sâmbătă, 4 noiembrie 2023

OMUL ZILELOR NOASTRE…

Preocupat de existența pământeană într-un mod alert sau pasiv și detașat din ce în ce mai mult de realitatea concretă, omul zilelor noastre este ancorat într-o realitate fantasmagorică, creată de el însuși cu ajutorul tehnologiei. Dar, oare, reperele realității concrete îi subminează matrixul care îl ține captiv într-o ILUZIE STERILĂ, care, aparent, îi dă satisfacţia că se poate desfăşura într-un mod mai aparte? Fiindcă, el, omul, caută să evadeze tot mai mult din planul verosimil al vieţii. Conform teoriei evoluției mediului natural, omul se află printre ființele cele mai puternice și adaptabile, însă realitatea zilelor noastre combate această teorie… omul ființa supremă dotată cu rațiune dintre toate viețuitoarele pământene în ierarhie, tinde să rupă legătura cu natura sa ancestrală prin faptul că renunță să-și mai acceseze funcțiile primordiale native.

Comunicarea directă și personală cu semenii atât de firească cândva a devenit un sentiment rar întânit printre generațiile viitorului. Omul erei actuale se neglijează pe sine uitându-și condiția de individ înzestrat cu conștiința libertății, a apartenenței de grup, a socializării prin interacțiune directă și tangibilă. Evadarea din lumea reală în cea virtuală, a devenit un scop existențial… adesea îi vezi pe stradă, acasă în familie, în sălile de așteptare, în aeroporturi sau gări, pe plaje sau terase, cufundați cu capetele în monitorul unui telefon, a unei tablete sau al unui laptop…acolo în mediul virtual, ei găsesc un debușeu puternic pentru a se deconecta de la cadrul real de manifestare.

Asemănările dintre cele două lumi, par a avea ceva similarități, însă consecințele apartenenței fac diferența. Atracția magnetică pentru lumea virtualului are ca și primă consecință întreruperea comunicării verbale, apariţia dificultăţii în exprimare şi tendinţa spre izolare. Cea mai vulnerabilă categorie de oameni care folosesc tehnologia, sunt copiii, care de mici sunt expuşi pericolului de a nu se dezvolta într-o ambianţă normală, fiind învăţaţi să utilizeze jocurile de pe telefon sau calculator. O activitate păgubitoare ce se răsfrânge asupra emisferei cerebrale stângi care este setată din naştere pe partea gândirii raţionale, provocând apariţia unor comportamente deviante în familie şi societate. Violenţa, sevrajul, autismul, lipsa concetrării, tulburările de vedere de auz şi de memorie, lipsa empatiei, narcisismul, sunt consecinţele utilizării internetului fără discernământ.

Creativitatea din lumea virtuală este de tip static şi nu ajută la dezvoltarea personală a individului, din contra îi anihilează partea creativă a intelectului şi-l condiţionează să se manifeste după nişte automatisme mintale. Dependenţa de tehnologie a devenit un DROG SOCIAL care tinde să acapareze în circuitul său tot mai mulţi oameni. Un inovator excentric, vizionar şi faimos, Elon MUSK, declara într-o conferinţă că, într-un viitor apropiat, omenirea nu va mai face diferenţa dintre cele două lumi, cea reală şi virtuală…
Oare o să ajungă domeniul virtual într-o asemenea etapă a evoluţie, încât să poată substitui lumea reală? Mi se pare o predicţie hilară din moment ce lumea virtuală este lipsită de oxigen şi de alte atribute care definesc tot ceea ce este concret, palpabil, obiectiv, indiscutabil. Câţi oameni se mai bucură de o plimbare în mijlocul naturii contemplând frumuseţile ei? Câţi oameni mai leagă prietenii adevărate, fără ajutorul dispozitivelor tehnologice? Câţi oameni mai tânjesc după mirosul florilor, după cântecul divin al păsărilor, după compania unui animăluţ care poate dărui multă atenţie şi iubire protectorului său?

Nu este necesar să renunţăm în totalitate la premisele tehnologiei, ci doar să găsim calea de a îmbina armonios cele două entităţi, astfel, să încât să nu uităm de atributele condiţiei noastre umane. Suntem construiţi genetic să interacţionăm direct, să căutăm sprijinul şi afecţiunea celor apropiaţi nouă – o strângere de mână, un zâmbet, o privire caldă şi sinceră, sunt gesturi umane pe care nu le poţi găsi dincolo de monitorul unui calculator sau telefon. Progresul societăţii pe pe partea tehnologică a făcut ca apanajele ei să devină indispensabile, iar acest proces ireversibil a contribuit decisiv la educarea maselor de oameni pe principii exclusiv materialiste.

Mulţi oameni, când aud expresia „lumea materială”, au tendinţa de a se raporta strict la criteriile materialismului, fiindcă cei care guvernează societatea umană, planifică demersurile în acest mod, ca oamenii să devină dependenţi de ceea ce ei le furnizează… iar avantajul nu este unul reciproc, fiindcă lumea reală devine tot mai mult sufocată de către cea virtuală. ÎNSTRĂINAREA DE REALITATE şi dezinteresul pentru ceea ce se întâmplă în jur, sunt urmări foarte grave pentru individul uman findcă transformările negative la nivel emoţional produc alterarea comportamentului.

Viteza de comunicare a internetului, anulează distanţa dintre oameni, dar îi însingurează la propriu şi la figurat, amăgiţi de iluzia unei dimensiuni lispită total de consinstenţă materială. Implicaţiile negative a folosiri în exces a comunicării virtuale, nu se opreşte aici, fiindcă INTERNETUL nu a fost creat doar în vederea comunicării rapide, ci şi pentru COMERŢUL ELECTRONIC, stocarea de date, spionajul, o sumedenie de aspecte care pot periclita siguranţa vieţii private.

Controlul autorităţilor supreme asupra vieţii umane facilitată de reţelele tehnologice, se exercită într-un mod tacit, aproape nesesizabile, iar în anumite contexte chiar limitează dreptul la libera exprimare. Aşa cum se poate prevedea în viitor, tehnologia va evolua într-o direcţie mai amplă şi mai sofisticată, astfel că OMUL va deveni o FIINŢĂ ROBOTIZATĂ total captivă în ciberspaţiu, locul unde i se cooferă o alternativă la starea de visare… şi acolo, în acea lume a fantasmelor, el va uita cu totul de sine, fiindcă inteligenţa şi capacitatea de conştientizare a realităţii vor dispărea. Cu cât omul se va dezrădăcina de natura sa ancestrală, în mod conştient sau nu, cu atât mai mult îşi va uita originea.

Sursa: Andreea Arsene
Adaptare şi foto: Carmen Pankau