☀️CETATEA GETICĂ COSTEȘTI – BLIDARU (JUD. HUNEDOARA)

Române, cunoaște-ţi, iubește-ţi și respectă-ţi Ţara și Neamul! (Carmen Pankau)

Cetatea getică Costești – Blidaru din judeţul Hunedoara este una dintre cele șase fortărețe geto-dacice din Munții Orăștiei care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România. Cetatea a fost construită în secolul I î.Hr. cu scop de protecție împotriva cuceririi romane. Se găsește lângă satul Costești, comuna Orăștioara de Sus din județul Hunedoara. Situată pe culmea Blidarului (750 m), este cel mai puternic complex fortificat din această zonă, fiind întins pe un platou de aproape 6.000 mp.

Străjuind malul stâng al apei Grădiștei, la fel ca și cetatea Costești, fortificația de la Blidaru cuprinde de fapt două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri puternice. Prima cetate, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colțuri. Potrivit unei ingenioase rigori de arhitectonică militară, intrarea se făcea prin turnul I, astfel conceput încât să împiedice desfășurarea forțelor inamicului, silindu-l să cotească spre dreapta și să-și expună flancul loviturilor. În interior se păstrează urmele unui turn-locuință. Spre vest de prima cetate a fost construită apoi cetatea a doua, având formă pentagonală. Interesul pentru vestigiile de la Blidaru este relativ recent, în comparaţie cu atenţia îndelungată de care s-au bucurat alte situri geto-dacice din Munţii Orăştiei. La începutul secolului XX au apărut primele menţiuni despre obiecte geto-dacice, descoperite întâmplător în zonă, moment în care au fost amintite şi urme mai vechi ale căutătorilor de comori. D. M. Teodorescu a fost primul arheolog care a pus piciorul în cetatea de la Blidaru, în anul 1921, dar primele cercetări arheologice sistematice au început abia în 1953 și au fost coordonate de C. Daicoviciu. În urma campaniilor de săpături, care continuă şi în prezent, zidurile cetăţii au fost dezvelite aproape în totalitate.

Cercetările au vizat şi terasele amenajate în apropierea cetăţii, unde au fost identificate mai multe turnuri izolate (Poiana Perţii, Poiana Popii, Muchia Chişetoarei, Poiana lui Mihu, La Vămi), precum şi urmele unor temple (Pietroasa lui Solomon). Cetatea geto-dacică de la Blidaru se află pe un deal, legat de Muchia Faeragului printr-o şa şi amplasat între Apa Grădiştii şi valea Faeragului. Poziţia are o bună vizibilitate atât spre Valea Grădiştii, cât şi mai departe, spre Valea Mureşului, aflată la nord. Pentru construirea cetăţii, geţii carpatini au excavat şi au lărgit zona superioară a dealului, obţinând astfel o suprafaţă relativ plană de circa 6.000 m2 pe care au ridicat apoi structurile din piatră. Zidurile incintei fortificate sunt astăzi vizibile, trecând printr-un proces de conservare primară după încheierea săpăturilor arheologice.

Pe pantele dealului pe care se află cetatea, dar şi pe Muchia Faeragului au fost amenajate terase pe care au fost amplasate turnuri cu „PARTERUL” construit din blocuri de calcar, într-o tehnică asemănătoare zidurilor cetăţii. Turnurile au funcţionat, probabil, şi ca reşedinţe aristocratice, fiind totodată importante puncte de supraveghere a accesului spre cetate. Toate aceste construcţii scot în evidenţă caracterul preponderent militar al locuirii getice. Materialele descoperite în interiorul cetăţii au fost puţine, fiind vorba în special de fragmente ceramice provenind de la vase de provizii. De exemplu, câteva chiupuri întregi au fost descoperite în interiorul turnului din colţul de sud-vest al cetăţii. De dimensiuni relativ mari, lucrate la roata olarului, din pastă cărămizie, aceste vase de provizii au fost folosite pentru depozitarea apei sau a cerealelor.

În vecinătatea fortificației, în punctul „Pietroasa lui Solomon”, unde au fost identificate urmele unor temple, s-au găsit fragmente ceramice, o bucată semisferică de cositor de 7 kg, precum şi o statuetă din argint masiv reprezentând o leoaică, piesa fiind fixată într-o tijă de fier. Poate fi vorba despre o reprezentare a ZEIȚEI SARMIS – Forța Vieții, simbolizată de o leoaică. Așa numiții lei funerari reprezintă de fapt FORȚA VIEȚII, care ni se dă, dar ni se și ia, la un moment dat. Prezența acestei mici bijuterii getice antice în acea locație (punctul „Pietroasa lui Solomon” – ca un nume magic, legat de solomonari) unde apar și elemente unor posibile temple, se justifică prin adorația Zeiței Sarmis, acea energie specifică elementului viu, ce dă vigoare și amplitudine actului uman în tot ce întreprinde ființa superioară.

Ca și acces, la cetate se ajunge cel mai uşor din satul Costeşti (com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara), care se află pe drumul judeţean (DJ) 705A, la 20 km de Orăştie. În apropierea cabanei turistice din Costeşti drumul asfaltat se termină, fiind înlocuit de un drum pietruit care continuă spre Grădiştea de Munte. În acelaşi loc se află o intersecţie de unde porneşte un drum pietruit spre platoul Luncani-Târsa, accesibil doar maşinilor de teren. Odată trecut podul peste Apa Grădiştii, din stânga drumului porneşte o cărare spre cetatea de la Blidaru. Durata urcuşului este de aproximativ 50 de minute, prima porţiune fiind cea mai dificilă.

Semeață și impunătoare, „Cetatea Costești-Blidaru” din Hunedoara este cetatea geţilor cu caracterul cel mai militar. Drumeția spre Blidaru este un traseu relativ ușor ca și dificultate și, uimitor în orice anotimp -datorită „PĂDURII FERMECATE” ce se întinde la baza cetății. Este escavată în întregime și poate cea mai bine întreținută cetate din zona REGIA.

Blidaru a fost construită în două mari etape: prima – înaintea războiului roman din 101-102, iar a doua – 105-106 înainte de războiul final, fortificarea fiind făcută mai alert datorită situației. Înaintea celebrelor războaie 101-102 și 105-106, cetatea a fost un fel de școală militară. Mai mult, unele surse susțin că aici geţii ar fi ascuns tezaurul Geţiei Carpatine. Ruinele vizibile astăzi ne arată în ce mod și-au fortificat geţii munții, spre a crea un baraj inepugnabil în calea năvălirii tăvălugului roman, ucigaș și distrugător.

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau