sâmbătă, 24 septembrie 2022

MONTE.ORU - REPERUL ORMENIŞURILOR SACRE DIN HIPERBOREEA


Teoria istorică a toponimiei a fost abordată pentru prima dată de către marele istoric român Bogdan Petriceicu Haşdeu (1838-1907) în lucrarea „Cuvente den bătrâni” editată la Bucureşti în 1881, unde argumentează că istoria toponimelor strat după strat este cea mai completă şi ne conduce în studierea istoriei teritoriului fiind mai înrădăcinată decât limba sedentarilor deoarece zonele pot fi depopulate de urgiile istoriei însă denumirile locurilor sunt puncte de reper geografic mii de ani.
Toponimele sunt consecinţe ale stratificării populaţiei. În terminologia geografică un loc aparte revine toponimiei munţilor ce poartă un pronunţat caracter românesc pentru care B.P.Haşdeu a preluat ideea mai veche a „retragerii în munţi a românilor”. Numele româneşti ale locurilor, apelor, formelor de relief, pornesc dinspre munţi, iar cele străine-rare se găsesc la şes şi în lunci.

Nomenclatura românească străveche atestă că în munţi a trăit permanent un popor ce-a împregnat în memoria colectivă specificul naţional românesc al terminologiei geografice.
Pe munţi au umblat numai sedentarii din străvechime, creatorii fondului de toponime, hidronime, oiconime elemente de bază în studierea istoriei umane, în descifrarea codurilor arheologice, ale psihologiei sociale, de refacere a epocilor îndepărtate. În străvechime cel mai important cult întreţinut de anahoreţi era pe Munţii Orilor preluat de anakoteliştii de pe Kotaionul preoţilor Kotani, pe Muntele Oru. Mama zeilor montani e OrNiKa, făcătoarea Cerului şi a Pământului, cuvânt unicat existent numai la români.
Pe patera de la Pietroasa Consiliul zânelor e prezidat de Marea Preoteasă înconjurată de orante şi de „Apollo, unica prezenţă masculină”, dovadă a începuturilor patriarhale în istoria omenirii.

Important pentru istoria lumii ar fi să existe uşi deschise către depozitele de înţelepciune cultică, să nu rupem istoria începând cu Patriarhatul, când urmele culturii şi civilizaţiilor Marilor Preotese se refac regresiv, pornind de la un singur toponim precum e ORA purtat de Or.Nika, Ora.Deea, Orăştie, Oraviţa, Orăţiile pe torişti, ormenişuri, oraşe.
Există multe studii ale autorilor români şi străini pe tema toponimiei, dar un merit deosebit revine lui Ion Conea (1902-1974), expert în geografie, supranumit părintele toponimiei româneşti, ce a fundamentat rolul toponimiei în istoria geografică şi ca asistent al geografului Simion Mehedinţi a aşezat-o în rândul istoriei, un loc benefic pe atâtea planuri de cercetare. Profesorul savant Mehedinţi scrie: Sus la munte străinii nu s-au aşezat niciodată.

Am pornit de la un nume topic, OraDeea, şi-am descoperit o lume străveche, atât de prezentă întrucât oreenii sunt arienii străvechi din Carpati cu urme grăitoare de roire în toată lumea. Oreenii au înălţat pe ormenişuri oraşele străvechi, primordiale, ca în VlahOrena, de la Sarmizegetusa la Celiabinsk, în Ucraina, la Orkhon în Mongolia, Oranki în Siberia, Insulele Orknei - Suedia, Oran în Algeria etc, aşezate pe Kotayon, locul cel mai înalt de sub cer, obârşia celor din Hiperboreea, de pe Pangeea începuturilor terestre, Gura de Rai a Preoteselor Ore şi ale orienilor.

Geƫia Carpatină- România are 47 de oraşe pe harta lui Ptolemeu din secolul al II-lea. Descoperirile arheologice multimilenare la Gorbani-Iisaia - Huşi, Căscioarele - Giurgiu, Tipia Ormenişului - Racoş, Orlic-Serbia cu 150 situri, Orheiul vechi – Basarabia (un adevărat Atos geto-dac cu mănăstire de piatră cu zeci de chilii-cuiburi de vulturi săpate în stânci şi peste 90 de chilii rupestre atestate, folosite din Eneolitic).
Nicolae Iorga aminteşte că: oraşul Huşi e pe malul abrupt în trei părţi al Răutului, un amfiteatru circular natural, fără asemănare sau rival, indicând un ormeniş străvechi multimilenar unde istoricul Vicu Merlan a descoperit în 1999 tezaurul Marilor Preotese la Iisaia, expus şi în SUA.

În Biblie Horeb e muntele lui Dumnezeu, ca şi Monte.Oru unde trăiau oriţii – horiţi, iar Solomon înalţă templul pe muntele Moria în aria lui Ornan, în jurul stâncii Hordus. Special este toponimul Monte.Oru păstrat intact în zona Buzău–Marele Zău, vatră străveche multimilenară din cotitura Munţilor Carpaţi, lângă complexul monahal în stâncă - Bozi.oru – Nucu... şi ce nume unicat românesc, din străvechimea oreenilor-arieni!
În „Dacia Preistorică” Nicolae Densuşianu consemnează că la Buzău s-au salvat atlanţii şi înţelepciunea străveche a boreenilor- oreeni ca dovadă ormenişurile de pe Munţii Orilor cu Orăţiile lor, cu săliştele tătărăşti ale urieşilor ca la Nucet, Scăieni, Coţia Buzăului etc., că sămânţa noastră, a geto-dacilor, este de la urieşi, ce au pregătit toriştea străbună pe munţii cei mari.

Cultura Monteoru e înrădăcinată în istorie de echipa arheologilor condusă de Ion Nestor în anul 1933. Punctul central e pe Munţii Orii, denumire ce arată că era lăcaş de Mare Preoteasă. Prima atestare scrisă e din 1482 şi aparţine lui Vlad Călugărul. Este o zonă imensă în sud-est, cu fenomene geologice rare, ca Vulcanii Noroioşi întinşi pe 30 de hectare unde gazele aduc la suprafaţă lavă vâscoasă, ce dizolvă nisipurile diorite şi lutul de apă, unde mustesc sărăturile şi petrolul. Pe blocurile de calcar sunt urme de faună din jurasic.
În zona Culturii Monteoru se află chihlimbarul negru cel mai preţios din lume. Ceramica geto-dacă e din zona sudică a Culturii PreCucuteni, mărturie fiind ceramica, obiectele de sticlă, amnarele, cuţitaşele, săgeţile din bronz, fier, argint.

Situl de pe Dealul Cetăţuia atestă că Epoca bronzului e determinantă în Cultura Monteoru la nord de Dunăre fiind cel mai cercetat din zonă zeci de ani. Eugenia Zaharia a lucrat până la 85 de ani cu o echipă ce a cercetat 20 de localităţi, consemnând preistoria geto-dacilor. În lucrarea sa, Formarea poporului român, sunt informaţii de peste 7000 de ani din Cultura Monteoru cu cea mai mare răspândire în zona de dealuri din centrul României, locuite neîntrerupt de geto-daci, unde carpii semnalaţi istoric din mileniul I î.H. trăiau pe ormenişuri, plaiuri, ponoare, gorgane, goreme în mari uniuni de triburi, atât de prezenţi în loviturile date invaziei romanilor.

Cultura Monteoru cuprinde aşezări pe un punct înalt, fortificat, cu locuire densă, larg răspândită. S–au descoperit socluri din piatră de râu pentru altarele de cult, atât de grăitoare. Urmele cultice, economice, războinice din Cultura Monteoru se regăsesc din Eneolitic spre Glina, Dridu, Cernavodă I, Zimnicea, Dâmboviţa, Muscel, sudul balcanic Ezerovo, Caranovo, Kazanlâk până în Epoca mijlocie a bronzului.
Kantaros - vasele cu două torţi din zona Monteoru, atestă că este cea mai importantă cultură a Bronzului Carpatic, susţinută de necropola de pe platoul Dealul Dogaru, cu cea mai întinsă arie, unde scheletele sunt prezente în poziţia chircit, cu caracteristici speciale, cu o bogăţie de inventar precum perle de chihlimbar, sicrie de piatră la fel ca la Pietroasa Mică şi Monteoru. La Monteoru sunt atestate primele morminte de războinici, movile cu pietre, pumnale şi cuţite.
La Petrioru - Racoviţeni, pe stânga cimitirului sunt îngropate femeile, iar pe dreapta bărbaţii. S-au găsit 5 morminte duble, doar femei şi copii faţă în faţă. La Sărata Monteoru, într-un singur cimitir, s-au identificat 146 de morminte de la 2500 î.H. Exista o cetate întărită cu bolovani, cu şant de apărare, cu urme de civilizatie eneolitică ce se pierd în Transilvania, sudul Moldovei, Basarabia şi Ucraina şi oriunde au migrat oreenii din Carpaţi.

Zona e bogată în ape termale şi în descoperiri arheologice de tip Hallsttat – La Tene, ca pe şeaua de ses din Poiana Scoruşului, Colina calului, Petrişoru, faima ceramicii şi prelucrării bronzului, fierului, argintului, aurului de pe vatra străbunilor geto-daci ai Culturii Monteoru.
În anul 1880, grecul Grigore Stavri avea toate terenurile petroliere şi satul Fundul Sărăţii. Acesta îşi adăugă supranumele Monteoru când construia staţiunea Sărata. Avea arhitecţi nemţi, dar şi pricepuţi arheologi.
Motivaţia majoră a densităţii locuitorilor în această zonă este prezenţa salinelor şi sărăturilor, dar şi petrolul, care se scotea cu găleata din bazine subterane şi se aducea la suprafaţă cu ascensorul, prin galerii subterane de la 320 m adâncime. Mina de Petrol e singura în funcţiune încă, unică în Europa şi a doua din lume.

B.P.Haşdeu a dovedit că istoria poate fi susţinută cu argumente logice, dar şi prin toponime, hidronime, oiconime, adevărate punţi peste milenii. Toponimia e veritabilă arhivă a Terrei, despre originea şi vechimea aşezărilor umane, densitatea populaţiei, poziţia geografică, viaţa cultică şi economică, pe KotaYonul Monte Oru - Pangeea Orantelor, OrNikelor, a Orienilor - Arieni de sub Tipia Ormenişurilor geto-dace.

Bibliografie:
· Conea, Ion; Între toponime şi geografie, Ed.Medicală, Bucureşti, 1928;
· Haşdeu, Bogdan Petriceicu; Cuvente den bătrâni, Bucureşti, 1878- 1879, pag. 88;
· Iorga, Nicolae; Istoria critică a românilor din ambele Dacie, Bucureşti, 1878, pag. 272;
· Mehedinţi, Simion; Opere complete, Bucureşti, 1943, pag. 212;
· Moldovan, Dragoş; Stratificarea genetică a toponimiei; http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/08/stratificarea-genetica.pdf
· Onciul, Dimitrie; Scrieri istorice, Bucureşti, 1968, pag. 264;
· Tufescu, Victor; Nume populare pentru denumiri geografice din România, Bucureşti, 1977, pag. 172.

Sursa: Olimpia Cotan-Prună
Adaptare şi foto: Carmen Pankau











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu