Dacă Monumentul de la Adamclisi și Columna lui Traian sunt mărturii în piatră ale pierderii unor bătălii sau războaie de către geto-daci, există și un monument ce celebrează o victorie a acestei armate: Arcul de triumf al lui Galeriu din Salonic (Grecia). Salonicul, numit transliterat și Thessaloniki, în macedoneană și bulgară fiind numit Solun, în aromână Sărună, în meglenoromână Săruna, mai este denumit și Selânik (în turcă), Salonika sau Salonica, fiind al doilea oraș ca mărime din Grecia și principalul oraș din regiunea Macedonia (regiune traco-getă). Acest oraș are azi o populație de aproximativ 800.764 locuitori incluzând suburbiile. Oraşul a fost stăpânit de-a lungul istoriei sale zbuciumate de către romani, bizantini, veneţieni, otomani şi greci. Tesalonicul, Solun sau Săruna, este unul din locurile unde a propovăduit apostolul Pavel, dar şi un fel de capitală a unei regiuni în care s-au scris pagini importante din istoria păstorilor vlahi (români), urmași ai Geților de Aur primordiali.
Despre legenda numirii aromâne și megleno-române a acestui oraș, aceasta face trimitere la cuvântul „SARE”, ca sursa a numirii sale (referitor la ieșirea sa la mare). De menționat este faptul că specialiștii spun că numele este moștenit direct din latinescul Salona, pentru că noi – vlahii, aromânii, meglenoromânii, sau pur și simplu românii de pretutindeni – nu am avut cuvinte în limba noastră, așa cum nu prelucram nici aurul, nu aveam nici fortificații, nici nume de botez, ci așteptam la „MINUNEA ROMANĂ” să ne dea cuvinte și minte. Eu cred că de la ei, de la vlahii primordiali, ȘI NU DE LA GRECII care AU VENIT MAI TÂRZIU pe aceste meleaguri (este o regiune clară a vlahilor), AU PRELUAT denumirea bulgarii și grecii, care astăzi îi zic SOLUN. Numele actual al orașului a fost dat după frumoasa Thessalonica, soră a lui Alexandru cel Mare (tracul get) – cel care a fondat orașul – și soție a lui Cassandru. Ea a fost numită așa de tatăl ei Filip al II-lea, pentru că atunci când a auzit de nașterea ei, tocmai repurtase victoria asupra locuitorilor din Focida, cu ajutorul thessalilor (Tesalia-Nike).
După cucerirea romană (146 î.Hr.) a fost capitala provinciei Macedonia și era condusă de un praetor. Potrivit lui Strabon, Tesalonicul a fost înființat pe locul unei terme antice, fiind format din unirea a douăzeci și cinci de mici sate. Orașul antic a fost proiectat de către Hippodaminan, în blocuri rectangulare. Dezvoltarea saa fost încurajată de către existența portul său important și, în timpul perioadei romane, prin faptul că a fost numit capitală a Macedoniei. Când romanii au legat celebra Via Ignatia, drumul istoric ce unea Răsăritul și Apusul, de Salonic, orașul a devenit și mai prosper. Aici a fost exilat cunoscutul orator roman Cicero (58-57 î.Hr.). Sub Caesar Augustus, Salonicul a devenit cel mai important centru militar din Macedonia. Mai târziu, orașul a servit ca reședință lui Pompei și trupelor sale 49 î.Hr., când a trebuit să se refugieze aici de Iulius Caesar. Orașul a prosperat în continuare sub împărații Adrian, Traian și Dioclețian, îmbogățindu-se în temple și clădiri monumentale.
În secolul al III-lea d. Hr. (254) Salonicul avea să iasă învingător în confruntarea cu atacul goților (geţii - n.r. cp.). Împăratul Galeriu a trăit în acest oraș, după ce a devenit împărat al jumătății răsăritene a Imperiului Roman, sub conducerea lui DIOCLEȚIAN. GALERIU (de origine getă – n. r. cp.) a fost și cel care a instituit persecuții împotriva puternicei comunități creștine din Tesalonic, el fiind adept al vechii religii daco-traco-gete. Unul dintre martirii acelor timpuri a fost Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, devenit ulterior ocrotitorul orașului. Tetrarhia din care făcea parte și Galeriu (de la grecescul „tetra”, patru și „arhos”, șef; semn al numărului patru, al Iglisiei, al Vechii Biserici Valaho-Egiptene, al Tetrapilonului, al „Celor patru colțuri ale Lumii”, ca semn al fixării acestuia) era un sistem de guvernare și de administrare a „Imperiului Roman”, conceput de Dioclețian, în anul 293 (GAIUS AURELIUS VALERIUS DIOCLEȚIANUS („Gaius” de la Mama Gaya Vultureanca (era get, la origine, adept al acestei religii, ca și Galeriu de altfel); 244–311), cunoscut drept Dioclețian, a fost împărat roman de la 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305). În acea vreme Imperiul a fost condus de doi auguști (Dioclețian la Nicomedia (azi Izmit, în Turcia) și Maximian (la Milano, în Italia)) și doi cezari (Galerius la Sirmium, în Panonia, și Constantin Chlorus, la Treviso). Însă, între aceștia, exista o ierarhie. Dioclețian îi domina pe colegii săi, și fiecare cezar trebuia să fie succesorul augustului său.
Dioclețian a crezut că astfel rezolvă dificultățile administrative și judiciare, pe care le crea un Imperiu devenit prea mare pentru un singur împărat și o singură administrație: tetrarhia îi părea ca o soluție sigură de a asigura permanența, eficiența și unitatea puterii imperiale. Sistemul său nu a supraviețuit; după abdicarea lui Dioclețian, în anul 305 d.Hr., el s-a deteriorat rapid, ducând la anarhie și războaie civile, care nu vor înceta decât în anul 312, o dată cu victoria lui Constantin asupra rivalilor săi. Odată cu împărțirea „Imperiului Roman” în „pars Orientis” și „pars Occidentis”, Salonicul se va afla inclus în viitorul „Imperiu Bizantin”. Sub împăratul Constantin cel Mare, construirea unui nou port artificial, cât și alte îmbunătățiri aduse celui vechi, dar și începerea construirii fortificațiilor orașului, au condus la considerarea acestuia drept cel mai important oraș aflat în nordul Greciei.
Totuși, fondarea orașului-capitală Constantinopol și concentrarea puterii politice și religioase în acest oraș va îndepărta Salonicul de rolul central la care putea să spere prin poziția sa geografică privilegiată. Teodosie cel Mare (379-395) s-a convertit la creștinism în acest oraș în timpul unei epidemii. Mai târziu acesta a emis EDICTUL DE LA TESALONIC (380) care a interzis cultul păgân. În anul 390 Teodosiu I a dispus masacrarea populației care se revoltase, atunci existând între șapte și zece mii de victime. Începând din secolul următor, Thessalonica a devenit capitala prefecturii Illyricum, vastă circumscripție a imperiului, care îngloba cvasitotalitatea Peninsulei Balcanice. Începând din secolul al VI-lea, numeroase triburi slave s-au instalat în regiunea Tessalonicăi. Mai multe atacuri au avut loc contra orașului de-a lungul întregului secol al VII-lea, iar imperiul, foarte angajat pe frontul oriental, intervine cu slăbiciune. În anul 904, Salonicul a fost asediat și ocupat de către saracini (pirații arabi), care au luat 22.000 din cetățenii săi ca sclavi.
Salonicul s-a aflat inclus în Imperiul Bizantin, până când a fost cucerit în Cruciada a IV-a (1204) și a devenit capitală a Regatului Cruciat al Salonicului. În ciuda invaziei a devenit cel mai mare fief al Imperiului Latin, care acoperea cea mai mare parte din nordul și centrul Greciei. Orașul a fost dat de împăratul Baldwin I, rivalului său Bonifaciu de Montferrat, fiind ocupat încă o dată de către despotul bizantin Theodor Comnen Dukas, conducătorul grec de Epir, în anul 1224. În 1235, țarul Ivan Asen al II-lea al Bulgariei a subjugat Despotatul de Epir și a făcut pe conducătorii Salonicului vasalii săi. Orașul a devenit subordonat Imperiului de la Niceea în 1241, fiind pe deplin anexat în 1246. La anul 1264, Salonicul este recuperat în totalitatea sa de către Imperiul Bizantin. Orașul a căzut apoi sub ocupația turcilor otomani în anul 1387, urmând câteva secolele de control turc.Aceștia au pierdut această cucerire în urma înfrângerii lor în Bătălia de la Ankara împotriva lui Tamerlan, în anul 1402, când turcii învinși au fost obligați să restituie un număr de teritorii bizantinilor. Neputând să se apere împotriva IMPERIULUI OTOMAN, aflat în permanentă expansiune, despotul bizantin Andronikos Palaeologus vinde orașul puternicii Veneții în anul 1423, cea care îl va păstra sub autoritatea sa până în anul 1430.
În acel an, sultanul turc Murad al II-lea, după un asediu de trei zile preia controlul asupra orașului. În toată această perioadă, în ciuda invaziilor intermitente, Salonicul a susținut o populație numeroasă și un comerț înfloritor, care rezultă și din efortul intelectual și artistic, care pot fi urmărite în numeroase biserici și fresce din epocă și de titlul de savanți și profesori existenți acolo, cum ar fi Thomas Magististos, Demetrios Triklinios, Nichifor Choumnos, Constantin Armenopoulos și Nil Kabasilas. Exemple de artă bizantină au supraviețuit în oraș, în special mozaicuri în unele dintre bisericile sale istorice, inclusiv în Bazilica Hagia Sofia și Biserica Sfântului Gheorghe.
În 1492, aproximativ 20.000 de iudei care au fost exilați din Spania, au repopulat orașul. În secolul al XVI-lea, evreii se spune că ar fi fost încă majoritari în oraș. Suleiman I Magnificul a efectuat reparații extinse și adăugiri cunoscutului Turn Alb (1430), care a fost la început parte a ansamblului de apărare din zona de coastă, iar mai târziu închisoare. În timpul primului război balcanic, Salonicul a fost eliberat de ocupația turcă, în anul 1912, orașul fiind cedat Greciei. Salonicul este orașul natal al lui Mustafa Kemal, cunoscut ulterior ca Ataturk, părintele Turciei moderne. Casa în care s-a născut este în prezent muzeu, fiind și sediul Consulatului Turciei la Salonic. În anul 1997 Salonicul a fost Capitală Europeană a Culturii. În Salonic se află în prezent cea mai importantă Universitate din Grecia, având mai mult de 60.000 de studenți. Monumentele paleocreștine și bizantine aflate în Salonic au fost înscrise în anul 1988 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În localitățile din împrejurimile Salonicului locuiește și astăzi o importantă comunitate de aromâni și meglenoromâni (vlahi, români), cărora statul român ar trebui să le acorde o mai mare atenție, dar și cetățenie.
-Va urma-
Sursa: George V. Grigore
Adaptare: Carmen Pankau
Arcul lui Galeriu din Salonic
Luptători geto-daci pe Arcul lui Galerius
Arcul lui Galeriu din Salonic. Cele patru registre sculptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu