👑REGI GEȚI MENȚIONAȚI PE TĂBLIȚELE DE LA SINAIA

Arimus/Arimun, rigă al neamului arimin de la nord de Istru, din vremuri străvechi, amintit de logograful Xantos (sec. V.î.Hr.), în Istoria grecilor. Sipilos, îşi avea regatul tot la nord de Istru, menţionat în Biblioteca istorică, Cartea III, LV, de Diodor din Sicilia.

Tanaus, rege get care a dus o expediţie reuşită în Egipt, în secolul XVIII î.Hr. (Diodor din Sicilia, în Biblioteca istorică; Trogus Pompeius, Istorii filipice) Sarmis, bazileu al geţilor, menţionat în secolul al XVII-lea î.Hr., în cinstea căruia a fost ridicată Cetatea Sarmizegetusa – Cetatea getului Sarmis.

Telefos, rege al geţilor trăitor pe la jumătatea veacului al XII-lea î.Hr., a sprijinit pe troieni în războiul cu aheii, alături de soţia sa Hiera, conducătoarea cavaleriei amazoanelor. Ambii eroi regali au pierit în luptă. Aetes, bazileu al geţilor de nord şi sud-istreni, urmaşul lui Telefos, tatăl prinţesei Medeea, care a devenit eroina poetului get Euripides (480-406 î.Hr.), unul din Părinţii tragediei antice, în celebra piesă Medeea.

Caduidas, regele Sciţiei/ Geţiei, fratele lui Gnuros, tatăl înţeleptului Anacharsis, care a ajuns la Atena în vremea celei de-a patruzeci şi şapte Olimpiade (592-589 î.Hr.), pe când era arhonte Eucrates. Timpul acestui vrednic monarh a fost în prima parte a veaculului al VI-lea î.Hr. (Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, mijlocul sec. III d.Hr.). Tomiris, celebra regină a messageţilor, care a înfrânt umilitor armata împăratului Cirus (557-530 î.Hr.), iar pe suveran l-a decapitat chiar ea, faimoasa suverană. Iordanes (mij. sec.VI d.Hr.), afirma că de la războiul Troiei până la războiul Cirus-Tomiris trecuseră 630 de ani. Suverana Tomiris stăpânea un puternic regat numit Sciţia care se întindea peste Sciţia Minor şi Moesia. (Iordanes, Getica X, 61,62). Numele reginei gete conţine două cuvinte: tomu = cruce şi iri = strălucitoare, luminată ori varianta tomu + re = crucea Sfântului Soare. Antirus, urmaşul reginei Tomiris, s-a confruntat cu numeroasa armată a perşilor condusă de Darius (522-486 î.Hr.), repetând din nou victoria geţilor.

Carnabon, rege get amintit în drama Triptolemos, a tragedianului Sophokles (497-405 î.Hr.). Baico – mato, ocrotitor al geţilor a fost cel care l-a învins moral pe Xersex (486-465 î.Hr.), al perşilor, care venind să-şi răzbune tatăl, pe Darius, a fost sfidat de cultul eroic al jertfei geţilor şi s-a întors de unde a venit, însă mult ruşinat.

Matigo – mato, a domnit în jurul anilor 400 î.Hr., vreme de 15 ani. Gisieo – mato, rege scitic, a domnit 10 ani, urmat de Maico – mato pe la anul 395 î.Hr., urmat la rândul său de Bazorio – mato, vreme de 6 ani, către sfârşitul veacului IV î.Hr., când i-a înfrânt pe traci.

Dromixto/ Dromichete, marele rege get, învingătorul lui Lisymah, victorie afirmată de tăbliţa (T.) 25 turnată pe la 293 î.Hr., iar tăbliţa nr. 26 confirmă autenticitatea izvoarelor antice prin care Dromichaites i-a „potopit pe macedoneni în câmpie”, moment însemnat şi de Pausanias (110-180). (Pausanias, Descrierea Greciei, 1,9). Boero Biseto 1, urmaşul lui Dromichaites, atestat de tăbliţele 28-30 între anii 280-270 î.Hr.,a domnit peste marele regat ce cuprindea Dobrogea, Moesia, Valahia Bessarabă/ până la Boristene/ Nipru, Valahia Mică/ Muntenia, Ţara Agatârşilor, Panonia până către antica Austrie, ţinuturile Moraviei şi mare parte a celor din vechea Serbie. Între geţi se aflau şi o parte dintre sarmaţi sosiţi pe la 420 î.Hr.

Demaroe – mato (270-232 î.Hr.), menţionat de tăbliţa (T.) nr. 33. Şirul tăbliţelor de plumb se întrerupe pentru aproape două veacuri.

„După Boero Biseto nu mai avem scăpare şi ajunse pînă la noi tăbliţe de plumb scrise cu faptele strămoşilor noştri aproape 200 de ani, deşi ele au existat atunci când au fost descoperite în anul 1875 la Sinaia (prin purtarea de „grijă” a luiCarol I)”. (Constantin Olariu Arimin, Adevăruri Ascunse vol. I, Iaşi, 2016, p. 259)

Boero Bisto (82-44 î.Hr.), împăratul geţilor. „Boerobista, get de neam, după ce a luat asupra sa, puterea peste poporul său, s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri. Şi, prin muncă necontenită, prin cumpătare şi disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare şi să supună geţilor toate popoarele din vecinătate.” (Strabon, Geographia, VII, 3; Tăbliţele 37-43);
Bezine – mato (44-30 î.Hr.), confirmat de tăbliţa 45, urmat de Orilieo, tăbliţa 46;
Trogus Pompeius, Historiae Philippicae, XXXII, 3); Cozon – mato (20?-15? î.Hr.), amintit de Suetoniu (69-130), De Vita Caesarum); Cotizo – mato (15 î.Hr.?-15 d.Hr.?), regele-poet, amicul poetului exilat la Tomis, Ovidius Publius Naso, a reuşit să ridice la mare prestigiu regatul get, încât era pe cale să se înrudească cu cezarul roman Octavian (T. 47); Biseto II – mato (15-30), urmat de Dapisiu şi Zoirasieo (30-45?) (T. 60), apoi de Bilteo (45?-60?); Gezino (60-89) şi Diogio (89-106). (Constantin Olariu Arimin, op. cit., p. 234-269)

Ilustrului Împărat Burebista cel Mare (82-44 î.Hr.), i-au urmat Marele Preot Deceneu (44 î.Hr.), Comosicus (43-38 î.Hr.), Cotiso (40-10 î.Hr), Dicomes (31 î.Hr.), Rholes/ Oroles (29 î.Hr.), în Dobrogea, Dapyx (29 î.Hr.), în Dobrogea, Zyraxes (29 î.Hr.), în Dobrogea, Thiamarkos (sec.I î.Hr.-I d.Hr.), în vestul Munteniei, Oltenia, cu capitala la Buridava – Ocniţa – Vâlcea), Cotys I Poetul (12-19 d.Hr.), regina, văduva lui Cotys I (19-38 d.Hr.), Rhoemetalces al III-lea (38-45 d.Hr.), Cotys al II-lea (45-50 d.Hr.), Scoryllo (50-68/ 69 d.Hr.), Duras – Durpaneus (69-87 d.Hr.), Decebalus (87-106 d.Hr.), Pieporus (170 d.Hr.). (Mihail Diaconescu, Cronologie Comentată, în Istoria Literaturii Dacoromâne, Alcor Edimpex, Bucureşti, 1999; Cornel Bîrsan, CODEX GETO-DACORUM – Istoria de 1000 de ani a Geto-Dacilor, Ed. Librex, Bucureşti-2018).

Sursa: Constantin Olariu Arimin
Compilare şi foto: Carmen Pankau