PĂTRUNDEREA CREŞTINISMULUI ÎN “DACIA”, GEȚIA OCUPATĂ DE ROMANI

Pătrunderea creştinismului în “Dacia” ocupată de romani şi Geţia liberă s-a produs anevoios şi A DURAT PESTE UN MILENIU. Marile persecuţii ale celor ce credeau în Iisus, dinaintea Edictului de la Mediolan- Milano, din anul 313, constituie o dovadă în acest sens.

In timpul ocupării „Daciei“ de apus, (107-271) erau trei situaţii diferite privind religia: în Geţia liberă exista şi continua nestingherit Cultul Zalmoxian, pe care apostolii îl considerau un folclor liturgic laic sau profan, de rit necreştin, specific sectei ariene şi audine, deci păgân, refuzând să înţeleagă sensul profund al Ştiinţelor Naturii; în Geţia ocupată (numită de către romani „Dacia“- n.r. Carmen Pankau), regimul de religie ilicită sau de catacombă, prin jus italicum şi în imperiu la Roma, religia mitologică politeistă, care lupta din răsputeri împotriva pătrunderii monoteismului iudaic.

In sudul Dunării în anul 414, episcopul Niceta de Remesiana, azi Bela Palanka în Mediterraneea, a încercat instituţionalizarea doctrinei Bisericii Universale, pentru ai scăpa pe geto-daci de EREZIA ariană, care era răspândită în nordul şi sudul Dunării. NECETA DE REMESIANA, rămâne astfel, un APRIG LUPTĂTOR ÎMPOTRIVA CULTULUI NEMURIRII A LUI ZALMOXE, care deja în anul 370-381, renăscuse prin cei doi episcopi în marea capitală episcopală Zalmoxeiană, Singidunum: Ursacius (n 335 – 370) şi Secundianus (370-381). Astfel de episcopi arieni, scrie Ion Mălinaş în lucrarea sa despre Sarmisegetusa romană, au mai existat şi în alte scaune episcopale din nordul şi sudul Dunării, de pildă, Valens de Mursa (cca. 335-370). Dar de erezia ariană şi audină au fost contaminaţi şi o parte din goţii (a se citi geţii - sunt de fapt geţii sub alt nume - n. r. Carmen Pankau) încreştinaţi, care erau stabiliţi pe teritoriul României de azi.

O altă parte a goţilor/geţilor de aici au rămas păgâni (n.m. adică arieni şi audini ) şi-i persecutau atât pe confraţii lor creştinaţi cât şi pe geţii din fosta “Dacie” ocupată, cum a procedat de pildă şi bazileul lor Atanaric (378- 377). Din această cauză, însuşi episcopul got/get Ulfila (310- 383) a fost obligat să se refugieze în sudul Dunării, împreună cu alţi credincioşi de ai săi, printre care puteau să se găsească şi daco-romani (n.m. adică daci din fosta Dacie ocupată (deci Geƫia carpatină -n.r Carmen Pankau)).

IATĂ REZISTENŢA GEŢILOR în apărarea Cultului Nemuririi lui Zalmoxe!

După părăsirea celor trei provincii formate în timpul celor 150 de ani de ocupaţie: Dacia Porolissensis, Malvensis şi Apullensis, geţii s-au regrupat în EPISCOPATE unde AU CONTINUAT Cultul Nemuririi lui Zalmoxe. Dacă la Singidunum şi în alte părţi s-au înfiinţat episcopate, tot aşa şi în fosta capitală, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa, a luat fiinţă o episcopie, despre care încă nu avem decât mărturii arheologice. Acelaşi autor în lucrarea domniei sale relevă faptul că: tradiţia liturgică a Romei n-a avut nimic comun cu stră-românii (n. m. adică geţii). Mai degrabă au existat, s-au plămădit şi menţinut legăturile păgâne cu zeii imperiali şi panteonul lor din Roma, între care zeul Marte, care trebuie să fi jucat o importanţă considerabilă, după cum se dovedeşte prin urmele de la Densuş.

Aşa ar fi fost! Dar cercetările la această Bazilică dovedeşte O CU TOTUL ALTĂ REALITATE.

BASILICA REPREZINTĂ ULTIMUL LOCAŞ AL CULTULUI NEMURIRII, după DISTRUGEREA în 106-107 a Sanctuarelor de la Sarmisegetusa. Condiţiile grele de pe KOGAIONUL INCENDIAT ŞI SFĂRÂMAT DE ROMANI, nu mai putea oferi continuarea acestei credinţe. Sacerdoţii geţi, stră, strănepoţi ai lui Decebal şi Regalianus, au refăcut în anul 400 - 450 perimetrul sacru al Kogaionului din coloanele şi blocurile masive de calcar ale sanctuarelor distruse (murus dacicus este elocvent), pentru a-l proteja şi lăsa urmaşilor dovezi sfinte ale întemeietorului ZEU-REGE, ZALMOXE.

In anii următori, sub loviturile invaziilor barbare, alţi geto-daci s-au regrupat mai la sud în fosta capitală a Daciei romane şi zona actualului sat DENSUŞ, unde peste structura mausoleului-sanctuar al generalului roman Longinus au reclădit un nou sanctuar cu observator astronomic folosind şi de data aceasta, coloanele şi dalele Marelui Templu roman, distrus de năvălitori.
Dovada unui nou observator astronomic sunt cei patru stâlpi enormi care susţin în naos turla înaltă, prin care se putea privii şi ziua bolta cerească, fenomen binecunoscut din antichitate la săparea puţurilor largi şi adânci. Transformarea de către bizantini a noului sanctuar reclădit de Zalmoxeieni, după anul 450, în Bazilică paleocreştină, a fost O ÎNCERCARE A CONVERTIRII în această zonă a geto-românilor LA CREŞTINISM, la care a contribuit în mare măsură şi activitatea misionară a Sf. Neceta de Remesiana, dar şi apariţia unui nou centru de cultură creştină în oraşul Sirmius, devenit reşedinţă imperială a dinastiei Constantin şi Elena mamă, de origine getică. Cu toate acestea, spune pe bună dreptate autorul Ion Mălinaş, Zalmoxeianismul, pe care-l numeşte păgânism de la pagus -i = SAT, A CONTINUAT SĂ EXISTE.

Folclorul şi diferitele practici, ajunse până la noi sunt o dovadă a convieţuirii Cultului Nemuririi cu Creştinismul, în ciuda efortului făcut de împăraţii creştini, de a-l stârpii definitiv. Cu toate acestea, urmare şi a invaziei avarilor, creştinismul a prins din nou viaţă după secolul al VIII-lea în anul 733, când “Dacia”, nord şi sud Dunăreană, a ajuns sub jurisdicţia Patriarhului Ecumenic de Constantinopol.
Gheorghe Şincai în Hronica este de părere că românii au căzut în sfera de jurisdicţie bisericească bizantină, după anul 870. Adăogarea în secolul al XIII-lea a pronaosului şi a turlei, Basilici din Densuş, asemănător cu basilicile paleocreştine, dar şi picturile cu motive folclorice, fac ca acest locaş să fie cel mai reprezentativ element de tranziţie târzie de la Zalmoxianism la ritul bizantin în limba latină populară, adică PELASGĂ, PROTO-ROMÂNA.

Tranziţia a fost o perioadă lungă şi de mari frământării religioase care s-a prelungit în Carpaţi până în secolul al VIII-lea, chiar şi mai târziu, până în secolul al XIII-lea, printr-o dinastie de Decenei, cum scrie şi Mihail Sadoveanu în cartea sa, Creanga de Aur, ca dovadă stă BASILICA DE TRANZIŢIE DIN DENSUŞ. Creştinismul în primele secole d. C a câştigat teren treptat în “Dacia” şi anexând, a tradus şi interpretat Cultul Nemuririi din Legile Zalmoxeiene, ÎNLOCUINDU-SE spira brăţărilor şi a inelelor, GENERATOARE DE ENERGII – simbol al nemuririi, CU SIMBOLUL MORŢII, prin suferinţă. 
Credinţa în nemurire la geţi n-a fost o religie în sensul creştinismului, ci O ŞTIINŢĂ în care rădăcinile erau ancorate în forţele pământului şi cele cereşti de care depindea viaţa, respectiv viul în diversitatea lui.

Sursa: Dumitru Rădoi
Adaptare şi foto: Carmen Pankau