vineri, 23 aprilie 2021

TEZAUR SPECTACULOS DESCOPERIT ÎN COVASNA: TOPORUL DIN AUR AL GEŢILOR. Astăzi în Muzeul de istorie din VIENA…


Pe drumul dintre Țufalău și Brateș s-a găsit în anul 1840, într-un vas, un important tezaur getic de aur. Greutatea întregului tezaur ar fi fost de mai multe kilograme. Depozitul aparține mai degrabă începutului primei epoci a fierului, decât sfârșitului epocii bronzului. Este unul din cele mai spectaculoase tezaure de aur DIN EUROPA; alcătuit din peste 300 – 400 obiecte de podoabă din aur, printre care figurează și un topor de aur,  considerat de specialiști ca fiind printre cele mai deosebite obiecte antice de aur din lumea europeană (secolul al VIII-lea î.Hr).

Satul Țufalău aparține de comuna Boroșneu Mare din județul Covasna și este situat pe malul stâng al Râului Negru, la 10 km de Sfântu Gheorghe, pe DJ 121, în Depresiunea Târgu Secuiesc. Pe teritoriul satului arheologii au semnalat existența unei așezări eneolitice în care s-a găsit ceramică pictată cu negru, dar și ceramică asemănătoare cu aceea din stratul superior de la Ariușd (caracterizată printr-o ceramică pictată, bicromă și tricromă, înrudită cu aceea de la Cucuteni).

Cea mai mare parte a tezaurul getic de aur descoperit în anul 1840 a fost risipită sau pierdută, doar o mică parte fiind salvată. Informațiile culese de-a lungul timpului vorbesc de nouă (9) securi din aur. Dacă ar fi așa, tezaurul ar fi pandantul depozitului de 9 topoare de bronz descoperite la Iași (topoarele zeului ZAMOLXIS, semnul lui IO; „Când unul se învârtește, celelalte nouă curg”), cu gaură transversală, de tip oriental.

Tezaurul ar mai fi cuprins câteva discuri convexe cu ornamente „au repousse”, inele de lanț torques, brățară cu capete spirală, un glob de aur, o placă groasă de aur, zăbală de aur, mărgele de aur și aur brut. Informațiile asupra conținutului său totuși nu concordă.

Și privitor la datarea tezaurului, există controverse; se consideră că tezaurul aparține începutului primei epoci a fierului, dar există și specialiști care îl datează în perioada mijlocie a epocii bronzului sau la sfârșitul epocii bronzului.

Piesele “recuperate” din acest tezaur sunt expuse în prezent la „Naturhistorisches Museum” din VIENA (Austria).

Sursa: George V Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau






8 comentarii:

  1. Alo,Austria!
    TOPORUL INAPOI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa ar trebui daca posesorul ar avea treaba cu corectitudinea!

      Ștergere
  2. Cred ca ar trebui repatriate ! Ministerul culturii, condus de ministresa inculturii, trebuie sa solicite repatrierea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dacă sa găsit în România ce căuta în Austria?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce caută tezaurul în Austria? Nu trebuia să fie insomnia!

    RăspundețiȘtergere
  5. Când le cerem în tata în care au fost găsite!? Egiptul își cere toate antichități sa fie aduse în locul unde au fost găsite, Conducătorii noștri sunt niște papa lapte și nu îndrăznesc asa ceva,

    RăspundețiȘtergere
  6. Suntem furați mereu si ne "furăm si noi singuri căciula", cand stam in poziția ghiocel.. si nu facem nimic in acest sens, suntem buni de comentarii numai cand nu e cazul.. păcat!

    RăspundețiȘtergere
  7. Se poate sa cedam austrienienilor si ce avem noi mai de "preț", adica politicienii.
    Poate au si un muzeu al primatelor ...

    RăspundețiȘtergere