Întreaga istorie antică consemnează prezenţa geţilor cu peste 500 de ani î.H., dar strămoşii lor se pierd în negura veacurilor. N. Densuşianu menţionează că în tradiţiile argonautice existau Cytaeii, locuitorii din regatul fără margini ai regelui Aietes, unde exista LÂNA DE AUR, ce cuprindea o mare parte a Schythiei de la Marea Neagră, numită Cytaea terra. Regele Aietes se mai numea şi Kitaios. Schiţii kitaios, katti sau hatti sunt regăsiţi în toponime ca fiind cotanii, cotensii, coţii din cotitura carpatică, până în vremea geografului Ptolemeu.
Istoricii au purtat dispute mari, dar au ajuns la concluzia că goţii sunt geţii şi că ţara lor, Goţia, se afla în sud-vestul României din zilele noastre, la întorsura, cotitura Carpaţilor răsăriteni, în nordul Dunării şi Dobrogei din zilele noastre. În această arie geografică pe hărţile antice sunt semnalaţi cotensii, coţii, caucoensii, cotinii, cauconii etc. Unele scrieri vechi încă din perioada preindoeuropeană arată că prin cuvântul COT se precizeză un spaţiu de locuit, la înălţime, cotlon, cotron, cotrun, dar mai ales cotan la geto-români, colibă la vechii englezi şi islandezi.
Wodan, Wotan, Odin sunt zeii antici veneraţi de popoarele nord-germanice, de sueoni, scandinavi, după cum consemnează şi CODEX ARGENTEUS scris de Wulfila la 313 – 383. Acest cult a fost purtat de triburile central europene străvechi în vatra vechii civilizaţii europene unde trăieşte astăzi poporul român.
Zamolse aduna într-o clădire - zice Herodot - Vall în care se afla Hall o sală mare în care erau cinstiţi geţii cei vrednici şi viteji, oferindu-le ospeţe, prilej cu care îi învăţa legile naturii, normele de conduită umană, credinţa în divinitate şi în nemurirea celor viteji căzuţi în luptă. Triburile nordice au mitizat personalitatea lui Zamolse sub denumirea de O-Din adică OM DIVIN, dar şi de Wodan sau Wotan ori Gotan, Katan, Cotan – vorbitorii limbajului sacru fiind de aceeaşi credinţă şi de acelaşi neam, din aceeaşi etnie.
Zamolse era un supranume ce desemna pe cel iniţiat în înţelepciunea Zamolselor, a Marilor Preotese gete, creatoarele civilizaţiei europene din zorii omenirii. Wotan este Cotan, iar Odin este Codin/Codrin, nume foarte des întâlnite la români. Kotani, Katanios, Koniki, Kottos sunt cuvinte cu trimitere directă la divinitate de la Atlantic la Pacific şi nu numai.
Pe tăbliţele de lut de la Qumram şi în Poemul lui Ghilgameş întâlnim un zeu al prelucrării fierului cu numele de KOTHAR – HASIS cunoscătorul, ştiutorul, făurarul zeilor, care a construit lui Ba.al – Cel Alb o casă şi o platformă unică pe pământ pe muntele Antiliban. Acest sălaş este numit Ascunzişul lui Zaphon unde se adăposteau Anunakii - asistenţii lui An, dintre care Enki – NIKA era cea mai importantă personalitate şi stăpânea emisfera de nord a Pământului.
Musulmanii au dus la Ierusalim o cupolă aurită pe care au sprijinit-o pe o temelie octogonală deasupra stâncii sacre - o columnă de comunicare cu Universul numită PIATRA SPLENDORILOR, pe care se află biserica SFÂNTA SFINTELOR, divinitate care nu e alta decât Baala - Enki – Nika - Sancta.Nika – Deea.Nika – Zamolnika, Saraba, etc. Constantin cel Mare a luat de la casa lui Zaphon coloanele şi le-a dus la Constantinopol în Catedrala Sfânta Sofia.
KATHARII sunt atestaţi până în zilele noastre ca fiind o castă sacerdotală, trăitori în sudul Franţei şi în Catalunia, iar strămoşii lor sunt semnalaţi ca triburi ale pelasgilor sacri pe teritoriul de azi al României. Katharii – Cotanii sunt prezenţi şi în sudul Moldovei în zona localităţilor Toflea şi Brăhăşeşti, vestiţi prelucrători de metale, făurarii săbieri ai oastei celei mari a lui Ştefan cel Mare.
Kottos era un gigant din neamul zeilor care păzea Insula fericiţilor alături de fratele său Gyges. Katanios, zeul pământului, avea 100 de braţe şi 50 de capete în sensul că avea 50 de subordonaţi anunaki.
În Japonia, în Insula Hokaido, trăiesc supravieţuitori ai unei rase europoide lângă muntele Fuji – Yama. Sunt înalţi, albi, cu barbă şi poartă cămăşi lungi. Limba lor este apropiată de cea elină şi bască. Satul lor se numeşte Ainu Cotan. Ainii sunt urmaşii zeului Cotan, cuvânt asimilat şi cu cătun - având semnificaţia de sat mic, colţ de sat, cot de sat. Fortăreţele ainilor cotani se numesc chaschi, deci case. Ei işi îngroapă morţii lângă casă şi le pun un stâlp la cap. Ka tun este localitatea în care se vorbeşte limba lor, limbă în care fonemul ka înseamnă gură, iar tun-teo înseamnă sacră etnie. Cotane se numesc la japonezi comunităţile de familii.
Cătunul este un sat mic sau un cot al satului. E cătunul primordial al ainilor, identic cu cel din Maramureş, în ce priveşte datinile şi portul cămăşilor lungi, cum scrie savantul Minaru Nambara în lucrarea Am trăit printre aini (1982).
Cătunaşii sunt familiile de VALAHI ce trăiau la muntele Atos şi-i aprovizionau pe călugări cu lapte, brânză etc. Cotania este un ţinut situat în Grecia de azi.
Buda se născuse din neamul Gotana – sfânt – Catana, din tribul Sakia – Dakia.
Kotani, Koniki sau Vero-Koka erau oamenii albi cu barbă, veniţi de peste ocean, în mod misterios în Insula Paştelui şi în Peru, de la o distanţă de 3500 km.
Pe harta României există ţinutul Hotinilor, iar în sudul Moldovei, în zona localităţii Gohor, o mare parte este locuită de familii numite Cotan. Toponimele, hidronimele, oronimele păstrează încă urmele vieţuirii acestora (vezi Balta lui Cotan). Şi în satul Neatârnarea din judeţul Tulcea se află familii de Cotani venite la începutul secolului XX din sudul Moldovei. Cotanii se aşezau lângă localităţi şi nu se amestecau cu localnicii. Erau numiţi cătunari, iar partea aceea de sat se numeşte cătun, cuvânt folosit peste tot în România.
Numele de familie COTAN este des întâlnit semnificând originea etnică, adică din neamul Cotanilor.
Dintr-o familie de COTANI veniţi în Dobrogea şi care are peste 60 de urmaşi direcţi este şi autoarea acestei sinteze, profesoara de filosofie Olimpia Cotan, care salută Kotanii oriunde trăiesc ei pe acest Pământ în pace şi omenie sacră.
Sursa: Olimpia Cotan- Prună
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Istoricii au purtat dispute mari, dar au ajuns la concluzia că goţii sunt geţii şi că ţara lor, Goţia, se afla în sud-vestul României din zilele noastre, la întorsura, cotitura Carpaţilor răsăriteni, în nordul Dunării şi Dobrogei din zilele noastre. În această arie geografică pe hărţile antice sunt semnalaţi cotensii, coţii, caucoensii, cotinii, cauconii etc. Unele scrieri vechi încă din perioada preindoeuropeană arată că prin cuvântul COT se precizeză un spaţiu de locuit, la înălţime, cotlon, cotron, cotrun, dar mai ales cotan la geto-români, colibă la vechii englezi şi islandezi.
Wodan, Wotan, Odin sunt zeii antici veneraţi de popoarele nord-germanice, de sueoni, scandinavi, după cum consemnează şi CODEX ARGENTEUS scris de Wulfila la 313 – 383. Acest cult a fost purtat de triburile central europene străvechi în vatra vechii civilizaţii europene unde trăieşte astăzi poporul român.
Zamolse aduna într-o clădire - zice Herodot - Vall în care se afla Hall o sală mare în care erau cinstiţi geţii cei vrednici şi viteji, oferindu-le ospeţe, prilej cu care îi învăţa legile naturii, normele de conduită umană, credinţa în divinitate şi în nemurirea celor viteji căzuţi în luptă. Triburile nordice au mitizat personalitatea lui Zamolse sub denumirea de O-Din adică OM DIVIN, dar şi de Wodan sau Wotan ori Gotan, Katan, Cotan – vorbitorii limbajului sacru fiind de aceeaşi credinţă şi de acelaşi neam, din aceeaşi etnie.
Zamolse era un supranume ce desemna pe cel iniţiat în înţelepciunea Zamolselor, a Marilor Preotese gete, creatoarele civilizaţiei europene din zorii omenirii. Wotan este Cotan, iar Odin este Codin/Codrin, nume foarte des întâlnite la români. Kotani, Katanios, Koniki, Kottos sunt cuvinte cu trimitere directă la divinitate de la Atlantic la Pacific şi nu numai.
Pe tăbliţele de lut de la Qumram şi în Poemul lui Ghilgameş întâlnim un zeu al prelucrării fierului cu numele de KOTHAR – HASIS cunoscătorul, ştiutorul, făurarul zeilor, care a construit lui Ba.al – Cel Alb o casă şi o platformă unică pe pământ pe muntele Antiliban. Acest sălaş este numit Ascunzişul lui Zaphon unde se adăposteau Anunakii - asistenţii lui An, dintre care Enki – NIKA era cea mai importantă personalitate şi stăpânea emisfera de nord a Pământului.
Musulmanii au dus la Ierusalim o cupolă aurită pe care au sprijinit-o pe o temelie octogonală deasupra stâncii sacre - o columnă de comunicare cu Universul numită PIATRA SPLENDORILOR, pe care se află biserica SFÂNTA SFINTELOR, divinitate care nu e alta decât Baala - Enki – Nika - Sancta.Nika – Deea.Nika – Zamolnika, Saraba, etc. Constantin cel Mare a luat de la casa lui Zaphon coloanele şi le-a dus la Constantinopol în Catedrala Sfânta Sofia.
KATHARII sunt atestaţi până în zilele noastre ca fiind o castă sacerdotală, trăitori în sudul Franţei şi în Catalunia, iar strămoşii lor sunt semnalaţi ca triburi ale pelasgilor sacri pe teritoriul de azi al României. Katharii – Cotanii sunt prezenţi şi în sudul Moldovei în zona localităţilor Toflea şi Brăhăşeşti, vestiţi prelucrători de metale, făurarii săbieri ai oastei celei mari a lui Ştefan cel Mare.
Kottos era un gigant din neamul zeilor care păzea Insula fericiţilor alături de fratele său Gyges. Katanios, zeul pământului, avea 100 de braţe şi 50 de capete în sensul că avea 50 de subordonaţi anunaki.
În Japonia, în Insula Hokaido, trăiesc supravieţuitori ai unei rase europoide lângă muntele Fuji – Yama. Sunt înalţi, albi, cu barbă şi poartă cămăşi lungi. Limba lor este apropiată de cea elină şi bască. Satul lor se numeşte Ainu Cotan. Ainii sunt urmaşii zeului Cotan, cuvânt asimilat şi cu cătun - având semnificaţia de sat mic, colţ de sat, cot de sat. Fortăreţele ainilor cotani se numesc chaschi, deci case. Ei işi îngroapă morţii lângă casă şi le pun un stâlp la cap. Ka tun este localitatea în care se vorbeşte limba lor, limbă în care fonemul ka înseamnă gură, iar tun-teo înseamnă sacră etnie. Cotane se numesc la japonezi comunităţile de familii.
Cătunul este un sat mic sau un cot al satului. E cătunul primordial al ainilor, identic cu cel din Maramureş, în ce priveşte datinile şi portul cămăşilor lungi, cum scrie savantul Minaru Nambara în lucrarea Am trăit printre aini (1982).
Cătunaşii sunt familiile de VALAHI ce trăiau la muntele Atos şi-i aprovizionau pe călugări cu lapte, brânză etc. Cotania este un ţinut situat în Grecia de azi.
Buda se născuse din neamul Gotana – sfânt – Catana, din tribul Sakia – Dakia.
Kotani, Koniki sau Vero-Koka erau oamenii albi cu barbă, veniţi de peste ocean, în mod misterios în Insula Paştelui şi în Peru, de la o distanţă de 3500 km.
Pe harta României există ţinutul Hotinilor, iar în sudul Moldovei, în zona localităţii Gohor, o mare parte este locuită de familii numite Cotan. Toponimele, hidronimele, oronimele păstrează încă urmele vieţuirii acestora (vezi Balta lui Cotan). Şi în satul Neatârnarea din judeţul Tulcea se află familii de Cotani venite la începutul secolului XX din sudul Moldovei. Cotanii se aşezau lângă localităţi şi nu se amestecau cu localnicii. Erau numiţi cătunari, iar partea aceea de sat se numeşte cătun, cuvânt folosit peste tot în România.
Numele de familie COTAN este des întâlnit semnificând originea etnică, adică din neamul Cotanilor.
Dintr-o familie de COTANI veniţi în Dobrogea şi care are peste 60 de urmaşi direcţi este şi autoarea acestei sinteze, profesoara de filosofie Olimpia Cotan, care salută Kotanii oriunde trăiesc ei pe acest Pământ în pace şi omenie sacră.
Sursa: Olimpia Cotan- Prună
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu