☀️VEDELE - O LIMBĂ ROMÂNEASCĂ. INDIENII ŞI CĂRȚILE VEDICE.

Istoria apariţiei civilizaţiilor este un subiect deosebit de important. Cu regret, părinţii noştri şi noi am învăţat, iar copiii noştri mai învaţă în şcoli mult mai multe despre civilizaţiile egipteană, greacă, chineză, indiană, mesopotamiană etc., decât despre civilizaţiile care au constituit „baza civilizaţiei europene ”(o spun străinii!), care au luat naştere în acest miraculos spaţiu carpato-balcano-pontic.

O analiză sumară demonstrează că marile civilizaţii ale lumii s-au constituit în bazinele marilor fluvii: cea egipteană – în bazinul râului Nil, indiană – în bazinul râului Ind, chineza – a râului Gange, mesopotamiană – între râurile Tigru şi Eufrat. Adevărul este că civilizaţia europeană a luat naştere în bazinul hidrografic al Dunării, în spaţiul CARPATO-BALCANIC-DUNĂREAN cu circa 8.000 de ani în urmă. Drept argumente vin multiplele mărturii şi dovezi.

VEDELE (în Sanskrită वेद) sunt o culegere de texte din Vechea Indie şi sunt cele mai vechi scripturi ale hinduismului. Textele vedice sunt venerate de hindușii din întreaga lume, versurile lor sunt recitate în cadrul rugăciunilor și slujbelor religioase. Potrivit interpretărilor hinduse, Vedele sunt „creații non-umane” (apauruṣeya) și au fost revelate în mod direct, pe acest considerent ele sunt denumite „ceea ce se aude”(śruti) Hinduismul, care este cunoscut și sub numele de „Legea Eternă (Sanatana Dharma, se referă la credința în înțelepciunea atemporală cuprinsă în aceste scrieri sacre. Este posibil ca Vedele să fie cele mai vechi scripturi care au supraviețuit și care sunt încă folosite. Majoritatea indologilor consideră că o tradiție orală a existat cu mult înainte ca unele învățături să fie notate, în secolul II î.e.n. Textele vedice au fost compuse și apoi transmise oral, în limba sanscrită, tot o limbă românească, cu multe secole înainte de a fi trecute în scriere. Cele mai vechi Manuscrise care au supraviețuit datează din secolul XI î.e.n..

Despre vechimea ancestrală a Familiei Matriarhale a Omenirii, respectiv a Neamului Pelasgo-Getic şi limba sa proto-pelasgo-getică, s-a vorbit şi se vorbeşte, s-a scris şi se va scrie mult.
IMPERIUL PELASGO-GETIC s-a extins din Geţia-România din anul 6.000 î.e.n., a cuprins Europa, Asia şi Africa. Spaţiul românesc de astăzi a fost NUCLEUL unui Imperiu extraordinar și a fost CENTRUL LUMII!

Multe cuvinte comune NU aveau cum să intre în limba română din limba latină, slavă, bulgară, turcă, indiană etc., existenţa lor identică în limba Sanscrită dovedește, fără echivoc, faptul că originea a fost comună cu GETO-ROMÂNA vorbită astăzi şi preluarea lor fiind în fapt inversă, de la pelasgo-geți în cadrul marii familii pelasgo-getice europene, care s-a extins în urma marilor migrații, dar și a suprapopulării continentului. Pe unde am trecut, ne-am lăsat „amprenta“, urme uriașe, de neșters, i-am civilizat pe toţi, în stânga și în dreapta. Aceste perioade de părăsire a patriei sunt cunoscute în istorie ca “roiri”.

Louis de La Vallée-Poussin (Histoire du monde. Indo-européens et Indo-iraniens. L’Inde jusque vers 300 av. J.C.): „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi ca locuri de origine a limbilor indo-europene, adică strămoşii Omenirii.”

“Sunt intrigat de prezenţa, pe teritoriul României, a mai multor toponime cu rezonanţă sanscrită”, ne spune cu mirare profesorul italian Fabio Scialpi.

Având în vedere legăturile dintre Limba Hitită, considerată astăzi ca fiind “cea mai recentă limbă indo-europeană descoperită“, şi Limbile Ariene, se poate afirma că mişcările de popoare au avut loc de la apus spre răsărit, adică din Europa spre Asia şi NU invers. Forma veche a cuvintelor hitite constituie o dovadă că aceştia s-au desprins din trunchiul carpato-danubian, european, pătrunzând în Asia Mică. Sunt suficiente dovezi de natură arheologică şi antropologică (spune I.C. Drăgan, p.90, ibidem) pentru a întări faptul că, încă din Epoca Neolitică, în spaţiul getic şi într-o arie limitrofă acestuia, exista o populaţie autohtonă, din care îşi trag rădăcinile Popoarele Istorice Europene, iar această populaţie poate fi considerată din punct de vedere lingvistic ca preariană.

Mark Pagel, profesor pe evoluție biologică la Universitatea Reading din Londra: “Acum peste 10.000 de ani, în spațiul carpatic a existat un popor care vorbea o limbă unică, precursoare a sanscritei și a latinei.”

Limba Sanscrită îşi are originea în Limba Vedică, românească, iată câteva dovezi şi mărturii.

Limba română are foarte multe cuvinte pe care le găsim şi în Limba Sanscrită, ca de exemplu:

Veda (percepţie) = Vede (persoana a III-a), vedere, văd, a vedea

Agni – zeitate a panteonului vedic reprezentând zeul focului (cât și al înțelepciunii divine) = A igni (a aprinde), Agnita (localitate din sud-vestul României)
Ākāśa (eter, cer, rai) = Acasă
Apa (apă) = Apă
Anu (atom, suflet, viaţă) = Anu
Arc (strălucitor) = Arc
Barbara (barbar) = Barbar
Chakra = Cerc
Data (dat, purificat) = Dată
Divya (divin) = Divin (dumnezeiesc)
Dyumnasah (a avea putere) = Dumneasa (persoana a III-a
Hare (energie divină) = Har
Indra (lider, prinț) – zeitate a panteonului vedic, zeul ploii/tunetului = Îndrea (sărbătoare strămoșească românească)
Karma (acțiune) = Cârmă
Krishna, zeitate a panteonului vedic, reprezentând 8-lea avatar al zeului al zeului Vishnu, numele său vine din Limba Sanscrită: “Kṛṣṇa”, cu semnificația de “negru”, “întunecat”, “albastru închis” = Crișan (nume de familie românesc)
Lupta (pierdut, prădat, rănit, distrus) = Luptă
Loka (loc, regiune, țară) = Loc
Maga (mag, preot al soarelui) = Mag
Mandra (încântător, fermecător) = Mândră (femeie)
Mala (noroi, praf, mâl) = Mâl
Masa (greutate) = Masă (greutate)
Mitra (soare, prieten, aliat) = Mitră (căciulă), reprezentând de asemenea zeul solar Mithra, nume românesc, ca: Mitran, Mitrovan, Mitrache, Mitru, Mitruţ etc.
Mūrta (material, substanţial, real, întrupat) = Moarte
Napat (nepot) = Nepot
Nas (nas) = Nas
Nāḍī (nerv, puls) = Nod
Oṃ (Aum – sunetul/cuvântul primordial) = Om (ființă omenească)
Pitr (tată, strămoş) = Părinte
Prāṇa (suflare, energie, viață) = Hrană
Pun (a pune) = Pun
Puru (rai, paradis, bărbat, abundent = Pur (imaculat, dumnezeiesc, absolut)
Ras (strigăt, plânset, sunet) = Râs
Rana (bătălie, conflict, război) = Rană
Samsara (ciclicitatea lumii, roata vieţii) = Samsar (intermediar)
Sarpa (şarpe) = Şarpe
Sapta (cifra şapte) = Şapte
Sara (sare) = Sare
Sat (entitate, esenţă) = Sat
Śāntiḥ (pace, calm, odihnă, beatitudine) = Sînt/ Sfânt
Stapana (loc) = Stăpână
Straina (feminin, femeie) = Străină
Supa (supă) = Supă
Sūrya – zeitate solară a panteonului vedic = Soare
Svarjit (a primi lumina, sacrificiu) = Sfârşit
Vanati (a ƫinti, a ataca, a răni) = Vânaţi
Varsa (ploaie) = Varsă (a vărsa)
Vishnu – zeitate centrală a panteonului vedic = Vișan (nume românesc). Numele Vishnu vine din sanscritul “Kṛṣṇa”, cu semnificația de “negru”, “întunecat” sau “albastru închis” = Crișan (nume de familie românesc)
Zac (a zice) = Zâc (limba populară)

şi multe alte cuvinte.

Cercetătorul Gabriel Gheorghe face referire la concluziile Universităţii din Cambridge (The Cambridge History of India) şi scrie: “În mileniul V î.H., spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa; Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie, India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav; Vedele, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii, au fost create în centrul Europei. Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Ardeal. Din Ardeal provin strămoşii indienilor şi persanilor, albanezii, grecii, plecați prin Macedonia şi Tesalia, latinii, celții, germanii, iar strămoşii slavilor au ieșit prin strâmtoarea Moravă.”

Autorii lucrării The Cambridge history of India (8 volume, 1922) au analizat fauna şi flora descrise în Vede şi au ajuns la următoarea concluzie (vol. I, p. 68):
Arienii primitivi trăiau în zona temperată, cunoşteau cu mare certitudine stejarul, fagul, salcia, anumite specii de conifere şi, se pare, mesteacănul, posibil teiul şi, mai puţin sigur, ulmul.
…După toate probabilităţile erau sedentari, pentru că, după cât se pare, grâul le era familiar.
Animalele folositoare cele mai cunoscute erau: boul şi vaca, oaia, calul, câinele, porcul şi unele specii de cerb. În timpurile străvechi, se pare, nu cunoşteau măgarul, cămila şi elefantul.
Dintre păsări, putem deduce din limbă că ei cunoşteau gâsca şi raţa. Cea mai familiară pasăre răpitoare era, după cât se pare, aquila (uliul). Lupul şi ursul erau cunoscuţi, dar nu leul şi tigrul.
Din aceste date, este posibil să localizăm habitatul primitiv din care îşi trag originea vorbitorii acestor limbi?

Nu este probabil (ca habitatul primitiv) să fie India, cum presupun primii investigatori, întrucât nici flora, nici fauna, cum se reflectă ele din limbă, nu sunt caracteristice acestei zone. Şi mai puţin probabil este Pamirul, una din cele mai mohorâte regiuni de pe faţa pământului. Nu este probabil ca Asia Centrală, considerată şi ea ca loc de baştină al arienilor, să fi îndeplinit acest rol, chiar dacă admitem că lipsa evidentă a apei şi, deci, sterilitatatea mai multor zone, ar fi un fenomen mai recent.

Dacă într-adevăr aceşti oameni cunoşteau fagul, trebuie să fi locuit la vest de o linie care pleacă de la Königsberg, în Prusia, până în Crimeea şi, de acolo, continuă prin Asia Mică. Nu există o zonă care să împlinească aceste condiţii în câmpiile din Nordul Europei. După câte ştim, în timpurile primitive era o ţară acoperită de păduri.

…Există vreo parte a Europei care combină agricultura cu păstoritul, strâns legate una de cealaltă, care să aibă şesuri calde, potrivite culturii grâului şi păşuni bogate, la altitudine, necesare turmelor şi cirezilor, şi, în acelaşi timp, arbori şi păsări de felul celor menţionate mai sus?

Există, după toate aparenţele, o singură astfel de arie în Europa, anume aria delimitată la est de Carpaţi, la sud de Balcani, la vest de către Alpii Austriei şi Böhmerwald, şi la nord de către Erzgebirge şi munţii care fac legătura cu Carpaţii (38, p. 68).

Toate cărţile româneşti care scriu despre cărţile Vedice spun: VEDELE INDIENE.
VEDELE nu sunt indiene, VEDELE SUNT CARPATICE, sunt OPERE ALE POPORULUI ROMÂN.

Iată încă câteva dovezi cu privire la originea românească a Vedelor:

Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru, o mare personalitate indiană (Descoperirea Indiei, București, Editura de Stat pentru literatură politică, 1956, p. 77 și 73), a scris că:
„Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei. Ei au adus ideile lor care au născut Avestha în Iran şi Vedele în India.Se prea poate ca devierea spre agricultură să fi fost imprimată de noii veniţi, de arienii care pătrundeau în India în valuri succesive, venind dinspre nord-vest.”

În ediţia Vedelor franţuzească (noi nu avem o ediţie a Vedelor) se spune:
”NU EXISTĂ ARHEOLOGIE VEDICĂ. Nicio urmă atribuită arienilor nu a fost găsită pe solul Indiei. Nici olărit, nici bijuterii, nimic care să reprezinte ilustrarea Vedelor.”
În schimb TOATE LE GĂSIM ÎN CARPAŢI. Şi atunci, cum este posibil ca Vedele să fie atribuite Indiei, însă toate descrierile sale le găsim în Carpați?

SATVAPARAPA DOSHA GOSWAMI, un istoric indian, spune clar:
”Pe vremuri Vedele erau transmise pe cale orală. Dar mai târziu înţeleptul Vyasa a dat tuturor shastrelor Vedelor o formă scrisă.”

RABINDRANATH TAGORE, un mare poet indian, spune:
”CÂND ARIENII AU VENIT ÎN INDIA, pădurile noastre le-au oferit adăpost lor şi turmelor lor împotriva căldurii soarelui. Ei au putut să găsească acolo tot ceea ce aveau nevoie. Astfel, triburile lor patriarhale s-au statornicit la început și, susţinută de condiţii naturale, cultura lor s-a putut dezvolta în voie.”

Raportul guvernului indian, India 1956:
”Din punct de vedere numeric indii sunt grupul cel mai numeros. Ei se găsesc în principal în nordul Indiei, în centrul Decanului şi pe coasta de Vest. Ei au capul lung, feţele nu prea lungi, iar bărbia nu e foarte proeminentă. Pielea cafeniu deschis. Din punct de vedere genetic şi fizic ei fac parte din NEAMUL DIN SUDUL EUROPEI.”

Fără îndoială Rama şi Sita SUNT PLECAȚI DIN MUNŢII BUZĂULUI. Cartea lui Nicolae Miulescu – DACIA, ȚARA ZEILOR, expune detaliile legate de aceste aspecte.
La Sarmisegetuza s-a descoperit o inscripţie sub formă de trident, cel folosit după aceea de familia Brâncoveanu, aşa cum a fost și este cunoscut şi în India, simbolul lui Shiva. Era o bucată mare de 1m/2m. 

MUNCITORII AU PRIMIT ORDINUL SĂ DISTRUGĂ ACEA PLACĂ, însă ea a fost salvată. A fost dusă la MUZEUL DIN ORĂŞTIE, CARE NU A EXPUS-O ÎNSĂ NICIODATĂ.

VEDELE îşi au originea în Carpaƫi, în România de astăzi şi sunt OPERE ALE POPORULUI ROMÂN!

Așa ne-am răspândit peste tot, în întreaga lume. Și astăzi suntem iubiţi, respectaţi, veneraţi de către cei care mai păstrează “urmele” noastre civilizatoare.
Din Limba noastră românească se trag toate limbile, noi suntem strămoșii tuturor popoarelor.

Noi suntem urmașii direcţi ai Pelasgo-Getilor, slăvit fie numele lor! 

Sursă informaƫională: Basarabia Literară
Autor: Carmen Pankau