmând că toţi vorbesc o aceeaşi limbă şi că sunt aproape la fel de mulţi ca inzii, fără să ştie că şi o parte dintre inzi, la rândul lor, erau tot de acelaşi neam şi de aceeaşi limbă, suţinând totodată că, dintre toţi “tracii”, geţii erau oamenii cei mai bravi şi mai drepţi. Notă: “tracii” sunt o denumire regională geƫilor - n. r. Carmen Pankau.
Plecând de la informaţiile de mai sus, furnizate de Herodot, au numit şi romanii tot “Tracia”, teritoriul din care se TRECE, în Asia, peste strâmtori, dar după Gabriel Gheorghe se pare că nimeni nu şi-a spus vreodată trac, ci GET.
Lumea era plină de geţi, inclusiv în Peninsula Iberică unde, după Guido A Mansuelli, i-au găsit şi romanii pe geţii ileri, cu regele lor MAN DONIUS şi pe geţii hindi, cu regele lor HINDI BIL, stăpânind tertoriul CATALONIEI de azi şi sugerându-ne că MAN este un cuvânt getic, păstrat în română în termenii capso-man, o-men-ire, oa-meni, o-men-ie, săr-man, mân-dra, ru-mân etc.
La fel trebuie să ştim şi că limbile, geţilor, sciţilor şi perşilor, sunt etichetate drept “iranice”.
Ele sunt deci toate o aceeaşi limbă cu sanscrita, care poate fi şi vedică sau avestică ori iraniană, de fapt limba "indo-europeană" primară comună, cea mai veche, termen ce necunoscătorilor le creează falsa premiză a originii europenilor în India. Mai pe româneşte, toate aceste popoare, azi bine delimitate, erau cândva plecate de la noi, românii, cu limba noastră cu tot, atât spre vest cât şi spre est, aşa cum am menƫionat mai înainte şi au ajuns în INDIA.
Ştiind toate acestea mi-am propus să parcurg, cuvânt cu cuvânt, întreg dicţionarul English to Punjabi şi spre surprinderea mea, din cele 20.000 de cuvinte englezeşti ale dicţionarului am găsit 2.000 care, traduse, sunt asemănătoare cu româna literară contemporană.
De ce am ales Punjabi, teritoriul cu munţi şi dealuri de la izvoarele marelui Fluviu Indus, cu peste 80 de milioane de locuitori şi în afară de alte 40 de milioane? Nu întâmplător. Europenii AR-ieni numeau acest loc ”CINCI APE”, azi ”PINCI ABI” , adică PUNJ- ABI. (P->C, P->B).
Aşa cum geţii plecaţi în Catalonia au plantat acolo pentru PIRINEI numele muntelui lor PIRIN din Balcani, dimpreună cu DORDONI şi EBRU, numele pentru DARDANELE plus EBRUS şi neamurile HINDI-geţilor lui HINDI BIL din Catalonia, au dat cândva numele lor Fluviului HINDUS şi au numit pe româneşte ZOB, un afluent, plus nenumărate toponime, CAR ACI, IASCĂ, LA HORE, DELI, PUTNA, GAIA, CĂLCATA (Calcuta), etc.
Scrierile sanscrite vedice ale arienilor din India sunt pline de sute de nume ce sunt toponime în România, pe care le-a reprodus în cărţile sale Lucian Iosif Cueşdean, după Augustin Deac.
Enciclopediile, inclusiv Wikipedia, vorbesc despre un imperiu al sciţilor, ce pleca din Sciţia Minor şi cuprindea şi întreaga Indie.
De multe milenii BC (î.e.n.), pe tot teritoriul Indian se menţin cele patru caste impuse de legile vedice ale lui Maniu. Populaţia Punjabi poartă şi numele de SICH. Antepoziţia lui C ne conduce la SCI-ţi. Castele superioare se numesc GET şi GOT în Punjabi şi fizionomia lor este europeană.
Am văzut că de fapt sciţii şi geţii erau acelaşi neam.
Cei atestaţi în centrul Asiei de către istoricii antici ca geţi sunt massa-geţii (constructori de curgane ca şi sciţii, aşa-zisul “Popor Curgan”, ”Poporul Indo-European Primar”, după Marija Gimbutas).
Ei sunt pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul al VI-lea şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care Sorin Golea cita în Ziarul Libertatea:
Marin Bărbulescu are de 80 de ani o listă de peste 400 cuvinte în dialect românesc, SCRISE, cuprinse în SANSCRITĂ, publicate în 1926 de mai mulţi savanţi, inclusiv francezul Burnouf.
Pe cele două liste, întocmite la un interval de 8 decenii, coincid 50 %, 220 din 418 cuvinte.
C. Bronislav Stefanoski Al Dabija are o listă de 175 de cuvinte în dialect românesc descifrate din scrierea "dacică" de acum 2.000 de ani, de pe plăcile de plumb de la Sinaia, în care 50%, 58 din 123, coincid cu cele ale massa-geţilor din Punjabi, la peste 3.000 de kilometri distanţă de noi, 50 %, adică 47 din 78, fiind de etimon latin, înainte de cucerirea romană.
Sursa: Lucian Iosif Cueşdean
Adaptare şi foto: Carmen Pankau
Cuvintele limbii vechi româneşti, cu toate componentele ei, le găsim la mii de kilometri de slavi ori de Imperiul Roman, în celălalt capăt de lume, o dovadă că ea avea ”etimoane latine şi germano-slave” înainte de a exista ei, nepoţii latini şi “germano-slavi”.
Chiar şi o arheologie rudimentară ne arată că în teritoriul României se găsesc cele mai vechi oseminte ale omului de tip contemporan, de acum 42.000 de ani, răstimp în care el a cucerit tot globul pământesc. Să nu uităm de asemenea că a ajuns să locuiască şi ţărmurile, chiar insulele Oceanului Arctic, în Europa, înainte de Glaciaţiunea Würm, dar pe parcursul ei, el nu a mai supravieţuit decât cu un număr mic de indivizi, locuitori ai unor peşteri, în Pirinei şi în Carpaţi.
După topirea gheţarului acum 13.000 de ani, omul de cavernă din Pirinei a dispărut fără urmă, poate datorită unor potopuri devastatoare, astfel că, toată ZESTREA GENETICĂ şi LINGVISTICĂ PREGLACIARĂ a europenilor a fost păstrată DOAR în peşterile din CARPAŢI.
Omul de cavernă din Carpaţii României a creat Prima Civilizaţie Neolitică a Europei în teritoriul aferent râurilor bazinului Dunării de Jos, cu o mică populaţie de sedentari agricultori, de 10.000 de ani, posesori ai celei mai vechi limbi europeane, ce începe cu sunetele din natură şi construieşte cu ele un sistem lingvistic, în care morfeme stem, cu înţeles, rădăcini de cuvânt, se repetă, descriind noţiunile ca pe nişte metafore, pentru a denumi toate descoperirile colectivităţii umane, înainte de a exista graniţe şi popoare.
Numărul iniţial al supravieţuitorilor după marile potopuri era evident mic şi a crescut progresiv, la nivel de zeci de mii, apoi de sute de mii, producând primele forme de urbanizare, ca urmare a măririi rezervelor de hrană cu produse agricole, dependente direct de condiţiile meteorologice.
La nivelul unei colectivităţi de câteva sute de mii de indivizi nu se poate pune problema vorbirii mai multor limbi, dar terminologia unor grupuri profesionale începe să se distingă şi apar limbaje specifice, culegătorilor, pescarilor, vânătorilor, păstorilor, crescătorilor de animale, plugarilor, navigatorilor, comercianţilor, inclusiv un limbaj specific slujitorilor componentei administrative şi spirituale.
Această limbă europeană unică, a omului de pe râurile din Bazinul Dunării de Jos, conţine toate fondurile lingvistice ale viitoarei Europe, ea fiind limba română contemporană.
Înmulţirea populaţiei peste capacitatea locului de a furniza hrană a determinat roirile din aproape în aproape pentru agricultori şi pe distanţe din ce în ce mai mari pentru păstori.
Agricultorii sedentari au creat la noi un nucleu cu o societate civilizată care a atins apogeul în urmă cu 7500 de ani sub forma culturilor Ariuşd-Cucuteni-Tripolia şi Gumelniţa, Hamangia, de o parte şi de alta a Carpaţilor şi Dunării, cu câteva mii de case într-o formaţiune urbană, cu ceramică pictată, ceramică neagră, multe unelte, puţine arme şi chiar prima scriere din lume, la Tărtăria, România.
În 2000-3000 de ani omul a folosit calul în transport şi cuvintele, însoţite de ceramica de la noi, au ajuns pe malurile Egeei, Mediteranei, Balticii, Atlanticului şi în nordul Chinei, dimpreună cu neamurile noastre, mai mult sau mai puţin războinice, pentru ca mai târziu ele să uite de unde au plecat şi să ne atace pe noi, cei care am rămas pe loc.
Istoria europeană începe cu grecii care-şi amintesc că au traversat Dunărea de Jos spre Peninsula Balcani în urmă cu 3900 de ani, adică la 3600 de ani după splendida Civilizaţie Cucuteni.
Grecii scriu că în Balcani au găsit pe cei mai vechi oameni, pe care i-au numit Pelasgi. Francezul Guido A Mansuelli spune că de fapt pelasgii sunt tot una cu sciţii.
Herodot înţelegea prin “traci” pe geţii care treceau spre lumea largă, locuind în căruţe, fiind deci nomazi şi ocupând în vremea lui toată Europa şi stepa siberiană, până la graniţele Chinei, afirmând că toţi vorbesc o aceeaşi limbă şi că sunt aproape la fel de mulţi ca inzii, fără să ştie că şi o parte dintre inzi, la rândul lor, erau tot de acelaşi neam şi de aceeaşi limbă, suţinând totodată că, dintre toţi “tracii”, geţii erau oamenii cei mai bravi şi mai drepţi. Notă: “tracii” sunt o denumire regională geƫilor - n. r. Carmen Pankau.
Plecând de la informaţiile de mai sus, furnizate de Herodot, au numit şi romanii tot “Tracia”, teritoriul din care se TRECE, în Asia, peste strâmtori, dar după Gabriel Gheorghe se pare că nimeni nu şi-a spus vreodată trac, ci GET.
Lumea era plină de geţi, inclusiv în Peninsula Iberică unde, după Guido A Mansuelli, i-au găsit şi romanii pe geţii ileri, cu regele lor MAN DONIUS şi pe geţii hindi, cu regele lor HINDI BIL, stăpânind tertoriul CATALONIEI de azi şi sugerându-ne că MAN este un cuvânt getic, păstrat în română în termenii capso-man, o-men-ire, oa-meni, o-men-ie, săr-man, mân-dra, ru-mân etc.
La fel trebuie să ştim şi că limbile, geţilor, sciţilor şi perşilor, sunt etichetate drept “iranice”.
Ele sunt deci toate o aceeaşi limbă cu sanscrita, care poate fi şi vedică sau avestică ori iraniană, de fapt limba "indo-europeană" primară comună, cea mai veche, termen ce necunoscătorilor le creează falsa premiză a originii europenilor în India. Mai pe româneşte, toate aceste popoare, azi bine delimitate, erau cândva plecate de la noi, românii, cu limba noastră cu tot, atât spre vest cât şi spre est, aşa cum am menƫionat mai înainte şi au ajuns în INDIA.
Ştiind toate acestea mi-am propus să parcurg, cuvânt cu cuvânt, întreg dicţionarul English to Punjabi şi spre surprinderea mea, din cele 20.000 de cuvinte englezeşti ale dicţionarului am găsit 2.000 care, traduse, sunt asemănătoare cu româna literară contemporană.
De ce am ales Punjabi, teritoriul cu munţi şi dealuri de la izvoarele marelui Fluviu Indus, cu peste 80 de milioane de locuitori şi în afară de alte 40 de milioane? Nu întâmplător. Europenii AR-ieni numeau acest loc ”CINCI APE”, azi ”PINCI ABI” , adică PUNJ- ABI. (P->C, P->B).
Aşa cum geţii plecaţi în Catalonia au plantat acolo pentru PIRINEI numele muntelui lor PIRIN din Balcani, dimpreună cu DORDONI şi EBRU, numele pentru DARDANELE plus EBRUS şi neamurile HINDI-geţilor lui HINDI BIL din Catalonia, au dat cândva numele lor Fluviului HINDUS şi au numit pe româneşte ZOB, un afluent, plus nenumărate toponime, CAR ACI, IASCĂ, LA HORE, DELI, PUTNA, GAIA, CĂLCATA (Calcuta), etc.
Scrierile sanscrite vedice ale arienilor din India sunt pline de sute de nume ce sunt toponime în România, pe care le-a reprodus în cărţile sale Lucian Iosif Cueşdean, după Augustin Deac.
Enciclopediile, inclusiv Wikipedia, vorbesc despre un imperiu al sciţilor, ce pleca din Sciţia Minor şi cuprindea şi întreaga Indie.
De multe milenii BC (î.e.n.), pe tot teritoriul Indian se menţin cele patru caste impuse de legile vedice ale lui Maniu. Populaţia Punjabi poartă şi numele de SICH. Antepoziţia lui C ne conduce la SCI-ţi. Castele superioare se numesc GET şi GOT în Punjabi şi fizionomia lor este europeană.
Am văzut că de fapt sciţii şi geţii erau acelaşi neam.
Cei atestaţi în centrul Asiei de către istoricii antici ca geţi sunt massa-geţii (constructori de curgane ca şi sciţii, aşa-zisul “Popor Curgan”, ”Poporul Indo-European Primar”, după Marija Gimbutas).
Ei sunt pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul al VI-lea şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care Sorin Golea cita în Ziarul Libertatea:
“Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats”.
“Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, pe Marii Jats, consemnând dominaţia lor în Punjabi”.
Pe la anii 530 BC (î.e.n.), regina massa-getă TOMIRIS cu fiul Spargapises se aflau în teritoriile lor de dincolo de Marea Caspică, când Spargapises, conducătorul armatei, a fost atras într-o capcană şi luat prizonier de către neamul ei persan Împăratul Cirus cel Mare. Tomiris s-a aruncat în luptă ca o vijelie, cu speranţa de a-şi salva copilul şi l-a învins pe Cirus. Găsindu-l pe Spargapises mort, sfâşiată de durere, i-a retezat capul lui Cirus (deja mort- n.r. Carmen Pankau) şi l-a aruncat în sângele dintr-un vas plin, întrebându-l dacă, în sfârşit, s-a săturat de atâta sânge.
Istoria Reginei Massa-Gete, Tomiris, a devenit legendară şi a fost repovestită de Strabo, Polyaenus, Cassiodorus, inclusiv de către Jordanes în "De origine actibusqe Getarum", ajungând să fie cunoscută de către toată lumea civilizată.
17 ani mai târziu, în 513 BC Împăratul Persiei Darius al lui Istaspe îi urmărea pe massa-geţi la Tomis, în Dobrogea, la gurile Dunării şi aşa a aflat lumea de existenţa geţilor de la noi, care i-au înfruntat pe perşi, stârnind admiraţia grecilor de atunci, în frunte cu Herodot. Regina Massa-Getă, Tomiris, a fondat oraşul Tomis (Constanƫa de astăzi- n. r. Carmen Pankau).
Zece ani mai târziu, constatăm că ameninţarea persană i-a determinat pe geţi să strângă rândurile într-un mare stat ODRIZIA, cuprinzând o bună parte din jumătatea estică a peninsulei Balcani, cu excepţia statelor oraşe greceşti. Daţi un clik pe Wikipedia şi găsiţi amănunte.
Numele primului rege odris cunoscut a fost Teres I, 460-445 BC (fiul lui Odryses ?), după care au urmat, Sparatocos, Sitalces, Metocos etc, penultimul fiind Roematalces II, fiul lui Cotis VIII şi ultimul Rhoematalces III, fiul lui Rhescuporis II, a cărui domnie s-a încheiat în anul 46 AD, prin ocuparea de către romani a malului sudic dunărean.
Regatul Odriz al geţilor, a avut dimensiuni relativ variabile şi includea la început Macedonia, care în 431 BC era cât a cincea parte din Odrizia.
Filip II, 359-336 BC, al Macedoniei, şi-a extins teritoriile peste peoni, iliri, alţi “traci” (traci - denumire regională a geƫilor- n. r. Carmen Pankau), ajungând şi stăpânul grecilor.
Fiul său, Alexandru cel Mare (356-323 BC) a distrus pentru totdeauna toate statele-oraşe greceşti şi a ocupat întregul Imperiu Persan, inclusiv Bactria plus Pakistanul cu Punjabi.
Potrivit lui Guido A Mansuelli, nu exista picior de grec în Macedonia, în afară de Aristotel, profesorul său celebru şi de Olympias, fiica Regelui Neoptolemus I al Epirului, a patra soţie a lui Filip II, mama lui Alexandru Macedon. Armata lui era formată din puţini greci şi din mulţi geţi, cu multe nume getice.
Atitudinea drastică faţă de greci, nu l-a împiedicat să le folosească scrisul şi limba în Cancelaria Imperială, motiv pentru care grecii umiliţi l-au proclamat erou naţional, arogându-şi abuziv gloria macedonenilor, pe care ei au sabotat-o, fără succes, din răsputeri şi următoarea sută de ani de confruntări, sângeroase, pentru a scăpa de jugul macedonean.
La 200 de ani după războiul Reginei Tomiris cu perşii, s-a consemnat faptul că la căsătoria lui Alexandru Macedon cu Roxana, din Bactria, vecină cu India, s-a oficiat şi cununia cu băştinaşe a 10.000 dintre soldaţii săi, seduşi de frumuseţea lor, sporind astfel numărul geţilor care s-au instalat în zona Punjabului.
De atunci au trecut 2.300 de ani şi populaţia globului a crescut de peste 20 de ori. În anul 2 AD (era noastră - n. r. Carmen Pankau), populaţia Imperiului Chinez din graniţele actuale număra doar 60 de milioane şi cea a Imperiului Roman doar 55 de milioane.
Oare ce limbă vorbeau ei şi cei care au rămas dinaintea lor prin acest capăt de lume?
Oare se cheamă degeaba pe româneşte numele unor mari metropole din”CINCI APE”, recte Punj-abi, precum LA HORE ori DEL-hi, ce se situează tocmai acolo unde încep DEL-uţurile din nordul Indiei? Cum de getul TERES, pare să-şi tragă numele de la TERRA şi se-meţii MAS-sa-GEŢI zic că sunt mari prin latinescul (latina este o limbă românească - n. r. Carmen Pankau) MAS, de la care francezii spun MAS-iv.
Chiar dacă azi este clar că europenii arieni sunt aceia care au invadat India şi au dat unui miliard de oameni fizionomia şi cuvinte europene, dacă n-ar fi vorba de români, ar fi nefiresc ca dicţionarul punjabi a 80 de milioane de oameni să conţină, de la A la Z, numai cuvintele europene din limba română, pe lângă 240 cuvintele exclusiv româneşti. Pe aceste două criterii poţi să-i NUMEŞTI ROMÂNI pe ARIENII din PUNJABI, ATESTAŢI de istorie ca GEŢI.
Dialectele limbii române sunt armâna sau macedo-româna, meglenita, cuţo-vlaha din Grecia, vlaha din teritoriile azi slave, istro-româna, reto-romanda din Alpi, dialectul sau graiul geţilor din “CINCI APE”, adică Punjabi şi graiul româno-geţilor de pe plăcile de plumb de la Sinaia.
Măcar observăm că în această limbă punjabi, din inima Asiei, nu sunt nişte simple rădăcini indo-europene, ci cuvinte ce au o evidentă legătură cu noi, geto-românii, precum MUCCRA moacă, mutră, faţă, cap, AUAZ auz, GIANt geană şi GIAN-an ”geană de lumină”, sintagmă exclusiv românească, desemnând prin geană raza de lumină, ACCHI ochi, ACHIE a ochi, a observa, ACHI-an omul AN preocupat de ochi, oculist, NAS nara nasului (ca NOS-tril, la englezi), GURA-hi o gură de, GURACNA guraliv, DANT dinte, BUŢA buză, GATTI gât, GUTTNA a gâtui, a sufoca, GATAU a gâtui, a îngusta, GATAL, a gâtui, a omorî, GALI a se târ-GU-I, a glăsui, a vorbi, BORHA burtă, CIAR-n pi-cior, CIUARAP, ciorap şi cioareci, MES masă, PER perje, CURAC curechi, BETA băiat, drago-bete, NATA naţiune, neam, PANDERU pandur, BERA barcă, BERI berbeci, SERP şarpe.
Iată numai câteva CUVINTE EVIDENT COMUNE cu NOI în GRAIUL GEŢILOR din Punjabul nord pakistanez şi nord indian:
A
1. aABATE ABAT
2. ACELA ACALA
3. ADORA ADAR
4. ADUcE AD
5. DUNA DUNA
6. aGAPĂ GAPP
7. AGĂ AGGU
8. AGIE AGIA
9. AGItAAGG
10. AJUnGE AJOG
11. AJUTA s-AJAUT
12. -ALĂturi nALOnal
13. ALEGE ALAG
14. -ALINIA LAUNA
15. ALTA ULTA
16. AMANET MANAT
17. AMÂNA MANNA
18. AN varh-AN
19. ANTICIpA ANTAŢA
20. ANUAL sal- ANA
21. a APĂRA PARE-vala
22.-a APĂREA APPAR-na
23.-APO-s API
24. ARAC ARAC
25. ARĂTA AR
26. a se ARdE s-AR
27. ARDOArE ARDA- s
28. ARICI gih-AR
29.-ARICI (obstacol) ARICCA
30. AR-mă haţi-AR
31. ARMONIE ARMAN
32. ar-SURA SAR-na
33. AR-teră n-AR
34. a-RUnCA RACCNA
35. ASCU NS CUNJ
36. aSOCIErE SOCI
37. AŞA AŞEA
Graiul românesc scris al româno-geţilor, de la Sinaia, de acum 2.000 de ani este același cu cel vorbit azi în”Cinci ape”, Punjiabi, de urmaşii massa-geţilor de acum 2.500 de ani şi la fel cu cel scris în sanscrită de arienii vedelor, aşezaţi pe Indus, de peste 3.000 de ani.
Domnul Lucian Iosif Cueşdean a descoperit peste 2.000 de cuvinte în dialect românesc, VORBITE azi, consemnate în dicţionarul English to Punjabi, la îndemâna oricui.
“Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, pe Marii Jats, consemnând dominaţia lor în Punjabi”.
Pe la anii 530 BC (î.e.n.), regina massa-getă TOMIRIS cu fiul Spargapises se aflau în teritoriile lor de dincolo de Marea Caspică, când Spargapises, conducătorul armatei, a fost atras într-o capcană şi luat prizonier de către neamul ei persan Împăratul Cirus cel Mare. Tomiris s-a aruncat în luptă ca o vijelie, cu speranţa de a-şi salva copilul şi l-a învins pe Cirus. Găsindu-l pe Spargapises mort, sfâşiată de durere, i-a retezat capul lui Cirus (deja mort- n.r. Carmen Pankau) şi l-a aruncat în sângele dintr-un vas plin, întrebându-l dacă, în sfârşit, s-a săturat de atâta sânge.
Istoria Reginei Massa-Gete, Tomiris, a devenit legendară şi a fost repovestită de Strabo, Polyaenus, Cassiodorus, inclusiv de către Jordanes în "De origine actibusqe Getarum", ajungând să fie cunoscută de către toată lumea civilizată.
17 ani mai târziu, în 513 BC Împăratul Persiei Darius al lui Istaspe îi urmărea pe massa-geţi la Tomis, în Dobrogea, la gurile Dunării şi aşa a aflat lumea de existenţa geţilor de la noi, care i-au înfruntat pe perşi, stârnind admiraţia grecilor de atunci, în frunte cu Herodot. Regina Massa-Getă, Tomiris, a fondat oraşul Tomis (Constanƫa de astăzi- n. r. Carmen Pankau).
Zece ani mai târziu, constatăm că ameninţarea persană i-a determinat pe geţi să strângă rândurile într-un mare stat ODRIZIA, cuprinzând o bună parte din jumătatea estică a peninsulei Balcani, cu excepţia statelor oraşe greceşti. Daţi un clik pe Wikipedia şi găsiţi amănunte.
Numele primului rege odris cunoscut a fost Teres I, 460-445 BC (fiul lui Odryses ?), după care au urmat, Sparatocos, Sitalces, Metocos etc, penultimul fiind Roematalces II, fiul lui Cotis VIII şi ultimul Rhoematalces III, fiul lui Rhescuporis II, a cărui domnie s-a încheiat în anul 46 AD, prin ocuparea de către romani a malului sudic dunărean.
Regatul Odriz al geţilor, a avut dimensiuni relativ variabile şi includea la început Macedonia, care în 431 BC era cât a cincea parte din Odrizia.
Filip II, 359-336 BC, al Macedoniei, şi-a extins teritoriile peste peoni, iliri, alţi “traci” (traci - denumire regională a geƫilor- n. r. Carmen Pankau), ajungând şi stăpânul grecilor.
Fiul său, Alexandru cel Mare (356-323 BC) a distrus pentru totdeauna toate statele-oraşe greceşti şi a ocupat întregul Imperiu Persan, inclusiv Bactria plus Pakistanul cu Punjabi.
Potrivit lui Guido A Mansuelli, nu exista picior de grec în Macedonia, în afară de Aristotel, profesorul său celebru şi de Olympias, fiica Regelui Neoptolemus I al Epirului, a patra soţie a lui Filip II, mama lui Alexandru Macedon. Armata lui era formată din puţini greci şi din mulţi geţi, cu multe nume getice.
Atitudinea drastică faţă de greci, nu l-a împiedicat să le folosească scrisul şi limba în Cancelaria Imperială, motiv pentru care grecii umiliţi l-au proclamat erou naţional, arogându-şi abuziv gloria macedonenilor, pe care ei au sabotat-o, fără succes, din răsputeri şi următoarea sută de ani de confruntări, sângeroase, pentru a scăpa de jugul macedonean.
La 200 de ani după războiul Reginei Tomiris cu perşii, s-a consemnat faptul că la căsătoria lui Alexandru Macedon cu Roxana, din Bactria, vecină cu India, s-a oficiat şi cununia cu băştinaşe a 10.000 dintre soldaţii săi, seduşi de frumuseţea lor, sporind astfel numărul geţilor care s-au instalat în zona Punjabului.
De atunci au trecut 2.300 de ani şi populaţia globului a crescut de peste 20 de ori. În anul 2 AD (era noastră - n. r. Carmen Pankau), populaţia Imperiului Chinez din graniţele actuale număra doar 60 de milioane şi cea a Imperiului Roman doar 55 de milioane.
Oare ce limbă vorbeau ei şi cei care au rămas dinaintea lor prin acest capăt de lume?
Oare se cheamă degeaba pe româneşte numele unor mari metropole din”CINCI APE”, recte Punj-abi, precum LA HORE ori DEL-hi, ce se situează tocmai acolo unde încep DEL-uţurile din nordul Indiei? Cum de getul TERES, pare să-şi tragă numele de la TERRA şi se-meţii MAS-sa-GEŢI zic că sunt mari prin latinescul (latina este o limbă românească - n. r. Carmen Pankau) MAS, de la care francezii spun MAS-iv.
Chiar dacă azi este clar că europenii arieni sunt aceia care au invadat India şi au dat unui miliard de oameni fizionomia şi cuvinte europene, dacă n-ar fi vorba de români, ar fi nefiresc ca dicţionarul punjabi a 80 de milioane de oameni să conţină, de la A la Z, numai cuvintele europene din limba română, pe lângă 240 cuvintele exclusiv româneşti. Pe aceste două criterii poţi să-i NUMEŞTI ROMÂNI pe ARIENII din PUNJABI, ATESTAŢI de istorie ca GEŢI.
Dialectele limbii române sunt armâna sau macedo-româna, meglenita, cuţo-vlaha din Grecia, vlaha din teritoriile azi slave, istro-româna, reto-romanda din Alpi, dialectul sau graiul geţilor din “CINCI APE”, adică Punjabi şi graiul româno-geţilor de pe plăcile de plumb de la Sinaia.
Măcar observăm că în această limbă punjabi, din inima Asiei, nu sunt nişte simple rădăcini indo-europene, ci cuvinte ce au o evidentă legătură cu noi, geto-românii, precum MUCCRA moacă, mutră, faţă, cap, AUAZ auz, GIANt geană şi GIAN-an ”geană de lumină”, sintagmă exclusiv românească, desemnând prin geană raza de lumină, ACCHI ochi, ACHIE a ochi, a observa, ACHI-an omul AN preocupat de ochi, oculist, NAS nara nasului (ca NOS-tril, la englezi), GURA-hi o gură de, GURACNA guraliv, DANT dinte, BUŢA buză, GATTI gât, GUTTNA a gâtui, a sufoca, GATAU a gâtui, a îngusta, GATAL, a gâtui, a omorî, GALI a se târ-GU-I, a glăsui, a vorbi, BORHA burtă, CIAR-n pi-cior, CIUARAP, ciorap şi cioareci, MES masă, PER perje, CURAC curechi, BETA băiat, drago-bete, NATA naţiune, neam, PANDERU pandur, BERA barcă, BERI berbeci, SERP şarpe.
Iată numai câteva CUVINTE EVIDENT COMUNE cu NOI în GRAIUL GEŢILOR din Punjabul nord pakistanez şi nord indian:
A
1. aABATE ABAT
2. ACELA ACALA
3. ADORA ADAR
4. ADUcE AD
5. DUNA DUNA
6. aGAPĂ GAPP
7. AGĂ AGGU
8. AGIE AGIA
9. AGItAAGG
10. AJUnGE AJOG
11. AJUTA s-AJAUT
12. -ALĂturi nALOnal
13. ALEGE ALAG
14. -ALINIA LAUNA
15. ALTA ULTA
16. AMANET MANAT
17. AMÂNA MANNA
18. AN varh-AN
19. ANTICIpA ANTAŢA
20. ANUAL sal- ANA
21. a APĂRA PARE-vala
22.-a APĂREA APPAR-na
23.-APO-s API
24. ARAC ARAC
25. ARĂTA AR
26. a se ARdE s-AR
27. ARDOArE ARDA- s
28. ARICI gih-AR
29.-ARICI (obstacol) ARICCA
30. AR-mă haţi-AR
31. ARMONIE ARMAN
32. ar-SURA SAR-na
33. AR-teră n-AR
34. a-RUnCA RACCNA
35. ASCU NS CUNJ
36. aSOCIErE SOCI
37. AŞA AŞEA
Graiul românesc scris al româno-geţilor, de la Sinaia, de acum 2.000 de ani este același cu cel vorbit azi în”Cinci ape”, Punjiabi, de urmaşii massa-geţilor de acum 2.500 de ani şi la fel cu cel scris în sanscrită de arienii vedelor, aşezaţi pe Indus, de peste 3.000 de ani.
Domnul Lucian Iosif Cueşdean a descoperit peste 2.000 de cuvinte în dialect românesc, VORBITE azi, consemnate în dicţionarul English to Punjabi, la îndemâna oricui.
Marin Bărbulescu are de 80 de ani o listă de peste 400 cuvinte în dialect românesc, SCRISE, cuprinse în SANSCRITĂ, publicate în 1926 de mai mulţi savanţi, inclusiv francezul Burnouf.
Pe cele două liste, întocmite la un interval de 8 decenii, coincid 50 %, 220 din 418 cuvinte.
C. Bronislav Stefanoski Al Dabija are o listă de 175 de cuvinte în dialect românesc descifrate din scrierea "dacică" de acum 2.000 de ani, de pe plăcile de plumb de la Sinaia, în care 50%, 58 din 123, coincid cu cele ale massa-geţilor din Punjabi, la peste 3.000 de kilometri distanţă de noi, 50 %, adică 47 din 78, fiind de etimon latin, înainte de cucerirea romană.
Sursa: Lucian Iosif Cueşdean
Adaptare şi foto: Carmen Pankau
FELICITĂRI !!!!
RăspundețiȘtergere