marți, 12 iulie 2022

DE LA PAZVANTE CHIORUL LA TRAIAN BARCAGIUL…


Mulți au auzit de Pazvante Chiorul (Osman Pazvantoglu 1758-1809) dar puțini știu cum a jefuit el, cu pazvangiii lui, Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea, întrecut fiind doar de eliberatorii sovietici cu „Sovromurile lor” și de administrațiile dâmbovițene postdecembriste conduse de: Petre Roman, Văcăroiu, Năstase, Boc, Ponta, care au propagat jafuri prin corupție în toată România sub oblăduirea lui Iliescu și Băsescu, depășind cu mult pazvangiii în șalvari cu iatagane.

După această frază despre pazvangii, niște mercenari musulmani plătiți să jefuiască și să omoare oameni pașnici, fără apărare, să coborâm trei secole în istoria rumânilor sub domniile fanarioților, care nu erau nimic altceva decât niște vătafi ai Porții Otomane în Țările Române pentru a-i asigura haraciul, din ce în ce mai mare, ceea ce în Oltenia a dus la o anarhie greu de stăpânit. Lucrurile s-au complicat când austriecii i-au bătut pe turci în 1717 și prin tratatul de pace, turcii le-au cedat habsburgilor Banatul, Serbia și Oltenia. Habsburgii au numit Oltenia „Kleine Walahei” și au vrut să introducă ordinea și administrația lor, dar nu le-a reușit, deloc, datorită revoltelor oltenilor ce au început să se adune în cete haiducești, culminând cu lovitura reușită dată de Pavel Haiducul caravanei habsburgice formată din douăzeci de care, cu pereți metalici, ce strângeau taxele pentru Viena. Isprava haiducului a zguduit finanțele Vienei în acel an. Oltenia a fost singura provincie imperială ce nu s-a supus ordinei și administrației habsburgice, așa că, în 1739 imperialii au fost bucuroși să se retragă, fără regrete, din „Kleine Walahei”. Domnul fanariot de la București și-a frecat mâinile de bucurie, gândindu-se la haraci și peșcheș, care nu era doar pentru Poarta Otomana, dar și pentru el și neamurile lui, cu care împânzise Țara Românească, punându-le în înalte dregătorii. Și le-a frecat degeaba, pentru că anarhia și haiducia oltenească a luat asemenea amploare încât nu a mai putut să o stăpânească, nici să adune averi cât ar fi vrut pentru el și Imperiul Otoman în declin, datorită corupției fără margini ce îl cuprinsese și ascensiunii Imperiului Habsburgic.

În acest moment istoric, undeva în Bosnia balcanică se naște Osman, ce devine Pazvantoglu, numit după bunicul său, gardian al închisorii din Sofia, fiindcă rămăsese orfan. Fiind dezghețat și ager, îndrăzneț fără pereche și bun mânuitor de arme, vrea să se impună, să domine și să fie bogat cu orice preț. Calea aleasă a fost cămătăria, ceea ce Coranul interzice musulmanilor. Infractorul religios este prins și după lege îl aștepta sfârșitul, dar în Balcanii otomanilor legile sunt doar în cărți, în realitatea de toate zilele deasupra tuturor legilor fiind banii, deci este ajutat să scape din închisoare și până la București nu se oprește, unde deasupra balcanismului otoman înflorise fanariotismul, cu ramuri groase de fățărnicie, ticăloșenie și înșelătorie. Acest oraș, parazitat la sânge de demnitari fanarioți, era mediul favorit, identic cu firea lui Osman Pazvantoglu, ce în scurt timp a ajuns cunoscut prin escrocarea unor boieri naivi. De formă se angajează mercenar în gărzile de arnăuți ale domnului fanariot Mavrogheni și subit e cuprins de ambiția de-ajunge șeful gărzii, ceea ce realizează, în doi ani de zile, prin pungi cu galbeni. În această poziție aria lui de pungășire se lărgește mult, făcând avere necinstită ceea în mediul fanariot al urbei este o fală, un mare blazon. Pazvante, cum îi spuneau rumânii, atinge apogeul fanariotic pe Dâmbovița în anturajul curții domnești, unde, pe neașteptate face o criză de amor total după o jupâniță de la curte care-l refuză cu dispreț, ceea ce îl doboară într-o depresie de zace la pat cu lunile. Își revine, urând de acum înainte femeile și intră într-un fanatism de grandoare uneltind cu alți fanarioți la mazilirea domnitorului Mavrogheni. Acesta află, îl prinde și încarcerează, ridicând eșafodul pe care vroia să-l decapiteze. Zilele lui Pazvante erau numărate, dar când Mavrogheni numără pungile de galbeni pentru eliberarea și exilarea lui Pazvante, uită de eșafod, ia galbenii și îi dă drumul lui Pazvante, care trece Dunărea înapoi de unde venise.

Liber din nou, și-a încropit o bandă de pazvangii și-a început să jefuiască prin Balcani, strângând o sumă mare de galbeni pe care o trimite sultanului Selim al III-lea pentru a-l numi și pe el agă, comandant de armată otomană, cu promisiunea că va dubla peșcheșul dacă îl va numi. Bineînțeles că a devenit agă, doar erau în lumea otomană. Bucuros, dar nu destul, acum vrea să devină pașă, adică guvernator de pașalâc, și surpriză, sultanul Selim nu mai răspunde la pungile lui de galbeni. Avea altceva în cap! Rezultatul, de necrezut și ne mai întâmplat în istoria Imperiului Otoman; Osman Pasvantoglu adună de peste tot o armată de pazvangii, mercenari și se răscoală împotriva sultanului! Este total dezlănțuit, se autointitulează pașă, își face un pașalâc propriu cu capitala la Vidin, unde bate monedă proprie, cu chipul lui pe avers și închisoarea din Sofia pe revers, fiind prima și ultima monedă din lume înfățișând o închisoare! Dar extraordinarul și inexplicabilul, după logica istorică, este ceea ce urmează. De ochii lumii și-al istoriei, sultanul trebuie să-l pedepsească pe răzvrătit și trimite împotriva lui o armată de 100.000 de oameni, condusă de aga Kukuc ce, surpriza, nu poate cuceri Vidinul care nu avea nici măcar 10.000 de pazvangii! Dar, surpriza surprizelor, vine din partea sultanului care se răzgândește în privința răzvrătitului; renunță să-i mai aducă capul pe tavă, ba mai mult, îl face pașa de Vidin! L-a costat foarte scump pe Osman Pazvantoglu răzgândire sultanului, pe lângă prețul plătit lui aga Kukuc să nu poată cuceri Vidinul! În istorie s-a scris că armata de 100.000 oșteni a lui aga Kukuc nu a putut cuceri Vidinul pentru că domnitorul fanariot Hangerli, al Țări Românești, nu a aprovizionat cum ar fi trebuit marea armată otomană și în consecință fanariotul Hangerli și-a pierdut capul, să fie un țap ispășitor. Așa e scris, dar, de multe ori, adevărul e ascuns printre rânduri.

Nici o pagubă-n domnitori fanarioți, se îngrămădeau pe capete la picioarele sultanului, căruia toate îi mergeau din plin, acum dându-i mână liberă și lui Pazvante să jefuiască Țara Românească și-n folosul lui. Astfel, în 1800 pazvangiii jefuiesc, omoară și dau foc Craiovei, din care mai scapă doar vreo 300 de case din cele 7.000 câte avusese înainte și jefuind ajung până la Târgu Jiu. Cronicile spun că din ordinul lui Pazvante, pazvangiii trebuiau să violeze toate femeile, drept răzbunare că jupânița valahă l-a refuzat, atunci, de mult. După jaful, violurile femeilor și omorârea bărbaților în Oltenia, în 1802 pazvangiii jefuitori pornesc spre București. Domnitorul fanariot MIHAIL ȘUȚU, aflând, o ia la sănătoasa, iar arnăuții lui albanezi în loc să apere cetatea de scaun se ceartă între ei și pazvangiii jefuitori intră liberi, fraternizând cu vagabonzii și cerșetorii bucureșteni, dintre care unul dintre ei ajunge să fie luat drept înlocuitor de domnitor. Fapt istoric; străinii, fanarioții și pazvangiii jefuitori au încrustat adânc apucăturile lor în firea bucureștenilor pentru vremurile ce vor veni.

Pașa din Vidin, recunoscut și de sultan de data aceasta, recunoștință ce o plătea cu vârf și îndesat, atinge zenitul său istoric, vorbindu-se despre el în fel și chip; de la aventurier la învățat, de la haimana și fanatic la diplomat și vizionar, când complexat și labil, când puternic și răzbunător. A fost doar un meteorit otoman.

Sfârșitul lui și-al pașalâcului său se trage de la iataganul celui mai mare haiduc oltean, Iancu Jianu. Întâi, într-o luptă directă, i-a scos un ochi, după care rumânii l-au numit Pazvante Chiorul! A doua oară, în 1809 IANCU JIANU, a răzbunat toate jafurile, violurile și omorurile pe care pazvangiii le-au pricinuit în Țara Românească, trecând Dunărea, împreună cu haiducii lui, câteva mii, ce au fost în stare să cucerească Vidinul pe care l-au prădat, au omorât și au pus foc, iar Pazvante Chiorul și-a găsit sfârșitul, așa cum i l-a prezis Iancu Jianu atunci când, prima dată i-a brăzdat fața cu iataganul scoțându-i un ochi.

Iancu Jianu nu este o legendă, este o FIGURĂ ISTORICĂ AUTENTICĂ ce a scăpat Țara Românească de Pazvante Chiorul și pazvangiii lui. Iancu Jianu cu haiducii săi a fost și alături de Tudor Vladimirescu în 1821, an după care am scăpat de domniile fanariote ce au sărăcit cele două voivodate românești timp de o sută cinci ani. Din mare nefericire, fanarioții greci și pazvangiii jefuitori au lăsat fățărnicia, ticăloșenia, înșelătoria lor adânc împământenite în firea multor oameni ai Țărilor Române. Din nefericire, străinii, de oriunde au venit, după fanarioți și pazvangii au fost și sunt ipocriți, infami și devastatori, cu excepții de numărat pe degete. Dar cea mai mare nenorocire pe capul românilor este că, nici Providența, nici Neamul Românesc nu a mai dat patrioți ca Iancu Jianu și Tudor Vladimirescu să-i izgonească din țară.

Din nou, România este dominată de interese străine, nu prin iatagane ci prin politologii și ideologii aberante, printr-o mass-media ce prezintă continuu măreț tot ce este străin, minimalizând și denigrând personalitățile autohtone ce s-au dăruit și jertfit pentru unitatea și propășirea acestei țări. E vremea altor pazvangii jefuitori nu doar de averi materiale ca acum trei secole, de data asta vor să ne distrugă, cu tot cu temelia, istoria, tradițiile, cultura, identitatea și unitatea națională milenară.

Odată cu decembrie 1989, la București au reapărut pazvangiii, precum ciupercile după ploaie, care l-au făcut agă și apoi pașă pe Ion Marcel Ilici Iliescu. Câtă asemănare istorică cu Pazvante de la curtea domnească fanariotă, care a vrut să-l înlăture pe domnitor și Iliescu de la curtea Ceaușescului, care chiar l-a înlăturat cu aprobare Înaltei Porți de la Moscova. De la Tel Aviv – Haifa i-a fost sugerat, prin Saul Brukner, ca prim-sfetnic Petre Roman – Neulander, bine educat în Franța, cu mari planuri pentru o nouă Românie. Întâi, a devastat industria românească, pe care în loc să o modernizeze rapid, a decretat că e învechită și a vândut-o străinilor ieftin, cu preț de fier vechi. Adio șase cincinale de trudă proletară. Apoi, cu bună știință, a declanșat cel mai mare genocid al embrionilor și feților din pântecul româncelor: un milion de avorturi în 1990! Nici un leu pentru susținerea demografiei raționale a țării, pentru o educație corect conceptivă, pentru o creșă sau un cămin. Familiile cu patru copii puteau primi gratuit apartamentele în care locuiau pentru că și așa au fost vândute și banii încasați s-au volatilizat. Începutul tâlhăriilor postdecembriste! Petre Roman – Neulander, va rămâne stigmatizat în istoria neamului romanesc ca liderul-pazvangiu care a început, în mod deliberat, descreșterea neamului românesc.

Mulți străini din țări, societăți, comunități și clanuri diferite au năvălit precum pazvangiii de odinioară în București, după decembrie 1989, cu aceleași gânduri și intenții de îmbogățire prin jefuire, cunoscând puternicul iz fanariot al capitalei – pe care otomanii au pus-o pe Dâmbovița, să le fie mai aproape când vroiau să-i mai osândească cu ceva pe valahi, să nu mai bată drumurile până la Târgoviștea lui Vlad Țepeș. Și la fel ca pazvangiii mahomedani de pe vremuri, străinii năvălitori de acum s-au repezit la devastarea țării, găsind la București destui citadini netrebnici cu care au fraternizat pentru a-și împlini scopurile infame și impostoare. Străinii erau versați, bucureștenii erau săraci, înfrigurați și derutați în incertitudini, astfel mulți dintre ei, pentru o mână de dolari, le-au devenit servi în tot felul de false investiții, asociații și ONG-uri antiromânești, în GDS-Soros și mai ales în mass-media.

Ion Marcel Ilici Iliescu și-a plătit, din visteria statului, mercenarii să-i asigure continuarea președinției. Unul dintre ei, cel mai nesătul și avid, Adrian Năstase, ipocrit și arogant, ajuns prim-pazvangiu, a devastat țara, adunând averi dar și oprobriul românilor obișnuiți și cinstiți. A călcat în picioare istoria ardelenilor români prin reamenajarea, la Arad, a monumentului celor 13 generali ai lui Kossuth ce au omorât zeci de mii de români în 1848-1849, pentru vrerea lor de a fi români liberi. Istoria românilor îl va așeza definitiv în rândul pazvangiilor fără de lege.

Se spune că, alegatorii au vrut să scape de greața aroganței lui Adrian Năstase și l-au ales pe bine dispusul Băsescu Traian, cu vechi state de pazvangiu încă de la Anvers, unde deja ciupea din flota comerciala a României, pe care a lichidat-o, împreună cu alți pazvangii de la Constanța, după decembrie 1989.

Noua tagmă a pazvangiilor, prin dezinformare și manipulare, dar și prin bani și șantaj, s-a cuibărit confortabil în Casa Poporului Român de unde, puși pe căpătuială prin devastarea țării, de la început, pentru siguranța lor, au dat lovituri mortale Justiției pe care, de ochii lumii, o țin pe life-suport controlat; cum vrea să-și revină, cum îi taie oxigenul ! Nu vor Ordine, nu vor Justiție, vor doar jaf la drumul mare și circ de pazvangii, la fel ca în Bucureștiul anului, de grație, 1802!! Acum, în plus de acele trecute vremuri, s-au dedat tâlhărește la banii învățământului general și profesional, la banii ce s-ar cuveni culturii și științei românești, nesocotesc total sănătatea, sportul și artele. Au vândut jumătate din pământul țării străinilor, rad munții de păduri.

Într-un sfert de secol, pazvangiii străini și autohtoni au dus Romania pe ultimul loc în Europa și printre primele țări în lume la pierderea prestigiului și identității naționale, pentru că, printre altele, românii nu au mai avut noroc de un Iancu Jianu.

Sursa: Corneliu Florea
Adaptare şi foto: Carmen Pankau








SEMNELE VIZIBILE ALE DECLANȘĂRII „RĂZBOIULUI INTERN”

 

În actualul context geopolitic, semnele vizibile ale declanșării „RĂZBOIULUI INTERN” sunt „polarizarea” societății și „ploaia” de partide politice.

a) „POLARIZAREA” SOCIETĂȚII

În momentul de față, românii n-au dușmani externi declarați, dar parcă se războiesc întruna, ei cu ei. I-a marcat atât de tare ce s-a întâmplat în decembrie 1989 încât, de atunci, nu mai reuşesc să încheie războiul cu ei înșiși. Voci timide și temătoare, dar și glasuri sonore și hotărâte s-au făcut auzite tot mai des, iar receptarea lor s-a făcut, de obicei, între „dileme vechi” și „dileme noi”.

În România s-au creat și dezvoltat ungherele unei polarizări tot mai găunoase și prăpăstioase a societăţii. Într-o formă sau alta, această polarizare a persistat pînă în zilele noastre, având astăzi condiții și tendințe de a căpăta forme grotești sau chiar macabre.

Polarizarea societății a fost însoțită de sintagme și lozinci culese din panoplia vocilor pițigăiate sau răgușite a celor care au rămas perpetuu „revolutionari de profesie”. Mai întâi s-au confruntat simbolic, iar uneori fizic, mai ales cu pumnii, „revoluționari” și „comuniști”, apoi „fesenişti” şi „antifesenişti”, după care au apărut în arenă „neocomuniştii” şi „democraţii”, care se războiau zi-lumină, dar și după lăsarea întunericului, prin vorbe, gesturi, dar și huiduieli sau înjurături și chiar îmbrânceli. De departe, în acele vremuri de romantism politic, s-au evidențiat și au rămas în memoria socială susţinătorii fervenţi ai lui Ion Iliescu – care scandau „Iliescu-apare, soarele răsare!” -, dar și contestatarii săi, care strigau: „Nu mai vrem, nici un pic, preşedinte bolşevic!”. Apoi a urmat torentul zguduitor al „mineriadelor”, care au turnat gaz și paie pe focul mocnit, iar lozinca „Noi muncim, nu gîndim!” a sintetizat conflictul între intelectuali – divizați în mod pervers de către ideologii – şi „oamenii muncii” – al căror număr și putere socială se micșorau de la an la an, privind mânioși, dar neputincioși la distrugerea economiei naționale, devenită doar „economie de piață”. În viața politică de atunci, asupra unui singur subiect a existat consens: integrarea europeană, decisă politic într-o întâlnire de la Snagov, la care au participat repezentanţii tuturor partidelor parlamentare.

Între timp, România a intrat în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană, dar dihonia pătrunsă între români s-a răspîndit în ţesutul social, generând o nouă polarizare politică, între susţinătorii şi adversarii unor președinți, prim-miniștri, partide politice sau creatori ori propovăduitori de opinie publică.

b) „PLOAIA” DE PARTIDE POLITICE

Potrivit DEX, partid politic semnifică o organizație al cărei scop este câștigarea controlului asupra aparatului de conducere. După „revoluție” la Tribunalul Muncipal București au fost înregistrate multe zeci de partide politice. Unele au dispărut, altele și-au modificat denumirea, altele s-au comasat prin absorbție, altele au fost radiate. În mai 2015, Legea Partidelor Politice, în vigoare din anul 2003, a fost modificată (simplificând cerinţele legate de numărul minim de membri, care a coborât de la 25.000 de membri la 3 membri!). Astfel, pe „scena politică” s-a înregistrat o adevărată avalanşă de partide politice, cu ideologii definite sau neclar definite, dar toate cu pretenții de a urca pe scara politică și de a ajunge la resursele de putere, recum și la actul de decizie politico-statală.

Potrivit Registrului Partidelor Politice, în România există astăzi aproape 100 de așa-zis „PARTIDE POLITICE”, care se împart în: partide parlamentare, partide neparlamentare, formațiuni ale minorităților (neînregistrate în registrul partidelor politice, dar cu drept de reprezentare politică la toate nivelurile), partide desființate (asimilate). De la nașterea democrației în România, Tribunalul Municipal Bucureşti a respins cererea de înființare a unor partide „neagreate” politico-juridic, precum: Partidul Comuniştilor, Partidul Comunist Român, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Revoluţiei a III-a Forţă, Partidul Vâlcenilor, Partidul Transilvania Democratică, Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Noua Revoluţie, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache, Uniunea pentru Rădăuţi, Partidul Alternativa Civilă, Mişcarea pentru Medgidia, Partidul Naţional Român din Alba Iulia, Partidul Naţional Agrar.

În momentul de față, alți indivizi guralivi și inventivi, plini de dorul gloriei pământene stau la poarta Tribunalului, încercând să impună îndeosebi prin gălăgie politică partide care au exclus din titulatură cuvântul „național”, nu-s capabile să prezinte vreun program de guvernare folositor celor din „talpa țării” și configurează în jurul nucleului conducător ale „găști” sau „haite politice”.

Precum se observă, în acest plan se desfășoară fără pauze și cu toate pânzele sus, un „RĂZBOI INFORMAȚIONAL”, cu varianta sa impusă și dirijată de centrele de putere, numit război de comandă-control. Puzderia de partide politice existente în România CONFIRMĂ zdrențuirea națiunii române și OFERĂ TERENUL și MATERIA PRIMĂ necesare reluării „RĂZBOIULUI ROMÂNO-ROMÂN” de pe alte trambuline politico-ideologice. În „centrele de putere” externe și interne, de obicei necunoscute „mulțimii”, unde se reclădește și se livrează pe piața consumatorilor de senzațional democrația dâmbovițeană, PRIMEAZĂ INTERESUL CELOR „ALEȘI” și NU nevoile sociale ale mulțimii, numite „POPOR” doar atunci când este chemată la vot. Acești corifei ai „noii ordini” cunosc de la dascălii lor comunitariști că un popor este cu atât mai ușor de condus, de dominat și de stors de resurse existențiale, cu cât este mai ZDRENȚUIT în grupări sau grupuri care-și spun „partide politice” și împart mulțimile în „bazine electorale”. Cine are interes să mențină în România o PUZDERIE de partide politice?

Cui folosește?

ELEMENTE DE STRATEGIE FOLOSITE DE „GĂȘTI” ȘI „HAITE” POLITICE
În „războiul intern”, inamicul intern utilizează ELEMENTE ale războiului informațional, VECHI DE CÂND E LUMEA. Aceasta se desfășoară prin utilizarea, în funcție de „câmpul tactic”, a ideilor generalului chinez Sun Tzu, părinte al ştiinţei militare (secolul IV î.Chr.), regrupate în „arta războiului”. Acestea au ca scop ÎNFRÂNGEREA INAMICULUI, prin înşelătorie, fără luptă, prin fapte, precum:
– arătarea generozității în promisiuni şi recompense pentru informaţii;
– bazarea pe trădătorii aflați în rândurile „inamicului”;
– convingerea inamicului să creadă în posibilitatea salvării de la pieire;
– discreditarea a tot ceea ce merge bine în „tabăra inamicului”, începând cu „luminătorii de conştiinţă”;
– implicarea elitelor „taberei inamice” în afaceri dubioase, distrugerea reputaţiei și supunerea lor dispreţului propriilor aderenți;
– inducerea în eroare a inamicului, spre a-i diminua avântul și a deveni neglijent, apoi lovirea lui prin surprindere;
– infiltrarea peste tot a spionilor;
– livrarea de fete tinere (pe vremea lui Sun Tzî, și băieți!), „pentru a-i lua minţile” inamicului:
– oferirea de bani și aur (pe vremea lui Sun Tzî „jad şi mătase”!) pentru a-i zgândări inamicului ambiţiile;
– perturbarea, prin orice mijloace, a funcţionării armatei inamicului;
– răspândirea discordiei şi conflictelor între „cetăţenii taberei ostile”, dar mai ales ÎNTĂRÂTAREA tinerilor CONTRA bătrânilor;
– ridiculizarea tradiţiilor adversarilor;
– slăbirea voinţei „luptătorilor inamici” prin cântece persuasive (pe vremea lui Sun Tzî „cântece şi melodii senzuale”);
– utilizarea „creaturilor cele mai ticăloase şi mai abjecte”.
După utilizarea acestor căi de agresiune, urmează LOVITURA DECISIVĂ.

Scopul acestor acțiuni este preluarea intactă a tot ceea ce se află pe pământ din mâinile inamicului înfrânt. În acest fel „trupele” proprii vor rămâne intacte și odihnite, iar victoria va fi totală.

TĂRIA FRONTULUI CIVIC INTERN

Pentru a PREVENI o asemenea formă de război, cu grave consecințe sociale, națiunea, prin popor, trebuie să contrapună în mod eficient organizații socio-politice și etno-spirituale ale societății civile. Acestea sunt datoare, prin menire și rol social, să sprijine în mod activ instituțiile statului național pentru apărarea valorilor, intereselor și nevoilor aflate sub agresiunea informațională a unui inamic intern sau extern.
Din Frontul civic intern pot face parte, în funcție de caracteristicile provocatului „război româno-român”:

– oamenii cu competenţe profesionale şi socializante, știut fiind că „omul politic” este sursa erorilor decizionale;
– organizaţiile publice şi private cu funcţii explicite (economice, culturale, politice);
importante sunt organizaţiile cu funcţii productive (producerea sau generarea de resurse), organizaţii cu funcţii gestionare (cu rolul de a regla raporturile dintre organizaţii şi dintre oameni şi organizaţii), organizaţii cu funcţii socializante (organizaţiile cetăţeneşti – de tipul familiei, asociaţiilor şi fundaţiilor, precum și organizaţii profesionale), organizaţii cu funcţii integratoare (de tipul organizațiilor politice, culturale);
– statul național – care asigură gestionarea publică a valorilor, intereselor și nevoilor națiunii, prin oameni cu competenţe sociale, specializaţi în organizarea şi conducerea „treburilor obștești”.

Cum se poate construi, întreține și utiliza Frontul civic intern? Cazuistica în materie arată că demersul va cădea în sarcina generațiilor viitoare, întrucât în zilele noastre în spatele simpozioanelor despre „democrație”, viitorii oligarhi își văd în tăcere de „tragerea sforilor”, de „afaceri” și de vizite inopinate în așa-numitele „paradisuri fiscale”. FENOMENUL cel mai grav și pervers, care a început în urmă cu 28 de ani și se petrece și astăzi, este „PRIVATIZAREA INTERESULUI NAȚIONAL”. Fiecare partid, fiecare grup de interese și chiar fiecare mică gașcă fac din interesele proprii o flamură pe care o agită ca „interes național”.

Astfel, pe nesimțite, ideea s-a banalizat, fiind nevoie de dascăli energici, tenaci și patrioți, care să ia totul de la capăt, în mod deosebit în privința educației naționale și patriotice a tinerei generații. Datorită acestui război pervers, miracolul „solidarității românilor cu ei înșiși” – așa cum a fost în zilele care au urmat după prăbușirea fostului regim -, este alterat și întunecat de „neîncredere”, „singurătăți”, dar mai ales de „egoisme”.

Sursa: Aurel V. David
Adaptare și foto: Carmen Pankau










luni, 11 iulie 2022

CETĂȚENI, LOCUL DE ÎNSCĂUNARE A DOMNITORILOR CASTEI „IO“


In „Dacia hyperboreana”, Vasile Lovinescu scrie ca „intemeierea tarilor romane a fost facuta de initiati in vechile mistere, mostenite de la daci, care si ei le-au luat de mai devreme”.
Cetateni este o dovada in acest sens. Centru sacru de pe vremea uriasilor si a legendarului Negru Voda, Cetateni a fost un puternic centru geto-dac si al voievozilor din Casta IO.

Maica Mare vestea cutremurele
La peste 700 de metri, spre schit, se afla Maica Mare, simbolul zeitei primordiale, „mama a zeilor si a oamenilor”, cea care, spun legendele sumeriene, a ramas acolo unde a locuit inainte de Potopul cel Mare. Sotul ei era Enki, cel de pe Dealul Chipuriei din Cetateni, sau „Uriasul” de pe Calea Zeilor ce urca la schit. Maica Mare avea burta de femeie insarcinata, simbolizand fertilitatea, dar oameni cu minti nebune i-au sfartecat pantecul cu picamerele, retezandu-i „pruncul”. Capul Maicii este o piatra oscilanta de cateva tone. Cand se inclina, spun oamenii, e semn rau, semn de cutremur si de vremuri dramatice. In urma cu doua saptamani, Maica Mare isi tinea capul drept, ca o regina.

Calea aurului si a mirului
In anii 1960, enigmaticul profesor peruan Daniel Ruzo a vizitat complexul megalitic de la Cetateni si pe cel din Bucegi-Omu. A fost incredintat ca aici s-a faurit lumea de inceput, antediluviana. Ruzo (1900-1991) – doctor, arhitect, filosof, istoric, frate al unui ordin international, si-a dedicat viata descifrarii mesajelor incifrate in piatra ale civilizatiei de dinainte de Potop.
El a semnalat cercetatorilor romani, orientandu-se dupa sculpturile megalitice stravechi, ca Romania ascunde in muntii sai dovezi nepretuite a civilizatiei pe care el o numeste Masma – cea mai veche de pe glob, care s-a dezvoltat si a inflorit cu peste 50.000 de ani in urma.
„Aceste monumente megalitice de o uimitoare expresivitate, presarate pe tot globul pamantesc au fost facute de aceeasi civilizatie”, scria Daniel Ruzo.

„Tehnica sculpturii in roca la nivelul la care a fost aplicata pentru aceste monumente nu a mai fost repetata ulterior. Linia comuna care uneste toate monumentele acestei civilizatii stravechi este amplasarea lor pe munti sacri, temple ale unei omeniri pierite, dar amplasate astfel incat sa nu dea voie urmasilor sa o uite si poate aceste puncte de geografie sacra vor salva candva samburii umanitatii de cine stie ce cataclism major, cum a fost in trecut Potopul”.

Aceste repere eterne constituie, conform demonstratiilor arhitectului peruan, si o „cale a aurului si a mirului”, ascunse in retelele de grote si tuneluri subterane. Iar la Cetateni multe comori au fost gasite si multe vor fi inca nedescoperite.

Cavalerii lui Mitra
Istoria Pesterii Mosului spune ca insusi Zamolxis se retragea pe aceste meleaguri, pazite de schimnici geƫi, unde-i invata pe sacerdoti „tainele cerului si pamantului”, cum avea sa faca si Marele Preot, Deceneu, dupa cum scria Iordanes. Aici se initiau regii-preoti din Casta IO. Aici era loc de pelerinaj pentru Cavalerii solarului Mitra.

Pe o stanca in spatele cetatii Negru Voda este sapata silueta unui cavaler trac al lui Mitra, de la care incep sa urce doua randuri de pasi mari, imprimati in piatra nespecifica zonei sau, dupa unii cercetatori, un ciment special facut pentru a arata calea sacra. Legendele locului povestesc ca ar apartine legendarului Negru Voda, eroul de o statura impresionanta, caruia ii sunt dedicate tronurile de pe culmi. Despre Negru Voda se spune ca avea un cal inaripat, cu care supraveghea intreaga zona, ca ridica stavilare pe Dimbovita ca sa inunde valea, in calea dusmanilor, ca ridica fortarete in locuri inaccesibile.

Inscaunarea domnitorilor Castei IO
Istoria „oficiala” incepe dupa 1310, cind boierii tarii il aleg domn pe Basarab I, ce-si declina obarsia din Negru Voda. Basarabii constituiau o casta, nu o familie, dupa cum a lasat marturie Iordanes: „Primii dintre getii pileati – nobili – erau Sarabos Tereos, dintre care se consacrau regi si preoti!”

Ba.Sarabos insemna „stralucitii sarabi”. Acestia se constituiau intr-o casta, IO, formata din zece familii nobiliare. Basarabii se aratau apartinatori de aceasta casta, tragandu-se din Negru Voda, dupa cum dovedeste titulatura lui Nicolae Alexandru Basarab:
„I0 Niculai Alixandru voievod, feciorul batranului, raposatului I0 Basarab Voievod, nepotul raposatului I0 Negru Radu Voda”.

Actul e consemnat in anul 6860, dupa stiinta initiatilor voievozi. Adica, anul 1351!
La Cetateni, era loc de inscaunare a voievozilor, dupa cum lasase taina Negru Voda, cu ale sale tronuri uriase de piatra. Numai la Alunis, Bozioru, scaunul lui Negru Voda poarta si numele de „Scaunul lui Dumnezeu”. Langa aceste tronuri se aflau urmele de talpi, in piatra, si blocuri scobite cu sant de prea-plin, pentru ritualuri sacre, asa cum gasim la Cetateni, pe platoul – gavan de la Alunis si pe platoul – gavan de la Varful lui Dragomir. Aici isi ascundeau comorile voievozii la vreme de rastriste, iar Basarabii aveau ce ascunde, erau „printii aurului”, dupa cum ii numeau turcii. Aici a ascuns si Mihai Viteazul o parte a tezaurului dupa batalia de la Calugareni. Si el facea parte tot din Casta IO, dupa cum ne semnaleaza cercetatoarea Domnita Ratiu, din Brasov: „In Catastiful – protocol al bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brasovului (rescris la 1665) este inscris in limba slavona pomelnicul:
„Pomeneste Doamne pe IO Mihail Voievod si doamna sa Stanca, IO Nicolae Voievod si sora sa Florica”. Acesta este inscris pe dosul filei cu pomelnicul Voievodului Nicolae Patrascu, tatal lui Mihai.

”Voievodul n-a mai apucat sa scoata tezaurul de il ascunsese. Si capitanii care stiau unde se afla comoara n-au vrut sau n-au mai trait ca sa o ridice. Ea fost gasita in zilele noastre de un pastor si insusita de un localnic, care a fost pana la urma descoperit de politie. O parte a comorii o ascunsese in latrina, crezand ca nimeni nu va controla acolo.

Tainele incoronarii, preluate de britanici
Deloc de mirare, aceleasi taine de incoronare le regasim si la britanici. In „Religiile pagane ale Insulelor Britanice”, de Ronald Hutton, este scris ca piatra de incoronare a regilor britanici, „Piatra virtutii”, a fost adusa in sud-vestul Scotiei de colonisti cimerieni veniti in 330 i.C dinspre Marea Neagra. Piatra a fost folosita la incoronarea mai intai a regilor irlandezi din Tara, intr-o zona deluroasa sacra, numita Argyll, ce se remarca prin megaliti, urme de picior imprimate in piatra, langa un bazin scobit in piatra, folosit ca baie ritualica in ceremonialul de incoronare. In fata urmei de picior era pusa „piatra de incoronare”, astfel ca, atunci cand era incoronat, regele statea pe Piatra Virtutii, cu piciorul pe urma sacra, privind monumentele megalitice. Obiceiul de a pune talpa intr-o urma de piatra dateaza de pe vremea cand aceste urme erau facute de uriasi. In mitologia romaneasca se spune ca, cine se scalda in apa ce umplea urma unui picior de urias capata puteri miraculoase.

Sursa: Adina Mutar
Compilare şi adaptare: Carmen Pankau



Maica Mare de la Cetățeni a suferit o „cezariană” cu picamerul, din motive neștiute


Maica Mare fara burta


„Sfinxul” Negru Voda, cu urme de palme uriase sapate in stanca


Palma de urias, care abunda pe stancile de la Cetateni


Urme de pasi la Cetateni


IO Mircea


Locul de inscaunare a regilor din Argyll, copiate dupa cel de la Cetateni






duminică, 26 iunie 2022

NIKA, FĂCĂTOAREA CERULUI ŞI A PĂMÂNTULUI. CALENDARUL STRĂVECHI AL GEȚILOR.


În calendarul străvechi al geƫilor Anul Nou începea la Echinocţiul de primăvară - 21 martie, şi se încheia pe 20 noiembrie. El era marcat de personalităţi feminine, care şi în zilele noastre se numesc BABE. Zilele Babelor marcau debutul celei mai importante perioade calendaristice numită AN. Intervalele cuprinse între punctele cardinale şi intercardinale erau OPT şi aveau 40-42-44 de unităţi temporale – ZILE, pentru noi, cei de azi. Ele corespundeau cu 5 săptămâni a câte 9 zile. Anul are 360 de zile care, în decursul mileniilor, s-au grupat în câte 8 luni, 10 luni, apoi 12 luni. Datinile au conservat evenimentele meteo-astronomice pe care le-au ancorat în lumea plantelor şi animalelor. Acestea au stat la baza iniţierii oamenilor pe categorii de vârstă, pe sexe, iniţiere legată de marile evenimente ale vieţii – căsătorie, naştere, moarte.

Calendarul străvechi începe cu Zilele Babelor dintre care Baba Marta aduce Mărţişorul – împletit din lumină şi energie, un duo alb şi roşu ca un fir al Ariadnei cu care se înlănţuie lumea plantelor şi animalelor din Cer până în Pământul din adâncul apelor. Mărţişorul uneşte toate evenimentele din Anul Babelor şi are puteri magice până în ultima zi când CrăciuNIKA susţine Vatra Soarelui, înălţând focuri din crăciunele, colindele, în echilibrarea energiei şi strălucirii universului. În sudul Dunării mărţişorul este numit martineki. Femeile îşi aleg o zi din cele opt ca să ştie cum le va fii viitorul în acel an potrivit situaţiei meteorologice. Cea de a noua zi este dedicată tuturor celor care sunt născute în celelalte zile din calendar.
În datinile multimilenare ale Matriarhatului pelasgo-geto-daco-valaho-românesc ziua este a Magiilor lui NIKE – magiNIKElor, devenite măciniki în patriarhat şi mucenici în Creştinism.

NIKA e numele Zânei care a condus misiunea cosmică a magiilor NIKElor ce au transformat apoasa Terra într-o planetă accesibilă existenţei, după cum se transmite în toate marile Mituri de creaţie ale Pământului şi Universului.

Misiunea Cosmică condusă de ANU ce avea ca fii vitregi pe ENKI-EA şi pe ENLIL–EU, fraţi de misiune, care au dislocat imense cantităţi de Apă şi Pământ făcând CERUL – ATMOSFERA, inelul de protecţie din jurul planetei noastre ce permite existenta, viaţa precum în Cer aşa şi pe Pământ. În imensele gropi ale scoarţei terestre s-a scurs apa dezvelindu-se uscatul numit PANGEEA. ENKI-EA – cel de pe ape, este consemnat în vechile scrieri ca MARELE ŞARPE – BAAL – ALBUL, dar şi ca MAREA ŞERPOAICĂ. Numele lui ENKI s-a transmis până la noi în forma criptată de NIKE fiind cunoscut ca Zână a Victoriei, a Izbânzii, o adevărată reuşită a începuturilor, iar la noi, la geƫi termenul a trecut prin timp sub forma IZBAŞ - Şarpele.

Magiile lui NIKE sunt astfel Cap de Calendar, început de AN, la EKINocţiul de primăvară, reprezentând efortul celor OPT de a ţine în echilibru existenţa pe Pământ. Kin/chin este sinonim cu munca pământului în sanscrită, iar la geto-daci înseamnă mare efort, aşa cum şi omul se naşte în chinurile facerii.

LumiNIKA este focul din crengi de boz ori de alun din noaptea de maginike/măcinici, de Sânziene, de Ovidenie - Crăciunul vechi, şi tot lumiNIKA este şi lumânarea din ceară de albine.

NIKA este legată de viaţa omului din timpuri imemoriale, când forţa luminii era slabă, mai ales că Soarele a fost făcut mai târziu. Există cuvântul niktalop - cel care vede mai bine noaptea ori pe lumină slabă. Niktemer înseamnă o zi şi o noapte. Niktaginacee este planta care înfloreşte noaptea. Toate marile evenimente din datinile străbune se petrec noaptea. Ziua începe la miezul nopţii. Zilnika/zilnic,ă e neîntrerupta perioadă de lumină şi întuneric, aşa cum AN-NIKA este temelia Calendarului străvechi al BABELOR – Ba însemna în vechime Mare, iar Anus înseamnă tunel de comunicare cu exteriorul – aspect ce ne conduce la necesitatea unei torţe pentru a-l parcurge, şi care nu e alta decât LUMINIKA/lumânarea. Semnificativă este lumânarea în formă de spirală numită trupNIK pe care Zâna CrăciuNIKA o întocmeşte la sfârşitul ANU-lui fiind singura lumină din noaptea dintre ANUNAKI şi care are lungimea unui stat de om, obicei prezent în cultul morţilor la geto-daci. Lumânarea în formă de spirală este imagine a existenţei ce este ENERGIE, nu MATERIE, concluzie la care ajunge fizica modernă.
NIKA e marea şerpuitoare, UNIKA, cea care unduieşte pe rezonanţele cosmice, iar magiile sale asigură echilibrul universal – cel al Brâului de magiNike ce veghează Cerul şi Pământul dăruit oamenilor de CucerNika Mamă. Cetele sacre feminine din străvechime erau alcătuite din 40 de personalităţi - cifră ce reprezintă o optime din calendarul străvechi, păstrată sub numele de SOROC. Din numeroasele referiri la perioada de 40 de zile consemnăm câteva: Potopul lui Noe a durat 40 de zile; la 40 de zile „Iisus” s-a Înălţat, iar sufletul se înalţă la Ceruri tot la 40 de zile de la deces; botezul se face la 40 de zile; după 40 de zile embrionul începe să semene cu omul, iar o sarcină durează în medie 40 de săptămâni; doliul ţine 40 de zile.

Cifrele sunt o prezenţă în datina magiilor lui Nike. Datina Magiilor lui NIKE ne indică pe cele OPT, iar a NOUA aduce în prim-plan întreaga formaţie de 40 – 44.

1 lângă 8 este 9, iar 666 e componenţa lui 18 (9x2).
Cine o fi satanizat această cifră? E SataNIKA, e BaalNIKA, e BalkaNIKA, e DragaNIKA, e PhitoNIKA, e balaurul ţintit de Sfântul Gheorghe. Este, de fapt, SANTA-NIKA ce dovedeşte presiunea la care a fost supusă de Creştinism ajungând din sfântă UITATA.

Nouă e NIKA înnoitoarea, iar prezenţa cifrei 9 o regăsim în toată mitologia românească: 9 sunt Babele; 9 sunt cojoacele Dokiei; 9 sunt colacii numiţi capete care se dau ca mărturie – numele altui colac, pe drumul de întoarcere la NIKA însoţit de: nouă colaci, nouă cănuţe cu apă, nouă străchini cu hrană din roadele câmpului, nouă ştergare; 9 sunt Rusaliile, Cerurile, Muzele; răscrucile de întoarcere de pe bentiţa ce se aşază pe gura celui decedat ce va rămâne pecetluită sunt tot 9, aranjate de o parte şi de alta, câte 4, ca sufletul să nu se rătăcească; în 9 zile se împlineşte descântecul şi blestemul care se încheie cu zicala: Leacul şi Babii colacul – mulţumire pentru încolăcita.
În Banat se aşază un toiag pe scaunul numit Locul mortului şi pe el se încolăcesc două lumânări afrontate până în vârf şi se aprind la masa de pomană. Caduceul este emblema laboratorului de creaţie a lui ENKI-NIKE-NIKA. Cifra 9 e jumătate din Ciclul SAROS al eclipselor de soare şi de lună. Cifra 9 este jumătate din circa 18,6 ani lunari numiţi Ciclul lui Meton, timp ce se poate repeta cu potopuri de apă.

Din pleiada marilor preotese ale multimilenarului matriarhat get, Nika şi magiile sale au străbătut văleatul în datini şi obiceiuri. Numele şi atribuţiile sale au fost conservate în mituri, preluate de alte şi alte zâne cum sunt: Dokia, Crăciunika, Gaea, Drăgaica, Sânziana etc. Cercetătorul Ion Ghinoiu sintetizează magistral locul special al Marii Zâne Mame în Mitul Creaţiei Lumii despre care concluzionează că este anterior Mitului Biblic de creaţie a lumii, dar şi Miturilor civilizaţiei greco-romane.
Dacă ne oprim o clipă asupra unei alte personalităţi feminine de la începutul calendarului străvechi, şi anume la DOKIA, vom surprinde noutăţi la care nu ne-am fi aşteptat. DOKIA este NIKA. Zâna pământului dintre ape – DO-apă şi KI-pământ, DOKIA îşi leapădă cojoacele/ pieile /peliNIKEle pentru că se încălzeşte clima şi se topeşte gheaţa. Îşi leapădă cojoacele pe rând până când nora ei - nu fiica, îi aduce dovada că a dat colţul ierbii. Cojoacele Dokiei sunt de gheaţă dacă le-a lepădat. S-au evaporat formând cele nouă ceruri, aspect ce reia Mitul Facerii Lumii amintind de glaciaţiuni. Ultimul cojoc/ pelinikă/ pielicică este ultima glaciaţiune, a noua, din Calendarul BABELOR. Mitul BABEI DOKIA este unic şi cel mai puternic aici, pe Vatra Vechii Civilizaţii europene, în zona Munţilor Carpaţi. Ne înfăţişează istoria condensată a Terrei care nu numai că era acoperită de apă, dar în zona temperată era numai gheaţă.

În Ardeal se ţin în luna mai ZILELE SFINŢILOR DE GHEAŢĂ care sunt 9 şi încep cu o Mare Preoteasă – Marghita. În limbajul popular există expresia o apă şi-un pământ, înglobând apoi şi cerul, întărind filozofia de viaţă a Zamolsienelor preluată de toţi preoţii Zamolsieni geto-daci. Dovadă de necontestat că NIKA/DOKIA ne-a adus pe APE lumina şi energia este datina prin care la 40 de zile de la deces se dă Colac Apelor, de formă rotundă, înconjurat de 8 lumânări, iar una mai mare în centru. Colacul este decorat cu şuviţe în formă de opt, imagine a magiilor lui NIKE. De Sfânta Marie Mare, marinarii dau pe apă un colac din lemn cu lumânare aprinsă, pentru salvarea sufletelor celor luaţi de furtună, o cruce în formă de ancoră şi o cunună din flori – ceea ce înseamnă că în această zi dau ofrande Zânei Apelor care este MĂRIA – NIKA.

Nika este Făcătoarea Cerului şi a Pământului şi întrupează prin Sfântul Duh, energia ce dă viaţă trupNIKului aşa cum ne sugerează un pristornic străvechi ce are dăltuit un şerpisor – în fapt un spermatozoid, chiar pe pântecul/uterul Zânei. NIKA este zâna unică, ZEEA PROMETEE, ce şi-a depăşit atribuţiile făcând trecerea de la Făcătoare de oameni la Născătoarea de oameni - EVA - femeia cu cea mai măreaţă răspundere pentru unicul PĂCAT DIVIN de pe Pământ. Nika a îndemnat-o telepatic pe EVA, să nu uităm că în reprezentări nu avea gură, să ia din Pomul Cunoaşterii, să devină conştientă de sine, capabilă să se reproducă, să transforme natura şi să stăpânească Pământul prin propria înţelepciune de ZA.MOLSĂ - Zână femeie.

Nika este UITATA pentru că a dezvăluit secretul nemuririi. Această interdicţie nu putea fi voinţa femeilor din moment ce ele o menţin în datinile Magiilor lui Nike şi au păstrat-o în nume noi de atâta amar de vreme aici, în aria geto-dacică: Dokia, Draganika, Crăciunika, etc. Chiar şi ZEUS a încredinţat înţelepciunea unei femei ATHENA-NIKE, în aria geto-dacică, aici unde trăieşte azi poporul român, recunoscând harul divin al femeilor, dar şi multiplele şi controversatele calităţi ce le individualizează în universul uman: intuiţia, diplomaţia, sensibilitatea, abilitatea, forţa psihică, rezistenţa superioară la durerea fizică, duritatea, viclenia, farmecul, fidelitatea, înverşunarea, dar şi blândeţea, frumuseţea, gingăşia care dau bucurie vieţii.

Nika este Zâna care ne arată că se află plaiurile fermecate unde se practică cea mai veche agricultură din Europa. România e grădina fermecată în care creşte floarea pâinii, unde se află rezerve de sare la suprafaţă, unice în lume, ce au făcut posibilă vieţuirea celei mai VECHI CIVILIZAŢII EUROPENE, cum documentează savanta Maria GIMBUTAS, în rest bătrânul nostru continent prezentându-se în timpurile străvechi drept O IMENSĂ PATĂ ALBĂ.

Sursa: Olimpia Cotan-Prună
Adaptare şi foto: Carmen Pankau







miercuri, 18 mai 2022

FRĂŢIA CAVALERILOR GETO-DACI AI LUI MITRA



Soarele a fost adorat din cele mai vechi timpuri. Treptat, Soarele l-a dat pe “intaiul fiu”, pe Mitra, al carui cult a aparut la geto-dacii din Cappadocia.

La inceput, ritualurile erau oficiate de preotese, apoi de preoti si mai tarziu de o fratie cavalereasca. La dahii care au cucerit Persia, aceasta era fratia lui Mitra.

Teoria expusa de reputatul savant belgian F. Cumont in „Textes et monuments figurés relatifs aux mystères de Mithra” privitoare la originea persana a cultului mithriac, care a rezistat vreme de mai bine de sapte decenii, a fost treptat repusa in discutie de specialisti precum S. Wikander, J. Duchesne-Guillemin, E. Will M.J. Vermaseren, L.A. Campbell, R. Merkelbach, R.L. Gordon, R. Beck, M. Clauss10, D. Ulansey.

Acum, s-a ajuns la concluzia ca ACEST CULT ESTE ORIGINAR DIN CAPPADOCIA, fiind specific cavalerilor GETO-DACI. Persii doar l-au adoptat pe Mitra, botezandu-l Mer.

Interesant ca in Egiptul antic, MER definea un camp energetic rotativ! Cum il adorau dahii se poate reconstitui, aheologic, in orasul Dura (cetate rotunda TIPICA MASAGETA si cu intelesul de „a-l duce pe RA”) Europos (Siria), dupa cum aveau s-o numeasca grecii.

In partea sudica a fost descoperita o fresca pe un perete, infatisandu-i pe cei doi, Soarele si Mitra, in straie de sarbatoare, PORTUL GEŢILOR, format din camasi albe, brodate cu rosu la mansete si pe piept si mantii prinse pe umar, in fata, cu brose, cazând in falduri pe spate.

Soarele are o aureola ce-i incadreaza capul, iar Mitra poarta caciula clasica, cu varful indoit (pileus), care-i tradeaza originea geta. Centura este incrustata cu pietre pretioase, ca a unui zeu. Mitra imbratiseaza Soarele cu un gest fratesc.

Fratia lui Mitra era o societate secreta care practica misterii, asemanatoare celor din cultul lui Dionis. Candidatii erau admisi prin ceremonii secrete, oficiate de initiati. Proaspetii cavaleri ai Soarelui erau distribuiti intr-un grup sub comanda unui lider militar-religios. Ca sa fie admis in Fratia lui Mitra, neofitul trebuia sa-si fi dovedit curajul in fata pericolelor si determinarea de a intra in fratie. Trebuia sa treaca inot un râu, sa coboare de pe un pisc cu pereti abrupti, sa treaca prin flacari, cu mâinile legate si cu o pânza legat la ochi. Apoi, daca isi ducea muncile pâna la sfarsit, era invatat parole sacre cu care se putea identifica fata de alti frati, ca apartânand cultului mitraic. Acea parola trebuia repetata si in solitudine, ca o mantra personala. Dupa spunerea parolei, fratii isi dadeau mâna, ca sa arate ca nu sunt inarmati, GESTUL RAMANÂND PÂNA ASTAZI o manifestare de prietenie.

Echipa de calusari romani din anul 1897, o „fratie” care a preluat misteriile mitraice

Cultul, care tinea de arta militara, a fost REPEDE ADOPTAT DE ROMANI si raspandit peste tot pe unde au ajuns armatele romane.

Timp de trei secole, aproape toti imparatii romani au fost lideri onorifici sau plini ai Fratiei Cavalerilor lui Mitra. Tot in ipostaza de zeu solar il intâlnim pe Helios-Mithra reprezentat si pe peretele Boukonisterion-ului dedicat lui Septimius Severus, imparat de origine GETICA, amplasat in agora din Oinoanda (in Lycia). Helios-Mithra este infatisat alaturi de alte reliefuri, deasupra unei nise care se presupune ca adapostea o fântâna. Dupa marturia lui Plinius cel Batran, Tiridates, ajuns la Roma pentru a primi de la imparat confirmarea ca rege al Armeniei, l-ar fi initiat pe Nero in misteriile lui Mithra. Ceea ce i-a spus imparatului roman descendentul dahului Arsace aminteste de formulele sacre de la banchetele ritualice pe care initiatii le savarseau in mithraea.

In timpul ceremoniei de incoronare, spune Cassius Dio, atunci cand s-a recunoscut supus al lui Nero, Tiridates spune:

„Eu, stapane, descendent din Arsace, fratele regilor Vologeses si Pacorus, sunt robul tau. Am venit la tine, tu, care esti zeul meu, am venit sa te ador ca pe Mithra. Firul ursitei mele, de aici inainte, de tine va fi tors. Pentru mine tu esti Ursita si Norocul”.

Episodul amintit de Plinius cel Batran, Tacitus, Suetonius, Cassius Dio, precum si de alti scriitori antici pare a fi un juramant intre frati mitraici.

ELIXIRUL „MITRIDATE”

Din Europa pana in Asia, zeul-soare geto-dac a fost adorat ca Mithra, Meitros, Mihr, Mehr, Meher. Dahii care au fondat dinastiile regale parte l-au adorat sub numele de Mitra, iar numele Du-mitra insemna pur si simplu a duce cultul lui Mitra. Dinastiile regale ale geto-dacilor si dahilor din Pontus, Partia, Cappadocia, Armenia si Commagene au avut in componenta numelui denumirea zeului, Mitradate („E DAT DE MITRA”) fiind cel mai raspandit.

Mitradate al VI-lea, rege al Pontusului (nordul Turciei) intre 120-63 i.C., a ramas in istorie ca PRIMUL MONARH care s-a IMUNIZAT la otrava, luand cu regularitate mici doze, posibil un element de initiere al gradelor superioare, absolute, ce avea legatura cu credinta in nemurire specifica getilor. Datorita acestui fapt, „MITRIDATE” a ramas in farmacologie si ca termen de „ELIXIR”.

La Comana Capadociei sunt inregistrate numeroase nume derivate din radicalul miqr- / mitr-, chiar si dupa cucerirea romana: Mithrateidios, Mithratochmes, Iulius Mithra, Mithres sau Mithrei. Mitra, ca acoperamant pentru cap, vine de la caciula tuguiata, cu motul lasat, portul specific al dahilor si GETILOR NOBILI, pe care o purta si zeul lor solar. Sacrificiul taurului in cinstea lui Mitra era asociata cu puterea barbateasca, cu virilitatea, CULTUL TAURULUI fiind o religie foarte veche, cea mai veche din Europa, ATESTATA la populatia carpato-danubiano-pontica.

Cultul lui Mitra o urmeaza, fiind datat arheologic la dahii parti, din anul 2000 i.C. Dupa sacrificarea taurului, urma ceremonia Haomei, bautura ce conferea nemurire si care ulterior a fost asociata cu „soma”, bautura halucinogena bauta de preotii zoroastrieni si hindusi.

De-a lungul timpului, cultul s-a imbogatit cu ritualuri specifice culturilor locale pe unde a peregrinat, din Europa, Asia, pana in nordul Africii.

MITRA, MEDIATOR INTRE CER SI PAMANTENI

Adeptii ii spuneau lui Mitra „Lumina Lumii”, simbolizand dreptatea, adevarul, justitia si loialitatea. Era un mediator intre Cer si pamanteni. Persanii l-au preluat de la parti sub forma de „contract”, asa si ramanand in vocabularul persan. Era un contract, un juramant de credinta, al adeptilor fata de divinitatea solara. Mai sunt istorici care il considera pe Mitra zeu persan, numai ca persanii il numeau Mer si-l asemuiau cu un zeu mult mai drag lor, Verethraghna, zeul persan al victoriei. Conform mitoligiei, Mitra se nascuse dintr-o fecioara, Anahita, care a primit titulatura de „Maica Domnului”. Toate printesele dinastiilor parte din Armenia erau preotese ale lui Mitra.

Cel mai mare templu inchinat Anahitei se afla in Persia cucerita de dahi, la Kangavar, având dedicatia: „Anahitei, imaculata, virgina, Mama Domnului nostru Mitra”. Alte temple mitraice au fost construite in Khuzestan, centrul Iranului, Nisa, Hatra-Mesopotamia, Dura Europos, unde Mitra este infatisat calare, precum CAVALERUL GETO-DAC (Cavalerul Trac).

SIMBOL PRELUATE DE MASONERIE

Cum Mitra nu a avut o consoarta divina, facând parte dintr-o trinitate zeiasca – Soarele, Maica Domnului si Mitra – , asa si adeptii lui, cavalerii mitraici, faceau juramant de castitate, flagelandu-se, pentru a pedepsi poftele gandite. Autoflagelarea era descrisa ca facând parte din ritualul de initiere in cultul lui Mitra practicat de romani.

Fratia lui Mitra se baza pe alianta impotriva fortelor raului si lupta frateasca, adeptii fiind foarte buni soldati. De aceea a si placut razboinicilor romani, care l-au preluat ca Sol Invictus (Invincibilul Soare).

Soarele, ca astru, era socotit uneori „ochiul lui Mitra”, atotvazatorul, SIMBOL PRELUAT, CA MULTE ALTELE, de fratiile MASONICE de mai tarziu. Conform traditiei, Mitra se ascundea intr-o pestera timp de un an, de unde iesea stralucitor ca Soarele, renascut, cult ASEMANATOR cu cel al lui ZAMOLXE. De aici obiceiul de a se tine ritualurile de initiere in pesteri, grote, pivnite.

GRADE DE INITIERE

A ramas marturie despre cele 7 grade de initiere: Corax -Corb, simbol stravechi asociat cu renasterea, Mire sau Nymf, dupa cum il numeau grecii, Mile – Soldat (suparare mare pentru istoricii care-l credeau cuvant de origine slava), Leo-Leu, Peres – Aparatorul, Gardianul, cu conotatie de mare forta, Heliodromus-Purtatorul stindardului solar si Pater-Tatal. Fiecare grad corespundea planetelor astfel Corb-Mercur, Mire-Venus, Mile-Marte, Leo-Jupiter, Peres-Luna, Heliodromus-Soarele si Pater-Saturn.

Trecerea la un grad superior era marcata prin urcarea pe o scara cu sapte (7) trepte.La banchetele mitraice de initiere se bea vin si se consuma o bucata de pâine expusa la soare pâna se usca. Cand se trecea la gradul de Mile-Soldat, se oferea initiatului o coroana, pe care el trebuia s-o refuze, spunand: ”Doar Mitra imi e coroana!”

SEMNUL CRUCII, ca simbol al Soarelui in „CRUCEA CERULUI”, era imprimat cu fierul rosu pe frunte. Din acel moment, facea parte din „garda sacra a invincibilului Mitra”.

Se rupeau legaturile cu familia si numai tovarasii intru credinta ii deveneau frati. Simbolurile militare care apar in legatura cu fratiile mitraice sunt torta, maciuca si arcul. Arcul apare si in mana unui Pater, care desavarseste actul initierii neofitului insotit de heliodromus, in singura scena de acest gen prezenta pe un vas aflat in muzeul din Mainz.

„ALBUM SACRATORUM”, LISTA INITIATILOR

In afara intrunirilor, doar preotii slujeau zeul, avand datoria de a intretine focul sacru in altarul din grota, de a face sacrificii pentru discipolii care aduceau ofrande si de a inalta imnurile zilnice.

Festivalurile mitraice, numite si Coracica, Festivalul Corbilor, se celebrau la 25 decembrie, iar ziua de 16 a fiecarei luni era consacrata lui Mitra. La Dura Europos s-a pastrat o lista a membrilor numita „album sacratorum”, inscriptionata pe o placa, care se completa an de an. Pe unul din pereti, s-a pastrat o FRESCA infatisandu-i pe CAVALERI, in PORT GETIC, asemanator cu cel al CALUSARILOR de azi, purtând camasi albe, cusute pe margini cu rosu, având bretele peste camasi.

Numele erau ritualice, indicând si gradul caruia ii apartinea initiatul. De aici aflam ca gradul superior, un fel de maestru peste cele 7 grade era Pater Patrum - Tatal Tatilor. Suveranul era socotit o reâncarnare a lui Mitra, primind puterea divina din mâna zeului, aspect subliniat de reliefurile de la NEMRUD DAGI (Nemuritorii Daci), azi in Turcia.

MITRA, URMAS AL LUI ION

Inscriptia de la Ariaramneia (Rhodandos, in prezent Farasa) din Capadocia, descoperita in 1907 de catre H. Grégoire pe o stânca din muntii Taurus, aminteste initierea unui mag al lui Mithra, in sec. III-I i.C. Aceasta are intelesul de „A DEVENI MAG AL LUI MITHRA”, indicând astfel faptul ca epigrafa ar fi fost gravata cu ocazia unei ceremonii de initiere.

In traditia vedica, Mithra are o structura binara, adica e provenit din GEMENI. Conform traditiei, Marea Mama Aditya/Aditi a dat nastere lui MITHRA si VARUÑA sub forma unor serpi care, lepadandu-si pielea, deveneau nemuritori. Suveranitatea prezinta doua fete, doua jumatati, intruchipate de Mithra si Varuña, deosebite, chiar antagonice, ceea ce aminteste de stravechiul si enigmaticul zeu cu doua capete ION, Yanus numit de romani, al carui sceptru avea forma „Y”.

Sursa: Adina Mutar, enational
Adaptare si foto: Carmen Pankau






miercuri, 27 aprilie 2022

CE LEGĂTURI AU EXISTAT ÎNTRE POPULAȚIA CARPATICĂ ŞI NEAMUL EMEŞ DIN KI-EN-GI (SUMER)


Emesii (sumerienii) au plecat din tinutul carpatic pe la mijlocul mileniului lV a.e.n. si s-au aciuat în Ki-en-gi, unde au realizat o cultura si civilizatie uluitoare(civilizatia sumeriana cum au botezat-o specialistii!).
Neamul emeș ne-a lăsat o cultură fabuloasă! Tăblițele de lut au păstrat pentru posteritate valori spirituale care reflectă modul lor de gîndire si de percepere a realității. Dar chiar dacă au dispărut, o mare parte a culturii lor a fost asimilată de cultura akkadiană și babiloniană, iar limba lor a fost folosită ca limbă liturgică pînă în secolul V î.e.n.

Cercetarea originilor neamului emeș și a religiei lui dovedește că începînd cu mileniul Vlll î.e.n. în arealul carpato-dunărean existau comunități umane bine organizate, cu o religie puternică si conduse de sacerdoți. Societatea getă era foarte asemănătoare cu cea a neamului emeș pentru că ele au avut o rădăcină comună de plecare, aveau în frunte un conducător civil si un mare preot. Dacă privim cu atenție sigiliul emeș din secolul XXV î.e.n. unde apare pentru prima dată crucea ca semn explicit al sacrului și troițele maramureșene(unde trăiesc în prezent un grup de români ce își spun cu mîndrie nemeș) vom observa cu uimire că formele crucii sînt identice. Iar descoperirea senzațională a crucii de la Gorban, Cucuteni și alte situri arheologice, demonstrează că noi nu avem nimic cu indo-europenii găselniță a istoricilor occidentali, iar continuitatea neamului mioritic pe meleagurile carpatine din zorii civilizației umane este marcată de alte repere temporale.
Ce legături au existat între populația carpatică si neamul emes(sumerienii) din Ki-en-gi (Sumer)? Răspunsul este unul năucitor, cele două populații au o rădăcină comună si ea se află în societatea mileniului Vll î.e.n. din ținutul carpatic unde a fost zămislită "prima si singura în Europa…o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare si creatoare de artă"
Exemple de cuvinte emegi (sumeriene) care se găsesc în română si latină. Primul termen este în emegi, al doilea este în română, iar al treilea este în latină (care este o limbă românească - n.r. Carmen Pankau):

a-a-a(exclamare, uimire); ah-ah-ah(exclamare, uimire); acera-aceră-acer(ager, vioi); ac-ac-acus(ac); adu-adu-addo(a aduce, a pune); aduc-aduc-adduco(a aduce, a trage la sine); agrun-agru-agri(ogor); altar-altar-altare(altar); amaru-amaru-amare(amărăciune, necaz); an-an-annus(perioadă de timp); apa-apa-aqua(apă); ara-ara-aro(a ara); arde-arde-ardeo(a arde, a străluci); aria-aria-area(arie, suprafată întinsă); asud-asud-sudo(a asuda); azil-azil-asylum(azil); aur-aur-aurum(aur);
barbar-barbar-barbarus(străin, sălbatic); bini-bine-bene(bine); bun-bun-bonus(bun); bo-bou-bos(bou);
cad-cad-cado(a cădea); cap-cap-caput(cap); car-car-carrus(car); casa-casa-casa(adăpost); cas-cas-caseus(cas); cela-celar-cela(cămară); ceara-ceara-cera(ceară); cearni-cerni-cerno(a cerne); coc-coc-coqua(a coace); cucu-cucu-cuculus
da-da-do(a da, a ceda); dac-dac-dac(dac); du-du-duco(a duce);
gena-gena-gena(pleoapă); gura-gura-gula(gură); ira-ira-ira(mînie, supărare);
lac-lac-lacus(lac); libir-libir-liber(liber); lip-lip-lippus(lip, mizerie); loc-loc-locus(loc, tinut); lup-lup-lupus(a înfuleca, lup); lut-lut-lutum(lut, argilă);
mina-mînă-manus(mînă); mendala-mentală-mentis(minte, a gîndi); mami-mama-mater(mamă); mur-mur-morum(mură); mur-mur-murus(zid); mut-mut-mutus;
nas-nas-nasus(nas); nam-neam-natio(neam, natiune); nigru-nigru-nigrum(negru); ningi-ningi-ningit(a ninge); nod-nod-nodus(nod); nora-nora-nurus(noră); nuc-nuc-nucis(nucă, nuc);
o!-o!-oh!(uimire, necaz); ochi-ochi-occulus(ochi); odol-odor-odor(miros); ol-ol-olla(oală); om-om-homo(om); orda-ord-ordo(sir, rînd); os-os-os(os);
pace-pace-paco(pace); pae-paie-palea(paie); palil-palid-pallidus(palid); pana-pană-penna (pană); par-par-palus(par); parta-parte-partis(parte); pila-pila-pila(rotund, ghem); pun-pun-pono(a pune); put-put-puteo(a puți);
rad-rad-rado(a rade); rara-rara-raro(rar); rapi-răpi-rapio(a răpi); raus-rău-rea(rea, rău); ripa-rîpă-ripa(rîpă); ruga-ruga-rogo(a ruga); ros-ros-russus(rosu);
sacu-sacu-saccus(sac); sar-sar-salio(a sări); salud-salut-saluto(a saluta); sari-sari-sal(sare); saman-samăn-semen(samăn, pereche); samana-samana-semino(a semăna); satu-satu-sat(sat); satur-satur-satur(sătul, săturat); sanggi-sînge-sanguis(sînge); sete-sete-sitis(sete); sangura-singura-singuli(singur); sub-sub-sub(sub);
tac-tac-taceo(a tăcea); taman-taman-tamen(taman); tiamat-tiamăt-timeo(a se teme); tu-tu-tu; tulu-tuli-tuli(a pleca, a purta); tuna-tuna-tono(a tuna); turtur-turtur-turtur(sperios, turturică);
ucid-ucid-occido(a ucide); ud-ud-udus(umed); ulciar-ulcior-urceus(ulcior); unu-unu-unus(unu); urî-urî-uro(ură); ursa-ursa-ursa(ursoaică); urze-urzi-ursi(a urzi); ustura-ustura-ustulo(a arde, a ustura); uz-uz-usus(trebuintă); ulceara-ulcera-ulcero(a fi plin de răni sau bube); zer-zer-serum (zer).

Sursa: Olariu Arimin
Compilare şi foto: Carmen Pankau







vineri, 22 aprilie 2022

RELIGIA GEȚILOR PE TĂBLIȚELE DE LA SINAIA



Religia geƫilor era monoteista avant în frunte pe Sent/Sintu cu sensul de Creatorul, Dumnezeu iar ca simbol al sacrului era crucea cu bratele egale libera sau înscrisa în cerc cum apare deasupra usii la primele biserici crestine din Siria şi Palestina si steaua cu sase colturi sau sase raze. Divinitatea activa al cultului crucii era Zabelo; Creatorul vietii din lumina vie a soarelui si Suien, Zoien, Zoe ca divinitate a renasterii vietii din asteptarea luminii mortii (linistea lunii) prin nemurire.

Mai erau dio Dionise, dio Sopio, dio Donizeto, dio Oroelio, dio Tiaz. Fiind o religie a luptei continue dintre bine si rau, duhul raului se numea Sotea sau Satan. Pamantenii se nasteau din lumina vie a vietii(lumina soarelui) dar toata existenta lor trebuiau sa se straduiasca sa faca numai fapte bune în folosul celor din jur ca o proba de curatenie pentru comuniunea cu adevarata viata vesnica(nemurirea) ce impunea conditia de OM. Nu aveau statui iar divinitatile lor se manifestau ca nişte duhuri, entitati spiritual – energetice. La naştere fiecare persoana era luata în paza de un înger, neamul get fiind binecuvîntat de oastea de îngeri(falanga). Nu aveau temple ci mici troite şi bisericute/metocuri unde îşi oficiau cultul sau altare improvizate în vremuri de restreste. La nastere fiecare era botezat în religia neamului cu vin şi paine stramoşeasca. 

Crucea a fost simbol al sacrului la neamul nostru de la începutul mileniului V î.e.n. descoperire facuta la Gorban judetul Iasi apoi la Cucuteni iar mai multe tezaure ale getilor au ca obiect de podoaba crucea înscrisa în cerc sau crucea cu bratele egale. Divinitatile lor aveau în jurul capului o aura aşa cum arata placuta de plumb descoperita la Romula. Sarmis sau Armis era Mîntuitorul sau Salvatorul neamului getilor, apare pe tablite şi sub initialele IOI, III, II, sau Ili, Ilio toate avand aceeasi semnificatie.

Tablita I este prima atestare materiala a legendei nasterii Mintuitorului care se va numi mai tarziu Sarmis. Sub un şopron cu o vita sezand, un copil mic ridica bratele catre cer simbolizant bucuria vietii ce s-a nascut. La dreapta jos, mama primeste un toiag si un miel de la divinitate/marelui preot get? care are pe cap costumatia religioasa facuta din blana unui lup al carui cap este pus pe capul lui. Deasupra sopronului este figura cunoscuta a lui Iisus cu plete şi cu barba scurta ca semn al tineretii, imagine preluata de hagiografia creştina. La stînga imaginii este un porumbel zburand reprezentand Sfantul Duh, doi magarusi(cum a intrat Iisus în Ierusalim) si un profil de om. În partea stanga jos a sopronului se vede o persoana sezînd pe un scaun iar în mîna tine un toiag. Scaunele sunt trei sugerand legenda celor trei magi. Sub imagine, an coltul stanga jos se vad stilizate imaginile pentru o soparla mare, un peste, o broasca testoasa, o pasare mare care alearga si un caine sau lup. La mijloc este un sarpe foarte lung iar langa coada acestuia este un patrat împartit în noua parti egale sugerand ca este protector al vanttorilor şi al învatatilor.

Tablita ll povesteste despre vizita lui Zamolxe în insula Samos si trecerea cabirilor la religia sfintei cruci a Mintuitorului! Pe tablitele l şi ll apare semnul crucii ca simbol al sacrului şi al pamantului(tarii) care sta sub aceasta protectie. Getii se considerau poporul ales de Creator iar tara lor o numeau tara sfanta(dio Geta). Crestinismul ortodox este în mare parte religia stramoseasca. Multe din elementele de cult ale religiei getilor dar si simbolurile religioase(crucea cu bratele egale libere sau înscrise în cerc, steaua cu sase colturi şi steaua cu sase raze) sunt pastrate din religia neamului mioritic din mileniul Vl a.e.n. si care au fost duse de emesi în Sumer/Ki-en-gi de pe meleagurile noastre pe la mijlocul mileniului lV a.e.n.)

Zamolxe, Pitagora şi pitagoreismul Marele get a existat ca realitate istorica, a fost mare preot şi reformator, a vizitat Egiptul, i-a trecut pe cabirii din Samos la religia crucii Mintuitorului, s-a înfruntat cu Pitagora si le-a cerut getilor sa renunte la folosirea aurului ca aducatorul tuturor relelor de pe pamânt, fiind ispita diavolului. Toate aceste date sunt scrise pe doua tablite. Religia getilor a influentat şi zoroastrismul prin existenaa magilor persi la curtea din Sarmisetuzo în secolul Vl a.e.n. cum rezulta din tablita 5.

Iisus a fost get. La începutul secolului Vl a.e.n. s-au asezat printre neamurile getilor populatii ale galilor/galatilor care au îmbratisat religia crucii cu taina botezului cu paine stramoseasca si vin. În anul 279 a.e.n. aceste relatii s-au stricat rau iar conducatorul getilor, Biseto l a pus sabia pe gali si i-a alungat. Fiind opriti si la granita Macedoniei, au trecut Dardanelele si au întemeiat în podisul Anatoliei un stat – Galatia – care a existat pana în anul 25 a.e.n. cand a fost cucerit de romani. O parte din acesti gali au coborat mai spre sud si s-au stabilit în anul 275 a.e.n. într-o regiune pe care au numit-o Galileea. În secolul ll a.e.n. iudeii amintesc de secta esenienilor/esenilor, avand centrul de cult în Galileea ai care practicau o religie diferita de a iudeilor, dar identica cu a getilor. Începutul secolului l e.n. i-a gasit pe gali/eseni intr-o disputa religioasa cu clerul iudeu. Galii cheama în ajutor mentorii din Carpati. Este trimis Ili împreuna cu o ceata de geti – tablita 53 – pentru a înfrunta dogmatismul religios iudeu. Rastignirea lui Ili, înfasurarea trupului cu giulgiu si transportarea lui pana la ,,galii cei roscati” din Galileea apoi drumul prin Siria Efes, Grecia si Tracia pana au ajuns in Sarmisetuzo sunt povestite pe 7 tablite. Durerea a fost fara margini peste neamul getilor.

Sursa: Olariu Arimin
Compilare şi foto: Carmen Pankau