vineri, 3 septembrie 2021
NICOLAE TECLU – INVENTATORUL BECULUI DE GAZ TECLU EXISTENT ÎN ORICE LABORATOR DIN LUME
Probabil vă amintiți de orele de chimie de la școală când încălzeam în diferite eprubete substanțe chimice, spre a le „deconspira” calitățile, sau a le pregăti pentru contactul cu altele. Acel arător (bec) folosit este invenția românului Nicolae Teclu. Acesta a fost un chimist român de renume internațional, membru al Academiei Române din anul 1879 și susținător al ideii de eliberare națională a românilor din Transilvania.
Inițial a studiat ingineria și arhitectura, iar apoi chimia. Ulterior și-a continuat cariera devenind profesor de chimie generală și chimie analitică la Viena. A avut o contribuție substanțială la dezvoltarea chimiei mondiale. Unul dintre subiectele cercetate de el a fost flacăra, realizând un arzător (bec) performant, ce și-a păstrat numele de Bec (arzător) Teclu. El s-a născut în anul 1839, la Brașov, urmând studiile liceale tot aici. Până la nașterea acestuia, studiul chimiei era slab dezvoltat în România. A terminat Institutul Politehnic din Viena, secția Chimie, și Academia de Arte Frumoase din München, secția Arhitectură.
Profesor de chimie la Academia de Comerţ din Viena, docent la catedra de chimie a culorilor din cadrul Academiei de Arte din Viena, chimist al Monetăriei Statului şi al Imprimeriei Imperiale din Viena, membru al Academiei Române – sunt repere biografice care vorbesc despre notorietatea şi talentul savantului român. Mai târziu, acesta devine profesor de chimie la Colegiul Național „Andrei Șaguna”’ din Brașov. A devenit celebru în toată lumea prin cele 60 de descoperiri şi peste 50 de lucrări originale din domeniul chimiei.
Nicolae Teclu obține în anul 1900 brevetul pentru realizarea invenției sale, arzătorul cu mecanism de reglare a raportului dintre aer și gaz. „Becul” său produce o flacără mai fierbinte decât Becul Bunsen și deci este superior acestuia. Invenţia a fost brevetată în Austria şi realizată de firma vieneză W.J. Rohrbeck’s Nachtolger şi, la Leipzig, de către firma Franz Hugershoff. Folosirea acestui tip de arzător este răspândită astăzi în întreaga lume, într-o variantă îmbunătățită. Domeniile care au fost studiate de el includ: studii de rezistență a hârtiei și a fibrelor lemnoase; pigmenți minerali; uleiuri utilizate în pictură și combustia gazelor. Tot lui îi aparțin o serie de aparate de laborator create în premieră și păstrate în prezent la Universitatea din București.
O parte a aparatelor lui le-a donat el însuși laboratorului de chimie anorganică a Universităţii din Bucureşti. Cele mai importante sunt aparatul pentru detectarea metanului și un altul pentru prepararea ozonului. A analizat îndeaproape compoziția și chimia unui meteorit găsit în 1870 la Goalpara (India).
Nicoale Teclu a inventat şi aparate pentru prepararea dioxidului de carbon solid, pentru sinteză şi descompunerea apei, pentru înregistrarea exploziilor de gaze, pentru determinarea în orice moment a compoziţiei aerului din mină în scopul evitării exploziilor. Spre sfârşitul vieţii devine membru al Academiei Române. Deşi invenţiile sale au îmbogăţit pe mulţi, el a murit sărac, în 1916, la Viena. Numele său este purtat astăzi de peste 15 licee cu profil de chimie din toată ţara. Mai sunt diferite străzi ce poartă numele marelui chimist, iar la București o stație de metrou îi poartă numele din anul 2009. Stația ce se află în apropierea Autostrăzii Soarelui și este cunoscută ca fiind cea mai colorată stație de metrou din România, deoarece are podeaua placată cu marmură albă, iar tavanul cu marmură neagră, pereții și stâlpii de susținere fiind placați cu panouri ignifuge vopsite în roșu, verde, alb, galben, albastru, portocaliu.
Ca premii desosebite primite de Nicolae Teclu putem aminti: titlul de „Cavaler al Ordinului Franz Joseph” și medalia Bene Merenti (aprilie 1905). Nicolae Teclu rămâne unul dintre primii chimiști români care s-au făcut cunoscuți și sunt recunoscuți la nivel internațional. În plus, o parte din școlile sau liceele cu profil de chimie din România poartă numele acestuia. Unul dintre acestea este Liceul de chimie „Nicolae Teclu” din Copșa Mică (jud. Sibiu).
Vești bune ne-au venit și de la Brașov, unde casa renumitului inventator din domeniul chimiei, Nicoale Teclu, a fost renovată de actualul proprietar, Ion Stoica, sub coordonarea Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu din Braşov. Meritul îl are proprietarul, care şi în interiorul locuinţei a păstrat „parfumul” vremurilor de altădată. „Am refăcut integral poarta din lemn şi am renovat faţada. Cred că este un bun exemplu pentru toţi cei care au în proprietate clădiri care sunt monument istoric şi este păcat să nu le punem în valoare”, a declarat Ion Stoica.
Casa de pe strada Prundului nr. 41- Brașov, proaspăt renovată în 2014, ne amintește de universul în care a trăit și a creat marele nostru chimist Nicolae Teclu.
Sursa: George V. Grigore
Adaptare şi foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu