Una din cele mai fabuloase legende ale civilizației pământene, Atlantida, a incitat mințile multor oameni de stiință, cercetători și nu numai fără a găsi un răspuns de acceptat în privința adevărului legat de acest imperiu mistic al pre-preistoriei noastre. De ce l-am denumit mistic? Deoarece în decursul secolelor au apărut nenumărate versiuni fanteziste care, în loc să dezlege mitul, au încetoșat mințile oamenilor și au canalizat gândurile pe piste total greșite. Nimănui nu i-a trecut prin minte să adune, să sistematizeze și să analizeze toate legendele, poveștile și basmele legate direct și indirect de acest ținut miraculos, considerat un ținut al Zeilor.
1. ATLANTIDA, UN TERITORIU MITIC
Atlantida, ca denumire pentru acest tărâm, a apărut la civilizațiile antice din zona Mării Mediterane fascinați de relatările rămase de la înaintașii lor care au reușit să viziteze locul. Prin denumirea dată au încercat ca să-l caracterizeze acest teritoriu pe drept miraculos pentru timpurile respective. ATLANTIDA, tradus, nu înseamnă decât ”Țara Ideilor Avansate” sau ”Tărâmul din Lungimi Temporare Anterioare” conform componenței cuvântului. La începutul începuturilor, adică înainte de POTOPUL CEL MARE amintit de Biblie, acest tărâm era componentul unei „Confederații Unionale” alcătuită dintr-un „Stat Federativ” nordic și o „Uniune Statală” sudică. Mai exact era unul din statul federal situat în emisfera nordică și purta un nume propriu „X”(notat de mine ca ”necunoscut” deocamdată). Era legat de timpul existenței sale prin „ania”(X-ania) și de „aria”(Aria-X) ca poziționare geografică. Denumirea sa de ”ATLANTIDA” a apărut mult ulterior, iar sub acest nume a intrat și a perpetuat până în istoria relativ recentă.
Numele cel adevărat, folosit de ATLANȚII AUTOHTONI, a fost înghițit de negura uitării! Acest nume propriu personal „X” inițial, din care provenea țara „X-ania” respectiv teritoriul „Aria-X”, a fost menționat de o LEGENDĂ din păcate dispărută care, dacă s-ar fi păstrat intact, ne-ar fi putut indica corect din start poporul și ținutul căutat de noi! Asupra acestei ”legende a legendelor”, care se poate privi ca un adevărat document istoric, voi reveni puțin mai încolo.
De aici provine considerentul că așa zișii „ARIENI” ar avea menirea și dreptul de a controla și conduce tot teritoriul nordic de pe Pămînt fiind de o origine care le conferă acest drept. Această idee a stat la baza motivării multori conflicte armate de pe continentul nostru, chiar și la declanșarea ultimului război mondial de către Hitler.
Denumirea Statului Federal nordic pe care conducea Atlantida, să folosim deocamdată această denumire dată în antichitate, era ӔUROPO (ARIA-EUROPO) de unde provine și numele continentului nostru actual. Se întindea din zona Europei de est pînă la țărmurile Continentulul Americii de nord din zilele noastre. Geografia emisferei nordice a Pământului de atunci a arătat cu totul și cu totul altfel decât azi suferind mari modificări ulterior, în cursul istoriei care a urmat, iar populația de aici în urma dezastrelor suferite a avut multe și masive migrații spre toate direcțiile noului pământ format. Cuvîntul ”ӔUROPO” pe înțelesul de atunci indica: Comunitatea Eternei Civilizații. Această denumire confederativă din pre-preistoria noastră a fost transferată ulterior la teritoriul de azi cu speranța ascunsă din mintea strămoșilor noștrii că acest ținut va renaște și va ridica din nou ideile mărețe și zilele frumoase din trecutul nostru multimilenar. Astfel, continentul actual, Europa de azi, a fost reinvestit de subconștientul nostru cu această menire și cum se poate vedea intuiția în acest sens a destinului nu a greșit în alegere.
Referitor la originea originilor Atlantidei mă opresc doar la atât, deoarece este o temă mult mai complicată și mai vastă fiind legată de istoria Pământului nostru și care în primul rînd trebuie explicată respectiv tratată științific pe baza „Legii alternanței temporale periodice și a revenirii dimensionale ciclice”.
2. ADEVĂR SAU MINCIUNĂ
Foarte mulți cercetători sunt de părere că Atlantida ar fi existat cu milenii în urmă în zona Oceanului Atlantic, de unde ar proveni și denumirea rămasă! Nu greșesc, dar uită un mic amănunt foarte important! Oceanul Atlantic cu câteva zeci de mii de ani în urmă ocupa cu totul și cu totul ALT TERITORIU decât cel de azi. Oceanul de azi, cel care a rămas din întinderea de ape de atunci, a primit denumirea Atlantic ULTERIOR de la popoarele mediteraniene deoarece era o zona misterioasă, dar și foarte periculoasă pentru ei ca și statul Atlantidei la vremea respectivă. Alții, mai sceptici, consideră legenda doar o simplă ficțiune fără o bază plauzibilă în realitatea istorică!
Momentan este foarte greu să determinăm locul și întinderea Atlantidei după cele relatate de Platon unde s-au strecurat multe indicii greșite, chiar absurdități, datorate deformării textelor transmise oral până la el din dorința fiecărui orator de a contribui cu ceva fantastic la transmiterea legendei în timp. Indiciile cele mai importante par a duce la ideea că acest teritoriu misterios era un ”ținut insular înconjurat de mare” și se afla ”dincolo de o strâmtoare” dar și dincolo de așa zisele ”COLOANELE LUI HERCULE”, iar în final a dispărut înghițit de ape.
Analizând superficial cele relatate ne putem trezi pe piste foarte variate și absolut eronate în căutări. Singurul indiciu viabil și de acceptat fără rezerve este că a dispărut dintr-odată din istora pământeană în condiții NEELUCIDATE și pline de mister, fapt care nici până azi nu s-a putut dezlega complet. A fost un adevăr istoric trăit sau o minciună scornită?-este întrebarea la care voi încerca să dau răspuns în cele ce urmează.
Să trecem la prima observație care ne indică că ar fi fost un ”teritoriu insular”. Cuvântul ”insulă” în interpretarea actuală se referă la un ținut învăluit de apele unei mări. Dacă însă analizăm cuvântul arătat se pot ridica dubii serioase asupra formei geografice pe care se întindea cândva teritoriul Atlantidei.
SĂ LĂMURIM CEVA IMPORTANT: ”Insula”, conform înțelesului său originar, indica la vremea respectivă o limbă de pământ dintr-o mare de ape care era legată de o întindere mai mare de uscat pritr-un istm, dar foarte bine și un teritoriu de uscat încercuit ermetic prin formațiuni geologice versant abrupte fiind astfel legat respectiv separat în același timp de restul lumii. Totul se poate deduce din componența cuvântului folosit: insulă = intra + sulă. Al doilea component, geologic și nu fiziologic, definește o ”formă penetrantă” pe o anumită direcție, orizontală sau verticală, a unei formațiuni terestre întinse într-un mediu diferit de cel în cauză, adică în apă sau aer mai precis. Tot în legenda rămasă, foarte corect, se precizează că teritoriul Atlantidei se ”asemăna” ca mărime cu un continent, adică după interpretarea din zilele noastre trebuia să aibă o întindere destul de vastă comparativ cu alte așa zise ”PĂMÂNTURI CUNOSCUTE”. Însă, mare atenție, această expresie lingvistică era referitoare la o îngrădire politico-administrativă indicând în primul rând un ”teritoriu aflat sub o influență directă” și nu neapărat o ”întindere de uscat” compact de mari dimensiuni. Continent = control + iminent, adică ”ceva” aflat sub control concret și de neevitat, adică un așa zis ”teritoriu” supus unei conduceri peste care nu poate interveni nimeni și nimic.
Precizarea ”înconjurat de mare”, atașat ”insulei”, ne indică o învăluire posibilă a apelor în formă de con (înconjurat = ÎNTRE + CON + JUR + ARANJAT), și NU în cercuire, a teritoriului Atlantidei. Acest indiciu suplimentar tot la o posibilă formă peninsulară ne duce, ca și cuvântul de care este atașat! De fapt se încearcă însuflarea unui indiciu important prin revenirea repetativă asupra unui și același înțeles din două direcții interpretativ diferite. Să analizăm acest cuvânt de insulă foarte controversat și din alt punct de vedere al componenței avute. INSULA=in+sul+a, ceva care se află în interiorul unui sul, sau împăturit într-un contur, de forma ”a”. Adică ne indică ceva legat de acest ”A” respectiv ”a” simbolic, mai precis geofizic (ca) ”a”-parte existent și geologic (la) ”a”-scuns sub o pătură sau un covor protector în manifestarea sa prezentată în timp. Cuvântul ”sul” indică în subtil existența unei acțiunii de învăluire, de acoperire în sensul ascunderii de ochiul lumii respectiv a protejării în timp la ceva extrem de important în a fi păstrat pentru viitor! Iar acest important lucru este originea noastră personală ”A” care ne poate indica locul, puterea și măreția în comun ”a”-tribuită nouă de Divinitate prin Geneză.
Asupra importanței acestei litere magice ”A” ne vom convinge puțin mai încolo! Noi am uitat să analizăm înțelesul cuvintelor din punctul de vedere al componenței avute admițând interpretări restrînse sau chiar eronate ca valabilitate, la indicația unori filologi din trecut sau a altora din prezent. Filologii în primul rând trebuie să fie filozofi, deoarece nu se va putea înțelege logica de exprimare prin cuvinte fără a fi fizic păstrătorul legilor din sfera compunerii valorilor subtile! Oare cuvintele unei limbi s-au format doar printr-o simplă asociere a literelor fără a avea componente explicative proprii asupra înƫelesurilor care trebuiesc adoptate în interpretare? Obiceiul de a învăța, în gramatica limbii, desfacerea cuvintelor în silabe are doar sigurul rol de a asigura despărțirea cuvintelor la terminarea spațiului de scris prestabilit? Sau are și un alt rol foarte important științific? Sunt întrebări demne de luat sub lupa unor analize amănunțite!
La următorul indiciu, care se referă la o ”strâmtoare” posibilă, la fel pot apare unele comentarii demne de luat în seamă. Adică, Atlantida se situa după o deschizătură strâmtă cu pereți abrupți și foarte înalți, cuvânt care din start exclude o legătură logică cu cu zona geografică a Gibraltarului. Strâmtoarea în sine este o cărare abruptă indicând o trecătoare practicabilă pe o fâșie îngustă de uscat dar foarte bine și pe ape, astfel spus definește un așa numit defileu. În cazul nostru se referă la existența unei fâșii de ape care unește două bazine acvatice despărțind astfel două porțiuni apropiate de uscat. Interpretând altfel, și nu astfel, expresia folosită de Platon am ajuns LA CONCLUZII TOTAL ERONATE în localizarea TERITORIULUI ATLANTIDEI. Noi am înțeles că această strâmtoare este o așa zisă trecătoare care desparte două bazine acvatice apropiate, care conțin porțiuni de uscat depărtate între ele, ceea ce este cu totul și cu totul altceva. Această interpretare într-adevăr poate duce la pasul Gibraltar, cu toate că aici avem logic o formă de îngustare și nicicum o strâmtoare fizică. În primul rând un defileu nu poate ”despărţi” două bazine acvatice ci le poate doar ”lega” între ele, iar în al doilea rând în cazul unei depărtări considerabile dintre țărmuri nu se putea vedea și descrie minuțios un ținut ce se afla după formațiunea geologică respectivă, așa cum ne prezintă în continuare textul rămas pentru noi.
O PRIMĂ CONCLUZIE: - Dacă Platon s-a exprimat corect, și eu sunt convins de acest lucru, atunci trebuia să fie vorba de un teritoriu terestru de forma unei peninsule înconjurat de o mare și cu masive muntoase apreciabile înspre malul apelor având accesul spre interior lui, mai puțin prin, ci mai mult peste o râpă montană (defileu) cu pereți înalți și apropiați de verticală în care coborând ți se creea senzația că ești ”strâns” între aripile unei ”porți” virtuale sau ca între fălcile unei ”clești” imaginare!
Asimilarea pasului maritim de la Gibaltar cu strâmtoarea spre teritoriul căutat a fost făcută din dorința de a soluționa celebra legendă, dar și datorită imensei întinderi de ape descoperite după Gibraltar, care înghițea de multe ori pe cei care cutezeau să se aventureze pe ea cu vasele rudimentare și fragile din acele timpuri. Grecii antici erau foarte înclinați spre misticism, având foarte vie în mintea lor legenda Atlantidei, iar când ulterior au întâlnit oceanul imens au crezut că au dat de mormântul vestitului ținut din mitologie. Existența a două masive muntoase aici, dispuse pe ambele părți, a dus la presupunerea că pasul respectiv ar fi celebra strâmtoare descrisă de Platon cu cele două coloane amintite. Însă în timpul preantic, când s-a născut legenda Atlantidei și când vasele maritime se asemănau mai mult cu bărci decât cu nave, nu se făceau aventuri mai departe de bazinul Egeeic și Adriatic, și atunci doar urmărind marginea țărmurilor uscatului. O deplasare din Grecia la Gibraltar și înapoi ar fi durat luni bune, chiar ani de zile. Deci, pe timpul nașterii legendei cu câteva milenii bune înainte de Platon sau chiar Solon, este foarte greu de presupus că existau la grecii arhaici informații concrete asupra existenței formațiunii geologice de la Gibraltar, pentru care ne putem îndoi serios asupra veridicității tezei aprobată în acest sens. Despre o posibilă călătorie asemănătoare povestește HOMER ÎN ODISEEA, de fapt singura legendă existentă despre un astfel de drum lung, unde nu se pomenește nimic despre ceva asemănător cu Atlantida legendară sau chiar despre coloanele vestite de la Gibraltar. Deci este clar că, călătoriile lui Ulise NU S-AU FĂCUT până la GIBRALTAR. Însă, atenție, întâlnirea lui Odisseu cu ciudățenii inexplicabile pe parcursul peripețiilor sale ne pot duce la gândul că, probabil, a trecut nu departe de o zonă geografică care ascundea lucruri extraordinare și de neconceput pentru mintea oamenilor din acele timpuri. Ce puteau fi atunci așa zisele ”Coloane ale lui Hercule”?
Chiar au fost ”două” astfel de Coloane sau poate chiar ”mai multe”? Erau ”formațiuni geologice” sau ”construcții artificiale”? Sunt întrebări interesante asupra cărora voi reveni!
Legenda rămasă nu specifică nicăieri originea și numărul acestora, ci le indică doar la plural, pentru care pot apare foarte multe îndoieli referitoare la corectitudinea alegerii Gibraltarului ca indiciu concret și important referitor la poziționarea posibilă a ȚĂRII MISTERIOASE!
Descrierea geografică a teritoriului Atlantidei, dar și a orașului capitală vestit, rămasă de la Platon ne sugerează ideea, dar și faptul concret, că drumul spre țara misterioasă era cunoscut și probabil foarte frecventat pe diferite motive de eleni, care au trăit cu mult-mult înainte de Solon. O descriere așa de exactă NU GĂSIM în nici o legendă din lume, ci DOAR REFERIRI că ar exista o astfel de țară respectiv oraș misterios! Ceva interesant de reținut și concludent pentru o primă concluzie foarte probabilă!
ADICĂ: ATLANTIDA cândva precis ”exista” și trebuia să se ”situeze” undeva destul de ”aproape de ținuturile grecești și egiptene”, respectiv nu undeva la ”capătul Pămîntului” cum încearcă să plaseze cercetătorii noștrii actuali!!! Această concluzie este întărită și de relatarea că atlanții la sfîrșitul perioadei lor de existență, ÎNAINTE DE CATASTROFA FINALĂ care a distrus definitiv țara lor, au încerat să cucerească cetatea Athenei cu intenția ulterioară de a cotropi și Egiptul. Ar fi absurd să credem că un imperiu, cât de motivat și dotat să fie, ar fi parcurs cu oștile sale mii și mii de kilometrii din zonele Americii, Oceanului Indian, Oceanului Antarctic sau chiar din Oceanul Pacific pentru a cucerii aceste țări, care nu puteau oferi nimic deosebit față de nivelul lui de dotare științifică și tehnică.
Nu contrazic că Federația nordică, din care făcea parte așa zisă ATLANTIDA ca teritoriu, la începutul existenței sale avea o întindere destul de însemnată chiar ajungând aproape de țărmurile Americii, deoarece multe descoperiri arheologice sugerează acest lucru. Din acest motiv existența unor vestigii arheologice impunătoare în zona oceanului Atlantic actual nu sunt excluse, fiind chiar de așteptat! Dar, să nu confundăm pe acestea cu rămășițele Atlantisului, a Poseidei, propriu zise. Cele relatate de Platon se refereau în mare măsură la un ținut situat în centrul sau chiar în estul Europei, apropiat Greciei preantice, și care a supraviețuit până la sfârșit cataclismelor tectonice în derulare. A fost ultimul tărâm din imperiul federal atlanto-european (ӕuropo) care a fost nimicit de natură și soartă.
Conform descrierilor rămase în istoria Atlantidei au fost o serie de cataclisme în timp, din care de două putem fi sigur convinși. Unul a fost un dezastru de talie mondială, POTOPUL, care conform proporției avute trebuia să atingă toate teritoriile uscatului indiferent de poziția avută pe Pământ. Pornit la început dinspre „o zonă” a Oceanului Pacific și amplificat de la „un punct” al Oceanului Atlantic, acest mare dezastru a măturat toate teritoriile din sudul apoi din nordul Pământului, pe o direcție din sud-est la nord-vest la pornire și de la nord-vest la sud-est la revenire, provocat foarte probabil de o cometă care a ”ATINS” Pământul.
Cu ocazia fenomenului fizic extraordinar declanșat s-a definitivat înclinația Pământului la 23°30’ și au început finalizările teritoriilor continentale la formele, dimensiunile și la pozițiile cunoscute azi.
Totul s-a petrecut cu circa 26.000 - 32.000 de ani în urmă. Acest dezastru global, descris și de Biblie, a fost urmat în timp de o serie de replici devastatoare care au afectat zone mai restrânse, iar cu ocazia unei astfel de reizbucniri tectonico-telurice locale a fost distrus și ultimul bastion, cel mai important, rămas din civilizația atlantică cu aproximativ 12.000 - 15.000 de ani în urmă. Acest al doilea dezastru, care a pus capac existenței Atlantidei, într-adevăr s-a produs în timpul unei nopți și o zi, fiind vorba de o suprafață afectată mult mai mică de cel inițial ca global avut. Datorită acestui fapt putem concluziona că: La sfârșitul ei Atlantida nu reprezenta un continent, în înțelesul de azi, ci ocupa doar un teritoriu destul de restrâns de câteva mii sau zeci de mii de kilometrii pătrați.
Relatările asupra Atlantidei au suferit mari modificări prin amestecarea perioadelor de timp în care s-au derulat evenimentele din istoria ei, prin adăugiri personale pentru mărirea misticismului și suspansului, dar și prin omiterea unor informații considerate de unii nesemnificative și neinteresante. Șirul dezastrelor suferite, în general, au avut aceleași efecte naturale ca inundarea teritoriului de ape și acoperirea sa de mâl gros, care pot fi deopotrivă de origine maritimă sau de origine pluvialo-vulcanică. Prin umflarea unor întâmplări până la extremis, s-au ajuns la relatări absolut fantastice. Dispariția finală, care a dus la destrămarea totală a civilizației atlante prin dispersarea locuitorilor în toate colțurile lumii, putea fi cauzată și de uriașele ploi apărute în urma erupției vulcanului de aici, ale căror ape într-adevăr au ”înghițit teritoriul” figurativ și nu la propriu.
Legenda precizează clar că după acest fenomen devastator s-a încercat explorarea ținutului, probabil mai mult jefuirea lui, dar din cauza mâlului format, nu s-a putut face acest lucru. Deci, nu se poate afirma cu certitudine că s-a produs o prăbușire tectonică a teritoriului sub apele unui ocean sau unei mări, conform celor deduse de cercetătorii noștri din textul legendei, deoarece în astfel de caz nu se putea ridica ideea de a pune pe rol o posibilitate de cercetare a ținutului rămas.
Ulterior prin MIGRAȚIA POPOARELOR, intențiilor de colonializare și de căutare a unor condiții de trai mai bune, s-a format un amalgam al tradițiilor, limbilor și legendelor. Toți care au ajuns pe tărâmuri necunoscute au încercat să impune anumite denumiri, povești aduse din țara lor de origine. Au apărut o serie de versiuni ale uneia și aceleași legende care în prezentare și în numele personajelor par a nu avea nimic comun între ele. Ulterior cei mai mulți dezrădăcinați ai erei noastre, coloniștii din evul mediu și cel modern, au parvenit din Europa actuală care au fost de fapt urmașii urmașilor refugiaților din Atlantida vestită. Având în subconștientul lor amintirile timpurilor străvechi pline de glorie și mărire, fără să-și dea seama, au denumit diferite localități, regiuni, state noi formate de ei cu denumiri lingvistice care aveau mari semnificații spirituale în mintea lor. Astfel au încercat să readucă acelor ținuturi faima sperată, dar și speranța de a reprimi de la divinitate viața fericită pierdută. Astfel, pe pământuri total străine de Atlantida originară, au apărut nume și denumiri care au incitat ulterior mințile cercetătorilor ducându-le în eroare. Abundența unor astfel de indicații lingvistice pe teritoriul Americii, aduse în mare măsură de coloniștii europeni și nu preluate de la populația autohtonă, au creat falsa concluzie că într-adevăr aici trebuiesc căutate originile legendei lui Platon.
Ca o concluzie finală asupra existenței Atlantidei putem enunța un singur lucru cert: A existat într-adevăr o astfel de țară undeva aproape de teritoriile grecești și egiptene actuale, care în urma unui dezastru sau dezastre în lanț, a ieșit definitiv pe ușa din dos din istoria civilizațiilor pământene. Au rămas doar legende, povești sau referiri orale, însă nimic concret scris, pentru care în cursul anilor care au urmat au apărut fel de fel de teze și ipoteze după bunul plac al fiecăruia.
Având o civilizație super-dezvoltată este de neconceput că nu a avut un impact mai mare sau mai mic asupra memoriei tuturor popoarelor din lume, din care cauză analiza unei singure surse istorice este cea mai mare greșeală posibilă. Pentru o informare corectă trebuiesc adunate și sistematizate toate indicațiile posibile și probabile existente în lume până la ora actuală, deoarece altfel vom discuta până la nesfârșit fără a obține rezultate palpabile! Doar cu o analiză teoretică serioasă și la rece din toate punctele de vedere ale logicii materialiste, sufletești și spirituale putem readuce adevărul din spatele minciunilor repetate, care învăluie acest mare mister al istoriei noastre îndepărtate!
Am încercat să vă arăt, și cred că am reușit, că în privința indiciilor considerate ca imbatabile, referitoare la problema Atlantidei, pot plana multe semne de întrebare serioase deoarece cuvintelor naratorilor pot fi atribuite interpretări cu totul și cu totul diferite. Nu cum au stabilit filozofii, filologii, cercetătorii și teoreticieni din ultimii ani!
Despre localizarea acestui ultim ținut vreau să vorbesc de acum încolo, deoarece ferit de Dumnezeu sub un tărâm minuscul doarme un adevărat gigant care urmează să renască din cenușa lui în urma învățămintelor trăite și acumulate.
Aici, pe tărâmul ultim rămas al Federației Nordice se afla și teritoriul politico-administrativ conducător ATLANTIDA ca țară, respectiv capitala fostului imperiu atât de controversat Atlantisul ca oraș, unde se concentrau toate realizările majore și extraordinare în domeniul științelor, tehnicii și culturii atlante de care suntem așa de interesați.
Localitatea actuală, care pulsează în prezent deasupra ruinelor eterne bine și adânc îngropate, mai păstrează și astăzi în denumirea sa amintirile trecutului glorios pe care o avea în istoria civilizației noastre comune.
Nimic nu se pierde definitiv, ”somnul de veci” este singura șansă de a conserva și de a renaște la viață, ca Destin, gloria și măreția timpurilor pierdute! Să nu uităm acest lucru foarte important atât pentru Istoria cât și Viața noastră pe această LUME!
Pentru a ”deshuma” acest mister va trebui să decopertăm un ”strat gros de pământ”, atât la propriu cât și la figurat! Să nu ne luăm după ”înscrisurile” derutante de pe anumite ”edificii funerare” impunătoare și înșelătoare construite ulterior, ”ușor detectabile” și ”rămase la vedere” din motivul clar de a ne încurca până la nesfârșit!
- Va urma -
Sursa: Sipos Gheorghe
Adaptare și foto: Carmen Pankau
1. ATLANTIDA, UN TERITORIU MITIC
Atlantida, ca denumire pentru acest tărâm, a apărut la civilizațiile antice din zona Mării Mediterane fascinați de relatările rămase de la înaintașii lor care au reușit să viziteze locul. Prin denumirea dată au încercat ca să-l caracterizeze acest teritoriu pe drept miraculos pentru timpurile respective. ATLANTIDA, tradus, nu înseamnă decât ”Țara Ideilor Avansate” sau ”Tărâmul din Lungimi Temporare Anterioare” conform componenței cuvântului. La începutul începuturilor, adică înainte de POTOPUL CEL MARE amintit de Biblie, acest tărâm era componentul unei „Confederații Unionale” alcătuită dintr-un „Stat Federativ” nordic și o „Uniune Statală” sudică. Mai exact era unul din statul federal situat în emisfera nordică și purta un nume propriu „X”(notat de mine ca ”necunoscut” deocamdată). Era legat de timpul existenței sale prin „ania”(X-ania) și de „aria”(Aria-X) ca poziționare geografică. Denumirea sa de ”ATLANTIDA” a apărut mult ulterior, iar sub acest nume a intrat și a perpetuat până în istoria relativ recentă.
Numele cel adevărat, folosit de ATLANȚII AUTOHTONI, a fost înghițit de negura uitării! Acest nume propriu personal „X” inițial, din care provenea țara „X-ania” respectiv teritoriul „Aria-X”, a fost menționat de o LEGENDĂ din păcate dispărută care, dacă s-ar fi păstrat intact, ne-ar fi putut indica corect din start poporul și ținutul căutat de noi! Asupra acestei ”legende a legendelor”, care se poate privi ca un adevărat document istoric, voi reveni puțin mai încolo.
De aici provine considerentul că așa zișii „ARIENI” ar avea menirea și dreptul de a controla și conduce tot teritoriul nordic de pe Pămînt fiind de o origine care le conferă acest drept. Această idee a stat la baza motivării multori conflicte armate de pe continentul nostru, chiar și la declanșarea ultimului război mondial de către Hitler.
Denumirea Statului Federal nordic pe care conducea Atlantida, să folosim deocamdată această denumire dată în antichitate, era ӔUROPO (ARIA-EUROPO) de unde provine și numele continentului nostru actual. Se întindea din zona Europei de est pînă la țărmurile Continentulul Americii de nord din zilele noastre. Geografia emisferei nordice a Pământului de atunci a arătat cu totul și cu totul altfel decât azi suferind mari modificări ulterior, în cursul istoriei care a urmat, iar populația de aici în urma dezastrelor suferite a avut multe și masive migrații spre toate direcțiile noului pământ format. Cuvîntul ”ӔUROPO” pe înțelesul de atunci indica: Comunitatea Eternei Civilizații. Această denumire confederativă din pre-preistoria noastră a fost transferată ulterior la teritoriul de azi cu speranța ascunsă din mintea strămoșilor noștrii că acest ținut va renaște și va ridica din nou ideile mărețe și zilele frumoase din trecutul nostru multimilenar. Astfel, continentul actual, Europa de azi, a fost reinvestit de subconștientul nostru cu această menire și cum se poate vedea intuiția în acest sens a destinului nu a greșit în alegere.
Referitor la originea originilor Atlantidei mă opresc doar la atât, deoarece este o temă mult mai complicată și mai vastă fiind legată de istoria Pământului nostru și care în primul rînd trebuie explicată respectiv tratată științific pe baza „Legii alternanței temporale periodice și a revenirii dimensionale ciclice”.
2. ADEVĂR SAU MINCIUNĂ
Foarte mulți cercetători sunt de părere că Atlantida ar fi existat cu milenii în urmă în zona Oceanului Atlantic, de unde ar proveni și denumirea rămasă! Nu greșesc, dar uită un mic amănunt foarte important! Oceanul Atlantic cu câteva zeci de mii de ani în urmă ocupa cu totul și cu totul ALT TERITORIU decât cel de azi. Oceanul de azi, cel care a rămas din întinderea de ape de atunci, a primit denumirea Atlantic ULTERIOR de la popoarele mediteraniene deoarece era o zona misterioasă, dar și foarte periculoasă pentru ei ca și statul Atlantidei la vremea respectivă. Alții, mai sceptici, consideră legenda doar o simplă ficțiune fără o bază plauzibilă în realitatea istorică!
Momentan este foarte greu să determinăm locul și întinderea Atlantidei după cele relatate de Platon unde s-au strecurat multe indicii greșite, chiar absurdități, datorate deformării textelor transmise oral până la el din dorința fiecărui orator de a contribui cu ceva fantastic la transmiterea legendei în timp. Indiciile cele mai importante par a duce la ideea că acest teritoriu misterios era un ”ținut insular înconjurat de mare” și se afla ”dincolo de o strâmtoare” dar și dincolo de așa zisele ”COLOANELE LUI HERCULE”, iar în final a dispărut înghițit de ape.
Analizând superficial cele relatate ne putem trezi pe piste foarte variate și absolut eronate în căutări. Singurul indiciu viabil și de acceptat fără rezerve este că a dispărut dintr-odată din istora pământeană în condiții NEELUCIDATE și pline de mister, fapt care nici până azi nu s-a putut dezlega complet. A fost un adevăr istoric trăit sau o minciună scornită?-este întrebarea la care voi încerca să dau răspuns în cele ce urmează.
Să trecem la prima observație care ne indică că ar fi fost un ”teritoriu insular”. Cuvântul ”insulă” în interpretarea actuală se referă la un ținut învăluit de apele unei mări. Dacă însă analizăm cuvântul arătat se pot ridica dubii serioase asupra formei geografice pe care se întindea cândva teritoriul Atlantidei.
SĂ LĂMURIM CEVA IMPORTANT: ”Insula”, conform înțelesului său originar, indica la vremea respectivă o limbă de pământ dintr-o mare de ape care era legată de o întindere mai mare de uscat pritr-un istm, dar foarte bine și un teritoriu de uscat încercuit ermetic prin formațiuni geologice versant abrupte fiind astfel legat respectiv separat în același timp de restul lumii. Totul se poate deduce din componența cuvântului folosit: insulă = intra + sulă. Al doilea component, geologic și nu fiziologic, definește o ”formă penetrantă” pe o anumită direcție, orizontală sau verticală, a unei formațiuni terestre întinse într-un mediu diferit de cel în cauză, adică în apă sau aer mai precis. Tot în legenda rămasă, foarte corect, se precizează că teritoriul Atlantidei se ”asemăna” ca mărime cu un continent, adică după interpretarea din zilele noastre trebuia să aibă o întindere destul de vastă comparativ cu alte așa zise ”PĂMÂNTURI CUNOSCUTE”. Însă, mare atenție, această expresie lingvistică era referitoare la o îngrădire politico-administrativă indicând în primul rând un ”teritoriu aflat sub o influență directă” și nu neapărat o ”întindere de uscat” compact de mari dimensiuni. Continent = control + iminent, adică ”ceva” aflat sub control concret și de neevitat, adică un așa zis ”teritoriu” supus unei conduceri peste care nu poate interveni nimeni și nimic.
Precizarea ”înconjurat de mare”, atașat ”insulei”, ne indică o învăluire posibilă a apelor în formă de con (înconjurat = ÎNTRE + CON + JUR + ARANJAT), și NU în cercuire, a teritoriului Atlantidei. Acest indiciu suplimentar tot la o posibilă formă peninsulară ne duce, ca și cuvântul de care este atașat! De fapt se încearcă însuflarea unui indiciu important prin revenirea repetativă asupra unui și același înțeles din două direcții interpretativ diferite. Să analizăm acest cuvânt de insulă foarte controversat și din alt punct de vedere al componenței avute. INSULA=in+sul+a, ceva care se află în interiorul unui sul, sau împăturit într-un contur, de forma ”a”. Adică ne indică ceva legat de acest ”A” respectiv ”a” simbolic, mai precis geofizic (ca) ”a”-parte existent și geologic (la) ”a”-scuns sub o pătură sau un covor protector în manifestarea sa prezentată în timp. Cuvântul ”sul” indică în subtil existența unei acțiunii de învăluire, de acoperire în sensul ascunderii de ochiul lumii respectiv a protejării în timp la ceva extrem de important în a fi păstrat pentru viitor! Iar acest important lucru este originea noastră personală ”A” care ne poate indica locul, puterea și măreția în comun ”a”-tribuită nouă de Divinitate prin Geneză.
Asupra importanței acestei litere magice ”A” ne vom convinge puțin mai încolo! Noi am uitat să analizăm înțelesul cuvintelor din punctul de vedere al componenței avute admițând interpretări restrînse sau chiar eronate ca valabilitate, la indicația unori filologi din trecut sau a altora din prezent. Filologii în primul rând trebuie să fie filozofi, deoarece nu se va putea înțelege logica de exprimare prin cuvinte fără a fi fizic păstrătorul legilor din sfera compunerii valorilor subtile! Oare cuvintele unei limbi s-au format doar printr-o simplă asociere a literelor fără a avea componente explicative proprii asupra înƫelesurilor care trebuiesc adoptate în interpretare? Obiceiul de a învăța, în gramatica limbii, desfacerea cuvintelor în silabe are doar sigurul rol de a asigura despărțirea cuvintelor la terminarea spațiului de scris prestabilit? Sau are și un alt rol foarte important științific? Sunt întrebări demne de luat sub lupa unor analize amănunțite!
La următorul indiciu, care se referă la o ”strâmtoare” posibilă, la fel pot apare unele comentarii demne de luat în seamă. Adică, Atlantida se situa după o deschizătură strâmtă cu pereți abrupți și foarte înalți, cuvânt care din start exclude o legătură logică cu cu zona geografică a Gibraltarului. Strâmtoarea în sine este o cărare abruptă indicând o trecătoare practicabilă pe o fâșie îngustă de uscat dar foarte bine și pe ape, astfel spus definește un așa numit defileu. În cazul nostru se referă la existența unei fâșii de ape care unește două bazine acvatice despărțind astfel două porțiuni apropiate de uscat. Interpretând altfel, și nu astfel, expresia folosită de Platon am ajuns LA CONCLUZII TOTAL ERONATE în localizarea TERITORIULUI ATLANTIDEI. Noi am înțeles că această strâmtoare este o așa zisă trecătoare care desparte două bazine acvatice apropiate, care conțin porțiuni de uscat depărtate între ele, ceea ce este cu totul și cu totul altceva. Această interpretare într-adevăr poate duce la pasul Gibraltar, cu toate că aici avem logic o formă de îngustare și nicicum o strâmtoare fizică. În primul rând un defileu nu poate ”despărţi” două bazine acvatice ci le poate doar ”lega” între ele, iar în al doilea rând în cazul unei depărtări considerabile dintre țărmuri nu se putea vedea și descrie minuțios un ținut ce se afla după formațiunea geologică respectivă, așa cum ne prezintă în continuare textul rămas pentru noi.
O PRIMĂ CONCLUZIE: - Dacă Platon s-a exprimat corect, și eu sunt convins de acest lucru, atunci trebuia să fie vorba de un teritoriu terestru de forma unei peninsule înconjurat de o mare și cu masive muntoase apreciabile înspre malul apelor având accesul spre interior lui, mai puțin prin, ci mai mult peste o râpă montană (defileu) cu pereți înalți și apropiați de verticală în care coborând ți se creea senzația că ești ”strâns” între aripile unei ”porți” virtuale sau ca între fălcile unei ”clești” imaginare!
Asimilarea pasului maritim de la Gibaltar cu strâmtoarea spre teritoriul căutat a fost făcută din dorința de a soluționa celebra legendă, dar și datorită imensei întinderi de ape descoperite după Gibraltar, care înghițea de multe ori pe cei care cutezeau să se aventureze pe ea cu vasele rudimentare și fragile din acele timpuri. Grecii antici erau foarte înclinați spre misticism, având foarte vie în mintea lor legenda Atlantidei, iar când ulterior au întâlnit oceanul imens au crezut că au dat de mormântul vestitului ținut din mitologie. Existența a două masive muntoase aici, dispuse pe ambele părți, a dus la presupunerea că pasul respectiv ar fi celebra strâmtoare descrisă de Platon cu cele două coloane amintite. Însă în timpul preantic, când s-a născut legenda Atlantidei și când vasele maritime se asemănau mai mult cu bărci decât cu nave, nu se făceau aventuri mai departe de bazinul Egeeic și Adriatic, și atunci doar urmărind marginea țărmurilor uscatului. O deplasare din Grecia la Gibraltar și înapoi ar fi durat luni bune, chiar ani de zile. Deci, pe timpul nașterii legendei cu câteva milenii bune înainte de Platon sau chiar Solon, este foarte greu de presupus că existau la grecii arhaici informații concrete asupra existenței formațiunii geologice de la Gibraltar, pentru care ne putem îndoi serios asupra veridicității tezei aprobată în acest sens. Despre o posibilă călătorie asemănătoare povestește HOMER ÎN ODISEEA, de fapt singura legendă existentă despre un astfel de drum lung, unde nu se pomenește nimic despre ceva asemănător cu Atlantida legendară sau chiar despre coloanele vestite de la Gibraltar. Deci este clar că, călătoriile lui Ulise NU S-AU FĂCUT până la GIBRALTAR. Însă, atenție, întâlnirea lui Odisseu cu ciudățenii inexplicabile pe parcursul peripețiilor sale ne pot duce la gândul că, probabil, a trecut nu departe de o zonă geografică care ascundea lucruri extraordinare și de neconceput pentru mintea oamenilor din acele timpuri. Ce puteau fi atunci așa zisele ”Coloane ale lui Hercule”?
Chiar au fost ”două” astfel de Coloane sau poate chiar ”mai multe”? Erau ”formațiuni geologice” sau ”construcții artificiale”? Sunt întrebări interesante asupra cărora voi reveni!
Legenda rămasă nu specifică nicăieri originea și numărul acestora, ci le indică doar la plural, pentru care pot apare foarte multe îndoieli referitoare la corectitudinea alegerii Gibraltarului ca indiciu concret și important referitor la poziționarea posibilă a ȚĂRII MISTERIOASE!
Descrierea geografică a teritoriului Atlantidei, dar și a orașului capitală vestit, rămasă de la Platon ne sugerează ideea, dar și faptul concret, că drumul spre țara misterioasă era cunoscut și probabil foarte frecventat pe diferite motive de eleni, care au trăit cu mult-mult înainte de Solon. O descriere așa de exactă NU GĂSIM în nici o legendă din lume, ci DOAR REFERIRI că ar exista o astfel de țară respectiv oraș misterios! Ceva interesant de reținut și concludent pentru o primă concluzie foarte probabilă!
ADICĂ: ATLANTIDA cândva precis ”exista” și trebuia să se ”situeze” undeva destul de ”aproape de ținuturile grecești și egiptene”, respectiv nu undeva la ”capătul Pămîntului” cum încearcă să plaseze cercetătorii noștrii actuali!!! Această concluzie este întărită și de relatarea că atlanții la sfîrșitul perioadei lor de existență, ÎNAINTE DE CATASTROFA FINALĂ care a distrus definitiv țara lor, au încerat să cucerească cetatea Athenei cu intenția ulterioară de a cotropi și Egiptul. Ar fi absurd să credem că un imperiu, cât de motivat și dotat să fie, ar fi parcurs cu oștile sale mii și mii de kilometrii din zonele Americii, Oceanului Indian, Oceanului Antarctic sau chiar din Oceanul Pacific pentru a cucerii aceste țări, care nu puteau oferi nimic deosebit față de nivelul lui de dotare științifică și tehnică.
Nu contrazic că Federația nordică, din care făcea parte așa zisă ATLANTIDA ca teritoriu, la începutul existenței sale avea o întindere destul de însemnată chiar ajungând aproape de țărmurile Americii, deoarece multe descoperiri arheologice sugerează acest lucru. Din acest motiv existența unor vestigii arheologice impunătoare în zona oceanului Atlantic actual nu sunt excluse, fiind chiar de așteptat! Dar, să nu confundăm pe acestea cu rămășițele Atlantisului, a Poseidei, propriu zise. Cele relatate de Platon se refereau în mare măsură la un ținut situat în centrul sau chiar în estul Europei, apropiat Greciei preantice, și care a supraviețuit până la sfârșit cataclismelor tectonice în derulare. A fost ultimul tărâm din imperiul federal atlanto-european (ӕuropo) care a fost nimicit de natură și soartă.
Conform descrierilor rămase în istoria Atlantidei au fost o serie de cataclisme în timp, din care de două putem fi sigur convinși. Unul a fost un dezastru de talie mondială, POTOPUL, care conform proporției avute trebuia să atingă toate teritoriile uscatului indiferent de poziția avută pe Pământ. Pornit la început dinspre „o zonă” a Oceanului Pacific și amplificat de la „un punct” al Oceanului Atlantic, acest mare dezastru a măturat toate teritoriile din sudul apoi din nordul Pământului, pe o direcție din sud-est la nord-vest la pornire și de la nord-vest la sud-est la revenire, provocat foarte probabil de o cometă care a ”ATINS” Pământul.
Cu ocazia fenomenului fizic extraordinar declanșat s-a definitivat înclinația Pământului la 23°30’ și au început finalizările teritoriilor continentale la formele, dimensiunile și la pozițiile cunoscute azi.
Totul s-a petrecut cu circa 26.000 - 32.000 de ani în urmă. Acest dezastru global, descris și de Biblie, a fost urmat în timp de o serie de replici devastatoare care au afectat zone mai restrânse, iar cu ocazia unei astfel de reizbucniri tectonico-telurice locale a fost distrus și ultimul bastion, cel mai important, rămas din civilizația atlantică cu aproximativ 12.000 - 15.000 de ani în urmă. Acest al doilea dezastru, care a pus capac existenței Atlantidei, într-adevăr s-a produs în timpul unei nopți și o zi, fiind vorba de o suprafață afectată mult mai mică de cel inițial ca global avut. Datorită acestui fapt putem concluziona că: La sfârșitul ei Atlantida nu reprezenta un continent, în înțelesul de azi, ci ocupa doar un teritoriu destul de restrâns de câteva mii sau zeci de mii de kilometrii pătrați.
Relatările asupra Atlantidei au suferit mari modificări prin amestecarea perioadelor de timp în care s-au derulat evenimentele din istoria ei, prin adăugiri personale pentru mărirea misticismului și suspansului, dar și prin omiterea unor informații considerate de unii nesemnificative și neinteresante. Șirul dezastrelor suferite, în general, au avut aceleași efecte naturale ca inundarea teritoriului de ape și acoperirea sa de mâl gros, care pot fi deopotrivă de origine maritimă sau de origine pluvialo-vulcanică. Prin umflarea unor întâmplări până la extremis, s-au ajuns la relatări absolut fantastice. Dispariția finală, care a dus la destrămarea totală a civilizației atlante prin dispersarea locuitorilor în toate colțurile lumii, putea fi cauzată și de uriașele ploi apărute în urma erupției vulcanului de aici, ale căror ape într-adevăr au ”înghițit teritoriul” figurativ și nu la propriu.
Legenda precizează clar că după acest fenomen devastator s-a încercat explorarea ținutului, probabil mai mult jefuirea lui, dar din cauza mâlului format, nu s-a putut face acest lucru. Deci, nu se poate afirma cu certitudine că s-a produs o prăbușire tectonică a teritoriului sub apele unui ocean sau unei mări, conform celor deduse de cercetătorii noștri din textul legendei, deoarece în astfel de caz nu se putea ridica ideea de a pune pe rol o posibilitate de cercetare a ținutului rămas.
Ulterior prin MIGRAȚIA POPOARELOR, intențiilor de colonializare și de căutare a unor condiții de trai mai bune, s-a format un amalgam al tradițiilor, limbilor și legendelor. Toți care au ajuns pe tărâmuri necunoscute au încercat să impune anumite denumiri, povești aduse din țara lor de origine. Au apărut o serie de versiuni ale uneia și aceleași legende care în prezentare și în numele personajelor par a nu avea nimic comun între ele. Ulterior cei mai mulți dezrădăcinați ai erei noastre, coloniștii din evul mediu și cel modern, au parvenit din Europa actuală care au fost de fapt urmașii urmașilor refugiaților din Atlantida vestită. Având în subconștientul lor amintirile timpurilor străvechi pline de glorie și mărire, fără să-și dea seama, au denumit diferite localități, regiuni, state noi formate de ei cu denumiri lingvistice care aveau mari semnificații spirituale în mintea lor. Astfel au încercat să readucă acelor ținuturi faima sperată, dar și speranța de a reprimi de la divinitate viața fericită pierdută. Astfel, pe pământuri total străine de Atlantida originară, au apărut nume și denumiri care au incitat ulterior mințile cercetătorilor ducându-le în eroare. Abundența unor astfel de indicații lingvistice pe teritoriul Americii, aduse în mare măsură de coloniștii europeni și nu preluate de la populația autohtonă, au creat falsa concluzie că într-adevăr aici trebuiesc căutate originile legendei lui Platon.
Ca o concluzie finală asupra existenței Atlantidei putem enunța un singur lucru cert: A existat într-adevăr o astfel de țară undeva aproape de teritoriile grecești și egiptene actuale, care în urma unui dezastru sau dezastre în lanț, a ieșit definitiv pe ușa din dos din istoria civilizațiilor pământene. Au rămas doar legende, povești sau referiri orale, însă nimic concret scris, pentru care în cursul anilor care au urmat au apărut fel de fel de teze și ipoteze după bunul plac al fiecăruia.
Având o civilizație super-dezvoltată este de neconceput că nu a avut un impact mai mare sau mai mic asupra memoriei tuturor popoarelor din lume, din care cauză analiza unei singure surse istorice este cea mai mare greșeală posibilă. Pentru o informare corectă trebuiesc adunate și sistematizate toate indicațiile posibile și probabile existente în lume până la ora actuală, deoarece altfel vom discuta până la nesfârșit fără a obține rezultate palpabile! Doar cu o analiză teoretică serioasă și la rece din toate punctele de vedere ale logicii materialiste, sufletești și spirituale putem readuce adevărul din spatele minciunilor repetate, care învăluie acest mare mister al istoriei noastre îndepărtate!
Am încercat să vă arăt, și cred că am reușit, că în privința indiciilor considerate ca imbatabile, referitoare la problema Atlantidei, pot plana multe semne de întrebare serioase deoarece cuvintelor naratorilor pot fi atribuite interpretări cu totul și cu totul diferite. Nu cum au stabilit filozofii, filologii, cercetătorii și teoreticieni din ultimii ani!
Despre localizarea acestui ultim ținut vreau să vorbesc de acum încolo, deoarece ferit de Dumnezeu sub un tărâm minuscul doarme un adevărat gigant care urmează să renască din cenușa lui în urma învățămintelor trăite și acumulate.
Aici, pe tărâmul ultim rămas al Federației Nordice se afla și teritoriul politico-administrativ conducător ATLANTIDA ca țară, respectiv capitala fostului imperiu atât de controversat Atlantisul ca oraș, unde se concentrau toate realizările majore și extraordinare în domeniul științelor, tehnicii și culturii atlante de care suntem așa de interesați.
Localitatea actuală, care pulsează în prezent deasupra ruinelor eterne bine și adânc îngropate, mai păstrează și astăzi în denumirea sa amintirile trecutului glorios pe care o avea în istoria civilizației noastre comune.
Nimic nu se pierde definitiv, ”somnul de veci” este singura șansă de a conserva și de a renaște la viață, ca Destin, gloria și măreția timpurilor pierdute! Să nu uităm acest lucru foarte important atât pentru Istoria cât și Viața noastră pe această LUME!
Pentru a ”deshuma” acest mister va trebui să decopertăm un ”strat gros de pământ”, atât la propriu cât și la figurat! Să nu ne luăm după ”înscrisurile” derutante de pe anumite ”edificii funerare” impunătoare și înșelătoare construite ulterior, ”ușor detectabile” și ”rămase la vedere” din motivul clar de a ne încurca până la nesfârșit!
- Va urma -
Sursa: Sipos Gheorghe
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu