miercuri, 30 octombrie 2019

🌹 FEMEI ROMÂNCE EXTRAORDINARE


FEMEIA, dătătoare de viaţă, stâlpul omenirii. Fără ele nu numai că nu ar exista viaţă, ci fără ele nu ar fi viaţa atât de frumoasă și interesantă. Femeile sunt deschizătoare de drumuri, pioniere care au îmbogăţit și înfrumuseţat Lumea.

Despre unele dintre aceste femei extraordinare am scris deja, despre altele voi mai scrie.
Iată aici o scurtă listă a femeilor românce cu care ne mândrim, care au contribuit la progresul Omenirii.

LUMEA MEDICINEI

🌹 Ana Aslan, "femeia care a învins bătrânețea", pionier al studiului geriatriei și gerontologiei, creatoarea tratamentului-minune Gerovital.


🌹 Maria Cuţarida Crătunescu, prima femeie doctor în medicină din România. 

🌹 Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume.



LUMEA JURIDICĂ

🌹 Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu (1867-1935) a fost prima femeie doctor în drept din lume, şi prima femeie româncă avocat din Europa (în Franţa), licențiată în drept la Universitatea Sorbona din Paris (1887). 


🌹 Ella Negruzzi (1876-1949), prima femeie care a devenit avocat în Romania, prima femeie a oratoriei, care era și o feminista ferventă, a fost militantă pentru drepturile și emanciparea femeilor.

LUMEA ȘTIINȚELOR

🌹 Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa.

🌹 Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect DIN LUME.

🌹 Smaranda Gheorghiu, prima româncă exploratoare a Polului Nord, Exploratoare (jurnal de călătorie: O românca spre Polul Nord (1932).

🌹 Ştefania Mărăcineanu, unul dintre marii fizicieni ai României, fiziciană şi chimistă celebră, care a descoperit radioactivitatea artificială şi procedeul de declanşare artificială a ploii. Prima ploaie artificială a fost în Bărăgan, România. Ştefania a creat primul laborator de Radioactivitate din ţară, folosind aparatura cumpărată din banii proprii. Ea a fost primul savant care a identificat fenomenul radioactivităţii artificiale, pentru care Fréderic și Irène Joliot-Curie au obţinut Premiul Nobel (nemeritat!) 

🌹 Elisa Leonida Zamfirescu (1887-1973), sora inginerului Dimitrie Leonida, a împărtășit pasiunea fratelui ei pentru tehnică și a devenit prima femeie inginer din lume.

LUMEA ARTELOR

🌹 Elena Văcărescu, prima femeie a literaturii.

🌹 Maria Rosetti prima femeie ziarist și activist politic din România, ea a fost modelul tabloului România Revoluţionară, al lui Rosenthal

🌹 Hariclea Darcleé, soprana preferată de cei mai mari compozitori ai lumii.

🌹 Elvira Popescu (1894-1993), vedetă a scenei şi ecranului, actriţă de teatru și film, care a făcut carieră în Franţa și a fost distinsă cu ordinul Legiunea de Onoare. Ea a fost supranumită de francezi „Notre Dame de Theatre”.

🌹Soprana Elena Teodorini (1857-1926) a fost prima cântăreaţă din România, care a cântat la Scala di Milano (1880).

🌹 Hariclea Darclee (1860-1939), "privighetoarea Carpaților", una dintre cele mai apreciate soprane ale sfârșitului secolului 19.

🌹 Maria Tănase (1913-1963), Regina cântecului popular românesc.

🌹 Martha Bibesco, prințesa Bibescu, soția prințului George Valentin Bibescu, una dintre primele femei emancipate social și artistic ale secolului 20.

LUMEA AVIAȚIEI 

🌹 Smaranda Brăescu (1897-1948), prima femeie din România care a obținut un brevet de parașutist și a fost campioana mondiala la parașutism în anul 1932, cu recordul de 7233m.

🌹Elena Caragiani-Stoenescu (1887-1929), prima aviatoare din ţară, prima femeie din România care a zburat vreodată (1912), obținând și brevet de pilot.

🌹 Simona Maierean, prima femeie din România care a pilotat un avion supersonic (13 martie 2009).

🌹Sorina Sandu, prima femeie din România care a participat la Raliul enduro Red Bull Romaniacs.

🌹 Marina Stirbei (1912-2001), prinţesa aviaţiei române, aviatoare, fiica prințului George Stirbey, a făcut parte din Escadrila Albă, unitate de avioane sanitare pilotate de femei, România fiind singura țară care dispunea de o asemenea formație în al doilea război mondial.


LUMEA SPORTULUI

🌹 Uca Maria Marinescu, prima femeie din România, care la vârsta de peste 60 de ani, a atins în același an (2001) cei doi Poli ai Pământului, în doua expediţii pe schiuri. 

🌹 Teodora Vid este prima femeie din România, care care a escaladat un vârf de peste 8000m (în anul 2009). 

🌹 Maria Mihaescu, cunoscută sub numele de “Coana Mita Biciclista”, prima femeie din România care a mers pe bicicletă, în pantaloni!

🌹 Nadia Elena Comăneci, gimnasta româncă, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Ea este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur.

🌹 Iolanda Balaș-Soter, atletă, campioană olimpică, care și-a depășit propriul record mondial la săritură în înălţime de 14 ori (!), între anii 1957-1967.

🌹 Lia Manoliu (1932-1998), una dintre cele mai longevive atlete române, cu medalii olimpice, multipl
ă campioană națională și balcanică.

🌹 Gabriela Szabo, de patru ori campioană mondială, atletă mondială și europeană a anului 1999.

🌹 Elisabeta Lipa, declarată în anul 2000 cea mai bună canotoare a secolului.

🌹 Daniela Silivas, gimnasta româncă a egalat la Jocurile Olimpice de la Seul (1988) recordul Nadiei Comăneci, de a obtine 7 note de 10 într-o singura competiţie.

 Și lista româncelor frumoase și celebre poate continua fără sfârșit…

Femei românce extraordinare, unele dintre ele uitate, femei care ne fac să ne simţim mândri de a fi român.

Le omagiem și ne plecăm cu mult drag, admiraţie și recunoștință în faţa lor. Mulţumim!

Autor: Carmen Pankau






ÎNTREBAREA ZILEI: Mai ştie cineva astăzi că în timpurile străvechi Crimeea a fost rumânească?



Azi se discută aprins între cetățenii diferitelor state (chiar între state și chiar cu aplicarea forțelor militare – n.n.), CUI trebuie să aparțină Peninsula Crimeea?

Din cele ce urmează rugăm să fim înțeleși corect, noi nu punem problema retrocedării Crimeii celor care, de fapt, au cel mai mult dreptul asupra acesteia și anume rumânilor, ci pur și simplu dorim să atragem atenția la acest adevăr de care nimeni nu-și aduce aminte.

Așadar, Crimeea a trecut sub stăpânire rusească la sfârșitul secolului al XVIII – lea, mai exact în anul 1783, fiind luată de la turci.
Turcia a controlat cea mai mare parte a Peninsulei Crimeea începând cu sfârșitul secolului al XV – lea, iar până atunci, acolo, au fost stăpâni tătarii veniți împreună cu hoardele mongole la mijlocul secolului al XIII-lea.

Dar CINE a populat acele teritorii până la venirea tătaro-mongolilor?

Analiza izvoarelor scrise arată că acolo, de la începutul începuturilor, adică mai multe mii de ani, au locuit comunități vorbitoare de limbă rumână, indiferent cum se numeau sau cum erau numite: cimeriene, scite, goțice, hune, bulgare, cumane ș.a.m.d.

Argumentele scrise sunt completate cu denumirile unor vârfuri de munți, localități, promontorii ș.a.m.d., care după cum se știe se pun de populațiile sedentare.
Astfel, din timpurile cele mai vechi sunt cunoscute așa denumiri rumânești de vârfuri de munți din Crimeea, cum ar fi:
Ai – Foca, Ai – Petri, Bolovan, Castel, Demir – capu, Roman – coș, Ursul ( redenumit, nu denumit, de sovietici în Ai – Dag – n.n.), orășele – La Ilie, Livada/Livadia, Gurzuf (de la rumânescul Ursul/G-ursuf ), promontoriul – Violent, ș.a.
Așadar, nimic mai mult decât că e bine să se cunoască Adevărul, inclusiv și de cei care spun că au "dreptul istoric" asupra sus-numitei peninsule.

Autor: Andrei Groza
Adaptare: Carmen Pankau






marți, 29 octombrie 2019

DOINA, poezie de Mihai Eminescu


De la Nistru pân-la Tissa
Tot Românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân-la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Și străinul te tot paște
De nu te mai poţi cunoaște.
Sus la munte, jos pe vale
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar până-n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna, toamnă,
Nici e vara vara lui,
Și-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își desbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă -
Sărac în tară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Și neamul nemernicia!

*
Stefane Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În seama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
*
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codrii-n ajutor,
Toţi dușmanii or să piară
Din hotară în hotară
*
Indrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!




luni, 28 octombrie 2019

ADEVĂRUL DESPRE REGII ROMÂNIEI, AŞA-ZIŞI GERMANI


🔎🔎Despre "Regii României", asa-ziși germani sau ce au în comun Înțelepții Geților carpatini, Imperiul Roman, Republica Veneţiană, Fisherland, Podul de la Cernavodă, URSS, Woodrow Wilson, Opinca romană pe Parlamentul de la Budapesta, Mănăstirea sf. Nicolae de la Predeal. 🔍🔍


În subtitlu : ARMISTIŢIUL INSTABIL ÎNTRE STATUL “MODERN” “ ROMÂN” ŞI NEAMUL ROMÂNESC.

Posibil ca eu să prezint lucrurile simplist. Mi s-a mai reproşat chiar de către oameni de mare cultură şi erudiţie. Totuşi, eu însă văd lucrurile ca fiind extrem de simple. Viaţa nu e complicată. Escrocii intelectuali o complică ca să ascundă escrocheriile, înşelăciunile, exploatarea, furtul şi crimele în spatele unui hăţiş de informaţii false. Când le iei la cercetat şi 


1) îndepărtezi minciunile şi propaganda, 
2) ai eliminat informaţiile false şi noţiunile nefuncţionale din memoria activa prin sustragerea pe termen lung de la expunerea la mediile de comunicare unidirecţională dinamică (TV, radio, filme), adică pur şi simplu elimini minciuna şi te duci pe calea scurtă la datele fundamentale, constaţi că adevărul e simplu, neplăcut dar liniştitor.

“STATUL MODERN” SUCURSALA A IMPERIULUI CONSPIRAT – NOŢIUNI GENERALE

Secolul 19 a fost perioadă de expansiune sistematică a imperiului conspirat organizat sub conducerea etniei ev reieşti. Procedeul a fost şi continuă să fie instituirea unui instrument de exploatare a teritoriilor şi popoarelor atacate sub forma funcţională a unei organizări statale după modelul organizării interne a etniei ev reieşti, organizare practicată şi perfecţionată în secole în ascuns pentru propria lor organizare si folos intern. Au numit această formă de organizare statală „Statul Modern” întrucât pentru populaţiile atacate, apare ca fiind ceva nou şi propagandistic i se construieşte şi o aparență de a fi avansat.

Imperiul Roman a făcut exact acelaşi lucru în trecut dar pe faţă: a implementat propriul sistem organizatoric în teritoriile şi asupra populaţiilor atacate spre exploatare în forma codului juridic roman.
Imperiul Roman a avut o mai lungă existenţă pe un teritoriu mai larg decât alte imperii ca rezultat a trei inovaţii care au optimizat sistemul de exploatare: 

1) drumuri centralizate (de unde zicala “toate drumurile duc la Roma”) pentru rapidă circulaţie a bunurilor şi a informaţiei de la centrul de decizie la teritoriul cotropit, 
2) scrisul pentru comunicare uniformă de ordine şi rapoarte; 
3) sistemul juridic roman, contituit dintr-un set de legi aplicat identic, uniform, pe tot teritoriul, măsură ce a avut ca scop nu binele populaţiilor cotropite, aşa cum se pretinde în prezent de unii, ci exploatarea cruntă acestora de către minoritatea conducătoare. În imperiul Roman, aministratorul sistemului de exploatare şi beneficiarul erau acelaşi grup de persoane vizibili pentru exploataţi.

Etnia ev reiască au adus o fundamentală inovaţie: disocierea beneficiarului exploatării de administratorul sistemului de exploatare. Astfel, statul exploatator este prezentat drept autohton, izvorât chipurile din aspiraţiile de libertate, egalitate şi fraternitate a patrioţilor băştinaşi, având o structură şi legi precum constituţie, preşedinte, guvern, ministere şi miniştrii, sistem electoral, parlamentar, juridic, sistem financiar bazat pe banca centrală, nişte noutăţi absolute pentru populaţiile lumii, nouatați ce par a fi o invenţie utilă şi benefică.

Patrioţii se trezesc cu greutate din mirajul acestei escrocherii cand observă că nu e chiar o coincidenţă, că toate statele au ACEEAŞI formă şi instituţii de parcă toţi patrioţi au avut brusc aceeaşi idee genială în toate neamurile, apoi ca banca naționala nu este de fapt naționala de loc, este centrală dar de fapt este independentă de acest “stat modern” şi este subordonată instituțiilor etniei ev reieşti, ca în fapt este un stat organizat pentru exploatare pe baza aceluiaşi sistem juridic care la bază se laudă că este izvorât din “măreţul” sistem juridic imperial roman, actualizat pe vremea imperiului napoleonian, numit „cod civil francez”, în fapt un sistem juridic şi financiar ce asigură preemțiunea etniei organizatoare asupra etniilor băştinaşe simultan pretinzând că este un stat avansat care garantează o egalitate de şanse tuturor locuitorilor care insă, printr-o, surprinzătoare coincidenţă, acest stat modern nu realizează egalitatea de şanse niciodată nicăieri, inegalitatea fiind întotdeauna înclinată în acelaşi sens.

Patrioţii sunt scuturaţi când realizează că “statul modern” este de fapt un sistem de exploatare a teritoriului şi populaţiei băştinaşe administrat în orb de băştinaşi, condus de etnici ev rei printr-un grup de băştinaşi de mare vocaţie infracţională subordonaţi total acesteia, unicul beneficiar fiind etnia ev reiască aflată în afara graniţelor statului exploatator.

Unul din instrumentele de derutare a patrioţilor este pendularea intre identitate etnică şi naţionalitate, intre etnie şi cetăţenie. Totul este etnic dar este promovat ca fiind naţional de către mass media omniprezentă deţinută de etnia ev reiască în totalitate.

IMPERIUL CONSPIRAT – SUCURSALA ROMÂNIA

Confruntat continuu cu agresiuni din partea migratorilor veniţi din sud, est şi vest, Neamul Românesc nu a avut liniştea să îşi constituie un stat românesc pe specificul lui care să administreze teritoriul locuit de membrii Neamul Românesc. În perioada cunoscută drept „fanariotă”, un grup ev reiesc amplasat în cartierul Fanar din Istanbul a cumpărat de la sultan dreptul de exploatare a ţărilor româneşti, aşa cum se cumpără licenţa de exploatare a unui zăcământ natural. Pentru a stoarce valoarea din “zăcământul licenţiat” a destrămat şi anihilat orice brumă de organizare adaptată specificului românesc, lăsând practic Neamul fără nici o organizare statală.

Pe fondul unei structuri statale practic inexistente şi slăbirii drastice a puterii de coerciţie a Imperiului Otoman, etnia ev reiască a declanşat o agresiune neprovocată pentru preluarea directă a controlului teritoriului şi populaţiei româneşti pentru exploatare, peste şi pe lângă Imperiul Otoman. În acest scop, şi-a instalat propriul „stat modern” pe teritoriul ocupat de Neamul Românesc, un stat străin în fapt prezentat drept românesc doar în formă. Pentru instalare s-au folosit de patrioţi români pe care i-au indus în eroare făcându-i să creadă, precum încă mulţi în prezent, că acest stat reprezintă un progres. Etnia ev reiască ştia că pentru administrarea sistemului de exploatare trebuiau oameni de o cruzime şi duritate care nu se puteau găsi între români cu uşurinţă, aşadar, după prima fază realizată cu etnici români pentru a putea invoca aparența că a fost izvorât dintr-o concepţie autohtonă, în a doua fază au adus străini din etnia LOR sub diverse false naţionalităţi cu scopul de a ocupa funcţiile esenţiale în stat şi derula operaţiunile de exploatare complexe al teritoriului şi poporului.

ALEXANDRU IOAN CUZA a fost un patriot care a pus în aplicare cu entuziasm planul de structurare a „statului modern” fără să înţeleagă de fapt pentru cine îl dezvoltă în fapt, convins că îl face pentru Neamul Românesc. Când a insistat ca statul să servească Neamul Românesc cu prioritate, a fost ALUNGAT de slugile obediente ale etniei ev reieşti. Ca de obicei, după cum știau din experiențele trecute cu alte neamuri, un băştinaş nu putea fi folosit în întregime împotriva băştinaşilor, o problemă de care s-au lovit peste tot, inclusiv în Rusia când în 1917, au plasat ruşi de formă în guvern ca să pretindă că sistemul sovietic este o emanatie rusă dar au fost nevoiţi să îi schimbe cu ev rei după numai 20 de zile pentru că nu erau capabili să elimine fizic oponenţii noului sistem sovietic de exploatare a ruşilor, în fapt nu aveau inima să asasineze milioanele de ruşi pentru a forta populaţia sa se suboroneze noului sistem de exploatare.

CAROL I

O legendă umblă că I.C. Brătianu n.1821-d.1891 (❗️a nu se confunda cu FIUL său Ionel I.C. Brătianu, n.1864-d.1927 care a fost un mare patriot asasinat de inamic) a căutat o persoană înrudită cu marile familii monarhice al Europei pentru a stabili alianţe durabile cu respectivele state bazate pe legături de familie la vârf. În realitate, etnia ev reiască îşi implementa propria politică de a instala un străin fără NICI O afinitate şi simpatie faţă de băştinaşi, pentru a implementa decizii în interesul organizatorilor „statului modern”, decizii care de regulă erau şi sunt în întregime împotriva intereselor Neamului Românesc. Hohenzollern este numele FUNCŢIEI pe care au ocupat-o pe termen lung predecesorii acestei familii, adică în limba română: vameşi, colectori de impozite, componentă esenţială a oricărui sistem imperial de exploatare.

Carol I a fost adus în ţara CLANDESTIN sub FALS nume. Evident că nu era aşteptat cu bucurie, dimpotrivă, patrioţii ştiau mult mai bine decât în prezent ce se întâmplă de fapt, deoarece nu aveau percepţia realităţii distorsionată de informaţii false şi noţiuni nefuncţionale introduse pe calea mijloacelor de comunicare unidirectională dinamice (TV, radio, filme), prin care este ocolită cenzura conștientă.

După nici 7 ani a început construcţia celebrului CASTEL PELEŞ unde s-a petrecut ceva deosebit de STRANIU: chipurile în timpul săpăturilor, au fost descoperite şi apoi au DISPĂRUT sute de plăci de aur cu o scriere aparent necunoscută. Ipotezele au explodat mergând până la cea a descoperirii unei biblioteci antice a Geto-Dacilor deţinătoare a istoriei necunoscute a celui mai important filon istoric al Neamului Românesc cu o probabilitate mare de a constitui una din bazele importante ale popoarelor Europei. Au mai rămas doar nişte copii făcute în plumb a căror cercetare ştiinţifică se evită în mod suspect de PESTE 130 DE ANI sub pretextul că sunt false și fără a se prezenta vreo explicaţie pentru care motiv cineva ar face zeci de plăci false în plumb, deci fără nici o valoare practică, muncind sisific şi inutil să le facă pe fiecare diferită dar cu o grafică unitară, coerentă, logica cu reprezentarea unor vestigii antice ca părţi ale cetăţii Sarmisegetuza necunoscute la momentul construirii Castelului Peleş. Oare ce se poate spune despre Carol I care a păstrat toată viaţa TĂCEREA asupra acestui imens subiect despre care ştia totul, ca o fi vreun patriot discret?

În 1877, Ţarul Rusiei trimite o telegramă rămasă celebră prin care a cerut disperat lui Carol I ajutorul Românilor în războiul cu Turcii desfăşurat în Bulgaria pe care era pe cale să îl piardă. Noi ne-am fi câştigat independenta chiar şi fără să participăm la război, întrucât Imperiul Otoman era în avansată reducere teritorială şi nu mai avea capacitatea de a ţine populaţiile sub oprimare la nivelul anterior. Deşi patrioţii romani i-au cerut lui Carol I ca în schimbul susţinerii militare, să solicite ca Imperiul Rus să retrocedeze României Basarabia ocupată fără nici un drept în 1812, Carol I oferă ajutorul cerut de țar dar nu cere nimic în schimb.(!
De la victoriile legendare al românilor împotriva turcilor ne-au parvenit nume de străzi şi cartiere ca Griviţa, Plevna, Rahova. După ocuparea României prin TRĂDAREA sinistrului Mihai I în 1944, autorităţile URSS au căutat cu frenezie şi au făcut dispărute două documente: telegrama ţarului din 1877 şi telegrama de acceptare a armistiţiului adresată de URSS către Mareşalul Ion Antonescu, primită la biroul cifrului de la Ministerul Afacerilor Externe in 20 august 1944, transmisă în schimb numai lui Mihai si lui Maniu.

Mult se vorbeşte de marile dezvoltări economice între care de infrastructură şi progresele economice ale perioadei: Podul de la Cernavodă, căile ferate, silozurile şi portul Constanţa etc., etc., dar la o inspecţie mai atentă, dincolo de propagandă, se vede că au servit exportului de produse agricole de care a beneficiat… în exclusivitate etnia ev reiască şi slugile lor locale. Iată aici un „microscopic” detaliu: în Moldova, câteva judeţe erau numite în silă „Fisherland” după arendaşul lor Froim Fisher. Acesta a fost condamnat după ani de procese în 1913 pentru că a otrăvit ţăranii lucrători pe terenurile arendate de el cu mâncare stricată printre altele din varza stricată, peşte stricat şi măsline putrezite. Arendaşii români nu puteau concura cu arendaşii ev rei care plăteau proprietarilor arende mai mari pentru că ev reii primeau bani din afara ţării şi aveau costuri mai mici prin exploatarea cruntă a ţăranilor români, ceea ce arendaşii români nu aveau inima să o facă. Producţia se ducea pe calea ferată la export în beneficiul… etnicilor ev rei şi desigur nu a etnicilor români. Cui a servit în fapt acest mare “progres”? În toată perioada lui Carol I au fost nemulţumiri AMPLE, răscoale, greve, de fapt reacţii ale Neamului Românesc la exploatarea exercitată prin intermediul “Statului Modern Român”.

Carol I a protejat un şir, care poate constitui O LISTĂ NESFÂRŞITĂ de acte anti-româneşti şi ABUZURI împotriva românilor, bine ascunse de propagandă anti-românească omniprezentă care îl prezintă pe Carol I drept un apărător al intereselor Neamului Românesc, imagine FALSĂ pentru a fi folosită ÎMPOTRIVA intereselor Neamului Românesc când convine planurilor etniei ev reieşti precum în prezent când se folosesc de falsa identitate etnică de germani a acestor regi.

FERDINAND

Carol I şi Ferdinand au condus treburile privind dotarea, organizarea şi pregătirea armată a statului, aşa încât prima dată în secole, o armată străină a INVADAT teritoriul românesc prin înfrângerea armatei române şi a ocupat cea mai mare parte din ţară. Regele şi guvernul s-au restrâns la Iaşi, din Statul Roman rămânând abia cât jumătate din Moldova intre Carpaţi şi Prut.

TEZAURUL: chipurile, Consiliul de Ministrii, dar ştim că erau ca şi azi, doar nişte marionete, a decis să trimită tezaurul la Moscova spre protejarea lui, chipurile.
Rusia era în curs de a fi preluată de bolşevici susţinuţi de germani.

Şeful operaţiunilor de război al Germaniei era Max Warburg, bancher din Hamburg.
Bolşevicii, de fapt ev rei din Brooklin, New York, conduşi de ev reul Lev Davidovich Bronshtein, sub FALSA identitate de Leon Trotsky, au preluat Imperiul Rus şi l-au ev reizat prin sovietizare cu 20 de milioane de dolari aur daţi de Jacob Schiff, tatăl soţiei lui Felix Warburg, care a fost organizatorul industriei de război a SUA şi şeful de facto al preşedintelui Woodrow Wilson. Cele 20 de milioane au fost transferaţi prin bănci suedeze ale familiei Warburg.

Max si Felix erau frați.

O aripă a familiei Warburg a constituit sistemul bancar din Danemarca şi Suedia cu vreo sută de ani anterior şi constituie baza familiilor conducătoare ale celor două ţări în prezent.

Numele anterior al familie Warburg a fost Del Banco şi au venit din Venezia, ev rei strămutaţi cu multe secole anterior care au dezvoltat Republica Veneţiana, bazată pe traficul de sclavi şi camătă.
Deci Imperul Rus era în curs de a fi preluat de ev rei sub identitate de bolşevici ruşi susţinuţi de ev rei sub falsă identitate de germani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul German cu bani de la ev rei sub falsă identitate de americani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul American.

În ianuarie 1917 ajunge prima parte a tezaurului la Moscova, în februarie 1917 Kerensky, ev reu, ia conducerea Rusiei de facto, în august 1917 ajunge a doua parte, la insistenţele lui Nicolae Titulescu, ministru de finanţe, mason de vază, iar în noiembrie 1917 bolşevicii preiau conducerea de la Kerensky.

Surprinzătoare coincidenţă ca la pacea de la Brest în 1918, Statul Rus condus de bolşevici a dat Statului German o despăgubire chipurile de 93,5 tone de aur, o cantitate identică cu cele 93,5 tone de aur preluate de la Statul Român în custodie.(!)

Surprinzătoare COINCIDENŢE că

• nişte ev rei au organizat atacul germanilor împotriva României, iar ca urmare căruia
• nişte ev rei au ordonat Guvernului Român să trimită tezaurul la alţi ev rei care controlau deja Imperiul Rus
• ev reii care controlau Imperiul Rus au transferat o cantitate identică de aur sub pretext de despăgubiri de război către alţi ev rei care conduceau Statul German;
• niște ev rei au ordonat Guvernului Român și slugii lor drept rege la Statului Român să comită efectiv disoluția, dispariția Statului Român.
Eu cred în Dumnezeu dar nu cred în coincidenţe, când lucrurile se aranjează ca “puse cu mâna”.

Arhivele sunt încă ferecate, dar să nu ne mirăm dacă am află că tezaurul României a jucat un rol esenţial în preluarea Imperiului Rus de către ev rei la 1917.

Este clar că transferul tezaurului a avut ca rol ca Statul Român să nu mai aibă nici o resursă să poată plăti cheltuielile de apărare. Povestea cu protecţia averii naţionale se prăbuşeşte în faţa coincidenţelor descrise mai sus. Chiar în condiţiile deosebit de ostile şi degradate create de Guvernul Statului Român, totuși Oştirea Română avea o remarcabilă capacitate de luptă, capacitate pe care Guvernul şi Ferdinand făcuseră tot ce era posibil să o SABOTEZE, capacitate care s-a dovedit sub agresiunile simultane cea făţişă a adversarului şi cea clandestină a duşmanului intern reprezentat de clasa “conducătoare”.

La recomandarea şefilor lor străini, în 1917 guvernul cu Ferdinand în frunte plănuiau să se REFUGIEZE în Rusia, ceea ce însemna în fapt, dispariţia Statului Român cu efectul împărţirii teritoriilor locuite de români sub controlul statelor vecine: Ungaria, Serbia, Rusia, Bulgaria. 
VISUL DE AUR AL INVADATORILOR DE PESTE 2.000 DE ANI. Preventiv trimiseseră tezaurul înainte de planificata disoluţie a “Statului Român Cel Modern” ca sa rămână al lor.

DAR patrioţii români nu s-au lăsat distruși. Au înţepenit în tranşee la Mărăşeşti şi Oituz, au respins pe germani, s-au îndreptat spre est şi au dezarmat şi alungat hoardele ruseşti dezorganizate de revoluţie, s-au repliat şi au respins atacurile din aprilie şi iulie 1919 ale ungurilor sub conducerea lui Bela Cohen, ev reu, şi au eliberat Budapesta de guvernul ev reiesc, chipurile comunist, şi au pus şi OPINCA ROMÂNEASCĂ pe Parlamentul de la Budapesta la 4 august 1919. Patrioţii români ca generalul Eremia Grigorescu care a reamintit Lumii ca „PE AICI NU SE TRECE!”, patrioţii care au luat arma în mâna, ei singuri contra manevrelor guvernului și regelui au făcut eliberarea armată a ţării şi întregirea statului.

Pentru că nu au reuşit să distrugă Neamul Românesc la 1917 prin aceste manevre, propaganda ev reiască creează alte legende atribuind meritul întregirii doar regilor lor cunoscuţi sub FALSĂ identitate de germani, a guvernelor Statului Român, care cu excepţia celor conduse de Ionel IC Brătianu şi puțini alţi patrioţi, au fost cu totul obediente planurilor de disoluţie a Statului Român şi a ştergerii Neamului Romanesc de pe harta Lumii.

Forţa şi hotărârea Neamului Românesc a convins inamicii de toate felurile că nu se pot juca prea mult cu noi şi trebuie să facă şi ce vrem noi, aşa că s-a făcut reîntregirea la 1918.

La Conferinţa de pace de la Versailles în 1919, partea învingătoare a fost condusă de şeful delegaţiei americane Felix Warburg iar partea perdantă a fost condusă de şeful delegaţiei germane Max Warburg, adică fraţi’su lu’ Felix !!! 

În favoarea CUI credeţi că au negociat Felix cu Max, cine se încumetă să ghicească?

CAROL al II-lea

Carol al II-lea a fost o marionetă perfectă a ŞEFILOR lui din etnia ev reiască. A funcţionat ca paravan cu care s-a acoperit activitatea distructivă a etnicilor ev rei sub conducerea lui Ernest Urdareanu. Mişcarea Legionară a fost reacţia cea mai amplă a etniei româneşti la invazia etniei ev reieşti, cea mai puternică forţă de rezistenta creată de vreun neam la invazia CLANDESTINĂ conspirată. Nici un alt neam NU a generat o ripostă de o asemenea anvergură şi eficacitate. 
Sub acoperirea oferită de Carol II, Mişcarea Legionară a fost distrusă: slugile băştinaşe l-au asasinat pe C. Z. Codreanu şi decemvirii în 30 nov 1938, au asasinat 252 de lideri regionali la 22 sept 1939, din care 80 au fost strămutaţi în nov. 1940 la mănăstirea Sf. Nicolae la intrarea din Predeal dinspre Buşteni, sus pe deal. După eliminarea conducerii mişcării legionare au infiltrat-o cu infractori şi au compromis-o. Sub acoperirea oferită de Carol II, Statul Român a fost dezmembrat: Basarabia a fost DATĂ fără luptă şi cu asasinarea a mii de ofiţeri şi soldaţi URSS, a fost dat Ardealul şi Cadrilaterul, după care Carol al II-lea s-a cărat să îşi consume recompensa în linişte în ţările neutre.
MIHAI I

Mareşalul Ion Anton escu l-a considerat pe regele Mihai drept „coleg” în lupta pentru interesul Neamului Românesc, în consecinţă a considerat că biroul regelui este cel mai SIGUR loc din România, cu consecinţa că a fost singurul loc din România în care nu a intrat cu garda personală. Pe asta s-a bazat grupul de criminali şi trădători compus din regele Mihai şi inamicii din jurul său. Fără nici o apărare, Anton escu a fost copleşit fizic de atacatorii aflaţi în birou, a fost imobilizat şi izolat de armată. Apoi Mihai a PRELUAT conducerea armatei pe care a ÎNŞELAT-O şi a dat-o FĂRĂ apărare inamicului şi cu asta întrega ţară. Actul de la 23 august 1944 a inclus mai multe acţiuni dependente una de alta cu finalitatea distrugerii forţelor armate din est și predarea întregii țări în mâna inamicului secular: a fost ARESTAT capul armatei, a fost MINŢITĂ populaţia şi cel mai grav, a fost MINŢITĂ ARMATA, folosindu-se de faptul că a rămas FĂRĂ conducere centrală

În comunicatul de la ora 23:00 la radio, Mihai a informat întreaga ţara că a fost semnat un armistiţiu cu URSS, în realitate, un armistiţiu NU FUSESE NICI MĂCAR NEGOCIAT, darămite semnat. 
Armistiţiul ce conţinea condiţii catastrofale a fost semnat abia la 12 septembrie 1944. Prin această minciună, s-a obţinut PREDAREA a 180.000 de soldaţi şi ofiţeri ce au fost DEZARMAŢI şi EXTERMINAȚI din care 50.000 în lagărul de la Balți restul în Siberia, o minciună gigantică, un act de mare trădare, nemaiîntâlnit în istorie: în mijlocul războiului şi pline ostilităţi, CAPUL unui stat a predat ARMATA cu conducător cu tot către DUŞMAN. (!)

De fapt, din punctul lor de vedere, a fost o operaţiune patriotică ev reiască: un ev reu a DAT România cu teritoriu şi popor cu tot la alţi ev rei fără nici un efort. Altfel, războiul s-ar fi sfârsit greşit pentru organizatori.

Mihai a continuat să slujească invadatorului sovietic până când el nu a mai fost util când, ca şi taicăsu’, s-a cărat să îşi consume RECOMPENSA în linişte în ţările neutre.

MIHAI I DUPĂ 1990

După revenirea bolșevicilor la conducerea Statului Modern Român, tot prin crimă, tot ca "salvatori",  dar de data asta sub ALTĂ identitate, cea de democraţii europeni și americani, Mihai a revenit şi i s-a dat prin ABUZ juridic încă o AVERE nemeritată.
În prezent, în 2014, agenţi neo-bolșevici au constituit organizaţii cu scop de a promova reinstituirea monarhiei, ca să poată fi folosită aşa cum au făcut în 10 feb. 1938 când, la alegerile din decembrie 1937, Partidul Totul pentru Tara al Mişcării Legionare a câştigat 15,50% din voturi, în ciuda propagandei feroce antilegionare şi fraudei electorale, când se vedea clar că în 1941 Mişcarea Legionară va prelua statul şi îl va subordona interselor Neamului Românesc, efectiv anulând peste 80 de ani de construcţie instituţională antiromâneasca. Ca să anuleze câştigul realizat de legionari, etnicii străini au desfiinţat întreg sistemul parlamentar cu sistemul electoral cu tot la 10 feb 1938 şi au trecut la dictatura lor etnică, chipurile a lui Carol II. Funcţia de rege făcând posibilă eliminarea sitmului electoral.

În folosul CUI funcţionează Statul Român de 170 de ani? Al românilor cu siguranţă NU. De când a fost implementat, a fost tot mai rău pentru români. Politicile antiromâneşti au avut continuitate pe toată perioada de 170 de ani, cu excepţia a 4 perioade în care s-au petrecut singurele lucuri pozitive,  ca urmare a preluării de către patrioţi români a conducerii efective a statului şi l-au pus în slujba intereselor Neamului. Acestea au fost:

1) Ionel IC Brătianu vreo 10 ani şi a făcut unirea;

2) Mişcarea Legionară 4 luni când s-a realizat primul surplus bugetar de 5,7 miliarde de lei la încasări de 4,7 miliarde lunar, primul ÎNAINTE de Ceauşescu, ca urmare a eliminării corupţiei şi exploatării poporului prin delapidare organizată, dobânzi, crize economice false etc.

3) Mareşalul Anton escu 3,5 ani când a restabilit pretenţiile asupra teritoriului românesc prin jertfă şi chiar dacă nu a învins, datorat unui complex larg de trădări, a impus reafirmarea dreptul nostru istoric pe care noi putem cu atât mai mult acum şi trebuie să continuăm să îl invocăm;

4) Dej şi Ceauşescu vreo 30 de ani, când s-a demonstrat că Neamul Românesc deţine capacităţi uriaşe de dezvoltare economică şi mai ales de apărare militară. Fără să bage de seamă, întregul efort a fost subminat de forţele antiromâneşti adânc conspirate în societate constituite de etnici ev rei care adoptaseră cu generaţii în urmă NUME ROMÂNEŞTI şi sub FALSĂ IDENTITATE românească au OCUPAT funcţii în stat prin care în mod concentrat au împiedicat ca efectele dezvoltării să ajungă la popor, timp în care le-au deturnat prin sistemul de distribuţie centralizat al Comitetului de Stat al Planificării pe care îl CONTROLAU integral, către firmele de comerţ exterior pe care şi pe acestea le controlau integral și mai departe către firmele etnice ev reiești din afara țării.

Toate aceste încercări de românizare a Statului Modern Român au fost întoarse de același grup antiromânesc binecunoscut din acelaşi sigur motiv: toți patrioții au făcut o gravă SUBESTIMARE a VICLENIEI grupului anti-românesc, aspect pe care patrioţii în viața sunt obligaţi să îl cunoască în cel mai mare detaliu dacă vor să ajungă să fie folositori Neamului Românesc.

Sursa: Basarabia Literară, vremuritulburi. com
Adaptare: Carmen Pankau




















🎃INIŢIERE ÎN RITUALURI OCULTE…


N-aş avea nimic cu Occidentul „binevoitor”, nici cu ARGAŢII AUTOHTONI, dacă ne-ar lăsa în pace valorile religioase, morale, istorice şi culturale. Oculta mondială a considerat că România este rămasă în urmă şi trebuie "civilizată" cu forţa. Şi-a luat ca aliat statul român, mass-media, a pus stăpânire pe sistemul de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee, universităţi) şi ne obligă să iniţiem copiii în ritualuri oculte şi sărbători păgîne. Ne obligă să înghiţim mizerii de o vulgaritate excesivă, iar presa mercenară, care fals îşi zice "presă naţională", ea fiind aservită unor patroni din acelaşi aluat, modelează, la comandă, generaţii de viitori pierduţi mintal. Subliniez infantilismul celor extaziaţi în faţa gunoaielor străine ce-şi fac loc, tot mai agresiv, în spaţiul public românesc, dar şi mîrloginismul maimuţele autohtone, ca metodă de copiere şi imitare. 
Nu vă grăbiţi să mă judecaţi. Cred doar că am bun simţ, dragoste pentru valorile spirituale şi culturale ale Neamului, dar şi sensibilitatea care nu trebuie să-i lipsească nici unui cetăţean al ţării, indiferent de profesie. Bietului popor român, ţinut în sărăcie şi tensiune permanentă, i se organizează tot felul de petreceri păgâne! Plini de obidă, românii „abia aşteaptă” Halloween şi alte „sărbători” sataniste, oferite cu teatrală cumsecădenie de preafericitul Occident, chitit să arunce peste bord credinţa milenară, cultura şi tradiţia poporului nostru.

Dezgustătoare şi înfricoşătoare sunt imaginile cu măşti însângerate şi vampiri gata de atac, dar şi mai oripilanţi sînt cei care le poartă şi savurează inconştienţi un astfel de CIRC MACABRU. Horror, farse deplasate, costume de spiriduşi, fantome, schelete umane, diavoli, vrăjitoare, zombie, vampiri, monştri, sperietori de ciori, toate au îngrozit şi păgânizat România zilelor trecute. Cei mai mulţi nu ştiu că Halloween-ul – o „ceremonie” a întunericului – este noaptea invocării morţilor, a duhurilor rele, vrăjitoriei, necromanţiei, magiei, sacrificiul ritualic al unor vieţuitoare şi a altor practici păgâne (pe care creştinii nu trebuie să le imite nici măcar în glumă), când demonicul capătă potenţial. 

La originea Halloween-ului stă zeul morţii Samhain, celebrat de celţi, care credeau că la baza vieţii se află moartea. „Pentru celţi existau doar două anotimpuri, vara şi iarna, iar 1 noiembrie coincidea cu începutul sezonului rece, mai exact cu întunericul. Astfel, în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie, celţii sărbătoreau Noul An, o sărbătoare închinată Zeului Morţii, Samhain, prilej cu care pe un deal era aprins un foc care trebuia să primească ofrandele aduse zeului morţii – nu numai roade ale pământului, ci şi sacrificii de animale şi chiar oameni”. (Familia Ortodoxă)

Parada înfricoşătoare a veşmintelor şi măştilor macabre de Haloween îi extaziază la culme pe iubitorii morţii, ai întunericului şi dezmăţului, aducând profituri substanţiale comercianţilor lipsiţi de scrupule şi găuri în buzunarele „prostimii”, adusă premeditat la o stare de ignoranţă periculoasă. Aceste spectacole groteşti nu-i fac pe români să uite de foame, nici de corupţia care a cangrenat Puterea de la Bucureşti! 
Să ne amintim de Halloween-ul tragic de la Colectiv, unde tinerii, aduşi şi seduşi într-un iad al groazei, ispitiţi cu ierburile diavolului, în acompaniamentul unor sunete stridente ce depăşesc pragul admis al decibelilor, specifice muzicii metal-rock, au murit ca nişte prizonieri ai iluziilor satanice, moarte prevestită de piesa „The Day We Die” (Ziua în care murim). Dumnezeu să-i ierte pe toţi tinerii care au murit în numele multiculturalismului impus de „licuricii” N.W.O.! Tinerii sacrificaţi de Halloween la ritualul unei petreceri păgâne! Ca să se nască „guvernului meu”, la acel Halloween, sacrificiile umane nu s-au făcut prin sabie sau cuţit, ca în ritualurile celtice, ci modern, prin incinerare de vii…! Vă rog, nu-mi judecaţi cu asprime cuvintele! Regret nespus moartea lor, dar aceste sacrificii umane sunt consecinţă şi ofrandă pe altarul satanic importat din Occident. Rămâne să trageţi învăţămintele necesare din tragedia de Halloween, de la Colectiv, şi să înţelegeţi că, în mâinile unor astfel de practici satanice sunteţi doar o marfă pe care se fac bani frumoşi! 
Asta se va întâmpla întotdeauna cu cei care îl vor schimba pe Dumnezeu cu Talpa Iadului! 
Asta se va întâmpla întotdeauna când părinţii îşi vor lăsa copiii să se joace fără Dumnezeu printre coarnele lui Scaraoţchi.

Feriţi-vă de Halloween! E o marfă macabră, sosită în sicriul integrării europene, împreună cu decibelii lui Christian Death, Killing Joke, Necrophagia sau metal-rock. Încetaţi să mai luaţi pe gratis, dar cu urmări care vă pot costa viaţa, marfă ispititoare şi letală din afară! Halloween, Valentine’s Day, Thanksgiving Day, ne înghiontesc cu demonismul lor, ne ucid tinerii şi ne aruncă peste bord de la credinţă, hore până la filozofie şi costume naţionale, iar noi mergem şchiopătând la noi, acasă, subjugaţi de globalismul agresiv şi controlaţi total de un Big Brother! 

Halloween-ul e un dezmăţ macabru, o foto-copie imbecilă a unui obicei străin, instalat în calendarul laic românesc cu tot comandamentul de marcheting şi publicitate, de către strategii hedonişti ale globalizării, care nu ne vor binele! Turmele există din cele mai vechi timpuri, afacerea a prins şi la noi! Copiind imoralitatea din afară, am căzut în mrejele unei periculoase maimuţăreli de consum. Maimuţele imită oamenii, dar tot maimuţe rămîn. Acceptarea iluziilor este şi nocivă şi degradantă! 

„Civilizatorii” au trecut la falsificarea identităţii româneşti, la distrugerea statului religios, istoric, economic şi tradiţional. Au invadat grădiniţele şi şcolile româneşti, iar „lecţiile” oferite tinerilor ţin de falsificarea identităţii de neam. Cum să înveţe generaţiile tinere despre bun simţ, morală şi cunoaştere, dacă mass-media şi Ministerul Educaţiei le servesc „halloween” pe pîine.

În unele şcoli din ţară se predau lecţii tematice despre Halloween şi Valentine’s Day. Clasele sunt decorate cu lumânări, dovleci, lilieci şi păianjeni, iar în bănci stau elevi „dotaţi” cu colţi de vampir şi coarne satanice. O mămică spunea că „dacă te împotriveşti solicitării doamnei educatoare sau doamnei învăţătoare să-ţi îmbraci copilul în cadavru umblător, în vampir, în fantomă sau militant Ku-Klux-Klan, în ceva cât mai înfricoşător, dacă refuzi să-ţi trimiţi copilul la şcoală cu diavolul, eşti duşman al multiculturalismului, retrograd, habotnic, un ăla care nu înţelege modernismul şi faptul că am intrat în Europa, iar copilul tău va avea de suferit la şcoală”. 
Acest gen de educatori care au facilitat, ba chiar impun, pătrunderea satanismului şi mişcărilor L.G.B.T. în şcoli sunt extrem de nocivi şi trebuie sancţionaţi drastic şi eliminaţi din sistemul de învăţămînt. Prin intermediul lor generaţia tînără va fi transformată într-o turmă silită să se îndrepte doar în direcţia stabilită de miliţienii planetari, o turmă docilă care va gândi doar prin modul imbecilizant şi consumist al ipocritului Occident. O turmă silită să se formeze în direcţia aberantelor cerinţe integraţioniste, o turmă avertizată că orice tentativă de a părăsi ruta, va fi aspru sancţionată.

Sursa: Maria Diana Popescu
Adaptare și foto: Carmen Pankau






duminică, 27 octombrie 2019

POVESTEA DIN „ILIADA”, MAI VECHE CU 1000 DE ANI DECÂT SE CREDEA! (partea 3 din 3)


- Urmare -

Iliada este, dincolo de poezie, o frescă unitară, întocmai ca un tablou gigant al unei lungi epoci istorice. Acest tablou-poem ne apare ca o îmbinare măiestrit ticluită, un veritabil testament, în care se poate întrezări permanenta grijă de a lăsa posterității învățămintele și experiențele de veacuri ale unei civilizații care a preluat de la alții, dar a și adăugat de la sine un sumum de lucruri și fapte ce merită a fi consemnate peste veacuri. În realitate, suntem chiar în fața unor teribile adevăruri protoistorice. Deloc întâmplător poetul Chateaubriand, atunci când a fost constrâns de împrejurări să își vândă faimoasa sa bibliotecă, spunea că va păstra numai o singură carte: ILIADA.

Iliada poate fi doar un simplu exemplu de patrimoniu universal rămas încă neexplorat de cercetătorii români. Fie și măcar ca operă de artă, Iliada a fost „abordată” pentru prima data în România abia prin anul 1938, de către Nicolae Cartojan (v. „Legendele Troadei în literatura veche românească”). În mod cu totul curios, epopeea este considerată de către istorici ca o simplă poezie, pe care nu te poți bizui ca și pe fapte reale. În același timp se admite de către poeți că ea este doar strămoșul poeziei europene și, că, în realitate ar fi doar vorba de o pură istorie romanțată. Ori, nimeni nu vrea să vadă – în afara unor încercări ale istoricului Nicolae Densușianu – dacă nu cumva aceasta epopee este posibilă, ca întocmai oricărei opere de artă arhaice, să își transmită în continuare mesajul ancestral, chiar și în zilele noastre. Nimeni nu se apleacă să facă o trimitere, o cercetare, să caute o paralelă între aceste capodopere preantice și creațiilor populare ale poporului nostru: basme, credințe, eresuri, poezii, colinde, orații, blesteme, descântece, etc.

În Iliada există la acești eroi traci (denumire regională a geţilor – n. r. Carmen Pankau) conștiința jertfei de sine și imanența morții. Astfel, Ahile Peleianul, întocmai celorlalți eroi geţi, consimte foarte ușor la pierderea bunului suprem – care este viața -, pentru îndeplinirea marilor țeluri ideale, cum ar fi Gloria și Onoarea:

„Dar acuma nu va scăpa cu viață nici unul din cei care zeul o să mi-i puie în mână-naintea cetății, nici unul, Oricare-o fi din ai voștri, necum feciorii lui Priam, Mori și tu, frate, și taci. De ce te mai vaeți zadarnic? Doar a murit și Patrocle, și ce ești tu față de dânsul? Cată la mine și vezi ce mândru sunt eu și ce mare; Tata mi-i Domn și viteaz, iar mama zeiță, și totuși, Vai, și pe mine m-adulmecă moartea și soarta Nebiruită pe veci. Dimineața, namiaza ori seara Are să vie o vreme, când unul și mie-o să-mi curme firul vieții, cu lancea lovindu-m-aci ori cu arcul…” (C. XXI / v. 106- 113)
Nu se pune în discuție problema vreunei „prietenii” între Ahile și Hector. Este vorba aici doar de liniștirea învinsului și acceptarea faptului că în luptă acesta este „datul”, adică soarta. Așa cum spune românul: „Ce ție scris, în frunte ți-e pus!” Luptătorii ahei, deși cu mult mai mulți (între 120-140.000 de soldați) și destul de motivați, sunt mereu învinși de mult mai puținii luptători troieni (circa 50.000 de soldați). Totuși ei acceptă faptul acesta, întocmai ca pe o hotărâre imuabilă a Divinității:
„Mare și grea e osânda ce-mi dete părintele Zeus, Neînduratul. Deși se-nvoise cu semne ca-n țară nu m-oi întoarce de-aici înainte ca Troia s-o spulber, Totuși acuma s-a pus să mă-nșele grozav, mă silește calea spre țară s-apuc rușinos după pierdere multă. Astfel e voia lui Zeus, a zeului cel mai puternic…” (C. II/ v.109-114) Asistăm la o smerită recunoaștere în fața unui nedrept, dar imuabil, destin.

Iliada ne mai supune atenției și cel puțin două cazuri evidente ale vechiului și binecunoscutului cavalerism al războinicilor aflați în conflict (cod al onoarei). În timpul înfruntării directe dintre getul Glaucos Hipolohianul și aheul Tidid Diomede, luptătorii își invocă părinții și strămoșii până când ei observă că au o aceeași ascendență. Astfel, ei hotărăsc să înceteze lupta și voios își dau mâna: „Hai dar să facem schimb de arme-între noi ca să știe toți de pe aici că ne leagă o prietenie străveche. Asta vorbiră amândoi, săriră din care și mâna prietenește și-o strânseră și întăriră credința” (C. VI / v. 119 –236).
Un alt eveniment cumva asemănător, dar petrecut între doi mari căpitani beligeranți, i-a pus față în față pe comandantul get Hector Priamidul și pe căpitanul de oaste aheul Aias Telamonianul. Ei se luptară atât de crunt și îndelungat în fața propriilor oștiri, încât i-a apucat înserarea. La propunerea crainicilor ambelor tabere, conveniră să înceteze ostilitățile. Spuse atunci „încoifatul” Hector către Aias, încheind:

„Hai să ne facem și daruri, un schimb de slăvite odoare, Ca între ahei și troieni să zică de noi oarecine: Vrajba ce mistuie vieți, silitu-i-a la încleștare, Dar se desprinseră ei împăcați amândoi ca prieteni. Astfel îi zise și spada țintată-n argint i-o întinse, Teaca împreună cu spada și chinga-i frumoasă de piele. Aias îi dete și el un șerpar sclipitor de porfiră. El dup-aceea se-ntoarse-napoi între ahei la corabii” (C. VII / v. 44-304).
Există în Iliada o referire la scrierea ce era practicată în acele timpuri protoistorice (în rest scrierea era interzisă, spre a nu se perpetua retrăirea psihică a timpurilor groaznice ale apocalipsei planetare). Este vorba despre misiva trimisă de regele Proitos din Argos, către socrul său, rege în Geţia, încredințată chiar transmițătorului, Belerofonte, protejat al zeilor, cu o indicație expresă ca acesta să fie ucis imediat la sosire, după citirea scrisorii: „Dar se feri să-l omoare, din teama de sus, îl trimise tocmai în Licia, unde pieirea să-și ducă el însuși semne de moarte scriind o mulțime pe-o placă-ndoită și poruncind s-o arate crăiescului socru să-l piarză…”, iar apoi:
„Cum el ajunse în Licia, țară udată de Xantos, Craiul acolo voios îl cinsti cu ospete de nouă zile și jertfe de nouă juncani îi aduse pe-altare. Doar într-a zecea, când zorile trandafirii răsăriră, El începu să-l întrebe, ceru chiar dovezi ca să vadă ce fel de sarcină-i dete iubitul său ginere Proitos, Când a primit el tăblița-ndoită cu semnele morții…” (C. VI / versurile 167-170 și versurile 172-178).
Deși semnificația cuvintelor din original: „semata lygra” – apare ca neîndoielnică, ea a fost secole la rând pusă sub semnul îndoielii, deoarece însăși dezvoltarea și înaltul nivel de civilizație atins în mileniul al II-lea î. Hr. erau contestate. Abia descoperirile arheologice din Creta, ca și din Pyros, au atestat existența miilor de asemenea tăblițe cu înscrisuri, printre care unele întocmai scrisorii din Iliada, care fusese îndoită în sistemul roman de mai târziu; sistem practicat astfel spre a putea fi sigilată scrisoarea. Apare extraordinar de relevantă însăși ideea existenței unor corespondențe posibile între sudul Greciei și centrul Geţiei, și asta încă din timpul perioadei homerice.
Nu trebuie uitat faptul că, la Congresul antropologilor de la Berlin din 5-12 august 1880, în fața a peste 400 de savanți din întreaga lume Thorma Zsofia (arheolog, antropolog, paleontolog, de origine maghiară; 1832 – 1899) a prezentat noile descoperiri arheologice din România, semnalând uluitoarele asemănări dintre semnele ce apar în cadrul Culturii Turdaș – Valea Nandrului, cu scrierile din Troia sau Cipru (vezi și lucrările „Ilios” a lui Schliemann (arheolog german; 1822-1890) și „Cyprus” a lui Cesnola (Luigi Palma di Cesnola, arheolog; 1832-1904)), se făcuse deja pasul spre ideea că scrisul din perioada homerică ar putea fi identic cu acela din Geţia antică. Era anul 1880 atunci, dar DE ATUNCI savanții noștri NU au mai spus nimic. În zilele noastre, o altă cercetătoare româncă, Viorica Mihai, susține că scrierea getă ar deriva dintr-o scriere silabică dovedită că ar fi fost folosită și în Cultura Gârla Mare, exact între anii 1600-1160 î. Hr.
Dar și acum TĂCEREA este răspunsul primit de către cei care vor să afle mai multe.

Din epopeea studiată rezultă în mod cert că, înainte de Iliada, mai activaseră în Peninsulă și o sumedenie de alți poeți geţi, dintre care cei mai importanți fuseseră ORFEU, MUSAIOS și TAMIRIS. Deci, chiar ÎNAINTE de Iliada, geţii obișnuiau să cânte întâmplările eroice strămoșești.
Când trimișii lui Agamemnon, Fenix, Aias și Ulise, propuși pentru a trata împăcarea regelui cu Ahile, aceștia, mergând la cortul eroului:

„Ei îl găsiră pe-Ahile cu armia lui la corăbii; Sta veselindu-se acolo cu dulcele sunet din lira-i cea cu călușul de-argint, frumoasă și meșteșugită, Pradă luată de el la spargerea Tebei, cetatea Craiului Vultur. Cânta, veselindu-se, fapte viteze…” (C. IX / v. 183-187).
În epopee mai poate fi întâlnit faptul că tactica militară aplicată de beligeranți era cu precădere aceea a luptelor eroice singulare, adeseori cu provocări explicite și făcute în mod expres (ca și în cazul turnirurilor cavalerești medievale, inspirate de către aceste lupte antice). Totuși, la un moment dat – într-o situație specială, de vârf – se întrevede necesitatea unei noi strategii, aceea a formării unui sistem numit ulterior „ARICI” de către antici:
„Gata cu pieptul să-nfrunte potopul troian și pe Hector, lance cu lance-ngrădind și scutul de scut răzimându-și coiful în coif și bărbat de bărbat laolaltă-n oștire se-nghesuiau…” (C. XIII / v. 124-145).
Respectiva tactică, izvorâtă din certe necesități strategice stringente, va fi pusă mai târziu la punct de către hopliți și dusă la desăvârșire de „falangele” macedoniene închise, ca și de renumita „țestoasă” romană (Tortuga), la asedii.

Tot așa, multă vreme, în lipsa unor certe izvoare documentare nu s-a prea știut cum era în evul mediu împărțită oastea la noi, românii. Putem acum afirma, totuși, că grosul oștirii din Țările Române – gloatele – erau formate ca și cele ale geţilor din Iliada, pe neamuri. Explicităm: oamenii trebuiau ca să fie rânduiți după fratrii (zone, frății) și neamuri, așa fel ca zonă de proveniență (ex. sucevenii, romașcanii etc.) să dea sprijin zonei, iar neamul (ex. satul, familia) să dea sprijin neamului. Neîndoielnic este faptul că geţii începuseră încă de pe vremea Iliadei să aplice respectiva tactică propusă de bătrânul și versatul Nestor lui Agamemnon, în ceea ce privește organizarea gloatelelor:
„Chibzuie bine, o, Doamne, și tu și de alții ascultă; Nu este de lepădat un cuvânt ce eu ți-l voi spune: Armia tu întocmește-ți acum după neam și-nrudire, Neamul pe neam să s-ajute la luptă și ruda pe rudă. Asta de faci, Agamemnon, și dacă te-ascultă danaii, Ști-vei tu care din frunte și care din gloată-i netrebnic” (C. II / v. 355 – 360).

În Iliada găsim, de asemenea, zeci de obiceiuri creștinești, pe care le descoperim și în actuala religie a românilor (vezi priveghiul, etc.). În poemul Iliada sunt foarte multe referiri la geţii de la Istru, din acel nord îndepărtat, printre care le putem aminti și pe cele de la începutul cântului al XIII-lea:
„După ce duce pe Hector și oastea-i așa spre corăbii, Zeus îi lasă pe ei să-și poarte necazul și greul luptei apoi, iar el cată cu ochi luminoși mai departe țări și noroade să vază, pe traci care-nstrună sirepii, Pe hipemolgii slăviți, băutorii de lapte, pe mizii care de-aproape se bat și pe abii cei plini de dreptate”. (C. XIII / v. 1 – 9).

Chiar la începutul cântului respectiv, Homer ni-i precizează ca fiind traci (geţi – n. r. Carmen Pankau) pe iubitorii de cai, pe hipemolgii din nord-estul Mării Negre (Marea Getică), populație pelasgă foarte cunoscută prin faptul că se hrănea în bună măsură cu LAPTE DE IAPĂ (ca în basmul „FĂT-FRUMOS FIUL IEPEI”, cules de Mihail Eminescu); pe mizii localizați între Carpați și Dunăre (a se identifica drept o populație străbună a viitorilor misieni, coborâți mai apoi „in corpore” spre Asia Mică); precum și pe abi, o altă populație, desigur tot getă, tot nordică -, dar rămasă deocamdată neidentificată. Sau: „Repede-Ahile purcede spre fiul fălos al lui Pires Rigmos, bărbatul venit din a Traciei rodnică țară…” (C. XX / v. 468-469).

Sunt prea multe referirile clare la geţi spre a mai putea fi cuprinse într-un simplu material ca acesta. În Iliada mai poți afla cum se nășteau geţii, cum creșteau, dar și cum erau educați. În Iliada se poate vedea cum se căsătoreau, cum luptau și cum mureau geţii. Tot așa după cum, de asemenea, în Iliada afli despre mesele și agapele geţilor unele detalii surprinzătoare, despre celebra lor ospeție. Astfel, după ce Nestor îl salvează pe Mahaon, fiul lui Asclepios (este cea mai veche laudă adusă tagmei medicilor, din proto-istorie) și îl invită la cortul său, bătrânul îi oferă acestuia o masă de refacere pe care le-a pregătit-o Hecameda, frumoasa cârlionțată:

„…Ea le-ntinse o masă dalbă, strunjită, cu negre picioare, și-o tavă de-aramă; Spre a da gust udăturii, ea puse într-însa o ceapă, Miere gălbuie și sfânta faină de orz și alături puse-o mândrețe de cupp, de Nestor adusă de-acasă. Cupa cu ținte de aur bătută era și-avea patru toarte lucrate de jur împrejur cu podoabe de aur, Doi porumbei ciugulind; sta cupa pe două picioare. Altul abia de pe masă cu-o mână putea s-o ridice, plină fiind, dar Nestor putea fără truda s-o ție. Prinse s-amestece-n cupă vin negru din Pramne femeia cea ca o zână de mândră, și brânza de capre să farme cu un răzuș de aramă, să presure alba făină; Și băutura gătind, ea îndată-i pofti ca să beie. Dânșii băură și după ce-și stinseră-a setei arsură, Stau veselindu-se-n cort cu vorb-amândoi împreună.” (C. XI / v. 610 – 625)

Iată o mostră de modul în care aheii își ospătau musafirii în vase pe care noi, astăzi, le socotim nefuncționale, întocmai celor găsite în săpăturile din straturile „CUCUTENI”. Peste toate acestea, nu poate fi minimalizată puterea de abstractizare a vechilor geţi.
Ca să nu mai vorbim de multe alte realități ale Iliadei, din care aflăm că getul Eneas făcea parte dintr-o familie care era permanent în conflict cu a celuilalt get, Priam. Mai amintiți-vă de getul Eneas, un protos al Iliadei, care vorbea cu siguranță limba sa getă atunci când – învins fiind -, a plecat din Troia. El desigur că vorbea o aceiași limbă cu care și-a refăcut traiul și ginta în țara de adopțiune: în Latium. De aici REZULTĂ clar că LATINA era o limbă de sorginte GETĂ –, rezultând faptul că latinii vorbeau o LIMBĂ GETĂ, întocmai așa după cum și strămoșii noștri vorbeau o aceeași limbă getă; bine-înțeles că, ambele, cu inerente evoluții avute în paralel.

Dacă istoricii noștri, cu aptitudini pur funcționărești, nu vor să admită că Homer și Virgiliu aveau MINIME cunoștințe istorice, ar trebui cel puțin să recunoască că cei doi mari bărbați ai omenirii trăiseră prin acele timpuri; deci cu două-trei mii de ani MAI APROAPE de întâmplările din peninsulele greacă și italică. De aceea consider că, citind Iliada ca pe o sursă a protoistoriei poporului român, ne stă în putere să lămurim destul de bine măcar O PARTE din enigmele țesute în jurul comportamentului strămoșilor geţi, dezvăluindu-ni-se structurile lor, acum parcă mai inteligibile, pe care să le descifrăm măcar atât cât ne permite nivelul actual de cunoaștere și, în nici un caz să neglijăm intuiția; numai astfel reușind să integrăm într-o evoluție credibilă spiritualitatea STRĂBUNILOR noștri direcți, GEȚII DE AUR PRIMORDIALI.

– Sfârșit –

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau







POVESTEA DIN „ILIADA”, MAI VECHE CU 1000 DE ANI DECÂT SE CREDEA! (partea 2 din 3)


- Urmare -

În urmă cu circa trei milenii, poemele homerice făceau elogiul unei lumi speciale: vechea lume a GEȚILOR DE AUR PRIMORDIALI. După trecerea Marelui Potop Planetar și salvarea lumii în MAREA ARIE GETICĂ, popoarele s-au refăcut și au pornit să recolonizeze uscatul disponibil. Marea Lege a Uitării impusă pentru salvarea psihică a generațiilor viitoare și-a făcut datoria cu prisosință.

Aura de mister pe care o răspândeau poveștile milenare ale vecinilor geţi a făcut ca acestea să devină subiect principal pentru momentele recreative ale cetății antice grecești toropite de soarele mediteraneean, păstrându-și însă neatinsă puritatea timpurilor străvechi. Marea Arie Getică intră după un mileniu în aria cuceririlor romane, pentru ca imediat apoi să ajungă pentru un alt mileniu în acel areal tulbure al marilor migrațiuni devastatoare. Însă lumea veche nu fusese dintotdeauna așa cum o știm noi acum. Subiectul primei epopei a lui Homer, celebra „ILIADA”, ne este dezvăluit chiar de autor odată cu obișnuita invocare a Muzelor, chiar din primul său cânt și din primele sale versuri:

„Cântă zeiță, mania ce-aprinse pe-Ahil Peleianul, Patima cruda ce-aheilor mii de amaruri aduse…” (Cântul I / versurile 1 și 2 din ediția definitivă semnată de George Murnu).

Este vorba, așadar, de getul Ahile, personaj localizat spațial către gurile fluviului sfânt ISTRU (Dunăre – n. r. Carmen Pankau). Epopeea devine epopee prin extensia sa la cele 16.000 de versuri. Temporal însă, ea zugrăvește numai o mică parte a celor zece ani, atât cât se pare că au durat, în realitate, luptele aheilor de sub zidurile getice ale Troiei.

Dar cine au fost de fapt tracii? (grecii aveau năravul de a boteza totul după bunul lor plac și “necesităţi”, astfel ei i-au “botezat” pe toţi cei ce locuiau la nord de ei în “traci”, în realitate ei fiind GEŢI – n. r. Carmen Pankau). Pentru vechii greci, a fi trac avea o certă valoare de simbol; ceea ce era sinonim cu faptul de a dispune de acel neasemuit temperament impetuos al unui oștean desăvârșit, posesor al unui suflet care și-a păstrat nealterată puritatea timpurilor străvechi. Se ajunsese până acolo încât, elinii – ca semn al strălucirii – își CĂUTAU în vechime ascendențe genealogice trace (gete), uneori chiar cu specificarea unei anumite sorginți gete. Era o mândrie să te tragi chiar din strămoșii GEȚILOR DE AUR PRIMORDIALI, salvatorii omenirii. Un exemplu ar fi însuși zeul războiului ARES, cel nesătul de lupte, care, potrivit unor legende, era originar din Geţia. Mai mult, fiica sa, Penthesileea, trăia pe pământurile din stânga Dunării; iar atunci când tatăl său a păcătuit cu zeița Afrodita și a fost surprins de Hefaistos, zeul s-a refugiat în războinica Geţie. Ascendențe getice și-a găsit până și comandantul suprem al aheilor, Agamemnon, pentru ca să nu mai vorbim de Licurg, zis chiar Tracul (Getul – n. r. Carmen Pankau), ce nu făcea excepție față de ceilalți greci care asociau virtuțile eline cu cele ale geţilor din acel nord îndepărtat și misterios, considerat ca sorginte a tuturor obârșiilor (locul sfânt al Ariei, loc al salvării neamului omenesc).

AHILE, cel-iute-de-picior, personajul preferat al lui Homer, era de asemenea GET, atestat fiind faptul că avea sorgintea spre gurile de vărsare ale Istrului, acolo unde tatăl său, Peleu, era rege. Și, deloc întâmplător, poetul poeților îi descrie pe geţi abia în al zecelea cânt al cărții sale, tocmai în scopul vădit de a le asigura o APARIȚIE TOTAL STRĂLUCITOARE, ceea ce nu ar fi reușit prin înșiruirea comună de la începuturile povestirii sale. E vizibil că, la Homer, care se pare că ar fi trăit prin secolul al IX-lea î.Hr., civilizațiile minoică, cretană și getă, reprezentau în fapt vechile civilizații ale bătrânelor timpuri eroice; cu un plus evident pentru geţii, care-i erau contemporani.

Din cartea elenismului, Iliada, aflăm cum îi vedeau grecii pe acei geţi:

„Tracii, veniți de curând, se aflau la marginea oastei; Resos li-i Domnul, odrasla lui Eioneu, și-i acolo. Caii văzutu-i-am eu, n-au seamă de mari și de mândri, Albi ca zăpada sunt ei și la fugă sunt repezi ca vântul. Și ferecat îi e carul cu aur și argint, și mai are arme grozave de aur ce par la vedere – o minune. Dânsul cu ele a venit. Parcă nici nu se cade pe lume Oamenii arme de aceste să poarte, ci numai zeii…” (C. X / v. 420-427)
Dar, când oare să fi avut loc asemenea lupte desfășurate parcă în cadrul unei aceleiași familie de neamuri? Arheologii spun, începând cu Heinrich Schliemann, că Troia homerică ar fi făcut parte din perioada bronzului timpuriu (cca. 3500 – 2200 î.Hr.; perioadă în care nu exista picior de grec în această zonă, aceștia apărând pe scara istoriei în sec. XVII î.Hr), încadrându-se perfect într-o civilizație dezvoltată – concomitent și în mod paralel – pe toată platforma continentală zisă „grecească”, dar prelungită și pe întreaga puzderie de insule din Marea Egee. În acest conflict al anticilor – susțin ei –, nu ar fi fost nicidecum vorba de o înfruntare a unor civilizații diferit evoluate pe scara istoriei. Acest război troian s-a desfășurat spre amurgul protoistoriei cunoscute de noi. Grecii revendică total posesiv, dar INUTIL, războiul troian ca fiind un război grecesc.

De fapt, în perioada respectivă, EI, GRECII, NU EXISTAU CA POPOR bine determinat. Marele creuzet în care s-au format grecii, ca popor propriu-zis, i-a cuprins în rețeta culturală și pe acei dorieni care, venind tot din nordul Mării Getice (Marea Neagră), ca un al treilea val de migratori din aceeași zonă boreală, au început să năvălească în Peninsula Balcanică (Haemus; Munții Getici cei vechi) abia după distrugerea cetății Troia de către ahei (nume generic, care îi cuprinde și pe ionieni; ambilor mai spunându-li-se „argieni” sau „danai”).
Dorienii au apărut pe scena istoriei la cca. 100 de ani DUPĂ căderea Troiei, deci cam în secolul al XII-lea î. Hr. Ca o primă concluzie importantă: în vremurile desfășurării epopeei Iliada ÎNCĂ NU EXISTAU GRECI, iar istoria lor NICI MĂCAR NU ÎNCEPUSE.
Pentru că ne aflăm într-o înfloritoare civilizație a bronzului, fierul e pomenit în Iliada numai de câteva ori și doar în mod episodic:

„Prin cheutorile platoșei vârful de fier se prelinse.” (C. IV / v. 121, 131 si 475; C. VII / v. 137). Treapta de dezvoltare pe care se află eroii homerici CORESPUNDE, desigur, și cu aceea a strămoșilor noștri GETO-DACI.

Cu toții erau direct participanți la acest conflict. Amintim faptul că în această societate umană bunurile erau încă stăpânite ÎN COMUN, ca specificitate a orânduirii GENTILICE). Doar se întrevedea nașterea proprietății private, cu o împărțire pe clase, prin cedarea anumitor surplusuri către bărbații obștii care aduceau mari servicii întregii comunități. Acest fapt rezultă și din discursul marelui Ahile, care se opune ca bazileul atrid Agamemnon să mai fie răsplătit în plus față de cele care în mod normal fuseseră primite înainte de la comunitate: „… Atride, Cel mai slăvit între oameni și mai ahtiat după avere, Cum și de unde să-ți deie bărbații ahei o răsplată? Bunuri prea multe de-a obștii noi nu știm păstrate niciunde.” (C. I / v. 119-122).

Chiar dacă perioada în care a avut loc războiul Troian rămâne în continuare destul de controversată, s-a ajuns totuși la un oarecare consens asupra unui interval destul de precis în situarea conflictului, anume: răstimpul cuprins între secolele al XII-lea și al XIV-lea î. Hr. (?)

Cetățile de pe coasta Asiei Mici, în frunte cu mult citata Troia (considerată ca un prim obiectiv al războiului), au fost înființate în cea mai mare parte a lor de către geţii numiți și „dardani” (de la locul obârșiei lor, respective Strâmtoarea Dardanele), urmașii Geților de Aur primordiali. Civilizația aheiană ținea tot de un același tip, așa-zis tracic (getic - n. r. Carmen Pankau) (Atra=Negru, miazănoapte), al băștinașilor „mediteraneani”, de o bănuită origine pastorală PELASGĂ, despre care știm foarte puțin (istoria Geților de Aur primordiali, salvatori ai omenirii post-apocaliptice). Dar, cu siguranță, toate populațiile peninsulei fuseseră atrase spre sud de un climat generos, dar și de pășunile bogate, după așezarea planetei pe noile coordinate cosmice. Aheii porniseră din Marea Aria nord pontică spre sudul peninsulei balcanice după ce își înmulțiseră neamul și își făcuseră „un stagiu” în comun cu celelate popoare salvate.
Homer, în marea sa generozitate, ține să ne menționeze dintre luptători, pe geţii care participau la confruntare:

„Din partea aheilor, traci sunt mirmidonii.”, apoi, mai greu de identificat, alte seminții: „Din Eubeea suflând a mânie abanții, din Halchis și din Eretria, din Histiea cea darnică-n struguri, Și din Cherint de la țărm, din nalta cetate Dionul, și din orașul Carist și locuitori din Stire – fură conduși de-a lui Ares ortac Elefenor, feciorul lui Halcodonte, mai marele abanților tari de virtute. Iuți și cu pletele-n spate dau zor după dânsul abanții plini de războinic avânt și cu suliți de frasin întinse, Gata să dea în dușmani și platoșa sa le sfâșie” (C. II / v. 530-539; C. II / v. 770).
Din partea troienilor, traci sunt luptătorii lui Rhesos, dar și ai celorlați conducători: „Oaste mai mare, mai vajnică n-am pomenit eu ca asta…(…) Peste troieni era domn al lui Priam fecior, încoifatul Hector, oșteanul măreț. Sub el oștirea bărbații Cei mai viteji și mai mulți și gata la luptă din suliți. Iar pe dardani îi ducea căpitanul războinic Eneas, al lui Anhise fecior și al dalbei zeițe Afrodita.” (C. II / v. 791; C. II / v. 808-812).
Prin urmare, se pare că acest război troian ar fi fost, în realitate, o oarecare „AFACERE” între aceleași neamuri de geţi; totul „asezonat” cu un iz de piraterie mediteraneeană venit din ambele părți. Ce avem noi aici? Avem un get din Troia, pe numele său PARIS, care o fura pe ELENA, soția unui alt get (Menelau era doar frate cu getul Agamemnon) și astfel îi lasă pe spartani nu doar fără frumoasa lor regină, ci și fără o mare parte din multele lor averi. Agamemnon, foarte supărat de încălcarea sfintelor legi ale ospitalității familiei sale; dar mai cu deosebire prin faptul că toate fusesera puse la cale de fiul regelui Priam, acela care domina Helespontul și prin asta nordul Mării Egee, se așează în fruntea unei coaliții peninsulare de corăbieri și pornește la distrugerea incomodei cetăți Troia. Astfel, un act de piraterie ajunge la nivel de intervenție statală. Cel puțin așa rezultă din acuzele războinicului trac Ahile aduse lui Agamemnon:
„Nu de necaz pe troieni am venit eu cu armia-ncoace, Spre a mă bate pe-aici, doar nu mi-s troienii de vină; Nu mi-au răpit ei cirezi, nici bunuri cumva de-ale mele, Nu mi-au stricat ei, nici roadele-n țara bărbăților Ftia cea cu pământ roditor, că la mijloc sunt stavile multe, Munții cu umbre pe văi și marea cu clocot de valuri; Ci ne-am luat după tine, sfruntate, ca tu să te bucuri, Că răzbunăm pe troieni noi, pe fratele tău și pe tine, Cel făr-de-obraz….” (C. I / v. 150-158).
Grecii au refuzat să recunoască preluările făcute de la vechile populații mediteraneene, băștinașe, și trecerea acestora în panteonul elen, în ciuda faptului că arheologii – și în primul rând Arthur Evans – au arătat că acel coif al lui Hector, descris de Homer, apare întocmai pe o cupă de metal din insula Creta. Reamintesc că insula Creta, dealtfel ca și Sparta, erau considerate de sorginte tracă (getă- n.r. Carmen Pankau). Nu numai cupa, dar și scutul lui Aiax (Ajax, regele Salaminei), ori arcul lui Pandaros (Pandarus /Pandar), au putut fi identificate pe vasele descoperite la Hagia Triada (Creta; 1450 î.Hr.- Muzeul Arheologic Heraklion). Ei bine, aceeași greci, au recunoscut totuși dintotdeauna preluarea de la popoarele trace, vecinele lor de la nord, atât a poeziei, cât și a muzicii.

Este adevărat că grecii au căutat permanent să păstreze pentru viitorime bunurile morale și materiale la care a ajuns civilizația lor, dar acest lucru s-a făcut după ce au văzut că marile state europene cad în admirația culturii grecești, considerând-o însăși motorul civilizației europene. Așa și statul turc a înființat Poliția Turistică atunci când a văzut că siturile arheologice de pe teritoriile sale actuale atrag turiști străini și pot deveni surse de venit la bugetul de stat.

– Va urma! –

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau