Tot Marija Gimbutas scrie: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500-3.500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.“
CULTUL ZEIȚEI - PĂMÂNT (MAMA GEEA) a generat prima formă de conducere din istoria omenirii: MATRIARHATUL. Conducerea triburilor sau a uniunilor de triburi exclusiv de către femei, aşa ca în stupul albinelor, unde Matca este cea care asigură reproducerea. În Istoria veche întâlnim femei-conducătoare, femei-războinice/Amazoane, femei vindecătoare (șamane), etc.
În cântecele bătrâneşti ale urmaşilor pelasgo-geţilor un loc aparte îl deţine legenda Mânăstirii de la Curtea de Argeş, având înţelesuri ce se pierd în negura veacurilor. Mulţi gânditori s-au aplecat să decodeze sensurile sale, dar nu s-au dus prea departe în trecutul multimilenar al Matriarhatului pelasg, iar lumea târzie a patriarhatului i-a obligat să tragă concluzii forţate, care să se potrivească doctrinelor patriarhale şi de nevoie au apelat la metafizică, unde mintea omului se lasă la voia divină care apără şi păzeşte.
Scoţând în afară istoriei lumea matriarhală, condusă de către Marile Preotese, vitregim întreaga ştiinţă şi filozofie a omenirii. Acest aspect este foarte bine ilustrat de miturile, legendele, basmele, datinile şi obiceiurile româneşti transmise oral, modalitatea cea mai sigură de conservare a ştiinţei străvechi.
Scrierile antice consemnează că preoţii bărbaţi au luptat 1.000 de ani ca să preia puterea religioasă din mâna femeilor sacre. Marile Preotese gete au creat Vatra Vechii Civilizaţii Europene, unde trăieşte azi poporul român, cum demonstrează strălucit savanta americană, fiică a Europei, Maria Gimbutas.
Temelia existenţei în mitologia pelasgo-geţilor sunt femeile, care au născocit prin intuiţie şi inteligenţă regulile sacre de existenţă ale omenirii, au creat ritualurile activităţilor practice, artistice, simbolistica, religia, cultura, făurind omenirea civilizată .
Unele dintre caracteristicile esenţiale ale acestei civilizaţii strălucite străvechi sunt: egalitatea membrilor săi, spiritul paşnic, organizarea societăţii în comunităţi, dezvoltarea tehnologiei pentru producerea ceramicii şi a prelucrării metalului, credinţe religioase ce se bazau pe adorarea divinităţilor feminine cosmice, dezvoltarea scrierii. Toate acestea au pus bazele unui centru european dezvoltat şi complex.
Strămoaşele noastre, înălţau rugăciuni, oraţii, care erau şi informaţii, care se ţineau în prezenţa unei anumite Ore. Locul se numea „orăştină“ şi se afla totdeauna pe un deal, aşa cum se zidesc şi bisericile în satele româneşti, pe cel mai înalt loc de pe vatra localităţii. Oiconimele de pe aria geţilor de Orăştie, Oradea, Orăcină, Teleorman, ne indică şi locul de pe tell, sau pe o movilă, pripor, pe care îşi ţine ORA ruga, pentru RA, iar mai târziu, de către man-omul sau de către raman.
În cultura Maya, cultul culminant al creaţiei, nu este Omul, ci apariţia Zorilor, aşa ca şi la noi, urmaşii pelasgo-geţilor, se obişnuia rugăciunea de la Miezul nopţii. Oamenii se trezeau la 12 noaptea ca să-şi facă rugăciunea cu toţii, pentru întâmpinarea Zorilor, dimineţile sacre ale omenirii. Era un ritual de la care nimeni nu dorea să lipsească. Întâmpinarea Zorilor era foarte importantă şi pentru strămoşii noştri, care urcau pe munte în ziua solstiţiului de vară, pentru Rugăciunea Zorilor.
Femeile consideră bisericile sacre, pentru că o slăvesc pe Fecioara Mamă, Cucernika Mamă. Interdicţia ca femeile să nu fie preoţi este dovada demarcaţiei între marile ere de credinţe religioase, ce s-au modificat şi adaptat timpului, sub presiunile nepaşnice ale patriarhatului. Femeile întreţin întreaga credinţă străveche adaptată la cerinţele înnoitoare ale vremurilor.
Un alt aspect specific simbolisticii getice străvechi răzbate din balada „Meşterul Manole“ este semnificaţia numelui voievodului Negru Vodă, care este Negru - An.Gru. Voievodul este Graiul Cerului, fiindcă An este zeul cerului în limbaj patriarhal, iar gru face trimitere la Graiul ceresc, de pe grui, o denumire a înălţimilor pe care se amplasau lăcaşurile de cult din vechime, unde îşi ţineau oraţiile – rugăciunile, Marile Preotese. „An“ este prescurtarea numelui Zânei Cerului, care era Ana în Matriarhat. Nu întâmplător „Meşterul Manole“ se însoţeşte cu Ana. Ana cea sacră e mesagerul concret al graiului divin.
Întemeietorul Ţarii Româneşti era un iniţiat, care ştia că în vechime au trăit atlanţii, oamenii sacri, ce-şi duceau traiul numai pe înălţimile rămase în urma năpraznicului Potop. Nu este o întâmplare că urmaşii numesc Geţia "Grădină a Maicii Domnului", care nu-i altceva decât Gura de Rai pusă de creator în Eden, cum argumentează M. Scorobete în cartea "Dacia Edenică".
Baladele româneşti, ca şi Monastirea Argeşului, păstrează coduri ale învăţăturilor cultice străvechi ale neamurilor getice, iar legenda Meşterului Manole restituie statutul femeii sacre, temelie a existenţei.
"Cea mai arhaică religie, ale cărei urme morale ni se prezintă la toate popoarele europene, este adoraţiunea primitivă a Cerului şi a Pământului, ca elemente generatoare.” (Nicolae Densuşianu)
Cerul este conceput ca un imens cort susţinut de un stâlp central: ţăruşul cortului sau deschizătura superioară pentru evacuarea fumului sunt asimilate Stâlpului Lumii sau „Găurii cerului", Steaua Polară. Această deschizătură este numită, de asemenea, „Fereastra Cerului". Tibetanii numesc deschiderea din acoperişul caselor lor „Soarta Cerului" sau „Poarta Cerului". (sursa: Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase)
Conform gândirii teologice pelasge, Zeul Cerului întruchipa principiul masculin şi cel al pământului principiul feminin, care prin hierogamia lor au dat naştere tuturor zeilor şi oamenilor. (Quadratus)
ROMÂNIA actuală își are originile în perioada Vechii Civilizații Europene. Această entitate culturală, cuprinsă între anii 6.500-3.500 î.Hr., a avut o structură socială bine consolidată, chiar ”civilizată”, în care ROLUL PREDOMINANT ÎN SOCIETATE îl avea FEMEIA.
MARIJA GIMBUTAS: ”Absenţa reprezentărilor privind o societate războinică sau condusă de bărbaţi reflectă o structură socială în care FEMEILE AVEAU ROLUL PRINCIPAL şi în care atât bărbaţii, cât şi FEMEILE ACTIVAU ÎN MOD EGAL ÎNTRU BINELE COMUN. A fost o PERIOADĂ DE REALĂ ARMONIE, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
”A devenit evident că ACEASTĂ STRĂVECHE CIVILIZAŢIE europeană PRECEDE cu CÂTEVA MILENII PE CEA SUMERIANĂ”, afirmă Marija Gimbutas.
Tot ea scoate în evidență rolul predominant al femeii, ce era de tip religios, sacru, PRINCIPIUL FEMININ fiind considerat CREATOR ȘI ETERN în CIVILIZAȚIA PELASGĂ.
În acea perioadă au fost ridicate temple pe pereții cărora erau pictate forme spiralate și simboluri sacre străvechi, așa cum se poate vedea la TEMPLUL DE LA CĂSCIOARELE, jud. Călărași, o așezare insulară pe un lac din apropierea Dunării. Pe insula din mijlocul lacului, numită OSTROVELUL, au fost descoperite vestigii foarte vechi: un medalion de lut ars pe care era gravată o spirală roșie; o coloană cu înălțimea de doi metri pe care erau gravate 22 de linii verticale paralele, de-a lungul cărora erau șapte rânduri orizontale a câte șapte perechi de triunghiuri.
Templele din această perioadă erau închinate unor divinități feminine, centrate în jurul Zeiței Mamă. Divinitățile erau venerate ca fiind creatoare ale vieții, și nu în ipostaza de contrapărți ale zeităților masculine. Din această cauză, întreaga organizare a vieții era direcționată spre BUNĂSTARE, atât materială, cât și spirituală, spre dezvoltarea agriculturii, a olăritului și a prelucrării metalelor, pelasgii ducând o viață liniștită, ÎN COMUNIUNE CU NATURA. Civilizația era paşnică, ţărănească, democratică. Pelasgii dispuneau de bogate zăcăminte minerale, păduri, peșteri și câmpuri agricole.
În Pelasgia s-a dezvoltat de timpuriu o civilizație autohtonă, care a iradiat, influențând populațiile din jur.
Vechea Civilizație Pelasgă Europeană era mai degrabă sedentară, bazată pe agricultură și horticultură, fiind egalitari și pașnici, având o ideologie axată pe aspectele creației, ale morții și regenerării, centrate în jurul Zeiței Mamă (Mater Creatrix), simbolizând principiul feminin. Populația pelasgică folosea calul și căruța pentru îndeplinirea îndeletnicirilor lor.
În cartea "DACIA PREISTORICĂ", Nicolae Densușianu vorbește despre străvechea civilizație PELASGĂ care, în viziunea sa, a dat naștere întregii civilizații europene: ”Înainte de civilizaţiunea greacă şi egipteană, O CIVILIZAŢIUNE MULT MAI VECHE se revarsă asupra Europei. Aceasta a fost civilizaţiunea morală şi materială A RASEI PELASGE şi care a deschis un vast câmp de activitate a genului omenesc. (…) Influenţele acestor trei culturi pelasge au fost decisive, pentru soarta muritorilor de pe acest pământ. (…) PELASGII au fost ADEVĂRAŢII FONDATORI ai stării noastre actuale (…) Pelasgii ne apar după vechile tradiţiuni istorice ca UNA ŞI ACEEAŞI POPULAŢIE CU NEOLITICII, cari introduc în Europa CELE DINTÂI ELEMENTE ALE CIVILIZAŢIUNII, animale domestice, cultura cerealelor şi o artă industrială mai progresată.”
”Pelasgii ne apar în fruntea tuturor tradițiunilor istorice, nu numai în Elada și în Italia, dar și în regiunile din nordul Dunării și ale Mării Negre, în Asia Mică, în Asyria și în Egipt. Ei reprezintă tipul originar al popoarelor așa numite ARICE, care A INTRODUS în Europa CELE DINTÂI BENEFICII ALE CIVILIZAȚIUNII.
Pentru poporul grecesc, PELASGII ERAU CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT. Rasa lor li se părea atât de arhaică, atât de superioară în concepțiuni, puternică în voință și în fapte, atât de nobilă în moravuri, încât tradițiunile și poemele grecești atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de «DIVINI», dioi, adecă oameni cu calități supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei întru adevăr l-au meritat prin darurile lor fizice și morale. Grecii își perduse de mult tradițiunea, când, cum, și de unde au venit ei în ținuturile Eladei; însă, ei aveau o tradițiune ca ÎNAINTE DE DÂNȘII, a domnit peste pământul ocupat de ei UN ALT POPOR, care a desecat mlaștinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi râurilor, a tăiat munții, a împreunat mările, a arat șesurile, a întemeiat orașe, sate și cetăți, a avut o religiune înălțătoare, a ridicat altare și temple zeilor și că ACEȘTIA AU FOST PELASGII.
Arcazii, popor pastoral și viteaz, cei mai vechi locuitori în Elada, povesteau, după cum ne spune Pausania, că CEL DINTÂI OM NĂSCUT PE PĂMÂNT A FOST PELASG, un bărbat care se distingea prin mărimea, prin puterea și frumusețea figurei sale și care întrecea pe toți ceilalți muritori prin facultățile spiritului său.”
Existenţa verigii intermediare de trecere de la matriarhat la patriarhat este dovedită prin cei Doi Napei, născuţii gemeni de Zâna Leto, Apollo şi Artemiza, cunoscuţi de către noi ca fiind cei doi Zamolse, Divingii, Doiengii, Doi.Na, Doi Nika femeie şi bărbat. Zâna Leto îi naşte în mod miraculos şi cu mari sacrificii, aspect ce ne îndreptăţeşte să afirmăm, fără să greşim, că patriarhatul a preluat moştenirea Marilor Preotese nu întâmplător, ci ca o nouă verigă a omenirii apărută obiectiv la orizontul existenţial.
Za înseamnă Zână, adică sacră, iar Mol înseamnă femeie. Zamolsele sunt femeile sacre străvechi, care au acceptat despărţirea sexelor înălţând statutul bărbatului, care a rămas tot în grija femeilor, chiar dacă acestea au acceptat locul secund cu mari sacrificii. Cei Doi.Na (născuţii), s-au păstrat şi în toponime. În Dobrogea se află lacul Doengii, cei doi născuţi din Zamolsele înţelepciunii giilor, geţilor, gheţilor, cei Doi.Nika concentraţi în intraductibilul cuvânt DOINA, Doinica, Doiniţa…
În afara istoricilor și cercetătorilor menționați mai sus, și alți autori au făcut referiri în scrierile lor la VECHEA CIVILIZAȚIE PELASGĂ, CARE S-A DEZVOLTAT PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE:
W. Schiller, arheolog american scrie: ”CIVILIZAŢIA ŞI ISTORIA au început ACOLO UNDE LOCUIEŞTE AZI NEAMUL ROMÂNESC.”
Eschil, Supplices: ”Eu sunt Pelasg, fiul lui Palaechtin (Marte), născut din Terra (Gaea), domnul acestei țări, și după mine regele său s-a numit cu drept cuvânt, GINTEA PELASGILOR ce stăpânește acest pământ.”
Pelasgii suntem noi, nu au dispărut si NU vor dispare niciodată. Că le place "unora" sau nu, că vor putea digera acest Adevăr sau nu, noi Românii suntem urmașii direcţi ai pelasgo-geţilor, fapt confirmat de Paleogenetică.
☀NIASCHARIAN! Să renaştem
Surse informaționale: Marija Gimbutas, George V. Grigore, Olimpia Prună-Cotan, dr. Simona Prună-Grigore, Nicolae Densuşianu, Basarabia Literară
Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu