Spațiul nostru de zidire a Neamului Scoborâtor din Zei a mai fost numit și Sciția, cum găsim la Herodot, care descrie în Istorii lV, 48, unde era țara Sciția în vremea lui, fiind chiar teritoriul locuit de Neamul Get în vechime și de români în perioada interbelică.
Şi Strabon face această precizare în Geografia, la l, 2, 27, scriind despre popoarele din nordul Eladei, care erau "cunoscute la miazănoapte cu un singur nume: sciți sau nomazi cum le zice Homer..."
La Vll, 3, 2 mai găsim precizarea despre geţi, care locuiau pe un mal și pe celălalt al Istrului, adică așa cum au locuit românii, până să-i slavizeze pe cei din sudul fluviului bulgarii și sârbii. Iar rabinul iudeu J. Flavius, scrie în Antichităţi iudaice, cartea 1.6, că grecii din vremea sa numeau spaţiul de la nordul Istrului Scythia Magogia, adică Sciția de sub împărăția cerească a lui Gog, cum mai ziceau geții Ziditorului Neamului Omenesc!
Suedia – au fost neamuri foarte diferite și cu istorii separate în timp și spațiu, începând cu secolele XV-XVI, scriitorii germani și cei nordici, au confiscat istoria sciților și a geților, pretinzând că neamul lor a locuit prin secolele VI-l î.e.n. în jurul Carpaților și la Marea Neagră! Despre sciți, scrie la pagina 24:
"...Scythas semper fuisse superiores de principatu humanae originis. Neque id silet Cato, qui in secundo fragmento cum illis convenit, ante Ninum circiter ducentis quinquaginta annis, quibus duravit aureum s(a)eculum, terras fuisse inundatas, et in Scythia renovatum auctumque mortale genus".Schythia de la Marea Neagră mai era numită Cytaea terra. Berosus consemna pe la anul 284 î.Hr. în opera sa Istorii, că: atât caldeenii cât şi scyţii descendeau din neamurile înfloritoare ale geților. (Augustin Deac, Dacia magazin, nr. 5, Iunie 2003)
"...că Sciţii au fost mereu mai presus în privinţa începuturilor apariţiei omenirii. Cato nu trece faptul sub tăcere când, în acord cu acestea, el spune în fragmentul al doilea că înainte de Ninus cu vreo două sute şi cinzeci de ani, cât a durat vârsta de aur, pământul a fost inundat, iar neamul omenesc a fost reînnoit şi înmulţit în Sciţia".
GOŢII sunt GEŢII numiţi mai târziu GOŢI, localizaţi de cartografii şi istoricii Antichităţii în cotul estic al munţilor Carpaţi, sudul Moldovei, de la nordul Mării Negre până la sudul Dunării, arie ce-o regăsim în hărţile antice cu numele de SCHYŢIA, ţara sacrilor kiţi/coţi, devenită GEŢIA, apoi GOŢIA
Primul scriitor antic care aminteşte de Hestia este Herodot (425 d.Hr). El spune că sciţii se închinau
“înainte de toate, la Hestia apoi la Zeus şi la Geea”.
Tot el aduce un amănunt: “în limba scită Hestia se spune Tabiti”
Dexip scrie în Cronica sa universală pe la anul 260 d.Hr., că SCYŢII care se numeau şi GOŢI (GEŢI) au trecut în număr mare fluviul Istru, pe timpul lui Decius (249-251) şi au pustiit teritoriul stăpânit de romani. Desigur că în armatele goţilor erau prinşi şi înrolaţi o bună parte din Scyţi şi din Geţi, şi acesta este motivul pentru care scyţii sunt ”numiţi goţi”, după conducătorul lor. (Fontes, I, p. 732-735)
„După ce a obţinut această victorie şi după ce a luat aşa de multă pradă de la duşmanii ei, regina Tomires a trecut peste acea parte din Moesia, care acum se numeşte Sciţia Minor şi a întemeiat oraşul TOMIS pe ţărmul moesian al Pontului, după numele ei.” În acestă lucrare Iordanes o numeşte pe Tomiris „Getarum Regina”.
„Neam straşnic de tot – gens fortissima (despre care) stă scris că urma să pustiască chiar şi ţara Iudeei (. . .). Massageţii îşi au originea din sciţi. Şi zicând massageţi e aproape cum ai zice solizi (graves), adică puternici, geţi -fortes Getae“ (Iordanes – Getica).
Într-un gheţar Altaic Siberian s-a descoperit COVORUL FERMECAT cu imaginea ZÂNEI CERULUI la ceremonia de învestire a Șcitului Regal (vezi kurganul nr. 2 din cele 5 kurgane imperiale de mari dimensiuni). Acest covor este UNICAT universal şi atestă prezenţa de neşters din istorie a Marilor Zâne SCITE, ce-au creat o civilizaţie avasată, paşnică, creatoare în zorile omenirii.
Sute de istorici ai lumii apreciază că LUMEA SCITICĂ este cea mai veche civilizaţie de pe Pământ, înglobând INDOEUROPENII (erau tot Geţii reveniţi acasă – n.r. Carmen Pankau) cu multiple nume ce s-au îndreptat spre toate punctele cardinale. Sciţii (Geţii – n.r. Carmen Pankau) sunt cel mai tumultos popor al istoriei euroasiatice, ce ocupau teritorii imense, unde exista o populaţie infimă, că se contopeau cu locuitorii zonelor supuse, scrie Guido Mansuelli în Istoria civilizaţiilor Europei.
Sciţii nu erau doar vestiţi crescători de cai şi călăreţi fătă egal din istoria străveche. Se adaptau condiţiilor climatice şi practicau agricultura, creşterea şi domesticirea animalelor, făurirea uneltelor şi vaselor necesare vieţii. Sedentarii au făurit primele aşezări stabile cu case rotunde în lumina soarelui în formă de cutie, și de aceea au fost numiţi în istorie Cutieni. Aceştia au fost sciţii sedentari, ce dovedesc originea lor europeană unde au trăit primii plugari ai lumii, când la SCHELEA CLADOVEI se cultivau cereale cum scrie istoricul român Vasile Boroneanţ. Ei creşteau caprine, oi, vite şi mai ales cai - primele mijloace terestre de deplasare ale omenirii. Sciţii au fost PRIMII PĂSTORI de pe pământ. O grupare specială scitică este cea numită de istorici SCIŢII REGALI, ce dirijau şi ţineau legătura cu întreaga existenţă scitică a zonei, trăind în corturi regale. De asemenea, sciții sunt considerați cei MAI MARI DEŢINĂTORI DE AUR din istoria omenirii.
Sciţii au fost prima mare civilizaţie de călăreţi euroasiatici.
În sudul Dobrogei, sciţii cu regina lor vestită, TOMIRIS, sunt prezenţi pe metopele monumentului Mausoleul de la Adamclisi, aici unde este prezent omul primordial din Klisa - pământ înmuiat cu apa sacră a începuturilor, unde trăiau URIAŞII, ATLANŢII, TITANII, prezenţi pe monument, care indică prezenţa Reginei Tomiris ce-şi onora fiul, Spargapises, ucis de persanii lui Cirus, vegheat de luptătoarele AMAZOANE străvechi, prezenţe de mii de ani pe metopele scitice.
Existenţa maiestuosului neam șcitic a lăsat omenirii Ceramica Cutienilor (de Cucuteni), neam sedentar, mai valoroasă decât aurul, dar şi cele mai mari cantităţi din acest metal preţios din întreaga lume.
Istoricii au ajuns la concluzia că toţi sciţii din zona Oxus-Altai-Pazîrîk erau MATRIARHALI, de aici şi bogăţia istorică mergând spre începuturile existenţei omeneşti, ce dovedesc inteligenţa, hărnicia, inventivitatea lor, toate fiind înalte calităţi omeneşti. Locuinţele sciţilor sedentari erau mici rotunde, numite cutii, deci sciţii sedentari erau cutienii, autorii celei mai vestite şi preţioase ceramici de Cucuteni din lumea antică. Arheologia a descoperit la Hârşova, în România, ceramica neagră în anul 1966, veche de 6500 ani, ce dovedeşte că strămoşii noştri cunoşteau metalurgia la temperaturi înalte ca şi șciţii euroasiatici.
Sciţii, crescători de vite şi păstori, practicau TRANSHUMANŢA adică părăseau locul după 10 ani când terenul nu mai dădea roade şi-l reluau după ce treceu alţi 10 ani.
Perşii îi numeau pe ȘCIŢI – SACII. Spre sfârsitul secolului al XVIII-lea limba lor era numită şi saca/saka cât şi scrierea acestora, ştiută de sanscrită-sacră, adică de început, şi a fost studiată de lingvistul savant englez sir Harold Walter Bailey. Acesta a publicat numeroase studii privind Limba Saka Khotanică ascetică din zona Taklamakan şi e o mare surpriză istorică fiindcă Khotanii sunt Cotensii din curbura carpatină, din NORDUL BUZĂULUI, puternică vatră de istorie străveche prezentă pe Harta lui Ptolemeu (secolul al II-lea d. Hr.).
Maria Gimbutas, în Istoria cavalerilor războinici, și L. Cueşdean, în lucrarea România - inima vechii Europe, amintesc faptul că în vestul Ardealului şi estul Panonniei s-a găsit cel mai mare depozit de spade mari din bronz care sunt şi în Spania, Scandinavia, Egipt, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Vasile Pârvan a găsit lângă oraşul Sf. Gheorghe, la Dobolii de Sus, o spadă mare cu un mâner de 130 cm ce se află la Muzeul de Istorie a României.
Dexip scrie în Cronica sa universală pe la anul 260 d.Hr., că SCYŢII care se numeau şi GOŢI (GEŢI) au trecut în număr mare fluviul Istru, pe timpul lui Decius (249-251) şi au pustiit teritoriul stăpânit de romani. Desigur că în armatele goţilor erau prinşi şi înrolaţi o bună parte din Scyţi şi din Geţi, şi acesta este motivul pentru care scyţii sunt ”numiţi goţi”, după conducătorul lor. (Fontes, I, p. 732-735)
„După ce a obţinut această victorie şi după ce a luat aşa de multă pradă de la duşmanii ei, regina Tomires a trecut peste acea parte din Moesia, care acum se numeşte Sciţia Minor şi a întemeiat oraşul TOMIS pe ţărmul moesian al Pontului, după numele ei.” În acestă lucrare Iordanes o numeşte pe Tomiris „Getarum Regina”.
„Neam straşnic de tot – gens fortissima (despre care) stă scris că urma să pustiască chiar şi ţara Iudeei (. . .). Massageţii îşi au originea din sciţi. Şi zicând massageţi e aproape cum ai zice solizi (graves), adică puternici, geţi -fortes Getae“ (Iordanes – Getica).
Într-un gheţar Altaic Siberian s-a descoperit COVORUL FERMECAT cu imaginea ZÂNEI CERULUI la ceremonia de învestire a Șcitului Regal (vezi kurganul nr. 2 din cele 5 kurgane imperiale de mari dimensiuni). Acest covor este UNICAT universal şi atestă prezenţa de neşters din istorie a Marilor Zâne SCITE, ce-au creat o civilizaţie avasată, paşnică, creatoare în zorile omenirii.
Sute de istorici ai lumii apreciază că LUMEA SCITICĂ este cea mai veche civilizaţie de pe Pământ, înglobând INDOEUROPENII (erau tot Geţii reveniţi acasă – n.r. Carmen Pankau) cu multiple nume ce s-au îndreptat spre toate punctele cardinale. Sciţii (Geţii – n.r. Carmen Pankau) sunt cel mai tumultos popor al istoriei euroasiatice, ce ocupau teritorii imense, unde exista o populaţie infimă, că se contopeau cu locuitorii zonelor supuse, scrie Guido Mansuelli în Istoria civilizaţiilor Europei.
Sciţii nu erau doar vestiţi crescători de cai şi călăreţi fătă egal din istoria străveche. Se adaptau condiţiilor climatice şi practicau agricultura, creşterea şi domesticirea animalelor, făurirea uneltelor şi vaselor necesare vieţii. Sedentarii au făurit primele aşezări stabile cu case rotunde în lumina soarelui în formă de cutie, și de aceea au fost numiţi în istorie Cutieni. Aceştia au fost sciţii sedentari, ce dovedesc originea lor europeană unde au trăit primii plugari ai lumii, când la SCHELEA CLADOVEI se cultivau cereale cum scrie istoricul român Vasile Boroneanţ. Ei creşteau caprine, oi, vite şi mai ales cai - primele mijloace terestre de deplasare ale omenirii. Sciţii au fost PRIMII PĂSTORI de pe pământ. O grupare specială scitică este cea numită de istorici SCIŢII REGALI, ce dirijau şi ţineau legătura cu întreaga existenţă scitică a zonei, trăind în corturi regale. De asemenea, sciții sunt considerați cei MAI MARI DEŢINĂTORI DE AUR din istoria omenirii.
Sciţii au fost prima mare civilizaţie de călăreţi euroasiatici.
În sudul Dobrogei, sciţii cu regina lor vestită, TOMIRIS, sunt prezenţi pe metopele monumentului Mausoleul de la Adamclisi, aici unde este prezent omul primordial din Klisa - pământ înmuiat cu apa sacră a începuturilor, unde trăiau URIAŞII, ATLANŢII, TITANII, prezenţi pe monument, care indică prezenţa Reginei Tomiris ce-şi onora fiul, Spargapises, ucis de persanii lui Cirus, vegheat de luptătoarele AMAZOANE străvechi, prezenţe de mii de ani pe metopele scitice.
Existenţa maiestuosului neam șcitic a lăsat omenirii Ceramica Cutienilor (de Cucuteni), neam sedentar, mai valoroasă decât aurul, dar şi cele mai mari cantităţi din acest metal preţios din întreaga lume.
Istoricii au ajuns la concluzia că toţi sciţii din zona Oxus-Altai-Pazîrîk erau MATRIARHALI, de aici şi bogăţia istorică mergând spre începuturile existenţei omeneşti, ce dovedesc inteligenţa, hărnicia, inventivitatea lor, toate fiind înalte calităţi omeneşti. Locuinţele sciţilor sedentari erau mici rotunde, numite cutii, deci sciţii sedentari erau cutienii, autorii celei mai vestite şi preţioase ceramici de Cucuteni din lumea antică. Arheologia a descoperit la Hârşova, în România, ceramica neagră în anul 1966, veche de 6500 ani, ce dovedeşte că strămoşii noştri cunoşteau metalurgia la temperaturi înalte ca şi șciţii euroasiatici.
Sciţii, crescători de vite şi păstori, practicau TRANSHUMANŢA adică părăseau locul după 10 ani când terenul nu mai dădea roade şi-l reluau după ce treceu alţi 10 ani.
Perşii îi numeau pe ȘCIŢI – SACII. Spre sfârsitul secolului al XVIII-lea limba lor era numită şi saca/saka cât şi scrierea acestora, ştiută de sanscrită-sacră, adică de început, şi a fost studiată de lingvistul savant englez sir Harold Walter Bailey. Acesta a publicat numeroase studii privind Limba Saka Khotanică ascetică din zona Taklamakan şi e o mare surpriză istorică fiindcă Khotanii sunt Cotensii din curbura carpatină, din NORDUL BUZĂULUI, puternică vatră de istorie străveche prezentă pe Harta lui Ptolemeu (secolul al II-lea d. Hr.).
Maria Gimbutas, în Istoria cavalerilor războinici, și L. Cueşdean, în lucrarea România - inima vechii Europe, amintesc faptul că în vestul Ardealului şi estul Panonniei s-a găsit cel mai mare depozit de spade mari din bronz care sunt şi în Spania, Scandinavia, Egipt, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Vasile Pârvan a găsit lângă oraşul Sf. Gheorghe, la Dobolii de Sus, o spadă mare cu un mâner de 130 cm ce se află la Muzeul de Istorie a României.
Mulţi istorici ai lumii consideră că sciţii străbuni înglobează numele indoeuropenilor carpatini de la Atlantic la Pacific.
Scyții erau numiți astfel de la armele lor care făceau ravagii în luptă, nu întâmplător SCYTHE în engleză și-a păstrat sensul de coasă. Scythe în engleză mai este folosit cu scythe handle – toporiște, jagged/dull scythe – cioarsă (unealtă cu tăișul uzat), to cut with a scythe – a cosi.
Scyții mai erau numiți și Saka sau Skutai, din aceleași considerente. Sc- s-a strecurat și mai departe în limbaj și avem derivatele scissor (foarfecă) sau latinul scindere, în franceză scier (fierăstrău).
Desigur nu mai trebuie să insistăm CINE erau acești scyți când mai tot românul știe că geții foloseau COASA la război, iar armele geților numite SICA nu erau altceva decât niște coase. Aceste sica au fost perfecționate în luptele cu romanii și au devenit FALXURI, dar și acestea erau tot niște coase alungite pentru a putea lovi peste scutul dușmanului.
Surse informationale: Olariu Arimin, Olimpia Cotan-Prună, Basarabia Literara
Compilare, adaptare şi foto: Carmen Pankau
Scyții erau numiți astfel de la armele lor care făceau ravagii în luptă, nu întâmplător SCYTHE în engleză și-a păstrat sensul de coasă. Scythe în engleză mai este folosit cu scythe handle – toporiște, jagged/dull scythe – cioarsă (unealtă cu tăișul uzat), to cut with a scythe – a cosi.
Scyții mai erau numiți și Saka sau Skutai, din aceleași considerente. Sc- s-a strecurat și mai departe în limbaj și avem derivatele scissor (foarfecă) sau latinul scindere, în franceză scier (fierăstrău).
Desigur nu mai trebuie să insistăm CINE erau acești scyți când mai tot românul știe că geții foloseau COASA la război, iar armele geților numite SICA nu erau altceva decât niște coase. Aceste sica au fost perfecționate în luptele cu romanii și au devenit FALXURI, dar și acestea erau tot niște coase alungite pentru a putea lovi peste scutul dușmanului.
Surse informationale: Olariu Arimin, Olimpia Cotan-Prună, Basarabia Literara
Compilare, adaptare şi foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu