☀️CONTINUITATEA PELASGO–GETICĂ ÎN CONTINENTUL ASIATIC, CHINA

Felix Colson, istoric francez, ne atrage atenţia afirmând categoric: „toţi geţii sunt pelasgi” (şi adăugam noi, oriunde s-ar afla ei).
Continuitatea neamului pelasg, sub forma etnonimului get/dac în Asia, este atestată de numeroase izvoare antice şi cercetări moderne.
După cum am văzut, în epocile vechi, pelasgii erau elementul dominant şi civilizator în întregul continent asiatic. Interesant este însă că urmaşii lor, geto-dacii, sunt prezenţi în aceleaşi teritorii pe care erau răspândiţi şi pelasgii, însă par a se extinde mult mai departe, ajungând chiar până în China. Şi se pare că, asemenea pelasgilor în epoca străveche, geţii au jucat în antichitatea clasică, roluri foarte importante.

De exemplu, Ana-Maria Coman, care a scris un articol pe marginea unei lucrări a lui J. Saint – Martin, ne atrage atenţia spunând:
„originea parţilor este legată mai ales de tribul Dahae sau Dahi. Cu ajutorul lui şi-a dobândit Thiridate independenţa; (aceştia) erau printre cele mai puternice neamuri scitice, numeroasele lor ramificaţii fiind răspândite în Europa şi Asia.”

Mai mult, cărţile lui Zoroastru vorbesc despre acest neam straşnic de tot, care a dat printre altele şi numele Mării Caspice. Herodot, de asemenea, afirmă că, încă înainte de Cyrus, multe triburi Dahae pătrunseseră în interiorul Persiei.

În condiţiile în care neamul geţilor se răspândise, încă din străvechime până în Persia, nu mai trebuie să ne mire faptul că Decebal, în faţa ameninţarii romane, a cerut ajutorul lui Pacorus, regele Parƫilor. În timp ce Traian era ocupat cu războaiele cu geƫii carpatini, prinţii din a doua ramură Arsacidă au atacat posesiunile romane din orient.

Extraordinara extensiune a geţilor ca neam este dată şi de afirmaţia Anei Maria Coman, că Bactria, provincie învecinată Chinei, era locuită de numeroase triburi Dahae. Mai mult, în lucrările istoricilor chinezi, Bactria purta numele de Tahia, mai exact de Dacia. Această denumire coincide cu cea care serveşte la denumirea ţării pe care Dahii, o posedau în Europa
La autorii chinezi apare alături de Bactria şi Dahia arsacizilor, extinsă în Persia şi Armenia.

Sub dinastia arsacizilor, care făceau parte din marea familie a Cuşanilor, al căror nume era acela de “daci”, s-a constituit un imperiu puternic şi înfloritor, cuprinzând teritoriile Asiei Centrale şi de Sud, tocmai în perioada de ascensiune a Imperiului roman. Acest imperiu cuprindea Persia, Armenia, Bactriana (Geţia Carpatică), Massageţia (Geţia Mare), ţinuturile din jurul Caucazului şi din nordul Mării Negre.

Xenofon ne vorbeşte despre geto-dacii din regiunea transcaspiană. Tot pe coasta orientală a Mării Caspice, Pliniu cel Tânăr semnalează populaţia numită Dahae. Pârvan îi semnalează pe geto-daci, sub numele de Dahae, în Turkestan, iar în sud estul Mării Caspice exista în antichitate un teritoriu numit Dahos.

Apoi, anticul Parthyene, ţinut situat azi în partea asiatică a Rusiei, poartă şi numele Dakistan. Pe malul sudic al Mării Caspice, la nord de Azerbadjan, se află Daghestanul (Dag fiind tot o derivaţie a termenului etnic geto-dac).
Massageţii sunt menţionaţi în documente încă din secolul VII î.e.n. ca locuind între Marea Caspică si Amu-Daria. În istoria Asiei ei sunt cei care, sub conducerea REGINEI TOMIRIS, sunt cunoscuţi ca învigători ai puternicului rege persan, Cyrus. Numai că dovezi recente arată că aceştia (Geƫii - n.r. Carmen Pankau) se întindeau până în China.

După opinia specialiştilor, străini de astă dată, geto-dacii sunt cunoscuţi în China sub numele de Yu-Ci, ortografiat Yue-Tchi, Yue-ti, Yut sau Ye-Ta. Pentru vechimea elementului etnic “geto-dac” în China, pledează şi numele împăratului care a fondat dinastia Xia pe numele sau DAYU (Yu cel Mare). Principalele ramuri ale geţilor sunt cunoscute în analele chineze sub numele Marii Yue-tchi, Micii Yue-tchi şi Yue-tchi al Huandong-ului. Sub aceleaşi nume, geţii apar amestecaţi şi printre tibetanii occidentali.

Marii Yue-tchi au fabricat sticla colorată sub Daowu Di din dinastia Goei. După Strabon, familia Yue-tchi cuprinde neamurile asii-lor, pasiani-lor, tochari-lor şi sakarauţi-lor.
Această mare famile de „geto-daci“ (Yue tchi) şi-a avut aşezările între Munţii Nan-Shan, afluenţii Burunghirului şi partea superioară a Huang-he-ului. Prin urmare posedau o parte din China si Tangut.

Dat fiind conservatorismul “geto-dac”, este de presupus că odată cu mişcarea neamurilor geto-dace spre China, s-a mişcat şi credinţa lor, zamolxianism-ul, întrucât se ştie că geţii credeau că nu există alt Zeu în afară de al lor. Unde poate fi surprinsă înfluenţa Zamolxianism-ului în China?
Există o religie care nu prea are nimic de-a face cu speculaţiile religioase chinezeşti, anume DAOISM-UL. Însuşi cuvântul Dao, derivă din etnonimul “dac”, ştiut fiind că frigienii îi numeau pe “geto-daci” DAOUS, având semnificaţia de “cale”.

Concluzia este că daoism-ul este calea „geto-dacilor“ de a ajunge la Zeu. De ce? Pentru că toate religiile chineze poartă numele fondatorului lor (v. Confucianism-ul). Dar daoism-ul NU are aproape nimic în comun cu filozofia lui Lao-Tzi şi nici NU îi poartă numele. Cu atat mai mult cu cât daoism-ul nu a avut o influenţă foarte mare în China, ci numai pe alocuri pe unde erau răspândiţi geto-dacii. Originea geto-dacică a daoism-ului poate fi probată şi prin existenţa masivă a toponimelor şi antroponimelor geto-dacice în regiuni apropiate de China, la stabilirea lor în această ţară geto-dacii nerenunţând la religia lor originară, care împletindu-se cu vechile credințe chinezești, au dat naştere daoismului.

Iată ce am descoperit în urma afirmaţiei dintr-o poezie a lui Eminescu!
Geto-Dacii; după cum putem observa, au dat o notă aparte civilizaţiei orientale prin religia lor introdusă în China, sub forma daoismului, prin infiinţarea DINASTIEI ARSACIZILOR , ei constituind şi un procent important din populaţia Asiei.

Poezia marelui nostru poet naţional se numeşte „De la Nistru pân’ la Tisa” şi zugrăveşte următoarea stare de lucruri:
De la China pân’ la Rin
De geto-daci pământu-i plin,
De la Vistula-n Grekia,
Este scumpa mea Dakia.
Mulţi au fost, puţini mai sunt,
Căci destinul lor e crunt.
Au venit năvălitori-
Ca şi hoardele de ciori.
Peste daci s-au aşezat,
Pâinea toată le-a mâncat.
Aurul lor l-au luat,
Iar naţia le-a furat.
Urmaşii geţilor de azi,
Noi românii, nişte brazi,
Ne împuţinăm mereu ,
Căci n-aveam un Deceneu”

Acum, fiind dovedită cu destule dovezi credem noi, existenţa geto-dacilor în Asia, nu putem decât să-i dăm dreptate lui Eminescu, care spunea:
“De la China pân’ la Rin / De geto-daci pământu-i plin.”

Sursa: Quadratus
Adaptare şi foto: Carmen Pankau