CE LEGĂTURI AU EXISTAT ÎNTRE POPULAȚIA CARPATICĂ ŞI NEAMUL EMEŞ DIN KI-EN-GI (SUMER)

Emesii (sumerienii) au plecat din tinutul carpatic pe la mijlocul mileniului lV a.e.n. si s-au aciuat în Ki-en-gi, unde au realizat o cultura si civilizatie uluitoare(civilizatia sumeriana cum au botezat-o specialistii!).
Neamul emeș ne-a lăsat o cultură fabuloasă! Tăblițele de lut au păstrat pentru posteritate valori spirituale care reflectă modul lor de gîndire si de percepere a realității. Dar chiar dacă au dispărut, o mare parte a culturii lor a fost asimilată de cultura akkadiană și babiloniană, iar limba lor a fost folosită ca limbă liturgică pînă în secolul V î.e.n.

Cercetarea originilor neamului emeș și a religiei lui dovedește că începînd cu mileniul Vlll î.e.n. în arealul carpato-dunărean existau comunități umane bine organizate, cu o religie puternică si conduse de sacerdoți. Societatea getă era foarte asemănătoare cu cea a neamului emeș pentru că ele au avut o rădăcină comună de plecare, aveau în frunte un conducător civil si un mare preot. Dacă privim cu atenție sigiliul emeș din secolul XXV î.e.n. unde apare pentru prima dată crucea ca semn explicit al sacrului și troițele maramureșene(unde trăiesc în prezent un grup de români ce își spun cu mîndrie nemeș) vom observa cu uimire că formele crucii sînt identice. Iar descoperirea senzațională a crucii de la Gorban, Cucuteni și alte situri arheologice, demonstrează că noi nu avem nimic cu indo-europenii găselniță a istoricilor occidentali, iar continuitatea neamului mioritic pe meleagurile carpatine din zorii civilizației umane este marcată de alte repere temporale.
Ce legături au existat între populația carpatică si neamul emes(sumerienii) din Ki-en-gi (Sumer)? Răspunsul este unul năucitor, cele două populații au o rădăcină comună si ea se află în societatea mileniului Vll î.e.n. din ținutul carpatic unde a fost zămislită "prima si singura în Europa…o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare si creatoare de artă"
Exemple de cuvinte emegi (sumeriene) care se găsesc în română si latină. Primul termen este în emegi, al doilea este în română, iar al treilea este în latină (care este o limbă românească - n.r. Carmen Pankau):

a-a-a(exclamare, uimire); ah-ah-ah(exclamare, uimire); acera-aceră-acer(ager, vioi); ac-ac-acus(ac); adu-adu-addo(a aduce, a pune); aduc-aduc-adduco(a aduce, a trage la sine); agrun-agru-agri(ogor); altar-altar-altare(altar); amaru-amaru-amare(amărăciune, necaz); an-an-annus(perioadă de timp); apa-apa-aqua(apă); ara-ara-aro(a ara); arde-arde-ardeo(a arde, a străluci); aria-aria-area(arie, suprafată întinsă); asud-asud-sudo(a asuda); azil-azil-asylum(azil); aur-aur-aurum(aur);
barbar-barbar-barbarus(străin, sălbatic); bini-bine-bene(bine); bun-bun-bonus(bun); bo-bou-bos(bou);
cad-cad-cado(a cădea); cap-cap-caput(cap); car-car-carrus(car); casa-casa-casa(adăpost); cas-cas-caseus(cas); cela-celar-cela(cămară); ceara-ceara-cera(ceară); cearni-cerni-cerno(a cerne); coc-coc-coqua(a coace); cucu-cucu-cuculus
da-da-do(a da, a ceda); dac-dac-dac(dac); du-du-duco(a duce);
gena-gena-gena(pleoapă); gura-gura-gula(gură); ira-ira-ira(mînie, supărare);
lac-lac-lacus(lac); libir-libir-liber(liber); lip-lip-lippus(lip, mizerie); loc-loc-locus(loc, tinut); lup-lup-lupus(a înfuleca, lup); lut-lut-lutum(lut, argilă);
mina-mînă-manus(mînă); mendala-mentală-mentis(minte, a gîndi); mami-mama-mater(mamă); mur-mur-morum(mură); mur-mur-murus(zid); mut-mut-mutus;
nas-nas-nasus(nas); nam-neam-natio(neam, natiune); nigru-nigru-nigrum(negru); ningi-ningi-ningit(a ninge); nod-nod-nodus(nod); nora-nora-nurus(noră); nuc-nuc-nucis(nucă, nuc);
o!-o!-oh!(uimire, necaz); ochi-ochi-occulus(ochi); odol-odor-odor(miros); ol-ol-olla(oală); om-om-homo(om); orda-ord-ordo(sir, rînd); os-os-os(os);
pace-pace-paco(pace); pae-paie-palea(paie); palil-palid-pallidus(palid); pana-pană-penna (pană); par-par-palus(par); parta-parte-partis(parte); pila-pila-pila(rotund, ghem); pun-pun-pono(a pune); put-put-puteo(a puți);
rad-rad-rado(a rade); rara-rara-raro(rar); rapi-răpi-rapio(a răpi); raus-rău-rea(rea, rău); ripa-rîpă-ripa(rîpă); ruga-ruga-rogo(a ruga); ros-ros-russus(rosu);
sacu-sacu-saccus(sac); sar-sar-salio(a sări); salud-salut-saluto(a saluta); sari-sari-sal(sare); saman-samăn-semen(samăn, pereche); samana-samana-semino(a semăna); satu-satu-sat(sat); satur-satur-satur(sătul, săturat); sanggi-sînge-sanguis(sînge); sete-sete-sitis(sete); sangura-singura-singuli(singur); sub-sub-sub(sub);
tac-tac-taceo(a tăcea); taman-taman-tamen(taman); tiamat-tiamăt-timeo(a se teme); tu-tu-tu; tulu-tuli-tuli(a pleca, a purta); tuna-tuna-tono(a tuna); turtur-turtur-turtur(sperios, turturică);
ucid-ucid-occido(a ucide); ud-ud-udus(umed); ulciar-ulcior-urceus(ulcior); unu-unu-unus(unu); urî-urî-uro(ură); ursa-ursa-ursa(ursoaică); urze-urzi-ursi(a urzi); ustura-ustura-ustulo(a arde, a ustura); uz-uz-usus(trebuintă); ulceara-ulcera-ulcero(a fi plin de răni sau bube); zer-zer-serum (zer).

Sursa: Olariu Arimin
Compilare şi foto: Carmen Pankau

RELIGIA GEȚILOR PE TĂBLIȚELE DE LA SINAIA

Religia geƫilor era monoteista avant în frunte pe Sent/Sintu cu sensul de Creatorul, Dumnezeu iar ca simbol al sacrului era crucea cu bratele egale libera sau înscrisa în cerc cum apare deasupra usii la primele biserici crestine din Siria şi Palestina si steaua cu sase colturi sau sase raze. Divinitatea activa al cultului crucii era Zabelo; Creatorul vietii din lumina vie a soarelui si Suien, Zoien, Zoe ca divinitate a renasterii vietii din asteptarea luminii mortii (linistea lunii) prin nemurire.

Mai erau dio Dionise, dio Sopio, dio Donizeto, dio Oroelio, dio Tiaz. Fiind o religie a luptei continue dintre bine si rau, duhul raului se numea Sotea sau Satan. Pamantenii se nasteau din lumina vie a vietii(lumina soarelui) dar toata existenta lor trebuiau sa se straduiasca sa faca numai fapte bune în folosul celor din jur ca o proba de curatenie pentru comuniunea cu adevarata viata vesnica(nemurirea) ce impunea conditia de OM. Nu aveau statui iar divinitatile lor se manifestau ca nişte duhuri, entitati spiritual – energetice. La naştere fiecare persoana era luata în paza de un înger, neamul get fiind binecuvîntat de oastea de îngeri(falanga). Nu aveau temple ci mici troite şi bisericute/metocuri unde îşi oficiau cultul sau altare improvizate în vremuri de restreste. La nastere fiecare era botezat în religia neamului cu vin şi paine stramoşeasca. 

Crucea a fost simbol al sacrului la neamul nostru de la începutul mileniului V î.e.n. descoperire facuta la Gorban judetul Iasi apoi la Cucuteni iar mai multe tezaure ale getilor au ca obiect de podoaba crucea înscrisa în cerc sau crucea cu bratele egale. Divinitatile lor aveau în jurul capului o aura aşa cum arata placuta de plumb descoperita la Romula. Sarmis sau Armis era Mîntuitorul sau Salvatorul neamului getilor, apare pe tablite şi sub initialele IOI, III, II, sau Ili, Ilio toate avand aceeasi semnificatie.

Tablita I este prima atestare materiala a legendei nasterii Mintuitorului care se va numi mai tarziu Sarmis. Sub un şopron cu o vita sezand, un copil mic ridica bratele catre cer simbolizant bucuria vietii ce s-a nascut. La dreapta jos, mama primeste un toiag si un miel de la divinitate/marelui preot get? care are pe cap costumatia religioasa facuta din blana unui lup al carui cap este pus pe capul lui. Deasupra sopronului este figura cunoscuta a lui Iisus cu plete şi cu barba scurta ca semn al tineretii, imagine preluata de hagiografia creştina. La stînga imaginii este un porumbel zburand reprezentand Sfantul Duh, doi magarusi(cum a intrat Iisus în Ierusalim) si un profil de om. În partea stanga jos a sopronului se vede o persoana sezînd pe un scaun iar în mîna tine un toiag. Scaunele sunt trei sugerand legenda celor trei magi. Sub imagine, an coltul stanga jos se vad stilizate imaginile pentru o soparla mare, un peste, o broasca testoasa, o pasare mare care alearga si un caine sau lup. La mijloc este un sarpe foarte lung iar langa coada acestuia este un patrat împartit în noua parti egale sugerand ca este protector al vanttorilor şi al învatatilor.

Tablita ll povesteste despre vizita lui Zamolxe în insula Samos si trecerea cabirilor la religia sfintei cruci a Mintuitorului! Pe tablitele l şi ll apare semnul crucii ca simbol al sacrului şi al pamantului(tarii) care sta sub aceasta protectie. Getii se considerau poporul ales de Creator iar tara lor o numeau tara sfanta(dio Geta). Crestinismul ortodox este în mare parte religia stramoseasca. Multe din elementele de cult ale religiei getilor dar si simbolurile religioase(crucea cu bratele egale libere sau înscrise în cerc, steaua cu sase colturi şi steaua cu sase raze) sunt pastrate din religia neamului mioritic din mileniul Vl a.e.n. si care au fost duse de emesi în Sumer/Ki-en-gi de pe meleagurile noastre pe la mijlocul mileniului lV a.e.n.)

Zamolxe, Pitagora şi pitagoreismul Marele get a existat ca realitate istorica, a fost mare preot şi reformator, a vizitat Egiptul, i-a trecut pe cabirii din Samos la religia crucii Mintuitorului, s-a înfruntat cu Pitagora si le-a cerut getilor sa renunte la folosirea aurului ca aducatorul tuturor relelor de pe pamânt, fiind ispita diavolului. Toate aceste date sunt scrise pe doua tablite. Religia getilor a influentat şi zoroastrismul prin existenaa magilor persi la curtea din Sarmisetuzo în secolul Vl a.e.n. cum rezulta din tablita 5.

Iisus a fost get. La începutul secolului Vl a.e.n. s-au asezat printre neamurile getilor populatii ale galilor/galatilor care au îmbratisat religia crucii cu taina botezului cu paine stramoseasca si vin. În anul 279 a.e.n. aceste relatii s-au stricat rau iar conducatorul getilor, Biseto l a pus sabia pe gali si i-a alungat. Fiind opriti si la granita Macedoniei, au trecut Dardanelele si au întemeiat în podisul Anatoliei un stat – Galatia – care a existat pana în anul 25 a.e.n. cand a fost cucerit de romani. O parte din acesti gali au coborat mai spre sud si s-au stabilit în anul 275 a.e.n. într-o regiune pe care au numit-o Galileea. În secolul ll a.e.n. iudeii amintesc de secta esenienilor/esenilor, avand centrul de cult în Galileea ai care practicau o religie diferita de a iudeilor, dar identica cu a getilor. Începutul secolului l e.n. i-a gasit pe gali/eseni intr-o disputa religioasa cu clerul iudeu. Galii cheama în ajutor mentorii din Carpati. Este trimis Ili împreuna cu o ceata de geti – tablita 53 – pentru a înfrunta dogmatismul religios iudeu. Rastignirea lui Ili, înfasurarea trupului cu giulgiu si transportarea lui pana la ,,galii cei roscati” din Galileea apoi drumul prin Siria Efes, Grecia si Tracia pana au ajuns in Sarmisetuzo sunt povestite pe 7 tablite. Durerea a fost fara margini peste neamul getilor.

Sursa: Olariu Arimin
Compilare şi foto: Carmen Pankau

SIMILITUDINI ÎNTRE NEAMUL CARPATIN ŞI MIGRAȚIILE DIN ROMÂNIA CARPATINĂ SPRE SUMER, IRAQ, CHINA

 

În deşertul Taclamakan (partea de nord-vest a deşertului Gobi) s-au descoperit mai multe zeci de mumii ale unei populaţii de origine europeană; un bărbat de 2 m., cu păr roşcat sau şaten deschis îmbrăcat cu o haină lungă pînă la genunchi de culoare vişiniu închis, pantaloni albaştri iar în picioare purta un fel de cizme. Era încins cu un brîu cu modele deosebite, care se găsesc în ţesăturile vechi din Europa Centrală şi Răsăriteană. Şi cizmele aveau modele cusute pe ele. Pe faţă avea pusă o pînză de culoarea hainei. Această civilizaţie a existat pe la 2500 – 1700 î.e.n iar ultimele rămăşite au dăinuit pînă în secolul Vlll î.e.n. Era o civilizaţie cu agricultura bazată pe irigaţii şi un comerţ foarte dezvoltat cu India de vest, Mohenjo – Daro şi Sumer. Ţineau un fel de evidenţă cu ajutorul unor bile cu semne pe ele pe care le puneau în vase iar acestea aveau la rîndul lor anumite semne.

În localitatea Gorban din judeţul Iaşi a fost descoperit în anul 2001 un vas ce avea înăuntru o adevărată comoară; 21 de statuete cu simboluri feminine şi 21 de simboluri masculine împreună cu 42 sfere mici de lut ars. Mai erau şi mici tronuri din lut ars avînd gravate mici semne pe ele.
In prima jumătate a secolului XX, în mai multe centre ale culturii emeş s-au descoperit mici bule din argilă care au în interior mici obiecte din argilă: conuri, piramide, pătrate, cuburi şi s-au emis mai multe ipoteze privind semnificaţia lor; de la o simbolistică religioasă pînă la un sistem simplu de evidenţă şi calcul. Aceste bule sferice provin din perioada Uruk lV(3300 – 3100 î.e.n.) şi preced cu unul sau două secole apariţia scrierii cuneiforme.

La Nuzi, în nordul Iraqului, s-a găsit un vas de argilă conţinînd 48 de astfel de obiecte mici, modelate iar pe partea exterioară a vasului era o listă cu scriere cuneiformă, care enumera o listă de animale, tot în număr de 48.

Cercetătoare Denise Schmandt-Besserat de la Universitatea din Austin (Texas U.S.A), a publicat în anul 1981 o sinteză asupra unui număr de 200 bule sferice şi fragmente de bule cunoscute în revista Technology and Culture. Ea ajunge la concluzia că reprezintă preistoria scrierii şi ele provin din Sumer. În realitate sistemul a fost adus de neamul emeş(sumerieni), pe acest teritoriu cînd au migrat din locurile de baştină, ţinuturile din jurul Carpaţilor. Unele din micile obiecte au fost perforate (conuri, discuri, bile) ceea ce demonstrează că erau înşirate pe sfoară, procedeu găsit şi la o tăbliţă de la Tărtăria.
Obiectele găsite în bulele sferice nu erau găurite şi erau imprimate pe exteriorul acesteia. În deşertul Karacum s-a descoperit o ,,civilizaţie a oazelor” care a dăinut cam în aceeaşi perioadă cu civilizaţia din Gobi (Taklamacan) cu o agricultură bazată pe irigaţii şi care făcea comerţ cu oraşele emeş şi acadiene. Principalul centru era Agi Kui.

În nord-vestul Chinei sînt mentionaţi toharii începînd cu secolul lV î.e.n., populaţie de origine “indo-europeană”, înrudită cu sacii/sciţii, care la rîndul lor erau înrudiţi cu geţii. Cred că aceştia sînt urmaşii vechilor populaţii care au trăit în mileniile lll şi ll î.e.n. în ţinuturile Taclamakan şi Karacum, iar în prezent se găsesc în Turkmenistan, Iran, Tadjikistan, Kazahstan, Uzbekistan. Dovezile arheologice menţionate demonstrează că în mileniile Vlll – lV î.e.n. pe teritoriile din jurul Carpaţilor a existat o civilizaţie înfloritoare, cu o religie bine conturată care a fost dezvoltată de grupurile umane ce au migrat în ţinutul dintre Eufrat şi Tigru, dar şi alte direcţii (takla: vorbărie, flecăreală, a spune, a conduce, a părăsi + macan/Magan: civilizaţia de la Mohenjo-Daro).

Ce catastrofe au năvălit peste comunităţile carpatice, au determinat spargerea lor si răzleţirea în cele trei zări? Pentru lămurirea acestei întrebări trebuie să căutăm în umbrele timpului calea care să ne ducă spre lumină, altfel vom trăi în continuare în sminteala făcătorilor de adevăruri sacrosante.
Am făcut acest comentariu de istorie veche să arăt că noi NU sîntem indo-europeni, aşa cum ne dau la cap profeţii neamului, iar această minciună nu poate să reziste în fata probelor arheologice, dar în special al argumentelor lingvistice.

Sursa: Ariminia.ro
Compilare şi foto: Carmen Pankau

BARCA SOLARĂ DIVINĂ DIN MITOLOGIA NOASTRĂ, ACEEAŞI CU CEA DIN EGIPT

A doua migraţiune din regiunea Carpaţilor şi a Pontului în Egipt a avut loc în secolul XVlll î.e.n. Hicsoşii din cronicile egiptene sînt neamurile arimine de la nodul Istrului – geţii şi sciţii care au întreprins această mare năvălire în ţara lui Ra şi au ţinut-o sub control mai bine de 150 de ani. Iar dovezile arheologice ne ajută să arătăm aceste legături ce au existat între strămoşii geţilor şi vechii egipteni. Cel mai vechi argument arheologic este altarul preistoric de la Parţa cu capul de taur şi femeia cu voal pe faţă, ceva asemănător descoperindu-se şi în primele forme de cultură ale Egiptului în situl de la Merimde.

În anul 1991 s-a descoperit în localitatea Nebra din sud-estul Germaniei un disc din bronz iar specialiştii spun că ar fi din jurul anilor 1400 î.e.n. Pe acest disc sînt aplicate din aur soarele, luna şi mai multe stele dintre care au fost identificate Pleiadele. Sub soare este barca solară pe care specialiştii presupun că are origine în mitologia egipteană. Este prima reprezentare a cerului dar şi un simbol religios din metal găsit în Europa cu asemenea vechime. 

Poziţia coarnelor lunii indică geografic locul unde a fost găsit discul, ceea ce duce la concluzia că cei care au făurit acest obiect aveau cunoştinţe ample despre astronomie, fiind folosit atît în cult cît şi în cercetări astronomice. Şi în mitologia noastră există o asemenea zicere a plimbărilor soarelui făcute pe cer cu ajutorul unei bărci divine.

Descoperirile arheologice din ţara noastră atestă de la începutul mileniului lV î.e.n. iar cele din religiile egipteană şi emeş, sunt foarte asemănătoare. La cîteva zeci de kilometri de acest lor, era în secolele l î.e.n. pînă la sfîrşitul secolului lV al erei noastre, marele centru al cultului mitraic de la Carnuntum pe Istru, azi oraşul Petronell în nord-estul Austriei. Dacă mioriticii arimini au făcut acest obiect metalic, ei cunoşteau foarte bine prelucrarea bronzului, iar cunoştinţele de astronomie destul de multe pentru vremurile acelea, le erau la îndemînă şi le ştiau folosi cu pricepere cum dovedeşte artefactul în discuţie. 

Dar discul mai poate dovedi şi o legătură cu religia egiptenilor prin menţiunile făcute de scriitorii greci cu privire la vizitele lui Olen Orfeu făcute în Egipt, de unde s-au întors tobă de înţelepciune şi mustind de evlavie. Cei doi geţi de soi sau traci cum le spun grecii, s-au preumblat înainte de războiul Troiei, adică în secolele XlV-Xll î.e.n. perioadă foarte apropiată de execuţia discului.

Tradiţiile noastre populare spun că soarele cînd apune trebuie să traverseze oceanul de sub pământ şi pentru această muncă foloseşte o barcă. Împăratul get al imperiului roman Constantius ll(337 – 361) apare pe un medalion din anul 356, aşezat pe un scaun simplu cu spătar cu un toiag în mîna stîngă iar în dreapta ţine un glob. Scaunul este aşezat pe o barcă cu vîrful ridicat în sus fiind o barcă solară.
Poetul G. Coşbuc în poezia Mama scrie: ,,…C-aşa mi-e datul sorţii, Să n-am eu pe băiatul meu, La cap în ceasul morţii”. Dat sau Duat în religia egiptenilor din imperiul vechi – secolele XXVlll – XXlll î.e.n. – era ţinutul în care sălăşluiau cei răposaţi, fiind considerat în diferite epoci, ori un loc subpămîntean ori cerul cu stele.

Orizontul unde apunea soarele, era marginea ţinutului Dat şi uneori era socotit loc sfînt iar personificarea locului era ca o mamă ce îi ajută pe decedaţi să se înalţe la ceruri. Dar numai cei virtuoşi ajungea în cerul luminos, cei nepregătiţi sufleteşte ajungeau într-un ţinut întunecos de sub pământ. Soarele parcurgea în 12 ore acest ţinut iar în a şaptea oră el trecea prin peştera lui Osiris unde acesta stătea pe un tron ca rege al acestui ţinut. Soarele traversează acest ţinut cu barca lui divină.

Rugăciunile mortului către divinitate se scriau pe fîşiile din care era făcută mumia iar din secolul XVl î.e.n. aceste incantaţii erau scrise pe papirus şi au ajuns pînă la noi prin cunoscuta Cartea Morţilor care în egipteană se numea Carte pentru ieşire la lumina zilei. Odată cu mumificarea decedatului, toate vasele de care s-a slujit la aceste ceremonial erau sparte, obicei descris în capitolul 151 din Cartea Morţilor dar se găseşte identic la geţi, eseni şi practicile românilor de ieri şi de azi. Ce să zic; simple coincidenţe, altfel pentru români istoria şi originea lor au lămurit-o gunoaiele vîndute ce-şi spunea cu fală ,,doctori”, savanţi, academicieni şi alte subţirimi ale deşertăciunii.

Sursa: Olariu Arimin
Compilare şi foto: Carmen Pankau

☀️DESPRE EXISTENȚA UNEI ȘCOLI A CAVALERILOR ZALMOXIENI

Numeroase sunt ruinele „clădirilor cu potcoavă” din Geţia lui Burebista, Regalian, clădiri în care au funcţionat înalte şcoli ale cavalerilor zamolxianismului, în perioada cuprinsă între 1.380 î.e.n., confirmat de „Analele” lui Suppiluliuma, şi până dincoace de orizontul anului 466 d.Hr., certificat în „Cosmografia” getului Aethicus Donares (Ister).

În lucrarea Cosmographia, scrisă de călugărul benedictian Ieronim în jurul anului 763 d.Hr. în Freising, Bavaria (Germania), aflăm că filosoful cosmograf GET Aeticus Donares (Ister), cel care a făcut primul ocol al Pământului pe mările şi oceanele lumii, aduce lămuriri „despre naţiunea-i scită cu neamul nobil al părinţilor săi, din a căror etică îşi trag izvoarele şi ceilalţi înţelepţi” (AethK-93, 244), dar vorbește și despre existența unei școli a Cavalerilor Zalmoxieni:

„Despre existenţa şcolilor de Cavaleri Zalmoxieni de la Histria grăiesc nu numai descoperirile arheologice ale ruinelor davei, oraşului-port, cu ziduri de clădiri absidate, ori cu temple ale Soarelui-Tânăr, Războinic-Tămăduitor (medic/iatros) şi ale Sorei-Soarelui (Luna, sau Zâna Utu, protectoarea Cavalerilor Zalmoxieni, Dunăreni), adică ale perechii sacre secunde din monoteismul tetradic al Zalmoxianismului, ci şi nenumăratele sculpturi, basoreliefuri ce reprezintă Cavaleri Zalmoxieni – întotdeauna un călăreţ cu mantie, pe un cal psihopomp, înaintând zalmoxian, tot la dreapta, spre Lumină, Soare, spre principiul energetic masculin Yang.”

Justiţiarii Cavaleri ai Zalmoxianismului erau pregătiţi în cadru misteric/iniţiatic, în şcoli speciale, în dave, care ofereau condiţii aparte de studiu, de antrenament zilnic etc., toate clădirile destinate acestui scop având o arhitectură uraniană, simbolic-solară, cu obârşii multimilenare în Cultul „soarelui-moş“/tatălui-cer, ori al Soarelui-Tânăr-Războinic (So-Ares), din panoul central de credinţe al Cogaionului, arhitectură moştenită de Zalmoxianism (din orizontul anului 1.600 î. H.), excelând în ridicarea clădirilor cu potcoavă /„absidă“ (legată, desigur, de „POTCOAVA SOLARĂ“ din MARELE TEMPLU ROTUND de la Sarmizegetusa).

Ca Sol/Mesager Celest, ori ca “însoţitor” de Sol, numeai în perioada de exercitare a Zamolxianismului ca RELIGIE NAŢIONALĂ, se făceau antrenamente pentru ocolul Pământului /pe uscat şi pe ape) de către Cavalerii Zalmoxieni, după un scenario iniţiatic, foarte complex.
Alfabetul „misteric“/ „iniţiatic“, utilizat în scrierea pelasgo-getă / valahă din vremea lui Aethicus Donares (Ister), în şcolile de Cavaleri ai Zalmoxianismului din toată aria Geţiei lui Burebista/ Regalian, folosindu-se clarul, exactul principiu fonetic, avea 23 de litere:
alamon, becah, cathu, delfoy, efothu, fomethu, garfou, hethmu, iosithu, kaithu, lethfu, malathy, nabaleth, ozechi, chorizech, phythyrin, salathy, întalech, thothymos, ăzăthot, reque, urchoni (yrchoni), zothychin.

Între cele 23 de litere ale alfabetului iniţiatic/misteric al Cavalerilor Zalmoxianismului, se află, fireşte, şi cele şapte litere ce reprezintă sistemul vocalic al limbii pelasgo-gete /valahe, adică al Românei arhaice şi de azi:
alamon – A, efothu – E, iosithu – I, ozechi – O, înthalech – Â / Î, ăzăthot – Ă, urchoni / yrchoni – U. 

Pentru Dumnezeul Cogaionului/ Sarmizegetusei, pentru Dumnezeirea Zalmoxiană, /Thothymos era simbolul literal / mandalic conectat la „Sacrul Întreg Cosmic“ (Dumnezeu ca „natură infinită“) în care Getul este partea.

Un număr de zece litere/Thothymos – sculptate în piatră – erau puse în cele zece alveole din capul celor zece raze ale Soarelui-de-Andezit, marcând o perioadă de zece zile, corespondentul săptămânii din calendarele de azi, căci Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, Samos („Soare-Moş“/„Zamosh“) avea între atribute, ca Sacru Întreg Cosmic, bineînţeles, şi temporalitatea, dimensiune esenţială a cosmosului nostru cotidian.

Acest alfabet – transmis din orizontul anului 466 e.n., graţie Cosmografiei lui Aethicus Donares – era folosit „SUB JURĂMÂNT“ numai în şcolile Zalmoxianismului şi numai de către Cavalerii Zalmoxianismului, în scrieri cu profund caracter secret, misteric/iniţiatic.

Aethicus Donares (Ister) s-a format, ca destoinic navigator maritim şi ca bărbat de arme, la Înalta Şcoală de Cavaleri Zalmoxieni de la Nistru. S-a pregătit şi pentru misiunea de Sol/ Mesager Celest, ori de „însoţitor de Sol”.

Instituţia Zalmoxiană a Solilor/Mesagerilor la Dumnezeu („Soarele-Moş“ / „Tatăl-Cer“) şi a Cavalerilor Zalmoxieni („Călaci“ / „Călaţi“), ori Instituţia Salumoş („Omul Soarelui Moş“) > Alymoş („Sol / Soli – Al/ Ai – Soarelui-Moş“), indiscutabil şi incontestabil, a permis ivirea în istorie a categoriei, a tipului de pelasgo-geţi-„ethicus“, adică de inconfundabili oameni ai Geţiei Carpatice, cinstiţi, viteji şi nemuritori, pe un impresionant segment temporal, din orizontul anului 1380 e.n. (confirmat de Analele lui Suppiluliuma) şi până dincoace de orizontul anului 466 e.n. (certificat de „ocolul Lumii“ din Cosmografia lui Aethicus Donares / Ister).

În popor, această instituţie era foarte respectată, sacralizată şi fiecare reprezentant era tratat, în timpul vieţii, ca REGE-ZEU-MEDIC, iar după moarte era heroizat/zeificat.
La această şcoală s-a pregătit între anii 441-443, pentru ca în anul 444 să devină chiar directorul/ patronul şcolii, calitate în care şi-a pregătit şi antrenat echipajul pentru o încercare grea: OCOLUL PĂMÂNTULUI.

Cavalerii Zalmoxieni sunt înfăţişaţi (pe statuete şi basoreliefuri) întotdeauna ca un călăreţ cu mantie, înaintând zalmoxian, tot la dreapta, spre Lumină/Soare, spre principiul energetic masculin Yang.

Printre zeitățile ce se aflau în panteonul Cavalerilor Zalmoxieni, putem întâlni și o parte dintre zeitățile ce au fost descoperite în tezaurul sculptural de la Tomis, așa că putem emite o IPOTEZĂ: tezaurul de statui antice de la Tomis poate A APARȚINUT unei școli tomitane (TOMIS) a CAVALERILOR ZALMOXIENI (Danubieni, Geţi) și a fost ASCUNS în secolul al IV-lea d.Hr.

Sursa: Teodor Filip, Ion Pachia Tatomirescu, George.V. Grigore

Adaptare şi foto: Carmen Pankau