🐍MAREA TRĂDARE – INSULA SERPILOR

Insula Şerpilor a fost pentru prima oară menţionată în anul 777 î.e.n. În mitologia elenă, întinderea de pământ este creaţia lui Neptun, zeul mărilor, care la rugămintea zeiţei Thetis a scos din pământ o insulă pentru fiul ei Ahile. Insula a fost denumită de către greci cu numele de Insula Leuce („Insula Albă”). O denumire similară a fost dată de către romani care i-au spus Insula Albă, probabil din cauza faptului că au fost găsite pe insulă ruine de marmură albă. Rămăşiţele eroului troian (Get –n.r. Carmen Pankau) şi cele ale lui Patrocle au fost aduse de Thetis pe actuala Insulă a Şerpilor, pentru a fi puse într-un sanctuar. Cercetările efectuate în zonă în 1823 confirmă legenda grecilor antici (trebuie menţionat că atât grecii, cât și romanii, au copiat legendele noastre getice, au rebotezat personajele și le-au prezentat lumii ca fiind ale lor – n.r. Carmen Pankau). Atât căpitanul Kritzki, cât şi neamţul Kohler au descoperit ruinele templului închinat lui Ahile, dar şi alte edificii, presupuse locuinţe ale preoţilor din antichitate. Alte descrieri ale templului le avem de la germanul Kohler. Vestigiile descoperite de cei doi au fost ulterior expuse în muzeele din ţările lor. O altă legendă se referă la faptul că insula era o lume în care se refugiau sufletele celor morţi.

LEGENDA LUI ACHILE

Edificiul antic ar fi avut un diametru foarte mare, de formă patrată, având 29,87 m. În partea de est a sanctuarului se afla templul închinat eroului ACHILE. Arhitectura templului şi a altor vestigii din insulă era specifică epocii numite ciclopeană, asemănătoare celor din Tesalia şi Geţia: ziduri formate din blocuri mari de piatră îmbinate fără ciment, iar calcalurile din care au fost fasonate conferea construcţiei o culoare albă. Pe baza fragmentelor de construcţie descoperite, templul lui Achile a fost un monument de artă, având lângă el mai multe camere, pentru funcţionarea oracolului, precum şi pentru depozitarea ofrandelor ce se aduceau eroului.
Acest templu este menţionat de poetul roman PUBLIUS OVIDIUS NASO (care fusese exilat la Tomis) în versurile sale, precum şi de geograful grec Ptolomeu şi de istoricul grec Strabon.

Filozoful grec Maximus din Tir (care a trăit în secolul al II-lea e.n.), afirma în lucrarea sa „Discuţii” că: „Achile locuieşte într-o insulă drept în faţa Istrului, în Marea Pontică. Acolo se află templul şi altarele lui Achile…” Geograful grec Ptolomeu (care a trăit în secolul I e.n.) menţionează în opera sa „Îndreptar geografic” că: „Insulele situate în vecinătatea Moesiei Inferioare, în acea parte a Pontului pe care am pomenit-o, sunt: Boristene (la gurile Niprului, n.n.): 57 grade, 15 minute – 47 grade, 40 minute şi insula lui Achile sau Leuce („Albă”)”.

Mai multe inscripţii antice au fost găsite pe insulă, inclusiv un DECRET olbiopolitan (din oraşul Olbia) datând din secolul al IV-lea î.e.n. care cere tuturor locuitorilor cetăţii Olbia să apere insula şi să-i alunge pe piraţii care locuiau pe „insula sfântă”.
Istoricul Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), în lucrarea „Marea Neagră de la origini până la cucerirea otomană” (2 vol.,Bucureşti, 1988), afirmă prezenţa unor civilizaţii antice (ionieni, milesieni, de origine getică – n.r. Carmen Pankau) pe litoralul Măriii Negre. Unul din popasurile cele mai vechi este cel din „insula Albă”, Leuke sau Achilleis, mica stâncă ce se înalţă în plină mare în largul Dunării, şi se numeşte astăzi Insula Şerpilor. Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului. Istoria lor, trasată cu ajutorul numeroaselor inscripţii scoase la lumină de săpături, indică strânse contacte între aceste porturi ale litoralului, care păstrează caracteristiciile principale ale civilizaţiei urbane a Greciei antice şi populaţiei indigene ale hinterland-ului, geţi sau sciţi.

O altă legendă se referă la faptul că în mitologia grecească Insula Leuke era considerată un loc paradiziac, o lume în care se refugiau sufletele morţilor. Astfel, o altă denumire atribuită de grecii antici este de Insula Makaron, adică „A fericiţilor”. Unii cercetători au mers şi mai departe cu speculaţiile, traducând termenul ATLANTIS prin Fericire. Această speculaţie a fost alimentată de faptul că nu departe de Insula Şerpilor, arheologii sovietici au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite ATLANŢILOR.

MOTIV DE CEARTĂ ÎNTRE MAI MULTE NAŢIUNI

Până în epoca modernă, Insula Şerpilor a trecut pe rând prin mâinile grecilor, romanilor, bizantinilor, otomanilor sau ruşilor, aceasta redevenind României abia în 1878. Între 1941 şi 1944 e administrată de trupele germane, ce sunt alungate în august 1944 de un detaşament sovietic. Tratatul de Pace de la Paris (1946) lasă insula în posesia României, însă doar pentru doi ani. În 1948, prim-ministrul Petru Groza şi ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, semnează la Moscova un protocol ce reface graniţa dintre Uniunea Sovietică şi statul român. Aici se stabileşte că Insula Şerpilor intră în componenţa URSS. În 1949, navele militare sovietice ocupă insula şi instalează o bază militară de supraveghere maritimă şi aeriană, cu sistemele radar care supraveghează zona Balcanilor. 

Situaţia legală a protocolului şi procesului – verbal de predare a insulei este problematică. Actele sunt ratificate în 1961 doar de Consiliul de Stat al Republicii Române, NU şi de Marea Adunare Naţională a României, AŞA CUM CEREA CONSTITUŢIA. Prin urmare, actele sunt NULE din punct de vedere juridic. După dispariţia Uniunii Sovietice (1991), insula, împreună cu baza militară, trece în administraţia Ucrainei.

IMPORTANŢA STRATEGICĂ A INSULEI ŞERPILOR

Insula Şerpilor, cu o suprafaţă de doar 17 hectare, nu prezintă o importanţă prea mare din punct de vedere teritorial şi economic, în schimb are o foarte mare importanţă din punct de vedere strategico-militar.
După destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991, Insula Şerpilor împreună cu baza militară, de control naval şi aerian, de apărare antiaeriană şi maritimă, a trecut în administraţia Ucrainei. Staţiile de radiolocaţie aflate pe insulă execută o cercetare aeronavală la mare distanţă, într-un perimetru ce cuprinde Marea Neagră şi Marea Mediterană, până la coastele Libiei, rezultatele cercetării fiind transmise unui punct de conducere. Pe insulă sunt stocate informaţiile nucleare intercontinentale de pe teritoriul ucrainean. De asemenea, aici sunt amplasate staţii de bruiaj şi ascultare atât a convorbirilor în fonie, cât şi a celor prin cablu. Pe insulă a fost dislocată o garnizoană militară cu mai multe subunităţi independente, care deservesc un heliodrom, un miniport maritim, staţii de radiolocaţie, depozite, instalaţii energetice, un far şi sistemul de pază şi apărare a graniţelor de stat ale Ucrainei. Apărarea bazei militare ucrainiene de pe insulă se realizează printr-o navă de tip fregată, o navă de patruilare şi unul sau două submarine.

În prezent pe insulă locuiesc aproape 100 de persoane, în majoritatea grăniceri, împreună cu familiile lor şi un personal tehnic. Din anul 2003 este localizată pe insulă o expediţie ştiinţifică permanentă a Univesrităţii Naţionale din Odessa.
Insula în prezent este demilitarizată şi se află într-o dezvoltare rapidă. În conformitate cu Tratul româno-ucrainean din anul 1997, autorităţile din Ucraina şi-au retras divizia militară, au demolat radarul militar şi au trensferat celelalte infrastructuri în mâinile civililor.

În afară de platforma de elicoptere, în anul 2002 a fost construit un debarcader pentru vapoare până la 8 metri adâncime şi urmează să fie construit un port maritim. Insula este aprovizionată cu echipament de navigaţie, inclusiv un far vechi de 150 ani. Energia electrică este furnizată printr-un generator cu motor diesel şi/sau un generator ce exploatează forţa eoliană. Insula are o infrastructură civilă cum ar fi un oficiu poştal, o filială de bancă (a băncii ucrainene „Aval”), un punct de prim-ajutor, televiziune prin satelit, reţea de telefonie, un turn de telefonie mobilă şi o reţea Internat.

Ucrainenii pretind că insula este locuită. Preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima a făcut o vizită fulger în iunie 2003 pe insulă. A fost deschisă şi o sucursală a băncii Aval pe această stâncă de 0,17 kmp. Aceste acţiuni au avut loc ca urmare a faptului că dacă o insulă este locuită atunci legile internaţionale îi dau dreptul la platou continental de 20 km.
Crearea unei comunităţi permanente ar putea ajuta Ucraina în revendicarea Insulei Şerpilor. România susţine că Insula Şerpilor are statutul de stâncă, deoarece nu este locuită permanent şi nu are surse de apă potabilă. În disperare de cauză, autorităţile ucrainiene au deschis pe insulă, în ultimii ani, un hotel fără canalizare şi un cabinet medical, însă aprovizionarea cu apă se face tot prin intermediul elicopterelor.

DISPUTELE DINTRE ROMÂNIA ŞI UCRAINA

Statul ucrainean susţine că Insulei Şerpilor trebuie să i se acorde pe lângă ape teritoriale, platoul continental şi zona economică exclusivă în Marea Neagră, reprezentanţii români afirmând că Insula nu se încadrează în normele de drept pentru a i se acorda platou şi zonă economică.
În anul 1997 s-a semnat un tratat între România şi Ucraina prin care ambele state „au reafirmat că frontiera existentă între ele este inviolabilă”. România a semnat acest acord, ca o CONDIŢIE a aderării la NATO (care cerea României să aibă tratate încheiate cu toate ţările vecine). Cu toate acestea, ambele părţi au fost de acord că dacă nu se ajunge la nici un consens în următorii doi ani cu privire la frontiera maritimă, fiecare parte se poate adresa pentru arbitraj Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

La data de 16 septembrie 2004, partea română a adus această dispută împotriva Ucrainei în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie cu privire la delimitarea platoului maritim dintre cele două ţări, întrucât insula nu are importanţă socio-economică. La 15 august 2005 România a depus un memoriu referitor la delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră. România a apelat la o astfel de sesizare unilaterală, după ce timp de şapte ani negocierile cu Kievul nu au dus la nici un rezultat în ceea ce priveşte delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive, precum şi a statutului Insulei Şerpilor din Marea Neagră. Ucraina trebuia să-şi prezinte poziţia până la data de 19 mai 2006.

După anul 1980, o dată cu descoperirea de rezerve considerabile de ţiţei şi gaze naturale în Marea Neagră, interesul pentru această insulă a crescut mult. Convenţia O.N.U. asupra mării de la Montego Bay recunoaşte dreptul statelor să-şi extindă apele teritoriale la 12 mile, şi în zona de exclusivitate economică, la 200 de mile marine.
Recent, au fost descoperite zăcăminte de petrol (10 milioane de tone) şi de gaze naturale (1 miliard metri pătraţi) în apropierea insulei. Resursele naturale nu sunt semnificative, dar urmează să se facă prospectări în următorii 2-3 ani. Companiile petroliere British Petroleaum (BP) şi Royal Dutch Shell au semnat contracte de prospecţiuni cu Ucraina, iar comapania Total cu România. Compania austriacă OMV (proprietara celei mai mari companii petroliere din România, Petrom) a semnat un contract cu un consorţiu format din Naftogaz Ukrainy şi Chornomornaftogaz pentru a participa împreună la licitaţia pentru concesionarea respectivei suzprafeţe.

Platoul continental din jurul Insulei Şerpilor a fost subiect al unei dispute între România şi Ucraina, litigiu care s-a judecat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. Miza disputei române-ucrainene a fost în primul rând strategică – accesul în apele teritoriale şi economică – posibilitatea explorării şi, eventual, exploatării resurselor de hidrocarburi. Ambele părţi au declarat, înaintea pronunţării deciziei finale a Curţii, că o vor respecta, indiferent care va fi aceea. Curtea Internaţională de Justiţie, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009 a acordat 79,34% din zona în dispută României prin a o-suta decizie dată de la înfiinţare. României îi revin 9.700 km pătraţi iar Ucrainei îi revin 2.300 km pătraţi. Prin aceeaşi decizie Insula Şerpilor rămâne în componenţa Ucrainei. Vom vedea de ce.

Potrivit CIJ, Insula Şerpilor nu este considerată insulă, ci stâncă, ceea ce face să i se atribuie o mare teritorială nu mai mult de 12 mile marine (29).

Am prezentat cele de mai sus, nu în totalitate, deoarece cedarea Insulei Şerpilor către Ucraina s-a făcut printr-o TRĂDARE ruşinoasă, de către un ÎNALT DEMNITAR ROMÂN. Vom vedea şi legitimarea hoţiei.

„ROMÂNUL” CARE A CEDAT INSULA ŞERPILOR

Am specificat anterior că, printre altele, o condiţie pentru aderarea României la NATO era să aibă tratate încheiate cu toate ţările vecine. În acest sens, la Constanţa, în data de 2 iunie 1997, a fost semnat „Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina. Anterior, în luna mai, la sfârşitul negocierii Tratatului „a avut loc operaţiunea de colaţionare a textelor din cele două limbi ale partenerilor – o operaţiune tehnică -,iar cutuma este de nerevenire asupra textului negociat deja până la acel stadiu”. Acţiunea avea loc chiar în sediul MAE de la Bucureşti, la care participau membri ai celor două delegaţii.
S-a încheiat şi un Acord conex (Nota A), parte componentă a Tratatului, dedicat Insulei Şerpilor, tema fiind demilitarizarea acesteia. Oricine îşi dă seama că problema avea scopul ascuns de recunoaşterea graniţelor Ucrainei. Adică reconfigurarea liniei Kalinin. Acordul conex nici nu a fost prezentat în Parlament tocmai pentru că era temerea că ar fi fost contestat.
Când activitatea de colaţionare era în toi în încăpere pătrunde ministrul de Externe ADRIAN SEVERIN, spunând că are o propunere: „în rândul patru de jos se pune virgulă, după Insula Şerpilor, şi se adaugă „care aparţine Ucrainei”. 

Diplomatului Buteiko, şeful delegaţiei ucrainene, nu-i venea să-şi creadă auzului, motiv pentru care a cerut: „Paftarite pajalusta” („Repetaţi, vă rog”). Adrian Severin a reiterat fraza (Nota B).

Din nou s-a executat un act de TRĂDARE. Poporul român NU a fost consultat prin referendum dacă este de acord ca o parte a teritoriului naţional românesc să fie cedat ucrainenilor. Acest act de trădare a fost comunicat în detaliu de către diplomatul Aurel Preda, specialist pe spaţiul estic, atunci director adjunct al Direcţiei Tratate din MAE, cotidianului central Ziua. Pe marginea celor relatate George Roncea a scris articolul „Românul” care ne-a furat Insula”.

HOŢIA ucrainenilor/TRĂDAREA părţii române a fost legitimitată în urma semnării şi ratificării „Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina”. Ţinuturile BUCOVINA şi HERŢA, dar şi INSULA ŞERPILOR au fost din nou CEDATE prin semnăturile lui ADRIAN SEVERIN şi preşedintele EMIL CONSTANTINESCU. Ele nu mai pot face obiectul unui proces la CIH, deoarece contravine Cartei Europene şi a Dreptului Internaţional, care stipulează că nu se pot modifica graniţele europene trasate după 1948. S-a renunţat la părţi din teritoriul naţional pentru alianţe vremelnice, ceea ce constituie o ABERAŢIE pe care nici un şef de stat, nici un ministru de Externe nu o poate susţine fără a-şi anula sensul şi natura funcţiei. Când acest act a fost acuzat practic de trădare a intereselor naţionale „echipa regimului Constantinescu”, Adrian Severin a replicat ca ars: „Tratatul a constituit un act aducător de linişte şi stabilitate regională”.

„Fişa postului interzice unui şef de stat să accepte modificări teritoriale. Ca orice soldat preşedintele este aflat sub drapel, legat de jurământ, şi dacă datoria şi timpurile impun sacrificiul – preşedintele este obligat să se sacrifice. Sub nici o formă un preşedinte nu poate accepta ciuntirea teritoriului naţional” .

Bucovina, Ţinutul Herţa, Insula Şerpilor (şi mai sunt) sunt ţinuturi care au aparţinut MOLDOVEI de la începuturi. Pentru că de aproape două milenii valahii de aceeaşi limbă şi obiceiuri şi sânge – fie ei moldoveni, ardeleni, sau munteni au murit şi au renăscut pe aceste pământuri pline de sângele a nesfârşitelor generaţii de români şi unde sufletele morţilor îşi vor face veacul în vecii vecilor.

NOTE:

Nota A: Ţărăniştii erau contra Tratatului, fapt pentru care prevederea cu privire la Insula Şerpilor a fost introdusă în Acordul conex. Cel care i-a „prelucrat” pe ţărănişti a fost Dumitru Ceauşu, care le-a spus: „România, pentru a intra în NATO, trebuie să privească în viitor şi să renunţe la trecut”.

Nota B: Să ne aducem aminte că Adrian Severin a ţinut capul de afiş al ştirilor în luna martie 2011 după ruşionoasa sa dare în vileag de către ziariştii britanici care L-AU PRINS cu…ŞPAGA-N GURĂ. Alături de alţi doi europarlamentari – Zoran Thalar şi Ernst Strarrer, a fost acuzat că ar fi contribuit la iniţierea unui amendament legislativ în schimbul căruia şi-a facturat 12.000 de euro către firma de lobby. Problema a fost intens mediatizată şi nu insist asupra ei. Dar mă întreb: oare câte gesturi de acestea a mai făcut? Ce i-a picat în cazul cedării Insulei Şerpilor Ucrainei?

Sursa: Teodor Filip
Adaptare și foto: Carmen Pankau