sâmbătă, 18 aprilie 2020

☀️SĂ RENAŞTEM!


Dragi prieteni, cititori, iubitori de Neam şi Țară, vă iubesc, dar trebuie să vă cert!

După cum aƫi aflat, încet-încet (sau mai repede) VOR FI ŞTERSE TOATE ARTICOLELE care scot la lumină Adevărul, care povestesc Adevărul pe Fb, Google şi precis şi altundeva, la nivel mondial, iar cei care o fac, vor fi pedepsiƫi.

Pe paginile mele pe fb, cât şi pe Blogul meu de la Google, găsiƫi peste 600 de articole, multe dintre aceste articole şi fotografii sunt şterse de Fb şi de Google, altele sunt necitite de voi.

DE CE?

Din nepăsare, din comoditate sau din lipsă de interes? De „lipsă“ de timp NU se mai poate vorbi, acum toƫi avem „timp“ stând obligatoriu acasă!

Vine timpul (sau a venit deja?) când veƫi dori să citiƫi, însă nu veƫi mai avea ce şi de unde!

Trebuie să ştiƫi că eu sunt „pedepsită“ pentru dezvăluirea Adevărului, blocată, articole şi fotografii şterse, persoana mea este ascunsă pentru a NU mai fi găsită, şi precis voi fi „exilată“ de pe Fb şi de pe Blog. Este numai o chestiune de timp!

Străbunii noştri, Geƫii, au fost primii în toate, şi asta la nivel planetar! 
Noi am avut PRIMA SCRIERE DIN LUME la Tărtăria, România!

Culturile BOIAN şi CUCUTENI, România, încă de la începutul Neoliticului, sunt cele mai vechi Culturi din lume!

Şi VOI, urmaşii lor direcƫi, NU aveƫi „chef“ de citit, mulƫi nici nu ştiu să scrie bine şi nu ştiu să se exprime, să înƫeleagă… Ironia sorƫii?

E tragic! CE au făcut din VOI?
V-au luat Cultura şi drepturile cele mai elementare! 
Şi ce aƫi făcut voi? Aƫi luat poziƫia „ghiocelului“!

Străbunii noştri Geƫi, cei mai viteji, înƫelepƫi şi drepƫi dintre toƫi, aşa cum scria toată antichitatea, cred că se uită la noi cu nedumerire, intrigare şi cu foarte multă durere…

Treziƫi-vă! Începeƫi, cel puƫin ACUM, să vă schimbaƫi în bine, să vă cunoaşteƫi Istoria extraordinară şi adevărată, să vă cunoaşteƫi Străbunii Geƫi, respectaƫi şi iubiƫi până în zilele noastre în întreaga lume, să vă iubiƫi Neamul şi Țara, să fiƫi din nou MÂNDRI şi DEMNI de a fi urmaşii direcƫi ai acestor magnifici Geƫi.

Să redevenim ceea ce am fost odată!

☀️Niascharian! - Să renaştem!

Autor: Carmen Pankau











5 comentarii:

  1. De mult nu va mai vad postarile si trebuie să vă caut de fiecare dată când intru pe facebook. Eu fac parte dintre cei care încă merg la serviciu așa că va citesc mai rar. Cei care vor cu adevarat va caută. Sa aveti sărbători liniștite.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hristos a înviat! Cum putem aduce înțelepciunea înaintașilor noștrii înapoi?

    RăspundețiȘtergere
  3. Personal vă asigur că le citesc, dar le și distribui, considerând că trebuie să să ajungă la cât mai multă lume!

    RăspundețiȘtergere
  4. Citesc, dar recunosc că nu tot. Chiar daca nu împărtășesc în totalitate opiniile dumneavoastră. Va felicit și va asigur de susținerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce-i romanesc nu piere!

    RăspundețiȘtergere