🇷🇴ORIGINEA RUMÂNEASCĂ/ROMÂNEASCĂ A DENUMIRII ORAȘULUI ROMA

Toată lumea cunoaște că orașul Roma își trage denumirea de la numele fraților gemeni Romul și Rem (în latină scriși ca Romulus și Remus – n.n.), însă foarte puțini oameni știu de ce acestora li s-au pus aceste nume.

Studiind mai multe izvoare scrise în vechime, am găsit niște explicații, care par a fi reale, din care motiv am hotărât să le aducem la cunoștința tuturor celor interesați de istorie, inclusiv, de istoria românilor.

Așadar, după cum am scris anterior în alte expuneri, cu mult timp înainte de fondarea Romei (a 753 î.e.n.) întreg teritoriul Europei, Asiei de Sud-Vest, și Africii de Nord, era populat de un singur neam, care corespunzător vorbea o singură limbă, dar care era divizat în mai multe formațiuni statale aflate la diferite trepte de dezvoltare economică, socială, militară și culturală.
Cei din centrul și nordul Peninsulei Apenine, fiind veniți din regiunea munților Carpați și nordul Peninsulei Balcanice, aveau practic aceiași zei cu cei rămași acasă (romanii, ca şi grecii, au copiat Mitologia noastră Pelasgo-Getică, schimbând numai numele personajelor – n.r. Carmen Pankau), printre care zeița Iuno (Juno, Iunona, Junona), ocrotitoarea noi-născuților și mamelor cu copii mici, care pe lângă alte supranume îl purta și pe cel de RUMÂNA. Supranumele Rumâna provenea de la culoarea rumănă/rumenă a fructelor coapte de smochin care aveau forma unui sân de femeie – smochinul fiind copacul simbol al zeiței.

Prezența cuvântului RUMÂN/ RUMEN în acele timpuri îndepărtate ne servește ca dovadă, ca una din multiplele dovezi incontestabile, că ACEL MARE ȘI NUMEROS NEAM ERA DE OBÂRȘIE RUMÂNĂ/ ROMÂNĂ.

Cuvântul rumân/rumen nu există nici în limba latină, nici în cea italiană. DEX-ul limbii române, ca și în multe alte cazuri ne induce în eroare când ne spune că acesta provine din franceză sau slavă, “uitând” că aceste limbi s-au format cu multe, multe sute de ani mai târziu și mai ales că verbul a rumeni, de la care a derivat rumân/rumen se întâlnește numai în limba rumână/ română.

Astfel, conform legendei, păstrată și redată în câteva izvoare scrise în vechime, frații gemeni abia născuți, din cauza păcatelor mamei lor – Silvia Rea, fiica regelui Numitor, au fost puși într-o corzină și aruncați în râul Albul, mai târziu redenumit în Tibrul, care tocmai se revărsa în urma unor ploi puternice (cuvintele rea, numitor, albul în forma dată și, corespunzător, în sensul – femeie rea; rege care avea dreptul să pună nume oamenilor săi; râu cu apă albă, curată, se întâlnesc numai în limba rumână/română – n.n.).

Plutind în voia vântului și a valurilor, corzina s-a agățat de o creangă de smochin și după retragerea apelor, pruncii au fost găsiți și salvați de un cioban care își păștea turma în apropiere. Ținând cont de faptul că copacul era simbolul zeiței Rumâna, ocrotitoarea nou-născuților, frații au fost numiți Romul și Rem, scriși mai târziu în limba latină ca Romulus și Remus (limbă latină fiind inventată a fost utilizată numai ca limbă oficială a statului, cetățenii simpli au continuat să vorbească limba strămoșească, limba stră-rumână/stră-română – n.n.).

Purtând aceste nume, frații se mai aflau și sub ocrotirea celui mai mare zeu al stră-rumânilor/ stră-românilor, a lui Jupiter, care în rând cu alte supranume, ca Victoriosul, Luminosul, Tunetul, Fulgerul ș.a., îl mai purta și pe cel de Rumân, ca soț al zeiței Iunona Rumâna (Iuno Rumâna).

Mai târziu, denumirea orașului Roma provenită, după cum am arătat mai sus, de la numele celor doi frați, s-a răsfrânt asupra denumirii statului și cetățenilor acestuia.
Odată cu trecerea timpului, statul roman devenea tot mai puternic, iar cei ce se numeau romani deveneau tot mai numeroși.

Cu toate acestea, cea mai mare parte a celor învinși de romani nu au acceptat niciodată numele de roman, rămânând să-l poarte pe cel moștenit de la strămoșii lor, inclusiv rumânii din Balcani, regiunea Carpaților și Orientul Apropiat.

Sursa: Andrei Groza
Adaptare şi foto: Carmen Pankau