CUINA TURCULUI - UN ADĂPOST UMAN DE ACUM PESTE 14.600 DE ANI AFLAT ÎN ZONA PORȚILE DE FIER ALE DUNĂRII, ROMÂNIA

Cuina Turcului este o mică peșteră situată în masivul Ciucarul Mare din Cazanele Mari ale Dunării, între Moara Dracului și dealul Proluca. Cuvântul „cuină”(cuinie, cuhne) este sinonim cu „cuhnie”, ca și bucătăria principală a unei mănăstiri, sau bucătăria de vară a gospodăriilor țărănești, cămară modestă. Aici se află singurul adăpost în piatră locuit de om din Cheile Porților de Fier. Este cel mai vechi astfel de loc din chei (cele mai multe dintre celelalte fiind din mezolitic, mai degrabă decât paleoliticul târziu) și se află pe malul stâng al Dunării.

Intrarea în această cavitate se situa la aproximativ 8 metri (în jur de 26 de picioare), deasupra nivelului inițial al apei fluviului, înainte de a fi ridicate barajele de la Porțile de Fier. Cele mai vechi date despre locuirea umană a cavităƫii „vin“ de undeva de la aproximativ 12.600 de ani. Pentru comparație, situl Lepenski Vir de pe malul sârbesc este datat la aproximativ 7.000 î.Hr. Acesta este situat pe malul drept, sau pe malul sudic al Dunării.

Singurul loc despre care se poate spune că are o vârstă similară cu cea a Cuinei Turcului este Peștera de la Climente II, la aproximativ 12 m deasupra malului stâng al Dunării, lângă Cuina Turcului, în zona Cazanelor Mari (Veliki Kazan).

Situl arheologic de la Cuina Turculuia fost excavat pentru prima data de către distinsul arheolog român Dr. Vasile Boroneanț. Excavația de salvare din anii 1960 a descoperit o mulțime de piese din cultura Starčevo-Criș (peste 100 de exemplare). Dintre acestea se evidențiază câteva fragmente de altare. Pentru comparație, putem să folosim aici mai multe tipuri de altare din culturi similare din aceeaşi zonă cum ar fi: Donja Branjevina, Gornea, Pojejena Nucet, Lepenski Vir, Măgura, Trestiana, Vinkovci, Zadubravlje şi Pepelana. Ce reținem la toate aceste „altărașe” milenare este faptul că au ca suport fie un picior de tip coloană, fie o bază solidă cu patru picioare.

Podelele de locuit epipaleoliticede la Cuina Turcului au fost excavate între anii 1964-1969 pe o suprafaƫă de 160-180 metri pătraƫi. Au fost descoperite câteva vetre, unele dintre ele întinzându-se pe câțiva metri pătrați, cu oase arse, cărbune și cenușă de 0,10 - 0,20 m grosime.S-au mai descoperit ustensile din piatră cioplită din epipaleolitic; un număr mare de produse secundare de aşchiere indică fabricarea acestora pe loc. În cele mai timpurii depozite, tipurile de unelte erau niște raclete de finisaj, răzuitoare circulare etc. Au fost găsite plăci de piatră cu urme de ocru roșu. Din os au fost descoperite diferite ustensile: vârfuri de suliță, un fragment de harpon, etc. Interesant este un fragment de os decorat pe ambele fețe, acoperit cu mici incizii pereche, ca decor. Alte ornamente descoperite au fost dinți incisivi de cerb perforați, incisivii de lup, colți de mistreț și pandantive create din vertebre de pește. S-au găsit și bucăți de grafit. Un număr mare de artefacte osoase și de coarne au fost ornamentate cu incizii geometrice. 

Nu au existat urme de practică funerară, dar au fost găsiți doi molari umani și mai multe oase și dinți de om. Oasele de animale descoperite aici erau de capră ibex, porc sălbatic, bizon, elan, căprioară roșie, căprioară, cal sălbatic, vulpe, urs brun, castor etc. Au fost de asemenea găsite oasele de păsări (stăncuța alpină, cocoș de munte, ciocănitoare, lebădă, corb, pelican alb etc.) și pește (plătică, crap, știucă,biban și șalău). Moluștele sunt reprezentate de Theodoxus danubialis, Nassa neritea, Zebrina detrita și Lytoglyphus naticoides. Plătica (abramis brama) era în mod normal în jurul a trei kilograme în Dunăre înainte de construirea barajului, rareori la şase kilograme, dar la Cuina Turcului s-au descoperit oase care ne confirmă faptul că aici s-au pescuit în trecut exemplare care ajungeau la o greutate de 10-12 kilograme.

Nivelul 1 din situl escavat este datat la aproximativ 12.600 de ani î.Hr. (acum 14.600 de ani), iar Nivelul 2 la aproximativ 10.120 de ani î.Hr. (acum 12.120 de ani).

Ca și analiză antropologică epipaleolitică molarul scos la lumină de la Nivelul 1 al săpăturii aparƫine unui adult, rămășițele oaselor și dinții de la Nivelul 2 provin de la un copil și trei adulți (un bărbat robust, o femeie și un schelet gracil), toate de tip Cro-Magnon. Cronologia relativă: aparƫine culturii Climente II, Ostrovul Banului I-II și tipului Herculane (Păunescu).

Legături peste milenii: simbolul rombului „curgător” (sau „lumea pătrată aflată pe muche de cuțit”; când „lumea se dă peste cap”), așa cum apare la Cuina Turcului (jud. Mehedinți) acum 11.000 î.Hr.; Coloana Infinitului a lui Brâncuși (1938) și pe o iie românească actuală din Mehedinți (2013)

Ca și concluzii, în primul rând, Cuina Turcului este un „cuib” uman cu vechime incredibilă, care prin prezenƫa elementelor de ritual (altarele) confirmă faptul că omul este de mii de ani o ființă spirituală și religioasă.

Bibliografie:
Jacobsson Piotr, Boroneanț Adina – „Set in clay: altars in place at Cuina Turcului, Iron Gates Gorge” („Fixat în lut: altarele de la Cuina Turcului, Cheile Porților de Fier”), articol apărut în „Studii de preistorie” Editura Renaissance, București, 2010 (Revistă a Asociației Române de Arheologie)

Surse: sites. google.com; strasihastrii. blogspot.com, Conf. univ. dr. George V. Grigore
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

Cazanele Mari ale Dunării, Vedere de pe Ciucarul Mare, unde se află adăpostul Cuina Turcului 

Lucrând la Cuina Turcului în timpul săpăturilor arheologice realizate între anii 1964-1969 de către o echipă condusă de CS Nicolescu Plopar, V. Boroneant M. Davidescu, Sf. Roman, Al. Păunescu (Foto: http://cimec.cilea.it/livingpast/nr1/boroneant/clisurian/ fig8.htm)

Zeița de la Cuina Turcului. Falangă de cal decorată cu desene romboide (Când pătratul devine romb – sau lumea noastră pătrată stă „pe muche”)