marți, 24 ianuarie 2023

24 IANUARIE 1859: MICA UNIRE – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE SUB ALEXANDRU IOAN CUZA


24 ianuarie 1859, data la care a avut loc Mica Unire. Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, ALEXANDRU IOAN CUZA a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate,

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial ROMÂNIA pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. El este trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. În 1844 s-a căsătorit cu ELENA ROSETTI.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri.

El a luat cuvântul la adunarea de la hotelul “Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; el a reuşit să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina.

În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.

Sursa: Ziarul Unirea
Adaptare şi foto: Carmen Pankau






luni, 9 ianuarie 2023

☀️DOREŞTE BINE ŞI AŞA VA FI!


„A fost cândva şi nu va mai fi niciodată“ - sunt afirmaƫii pe care le întâlnesc cu tristeƫe tot mai des pe pagina mea şi pe grupuri pe fb. Aceste afirmaƫii negative, nefondate, sunt răuvoitoare şi NU au voie să se dezvolte!

De unde atâta negativitate şi reavoinƫă şi de ce? De ce nu va mai fi pentru că… aşa vor ei? Pentru că anumiƫi indivizi nu îşi pot imagina şi nu acceptă că totul este posibil?
Nu ne trageƫi înapoi!

Dacă îƫi iubeşti şi să îƫi susƫii ȚARA şi NEAMUL trebuie să îi doresti tot binele din lume şi NU să cobeşti de rău!

Noi, ceilalƫi, cei care ne iubim, respectăm şi susƫinem Țara şi Neamul, MERGEM ÎNAINTE împreună zâmbind cu iubirea în inimă şi suflet şi cu zâmbetul pe buze, până la capăt, indiferent unde este acel capăt.

Neamul nostru Pelasgo-Getic nu este întâmplător Poporul Primordial şi este o Creaƫie a Luminii.
Noi avem o misiune de îndeplinit pe acest pământ, aşa cum am mai îndeplinit-o deja şi o vom face şi în viitor. 

Să nu uitaƫi asta niciodată!

NIASCHARIAN! Să renaştem!

Carmen Pankau





luni, 2 ianuarie 2023

ARDEREA CĂRŢILOR, MANUSCRISELOR ŞI PAPIRUSURILOR

 

Conducătorii lumii au ars sute de mii de cărţi, manuscrise şi papirusuri pentru ca omenirea să nu-şi cunoască adevărata origine şi istorie.
Ne mirăm de ce istoria noastră e plină de atâtea secrete? De ce cunoaştem atât de puţine lucruri despre noi? Adevărul este: din cauza existenţei unor conducători nebuni, ignoranţi sau care au dorit să păstreze secretele şi care s-au apucat să ardă documente, cărţi şi papirusuri ce conţineau mărturii despre vechile civilizaţii ale omenirii.

IULIUS CEZAR poartă greaua responsabilitate al primului incendiu al BIBLIOTECII DIN ALEXANDRIA, unde literatul Ptolemeu adunase 700.000 de volume care constituiau atunci totalitatea tradiţiei transmise şi a ştiinţei umane.

Patru secole mai târziu, al doilea incendiu aprins de hoardele dezlănţuite a pustiit aceeaşi bibliotecă, ce a fost definitiv arsă în anul 641 DIN ORDINUL CALIFULUI OMAR. Se spune că, întrebat de căpitanii săi ce soartă va fi rezervată cărţilor, şeful musulman ar fi răspuns: „Dacă ceea ce spun ele se află în Coran, sunt inutile şi puteţi să le ardeţi. Dacă ceea ce spun nu se află în Coran, atunci trebuie distruse ca dăunătoare şi nelegiuite”.
Preţioasele manuscrise au servit timp de câteva luni drept combustibil în sobele din clădirea băilor din Alexandria. Doar câteva au scăpat de la distrugerea prin foc.

În 240 î.Hr., un incendiu asemănător a fost ordonat de împăratul chinez TSIN CHE HOANG, care a pus să fie distruse toate cărţile de istorie, de astronomie şi de filosofie existente în imperiul său.

În secolul al III-lea, la Roma, DIOCLEŢIAN a pus să fie căutate şi distruse toate cărţile care conţineau formule pentru făcut aur, sub pretext că arta transmutării ar fi putut să permită cumpărarea de imperii.

NOUL TESTAMENT (Faptele Apostolilor) dezvăluie că SFÂNTUL PAVEL a adunat la Efes toate cărţile care se refereau la „lucruri ciudate” şi le-a ars în piaţa publică.

Unii CĂLUGĂRI DIN IRLANDA, ignoranţi, au pus să fie arse zece mii de manuscrise runice scrise pe scoarţă de mesteacăn, conţinând toate tradiţiile şi analele rasei celtice.

În secolul al XVI-lea, fanatismul religios, aliat cu o ignoranţă criminală, a dat foc manuscriselor din Yucatan.

EPISCOPII SPANIOLI, în secolul al XVI-lea, au pus să fie arse cantităţi enorme, şi numai datorită intervenţiei unui franciscan francez, Jacques de Testera, s-a putut opri distrugerea ultimelor documente.

Viceregele Perului, FRANCESCO TOLEDO, pe la 1566, vorbeşte în rapoartele sale de stofe incaşe şi de tăbliţe pictate de o mare bogăţie narativă: istorie, ştiinţă, profeţii etc. El a pus să fie aruncat totul în foc.

Autor: necunoscut
Adaptare şi foto: Carmen Pankau