STRUCTURA DE ORGANIZARE A STRĂBUNILOR NOŞTRI GEȚI, INSCRIPȚIONATE PE TĂBLIȚELE DE LA SINAIA

Informațiile scrise pe cele 73 de tăbliƫe de plumb de la Sinaia ne arată istoria noastră adevărată cu privire la structura de organizare a străbunilor noştri geți, a statului get, sistemul juridic, felul în care și-au apărat glia strămoșească. "Specialiștii" noștri susțin în continuare, fără niciun argument logic, fără nicio dovada ca ar fi false! Nu este aşa!

Străbunii noştri îşi spuneau rumuni sau geƫi, aşa este scris pe tăbliƫe, şi nu „daci“ cum i-au botezat cotropitorii romani. Ei îşi scriau identitatea de neam cu cuvintele rumun, riomion, ruomuon, rumuno, romuno sau falnici geti şi nu „daci“, iar ƫara lor o numeau sfânta Geƫia sau Giƫia. 
Strămoşul lor ancestrtal era Moş Ariminos, din care s-au tras ariminii/armanii şi rumanii. 

Conducerea neamului era asigurată de dage balo (adunarea neamului străbun), care alegea un mato (ocrotitor, conducător, părinte), care deƫinea funcƫia cât timp era sănătos la trup şi la cap. Din cei 54 de mato eu am reuşit să citesc numele a 43 de conducători ai neamului strămoșesc. Pe alte tăbliƫe, această conducere colectivă apare cu numele de soboru, gometi sau rada. Guvernul lor se numea agie, în fruntea căruia era mato. 

Conducătorul armatei se numea basileo, care era ajutat de un consiliu de razboi numit soto balo (sotii, însoƫitorii steagului get), iar cetățile lor întărite se numeau dabe. Țara era împărțită în sindii (ispravnicii), fiind conduse de către un sind. Organizarea administrativă era în cătune, sate și dabe, iar centrul de putere se numea dabo geto (cetatea neamului get), care a fost la început la Sarmisetuzo, mutată pe la 380 î.e.n. la Enisala (judetul Tulcea), iar pe la anul 330 î.e.n. a revenit din motive strategice la Sarmisetuzo. Pe tăbliƫe sunt menƫionate şi legăturile de sânge, care formau satre în cadrul unor comunităƫi. 

Armata era organizată în polcuri şi avea două corpuri distincte: daco armosa (armata nobililor), care pornea prima în luptă şi gloto armosa (armata gloatei sau a poporului), care suplimenta forƫele primului corp sau îl înlocuia complet. Echiparea armatei era asigurată de dage balo, iar conducătorii corpurilor de armată erau numiƫi tot de adunarea neamului. Oamenii nu aveau voie să se mute dintr-un loc în altul decât cu aprobarea dabei de care aparținea. 

Pe tablite, numele apei care despartea Getia de Mesia a fost scris numai Istru dar niciodata Danubius. Nazdravanul mioritic nu ar fi facut asemenea timpenii pentru că, aşa cum susƫin ,,specialiştii” era genial sau erau o gaşca de rauleni geniali! 

Si capitala statului get a fost scrisă Sarmisetuzo, iar o singura data pe la anul 300 î.e.n. în varianta Sarmiegetozo, dar niciodata Sarmizegetuza sau Sarmisegetuza, aşa cum ar fi fost firesc pentru un fals. Capitala geƫilor – dabo geto – este menționată pe toate tăblițele care sunt turnate aici, dar niciodată nu este amintită Ulpia Traiana Sarmisegetusa, noua capitală zidită de cuceritori în alt loc şi pe care au menƫionat-o scrierile romane. 

Cetatea geților a fost descoperită în prima parte a secolului XX, aşa că "plăsmuitorul" nu avea de unde să știe aceste realități istorice! Meșterii în plăsmuiri spun că Sarmisegetuza a ajuns capitala geƫilor în timpul lui Burebista, când a unit triburile din câmpie şi din munƫi! Si aceste afirmații sunt niste nebunii ale unor indivizi cu minte puƫină, dar mult venin faƫă de istoria neamului nostru. 

Cea mai vechie menționare a capitalei geților (dabo geto) este pe tablita 16, unde se povestește moartea conducătorului Baicu, care trebuie ,,să-şi doarmă somnul de veci în Sarmisetuzo, cetatea geților/dabo geto”. Această tăbliƫă este turnată pe la 560 î.e.n. pentru că apar pe ea imaginile lui Zamolxe, aşa cum sunt redate în T 2. După venirea galilor pe toriştea noastră, avem T 11 de pe la mijlocul secolului V î.e.n., unde un preot get îl trece pe regele galilor la religia crucii şi aduce cu această ocazie un trofeu în Sarmisetuzo. 

Pe la începutul secolului lV î.e.n. capitala neamului get ajunge la Enisala, asa cum ne spune T 12. În acele timpuri, geƫii aveau o sărbătoare a neamului, unde erau chemaƫi toƫi cei de o mamă, adică geƫi, telagi, iliri, macedoneni. T 15 ne spune că Filip, tatal lui Alexandru Macedon, a fost rău bătut pe la 342 – 340 î.e.n., iar capitala neamului get era la Sarmisetuzo şi aşa a rămas până au distrus-o romanii.

Pe tăbliƫa 25 apar informaƫii despre conducătorul satului Dabica, ce-și însoară mândrețea de flăcău tare ca osul (voinic) cu Marica, fiica Sofiei. Ori urmele de locuire getică a acestei localități au fost descoperite în secolul XX, excluzând ideea pretinselor falsuri. 

Dromichete T 22, 23, avea centrul local de putere/daba la Sirmiu, Sierema (T 40) şi nu Helis, cum ne spune Diodor din Sicilia când povesteşte "înflorit" păƫania lui Lisimah! Pomponius Mela aminteşte despre o localitate Sirmium, undeva prin nordul Munteniei. Asemenea ,,greşeli” nu poate face un falsificator, mai ales genial! 

Tablita 15 ne dă informaƫii preƫioase despre războiul pe care l-a pornit Filip al-ll-lea al Macedoniei pe la anii 339 î.e.n. împotriva geƫilor, pentru că nu dorea să-l recunoască ca protector (bade). Cum falnicii geƫi nu aveau obiceiul să umble în patru labe în faƫa altora (asa cum o fac urmaşii lor astăzi), şi-au strunit sirepii, au dat săbiile la tocilat şi l-au așteptat pe badia Filipoi Enia să-l întrebe ce pofteşte de la toriştea lor. 

Pentru că urgia era mare, s-a adunat neamul geƫilor din toate ƫinuturile, şi rău i-au hăcuit pe macedoneni cu toata fala şi falanga lor. Propaganda macedoneană spune că getii, ca niste găini plouate, în frunte cu riga lor Cothelas, i-au aşteptat pe machidoni cu daruri multe pe malul drept al Istrului să nu mai obosească saracuƫii sa-l treaca. Şi atunci minciuna era la mare cinste, când se vântura în vânt freza vreunui riga sau neam de flutură steag! Genialul "plăsmuitor" nu putea să facă o asemenea greșeală, aducând alte informaƫii despre badea Filipoi, decât minciunile cunoscute deja de istorie! 

Tablita 51 spune ca Biseto ll, conducătorul neamului get, îl ajuta pe Dapisiu în confruntarea cu murdara Roma, iar situaƫia devine tot mai grea. Mesia se afla sub influenƫa militară a romanilor, chiar dacă geƫii din nordul Istrului nu acceptau ruperea gliei străbune în bucăƫi. Dio Cassius ne lasă informaƫii nu prea sigure despre campania lui Crassus împotriva geƫilor şi bastarnilor din anul 29 e.n. 
El spune că războiul a început după ce geƫii şi bastarnii au atacat pe protejatul lor Rolex, ce se ƫinea tare undeva pe la gurile Dunarii. În realitate bastarnii şi getii au atacat Mesia în centru, iar acest Rolex apare pe tabliƫa cu numele de Orolo, care a refuzat să mai plătească birurile către Sarmisetuzo. Revolta lui este reprimată de boero Biseto ll, ca mato al geƫilor, fără a se preciza rezultatele ulterioare. 
Dio Cassius spune ca acest Rolex, simƫind presiunea coaliƫiei geto-bastarne, cheamă în ajutor pe romani, care nimicesc ostile lui Dapix şi Zyraxes, cucerind şi dabele lor situate undeva la gurile Dunării. Tăbliƫa arată că aceştia erau doi conducători locali din Muntenia, fiind ajutaƫi de boero Biseto ll, au purtat lupte grele cu romanii, iar în anul 30 ajung amândoi mato. 

De aici trebuie să tragem concluzia că la acea dată, Mesia nu era provincie romană. Şi această tăbliƫă contrazice informaƫiile venite din surse vechi, infirmând ideea criminala a falsurilor. Din altă sursă am mai găsit o tăbliƫă, care povesteşte despre o solie trimisă de Dapiseu la sciƫii din cetatea Grono, pentru a plăti în groși solda cuvenită armatei acestui neam angajat să-i sprijine pe geƫi. 
Tot din această tăbliƫă aflăm că Dapiseu era acum singur conducator al geƫilor, Zoirasieo ori a dispărut de moarte bună, ori i-a făcut felul cel care a rămas mato. Numele monezii geților s-a păstrat mult timp pe teritoriul locuit de neamul nostru, pentru că în perioada feudală a circulat în Țările Române, Ungaria și Polonia o moneda care se numea groși. 

Pe tăblita 17, numele conducătorului geƫilor este Midai Glma. Grecii ne spun că cel mai cunoscut rege al frigienilor – neam getic, era Midas, dar în textul frigian el este scris Midai, aşa cum l-a scris şi strămoşul nostru. Dacă tăblițele ar fi false, numele folosit era Midas, pentru că textul frigian a fost descoperit la începutul secolului XX, iar șmecheria, susțin ,,specialiștii”, s-ar fi pus la cale în a doua parte a secolului XlX! 

Boero Bisto (Burebista- n.r. Carmen Pankau) este unul dintre puƫinii conducători amintiƫi de izvoarele antice de la care ne-au rămas tăbliƫele 36 – 44. Pe două din ele se povestește despre tentativele de asasinat asupra marelui conducător. Cuvântul boero nu vine de la slavi, ci a fost un titlu folosit de geƫii din Ardeal sau din Banat. Mai apare şi pe alte tăbliƫe la boero Biseto l şi boero Biseto ll şi la un flăcău get, tot boero Biseto, care îşi căuta soața în neamul bastarnilor. Tot pe aceste tăbliƫe sunt amintite moartea fiului lui Bisto şi conflictul cu bastarnii T 20. 

Ultimul conducator al getilor a fost Diogio/Diegio, care a încheiat pacea din Panonia la anul 89 și menționat de romani cu numele de Diegis. Decebal vine din confuzia cuvintelor dage balo(dage: adunare + bala: a conduce, fiara, steagul geƫilor). Datorită acestei confuzii a romanilor, specialiștii noștri l-au descoperit pe uzurpatorul Regalianus, că se trage din neamul lui Decebal! Ori la geƫi funcția de mato era o functie electiva, nu ereditara, situație identică și la emeşi cu lugal (conducatorul civil). "Plăsmuitorul" tăblițelor nu putea sa inventeze atâtea adevăruri. 

,,Tablourile de familie” T 2, 28, unde apar şi alƫi mato, decât cei de pe tăbliƫe, iar unii de pe tăbliƫe nu apar în tablouri. Un falsificator nu şi-ar fi permis asemenea ,,scăpări”! 

Concluzia este că tăbliƫele NU sunt falsuri, ci sunt originale. 

Sursa: Constantin Olariu Arimin, „Adevaruri ascunse“ 
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

ADEVĂRURI ASCUNSE, ȚINUTE SUB CHEIE, PE TĂBLIȚELE DE LA SINAIA

În luna august 2004 am găsit pe internet imaginile a 73 tăbliƫe plumb depozitate la Institutul de Arheologie din București. În cultura română, despre aceste tăblițe cu scriere getică nu s-a scris niciun cuvânt, fiind învăluite într-un mister absolut.

Unele informații, care nu pot fi dovedite cu probe, spun că după terminarea mănăstirii Sinaia în anul 1695 o parte dintre sihaștrii din munți s-au retras aici aducând cu ei şi tăbliƫele cu pricina. O altă variantă a apariƫiei acestor obiecte este că în anul 1875, când se săpau temeliile palatului Peleş, s-a descoperit o mare comoară formată din aproximativ 240 de tăbliƫe de aur și plumb cu o scriere asemănătoare cu a grecilor antici, dar folosind și litere latine precum și alte semne specifice acestor tăbliƫe și figuri de geți, oștiri, cetăți, simboluri divine și alte elemente care duceau la ideea clară că s-a descoperit o mare civilizație.

Numai că șeful guvernului României de atunci, Lascar Catargiu, a dăruit-o regelui Carol I, care a ordonat ca tăbliƫele de aur să fie topite, după ce s-au făcut copii. 

În anul 1956 puterea comunistă a confiscat de la mănăstire atât tăbliƫele de plumb, cât şi toate documentele care făceau referire la ele, şi totul a dispărut. În anul 1986 mai mulƫi cercetători din domeniul istoriei au afirmat în discutii particulare că înainte de al doilea război mondial, în subsolul actualului Institut de Arheologie din Bucuresti existau mai multe sute de tăbliƫe cu o scriere necunoscută pe care nimeni nu le-a cercetat! În prezent ar mai exista 35 tăbliƫe, după unii sau 70 după alƫii, dar fără documente de intrare şi fără a fi înregistrate în patrimoniul ei!

Tăbliƫele sunt scrise între anii 560 î.e.n. și iulie anul 106 e.n., când statul geƫilor a fost distrus de romani, iar ƫara a cunoscut un jaf fără seamăn. Limba folosită în aceste texte este limba română veche, care se găseşte identic sau asemănător în dicƫionarele de arhaisme şi regionalisme existente în România. 79 de cuvinte se găsesc numai în limba eme-gi (sumeriană), fiind dispărute din româna veche.
Tablita 1 consider că a fost turnată/scrisa pe la 1.600 – 1.500 î.e.n., pentru că de aici se trag semnele alfabetelor folosite de strămoşii noştri.

În anul 1982 am cumpărat cartea Civilizaƫia sumeriană, unde am gasit trei cuvinte, care m-au pus pe gânduri: "da", "nu" şi "inga". Ştiam ca aceste cuvinte sunt specifice numai limbii române, iar inga se foloseste numai în nordul Moldovei şi Maramureş. Am gasit pe internet în anul 2001 un dicƫionar sumerian-englez elaborat de J.A. Halloran.

L-am tradus în limba română şi bănuială mea s-a confirmat: limba sumeriană/eme-gi are aceeaşi rădăcină cu limba română. Am scris cu acest subiect o carte ,,Civilizatia soarelui”, publicată în august 2002. Arătam în această carte că avem 1.000 cuvinte identice sau asemănătoare cu eme-gi şi 1.400 de arhaisme şi regionalisme compuse din două sau mai multe cuvinte eme-gi.
Mai arătam că denumirile activităƫilor agricole, păstoreşti şi de organizare socială sunt în mare parte comune celor două limbi, iar creştinismul are multe elemente comune cu religia emeşilor.

Culturnicii de profesie au ieşit la atac şi m-au făcut în toate felurile, atât la TVR 1, cât şi la postul de radio Iaşi. S-a remarcat A. Vulpe, director la Institutul de Arheologie din Bucureşti, unde stau ascunse tăbliƫele de plumb ale strămoşilor noştri; I. Slusanschi, director al „Institutului de Lingvistică Iorgu Iordan“ Bucureşti şi Neagu Djuvara, istoric care a trăit până în 1991 la Paris.

Nu au avut reƫinere la limbaj, spunând despre cei care vreau să se uite pe tabliƫe ca sunt nebuni, indivizi cu minƫile rătăcite, diletanƫi, oameni fără conştiinƫă, dar nu au acceptat să-mi spun şi eu punctul de vedere. Iar într-un acces de nebunie genială A. Vulpe spune peste tot că tăbliƫele de lut descoperite de N. Vlasa la Tărtăria, ar fi chiar plăsmuirea acestuia! Despre tăblitele de plumb ale geƫilor, peste care el este stăpân, spune că sunt falsurile unui geniu, dar el şi-a dat seama numai în jumătate de oră! Aşa un „super-geniu“ nu are voie să fie contrazis!

La sfârşitul lunii noiembrie 2002 am trimis lui J.A. Halloran un mesaj cu 145 cuvinte comune limbilor româna si eme-gi dar care nu sunt în latină. La 17 decembrie 2002 îmi trimite următorul răspuns: 

,,Most vocabulary of the Rumanian language can by derived fom Latim, modified by Slavic influences. This happened after the time of the Roman empire. So you need to reassurse me and your readers that you have avoided attaching a Sumerian etymology to any wordthat as a Latin etymology. Are you familiar with the Larin etymologies gived for most Rumanian words?”

În publicaƫia „Formula As“ din 25 mai 2006, fiind întrebat despre legătura scrierii de la Tărtăria cu cea din Sumer, acelaşi J.A. Haloran spune:
"Cum se poate explica faptul că într-o regiune din vestul României înconjurată cu nume sumeriene… , s-au găsit trei tăbliƫe din lut local, cu pictograme sumeriene dar mai vechi cu 1000 de ani decît cele din Mesopotamia ? …Asumându-vă o origine trivială, recentă, romană, sigur că acestea nu vă mai aparƫin".

Acest individ nu a căzut în cap ca să-şi schimbe fundamental ideile cu privire la ce mi-a răspuns în anul 2002. Explicaƫia consta în faptul că textul din fişierul Adevăr, ajustat puƫin, l-am tradus în limba engleză şi l-am trimis în august 2003 către TV Discovery, Institutul de Studii Orientale din Chicago şi Institutul de Studii Orientale din Philadelphia.

Englezii au răspuns că au primit mesajul meu şi atât, însă americanii au tăcut mâlc. Sigur acest studiu al meu a ajuns şi în mâinele lui, dar smecherul a uitat să spună de unde vin aceste idei, pentru ca hoƫia intelectuală se practică şi la case foarte mari. Se pare că i s-a zbârlit moƫul către genialitate şi acestui nemernic!

Ghinionul lui J. A. Haloran este că el nu ştie cum sună limba română vorbită în graiurile noastre mioritice, altfel ar pune şi el de o şmecherie, aşa cum au făcut cei doi canadieni, care şi-au însuşit descoperirea insulinei făcută de N. Paulescu în 1923 şi cu această hoƫie au luat premiul Nobel, iar statul român nu a spus nici pâs! 

Suedezii au recunoscut nedreptatea în anul 1962, la protestele unui scoțian!!! 

Situaƫia este asemanatoare cu Alexandru Odobleja şi studiile lui în domeniul ciberneticii, care au ajuns pe căi ocolite la Norbert Wiener, iar „priceputul“ şi-a pus un moƫ de ,,prima-ntâi”!

Consider că a venit vremea ca românii să-și cunoască adevărata istorie, chiar dacă mentorii culturnici, dar și alte lichele, urlă că tăbliƫele sunt nişte falsuri ale lui Haşdeu, N. Densuşianu sau un geniu încă nedescoperit, iar cei care vor să le vadă de aproape sunt făcuƫi ca ,,nebuni, diletanƫi, nespecialişti, indivizi cu mintea rătacită” şi alte asemenea sofisme şi „fineƫuri“ academice.

Cum tăbliƫele cu scrierea getilor au fost ƫinute la popreală mai bine de 130 de ani, apariƫia lor pe internet în vara anului 2004 a produs o „efervescență creatoare“ şi multă „zburdălnicie“ în minƫile unor indivizi, dar şi o înverşunare fără margini din partea ,,specialiştilor”. De existenta lor am aflat şi eu în septembrie 2004 din aceeași sursă! 

Argumentele autenticității tăblițelor sunt infailibile în faƫa minciunii, dar cum la noi plăsmuirile au ajuns adevăruri sacre, orice canalie cu titluri şi ƫâfnă poate să facă istoria după propria nebunie și ticăloșie!

,,Argumentele” specialistilor ca tablitele sunt false

Vasile Pîrvan spunea că „sunt falsurile lui Haşdeu” și de aici a pornit ideea criminală că un plăsmuitor vrea să ne batjocorească adevărata istorie. Dar până în prezent nimeni nu a avut curajul să facă publice falsurile şi tâmpeniile lui Pîrvan, care au mutilat istoria noastră veche.

Alexandru Vulpe, director la Institutul de Arheologie Bucureşti, în publicaƫia „Formula As“ din martie 2006 spune: 

„falsurile sunt realizate de un geniu dar mie mi-a fost deajuns o jumatate de ora ca să-mi dau seama”!

Chiar aşa este cultura româna ƫinută la degetul mic de nişte „genii“ şi „super-genii“! Când prostia și incompetența au ajuns moƫ, înseamnă că este loc de mai rău.

Alexandru Suceveanu, director adj. la aceeaşi institutie, în publicaƫia „Ultima oră“ din 16 februarie 2005 spune: 

„copiile au fost ale lui Nicolae Densuşianu, care a scris şi „Dacia preistorică“, ce este pocalul de aur al tracomanilor, noi am fost buricul lumii, de la noi s-au tras toate etc…
Astfel, tăbliƫele ar fi copii a demenƫei lui Densuşianu, făcute la Iaşi, unde s-au făcut şi alte falsuri”.

Si acest individ bate câmpii în nebunia lui obraznică. Dacă spune „specialistul” că tăbliƫele sunt copii, înseamnă o recunoaştere indirectă a autenticităƫii lor, pentru că orice copie este făcută după un original, adică să înƫelegem că NU sunt falsuri.

Şi ne mai trimite el, plin de semeƫie, să căutam smecheria pe coclaurile Iaşului pentru că acolo s-a pus la cale tâlhărşagul. Dar la Sinaia, unde s-au făcut copii după tăbliƫele de aur din porunca lui Carol l, mai există persoane în viaƫă care pot depune mărturie că au avut în mână copii după aceste tăbliƫe, despre care ştiau multe persoane din acest oraş.

Cât priveşte „demenƫa“ lui Densuşianu şi nebunia tracomanilor, tovarăsul culturnic dă dovadă de o mare neghiobie. În „Dacia preistorica“, pe care cu siguranta ca nu a citit-o, Densuşianu NU spune niciodata ca neamul nostru vine din cel al tracilor, ci el aminteşte pe hiperboreeni, ca un popor mitic de unde vin pelasgii, ariminii cu toate ramurile lor și riminii sau rumunii cu răzleƫirile lor în cele patru zări.

Iar povestea privind "originea dacilor din traci" îi apartine secăturii de Pirvan. Dacă Haşdeu sau Densuşianu ar fi ştiut de tăbliƫe, cu siguranƫă că hulitorii nu mai erau astăzi directori la instituƫia amintită. Pentru a nimici smintelile lui Suceveanu, am să amintesc faptul că pe internet exista site-ul proel.org, realizat de mai multe universităƫi din Spania în colaborare cu lingvişti din U.S.A., având ca subiect originile limbilor şi a alfabetelor.

AURORA PEȚAN în publicaƫia „Gardianul“ din 2 iunie 2005 spune: 

"placuƫele sunt scrise într-o limbă preindo-europeană… Alfabetul secuilor nu are nici o legătură cu alfabetele de pe plăci, care sunt predominant grecești… limba folosită pe plăci nu seamănă cu substratul limbii române“. !!!

Nu exista cuvinte din „substratul limbii române”??? AURORA PEȚAN, alt „specialist“ care minte cu o neruşinare feroce!

În tabelul ,,Alfabetele geƫilor şi inspiraƫiile altora” arăt că 28 de semne din cele 33 ale alfabetului secuilor, se găsesc identic sau foarte apropiat cu semnele getilor. Iar acest alfabet al secuilor este luat de la românii din zona unde s-au aşezat, adică între izvoarele Bistriƫei şi Mureşului, ape pe care plutaşii le foloseau să transporte lemnele către câmpie.

Ei crestau lemnele cu diferite semne, care se găsesc în alfabetele geƫilor. Pe site spune „specialista“ Aurora Peƫan că tăblițele sunt scrise în limba „dacă“! 

Dacă tot veselosul spune fără opreliştea bunului simƫ ce-i bântuie freza, de ce n-am striga să audă neamul că tăbliƫele sunt scrise în hitită, curvită, hurită, smintită, zbârlită, luvită, fiecare pune de o limba şi-i trage tare! Dar şi prin Asia Centrala avem asemănări cu alfabetele siberiene sau brahmi din India, aşa că am putea presupune că tăbliƫele sunt scrise în kazară, tătară, chineză, amneză, că tot avem fiecare dreptul la interpretare! 

Sorin Olteanu, tracolog, filolog şi lingvist, într-un material pe internet îl face şuviƫe pe Dan Romalo, care susƫine că tăbliƫele sunt „scrise în greacă“, latină şi o limbă necunoscută, toată zicerea o pune într-o carte, iar Aurora Peƫan a „analizat“ fonetic, semantic şi filologic scrierea tăbliƫelor.(?)

Specialistul afirma că năbădăiosul plăsmuitor al tăbliƫelor s-ar fi inspirat „din alte scrieri mediteraneene, amestecând laolaltă hieroglife ale discului de la Phaistos, semne silabice cipriote şi ale linearelor cretane A şi B, care, toate treceau drept “scrieri enigmatice” prin sec. 19, şi se puteau găsi în orice carte de popularizare a preistoriei Greciei, …fie anonimul nostru a trăit într-o vreme în care cunoştinƫele despre „daci“ erau într-adevăr sumare, adică cel mult până la jumătatea secolului 19″ folosind limba română arhaică. 

I-am amintit specialistului că discul de la Phaistos a fost descoperit în anul 1908, iar Evans a descoperit în anul 1900 plăcutele cu scriere cretană, dar i-a trebuit 25 de ani numai să le transcrie fără a reuşi să le citească.

Specialistul mă pune la zid spunând că nu cunosc istoria limbii române şi afirma tăios: 

"Limba noastră nu are nimic în comun cu cea a dacilor, în afara câtorva cuvinte transmise vorbitorilor de latină din Dacia, şi apoi moştenite în română". 

Şi continuă:

 "Ce s-ar întâmpla dacă v-aş spune că în realitate plăcuƫele sunt scrise în greacă"? 

Adica pe Dan Romalo îl trage de urechi pentru că tabliƫele sunt scrise în limba română "cel mult până la jumătatea secolului 19″, iar mie îmi taie pofta de muncă spunând ca sunt scrise în "greacă"!

Specialiştii tot specialişti, o învârt cum vor ei şi nu le mai dai de capăt pentru că sfânta minciună poate oricând să fie adevar! Nimeni nu a citit tăbliƫele şi nu cunoaşte informaƫiile adevărate scrise pe ele, interpretările fiind imaginarul celor care pretind că le-au înƫeles, dar care nu are nimic comun cu conƫinutul lor.

Că miroase rău sminteala latriniştilor o spune geniul spiritualităƫii noastre, Mihai Eminescu. În articolul ,,Balcescu şi urmaşii lui” din noiembrie 1877, scrie: 

"Nicolae Balcescu e de altminterea o dovada, ca limba româneasca pe vremea lui si ‘nainte de dinsul era pe deplin formata si în stare sa reproduca ganduri atit de înalte si simtiri atit de adanci, încat tot ce s’a facut de atunci încoace în directia latinizarii, frantuzirii si a civilizatiei "pomadate" a fost curat în dauna limbii române".

Dupa câƫiva ani, lingvistul B. P. Haşdeu în studiul „Perit-au dacii ?“ demasca FALSURILE făcute de Petru Maior, Samuel Micu Klain, A.T. Laurian şi Papiu Ilarian în traducerea unor texte latine cu privire la cucerirea Daciei de către romani şi dispariƫia poporului dac! El desfiinƫează şi tâmpeniile pe care le-au tras iluştrii întelepƫi pe baza plăsmuirilor făcute şi care sunt temelia dogmei latinității. Înțeleg eu că atunci când vi se bagă furca în gât o lăsaƫi mai moale!

Toti specialiștii arătaƫi mai sus, dar şi puhoaiele de urlători din umbră, au o trăsătură comună, ei neagă cu vehemenƫa adevărului ce nu mai poate fi discutat, faptul că strămoşii noştri vorbeau o limbă, pe care noi cei de astăzi, o moştenim în cea mai mare parte, aşa cum dovedeşte studiul ,,Adevăr”.

Sursa: Constantin Olariu Arimin, „Adevăruri ascunse“
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

 

ORAȘUL DE SUB PĂMÂNT, SALINA OCNELE MARI

România are locații turistice cu care poate să se mândrească fără teamă pe plan continental sau mondial. Una dintre aceste locuri „de pobeste” este și „SALINA OCNELE MARI”, una dintre cele mai vechi mine de sare din țara noastră. Aceasta se află în localitatea Ocnele Mari din județul Vâlcea, la mai puțin de 10 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea. Încă din anul 1912 localitatea a început să fie amenajată ca stațiune balneară și turistică, locul fiind vizitat anual de nenumărați turiști, pentru aerul salin, ștrandurile cu apă sărată și nămolul sapropelic existent aici. „Salina Ocnele Mari”, renumită pentru aerul său salin, a fost amenajată, ca punct turistic, în anul 2009, apoi reamenajată în anul 2015.

Situată în partea central-sudică a României, în zona Subcarpaţilor Vâlcii, acesta se află foarte aproape de localitatea Ocnele Mari, unde vei vedea un indicator pe care scrie „Spre Salină”, iar la aproximativ 200 de metri, îți poţi parca mașina într-un loc special amenajat. Accesul în cavitatea subterană se realizează cu un autobuz modern și confortabil, în care te urci chiar din fața casei de bilete. Autobuzul trece, mai întâi, pe sub rampele pe care se transportă sarea, strecurându-se abil printr-un spațiu extrem de îngust. Apoi, ajungi în fața unui tunel care te determină să prevezi ce va urma: o cufundare într-o lume necunoscută, dar palpitantă în același timp.

Acompaniaţi de muzică clasică de calitate, la un volum care nu deranjează, pătrundem într-o lume stranie, cu lumini, forme şi culori ciudate, încărcată de gustul şi mirosul sării. În salină indiferent de anotimp temperatura este de 13-15 grade Celsius.

Exploatarea sării la Ocnele Mari s-a făcut din cele mai vechi timpuri. În această zonă au fost descoperite numeroase topoare–ciocan de minerit, datând din cultura epocii neolitice, a bronzului și a primei epoci a fierului. Probabil și datorită acestui lucru, conform dovezilor arheologice, aici se văd și astăzi urmele vechii cetăți dacice BURIDAVA, menționată de istoricul grec Ptolemeu.

Exploatarea sării în zona Ocnele Mari a continuat și în timpul cuceririi romane, dovadă fiind castrul roman de la Stolniceni, care a fost construit tocmai pentru a controla această zonă comercială. După cucerirea romană, sarea a fost extrasă și comercializată în folosul locuitorilor zonei. Localitatea Ocnele Mari a fost menționată pentru prima dată într-un document oficial în anul 1402. În evul mediu, exploatarea sării capătă o deosebită importanță, salina devenind astfel monopol domnesc.

Un avânt deosebit capată exploatarea minieră de la Ocnele Mari în timpul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, când sarea devine o importantă sursă de venit. Exploatarea de sare de la Ocnele Mari este unica și cea mai importantă din sud-vestul României, de aici și denumirea de Ocnele Mari. În secolele XVIII-XIX se sapă mai multe guri de ocnă, dar toate se surpă, rând pe rând, lăsând în locul lor adevărate ștranduri cu apă sărată. În anul 1957 mina a fost închisă din cauza unor surpări. La 30 iunie 2015, vechiul traseu turistic din Salina Ocnele Mari a fost închis, Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea oferind publicului un nou traseu turistic, de patru ori mai mare decât cel vechi, întins pe o suprafață de aproximativ 50.000 metri pătrați. Zona de vizitare, amenajată la o adâncime de aproximativ 100 de metri sub nivelul solului, are o înălțime de aproximativ 70 de metri, cu o temperatură interioară de 12-15 grade Celsius.

Noul traseu turistic, mult mai diversificat, cuprinde zona culturală, zona sportivă, zona de distracţie pentru copiii, zona de tratament, zona de distracţie, precum și o biserică, un restaurant, o cramă, o sală de ședințe etc. Cea mai dezvoltată zonă rămâne însă cea sportivă, care cuprinde terenuri de tenis, fotbal, baschet şi alte sporturi, la mărimea standard pentru competiţiile naționale.

Recent modernizată şi relansată în circuitul turistic, Salina Ocnele Mari continua să atragă turişti din toate colţurile lumii. Să cobori în Salina Ocnele Mari, poate fi o simplă curiozitate de turist, însă, dacă ai astm bronşic sau bronşita cronică, poate fi chiar soluţia suferinţelor tale. În pântecul sărat al Pământului, cu câteva sute de metri de mineral deasupra capului, intrăm într-o lume stranie, cu lumini, culori și forme ciudate, cu un aer special, încărcat de gusturile şi mirosurile sării.Temperatura constantă, aerul curat şi inhalaţiile sunt principalii factori pentru care oamenii aleg salina Ocnele Mari, ca un mijloc de a-şi menţine o bună stare de sănătate. Chiar aşa o şi recomandă medicii – ca un mijloc de întreţinere a stării de sănătate şi nu pentru a substitui tratamentul medical al unei anumite boli. Interiorul salinei este cu totul spectaculos, copleşind prin măreţie şi unicitate.

Salina Ocnele Mari poate fi vizitată de luni până duminică, de la 9-17, preţul unui bilet pentru adulţi fiind 20 de lei, pentru studenţi sau elevi zece lei.
Când timpul îți permite, orașul de sub pământ creat aici la Ocnele Mari și pentru tine, te așteaptă!

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau

🌻🌲🍄 REVENIRE

Dragi prieteni, cititori și… „observatori“!

După o pauză scurtă am revenit. Bine v-am regăsit!

Mi-a prins bine această pauză scurtă, pauză de la… tot, ceea ce recomand tuturor. Am adus în traistă, din abundenţă, multe informaţii, dar și liniște și mult soare.

Am redescoperit laturi noi, mi-am redescoperit noi orizonturi. În liniște este totul!

Este atâta gălăgie pe pământ, încât nu se mai aude cerul, spunea cineva. Liniștea o găsim în natură, să ne oprim gândurile, tot ce trebuie să facem este să ascultăm cu atenţie tot ce se petrece în jurul nostru, să simţim energia binecuvântată a pădurii care ne înconjoară și ne îmbrăţișează, liniștea și bucuria care te cuprinde. Să-ţi bucuri ochii și sufletul, să simți că ești din nou conectat cu Natura. Să simţi sub picioare pământul ancestral, iarba verde și roua. Să simţi pădurea fremătând, să asculţi vântul, să simţi ploaia, să simţi copacii… Departe de gălăgia (urbană) inutilă de zi cu zi… am uitat să simţim…

De când nu am mai privit în liniște Cerul înstelat, luna? De când nu am mai ascultat concertul greierilor și al broscuțelor? De când nu am mai observat câtă culoare este pe pământ? Să o facem mai des!

De multe ori este necesară schimbarea unghiului din care privim pentru a percepe adevărul, pentru a primi răspunsuri. Totul se schimbă permanent în viată, țelul, drumul, prioritățile și desigur noi. Ar fi rău dacă nu s-ar schimba nimic!

Este bine ca, din când în când, să verificăm ce are sens în viaţă și ce nu. Să mai închidem televizoarele, radioul, mass-media mincinoasă care ne-a dăunat enorm prin minciunile propagate de ei (de cei ce îi plătesc), și prin care ne-au construit, fără să ne dăm seama, o lume artificială în speranța de a nu descoperi realitatea.

Să ne trezim și realizăm că suntem manipulați cu nerușinare! Ce frumoasă ar putea fi viaţa și ce simplă.

Ne-am născut pe acest pământ străbun de zeci de milenii. Ne-am născut să fim liberi, fericiți și nu sclavi. Noi, românii, suntem urmașii direcți al celui mai vechi și nobil Neam de pe pământ, neamul Pelasgo-Get, singurul Neam pe pe Pământ unde sclavia a fost interzisă!

Oare de ce? Ce ne spune asta? Multe, foarte multe!

Aţi observant desigur că orice scriu, pașii mei mă duc, fără să-mi dau seama, la Străbunii mei, așa că, să ne îndreptăm din nou privirea spre istoria Străbunilor noștri în negura timpului….

Mergem împreună mai departe!

☀️Niascharian! Să renaștem!

Carmen Pankau

PS: Sunt copleșită și impresionată de rezonanţa de astăzi, am aruncat numai buzduganul, c-asa-i pe la noi, având de gând ca abia sâmbătă sa reiau șirul informațiilor, postărilor, însă… o fac chiar acum.

PPS: Am primit multe mesaje pe Messenger, fiind întrebată ce s-a întâmplat, de ce nu mai postez niciun articol, am dispărut, m-au pierdut. Mulțumesc frumos celor care și-au făcut griji de mine… Îmi merge bine, mulțumesc, am luat numai o mică pauză. 

🌺🌲🍄 PAUZĂ CREATIVĂ

Dragi prieteni și cititori,

postez zilnic, de luni și până duminică și chiar în zile de sărbătoare, fără pauză.
Îmi iau libertatea să fac o mică pauză creativă, să îmi încarc bateriile, să nu mă mai uit la ceas, să reiau contactul cu natura și cu mine, da, am cam uitat și de mine... sunt multe lucruri pe care le-am neglijat (jalnic) în favoarea comunităţii noastre.

Vreau să simt din nou soarele arzând, adierea vântului, să privesc cerul albastru și norii efemeri, să ascult foșnetul pădurilor și murmurul izvorului, ciripitul păsărilor, să simt iarba verde sub tălpi, să admir florile, și dacă am noroc, să aud și zumzetul albinelor… să simt din nou puţină libertate, ceea ce vă doresc și vouă!

Cât de lungă va fi pauza, o saptămână, două, mai mult sau mai puţin, nu știu…

În acest timp vom comunica telepatic, dacă vă vine un gând bun, vine de la mine! 😉

Vă trimit multă lumină și cele mai frumoase gânduri!

🌞Carmen Pankau

PS: cei de la Fb. iau și ei o pauză de mine, i-am cam pus în alertă…

LEGENDA LUI ROMULUS ŞI REMUS DEFORMATĂ DE ITALIENI

Legenda lui ROMULUS și REMUS, LEGENDA legendelor

La apogeul Imperiului Roman antic, poporul italic a preluat și a prelucrat o povestire de o mare însemnătate spirituală în istoria zonei respective cu privire la formarea unui stat puternic, stat cu oameni superiori genetic și invincibili în lupte.

De ce?

Motivul este justificarea morală și etică, dreptul lor de a subjuga și de a conduce întreaga lume cunoscută pe atunci! Acest obicei nociv de a prelucra istorisirile după nevoi politice se practică de atunci foarte des, motiv pentru care am pierdut multe informații prețioase privind originea identității civilizației noastre Pelasgo-Getice, neștiind astfel de unde venim și încotro ne îndreptăm!

Interesante sunt numele personajelor Romulus și Remus, care încep cu expresiile „RO” şi „RE”, adică cu litera semnificativă „R”. Cum se poate observa, cele două notații se referă la două forme imaginare ale simbolului „R”, cel ortograd și cel retrograd, respectiv central și exterior. Formele literelor de precizare „o” respectiv „e”, care urmează literei R, ne arată clar cele susținute de mine. În versiunea rămasă a legendei Ro-mulus întemeiază poporul roman antic, care într-adevăr a purtat o serie de victorii răsunătoare, dar din păcate Istoria a dovedit că simboul „R” a fost însușit pe nedrept de romanii de atunci, pentru care au fost nimiciți până la urmă de soartă.
Re-mus a fost marginalizat de la început, fiind exclus din formarea națiunii romane antice, deoarece nu prezenta garanții în șansele realizării scopului secret dorit de conducerea Romei antice. Însă originalul Legendei descrie totul altfel, altfel decât cum cunoaștem noi cele întâmplate. Se vorbește de o ”mare națiune” fericită pe culmile dezvoltării tehnico-științifice, care într-o zi s-a trezit cu patria distrusă de mânia Zeilor săi spirituali, respectiv de Natură.

ROMULUS a fost cel patriot, care a rămas cu o mică parte din populație pe meleagurile autohtone, unde luptând cu soarta neprielnică și cu necazurile multiple, reușește să refacă națiunea destrămată în urma plecării lui Remus cu majoritatea nemulțumiților.

Conform celor descrise națiunea ”RO” sub conducerea lui Romulus, păstrând și cultivând mai departe valorile avute pe tărâmul natal, s-a ridicat cu timpul pe culmile gloriei, redevenind puterea conducătoare în istoria pământeană. Remus, ajuns pe meleaguri necunoscute, a întemeiat poporul ”RE„ care la început, în urma cunoștințelor posedate, a avut un mare succes în viață. Însă nerespectând principiile pacifiste ale respectului și încrederii în general cerute de simbolul ”R”, pe care îl reprezentau și ei, urmașii lui Remus au fost părăsiți de șansă și taxați corespunzător de soartă. Au devenit doar o amintire, o amintire a trecutului nostru istoric!

Cele descrise au fost prelucrate ulterior de romanii antici INVERSÂND denumirile personajelor precum și rolul acestora în istorisirile prezentate, astfel ca să corespundă viselor de cotropire urmărite de Roma din acea vreme.

Cele relatate în legendă pare o povestire banală la prima vedere, dar dacă ne gândim bine, putem trage o concluzie foarte utilă. Indiciul ținutului material-spiritual de căutat trebuie să fie RO deoarece eliminativul corespondent RE este cel care trebuie aplicat! Adică, ATLANTIDA trebuie căutată în interiorul semnului „R” și nu în afara lui! Însă unde este acest semn ”R” mirific ca și simbolul ”A” mistic amintit mai înainte? De fapt sunt litere foarte asemănătoare ca formă cu diferențe minore între ele! Semnul ”R” nu este ”e”-manarea teoretico-fictivă pentru simbolul ”A” ci chiar ”o”-riginalul real-semnificativ al acestuia! – este ideea care trebuie ridicată în fața ”ochilor noștri”!

Apar o serie de întrebări interesante legate de această istorisire antică:
De unde s-au inspirat italienii în făurirea legendei cunoscute în forma actuală?
De ce nu ne-a rămas nici măcar o versiune trunchiată din această poveste, cu toate că, romanii când au preluat și au prelucrat conform cerințelor lor politice, era mult după Platon?
De ce RELATĂRILE LUI PLATON despre ATLANTIDA au rămas, pe când toate manuscrisurile unei legende atât de importante, care precis mai circulau la începuturile erei noastre, AU DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ? De ce?

Sunteți tentați să credeți că Legenda lui Romulus și Remus a fost doar o născocire, o poveste născută în mintea romanilor de atunci? Ce impact valoric ar fi avut atunci în fața popoarelor din zonă dacă nu avea un suport spiritual solid “în timp?” Sursa italienilor antici, deoarece italieni au fost și tot italieni au rămas, ar trebui căutată la egiptenii și elenii din acea vreme. Însă nu a rămas nici o urmă concretă deoarece aceste teritorii au fost jefuite sistematic! Ei au fost păstrătorii și exportatorii legendelor, deoarece aveau o civilizație bazată pe misticism și fundamentat pe cultivarea valorilor din trecut, dar și dezvoltată mult înaintea romanilor așa ziși.

Italienii au fost mai pragmatici, ei au preluat doar anumite personaje mitologice, cât și simbolice pe care le-au refolosit pentru expunerea faimei, gloriei, strălucirii atinse; dar și pentru a avea o sursă concretă de a semăna groază, frică și supunere în rândul celor asupriți. Însă frica și groaza are un rol mult mai important! Ce nu știm este că, TIMPUL, în construcția sa energetică, asigură tipărirea și păstrarea esenței ideilor în subconștientul fiecărui individ, ascunzând de ochii și urechile celor care vor dispariția acestora!

Ce ne-a rămas? Aparent nimic concret, fiindcă unii AU AVUT MARE GRIJĂ să dispară totul FĂRĂ O URMĂ VIZIBILĂ! În realitate însă avem totul la îndemână și trebuie să facem doar un mic efort, efort în sensul de a dori de a afla ADEVĂRUL, deoarece timpul a sosit!

Oare ne-au rămas ceva pentru studiu? Civilizațiile ulterioare, născute și dezvoltate pe baza unor informații științifice, culturale și tehnice salvate de la dispariție de emigranții atlantici, au fost DISTRUSE extrem de misterios, BIBLIOTECA DE LA ALEXANDRIA incendiată, realizările deosebite au fost devastate și rase de pe fața Pământului!

Noi căutăm explicații naturale pentru aceste distrugeri sistematice, dar adevăratele cauze au fost și sunt legate de un plan bine pus la punct ca totul să pară un ne-adevăr, un secret de nepătruns!

Tot ce s-a putut a fost FURAT SISTEMATIC și pus SUB LACĂT, sau și mai grav DISTRUS PÂNĂ LA TEMELIE!

Din fericire însă s-au păstrat multe lucruri importante ascunse pentru posteritate și NEGĂSITE, care vor ieși la iveală ÎN CURÂND!

☀️NIASCHARIAN! Să renaştem!

Sursa: Sipos Gheorghe
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

LACUL DE SMARALD, UN COLȚ DE PARADIS DIN TULCEA

Lacul Iacobdeal sau „lacul de smarald” cum i se mai spune, este o atracƫie necunoscută pentru mulƫi români. Lacul Iacobdeal se află in apropierea comunei Turcoaia, la poalele Munƫilor Măcin, este format într-o carieră de granit, este unic în ƫară şi a apărut într-o veche carieră de piatră, dupa ce izvoarele subterane au ieşit la suprafaƫă.

Lacul este de o frumuseƫe rară, iar cei care au facut baie aici spun ca e o experienta extraordinară.
Oamenii locului îl denumesc „La fântână” și spun că nu ar avea mai mult de 20 de metri adâncime. Situat în Munții Măcinului, lacul nu este ușor de găsit pentru că nu există indicatoare. Locuitorii sunt cei care te îndrumă spre acest colț de rai unde scăldatul pe timp de vară este sportul principal.
Culoarea de smarald a lacului și limpezimea apei, forma de căldare, creează o imagine inedită, semănând cu un lac glaciar, lucru ce face ca acest loc să fie unic. El este înconjurat de pereți smălțuiți de granit, maluri abrupte și se spune că în adâncimile sale ar trăi pești mari. Lacul „nu are legătura cu nici o altă unitate acvatică. În el nu se varsă nici o apă curgătoare și nu are nici un canal de scurgere spre Dunăre. Alimentarea lacului cu apă este doar subterană și se face din precipitații.
Din loc în loc se văd urme ale clădirilor folosite în trecut, în timpul când aici funcționa cu succes cariera de granit.

Cu ani în urmă, scafandrul profesionist Marcel Taranu a cumpărat acest loc, însă lacul poate fi vizitat totuşi de oricine trece prin zonă. Ba mai mult, proprietarul nu percepe nicio taxă celor ce se aventurează să facă baie în apa de smarald, sau celor care vor să simtă senzațiile tari și folosesc trambulina pentru a sări zece metri în gol înainte de a ajunge la apă.

Accesul la lac se face și printr-o grotă, dând locului o tentă de aventură, de magie a naturii.
Mai mult, începând din acest an, lacul Iacobdeal va fi inclus într-un traseu turistic. Prima arie naturală protejata din România, Dealul Consul din județul Tulcea, va fi inclus într-unul din traseele turistice oferite vizitatorilor Parcului National Munții Măcinului (PNMM), potrivit Agerpres. Primul traseu, potrivit sursei, pleacă de la Dealul Consul, prima arie protejată din ƫară, înfiinƫata in anul 1927, si se va opri la Lacul Iacobdeal.

Sursă: stirilekanald. ro
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

🇷🇴ORIGINEA RUMÂNEASCĂ/ROMÂNEASCĂ A DENUMIRII ORAȘULUI ROMA

Toată lumea cunoaște că orașul Roma își trage denumirea de la numele fraților gemeni Romul și Rem (în latină scriși ca Romulus și Remus – n.n.), însă foarte puțini oameni știu de ce acestora li s-au pus aceste nume.

Studiind mai multe izvoare scrise în vechime, am găsit niște explicații, care par a fi reale, din care motiv am hotărât să le aducem la cunoștința tuturor celor interesați de istorie, inclusiv, de istoria românilor.

Așadar, după cum am scris anterior în alte expuneri, cu mult timp înainte de fondarea Romei (a 753 î.e.n.) întreg teritoriul Europei, Asiei de Sud-Vest, și Africii de Nord, era populat de un singur neam, care corespunzător vorbea o singură limbă, dar care era divizat în mai multe formațiuni statale aflate la diferite trepte de dezvoltare economică, socială, militară și culturală.
Cei din centrul și nordul Peninsulei Apenine, fiind veniți din regiunea munților Carpați și nordul Peninsulei Balcanice, aveau practic aceiași zei cu cei rămași acasă (romanii, ca şi grecii, au copiat Mitologia noastră Pelasgo-Getică, schimbând numai numele personajelor – n.r. Carmen Pankau), printre care zeița Iuno (Juno, Iunona, Junona), ocrotitoarea noi-născuților și mamelor cu copii mici, care pe lângă alte supranume îl purta și pe cel de RUMÂNA. Supranumele Rumâna provenea de la culoarea rumănă/rumenă a fructelor coapte de smochin care aveau forma unui sân de femeie – smochinul fiind copacul simbol al zeiței.

Prezența cuvântului RUMÂN/ RUMEN în acele timpuri îndepărtate ne servește ca dovadă, ca una din multiplele dovezi incontestabile, că ACEL MARE ȘI NUMEROS NEAM ERA DE OBÂRȘIE RUMÂNĂ/ ROMÂNĂ.

Cuvântul rumân/rumen nu există nici în limba latină, nici în cea italiană. DEX-ul limbii române, ca și în multe alte cazuri ne induce în eroare când ne spune că acesta provine din franceză sau slavă, “uitând” că aceste limbi s-au format cu multe, multe sute de ani mai târziu și mai ales că verbul a rumeni, de la care a derivat rumân/rumen se întâlnește numai în limba rumână/ română.

Astfel, conform legendei, păstrată și redată în câteva izvoare scrise în vechime, frații gemeni abia născuți, din cauza păcatelor mamei lor – Silvia Rea, fiica regelui Numitor, au fost puși într-o corzină și aruncați în râul Albul, mai târziu redenumit în Tibrul, care tocmai se revărsa în urma unor ploi puternice (cuvintele rea, numitor, albul în forma dată și, corespunzător, în sensul – femeie rea; rege care avea dreptul să pună nume oamenilor săi; râu cu apă albă, curată, se întâlnesc numai în limba rumână/română – n.n.).

Plutind în voia vântului și a valurilor, corzina s-a agățat de o creangă de smochin și după retragerea apelor, pruncii au fost găsiți și salvați de un cioban care își păștea turma în apropiere. Ținând cont de faptul că copacul era simbolul zeiței Rumâna, ocrotitoarea nou-născuților, frații au fost numiți Romul și Rem, scriși mai târziu în limba latină ca Romulus și Remus (limbă latină fiind inventată a fost utilizată numai ca limbă oficială a statului, cetățenii simpli au continuat să vorbească limba strămoșească, limba stră-rumână/stră-română – n.n.).

Purtând aceste nume, frații se mai aflau și sub ocrotirea celui mai mare zeu al stră-rumânilor/ stră-românilor, a lui Jupiter, care în rând cu alte supranume, ca Victoriosul, Luminosul, Tunetul, Fulgerul ș.a., îl mai purta și pe cel de Rumân, ca soț al zeiței Iunona Rumâna (Iuno Rumâna).

Mai târziu, denumirea orașului Roma provenită, după cum am arătat mai sus, de la numele celor doi frați, s-a răsfrânt asupra denumirii statului și cetățenilor acestuia.
Odată cu trecerea timpului, statul roman devenea tot mai puternic, iar cei ce se numeau romani deveneau tot mai numeroși.

Cu toate acestea, cea mai mare parte a celor învinși de romani nu au acceptat niciodată numele de roman, rămânând să-l poarte pe cel moștenit de la strămoșii lor, inclusiv rumânii din Balcani, regiunea Carpaților și Orientul Apropiat.

Sursa: Andrei Groza
Adaptare şi foto: Carmen Pankau