Legenda lui ROMULUS și REMUS, LEGENDA legendelor
La apogeul Imperiului Roman antic, poporul italic a preluat și a prelucrat o povestire de o mare însemnătate spirituală în istoria zonei respective cu privire la formarea unui stat puternic, stat cu oameni superiori genetic și invincibili în lupte.
De ce?
Motivul este justificarea morală și etică, dreptul lor de a subjuga și de a conduce întreaga lume cunoscută pe atunci! Acest obicei nociv de a prelucra istorisirile după nevoi politice se practică de atunci foarte des, motiv pentru care am pierdut multe informații prețioase privind originea identității civilizației noastre Pelasgo-Getice, neștiind astfel de unde venim și încotro ne îndreptăm!
Interesante sunt numele personajelor Romulus și Remus, care încep cu expresiile „RO” şi „RE”, adică cu litera semnificativă „R”. Cum se poate observa, cele două notații se referă la două forme imaginare ale simbolului „R”, cel ortograd și cel retrograd, respectiv central și exterior. Formele literelor de precizare „o” respectiv „e”, care urmează literei R, ne arată clar cele susținute de mine. În versiunea rămasă a legendei Ro-mulus întemeiază poporul roman antic, care într-adevăr a purtat o serie de victorii răsunătoare, dar din păcate Istoria a dovedit că simboul „R” a fost însușit pe nedrept de romanii de atunci, pentru care au fost nimiciți până la urmă de soartă.
Re-mus a fost marginalizat de la început, fiind exclus din formarea națiunii romane antice, deoarece nu prezenta garanții în șansele realizării scopului secret dorit de conducerea Romei antice. Însă originalul Legendei descrie totul altfel, altfel decât cum cunoaștem noi cele întâmplate. Se vorbește de o ”mare națiune” fericită pe culmile dezvoltării tehnico-științifice, care într-o zi s-a trezit cu patria distrusă de mânia Zeilor săi spirituali, respectiv de Natură.
ROMULUS a fost cel patriot, care a rămas cu o mică parte din populație pe meleagurile autohtone, unde luptând cu soarta neprielnică și cu necazurile multiple, reușește să refacă națiunea destrămată în urma plecării lui Remus cu majoritatea nemulțumiților.
Conform celor descrise națiunea ”RO” sub conducerea lui Romulus, păstrând și cultivând mai departe valorile avute pe tărâmul natal, s-a ridicat cu timpul pe culmile gloriei, redevenind puterea conducătoare în istoria pământeană. Remus, ajuns pe meleaguri necunoscute, a întemeiat poporul ”RE„ care la început, în urma cunoștințelor posedate, a avut un mare succes în viață. Însă nerespectând principiile pacifiste ale respectului și încrederii în general cerute de simbolul ”R”, pe care îl reprezentau și ei, urmașii lui Remus au fost părăsiți de șansă și taxați corespunzător de soartă. Au devenit doar o amintire, o amintire a trecutului nostru istoric!
Cele descrise au fost prelucrate ulterior de romanii antici INVERSÂND denumirile personajelor precum și rolul acestora în istorisirile prezentate, astfel ca să corespundă viselor de cotropire urmărite de Roma din acea vreme.
Cele relatate în legendă pare o povestire banală la prima vedere, dar dacă ne gândim bine, putem trage o concluzie foarte utilă. Indiciul ținutului material-spiritual de căutat trebuie să fie RO deoarece eliminativul corespondent RE este cel care trebuie aplicat! Adică, ATLANTIDA trebuie căutată în interiorul semnului „R” și nu în afara lui! Însă unde este acest semn ”R” mirific ca și simbolul ”A” mistic amintit mai înainte? De fapt sunt litere foarte asemănătoare ca formă cu diferențe minore între ele! Semnul ”R” nu este ”e”-manarea teoretico-fictivă pentru simbolul ”A” ci chiar ”o”-riginalul real-semnificativ al acestuia! – este ideea care trebuie ridicată în fața ”ochilor noștri”!
Apar o serie de întrebări interesante legate de această istorisire antică:
De unde s-au inspirat italienii în făurirea legendei cunoscute în forma actuală?
De ce nu ne-a rămas nici măcar o versiune trunchiată din această poveste, cu toate că, romanii când au preluat și au prelucrat conform cerințelor lor politice, era mult după Platon?
De ce RELATĂRILE LUI PLATON despre ATLANTIDA au rămas, pe când toate manuscrisurile unei legende atât de importante, care precis mai circulau la începuturile erei noastre, AU DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ? De ce?
Sunteți tentați să credeți că Legenda lui Romulus și Remus a fost doar o născocire, o poveste născută în mintea romanilor de atunci? Ce impact valoric ar fi avut atunci în fața popoarelor din zonă dacă nu avea un suport spiritual solid “în timp?” Sursa italienilor antici, deoarece italieni au fost și tot italieni au rămas, ar trebui căutată la egiptenii și elenii din acea vreme. Însă nu a rămas nici o urmă concretă deoarece aceste teritorii au fost jefuite sistematic! Ei au fost păstrătorii și exportatorii legendelor, deoarece aveau o civilizație bazată pe misticism și fundamentat pe cultivarea valorilor din trecut, dar și dezvoltată mult înaintea romanilor așa ziși.
Italienii au fost mai pragmatici, ei au preluat doar anumite personaje mitologice, cât și simbolice pe care le-au refolosit pentru expunerea faimei, gloriei, strălucirii atinse; dar și pentru a avea o sursă concretă de a semăna groază, frică și supunere în rândul celor asupriți. Însă frica și groaza are un rol mult mai important! Ce nu știm este că, TIMPUL, în construcția sa energetică, asigură tipărirea și păstrarea esenței ideilor în subconștientul fiecărui individ, ascunzând de ochii și urechile celor care vor dispariția acestora!
Ce ne-a rămas? Aparent nimic concret, fiindcă unii AU AVUT MARE GRIJĂ să dispară totul FĂRĂ O URMĂ VIZIBILĂ! În realitate însă avem totul la îndemână și trebuie să facem doar un mic efort, efort în sensul de a dori de a afla ADEVĂRUL, deoarece timpul a sosit!
Oare ne-au rămas ceva pentru studiu? Civilizațiile ulterioare, născute și dezvoltate pe baza unor informații științifice, culturale și tehnice salvate de la dispariție de emigranții atlantici, au fost DISTRUSE extrem de misterios, BIBLIOTECA DE LA ALEXANDRIA incendiată, realizările deosebite au fost devastate și rase de pe fața Pământului!
Noi căutăm explicații naturale pentru aceste distrugeri sistematice, dar adevăratele cauze au fost și sunt legate de un plan bine pus la punct ca totul să pară un ne-adevăr, un secret de nepătruns!
Tot ce s-a putut a fost FURAT SISTEMATIC și pus SUB LACĂT, sau și mai grav DISTRUS PÂNĂ LA TEMELIE!
Din fericire însă s-au păstrat multe lucruri importante ascunse pentru posteritate și NEGĂSITE, care vor ieși la iveală ÎN CURÂND!
☀️NIASCHARIAN! Să renaştem!
Sursa: Sipos Gheorghe
Adaptare şi foto: Carmen Pankau
Inca o dovada ca Teoriea mia cum ca ATLANTIDA a fost o insula pe lacul cu Apa Potabila pe locul unde astazi Marea Neagra.Cu apr.10-12 mii ani in urma dupa scufundare o parte de Atlanti au venit pe teritoriul Nostru cu Centrul la "100 movil"-CostestStanca de astazi.
RăspundețiȘtergere