Monumentul natural se află într-un ţinut al cărui subsol este foarte bogat în sare. Blocurile saline sunt vizibile şi la suprafaţă, iar în urma eroziunii acestui mineral uşor solubil s-a format aici şi o zonă carstică. „Zidul Uriaşilor”, aflat spre izvoarele râului Câlnău, este un strat de roci dure, în compoziţia cărora intră scoicile unei mări preistorice formate în regiune cu 11 milioane de ani în urmă, numită Paratethys, potrivit monografiei comunei Valea Salciei. Roca bine şlefuită face ca „Zidul Uriaşilor” să pară a fi construit de om. Este un rest calcaros rămas dintr-o masă mai mare ce a dispărut. Având aproximativ un metru lăţime, lungimea zidului variază, în general, între şase şi şapte metri, cu porţiuni ce au înălţimea maximă de 20 de metri. Pare că se termină după aproape 40 de metri, dar îşi face din nou apariţia la o distanţă de 500 de metri. Un prim mister legat de aceste formaţiuni rezidă din faptul că „Zidul Uriaşilor” este situat într-o pădure seculară unde eroziunea de orice fel este foarte puţin favorizată.
O altă controversă este generată de faptul că în această zonă a Subcarpaţilor de curbură caracteristice sunt marnele şi gresiile, în niciun caz calcarul. Este argumentul care îi face pe oamenii locului să creadă că zidul este o urmă a îndeletnicirii strămoşilor lor în prelucrarea pietrei şi că piatra a fost adusă din altă parte. „Zidul este format din lespezi din rocă ce nu este în zonă, având înălţimi aproximativ egale, fiind bine şlefuit, dând impresia că este construit de mâna omului. Vechimea zidului este de peste 1 000 de ani. Alţii zic peste 2 000, alţii numai 700 de ani… Enigma aşteaptă dezlegare…”, scrie publicistul Gheorghe Petcu, în volumul „Judeţul Buzău – legende şi istorie”. Este greu de explicat şi lungimea deosebită a acestui perete natural şi liniaritatea sa absolut nefirească pentru un monument al naturii creat prin eroziune, aşa cum este catalogat ştiinţific, deoarece astfel de formaţiuni se întâlnesc în linie dreaptă, pe o lungime de cel puţin zece kilometri, pe direcţia fostei graniţe între judeţele Buzău şi Vrancea.
Pentru a găsi explicaţii legate de apariţia zidului, oamenii zonei au răspândit diferite legende. Se spune că zidul a fost ridicat de fiul cel mic al Babei Vrâncioaia, pe pământurile primite de la Ştefan cel Mare sau că acest zid, ce datează de peste un mileniu, este o variantă românească a Marelui Zid Chinezesc. Legenda de la care porneşte şi numele formaţiunii geologice din Valea Salciei spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă, uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate. Au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu, mutând albia Râmnicului pe Slănic.
Poveştile spun că aceşti giganţi au pus rămăşag că vor face mutarea până când va cânta cocoşul de ziuă şi au început să care stânci şi să umfle apele. Uriaşii aproape reuşiseră să ridice acel perete când, deodată, s-au rupt barajele şi s-au înecat cu toţii. De atunci, acestor stânci le-a rămas numele Zidul Uriaşilor, învăluind întreaga regiune în mister.
Itinerariul până la „Zidul Uriaşilor”
Ca să ajungi la „Zidul Uriaşilor”, porneşti din satul Bisoca pe Drumul Comunal 161, prin satele Băltăgari şi Sările. Aproape toate toponimele din împrejurimi amintesc de sare, datorită zăcămintelor bogate în acest mineral, din regiunea Slănicul Buzăului. Aşadar, aici putem întâlni deopotrivă cătunul Sările sau Săruleşti, dar şi Dealul Sării, şi aşa mai departe. După şapte kilometri, în Sările, drumul DC161 coteşte la dreapta şi coboară spre Valea Slănicului.
Pentru a ajunge la „Zidul Uriaşilor” nu trebuie urmat acest drum, ci trebuie luat la stânga, pe drumul care merge prin munţi spre Dealu Sării şi Jitia, din judeţul Vrancea. Urmând acest drum, după aproximativ un kilometru se află o altă bifurcaţie: înainte, spre nord, drumul iese la Jitia, iar la dreapta se coboară spre Valea Salciei. De aici, trebuie mers la dreapta, cale de 500 de metri. Se trece de două serpentine, iar de la terminarea ultimei curbe, pe partea dreaptă, se formează o potecă discretă care conduce în urcuș continuu spre „Zidul Uriaşilor”. Trebuie parcurs mai mult de cinci kilometri prin pădure.
Comuna Valea Salciei a fost atestată documentar în secolul al XVII-lea şi făcea parte în trecut din pliul Râmnic. În secolul al XIX-lea, în comună era construită o biserică, zidită de marele pitar Ion Popescu între 1847 şi 1851, dar şi o şcoală mixtă. Comună preponderant agricolă, aceasta a trecut în subordinea judeţului Buzău în anul 1968.
Munţii Buzăului sunt pentru pasionaţii de fenomene paranormale şi legende un spaţiu fascinant. Dealtfel, aceste „ziduri ale uriaşilor” se mai întâlnesc şi în zona Jitiei, pe valea Râmnicului. Pentru a elucida prezenţa acestui enigmatic obiectiv, rămâne la latitudinea fiecaruia să găsească explicaţia potrivită. Oare au existat uriaşii cu adevărat? Cum a fost posibilă construcţia unui astfel de zid, folosind roci aduse din altă parte? Și ce graniță apara acest zid fenomenal?
Sursa: George V. Grigore
Adaptare şi foto: Carmen Pankau
Interesant !
RăspundețiȘtergere