☀️CETATEA GETICĂ DE LA RACOȘ (TIPIA ORMENIȘULUI), BRAȘOV

Între Munţii Baraolt şi Munţii Perşani curge râul Olt, prin strânsura Defileului Racoşului, lung de aproape 17 km. Cetatea geto-dacică a Racoşului (din Dealul Vărăriei) – un complex de trei fortificaţii – a fost construită pentru a controla accesul în acest defileu. Locul se poate mândri cu un sit arheologic complex format din trei fortificaţii, construit pe la mijlocul secolului I î.Hr. şi incendiat în războaiele de la începutul secolului al II-lea e.n. Situl de la Racoş a fost descoperit târziu, în perioada interbelică, de către preotul din sat care a început să facă săpături clandestine şi neştiinţifice în zonă. Începând din anul 1975 a intrat şi în atenţia arheologilor. Se spune că aşezarea getică de la Racoş era cea mai mare din Ţara Bârsei, dar şi al doilea centru politico-administrativ şi religios al regatului, după Sarmizegetusa. Lucrările arheologice au scos la iveală aici construcţii dispuse în trepte, de tip zigurat. Resturile zidului getic se înfăţişează ca un val impozant în arc de cerc, ale cărui extremităţi (la N şi la E) se pierd serios şi treptat din dimensiuni, înainte de a întâlni stânca nativă şi abruptă a dealului (a mamelonului principal), punct din care aşezarea începe să beneficieze de apărare naturală, spre N şi NE, unde există o falie naturală verticală, practic insurmontabilă în antichitate, dar avansat colmatată în prezent.

O mare parte din obiectele descoperite la început au ajuns la Muzeul din Budapesta (Ungaria). Abia începând cu anul 1975, situl de la Racoş este cercetat de arheologi, unul dintre cei care şi-au dedicat, putem spune, înteraga viaţă, fiind istoricul Florea Costea. La Racoş, pe lângă cetate, există cea mai mare aşezare getică din Ţara Bârsei, dar care avea un rol extrem de important în reţeaua de fortificaţii getice. Cetatea de la Racoş este considerată de istorici ca fiind al doilea centru politico-administrativ şi religios după Sarmizegetusa. Ruinele cetăţii dacice au fost găsite pe Tipia Ormenişului, cum se numeşte zona. Importanţa aşezării este dată un sanctuar mare, circular, întregul munte fiind considerat loc sacru al geƫilor din această parte a Carpaţilor. Se pare că în sec. al V-lea î.Hr., în zona Racoşului, geƫii au ridicat o puternică cetate. Istoricul Florea Costea spune că zona era locuită de geƫii din neamul cumidavensilor, o ramură a cotensilor. Lucrările arheologice au scos la iveală la Racoşul de Jos construcţii dispuse în trepte, de tip zigurat. La Muzeul Judeţean de Istorie din Brașov există multe obiecte din ceramică, râşniţe de tuf şi de piatră, unelte de lut şi de metal, podoabe şi accesorii vestimentare, cuie şi balamale, adică acele obiecte întîlnite doar în aşezările importante.

În secolul I î.Hr. cetatea cunoscuse un grad de dezvoltare foarte mare, încât specialiştii spun că era comparabilă cu Sarmizegetusa Regia, chiar dacă numai Cetatea, în sine, nu era mare, a avut rol important de apărare. Aici era un centru de comandă al geƫilor, de unde se coordona activitatea cetăţilor învecinate. Doar aici s-au descoperit edificii care erau, fără motive de îndoială, reşedinţe ale unor însemnaţi conducători religioşi, militari şi civili. Cu trei secole înainte de intrarea legiunilor romane în Dacia (Geƫia Carpatină, denumită de cotropitori „Dacia“- n.r. Carmen Pankau), aşezarea de la Racoş avea câteva mii de locuitori. Interiorul era terasat pe 20 de niveluri, unde existau locuinţe civile ale clerului, comandanţilor militari şi căpeteniilor politico-administrative. Alte 20 de hectare cu terase erau pentru oamenii de rând, iar o cazarmă militară adăpostea circa 300 de soldaţi şi un sanctuar religios. Aici, locuitorii nu se ocupau doar de agricultură necesară subzistenţei, ci au fost găsite rămăşiţele unor ateliere de producţie, iar meşteşugarii făceau comerţ cu produsele lor, se ocupau cu mineritul şi metalurgia.
Locuinţele nu erau doar bordeie, ci şi case la suprafaţă. Locuinţele erau ridicate din lemn, piatră şi pământ, fără un liant de tipul mortarului, blocurile de calcar fiind tăiate şi îmbinate perfect.

Fortificaţiile getice din zona Racoşului, care se întind pe o lungime de cinci kilometri, sunt ridicate pe formaţiuni în formă de căciulă (tipie), amplasamente ideale pentru un sistem defensiv eficient. Arheologul Florea Costea, care şi-a publicat concluziile în cartea „Dacii din Sud-Estul Transilvaniei înaintea şi în timpul stăpânirii romane“, scrie că astfel de cetăţi „au fost destinate să reprezinte, în cazul căderii Sarmizegetusei, nu doar un ultim punct de rezistenţă, ci locul de grupare şi reluare a confruntărilor cu Traian“.

Felul în care au fost devastate cetăţile geƫilor, în special sanctuarul de la Racoş, care a fost incendiat şi demontat, îl face pe istoric să considere că ultimele bătălii dintre geƫi şi romani s-au dat chiar aici, la Racoş, în vara anului 106. Sanctuarul este o construcţie specială în cadrul cetăţii. Este interesant prin forma lui circulară, ceea ce atestă faptul că aici era celebrat soarele la solstiţii, exact ca la Sarmizegetusa. Despre „Marele Templu Rotund” de la Racoș putem spune următoarele: „Aceste temple erau de forme rectangulare, de tipul aliniamentelor de tamburi din calcar sau andenzit şi circulare, simple sau complexe. Din totalul de 30 de sanctuare descoperite pe teritoriul fostei „Dacii“, 23 sunt de tipul aliniamentelor, iar șapte aparţin celei de a doua categorii. În cadrul complexului de cetăţi „dacice“ din Munţii Şureanu, se găsesc urmele a 18 sanctuare, 15 rectangulare şi trei circulare.”

La geto-daci, însă, de cele mai multe ori, preotul era chiar regele, ceea ce face posibil ca Racoşul să fi fost chiar capitala regatului lui Oroles. Ipoteza este susţinută şi de istoricul Florea Costea, care crede că amplasarea capitalei regatului lui Oroles ţine de sud-estul Transilvaniei, undeva, pe malul Oltului, unde trăiau circa 155.000 de geƫi, din cei aproape trei milioane ai întregii Geƫii Carpatine. În faţa acestor date copleşitoare legate de construcţiile getice de la Racoş, istoricul se întreabă: „Aveau „dacii“ numai un Munte Sfînt, respectiv un Kogaionon, termen tradus prin «muntele cu altare şi sanctuare»? Părerea mea e că ne aflăm în faţa unui Munte Sfânt“. Sanctuarul, format din trei cercuri concentrice, cel mai mare având un diametru de 20 de metri, era locul sacru în care era venerat Zamolxe“, menţionează istoricul în lucrarea sa ştiinţifică.

Racoș (cunoscut ca „Pârâul Racilor”) este o comună în județul Brașov, formată din satele Mateiaș și Racoș (reședința). Ansamblul cetăţilor de la Racoşul de Jos este eşalonat pe cinci kilometri lungime din cei 17 kilometri câţi are Oltul între Augustin şi Mateiaş. Aici au fost descoperite până acum trei situri arheologice pe malul stâng al Oltului (Tipia Ormenişului, Dealul Vărăriei şi Piatra Detunată) şi unul pe malul drept (Tipia Racoşului). Dar nu trebuie să uităm și restul obiectivelor turistice aflate în cadrul Complexului Geologic Racoșul de Jos, respectiv: Cariera de scorie bazaltică din dealul Hegheș; „Lacul de smarald“ de la fosta carieră de bazalt Brazi; Coloanele de bazalt de la cariera de bazalt MTTC. Mai sunt: Locul fosilifer Carhaga; Cotul Turzunului (rezervație botanică și ornitologică împărțită cu comuna Hoghiz); Geositul Mateiaș „La Vulpi”; Tipia Racoșului (vârf din Munții Perșani); Piatra Detunată (sit cu o fortificație hallstattiană și dacică); Castelul Sükösd-Bethlen și Biserica reformată din Racoș.

Iată câte lucruri frumoase puteți vedea la o singură ieșire în natură, la care putem adăuga și o vizită la Muzeul Județean de Istorie Brașov, unde putem admira obiectele descoperite în cadrul campaniilor de săpături arheologice din Cetatea getică din Racoș.

Sursa: George V. Grigore
Adaptare şi foto: Carmen Pankau