Zic legendele că în vremurile fără de început, acest tărîm minunat era stăpînit de un bătrîn mai înțelept și mai vechi decît timpul, care domnea peste o cetate puternică înălțată în piscul muntelui ale cărei ziduri sprijineau cerul. Iar cetatea era vegheată zi și noapte de un soare strălucitor care o și apăra de răi sau rele. Tot pe aceste tărîmuri binecuvîntate de Ziditorul cerurilor și pămîntului, erau mai multe izvoare cu ape tămăduitoare unde boala era alungată prin îmbăierea în ele sau spălarea ori descîntarea cu apa lor făcătoare de minuni. Însă totul era sub veșnica veghere a bătrînului LUANA, iar cei care se încumetau să tragă ceva cîștiguri pe ascuns folosindu-se de puterea tămăduitoare a apelor, se îmbolnăveau fiindcă nu știau și descîntecele sau rugăciunile care trebuiau spuse odată cu spălarea sau îmbăierea în ele. De mare grijă se bucurau în ochii bătrînului înțelept și părinte ocrotitor, cei răniți în războaie cu mișeii pofticioși de avere sau putere, ei fiind vindecați cu mare grijă, iar atunci cînd mureau bătrînul înțelept îi stropea cu apă vie luată din Valea Izvoarelor pentru a-i aduce din nou la viață. Aceste locuri binecuvîntate la propriu de natură (la vechii egipteni cuvîntul ,,natura” însemna chiar divinitate) sau Ziditor, situate în zona Nucu, sînt și astăzi o adevărată vale a apelor tămăduitoare.
Dar bunăstarea și liniștea locuitorilor a fost nimicită de către vrăjmași înzăuați veniți în care de foc ca să doboare soarele Luanei. Mare prăpăd a fost atunci pe pământ care s-a cutremurat din toate încheieturile. Zidurile cetății şi împrejurimile au fost arse, iar ținutul a rămas pustiu multă vreme nefiind călcat de vreun animal sau pasăre venită din cer. Ca o amintire de neșters a vremurilor trecute în arealul muntos arătat, se găsește PEŞTERA ÎNŢELEPTULUI, unde este tăinuită bine toată cunoașterea care ne-ar duce pe cale adevărului după zisa legendelor.
Să încercăm a aduce lumină și asupra acestui bătrîn îmțelept care le-a fost vrednic cîrmuitor poporului din curbura Carpaților multă vreme pînă ce cetatea lui și soarele care o lumina, au fost nimicite de către vrăjmașii înzăuați. Numele de LUANA îl găsim în istoria mitică a emeșilor/sumerienilor fiind purtat de către un lugal ce a domnit în acele locuri înainte de Potopul cel Mare, iar legenda spune că au fost Alulim de Eridu(g) care a domnit 8 sars(28.800 ani), Alalgar de Eridug a domnit 10 sars(36.000 ani), En-Men-Lu-Ana din BarTabira a domnit 12 sars (43.200 ani) și En-Men-Ana despre care nu se știe cît a domnit. Cum emeșii au plecat din ținuturile carpatine, iar studiul comparativ pe care l-am făcut între cele două limbi arată că cele mai multe cuvinte sînt comune cu graiul din Moldova, povestea bătrînului înțelept Luana din munții Buzăului are fire nevăzute cu En-Men-Lu-Ana din mitologia emeșilor. Să ne deslușim pe îndelete cu aceste legende care au în miezul lor ceva adevăr istoric ce se cheamă a fi scos la lumină.
Cei plecați din Carpați în prima migrație în tărîmul dintre fluviile Eufrat și Tigru care a avut loc pe la mijlocul mileniului Vl î.e.n. nu ne-au lăsat răvășele ca să știm ce gîndeau și ce ziceau. Dar al doilea val de migratori a dus cu ei și năravul scrisului, astfel că timpul ne-a lăsat o scînteie din viața acestor pribegiți în lumea albastră, găsindu-se mii de tăblițe, iar unele precizează lista regilor din Larsa care începe așa:
"Cînd împărăţia a coborît din ceruri, împărăţia se afla la Eridu. În Eridu era rege Alulim, a domnit 28.800 ani. Alalcar a domnit 36.000 ani, alţi doi au domnit 64.000 ani. Eridu a fost nimicit, regatul lui a fost mutat în Badtabira. În Badtabira a domnit Enmenluana 48.200 ani’’ pînă a ,,venit potopul lumii, iar după potop au preluat puterea regii popoarelor din munţi’’.Și astfel aflăm despre ei că se considerau NEAM SCOBORÎTOR DIN ZEI, isteți și cu darul glagoriei acasă nu ca românii de azi. Își spunea sang-gi care are sensul de neam ales de Ziditorul cerurilor și pămîntului (sang: neam, clan + gi: nobil, ales) iar noua baștină au considerat-oţară sfîntă, Ki-en-gi(ki: pământ, ţarină, aşezare + en: profet, strămoş + gi: nobil, ales). Dar numele En-Men-Lu-Ana înțeles prin semantica eme-gi are sensul de profetul/preotul care a condus neamul creat de Dumnezeu(en: demnitate, preot, strămoş + men: putere regală, faimă, cinste + lu: om, soț, familie, neam, a locui, puternici, bărbat, a se naște, supărare, necaz, chin, a aprinde focul; + Ana: Creatorul, Ziditorul lumii), iar scaunul lui de domnie din Bad-Tabira însemna ,,cetatea Tatălui Ceresc”(bad: zid, a împrejmui cu ziduri + ta: tată + bir-a: a străluci, căpetenia păstorilor) ca o amintire de neșters în mentalul colectiv al celor plecați din curbura Carpaților, a cetății Ziditorului lăsată în acești munți sau a Raiului cum zice mitul lui Ziusudra.
Sensul larg al cuvîntului En-Men-Lu-Ana așa cum l-au scris sumerologii, cuprinde tocmai conținutul legendei cunoscută de țăranii din munții Buzăului. ȚARA LUANEI din legendele noastre înseamnă Țara binecuvîntată de Tatăl Ceresc sau Țara Sfîntă așa cum apare pe tăblițele de plumb expresia Dio Geta sau Dio Gitii cu același sens religios.
Și bătrînul înțelept din legenda noastră este cîrmuitorul unui loc iubit de Ziditor, iar faptul că cetatea lui se înalță pînă la cer, arată că chiar el era puterea divină supremă.
În zona comunei Bozioru, unde se află aceste vechi așezări rupestre, cea mai importantă ca valoare a informațiilor ce le deține este Fundul Peșterii, pe a cărei pereți se văd incizate vîrfuri de lance, săbii scurte și o mulțime de litere puse în ordine care formează cuvinte, iar majoritatea sînt identice sau asemănătoare cu cele folosite pe tăblițele de plumb descoperite la Sinaia. Aici găsim și imaginea explicită că zona se numea ,,CETATEA LUI DUMNEZEU” cum ne-a fost transmis prin legendele locale care au răzbătut pînă la noi. Pe perete este zgîrîiat un cerc cu un punct în mijloc și care în simbolistica strămoșească însemna Tatăl Ceresc, iar în alfabetul get era litera T(a), sens identic pentru cuvîntul ,,TATĂ” așa cum s-a folosit pînă mai ieri în Moldova. Sub acest semn este un altul care seamănă cu litera E puțin modificată. Dar semnul mai seamănă cu un jug cu capetele ridicate din care lipsește partea de jos, divinitățile emeș erau reprezentate purtînd pe cap un fel de pălărie cu mai multe nivele, iar borurile erau ridicate în sus.
Și altarul descoperit la Trușești – Botoșani are tot trei spații distincte în soclu, iar marginile acestuia sînt ridicate în sus ca niște coarne, trimitere fără echivoc la taurul ceresc. În emegi litera ,,e” avea și rolul unui cuvînt de sine stătător cu mai multe sensuri din care dau în continuare cîteva: casă, locuință, cetate, autoritate supremă, templu, a conduce, origine, naștere, a izvorî, adică taman ce spune legenda noastră că zidirea era cetatea Ziditorului tuturor văzutelor și nevăzutelor, fiindcă în teozofia străbunilor mei, Creatorul era un bătrîn bun și plin de înțelepciune față de neamul omenesc. Însă numele lui în timpul cînd s-au făcut scrijelările pe pereții peșterii nu era nici Dumnezeu, nici Senta, Santa ori Sîntu, ci AN sau ANU și GOG.
Dar cuvîntul An așa cum apare la noi incizat în situl de la Fundul Peșterii a fost scris de emeșii pe mii de tăblițe fiindcă era duhul principal al panteonului lor, dovedind vechimea acestor așezări religioase ale strămoșilor noștri care înaintează în timpul încă nescris pe răboj, undeva la trecerea dintre mileniile lV-lll î.e.n. fiindcă apar pentru Ziditorul lumii ambele cuvinte: An și Gog!
Mai avem din mitologia emeș o altă confirmare că legendele noastre privitoare la cetatea Ziditorului din munții Buzăului, au o parte de istorie adevărată a neamului carpatin ce a trăit în străvechime pe aceste meleaguri. Găsim în teologia lor că sufletele celor vrednici se duceau în ținutul Dilmun, iar Enlin(cerul sau Tatăl Ceresc de la noi) este unit cu Enki(ținutul pămînt sau Maica Pămîntească) prin muntele Dilmun, unde nu este moarte, nu este decît fericire și bucurie, fiind un loc luminos și strălucitor plin cu pomi fructiferi și ape răcoritoare, flori și plante hrănitoare, iar oamenii sînt veșnic tineri la fel animalele nu se omoară între ele și nici nu sînt omorîte de oameni. Dilmun este raiul sau grădina lui Dumnezeu. Din acest munte sfînt Dilmun curge apă vie, și tot aici s-a născut neamul duhurilor cerești și al oamenilor în a noua zi de la începuturile zidirii.
O poveste de-a noastră ne spune că în a noua zi de trudă Dumnezeu a făcut Pămîntul și îl așează să plutească pe marea de început iar în mijloc este cetatea lui care ajunge pînă la cer. Și tot nouă siluete de om sînt pe altarul descoperit la Trușești, dovedind fără putință de tăgadă că primul calendar care era și cel religios, avea săptămîna de cîte nouă zile, iar emeșii cînd au plecat în Ki-en-gi a doua oară, teologia lor era bine conceptualizată.
Un alt sprijin este legenda lui Ziusudra(Zin Suddu), considerat în mitologia lor ca un vrednic pămîntean care a salvat neamul omenesc de la dispariție din calea unui mare potop, iar după ispravă a fost chemat în ceruri pentru dreaptă judecată:
,,În ținutul de trecere/ în muntele Dilmun/ locul unde se înalță Sfintul Soare/ ei l-au pus să locuiască”.
O altă variantă a textului spune că Ziusudra s-a prezentat înaintea lui An închinîndu-se de la care a primit veșmîntul de OM, fiind așezat în ,,muntele Dilmun, locul unde soarele răsare”.
Pe altă tăbliță se precizează că în muntele Dilmun a ajuns Ziusudra ,,trăitor spre est, peste munţi” iar dacă raportăm conținutul textului la poziția geografică a cetății Dilmun, adică toriștea străbună cu CARPAȚII DE CURBURĂ unde se afla și cetatea lui Anu sau Dumnezeu, dar și Raiul, Ki-en-gi/Sumer era în est și atunci totul se limpezește. Mai multe inscripții de pe tăblițele de lut descoperite în Iraq arată faptul că strămoşii emeșilor sau sumerienilor au venit din ținutul Dilmun pe malurile Tigrului și Eufratului, si că în vechea lor baștină, au învăţat a scrie!!!
O altă legendă despre Țara Luanei spune că LUANA era o fată foarte frumoasa care a coborît din cer venind cu un car de foc. Pe acest tărîm ea a prins drag de un localnic și nu a mai vrut sa plece de aici, învățîndu-i pe băștinași medicina, scrisul, cititul, vindecîndu-i de toate bolile. După ceva vreme fostul ei iubit a găsit-o și făcîndu-se chibrit de supărare a venit hotărît să distrugă ținutul. Din dragoste pentru neamul omenesc Luana i-a învățat pe localnici să se ascundă sub stînci acolo unde nu ajungea focul aruncat de ofuscatul iubăreț, ceea ce ar explica existenta asezărilor rupestre de la Bozioru. Se înțelege din conținutul legendei că atunci cînd unul dintre localnici era atins de foc, Luana il vindeca pe loc cu apa moartă și apa vie. Stîncile sau peșterile unde se ascundeau localnicii sînt cele din zona Cozanei, iar atacul s-a petrecut pe PLATOUL MARTIREI. Cred că această formă a legendei conține în fapt vechiul Mit al geților privind formarea neamului omenesc și implicit al geților scoborîtori din zei, fiindcă ei se considerau că vin din Maia, una din fiicele titanului Atlas cu Pleona, iar strămoșii mei spuneau că sînt scoborîtori din pleiade.
La vechii romani, înainte de a-i aburi șmecherii greci cu limba lor koine (și nu greaca), Maia era o divinitate străveche a renașterii naturii, adică a primăverii, anotimp după religia strămoșească cînd s-a zidit neamului omenesc.
Fiul titanului Iapet, Atlas(ad : strămoș, tată, cer + laze: tăietură în pădure, poiană defrișată cu toporul sau prin foc) a fost primul dintre regii mitologici ai tărîmurilor de la nordul Istrului avînd împreună cu Pleione, fiica lui Oceanos și Thetis șapte fete pe care antichitatea greacă le-a numit pleiade. Cea mai frumoasă și mai cunoscută dintre ele, pe care o găsim și în scrierile sanscrite din India, este Maia, iar aici în toriștea carpatină au fost găsite zeci de monede care purtau pe ele această inscripție Maia. În timp Maia a fost asimilată numelui de Luana, după țara pe care o zidise Anu în jurul Carpaților și astfel mentalul colectiv al românilor, a păstrat atît substratul religios getic peste care s-a suprapus un eveniment istoric la fel de vechi ca și legenda. CARUL DE FOC cu care a venit Maia pe pămînt este în fapt acel vehicul de lumină ce ajuta sufletul să urce la Judecata Tatălui Ceresc fiind amintit în toate scrierile esene și gnostice, iar pe teritoriul țării noastre găsindu-se zeci de asemenea care unde se punea urna cu cenușă a mortului, dar și ca dispozitiv pentru incinerare.
Pentru bunătatea arătată față de localnici, aceștia i-au dăruit Luanei o LENTILĂ DE CHIHLIMBAR dintr-un singur bulgăre de chihlimbar după cum ne spune altă legendă a locului, aceasta fiind de mărimea unei coroane regești, adică o semisferă foarte mare după înțelegerea de azi. Poate că legenda s-a născut datorită zăcămintelor de chihlimbar din zonă și a descoperirii unor pietre de mărimi impunătoare pe care le puteau merita numai persoanele foarte importante. Legenda legata de lentilă precizează faptul că Luana era o femeie venită din ceruri, nemăritată – la fel ca Maia – și care s-a comportat ca o mamă față de băștinașii carpatini. Pentru cîte i-a învățat pe localnici, aceștia, după ceva vreme, i-au dăruit obiectul șlefuit, fără a bănui puterea lui miraculoasă. Culoarea galben spre alb a lentilei, asemănătoare cu cea a părului Luanei, priceperea deosebită cu care era șlefuită și felul în care era ținută față de cel cercetat, toate acestea făceau ca aura celui privit să se vadă limpede prin lentilă, apărînd în frumusețea naturală dacă persoana era sănătoasă și cu neregularități dacă aceasta avea vreun beteșug la vedere sau nu.
Cereasca ființă Luana folosea în chemarea puterii cerești, praf asemănător cu culoarea lentilei și tot cu acest praf își întreținea părul avîndu-l totdeauna acoperit cu bulbucei și inele. Mai spune legenda că miraculosul obiect avea mîner diferit ca culoare de cea a lentilei, dar tot din chihlimbar, străpuns de un tunel, iar partea dinspre mînă de unde se ținea mînerul, se termina cu un fel de semisferă. Un alt tunel intra în ghiventul semisferei și chiar mai adînd în aceasta, rostul lor fiind ca odată cu mișcarea lentilei să apară lumile chemate, unii le-au spus ape, iar alții flăcări în mînerul de chihlimbar. Dacă obiectul era mișcat continuu, atunci flăcările se mișcau mereu într-un fel de dans, cunoscut de localnici ca DANSUL FOCULUI ÎN CHIHLIMBAR.
Aceste legende vorbesc de existenta altor douăsprezece lentile mici ce formau suita pentru lentila principala, așa cum dovedește și fotografia de mai sus, dar fiecare avea o alta nuanță și era folosită cu un scop diferit decît celelalte. Fiecare lentilă mică din cele douăsprezece avea un scop unic, iar lentila mare folosea la a fi văzută aura cuiva. Rama de prindere a lentilei se compune din douăsprezece bucăți de forma cilindrică așa de măiestrit șlefuite la capete că numai nuanțele diferite ale chihlimbarului făceau posibilă observarea locului de îmbinare. Prin inima ramei trecea un tunel tot de forma rotundă; rama era prinsă în vergele răsucite de chihlimbar care mergeau în spirală după forma semisferică a obiectului. LUANA i-a învățat pe localnici arta vindecării, iar legenda spune că prescria leacul pentru fiecare bolnav în timp ce privea prin lentila mare, numai dacă era simțită nevoia mai erau cercetate și unele lentile din cele mici. Legenda mai spune că după Luana, mai toți conducătorii geților și marii lor preoți au ținut în mînă această lentilă, chiar și unii domnitori ai românilor. Ultimul, spune legenda, ar fi fost A. I. Cuza, care vizitînd în mare secret ținutul, călugărul păstrător al lentilei și al credinței străbune i-ar fi vorbit privind prin lentila și de cele trecute, dar și de cele prezente, precum și cele viitoare cu așa corectitudine încît domnitorul ar fi oftat adînc la sfîrșitul expunerii.
Legenda se termină spunînd că lentila miraculoasă a Luanei se află undeva într-o ascunzătoare plină ochi cu bulgări de chihlimbar, iar valoarea ei este cît greutatea în aur a Carpaților de Curbură. Tot în acești munți, în spațiul localităților Bozioru-Fisici Nucu este locul cunoscut de specialiști ca ,,cer straniu”, datorită faptului că cerul capătă o strălucire mult peste normal. Și tot aici a fost culeasă balada sufletului neamului nostru Miorița, născută din durerea păstorilor din Muntenia, Moldova și Transilvania care se întîlneau aici. Spune ea că faptele s-au petrecut ,,Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai”, taman cum zic și vechile izvoare că aici era Cetatea lui Dumnezeu și Raiul unde se întorceau și sufletele emeșilor la baștina străbună.
În vechile noastre basme și povești, există o confuzie vădită între Maica Pămîntească (sau Cybele cum o numeau frigienii) și Maica Domnului încît aceasta din urmă pornește în căutarea fiului ei pierdut sau ucis, motiv cosmogonic dezvoltat și în Miorița unde se regăsesc părți din mitul emeș al divinităților Dumuzi și Inana. Dar aici în munții Buzăului, vechile locuri păstrează zeci de cruci, unele cu un braț mai lung și diferite litere puse la îmbinarea celor patru direcții, altele avînd forme aparte sau identice cu crucea malteză apărută însă DUPĂ mai bine de 3 000 de ani față de cele incizate aici.
Să pornim a ne scrie un dram de istorie dar din cea adevărată și nu făcută de către cei năimiți a ne distruge ființa duhului ceresc din noi ca să robim pe vecie lui Ucigă-l Toaca și cioporului de sutași ai întunericului care ne învață de ceva vreme cine sîntem, de unde venim și încotro trebuie să ne îndreptăm.
În munții Buzăului, acolo unde în străvechimea lumilor era cetatea lui Anu sau Gog de care s-a ales praful și peste care s-a așezat cea mai cumplită uitare și nepăsare.
Dacă purtătorii mesajelor spirituale, adunate într-un amplu sistem de valori morale și religioase, ar fi părăsit aceste meleaguri împinși de răutățile vremurilor sau a oamenilor, aceste simboluri care se găsesc din abundență și pe veșmintele românilor, a ornamentelor cu care își împodobesc casele, a ceramicii și alte obiecte cotidiene, nu mai puteau fi aduse pînă în zilele noastre să facă parte încă din cultura tradițională românească!
Prea ne credeți proști și ne batjocoriți amintirea strămoșească păstrată în sufletul atîtor generații, în ciuda urîcioșilor, leprelor, tîrîturilor și trădătorilor de Neam și Țară.
Sursa: Olariu Arimin (Si pietrele vorbesc adevărul)
Compilare, adaptare şi foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu