luni, 30 septembrie 2019

CÂT DE FRUMOASE ERAU FEMEILE GETE/DACE: se împodobeau cu bijuterii şi coliere de aur şi aveau grijă de corpul lor


SIMBOLISTICA FAMILIEI LA GEŢI

Femeile geto-dacilor erau frumoase şi expresive, iar dovezile arheologice din fostele cetăţi antice atestă preocuparea lor pentru igiena şi îngrijirea corpului, susţin istoricii.

Mărturiile antice care vorbesc despre înfăţişarea femeilor care au locuit în urmă cu peste două milenii pe actualul teritoriu al ţării noastre au fost rare. Dovezile arheologice şi modul în care au fost portretizate în scenele Columnei lui Traian i-au făcut pe unii istorici să susţină că femeile strămoşilor noştri aveau trăsături frumoase şi expresive. „Columna Traiană le înfăţişează, poate idealizându-le întrucâtva, zvelte, înalte, aparent puternice, purtând părul pieptănat pe tâmple, cu cărare la mijloc şi strâns la spate într-un coc.Femeile purtau o cămaşă încreţită, cu mâneci scurte, şi o fustă. Columna Traiană ni le înfăţişează purtând uneori şi o manta lungă, bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul”, scria Hadrian Daicoviciu.


La rândul său, istoricul Vasile Pârvan susţinea că înfăţişarea femeilor geto-dace de pe columnă era idealizată faţă de cea de pe Monumentul de la Adamclissi.
„Columna înfrumuseţează şi idealizează, apropiind pe dace de tipul clasic sudic. Monumentul dimpotrivă e foarte realist şi redă şi pe femei în toată nemlădierea, sărăcia şi simplicitatea vieţii lor ţărăneşti: faţa expresivă, dar unghiulară si masivă, părul pieptănat pe tâmple cu cărare la mijloc si strâns la spate, o cămaşă cu mâneci scurte şi o fustă peste ea, de la brâu în jos.

Pe Columnă dimpotrivă vedem tipuri feminine foarte frumoase, purtând încă şi o mantă bogat drapată peste haina lungă, stilizată clasic ca un lung hiton, bogat, iar pe cap un fel de testemel, care acopere părul, înnodat la spate sub conciu”, scrie istoricul Vasile Pârvan, în „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.

PODOABELE FEMEILOR GETO-DACE

Potrivit istoricilor, atât bărbaţii cât şi femeile din vremea dacilor preferau să îşi împodobească hainele cu diferite aplice de METAL, de BRONZ şi de AUR, fie fixate direct pe curele, fie numai susţinute ca nişte NASTURI, de CURELE ori cordoane petrecute peste cămaşa-tunică (n.r. IIE) de cânepă, de in, ori de lână. Un al doilea element de împodobire a îmbrăcăminţii erau nasturii mici şi, mai ales, discurile convexe mari, de bronz, relata Vasile Pârvan.

„Portul bărbătesc şi femeiesc, cel puţin la cei bogaţi, e de o rară solemnitate şi de un fast foarte ceremonios, chiar atunci când metalul întrebuinţat pentru creşterea efectului decorativ nu e aurul, ci numai bronzul. Nu numai obişinuitele brăţări şi inele de picioare, cercei şi inele, colane bărbăteşti şi femeieşti, dar extrem de variate ace de păr şi de haine, fibule enorme, diademe şi, mai presus de toate, aplice şi pendantive cusute pe haine, fixate pe cingători late până la 20 de centimetri, pe pieptare şi pe curele de tot felul, împodobesc pe oamenii bronzului", arăta autorul volumului „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.

Bijuteriile de aur nu lipseau din portul femeilor, iar un exemplu este colierul de aur cu pandantive, descoperit de traficanţii de comori, în situl unei cetăţi geto-dacice. Bijuteria a fost realizată prin batere la rece, dintr-o sârmă subţire din aur, împletită strâns, în cinci trese şi împodobită cu 27 de pandantive.

Alături de colier a fost descoperită o pereche de cercei din aur, confecţionaţi sub forma „nodului lui Heracles”, decoraţi fiecare cu două rozete şi patru perle de aur. Arheologii susţin că piesele au fost confecţionate fie într-un atelier din zona Balcanilor, fie pe teritoriul Geţiei Carpatine. Avea rol estetic şi de protecţie spirituală, susţin istoricii.

FEMEI PREOCUPATE DE IGIENĂ, COSMETICĂ ȘI COIFURĂ

Mărturii păstrate de la autorii antici prezentau preocupările de îngrijire şi înfrumuseţare ale triburilor din care ar fi locuit şi pe actualul teritoriul al ţării. Herodot menţiona modul în care sciţii (o altă denumire a GEŢILOR dată de greci – n. r. Carmen Pankau) foloseau SAUNA pentru a-şi curăţa trupurile şi oferea detalii despre BĂILE DE ABURI în care era întrebuinţată cânepa.

Herodot, de asemenea, afirma că femeile preparau o MASCĂ DE ÎNFRUMUSEŢARE, dintr-o pastă de chiparos, cedru, tămâie, amestecate cu apă. Soluţia era aplicată pe feţe înainte de culcare, iar a doua zi femeile se trezeau cu pielea curată.

Istoricii români susţin, pe baza descoperirilor din cetăţile geto-dacice, teoria că strămoşii noştri aveau preocupări pentru igiena corpului şi curăţenie. Strămoşii noştri îşi îngrijeau corpul, îşi tăiau părul, iar femeile foloseau FARDURI, PARFUMURI şi UNGUENTE pentru înfrumuseţare, afirma istoricul Ion Horaţiu Crişan.

APĂ condusă prin ţevi de teracotă și FILTRATĂ

„În Munţii Orăştiei, în interiorul fiecărei cetăţi mai mari sau în imediata ei apropiere găsim câte o cisternă pentru apă, de dimensiuni variabile, construită din bârne de lemn sau din piatră.
Apa captată de la izvoarele bogate ale regiunii era CONDUSĂ PRIN ŢEVI de TERACOTĂ în interiorul cetăţilor sau pe terasele cu locuinţe.
APA ERA FILTRATĂ cu ajutorul unui strat de pietriş şi apoi al unuia de nisip. Printr-un sistem deosebit de ingenios apa era eliberată de orice impuritate şi foarte proprie, din punct de vedere igienic, pentru a fi consumată”, informa istoricul şi arheologul Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Medicina în Dacia, de la începuturi până la cucerirea romană” (Editura Dacica, Bucureşti, 2007).
Cercetătorul afirma că pe lângă preocuparea de a avea folosi o apă curată, geţii aveau grijă ca locuinţele lor să fie luminate.

FAMILIA GETĂ- simbolistica

Simbolistică, dragostea, atașamentul față de soț, soție, copiii, este cuprins într-o imagine sculptată în piatră de peste 2.000 de ani. Această mărturie a timpului spune tot…

O familie de GEȚI... ăia ”păgâni, barbari și necivilizați”, cum ne-au denigrat grecii, romanii și alţii, care nu aveau valorile morale ”ridicate” ale Romei, nu-și pictau pereții caselor cu scene orgiastice, ei trăiau în mare parte în bordeie care nu includeau o cameră numită vomitarium, însă ei mâncau împreună CU FAMILIA în jurul vetrei de foc din mijlocul casei, și nu separat.
GEŢII erau oameni simpli și și-au avut povestea lor, visele lor, dorinţele lor, durerile lor, împlinirile lor, speranțele lor…

Privind imaginea lor, și imi bate inima privind, cu toate că noi nu i-am cunoscut, nu ne par deloc străini, trebuie numai să ne privim în oglidă, eu sunt străbunii noștri.
Ei nu au murit pentru ca SUNT NEMURITORI.

EI TRĂIESC PRIN NOI și printre noi mai departe, prin fiecare bărbat ce-și duce pruncii în cârcă și prin fiecare mamă ce întinde mâinile protectoare, cu multă dragoste și gingășie pentru a-i ocroti și sprijini.

Geţii sunt cei ce ne-au dat ȚARĂ, PĂMÂNT, SÂNGELE ce ne zvâcnește mai departe prin vene și ne-au dat un NUME și UN LOC PE LUME. Geţii sunt nemuritori…

Sursa: Daniel Guţă, Vatra-Geției
Adaptare și foto: Carmen Pankau









sâmbătă, 28 septembrie 2019

☀️⚔️DESCENDENŢA NOASTRĂ DIN PELASGI ȘI NOBILI GEŢI ESTE DOVEDITĂ



Descendenţa noastră din Pelasgi și Nobili Geţi este dovedită. Prin renegarea acestei descendenţe, prin afirmaţia că noi suntem „daci“, ne aruncăm singuri pe ultimul loc la coada Europei, ne etichetăm singuri ca o naţie înfrântă, ţiganizată, perdantă în Istorie.

Acest lucru este deja vizibil cu ochiul liber prin felul cum suntem „trataţi“ de către europeni, și nu numai de ei...

Și când te gândești că NOI, Pelago-Geţilor, suntem VATRA EUROPEI! Este de necrezut!

S-a încercat și se încearcă și astăzi mai departe falsificarea identităţii poporului român, pentru ca NOI să nu ne considerăm urmașii Geţilor, ci numai ai „dacilor“, cei înfrânţi și perdanţi ai Istoriei. ASTFEL NUMELE de GET să și-o revendice alţii.

Dovezile apartenenţei noastre sunt călcate în picioare, sunt ascunse sau cu multă perfidie ignorate de către adepţii “dacismului” papistaș!

Istoria noastră NU începe cu “Dacia”, ci cu multe, multe milenii dinainte. Existenţa noastră multimilenară este dovedită.

Noi, Geţii, am avut foarte multi Regi, și totuși se ascunde acest fapt și se dă mai departe cu Decebal, de parcă nu ar mai fi fost și alţI Regi!

BUREBISTA, cel mai mare Rege GET al nostru, care NU a pierdut NICIUN Război, care, printre altele, a reușit unificarea celor mai mulţi dintre geţi pe cel mai mare teritoriu (de trei ori mai mare decât pe timpul lui Decebal), Burebista, Regele Regilor, nu este prea cunoscut și nu este prea “popular”! 


De ce?

Și asta nu este totul. Falsificatorii Istoriei noastre vor să schimbe și numele ţării în “Dacia”! În acest fel vor să șteargă din memorie Istoria noastră și identitatea naţională multimilenară!

Cine își reneagă străbunii este trădător de Neam și Ţară!

De aceea, să ne fie clar, o data pentru totdeauna: 

NOI sunten PELASGO-GEŢI și NU “daci”!
Străbunii noștri au fost cândva stăpânii lumii!

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

Autor: Carmen Pankau






vineri, 27 septembrie 2019

🎥 Uriașii din Bucegi




GIGANŢII – STRĂMOŞII NOŞTRI SEMIZEI


A existat o istorie nescrisă, povestită ori cântată, care a devenit mitologie prin împletirea adevărului şi imaginaţiei în completarea înţelegerii faptelor reale.

Lumea mitologică a giganţilor e fascinantă şi începe cu îndepărtata lume veche a omenirii. Ea a lăsat urme de necontestat pe tot globul. Unii scriitori antici greci îi apreciază ca NĂSCUŢI DIN ENERGIILE PĂMÂNTULUI. Hercule, puternicul cel mare al Antichităţii, îl învinge pe Anteu ţinându-l deasupra pământului ca să nu mai primească geoenergii, astfel dovedindu-l. Surprinzător este că mitologia greacă îi plasează în Dacia (Geţia Carpatină- n. r. Carmen Pankau). Cetatea antică Ur era a uriaşilor. Homer, la 950 î.H., în cântul VI din Odiseea îi numeşte pe Hercule şi Anteu GIGANTES. Hesiod, pe la 850 î.H. îi prezintă cu ciomege şi în piei de oaie precum ciobanii din Carpaţi.
N. Densuşianu, utilizând izvoare antice, reţine peste 20 de nume ce reproduc caracteristici, fizice, morale, artistice, de stare materială, de preocupări personale specifice a ceea ce numim uriaşi, giganţi, oameni mari, cum sunt: Hefaistos – înfocatul, Museos – artistul, Alemone – hoinarul, Enchelades – îmblânzitorul, Othis – urechiatul, Pallas – optimistul etc.
Gigantismul a fost şi este o prezenţă de necontestat în natură şi Omul nu putea face excepţie. Zeul pelasg era Pelasgicos, Peloros, Papaios, Omolos, Urianul, Uranus, Orianul din Munţii Coţi – Ţara Lu.Anei. Achile (getul – n. r. Carmen Pankau), eroul războiului troian, se ruga la zeus Pelasgicos, cu faţa lată, deci euruopos, care locuia departe, după cum scrie Homer.

În epoca romană sunt numeroase trimiterile la gigantism. Împăratul August era al doilea învingător al TITANILOR, care a ridicat un grandios monument lui Marte demn de trofeele luate de la giganţi. Poetul Marţial îl celebrează pe Domiţian şi ca învingător al giganţilor. Orosius scrie că Maximin-Daia/Maximianus, un adevărat Hercules, era generalul împăratului Diocleţian şi a fost ridicat împărat alături de acesta. Documentele reţin statura sa fizică impozantă ce necesita cantităţi impresionante de hrană şi apă zilnic.

Unii cercetători leagă cauzal gigantismul de legile cosmice cum sunt: apropierea faţă de Soare, trecerea unei planete în apropierea Pământului, prezenţa giganţilor pe înălţimi, indicând atracţia gravitaţională, poziţia Pământului faţă de celelalte planete. Pe munţi, gravitaţia este mai mică, deci pot trăi mai confortabil giganţii. Pământul ar fi fost demult, mai mic şi avea o rotaţie mai rapidă. Uran/Uranus (Oran) desemnează un gigant fiindcă Ur înseamnă munte, iar AN înseamnă CER. Un munte de o/m până la cer, apreciază românii statura fizică a celor înalţi, iar la şes există expresia: un maldăr de om, ori un om cât malul pe litoral. Anzu era un uriaş din epopeea Lugalbanda. Îşi avea sălaşul pe vârfuri inaccesibile, în munţii Carmel din Palestina. Avea înfăţişare de vultur cu cap de leu. Lugalbanda îl hrăneşte cu tauri sălbatici şi-l asigură că va face un cult pentru care uriaşul îi dă puteri sporite şi fură Tablele Destinului de la Enlil. Este salvat de EA, cel înţelept, ce distruge forţele haosului.

În vremuri de demult, zilele erau mai scurte şi mai calde, iar atracţia gravitaţională era mai mică, de se puteau muta megaliţii şi înălţa piramide mai uşor. N. Densuşianu aprecia că giganţii mitologici au trăit pe teritoriul Geţiei Carpatine şi au fost strămoşii noştri ancestrali, după cum voi ilustra pe baza oronimelor, hidronimelor, oiconimelor etc.

Puteau trăi uriaşii, dar şi oamenii de aceleaşi dimensiuni cu noi, cei de azi, aşa cum iniţiatul poet George Coşbuc scrie în legenda Muntelui Retezat:
Pe culmi, pe creste, uriaşi trăiau cumpliţi/ Noi îi ştim românii, toate,/
Că trăiam şi-atunci pe-aici, /Le păream prin vale poate, /
Nişte biete de furnici, / Noi românii ştim aceste, /
Că pe-aici ne-avurăm rost, /Când trăiau căpcâni pe creste, /
Multe ştim că multă este/ Vremea de când ştim ce-a fost.
În deplin acord cu N. Densuşianu, George Coşbuc îi localizează în MUNŢII RETEZAT întărind ideea că Dacia (Geţia Carpatică - n. r. Carmen Pankau) este ŢARA URIAŞILOR, comunitatea lui Uran – Oran, din neamul Orelor.
La Muzeul Brukenthal din Sibiu se află un coif găsit în zona SIGHIŞOARA – FĂGĂRAŞ de mărime enormă despre care V. Pârvan scrie că e pentru UN CAP DE URIAŞ. La Doboli de Jos, zonă românească secuizată, s-a găsit o spadă enormă cu un mâner de 1,13 m considerată a fi de origine schitică (getică – n. r. Carmen Pankau). Dobolii erau uriaşi. În satul Colţea din judeţul Brăila s-au descoperit schelete umane de peste 2,5 m numite de localnici OASE DE CĂPCĂUNI.
Comandantul roman Drusus - 122 î.H., în incursiunea sa spre râul Elba a fost oprit de o femeie de mărime extraordinară care i-a somat să se întoarcă vorbind în limba latină.

GIGANŢII au fost primii locuitori ai pământului şi n-au venit DE NICĂIERI în Geţia Carpatină. Ei sunt AICI de la începutul lumii. SĂMÂNŢA noastră este de la urieşi - punctează magistral marele nostru înaintaş NICOLAE DENSUŞIANU. Specialiştii au identificat peste 40 de înălţimi muntoase cu vetre de cult din străvechime în ţările getice carpatine. În limbajul geto-românesc multe cuvinte şi expresii sunt cu trimitere directă la oamenii mari:
oriani, uriaşi, orieni, jidavi, jidori, jidovi, jidobi, giganţi, titani, eroi, veghetori, namile, haidamaci, vlăjgani, vlăsani, vlasiţe, vladniki, vlăsaci, vlastelini, vladislavi, pelivani, plăvani, găligani, hâldani, huidume, babani, balabani, doboli, blăjani, blajini, gogomani, măgădani, maldări, om cât malul, căpcăuni, stâlpnic, talani, nefilimi, zaplani, zablău, zăplani, zmei etc.
Alte neamuri au desigur multe denumiri pentru giganţii ce nu pot fi scoşi din memoria istoriei. Pelasgii, Peloros, Omolos, Papaios, Hiperborei sunt tot denumiri de-ale Omului Mare.

Oborul Jidovilor este un toponim ce ne informează că erau zone în care uriaşii locuiau şi aveau împrejmuiri, ca în Munţii Şureanu, unde se află şi Masa Jidovului, şi Jidostina, şi Măgura Jinarilor. Masa Jidovilor înseamnă în limbajul popular, străvechi, MASA URIAŞILOR. Este o stâncă izolată din şisturi cristaline pe malul stâncos al Sebeşului, înalt de 100 de metri, care se detaşează cu 4-5 metri deasupra peretelui abrupt, ce se termină deasupra cu o stâncă plană ce dă impresia unei mese. Această zonă este rezervaţie geologică, şi nu este singura. Tot în această zonă muntoasă se află şi rezervaţia LA GRUMAJI, vale între stânci abrupte şi împădurită cu pini şi fagi. Pe malul drept al pârâului Dobra se află o altă rezervaţie geologică numită PINTENII DIN COASTA JINEI ce străjuiesc vechiul drum al oierilor către Cindrel şi Lotru. Deasupra pârâului Râuşoru se află un bloc mare de calcar izolat în forma unui cioc de vultur la o înălţime de 3-4 metri deasupra apei, cu numeroase cochilii de hipuriţi, amoniţi şi belemniţi implantaţi în masa de calcar, de vârstă cretacic superioară. Aparţine rezervaţiei numită CALCARELE DE LA CISNĂDIOARA.
În Vrancea STÂLPUL stăpânea Crugul Cerului din centrul satului pe vremea uriaşilor. În jud. Alba este localitatea JIDOVINA, poate Jidobina, cu sensul de gigantică, iar în Bistriţa-Năsăud JIDOVIŢA.
VALEA URIAŞILOR este pe Mureş. PIVNIŢA URIAŞILOR se află în Vrancea, MORMÂNTUL URIAŞULUI este o movilă lângă Botoşani. URICANI e centru minier în Banat. ZMEICA este o movilă şi un liman maritim în jud. Constanţa. Smeieni, SMEIEŞTI sunt în jud. Buzău.

Uriaşii se mai numeau şi NOVACI. În necropola de la Argedava de lângă Bucureşti, numită POPEŞTI-NOVACI, s-au descoperit multe schelete de uriaşi, care aveau peste 5 m. Necropola zeilor de la Nucet, din Coţia Buzăului, este cunoscută tot pentru mormintele de uriaşi. În Crişana şi Ardeal uriaşii au nume precum Corbea, Gruia, Ioviţă, Balaban, Iovan-Iorgovan, Cel Mare şi Tare, Braţ de buzdugan, Mândru falnic căpitan.

Populaţiile din Carpaţi se deosebeau în vechime fiind oamenii înalţi, blonzi, cu ochii albaştri şi cu fruntea lată, numiţi de istoricii antici Oameni sacri.

Diodor Sicul îi semnalează pe giganţi în Creta, Frigia şi Macedonia unde i-a anihilat Zeus (Istoria Universală). Scrierile antice descriu giganţii ca fiind oameni albi, cu faţa lată, de la ei provenind cuvântul EUROPA. În România există oraşul URLAŢI/ Ur.Laţi şi nu întâmplător. În anul 1548 s-au descoperit lângă Palermo 3 schelete, 2 cu o lungime de 30 de picioare şi unul de 30 de picioare, cum se scria în London Mirror (nr.35; 11 ianuarie 1840). Raymond Drake scrie că două schelete şi mai lungi au fost descoperite lângă Atena, Valencia, Calabria, iar doar o măsea a acestora avea o uncie – 28.350 grame. Profesorul Ernest Muldaţin a descoperit în expediţia din Liban, Egipt şi Siria urmele omului uriaş de 10 metri, semnalând câteva morminte cu schelete de 6-7 metri. Acelaşi autor spune că templele pompau energie în oameni. În Africa Centrală s-au găsit 60 de schelete de 2,85 m cu o vechime 20.000 de ani. La Ermitaj este expus un schelet de 2,65 m.

Uranus - Oranus înseamnă Omul Mare. Cel mai vechi european este un… OLTEAN, descoperit de N. Plopşor, care a trăit cu 2.000.000 de ani înainte, la Bugiuleşti.

În scrierile antice uriaşii erau o rezultantă genetică între ZEI şi OAMENI, numiţi SEMIZEI, eroi la greci, iar în alte scrieri sunt consemnaţi cu diverse nume dintre care cel mai des întâlnit este cel de Omul Mare. În dealul şi sub Mănăstirea Negru-Vodă, dar şi în zona montană, sunt scaune de piatră de mari dimensiuni săpate din Parâng până pe culmile Buzăului.

În BIBLIE găsim informaţia că: Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea (Geneza:6/4) şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii; care au fost în vechime oameni cu nume. Mormintele de giganţi se recunosc şi prin faptul că în acestea s-au găsit aşa numitele PIETRE DE CĂPĂTÂI, care din vechime marcau mormintele. Og, poate Org, era împăratul Basanului şi avea un pat lung de 9 coţi şi lat de 4 coţi. Iacov a dormit în deşert cu o piatră sub căpătâi, când a visat o scară spre Dumnezeu, de unde a auzit sfatul acestuia de a aşeza pe această piatră unsă cu ulei, un stâlp de aducere aminte, unde va fi casa lui Dumnezeu, adică un altar sacru ( Exodul; 28/18), numit Betel. Astfel se însemnau mormintele, pe care se înălţa şi un STÂLP, cum s-a procedat şi cu mormântul Rachelei, stâlp întâlnit peste tot în lumea geto-dacă şi în zilele noastre (Exodul; 31/46). Tot în Biblie se consemnează că GOLIAT cel Uriaş de 4 m a fost doborât cu o praştie, dar unicul loc din lume unde s-a descoperit o astfel de armă este în TUMULUL DE LA AGIGHIOL (sec. VI î.H.), lângă Tulcea, în România.

În biserica creştină română a fost omologat ca sfânt un căpcân numit Hristofor, care era chinocefal, avea două feţe - una de om şi una de câine. Figura sfântului se mai întâlneşte încă în pictura murală la Schitul Lainici, la Băbeni, la Olteţ, la Dozeşti în jud. Vâlcea, la Buzău în biserica de la Girlaşi etc. La Vatra Moldoviţei, Hristofor îşi pune capul de câine pe o tavă.

Mare importanţă aveau giganţii pe Pământ dacă realizau lucrări peste puterea oamenilor obişnuiţi aşa ca PROMETEU, primul Om-zeu, ca Atlas, care susţinea Cerul, că ştim din expresiile populare că pământenii se temeau cumplit să nu cadă cerul pe ei. Aceştia erau contemporani cu Hercule, cu Novac şi mulţi alţii cu puteri supraomeneşti.
Convingători sunt megaliţii din întreaga lume, dar şi din munţii noştri, cel de la vârful Omul, dar mai ales SFINXUL DIN BUCEGI despre care tot mai mulţi cercetători spun că este femeie – MAREA PREOTEASĂ. Cea mai înaltă femeie de pe Terra a fost HERA nelipsită din ceremoniile antice. Megaliţii din Bucegi sunt Babele, munţii apropiaţi Bătrâna, culmile şi pâraiele sunt Doamna, Cocora, Scropoasa, Ialomiţa, Goştila, Obârşia, iar Valea Cerbului e VALEA ZÂNELOR, deci a Sarabelor.

Poetul nostru iniţiat George Coşbuc scrie că: Uriaşi trăiau pe creste cu copii şi cu neveste. Ultimii căpcăuni au dispărut într-o dimineaţă, deci în zori, cu înţelesul că după ce a apus vremea lor, au venit zorile unei alte lumi, care i-a păstrat în memorie, cum se precizează tot în Legenda Muntelui Retezat. Să ne amintim că în Ardeal, dar mai insistent în Bucovina, oamenii îşi dădeau bineţe numai cu Bună Dimineaţa, indiferent de este zi ori noapte.

În legenda Roza Rozalina se păstrează ideea că oamenii au fost contemporani o vreme cu uriaşii. Mai rămăsese doar un uriaş cu fiica sa, care se plictisea că nu mai avea pe nimeni. Într-o zi găseşte nişte omuleţi care scormoneau pământul şi i-a adus acasă, în poala şorţului, să se joace cu ei. Tatăl său îi spune să-i ducă înapoi că aceştia sunt oameni şi vor trăi pe pământ în locul lor. Fata nu s-a îndurat de unul dintre ei şi s-a rugat la Cer să-l facă pe el puţin mai mare şi pe ea mai mică să poată convieţui. Iată ce sugestiv ne prezintă legenda trecerea de la uriaşi la oamenii obişnuiţi, dar şi faptul că suntem urmaşii lor. Nu este întâmplător că numai o Femeie Mare are această idee să se facă ea puţin mai mică, dar să se înalţe şi bărbatul. O altă înformaţie este şi cea că uriaşii au pregătit planeta pentru a putea vieţui oamenii, conştienţi că se vor schimba condiţiile cosmice.

N. Densuşianu consemnează existenţa paralelă a giganţilor cu oamenii în Balada construirii bisericii celei mari - culeasă din multe zone ale României:

Omul Mare a făcut o Biserică Mare, cu Ştiinţă Mare, dintr-un Lemn Mare, cu o Secure Mare, unde se precizează locul pentru Maria aia Mare, dar şi pentru Maria aia Mică şi diferenţiază linia giganţilor de cea a oamenilor mai mici ca statură.

Biserica Mare are 9 altare şi 9 altărele, 9 praguri şi 9 prăgurele, 9 scaune şi 9 scăunele, 9 ferestre şi 9 ferestrele, 9 uşi şi 9 uşiţele, 9 picături de soare în Scaunul cel Mare.
Biserica cea Mare străveche este şi Kogaionul de pe Vârful Omul din Munţii Bucegi străjuit de Babele noastre străbune. Cultul Omului Mare a fost oficiat mii de ani la templul Dodona din Epir.

Înţelepţii din vechime purtau numele de BABA şi trăiau pe înălţimi: Baba Dochia, Baba Vrâncioaia, Baba Volosca, Baba Novac, Baba Runca, Baba Dac, Coium Baba, Baba Hârca, Baba Rada, Baba Ruda, Eschi Baba, Ali Baba, Za.Baba, Ur.Baba, Coli.baba, Hum.Baba, Baba Gurgur, Baba Elit, Baba Pataca (Brezeni) etc şi aveau ucenici, asceţi, câte 7, 8 sau 9.

BRAZDA lui NOVAC este unul dintre cele mai importante monumente istorice, un unicat păstrat în mitologia română, în literatura populară, în miturile şi legendele româneşti. Troianul începe din Panonnia şi traversează România de la vest la est, apoi se îndreaptă în câmpiile Schityei până la Don, teritorii stăpânite din vechime de numeroasele neamuri ale geţilor. Novac era împăratul Oamenilor Mari, un urmaş al lui Noe, care a luat un plug mare, tras de doi boi mari, negri bivoli, ori doi boi mari albi cu coarne mari, şi a tras această Brazdă Mare cu multe semnificaţii. În mod sigur este vorba despre activitatea unui uriaş, cu unelte urieşeşti, cu vite pe măsură care răstoarnă prima brazdă de pământ din istoria omenirii, cu tracţiune animală şi cu primele unelte agricole, care pune hotare în câmpie sau poate le oferă oamenilor ştiinţa cultivării solului. Iată cât de grăitoare este isprava Oamenilor Mari numită Brazda lui Novac, cunoscută şi sub numele de Valul Troian, deci făcută de Omul Alb, Troian. Noian este o indicaţie de gigant. Troianul e alb, fiindcă la noi, la geto-daci, semnifică uriaşe depuneri de zăpadă în valuri, Nămetele, pe când la greci Troia sau Troian nu are vreo semnificaţie. De aceea înclin să susţin poziţia celor care consideră că Troia s-a aflat în spaţiul multimilenar al Geţiei Carpatine. Vestiţi sun megaliţii cu care se acopereau gurile peşterilor numite până în zilele noastre ortostate, ce se aşezau vertical. Vlastelinii, oamenii puternici, erau vestiţi până în secolul al XVl-lea, pe vremea domniei lui Radu de la Afumaţi, în Codrul Vlăsiei.

Evoluţia omului a fost controlată genetic scrie anatomistul olandez Louis Bolk. Mutaţiile genetice nu se declanşează accidental sau natural. Programul genetic este cuprins în atomul de carbon cu 6 protoni, 6 neutroni, 6 electroni. Cifra 6 indică Forţă Mare, iar 6 ori 6 fac 36. Dacă adunăm cifrele de la 1 la 36 vom obţine 666 cea ce înseamnă o forţă gigantică, raportat la structura atomică. Este celebru scheletul vechi de 3 milioane de ani, care suferise o mulţime de mutaţii genetice posibil pentru a se adapta la noile condiţii de existenţă (Eugen Delcea).

Pe Pământ trăiesc şi au trăit şi giganţi şi pigmei. În clasamentul actual al primilor trei giganţi mondiali se află şi doi români: Gogea Mitu şi Ghiţă Mureşan. Gogea Mitu se numea Dumitru Goagă şi era născut în anul 1914 în satul Mârşani, judeţul Dolj. Avea 2,42 m înălţime şi 183 de kg. A trăit 22 de ani şi boxa în Europa. A avut un frate care a murit la 7 ani şi avea 1,80 m înălţime. De la acest personaj real au rămas expresiile coşcogeamite omul şi cogeamitea vlăjganu.
Despre femeile Antichităţii care erau viteze, mari şi frumoase, se consemnează numai tangenţial cu războaiele, cum scrie Homer despre HIERA, soţia lui Telef, în lupta pentru apărarea Troiei. Nume de femei gigante sunt: Vânturoaia, Galateea, Zboina, Orancea, Zanica, Zmeica, Boboroada.

Uriaşii sunt o supercivilizaţie terestră a căror schelete au fost găsite pe tot Pământul. În revista Science et vie se consemnează că în urmă cu 40.000 de ani a existat o rasă europoidă albă cu înălţimi de 2-3 metri şi cutia craniană de 1900 cm. Strămoşii rasei albe sunt Marii Brahicefali (cu capul rotund) de la Dunărea de Jos spun savanţii Maria Gimbutas, Gordon Childe, N. Densuşianu etc.

Sursa: Olimpia Cotan-Prună
Adaptare și foto: Carmen Pankau







joi, 26 septembrie 2019

OALA CALORIFER – O INVENȚIE ROMÂNEASCĂ VECHE DE… 1.000 de ani, descoperită în Negrilești, Galați. Cum era folosită?



„Oala de încălzit casa”, sau „Oala calorifer” este expusă la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi. Ea a fost descoperită în situl arheologic din satul Negrileşti, aflat în partea de nord a judeţul Galaţi, la circa 20 de kilometri de Tecuci şi aproximativ 25 de kilometri de Bârlad, într-o zonă în care mărturiile materiale ale locuirii umane se întind pe mai bine de trei milenii.

Aceste mărturii arheologice ne arată şi o faţă surprinzătoare a inventivităţii româneşti, care s-a manifestat şi în rezolvarea problemelor ce ţin de traiul de zi cu zi. Este, evident, o zonă creativă mai puţin spectaculoasă decât cea care ţine de progresul tehnologic, dar cu siguranţă se dovedeşte la fel de importantă.

În amintita localitate de mai sus, o echipă de cercetători condusă de arheologul Costel Ilie, de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, a scos la lumină această „INSTALAŢIE” de încălzire a locuinţei, veche de circa un mileniu, care nu a mai fost identificată (cel puţin deocamdată) în spaţiul românesc. Este vorba despre un „CALORIFER” arhaic de 1.000 de ani, care folosea apa ca element de stocare a căldurii.

Mai exact, strămoşii noştri utilizau vase mari din lut, cu pereţii groşi, în care introduceau bucăţi de piatră încinse în focul vetrei, apoi umpleau vasele cu apă. Acestea se încălzeau şi, vreme de ore bune, radiau căldura în încăperea în care se afla vasul.

Oala de încălzit

Posibil ca în locuinţele oamenilor înstăriţi existau mai multe astfel de vase, ale căror dimensiuni erau diverse (între 10 şi circa 40 de litri), pe care le foloseau într-un soi de rotaţie, astfel încât în timp ce unele „calorifere” se aflau „la încărcat”, altele le ţineau locul în interiorul casei. Posibil ca apa caldă rezultată în acest mod să fie folosită și în alte scopuri casnice. La fel de interesant este că vasele pentru încălzit erau produse tot în aşezarea respectivă, unde a fost descoperit acum câţiva ani un cuptor pentru ars ceramică vechi de peste 1.700 de ani.

Alte artefacte descoperite la Negrilești

Această soluţie de încălzire pare una curată și modernă, reprezentând o adevărată revoluţie tehnologică pentru acele vremuri. Desigur că romanii au inventat încălzirea prin pardoseală acum 2.500 de ani, dar din cauza costurilor, aceasta era accesibilă doar celor extrem de bogaţi. Oricum, oala calorifer moldovenească era superioară vetrei obşnuite, pentru că nu producea fum. Vatra obișnuită nu avea întotdeauna horn, iar cele mai multe locuinţe având o simplă gaură în acoperiş deasupra vetrei pentru aerisire. Încălzirea pietrelor avea loc probabil în încăperea unde se afla vatra de foc (anexă, bucătărie, etc.), iar „OALA DE ÎNCĂLZIT CASA” se afla într-o altă încăpere. Pentru încălzirea vasului și a apei se foloseau pietre obişnuite de râu, dar puteau fi folosite şi pietre vulcanice, recunoscute ca având proprietăţi de transfer termic mult mai bun decât pietrele obișnuite.

„Oala de încălzit casa”, sau „Oala calorifer” ce se folosea acum 1.000 de ani, „extrasă” din situl de la Negrileşti, poate fi admirată, restaurată și conservată, la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, acolo unde muzeografii vă pot explica și modul ei de folosire.

Sursa: George V Grigore
Adaptare: Carmen Pankau








💢VECHI SIMBOL SACRU: NODUL DACIC, CUNOSCUT ȘI DREPT NODUL DRACULUI


Printre simbolurile foarte vechi păstrate în tainița Maramureșului istoric, cel construit numai din lemn, lut și piatră se păstrează și cel numit „NODUL DACIC”, sau „NODUL DRACULUI”. Sinonim cu celelalte „noduri” din istorie (Nodul lui Isis, Nodul lui Solomon, Nodul lui Hercule, Nodul Gordian, etc.), acesta este o construcție reală, dar și imaginară și magică în același timp. El reprezintă zona în care timpul vechi se întretaie cu timpul cel nou, iar ambele capete se adună într-o zonă de bulversație totală. Atunci este vremea lui Bachus – DIONYSOS, când toate vor fi percepute ca „dublate” (amestecate), ca într-o beție reală. Imaginea Celuilalt Tărâm se va contopi cu realitatea, iar din toate acestea se va metamorfoza un timp nou și o lume nouă. Dar cum poate fi ceva real și imaginar în același timp, vă lăsăm să descoperiți singuri. Cert este că în Maramureș, NODUL DACIC a devenit o curiozitate pe la târgurile de artă populară, căutat fiind de curioși, precum este și poarta maramureșeană cu ale sale încondeieri.

În atelierul său de lucru sculptorul Lucian Marchiș, fiul sculptorului Ioan Marchiș, cel care a scris și cartea „Nodul Dacic”, carte care propune câteva experiențe de cunoaștere a acestui desavârșit arhetip plastic al Tradiției Primordiale, „sapă” în lemn noduri noi, la vremuri noi. „Nodul” nu este făcut oarecum, ci el este alcătuit din elemente de lemn de diferite esențe: tei, frasin, paltin, nuc, alun, păr, prun, brad, dud – simbolizând AMESTECUL PRIMORDIAL -, iar la final sunt date cu un strat de ulei de in pentru strălucire și protecție. Pentru început, se taie lemnul, apoi elementele sunt puse față în față, constituind trei perechi de elemente perpendiculare care se îmbină două câte două, ca într-o îmbrățișare, organizând un corp geometric perfect care închide în centrul său un gol cubic unde sunt introduse pietricele care prin mișcare, provoacă un sunet („zurgălăul”; acesta se zguduie, tot astfel cum planeta va deveni un shaker uriaș, ce va „mișca” tot ce este vechi, spre nașterea noului). Acestuia îi mai spune și „NODUL DRACULUI”, pentru că odată construit nu se mai poate desface, decât dacă lasă meșterul un element secret, ca un cifru, care poate provoca despărțirea elementelor.

Simbolurile aflate în memoria ancestrală a culturilor preistorice au reușit să pătrundă și să supraviețuiască până azi în cultura populară prin diferite forme, pe covoare și materiale textile, în lemn sau ceramică, în piatră sau în vestimentație, dar și în basme, mituri, legende și cântece. Nodul e unul din simbolurile sacre ale omenirii, păstrat în tolba Maramureșului istoric de mii de ani. Dacă este să privim în istorie, putem vedea că în Egiptul antic întâlnim „BUCLA LUI ISIS”, sau „NODUL LUI ISIS”, cel ce conferea purtătorului șansa de a obține bunăvoința și protecția acestei zeițe și simboliza „sângele lui Isis”, precum și puterea acesteia. Adesea confecționat din carnelian, acest talisman proteja împotriva oricărui rău, asigurând totodată bunăvoința lui Horus. „Bucla lui Isis”, lucrată din aur, era pusă la gâtul celor decedați în ziua înmormântării, pentru a le deschide acestora toate porțile locurilor ascunse în călătoria prin tărâmul subpământean și era un chezaș al favorurilor lui Isis și a fiului ei, Horus.

Un alt nod „istoric” este NODUL LUI SOLOMON (latină: sigillum Salomonis). Acesta este numele cel mai comun al unui motiv tradițional decorativ folosit încă din antichitate și întâlnit în multe culturi. În ciuda numelui său, acesta este de fapt clasificat ca o „legătură” și nu este cu adevărat un nod, potrivit definițiilor din teoria matematică a nodurilor.

„NODUL LUI HERCULE” (Heracles) era legat de taina căsătoriei. În ziua nunții, un brâu lat din lână de oaie era legat în jurul taliei tinerei căsătorite cu un „nod al dragostei”, sau Nodul lui Hercule. Nodul reprezenta virginitatea miresei, dar simboliza și fertilitatea legendară a eroului antic. Nodul era, adesea, considerat ca și o amuletă protectoare a noii căsnicii. În noaptea nunții, mirele trebuia să desfacă nodul și să devină asemănător lui Hercule, care a avut 70 de copii.

Un alt nod este „NODUL GORDIAN”. Un oracol a prezis că neînțelegerile din Frigia vor lua sfârșit, când regele va urca cu carul până la templul lui Zeus. Gordius, un simplu țăran, a fost ales REGE AL FRIGIEI și, drept mulțumire, a urcat cu carul la temple, închinându-l lui Zeus. Oiștea carului era însă legată de jug cu un nod atât de complicat, încât nimeni nu-l putea desface. Oracolele au prezis că cel care va reuși să desfacă Nodul Gordian va deveni stăpânul Asiei. Mai târziu, Alexandru Macedon ar fi tăiat nodul cu sabia, împlinind prezicerile și punând stăpânire pe partea de vest a Asiei. A rămas în istorie sintagma de NOD GORDIAN, ca o dificultate extrem de mare, greu sau imposibil de rezolvat.

În TEZAURELE GEȚILOR de acum peste 2000 de ani întâlnim motivul nodului. Astfel toartele cupelor de argint aurit ale Tezaurului de la Sâncrăieni sunt „ÎNNODATE”, în mod symbolic, fiind „SUPRAVEGHEATE” la partea superioară de simbolul acvilin al MAMEI GAYA VULTUREANCA.

Asemănător cumva cu „Nodul dacic”, sau „Nodul Dracului”, este și „KONG MING LOCK” – lacătul chinezesc. Kong Ming Lock este o jucărie intelectuală tradițională chinezească. La prima vedere, pare asemănătoare Nodului Dacic. Ambele sunt create din bucăți de lemn, tăiate după un anumit tipar și asamblate pentru a crea un nod sau o stea. Chinezii l-au gândit și sub forma unui cerc. Diferența este că Nodul Dacic, odată asamblat, nu poate fi desfăcut, decât dacă i-a fost lăsat un cifru, adică o bucată de lemn care odată scoasă de la loc, poate desface nodul. Se mai spune despre Kong Ming că este o jucărie inventată de către Zhuge Kong Ming cu aproximativ 2000 de ani în urmă, având la bază și respectând principiile metafizicii chinezești.

Această jucărie a fost foarte populară printre oameni. Partea concavă și convexă din interiorul jucăriei se potrivesc perfect. „Lacătele Kong Ming” sunt de diferite forme și dimensiuni, cu diferite structuri interne. De obicei, sunt ușor de separat (desfăcut) și dificil de reasamblat. Asemănarea dintre Nodul Dacic și această mică jucărie chinezească pare credibilă după ce privești și asemănarea dintre ceramica cucuteniană din Vatra Vechii Europe și ceramica chinezească din aceeași perioadă istorică (cultura Yangshao). Simbolul „Nodului încurcat” a rămas în istorie, până și în expresia „A FĂCUT PE DRACU GHEM”, pentru că ițele istoriei se mai încurcă câte odată!

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau







miercuri, 25 septembrie 2019

SMARANDA BRĂESCU – PRIMA FEMEIE PILOT DIN ROMÂNIA


Printre curajoasele femei ce au abordat granița dintre cer și pământ s-a numărat și românca SMARANDA BRĂESCU. Aceasta a fost prima femeie PILOT din România, prima femeie PARAȘUTIST cu brevet din țara noastră, dar și campioană europeană la parașutism (1931), iar apoi CAMPIOANĂ MONDIALĂ. În 1932 Smaranda Brăescu bătea recordul mondial deținut de un american, cu saltul de la 7.233 m, în 1932, la Sacramento, SUA. Acest record înregistrat, a fost neegalat timp de 20 de ani. În 1932 stabilește primul record de traversare a Mării Mediterane cu avionul, în șase ore și zece minute, străbătând distanța de 1.100 km, între Roma și Tripoli.

Pare puțin fantastic… dar totul este adevărat. Această „amazoană” a cerului s-a născut în satul Hănțești, comuna Buciumeni, din județul Tecuci (interbelic), actual în județul Galați, la 21 mai 1897. Între anii 1924-1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică. La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri. La 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa „Crucea de Aur”. Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 se avântă peste apw și stabilește primul record de traversare a Mării Mediterane, între Roma și Tripoli. În acealași an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma saltului realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani.
Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Ea fost una din puținii instructori de parașutiști militari. Smaranda Brăescu a activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa. În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități (între care: generalul Aldea, prof. univ. dr. Grigore T. Popa), a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic. Smaranda Brăescu fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie, nefiind găsită în procesul „Sumanele Negre” ca făcând parte din Mișcarea Națională de Rezistentă (MNR) organizația „HAI” împreună cu comandantul Companiei de Misiuni Speciale din cadrul Batalionului Parașutiști căpitanul Mihai Țanțu și Victor-Ionel Sassu (ofițer parașutist). Ascunsă de oameni de suflet – prof. univ. Ion I. Gheorghiu din Iași și preotul Matei Dumitru – nu a mai fost găsită niciodată. A fost căutată și de oficialitățile sovietice pentru a face instrucția soldaților sovietici.

O versiune acceptată în general este că Smaranda Brăescu a decedat pe data de 2 februarie 1948. Potrivit cercetărilor întreprinse de prof. Neculai Staicu – dar încă neconfirmate – mormântul ei s-ar afla în Cimitirul central din Cluj, unde ar fi fost îngropată sub numele de Maria Popescu, la o poziție concesionată în anul 1970 unei alte persoane.

Alintată „REGINA ÎNĂLȚIMILOR”, Smaranda Brăescu mai are în palmaresul aeronautic o serie de raiduri aeriene europene, participarea la numeroase mitinguri aeronautice interne și internaționale și nu în ultimul rând participarea ca voluntar în cel de-al doilea razboi mondial, atât pe frontul de est, cât și pe frontul de vest. Vorbind cu reporterii, Smaranda Brăescu descrie astfel salturile ei cu parașuta: 

„Ești curios să știi, ce senzații stranii am, când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer și pământ? Ar trebui o atentă și meticuloasă notație psihologică, care să înregistreze clipă cu clipă, sbuciumul și frământarea mea intimă. Cu două zile înainte, sunt prada unei stări de spirit particulare. Nu se poate descrie. Se simte. În sfârșit, am ajuns pe stadion. Mecanicii mi-aduc parașuta. Trebuie s-o aranjez. Îmi tremură tot corpul, dar mâna lucrează calmă, liniștită, cu precizie matematică, cu calcul științific. Când m-am urcat în avion și când se îndepărteză de pământ, am nervi. Sâcâitori, enervanți. Avionul face câteva viraje. Căutăm locul prielnic pentru săritură. Ei bine, se întâmplă atunci un fenomen surprinzător, a cărui taină n-am reușit încă s-o descifrez. Nervii înghiață. Nerăbdarea se risipește. Starea aceea particulară se pierde în înălțimi… Intervine calmul. Lucrez cu atâta tact și cu atâta sânge rece, încât, mai târziu, în ceasurile mele de insomnie și de meditație, mă minunez singură. Dar, iată, am ieșit din cabina avionului. Cu o mână crispată, cuprind bara rece, mă uit în jos, privesc terenul, privesc altimetrul, care indică înălțimea, fac o rugăciune mută… și-mi dau drumul. Din momentul în care mă arunc și până când se deschide parașuta, trec prin cele mai grozave chinuri. Mă întreb înfrigurată: – Se deschide ori nu se deschide? Două alternative: moartea sau viața. Secundele mi se par ceasuri. Inima îmi stă în loc. În sfârșit, simt o scuturătură puternică. Parașuta s-a deschis! Nu-ți poți închipui, câtă dragoste porți în aceste momente pânzei aeriene, care te-a salvat! Mă uit în jos, mă uit în toate părțile. Se aud : murmurul mulțimii, aplauzele, muzica. La 100 metri deasupra pământului, trec prin al doilea sbucium. Simt că vin prea repede. S-ar putea să cad sdrobită în țărână. Nu mi-e teamă de moarte, m-ar durea o invaliditate, dar m-ar chinui mai greu insuccesul…”

În anul 1978, în memoria eroinei, a fost înființat Aeroclubul „Smaranda Brăescu” de la Tecuci – județul Galați. Activitatea de parașutism s-a desfășurat pe fostul aerodrom militar din NV orașului. Odată cu revenirea aviației militare – unitatea de elicoptere – sportivii și-au continuat pregătirea în sediul din zona centrală, urmând ca zborurile/salturile să se desfășoare în paralel cu armata. În anul 1998, în urma reorganizărilor administrative ale Aeroclubului României, se desființează aeroclubul de la Tecuci, alături de cele de la Galați, Timișoara, Tulcea și Constanța. În anul 1990 a fost înființat Batalionul de parașutiști 498 – Bacău, care din 1996 poartă denumirea onorifică de Batalionul „Smaranda Brăescu”, acesta fiind prezent în numeroase teatre de operațiuni din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina, Kosovo. Cu numele „Smaranda Brăescu” au mai fost botezate: o stradă din București, o aeronavă a companiei Tarom, iar la Muzeul Aviației îi este dedicat un stand de prezentare. Aeroclubul României, de asemenea, a numit Aeroclubul teritorial din Oradea cu numele „Smaranda Brăescu”, numeroase competiții fiind dedicate eroinei parașutiste. Pentru cinstirea memoriei ilustrei campioane, Compania Red Bull a înființat „Ordinul Smaranda Brăescu”, dedicat tinerelor parașutiste din România. Cu acest prilej, personalitatea Smarandei Brăescu a fost adusă în actualitate, în stilul „vulcanic” al acțiunilor „Red Bull”. În luna decembrie a anului 2010 a fost lansat „Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu”, semnat de Ana Maria Sireteanu și Tudor Sireteanu, strănepoți ai renumitei parașutiste românce.

„Regina Înălțimilor”, Smaranda Brăescu, ne privește de undeva de acolo de sus și ne încurajează să avem aripi în tot ceea ce facem: aripi pentru zbor, pentru ceea ce este frumos, aripi pentru curaj și onoare, pentru dăruire și valoare, dar și pentru vise…

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau





☀️REÎNTOARCERE


Ascultăm și NU auzim, privim și NU vedem, atingem și NU simţim, vorbim și NU spunem nimic, vieţium și NU trăim…

Animalele nu știu să vorbească, însă știu să comunice. Oamenii știu să vorbească, dar NU mai știu să comunice! Am devenit mici roboţei?!

Suntem mereu nemulţumiţi, pentru unii Soarele este prea roșu, prea galben, Cerul este prea albastru, noaptea prea…

Trecem tot mai grăbiţi și nepăsători pe lângă tot, nu mai avem timp și chef de nimic. Suntem orbi la ceea ce se petrece cu adevărat în jurul nostru.

Sunten adânciţi numai în gândurile noastre, în necazurile noastre, în grijile noastre, în tot ce este negativ.

Devenim tot mai arţăgoși, agresivi, indiferenţi, nu mai știm ce este empatia, devenim tot mai insensibili, egoiști, recalcitranţi, nu mai avem discernământ.

Avem un singur gând și dorinţă: să avem, să avem, să avem…

NU MAI VREM “SĂ FIM”, ci “să avem“! Trăim într-o permanentă tensiune, într-o adevărată “concurenţă”. Vorba noastră: “Nu se mai înţelege om cu om“ a devenit o realitate.

O mare contribuţie la acest trist deznodământ tragic o are, și este plătită pentru asta, mass-media, care ne spune și ne “educă” ce să gândim, unde să mergem, ce să facem, ce e bine și ce este toxic, pentru ei, desigur.

Trăim într-o lume gălăgioasă și foarte colorată. În acest fel suntem împiedicaţi să vedem realitatea. ÎNCHIDEŢI TELEVIZOARELE, care vă aruncă în aceeași iluzie de ieri, și asta zilnic! Reia legătura cu “Oamenii” și cu Natura.

Luaţi-vă timp să priviţi în jurul vostru, să savuraţi un apus sau răsărit de Soare, să ascultaţi ploaia și să simţiţi fulgii de zăpadă… Luaţi-vă timp să fiţi mai mult și mai des împreună cu cei dragi, să fiţi mai des în mijlocul Naturii și să o iubiţi din nou. Luaţi-vă timp pentru familia voastră, ascultaţi-vă copiii și nepoţii. Acestea toate sunt adevăratele comori ale vieţii, și nu hârtiile, denumite “bani”.

Ia-ţi timp pentru tine, ia legătura cu tine însuţi, învaţă să te cunoști singur, informează-te, ca să înţelegi CE se întâmplă în jurul tău.

Străbunii noștri au interzis sclavia, caz UNIC ÎN LUME. Și noi? Ne-am transformat, de bunăvoie și pe nesimţite, în slugi, și nici NU ne dăm seama, dar facem mereu „party“…

Adu-ţi aminte din ce Neam extraordinar te tragi și încearcă să înţelegi CUM s-a ajuns aici unde suntem, să ne fie indiferent de CINE SUNTEM și să fim “ce vor alţii”.

Noi suntem strămoșii Omenirii. Continuitatea noastră multimilenară este indubitabilă. Unii își inventează istoria și eroii, pentru că NU îi au. Noi avem cea mai veche istorie de pe pământ, suntem poporul Primordial, avem cea mai veche scriere din lume, cea mai veche Religie din lume, care, prin șiretlicuri și prin naivitatea noastră, ne-a fost (aproape) nimicită. Tot ce există astăzi se datorează Strămoșilor noștri Pelasgo-Geţi, care au fost primii în toate!

Să ne reîntoarcem la adevăratele noastre valori, să ne recâștigam demnitatea de oameni liberi, plătită cu multe sacrificii de către Străbunii noștri! Adu-ţi aminte că ești Român și NU uita asta, niciodată!

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

Autor: Carmen Pankau

PS: Treziţi-vă din somnul cel de moarte!








MOARTEA LUI FULGER de George Coșbuc



În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

Sărmanul crai! Când l-a văzut
Şi, când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaimă-n lături şi-a rămas
Cu pumnii strânşi, fără de glas,
Ca un pierdut.

Să-i moară Fulger? Poţi sfărma
Şi pe-un voinic ce cuteza
Să-nalţe dreapta lui de fier
Să prindă fulgerul din cer?
Cum pier mişeii dacă pier
Cei buni aşa?

Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt!
Când n-ai de-acum să mai priveşti
Pe cel frumos, cum însuţi eşti,
De dragul cui să mai trăieşti,
Tu soare sfânt?

Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb şi despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Şi tot palatul plin era
De plâns cumplit.

La stat şi umblet slabă ce-i!
Topiţi sunt ochii viorei
De-atâta vaiet nentrerupt,
Şi graiul stins şi-obrazul supt
Şi tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei!

- "De dorul cui şi de-al cui drag,
Să-mi plângă sufletul pribeag,
Întreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Să sar din pat, s-alerg în prag,
Să te cuprind!

Nu-l dau din braţe nimănui!
Închideţi-mă-n groapa lui -
Mă laşi tu, Fulgere, să mor?
Îţi laşi părinţii-n plâns şi dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!

Ah, mamă, tu! Ce slabă eşti!
N-ai glas de vifor, să jeleşti;
N-ai mâini de fier, ca fier să frângi;
N-ai mări de lacrămi, mări să plângi,
Nu eşti de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzeşti!

Şi tu, cel spre bătăi aprins,
Acum eşti potolit şi stins!
N-auzi nici trâmbiţile-n văi,
Nu vezi cum sar grăbiţi ai tăi -
Râdeai de moarte prin bătăi,
Dar ea te-a-nvins.

Pe piept, colac de grâu de-un an,
Şi-n loc de galben buzdugan,
Făclii de ceară ţi-au făcut
În dreapta cea fără temut,
Şi-n mâna care poartă scut
Ţi-au pus un ban.

Cu făclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
În noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamă peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.

Şi-ntr-un coşciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Să fii întreg ce-ai fost mereu,
Să tremure sub pasu-ţi greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.

Miraţi şi de răsuflet goi,
Văzându-ţi chipul de război,
Să steie îngerii-nlemnit;
Şi, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre răsărit!...

Iar când a fost la-nmormântat,
Toţi morţii parcă s-au sculat
Să-şi plângă pe ortacul lor,
Aşa era de mult popor
Venit să plângă pe-un fecior
De împărat!

Şi popi, şirag, cădelniţând
Ceteau ectenii de comând -
Şi clopote, şi plâns, şi vai,
Ş-oştenii-n şir, şi pas de cai,
Şi sfetnici, şi feciori de crai,
Şi nat de rând.

Şi mă-sa, biata! Cum gemea
Şi blestema, şi se izbea
Să sară-n groapă: - "L-au închis
Pe veci! Mi-a fost şi mie scris
Să mă deştept plângând din vis,
Din lumea mea!

Ce urmă lasă şoimii-n zbor?
Ce urmă, peştii-n apa lor?
Să fii cât munţii de voinic,
Ori cât un pumn să fii de mic,
Cărarea mea şi-a tuturor
E tot nimic!

Că tot ce eşti şi tot ce poţi,
Părere-i tot dacă socoţi -
De mori târziu ori mori când,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Şi rând pe rând
Ne ducem toţi!

Eu vreau cu Fulger să rămân!
Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân,
M-a duşmănit trăind mereu
Şi-a pizmuit norocul meu!
E un păgân şi Dumnezeu,
E un păgân.

De ce să cred în el de-acum?
În faţa lui au toţi un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!
Credinţa-i val, iubirea vânt
Şi viaţa fum!

Şi-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, şi sta-ngrozit. -
Şi-atunci un sfetnic a venit
Şi-n faţa doamnei s-a oprit,
Privind la ea.

Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.

Şi sprijin pe toiag cătând
Şi-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.

De cum te zbuciumi, tu te stingi
Şi inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris aşa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.

Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus.

N-am cap şi chip pe toţi să-i spui
Şi-aş spune tot ce ştiu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Şi ştiu pe Crivăţ cel turbat
Ca ţara lui.

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viaţa-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.

De ce să-ntrebi viaţa ce-i?
Aşa se-ntreabă cei mişei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte şi la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Şi de femei!

Trăieşte-ţi, doamnă, viaţa ta!
Şi-a morţii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorţi,
Dar dacă mor, ce grijă porţi?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morţi?

Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!

Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!

Ea n-a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Şi n-a mai înţeles ce-a zis
Şi nu vedea cum au închis
Sicriul alb - era un vis
Şi ea-l trăia.

Senini de plânset ochii ei,
Vedea bărbaţi, vedea femei,
Cu spaimă mută-n jur privea.
Din mult nimic nu-nţelegea;
Şi să muncea să ştie ce-i.
Şi nu putea.

I-a fulgerat deodată-n gând
Să râdă, căci vedea plângând
O lume-ntreagă-n rugăciuni. -
"În faţa unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni!
Să mori râzând...

Şi clopotele-n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Şi-adânc, din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Şi nălţător:

"Nu cerceta aceste legi,
Că eşti nebun când le-nţelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!"






marți, 24 septembrie 2019

🎥Bucegi, frumuseţe și legendă




GURA DE RAI DIN MUNȚII BUCEGI UNDE OBOSEALA ȘI TOATE GRIJILE DISPAR BRUSC, IAR FUNCȚIILE ORGANISMULUI SE REGENEREAZĂ INSTANT


In munții Bucegi există o zonă de un kilometru pătrat în care organismul nu obosește, iar funcțiile fizico-chimice se revigorează brusc. Specialiștii spun că avem de-a face cu legendarul loc dintre cer și pământ.

Potrivit ziua. ro, în 1999, un institut de cercetări particular din București, angajat de o firma străină pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a găsit ceva care poate fi asimilat cu legendara “Gura de Rai”. E vorba despre o pantă cu o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o anomalie magnetică atipică, după cum o definesc specialiștii, zonă care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudată descoperire făcută vreodată în România.

In tradiția populară românească, Gura de Rai este un mediu intre cer și pământ cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca poziționare geografică, Gura de Rai este situată pe un picior de munte și se deschide într-o pajiște înaltă sau un gol de munte. Conform “Mitologiei Romane”, cartea lui Romulus Vulcănescu, Gura de Rai este sinonimă cu “plaiul”, iar autorul consideră că acestor zone mirifice li se relevă caracterul sacru si prin titulatura mitropoliților romani, denumiți “exarhi ai plaiurilor”. Romulus Vulcănescu subliniază ca în zona Gurilor de Rai s-au încuibat cu timpul Nedeiele, sărbători populare și instituții complexe etnoculturale sătești cu implicații mitologice.

Sabina Ispas, cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor, consideră ca termenul de “Gura de Rai” exprimă o realitate simbolică a sacrului și una metaforică, în poezia populară, ca imagine artistică a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o tradiție populară, fără o bază în realitatea concretă, palpabilă.

Acestor date li s-a adăugat însă și o imagine fizică, concretă, a unei “Guri de Rai”, un loc cu o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat, care are efecte terapeutice excepționale asupra organismului uman. În 1999, Institutul particular de cercetare “Terra” a fost angajat de o firmă romano-franceză să studieze o zonă din Bucegi, situata în apropierea Peșterii Ialomicioara. Societatea era interesată de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone și a oportunității de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialiști din mai multe domenii, în special fizicieni și geofizicieni. Cercetările s-au făcut cu aparatură de geodetecție.

După mai multe zile de urcat și coborât pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stănică, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzațional în preajma vârfului Doamnei: ajuns într-un anume loc, i-a dispărut oboseala. 

“Ne-am speriat când ne-a strigat alertat, nu știam ce s-a întâmplat. Evident că am privit cu neîncredere fenomenul, la început. În timp însă am constatat, pe propria noastră piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigațiile asupra acestui loc”, spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.

Primul stadiu al investigațiilor a constat în verificarea tuturor versanților din zonă. “Am constatat ca oricât ai urca, oricât de obosit ai fi după mers, în momentul în care ai ajuns în zona respectivă dispare oboseala, lucru care nu se manifestă pe alți versanți. Este vorba de o revigorare a funcțiilor fizico-chimice cu o rapiditate ieșită din comun”, declara Dumitru Stănică.

A doua fază a constat în testarea medicală. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecărui subiect care urca panta cu “ciudățenii”. Testele medicale au fost reluate și pe o alta culme din apropiere, cu o înălțime aproximativ similară. Rezultatele au condus către o singură concluzie: în zona cu pricina, exclusiv, se întâmplă ceva deosebit. Nu numai că ritmul cardiac își revine uluitor de repede, deși urcușul se face pe o panta abruptă, dar oamenii în vârstă care au fost supuși testelor au declarat o stare de bine general când stau în acel loc.

S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferențială, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot măsura, printre altele, magnetismul Pământului. Asa a fost depistată o anomalie magnetică atipică, pe o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat.

“Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialiștii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarței terestre sau în alte asemenea fenomene geologice care se înregistrează într-o forma atipică pe diagrame. Aici e vorba însă despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stănică, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a știut să-l interpreteze. In acel moment am făcut legătura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp și care se manifesta printr-o emisie de radiații patogene, încă rămase cu o origine necunoscută”, ne-a spus Vasile Rudan.

Problema zonelor geopatogene – sau a anomaliilor magnetice atipice malefice – a fost ridicată de Institutul “Terra” cu mai mulți ani în urmă. Un nod geopatogen înseamnă un loc în care se manifestă fenomene de natură necunoscută care sunt ostile vieții.

Trebuie menționat însă că existenta acestor zone “rele” este cunoscută de societatea omenească de foarte mult timp.

În China antică, spre exemplu, nimeni nu avea voie să construiască o locuință pană ce zona nu era testată de specialiștii imperiali, oameni înzestrați cu capacități paranormale, pentru a vedea dacă subsolul are sau nu are “colții dragonului”. Dacă acești “colți” subpământeni erau detectați de funcționarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casă.

Pornind de la aceeași idee, în perioada interbelică, o serie de experiențe dintr-un orășel din Elveția au condus la teoria “Rețelelor Hartmann”. Doctorul Ernst Hartmann a observat ca șoarecii aflați într-o anumită încăpere stăteau grupați după direcția liniilor și nodurilor unei rețele invizibile. Aceiași șoareci se comportau însă normal într-o încăpere diferită. Acest tip de reacție al animalelor i-a dat de gândit și astfel a început să studieze fenomenul și să tragă concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoarței terestre ascunde rețele longitudinale și latitudinale malefice. Fenomenul se manifestă însă ca atare doar în nodurile de la întretăierea acestor rețele.

“Descoperirea absolut întâmplătoare a zonei benefice din Bucegi, “Gura de Rai” în tradiție populară, vine sa rotunjească ceea ce știam până acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rând ne întărește ideea ca nimic din ceea ce avem lăsat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel puțin un sâmbure de adevăr”, declara Vasile Rudan.


“Ceea ce am găsit noi în Bucegi are o dispoziție geografică identică cu cea descrisă în folclor. In al doilea rând, știm acum ce și cum să căutăm.

Pe diagrame, hărți ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascuțite, pe când cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai mulți ani am fost ocupați cu alte proiecte de cercetare și am suspendat investigațiile din Bucegi, dar intenționăm să reluăm cercetările și să facem chiar o demonstrație publică. Apoi vom lărgi zona investigațiilor, deoarece avem semnale că asemenea locuri deosebite se mai găsesc, cel puțin în zona Masivului Retezat. Interesant este faptul că din informațiile de pana acum rezultă ca fiecărei zone malefice trebuie sa ii corespundă, undeva în apropiere, o zona benefică, la o distantă de cel mult câteva sute de metri. Deocamdată nu vom divulga locația exactă”,
spune Rudan.

Acesta mai susține că, pe tema cercetării anomaliilor magnetice atipice din România, bune sau rele, urmează sa apară o carte și ca Ministerul Apărării se arată foarte interesat de acest domeniu.

Cercetătorii de la Institutul “Terra” speră să se realizeze, cu concursul Armatei, o hartă a României care să pună în evidentă aceste zone ieșite din comun.

În ideea existentei unor legături de natura spirituala foarte putin cunoscuta intre om și Pământ se înscrie și proiectul Conștiinței Globale. Proiectul Conștiinței Globale a luat ființă in anul 1998, fiind instalate, cu o dispersie mondiala, echipamente electronice interconectate în rețea, cu centrul la Princeton, SUA.

Breteaua de generatoare aleatorii arata apariția unor anomalii în funcționare în timpul unor evenimente ce afectează milioane de persoane. În general, aceasta conștiința globala a omenirii comunica cu Terra. Planeta anunță din timp orice catastrofa care urmează sa se producă. Acest comportament nu poate fi atribuit fizicii clasice. Pana în prezent, au fost amplasate 65 de generatoare numerice aleatoare în întreaga lume.

Sursa: știință și mister
Adaptare: Carmen Pankau





VINE TIMPUL ADEVĂRULUI!


Istoria strămoșilor noștri a fost crunt falsificată, pasaje întregi din ea au fost trecute de istoricii noștri sub tăcere. Noi nu ne cunoaștem propria istorie, nu ne cunoaștem adevăratele rădăcini, acesta este adevărul.


Carmen Pankau
„Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevărul, în care cartea faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece înţelesul.” Mihai Eminescu



🇷🇴 CELE MAI VECHI CUVINTE ROMÂNEȘTI (1)




luni, 23 septembrie 2019

NEGRU-VODĂ ESTE ANGRU-VODĂ


ANGRU este un termen compus în care Ana, în matriarhat, şi An, în patriarhat, erau zei ai Cerului din vechimea getică. Gru e forma prescurtată a cuvântului Grai. Deci Angru înseamnă Graiul Cerului, din care s-a păstrat numele de Crai pentru cel mai înalt rang din stat.

În oralitatea multimilenară sensul iniţial de Angru a devenit Negru, cu sensul de întunecat, codat, ascuns celor neiniţiaţi, dar şi ca indiciu pentru zona nordică a Terrei, desemnată din vechime prin Negru, adică zona în care soarele este mai puţin prezent, făcând nopţile mai lungi.

Geţia era cea mai nordică ţară, neînsorită, Bleakh, adică neagră. De aici provin termenii Blakhii, Valahii, Valahia şi bineînţeles că acel Vodă ce a întemeiat Ţara Românească, pe teritoriul Valahiei, poate să poarte şi numele de NEGRU, ca să se deosebească între alţi crai, mai ales că această ţară era vestită pentru pământul său negru spre deosebire de cel roşcat-cărămiziu din sudul Europei (în judeţul Cluj există localitatea Ugra, iar în zona Mureş Zagrai şi Zagar). Geţii nu sunt şi nici nu au fost NEGRI, ci bălai, cu ochii albaştri şi părul blond. Erau hiperboreii înalţi şi blonzi de sub Axa Boreală, consemnaţi de scrierile antice. Toţi regii şi voievozii erau predestinaţi de forţe cosmice în conştiinţa neamului ca purtători ai graiului ceresc, motiv pentru care glăsuirea lui Vodă, cu sensul de ordine, regulă, lege era sacră fiindcă prelua şi îndatoririle înaintemergătorilor deveniţi eroi de epopee.

Voievozii vrednici precum Negru-Vodă erau pomeniţi cu evlavie în apărarea rânduielilor străbune. UngroVlahia era Ţara sacră a valahilor – Ţara Românească, ce îşi rânduiau viaţa potrivit graiului ceresc moştenit şi păstrat de corpul sacrilor sacerdoţi ce orientau buna vieţuire a geţilor. Kara.Bogdania este Moldova şi poartă tot mesajul că este un dar ceresc. Kara înseamnă Gura Soarelui, simbolul cerului ce grăieşte, iar Bogdan a rămas un erou epic, darul trimis de Bog – Dumnezeu. Cuvântul Kara adăugat pentru ţări ca Bogdania, ori nume de regi şi voievozi, nu înseamnă negru, ci face trimitere direct la zeităţile primordiale. Ka înseamnă şi gură, iar a mân.ca înseamnă să duci cu mâna la gură; RA e Soarele din centrul Cerului sacru, aşa cum rai, rază, răsărit, Razelm, roman se referă numai la noi, urmaşii geto-dacilor. Turcii au numit multă vreme Ţara Românească ca fiind Kara.Iflac.

Voievodul este numit în popor şi CRAI (Ka.Ra.I, Karaion), deci grăitor cu sensul că glăsuirea lui este lege, fiindcă e luminat de o Gură de RAi, întocmai ca şi Luna care este numită din vechime şi CRAI nou, fiindcă e luminată de Soare. Craii sunt iniţiaţii luminaţi şi strălucitori, nişte guri de aur ale înaintaşilor, sunt apărătorii rânduielilor străbune. Interesant este faptul că la noi, românii, există din vechime şi Crăiţa şi Crăiasa, dar şi Crainika. Există dansul Crăiţelor îmbrăcate în costum naţional, cu bete, ortele din vechime, bentiţe, încrucişate pe piept ca şi cele ale Căluşarilor ori ale junilor Braşovului şi Sibiului.

Unii autori au rupt calităţile sacre de cele fizice şi au ajuns să nege existenţa fizică a Marilor ctitori de ţară, a acelor ANGRU Voievozi, şefi supremi, Crai, Crainici, Regi, Voievozi etc. Despre NEGRU-VODĂ, intrat cu acest nume în istorie, se spune că avea o ţinută fizică gigantică de 3 m şi că îşi alegea căpitanii din zona Buzăului, motiv pentru care era numit şi comanicul, cotanicul aşa cum cotensii şi coţii sunt localizaţi pe harta anticului Ptolemeu în această zonă getică, ulterior numită gotică, a trăitorilor statornici de când lumea în Curbura/Cotul Carpaţilor.

Referitor la statura lui Negru-Vodă, Romulus Vulcănescu reproduce în Mitologie română cuvintele unui martor când au săpat în necropola de la Scăieni: că mare a mai fost răposatul. Giganţii au fost strămoşii noştri şi ne stau mărturie altarele de cult cu turnuri imense, cu tronuri de piatră neobişnuit de mari aflate în multe locuri. Numeroase toponime din munţii noştri sunt atribuite lui Angru-Vodă: Tronul lui Negru-Vodă, Masa lui Negru-Vodă, Săritoarea (cascada) lui Negru-Vodă, Podul lui Negru-Vodă, Megalitul Negru-Vodă călare, Paşii lui Negru-Vodă etc.

În anul 1920, la 31 iulie, a fost deschis mormântul lui Angru-Vodă după 600 de ani. Pentru câteva clipe a apărut imaginea de demult a voievodului din secolul al XIII-lea, cu o statură neobişnuită pentru noi cei de azi, iar veşmintele erau pline de simboluri hiperboreene, cum sunt svasticile, catarama de la centură cu palatul cerului voievodal şi în centru lebăda albă cu chip de femeie, acea Zână Leto, mama gemenilor divini Artemis şi Apollo, ce se află pe cele două turnuri laterale, iar pe sigiliul se arată cerul cu mâna dreaptă.

Cântecele bătrâneşti spun că Angru/Negru Vodă a întemeiat legendara biserică de pe Valea Argeşului, adică Altarul de pe Vatra pe care s-a întemeiat Ţara Românească, numită şi UNGRO.VLAHIA - Valahia lui Angru, Nordica, Marea Valahie. Ungro.Vlahia este şi astăzi prezentă în numele Mitropoliei Munteniei. Legenda Mănăstirii Curţii de Argeş ne demonstrează că voievodul era un iniţiat în civilizaţia străveche fiindcă a întemeiat altarul de cult pe înţelepciunea Zamolselor femei reprezentate de Ana, soţia meşterului vestit. Soţia lui Manole purta în mod predestinat numele zânei primordiale a Cerului, cunoscută în cultul străvechi al geto-dacilor ca fiind Ana, Anika. Numele bisericii vechi este şi în zilele noastre Nicoară, adică Nika Oră, vorbitoarea ce transmitea mesaje. Toţi urmaşii lui Angru-Vodă se numeau Nicolae, numele creştinat. Nika.Oră este numele devenit Nicoară la care urmaşii au adăugat şi Fii de Basarabă, tot pe temeiuri cultice străvechi.

Angru-Vodă este contopirea eroului epic, a sacerdotului şi craiului ce poartă mesajul înţelepciunii străvechi de pe vatra neamurilor geto-dacice, dovedind înţelepciunea iniţiatică la care trebuiau să se ridice personalităţile statale, voievodale etc.

Bibliografie:
1. V. Lovinescu, Dacia hiperboreană, Editura Rosmarin, Bucureşti, 1996.

Sursa: Olimpia Cotan-Prună
Adaptare și foto: Carmen Pankau