☀️DIN ÎNȚELEPCIUNILE STRĂBUNILOR NOŞTRI PELASGO-GEȚI

Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul va bea numai dintr-o apă bună.

Mănâncă fructul care a fost atins de vierme.

Culege cu îndrăzneală ciuperca pe care stau gâzele.

Sădeşte pomul acolo unde sapă cârtiƫa.

Clădeşte casa pe locul unde se încălzeşte şarpele.

Sapă fântâna acolo unde se adăpostesc păsările de timp de arşiƫă.

Culcă-te şi trezeşte-te odată cu păsările, vei culege toate grăunƫele de aur ale zilei.

Mănâncă mult verde, vei avea picioare puternice şi inima rezistentă, precum vieƫuitoarele codrului.

Înoată des şi te vei simƫi pe pământ precum peştele în apă.

Priveşte cât mai des cerul şi gândurile tale vor deveni uşoare şi limpezi.

Taci mult, vorbeşte puƫin… şi în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îƫi va fi liniştit şi plin de pace.

Carmen Pankau

DIN MITOLOGIA GEȚIEI EDENICE: FACEREA LUMII DE LA NIKA LA DOKIA

În calendarul străvechi al geƫilor Anul Nou începea la Echinocţiul de primăvară - 21 martie, şi se încheia pe 20 noiembrie. El era marcat de personalităţi feminine care şi în zilele noastre se numesc BABE. 

Zilele Babelor marcau debutul celei mai importante perioade calendaristice numită AN. Intervalele cuprinse între punctele cardinale şi intercardinale erau OPT şi aveau 40-42-44 de unităţi temporale – ZILE, pentru noi, cei de azi. Ele corespundeau cu 5 săptămâni a câte 9 zile. Anul are 360 de zile care, în decursul mileniilor, s-au grupat în câte 8 luni, 10 luni, apoi 12 luni. Datinile au conservat evenimentele meteo-astronomice pe care le-au ancorat în lumea plantelor şi animalelor. Acestea au stat la baza iniţierii oamenilor pe categorii de vârstă, pe sexe, iniţiere legată de marile evenimente ale vieţii – căsătorie, naştere, moarte.

Calendarul străvechi începe cu Zilele Babelor dintre care Baba Marta aduce Mărţişorul – împletit din lumină şi energie, un duo alb şi roşu ca un fir al Ariadnei cu care se înlănţuie lumea plantelor şi animalelor din Cer până în Pământul din adâncul apelor. Mărţişorul uneşte toate evenimentele din Anul Babelor şi are puteri magice până în ultima zi când CrăciuNIKA susţine Vatra Soarelui, înălţând focuri din crăciunele, colindele, în echilibrarea energiei şi strălucirii universului. În sudul Dunării mărţişorul este numit martineki. Femeile îşi aleg o zi din cele opt ca să ştie cum le va fii viitorul în acel an potrivit situaţiei meteorologice. Cea de a noua zi este dedicată tuturor celor care sunt născute în celelalte zile din calendar. În datinile multimilenare ale matriarhatului pelasgo-geto-daco-valaho-românesc ziua este a Magiilor lui NIKE – magiNIKElor, devenite măciniki în patriarhat şi mucenici în Creştinism.

MagiNIKELE sunt o Ceată Sacră de OPT personalităţi care au în subordine câte CINCI, fiindcă se precizează că-s 40. Literatura orală arată că NOUĂ MARTIE – măcinikii/ măcinicii sunt câte OPT la joc voinicii – deci cei cu rang înalt sunt voiNIKII, substituiţi de colăcei în formă de OPT, copţi pe vatră ori fierţi în apa cu arome îndulcitoare, şi care se împart în vase de lut alături de o cănuţă de apa ori de vin şi cu o lumânare aprinsă. MagiNIKE sunt măcinătorii în limbaj popular, deoarece în această zi se face coliva din boabe de grâu decojit care se însoţeşte de incantaţia VeşNIKA pomenire. Coliva are formă rotundă. În jurul său se pun OPT lumânări aprinse, iar în mijloc una mai mare.

Colăceii ce se fac pentru această zi au diferite nume de la o zonă la alta din aria geto-dacilor şi anume: măciniki, omuşori, sfinţişori, bradoşi, brânduşei, brazi, boboneţi, pupejori, bufani, ţărani, papanaki, paznici, veghetori, trainici, vaşnici, voinici, luminaki, moşiori, copiii dimineţii, copiii luminii, sâmbiciori, pomeneke etc.

În noaptea MagiNikelor se face un foc mare din crengi de boz ori din alun peste care sar băieţii să se purifice, iar fetele joacă un colac mare rotund pe care aşază vertical un colac în formă feminină numit – UITATA (comuna Creţi, judeţul Olt), pe care îl împart în bucăţi rupte cu mâna celor prezenţi. Colacul Uitata are ochi, nas, urechi, dar nu are gură - deci comunică telepatic. Este împărţit bătrânilor ca să îi uite moartea, ocolind fetele şi băieţii să nu îi uite norocul. Cine este această unică apariţie misterioasă, feminină, în ziua de Nouă Martie, lângă focul numit lumiNIKA/lumânărica. Toate indiciile ne duc la NIKA – ni-apă şi ki-pământ, termen ce stă dăltuit în pecetea cu care se sacralizează pâinea destinată ceremoniei de cult – anafura, prescurea, pecete numită PistorNIK, dar şi pe stâlpul de la căpătâiul celor decedaţi.

NIKA e numele Zânei care a condus misiunea cosmică a magiilor NIKElor ce au transformat apoasa Terra într-o planetă accesibilă existenţei, după cum se transmite în toate marile Mituri de creaţie ale Pământului şi Universului.

Misiunea Cosmică condusă de ANU ce avea ca fii vitregi pe ENKI-EA şi pe ENLIL–EU, fraţi de misiune, care au dislocat imense cantităţi de Apă şi Pământ făcând CERUL – ATMOSFERA, inelul de protecţie din jurul planetei noastre ce permite existenta, viaţa precum în Cer aşa şi pe Pământ. În imensele gropi ale scoarţei terestre s-a scurs apa dezvelindu-se uscatul numit PANGEEA. ENKI-EA – cel de pe ape, este consemnat în vechile scrieri ca MARELE ŞARPE – BAAL – ALBUL, dar şi ca MAREA ŞERPOAICĂ. Numele lui ENKI s-a transmis până la noi în forma criptată de NIKE fiind cunoscut ca Zână a Victoriei, a Izbânzii, o adevărată reuşită a începuturilor, iar la noi, la geƫi termenul a trecut prin timp sub forma IZBAŞ - Şarpele.

Magiile lui NIKE sunt astfel Cap de Calendar, început de AN, la EKINocţiul de primăvară, reprezentând efortul celor OPT de a ţine în echilibru existenţa pe Pământ. Kin/chin este sinonim cu munca pământului în sanscrită, iar la geto-daci înseamnă mare efort, aşa cum şi omul se naşte în chinurile facerii.

În Vechiul Testament cei doi fraţi de misiune sunt numiţi KAIN şi ABEL. KAIN este NIKA –Şarpele- Baal care s-a opus lui Abel, nimicindu-i misiunea, deci ucigându-l prin deviaţia de la program prin care a transmis telepatic Evei să ia din pomul oprit al cunoaşterii, să procreeze, să devină conştientă de sine, să înceteze a mai fi doar o clonă fără viitor. Aşa cum se aminteşte în legendele vechi, omul este făcut din LUT de ENKI, apoi amestecat cu liant – sângele lui NUNTI, şi peste lucrarea lor se coboară Duhul Sfânt – acel fluid energizant. Aceeaşi viziune este surprinsă în Crezul creştin. IISUS se întrupează de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi se face OM. Totuşi IISUS este deosebit fiindcă e NĂSCUT, IAR NU FĂCUT, aspect precizat în mod expres de dogma creştină.
Eva a inaugurat Era Născătoarelor cărora li s-a poruncit: Trăiţi şi vă înmulţiţi si stăpâniţi Pământul!
NIKA este ZEEA PROMETEE, cea care insuflă Duhul Sfânt şi întrupează binecuvântând prin PristorNIK pâinea sacră, anafura, prescurea. Pristornicul este ştampila Zânei care în zona Argeşului se numeşte PUPEZEE – sărutul zânei. NIKA este cea care ne-a asigurat şi condiţii de existenţă indicând PÂINEA ca hrană de toate zilele şi dovedindu-se o veritabilă Mamă a Mamelor. Condamnată la UITARE, ea n-a putut fi ştearsă nici de pe pecetea de sacralizare a pâinii din epoca creştină, nici din numele vasului sacru al botezului: cristelNIK, şi va fi mereu onorată prin incantaţia VEŞNIKA POMENIRE ce unduieşte ca pe valuri ofrandele: coliva, pâinea, vinul şi lumânarea aprinsă, călăuză nelipsită de la botez, cununie, moarte. O pomenim mereu pentru că NIKA e VASTA, NIKA e VESTA, NIKA e VEŞNIKA! 

LumiNIKA este focul din crengi de boz ori de alun din noaptea de maginike/măcinici, de Sânziene, de Ovidenie - Crăciunul vechi, şi tot lumiNIKA este şi lumânarea din ceară de albine.

NIKA este legată de viaţa omului din timpuri imemoriale, când forţa luminii era slabă, mai ales că Soarele a fost făcut mai târziu. Există cuvântul niktalop - cel care vede mai bine noaptea ori pe lumină slabă. Niktemer înseamnă o zi şi o noapte. Niktaginacee este planta care înfloreşte noaptea. Toate marile evenimente din datinile străbune se petrec noaptea. Ziua începe la miezul nopţii. Zilnika/zilnic,ă e neîntrerupta perioadă de lumină şi întuneric, aşa cum AN-NIKA este temelia Calendarului străvechi al BABELOR – Ba însemna în vechime Mare, iar Anus înseamnă tunel de comunicare cu exteriorul – aspect ce ne conduce la necesitatea unei torţe pentru a-l parcurge, şi care nu e alta decât LUMINIKA/lumânarea. Semnificativă este lumânarea în formă de spirală numită trupNIK pe care Zâna CrăciuNIKA o întocmeşte la sfârşitul ANU-lui fiind singura lumină din noaptea dintre ANUNAKI şi care are lungimea unui stat de om, obicei prezent în cultul morţilor la geto-daci. Lumânarea în formă de spirală este imagine a existenţei ce este ENERGIE, nu MATERIE, concluzie la care ajunge fizica modernă.

NIKA e marea şerpuitoare, UNIKA, cea care unduieşte pe rezonanţele cosmice, iar magiile sale asigură echilibrul universal – cel al Brâului de magiNike ce veghează Cerul şi Pământul dăruit oamenilor de CucerNika Mamă. Cetele sacre feminine din străvechime erau alcătuite din 40 de personalităţi - cifră ce reprezintă o optime din calendarul străvechi, păstrată sub numele de SOROC. Din numeroasele referiri la perioada de 40 de zile consemnăm câteva: Potopul lui Noe a durat 40 de zile; la 40 de zile „Iisus” s-a Înălţat, iar sufletul se înalţă la Ceruri tot la 40 de zile de la deces; botezul se face la 40 de zile; după 40 de zile embrionul începe să semene cu omul, iar o sarcină durează în medie 40 de săptămâni; doliul ţine 40 de zile.

Cifrele sunt o prezenţă în datina magiilor lui Nike. Datina Magiilor lui NIKE ne indică pe cele OPT, iar a NOUA aduce în prim-plan întreaga formaţie de 40 – 44.

1 lângă 8 este 9, iar 666 e componenţa lui 18 (9x2). Cine o fi satanizat această cifră? E SataNIKA, e BaalNIKA, e BalkaNIKA, e DragaNIKA, e PhitoNIKA, e balaurul ţintit de Sfântul Gheorghe. Este, de fapt, SANTA-NIKA ce dovedeşte presiunea la care a fost supusă de Creştinism ajungând din sfântă UITATA.

Nouă e NIKA înnoitoarea, iar prezenţa cifrei 9 o regăsim în toată mitologia românească: 9 sunt Babele; 9 sunt cojoacele Dokiei; 9 sunt colacii numiţi capete care se dau ca mărturie – numele altui colac, pe drumul de întoarcere la NIKA însoţit de: nouă colaci, nouă cănuţe cu apă, nouă străchini cu hrană din roadele câmpului, nouă ştergare; 9 sunt Rusaliile, Cerurile, Muzele; răscrucile de întoarcere de pe bentiţa ce se aşază pe gura celui decedat ce va rămâne pecetluită sunt tot 9, aranjate de o parte şi de alta, câte 4, ca sufletul să nu se rătăcească; în 9 zile se împlineşte descântecul şi blestemul care se încheie cu zicala: Leacul şi Babii colacul – mulţumire pentru încolăcita. În Banat se aşază un toiag pe scaunul numit Locul mortului şi pe el se încolăcesc două lumânări afrontate până în vârf şi se aprind la masa de pomană. Caduceul este emblema laboratorului de creaţie a lui ENKI-NIKE-NIKA. Cifra 9 e jumătate din Ciclul SAROS al eclipselor de soare şi de lună. Cifra 9 este jumătate din circa 18,6 ani lunari numiţi Ciclul lui Meton, timp ce se poate repeta cu potopuri de apă.

Cifra emblematică pentru simbolistica getă este 8, steaua cu OPT raze cea mai apropiată de cerc. Unicul calendar circular din vechime aparţine geƫilor de la Sarmizegetusa. Pe calendar octogonul este format din punctele cardinale şi intercardinale între care sunt însemnate duratele de cinci zis săptămâni a câte nouă zile, deci 45. Simbolistica magiilor lui NIKA este păstrată pe veşmintele de ceremonie ca motive geometrice, mai ales pătrate cu alternanţe de alb şi negru ca pe Toiagul Sânzienei, ca pe Tabla de Şah, ca pe ceramica pictată de la Cucuteni, cu cele mai precise semnificaţii ce se regăsesc şi pe altarele vechi de peste 7.000 de ani numai pe teritoriul pelasgic străvechi.

În arhitectură colibele cu OPT laturi, Castelul del Monte din Sicilia, bisericile octogonale din Balcani - unde stâlpii de susţinere reproduc brâul magiilor lui NIKA, uimesc lumea contemporană. În Creta, scuturile luptătorilor aveau formă de OPT. Scutul lui Decebal de pe Columna Traiană prezintă în relief un octogon. La chinezii antici cele OPT entităţi materiale sunt notate în cele OPT trigrame ca pe un răboj. Cei trei Magi ce întâmpină naşterea lui „Iisus” se călăuzesc după o stea cu OPT raze. Svastica este o cărare cu OPT răspântii rotăcite păstrată de Preotesele Zamolsiene şi o reprezintă pe NIKA. Notele muzicale moştenite de la anticii geto-daci sunt OPT. Paştele Blajinilor este la OPT zile de la Pastele Creştin. Crăciunul Mic – Anul Nou, este la OPT zile de la Crăciunul Mare. OPT sunt Filipii şi Sântoaderii. De Ovidenie se încheia Anul Vechi la 20 noiembrie. Şarpele Glycon îşi încolăceşte coada în formă de OPT. Tot în formă de opt culcat este reprezentat infinitul în matematică – simbol aflat şi pe Piatra de la Hârşeşti – Argeş, prezentată de Gheorghe Şerbana. Cea mai numeroasă simbolistică a Octogonului este pe ceramica obiectelor de cult la Căscioarele, Cucuteni, Vădastra, Hamangia etc., cât şi pe vase de uz casnic, podoabe, oale, străchini, ulcioare, ceşti, opaiţe etc.

În iconografie, CucerNIKA Mamă are un loc central. În icoana Încununarea Maicii Domnului, de la Mănăstirea Suceviţa, pe două pătrate suprapuse în octogon este înnobilată Zâna Pământului pe Crai Nou într-un OVAL. Cununa care i se aşează pe cap are OPT raze înalte, iar cele două personaje ce susţin cununa cu opt colţuri sunt aureolate tot de octogon în imagini diferite. Cerul, un vizibil brâu de magnifici, este dantelat cu opturi lipite protejând această măreaţă şi unică Ceremonie Universală.

Din pleiada marilor preotese ale multimilenarului matriarhat get, Nika şi magiile sale au străbătut văleatul în datini şi obiceiuri. Numele şi atribuţiile sale au fost conservate în mituri, preluate de alte şi alte zâne cum sunt: Dokia, Crăciunika, Gaea, Drăgaica, Sânziana etc. Cercetătorul Ion Ghinoiu sintetizează magistral locul special al Marii Zâne Mame în Mitul Creaţiei Lumii despre care concluzionează că este anterior Mitului Biblic de creaţie a lumii, dar şi Miturilor civilizaţiei greco-romane.

Dacă ne oprim o clipă asupra unei alte personalităţi feminine de la începutul calendarului străvechi, şi anume la DOKIA, vom surprinde noutăţi la care nu ne-am fi aşteptat. DOKIA este NIKA. Zâna pământului dintre ape – DO-apă şi KI-pământ, DOKIA îşi leapădă cojoacele/ pieile /peliNIKEle pentru că se încălzeşte clima şi se topeşte gheaţa. Îşi leapădă cojoacele pe rând până când nora ei - nu fiica, îi aduce dovada că a dat colţul ierbii. Cojoacele Dokiei sunt de gheaţă dacă le-a lepădat. S-au evaporat formând cele nouă ceruri, aspect ce reia Mitul Facerii Lumii amintind de glaciaţiuni. Ultimul cojoc/ pelinikă/ pielicică este ultima glaciaţiune, a noua, din Calendarul BABELOR. Mitul BABEI DOKIA este unic şi cel mai puternic aici, pe Vatra Vechii Civilizaţii europene, în zona Munţilor Carpaţi. Ne înfăţişează istoria condensată a Terrei care nu numai că era acoperită de apă, dar în zona temperată era numai gheaţă.

În Ardeal se ţin în luna mai ZILELE SFINŢILOR DE GHEAŢĂ care sunt 9 şi încep cu o Mare Preoteasă – Marghita. În limbajul popular există expresia o apă şi-un pământ, înglobând apoi şi cerul, întărind filozofia de viaţă a Zamolsienelor preluată de toţi preoţii Zamolsieni geto-daci. Dovadă de necontestat că NIKA/DOKIA ne-a adus pe APE lumina şi energia este datina prin care la 40 de zile de la deces se dă Colac Apelor, de formă rotundă, înconjurat de 8 lumânări, iar una mai mare în centru. Colacul este decorat cu şuviţe în formă de opt, imagine a magiilor lui NIKE. De Sfânta Marie Mare, marinarii dau pe apă un colac din lemn cu lumânare aprinsă, pentru salvarea sufletelor celor luaţi de furtună, o cruce în formă de ancoră şi o cunună din flori – ceea ce înseamnă că în această zi dau ofrande Zânei Apelor care este MĂRIA – NIKA.

Interesant este că, şi în obiceiul Caloianului, se restituie APEI OMUL FĂCUT DIN LUT, adus la suprafaţă prin acţiunea Magnificilor, aspect ce ne arată că sufletul, Sfântul Duh, îşi are sălaşul în fluidul energizant al hidrosferei. Caloianul este trimis la divinitatea pluviometrică - Moaşa Ploii, Mama Secetei, Mama Căluiana, Paparuda, Păpăluga etc., să dezlege ploile. Bătrânii ne-au obişnuit să dăm ofrandă pământului prima picătură si apoi să bem apa. Preotul varsă vin peste colivă pentru a fi sacralizată.

Nika e Cu.cer.Nika. Iată ce surprinzător se îngemănează elementele existenţei în filozofia populară: apă, aer, pământ. Nika ne călăuzeşte cu luminika din timpuri imemoriale, când luminozitatea era scăzută, până s-au ales apele. Să nu uităm că şi în Cosmos este întuneric. Numele Zânei Apelor, şerpuitoarea NIKA, este dăltuit pe tălpile pristornicului ce ne întruchipează stilizat femeia, indicând PÂINEA care la naştere este numită NaporojNIKA, la Crăciun PeliNIKA, iar la Anul Nou StorNIKA. Pâinea şi sarea, bunurile ce stau la baza celor mai puternice jurăminte, purtând sensul de aleasă preţuire cu care se întâmpină oaspeţii la noi, la români, sunt elementele de temelie ale existenţei de pe Vatra Vechii Europe. Pristornicul ne arată că pâinea – hrana noastră cea de toate zilele, ne este lăsată de Cucernika Mamă – NIKA. Chiar şi planta numită floarea pâinii se numeşte stornika, iar fructul său în formă de gogoaşă era folosit pe post de pecete sacră, în sensul că era destinată pentru dospirea, creşterea acesteia, astfel încât să devină mai afânată când se coace pe vatră ori în ţest.

Nika este Făcătoarea Cerului şi a Pământului şi întrupează prin Sfântul Duh energia ce dă viaţă trupNIKului aşa cum ne sugerează un pristornic străvechi ce are dăltuit un şerpisor – în fapt un spermatozoid, chiar pe pântecul/ uterul Zânei. NIKA este zâna unică, ZEEA PROMETEE, ce şi-a depăşit atribuţiile făcând trecerea de la Făcătoare de oameni la Născătoarea de oameni - EVA - femeia cu cea mai măreaţă răspundere pentru unicul PĂCAT DIVIN de pe Pământ. Nika a îndemnat-o telepatic pe EVA, să nu uităm că în reprezentări nu avea gură, să ia din Pomul Cunoaşterii, să devină conştientă de sine, capabilă să se reproducă, să transforme natura şi să stăpânească Pământul prin propria înţelepciune de ZA.MOLSĂ - Zână femeie.

Nika este UITATA pentru că a dezvăluit secretul nemuririi. Această interdicţie nu putea fi voinţa femeilor din moment ce ele o menţin în datinile Magiilor lui Nike şi au păstrat-o în nume noi de atâta amar de vreme aici, în aria geto-dacică: Dokia, Draganika, Crăciunika, etc. Chiar şi ZEUS a încredinţat înţelepciunea unei femei ATHENA-NIKE, recunoscând harul divin al femeilor, dar şi multiplele şi controversatele calităţi ce le individualizează în universul uman: intuiţia, diplomaţia, sensibilitatea, abilitatea, forţa psihică, rezistenţa superioară la durerea fizică, duritatea, viclenia, farmecul, fidelitatea, înverşunarea, dar şi blândeţea, frumuseţea, gingăşia care dau bucurie vieţii. Nika este Zâna care ne arată că aici unde trăieşte azi poporul român se află plaiurile fermecate unde se practică cea mai veche agricultură din Europa. România e grădina fermecată în care creşte floarea pâinii, unde se află rezerve de sare la suprafaţă, unice în lume, ce au făcut posibilă vieţuirea celei mai VECHI CIVILIZAŢII EUROPENE, cum documentează savanta Maria GIMBUTAS, în rest bătrânul nostru continent prezentându-se în timpurile străvechi drept O IMENSĂ PATĂ ALBĂ.

AN, ANA, ANIKA, ANUNAKI, SÂNZIANA, GAEA/NIKA, DOKIA, DRAGANIKA, CRĂCIUNIKA etc. reprezintă doar un crâmpei din fabuloasa mitologie pelasgo-geto-daco-valaho-românească.

Tudor Diaconu consemnează în cercetările lingvistice că: Dakia este cea dintâi civilizaţie a omenirii …din moment ce 90 la sută din inscripţiile istorice se găsesc pe teritoriul pelasgic, unde au trăit oamenii divini, recunoscuţi de toţi marii înţelepţi ai Pământului.

Strămoşii noştri, rumânii, sunt autorii primului neolitic european şi limba acestora este cea mai veche. Ea conţine cuvinte onomatopeice cât şi sunete specifice cum sunt: Ă - Î – Z –Ţ, cum susţine Iosif Lucian Cueşdean.

Alături de Miturile Creaţiei Universale, datinile moaşelor şi strămoşilor, obiectele de cult, documentaţia temeinică este susţinută şi de limbajul geto-daco-valah ce a determinat arheologi din toată lumea să constate că pe teritoriul României se află nucleul Vechii Civilizaţii Europene unde, cu milenii înainte de Sumer, se scria la Tărtăria.

Am consemnat cuvinte ce conţin prefixe, sufixe, dar şi expresii ce au ca fundament pe NIKA, NIŢA, AN, OPTUL, termeni ce indică Magiile NIKEI. Nika este Marea Preoteasă prezentă şi în limbajul de cult (pustnik, ucenik, egumenik), în datini (Maginikele, Babele, Ovidenia), în obiectele de cult (pistornik, anafornik, cădelnikă), în Cultul Morţilor (luminika, naporojnika, trupnik), în caracteristici ale personalităţii (falnik, straşnik, vrednik), în toponime (colnik, orogenik, neptunik), în patronime (Calinik, Niceta, Nicolae, Nicoleta), funcţii publice (postelnik, vistiernik, pomojnik), denumiri de veşminte (vâlnik, zăbranik, comănik), denumiri de localităţi (Salonike, Nikomedia, Zimnicea, Britanike), dar mai ales în limbajul calendaristic - astronomic - temporal: Duminika, zilnika, ornika, cât şi în nume de preotese precum: NIKA, PITHONIKA, CRĂCIUNIKA, CERNIKA ce ne indică drumul de la şi către CUCERNIKA MAMĂ pe calea rotăcită a trupnicului.

Pe fundalul semnificaţiilor octogonului – cifra Maicii Domnului, şi a echilibrului universal, NIKA este dătătoarea vieţii ce ne transmite că românul este primul agricultor al Europei şi deţine întâietatea în limbaj, scriere, religie, meşteşuguri, creaţii artistice, vestimentaţie, arhitectură, iniţiere în tainele cunoaşterii.

Bibliografie:

1. D. Bălaşa, Ţara Soarelui, Editura Kogaion, Bucureşti, 1997;
2. G. Ciauşanu, Superstiţiile poporului român, Editura Saeculum, Bucureşti, 2001;
3. I. L. Cueşdean, România, inima vechii Europe, Editura Solif, Bucureşti;
4. E. Delcea, Marile enigme, Editura Obiectiv, Craiova;
5. M. Gimbutas, Civilizaţie şi cultură, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986;
6. G. Gheorghe, România străveche indoeuropeană, în Getica, Bucureşti, 2004;
7. I. Ghinoiu, Panteonul dacic românesc, Editura Enciclopedică, Bucurşti, 1978;
8. V. Kernbach, Universul mitic al românilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994;
9. L. Manta, Mesajul pământului la geto-daco-valaho-români, Editura Nouă, Bucureşti, 2005;
10. P. Meckendric, Pietrele dacilor vorbesc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978;
11. I. Rodean, Enigmele pietrelor de la Sarmizegetusa, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.

Sursa: Olimpia Cotan-Prună
Adaptare și foto: Carmen Pankau

DECEBAL CĂTRE POPOR - George Coșbuc

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

Foto credit: Gabriel Tora

EMINESCU ŞTIA CĂ MAREA NEAGRĂ FUSESE PĂMÂNT SFÂNT

În ultima vreme e tot mai greu pentru anumite puteri politice și economice să împiedice apariția unor informații strict confidențiale, iar când informațiile sunt susținute de nume celebre, veridicitatea lor sporește.

În acest fel, ROBERT BALLARD, cel ce a descoperit epava Titanicului, a arătat că spaţiul acoperit cu APELE MARII NEGRE a fost LOCUIT în trecut și CĂ SUB APE se găsesc CLĂDIRI DEOSEBITE.

Din păcate, noi înșine, ca popor, avem nevoie să vină străinii să ne arate cine am fost în trecut și ce suntem…

Eminescu însuși pare a fi cunoscătorul legendelor românești venite din timpuri străvechi. Puţini sunt cei care, citindu-l pe Eminescu, remarcă așa zisele LICENŢE POETICE, sub care poetul A ASCUNS ADEVĂRURI ce NU puteau fi spuse atunci și care NU sunt spuse, cine știe din ce motive, nici astăzi.

El a încercat ca prin poeziile sale să lase românilor o parte din adevărul istoric pe care puţini îl cunoșteau și atunci dar și acum. Metafore ca “ochi adânci ca marea” sau “Si muma mea e Marea” ascund înţelesuri mistice.
O astfel de poezie, dedicată religiei strămoșești, încercând să arate oarecum rădăcinile credinţei geţilor în nemurire.

“Din Fundul Marii Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi șiruri au iesit…”

În sprijinul lui Eminescu vin COLINDELE și CÂNTECELE POPULARE culese de personalităţi de seama românesti, ca Tudor Pamfile, Vasile Lovinescu sau Nicolae Densușianu.

“Ostrovul din mare/Cam din Marea Alba/și din Marea Neagră…”;
“…Prundul Mării Dalbe/La Dalbele Mănăstiri…”; “…Pe prundul Sfintei Mări / Ion oile paște…”.

Toate aceste rămășite folclorice arată echilibrul universal yin – yang, alb-negru, în afara căruia NU EXISTĂ NIMIC. Iar poeziile vin doar să amintească celor care, dacă nu știau, că ţara noastră a fost pe vremuri TĂRÂMUL ZEILOR, ţara făgăduinţei, locul unde existau fii zeului Dak-sha, stăpânul universurilor.

Diodor amintea: “In faţa ţinutului celţilor, în părţile Oceanului, este o insulă numită LEUKY, adică ALBA."

LATONA, mama lui Apollo (Zalmoxe – n. r. Carmen Pankau), s-a născut aici și din cauza asta APOLLO este mai venerat aici decât ceilalți zei… Această insulă era numita și HELIXEA (Felicia) sau, INSULA PREAFERICIŢILOR. Nu departe de acolo erau munții Riphei (CARPAŢI)…

”Preafericiții” sau blajinii erau urmașii atlanților, cunoscuți și sub numele de RAMANI. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se vărsau toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tărâmuri își are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune și rele.

Cercetările recente au scos la iveală o parte din trecutul mistic al românilor și vor arăta locul pe care-l vor ocupa ei in viitor. Până atunci, nu rămâne decât să admirăm în poeziile lui Eminescu gloria uitată a strămoșilor noștri și să ne regăsim rădăcinile.

“Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte nalte și cobor în sure hale
Cu lumină, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dara ea, infiorată de adânca ei durere,
In imagini de talazuri cânt-a Daciei cadere
Și cu-albastrele ei braţe tărmii mângaie duios.”

Sursa: Basarabia literară
Adaptare și foto: Carmen Pankau

CIVILIZATIA MARII NEGRE-ATLANTIDA, POTOPUL A INCEPUT IN ROMANIA

CIVILIZATIA MARII NEGRE

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca POTOPUL descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.

Mai exact, era vorba despre o stanca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu cate o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste barne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de prerucrare artificiala.

Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, MAREA NEAGRA a fost un LAC al carui tarm era locuit.

In perioada de sfarsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7.000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur – fasia de pamant care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformandu-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.

Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculandu-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile.

In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.

Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum cateva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un LAC CU APA DULCE. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul ATLANTIDA.

Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor.

CIVILIZATIA MARII NEGRE-ATLANTIDA

POTOPUL A INCEPUT IN ROMANIA

Biblia vorbeste despre un mare POTOP caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni.

Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca LEGENDELE ROMANESTI vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea romanilor.

Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

SFARSITUL ATLANTIDEI SI INCEPUTUL POTOPULUI

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.

A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci TARMUL NORDIC ROMANESC, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste CONSTRUCTII CICLOPICE STRANII, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.

CIVILIZATIA DIN MAREA NEAGRA-ATLANTIDA

“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in Romania, din acest punct de vedere, DESCOPERIRI de care ROMANII nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor raurilor romanesti, despre care considera ca sunt RAMASITE ALE UNUI FLUVIU IMENS care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea Romania in urma cu mai multe zeci de mii de ani.

Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul Romaniei Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat RAMASITE A CEEA CE A MAI RAMAS DIN STRAVECHEA CIVILIZATIE, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a ORIGINII POTOPULUI, punind egalitatea intre cele doua evenimente.

“Ceea ce oamenii au numit NOE si familia sa, au fost, in fapt, SINGURII ATLANTI care au SUPRAVIETUIT CATACLISMULUI. Iar ARCA a fost construita din LEMN DE CEDRU la dumneavoastra, IN ROMANIA, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.

PADUREA INGROPATA

La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, SA STEARGA SATE INTREGI DE PE HARTA ROMANIEI, SA STRAMUTE POPULATIA, SA DISTRUGA VESTIGII ARHEOLOGICE CU O VECHIME DE CATEVA MII DE ANI. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti.

Atunci, in mai putin de o saptamana, CATEVA LOCALITATI AU DISPARUT DEFINITIV din peisajul administrativ romanesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.

“Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o… PADURE PREISTORICA. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.

MAREA INUNDATIE GLACIARA

Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape.

Se stia ca teritoriul Romaniei a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca AICI, AVUSESE LOC MARELE POTOP DESCRIS DE BIBLIE.

Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.

Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii. Probabil ca dintre cei care citesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mâl care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri… Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?

TSUNAMI PE ARGES?

Descoperirea PADURII PREISTORICE SUB PAMANTURILE ARGESULUI, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.

CIVILIZATIA MARII NEGRE

“Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, NICI UN METEORIT NU A LOVIT PAMANTUL”, afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog.

Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care NICI UN POPOR DIN ANTICHITATE nu mentioneaza LUNA, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca LUNA NU A FOST DINTOTDEAUNA SATELITUL NATURAL AL PAMANTULUI.

“Mai mult ca sigur ca in momentul in care Luna s-a apropiat de Terra, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”.

In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”.

BIZARA FORTIFICATIE DE LEMN

Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o CONSTRUCTIE BIZARA DIN LEMN, alcatuita SUB FORMA UNEI MICI FORTIFICATII.

Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie NU S-A RIDICAT SINGURA.

“Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?”

CIVILIZATIA DIN MAREA NEAGRA

Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre CASA LUI… NOE. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale.

Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.

Si… SURPRIZA. Au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfarsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de câmpie.

“In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul Romaniei sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?”

COPACII MILENARI CIVILIZATIA MARII NEGRE

Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra TRUNCHIURILE VECHI DE MII DE ANI si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrani mai apropiati de zilele noastre. Si distrug COPACI care au CATIVA METRI GROSIME, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri.

Florea Dumitru, spune:

“Domnule, NOI SUNTEM UNICAT IN LUMEA ASTA. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. CEI MAI BATRINI SPUN CA ASA AU RAMAS DE LA POTOPUL CEL MARE DE PE VREMEA LUI NOE.”

Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta. Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului?

La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? FIECARE CIVILIZATIE NOUA A DISTRUS-O PE CEA VECHE. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

Sursa: I. Ghita
Adaptare și foto: Carmen Pankau

CONTROVERSATA FLUORURĂ

Controversata fluorură este unul dintre ingredientele de bază atât în PROZAC (clorhidrat de fluoxetene), cât și în gazul paralizant SARIN (isopropil-metil-fosforil fluoride).

Fluorura de sodiu, un deșeu periculos derivat din procesul de fabricare a aluminiului, este un ingredient comun în otrăvurile pentru sobolani și gândaci, medicamente anestezice, hipnotice, psihiatrice sau gaze de luptă. Istoric, neutralizarea acestui deșeu a fost scumpă, până industria de aluminiu, cu o supraabundentă de reziduuri a vândut-o publicului ca pe idee teribil de nebunească, dar extrem de profitabilă cu un astronomic profit de 20.000%, adică să o injecteze în apa noastră și apoi să o bem.

Prima apariție a apei potabile fluorurate pe Pământ a avut loc în lagărele naziste din Germania. Gestapo nu era deloc îngrijorat cu privire la asa-zisul efect al fluorului asupra dinților copiilor; presupusul lor motiv pentru medicația in masă cu fluorură de sodiu a fost cel de a steriliza oamenii și ai forța în supunere calmă pe cei din lagărele de concentrare . (Ref. carte: "The Crime and Punishment of I.G. Farben: The Unholy Alliance Between Hitler and the Great Chemical Combine'' o carte de Joseph Borkin New York: Barnes & Noble, 1997.)

Dovezi științifice independente care apar în mod repetat în ultimii 50 de ani arată că fluorul ne scurtează durata de viață, promovează cancerul și diverse tulburări mentale, accelerează osteoporoza și șoldurile rupte la bătrâni și ne face proști, docili și servili, toate într-un singur pachet. Există nenumărate instante in care aluminiul este descoperit în creier, eventual, fiind un factor cauzal în boala Alzheimer și nu numai, cu tot mai multe dovezi către afinitatea puternică a fluorului pentru aluminiu și de asemenea, capacitatea sa de a "păcăli" bariera hemato-encefalică (sânge - creier) prin imitarea ionilor de hidrogen, astfel permițând accesul chimic în țesuturile cerebrale.

Chiar și în cantități mici, fluorura de sodiu este o otravă periculoasă fără un antidot eficient. Fluorura de sodiu este complet diferită de cea organică, calciu-fluorofosfat necesară corpurilor noastre și oferită de natură, pentru a ne construi și întări oasele și dinții. Acest produs organic de calciu-fluorofosfat, derivat din alimente adecvate, este o sare organică comestibilă, insolubilă în apă și asimilabilă de organismul uman, în timp ce fluorura de sodiu anorganică utilizată în apa fluorurată este toxică și integral solubilă in apă. Corpul refuză să o asimileze. Chimicalul cel mai frecvent utilizat pentru a fluorida apa potabilă este asociat cu o creștere a nivelului de plumb din sânge la copii, spune cercetarea prezentată de Masters and Coplan(September 1999).

Acum știm că aluminiul provoacă anomalii semnificative în neurotubuli, structuri în neuroni esențiale pentru funcția lor și aceste anormalităti sunt puternic asociate cu boala Alzheimer. Aluminiul intră în creier printr-o serie de mecanisme, de exemplu prin atașarea la glutamat și fluor. Cu utilizarea pe scară largă a excitotoxinei glutamat ca aditiv alimentar și fluorul adăugat la apă potabilă, absorbția de aluminiu este comună. În plus, aluminiul injectat se poate combina cu fluorul în organism pentru a produce un compus, fluoroaluminiul, care are o serie de efecte nocive, inclusiv leziuni cerebrale. Există dovezi că fluorul poate declanșa activare microglială și excitotoxicitate, care în combinație sunt deosebit de dăunatoare pentru creier. (Blaylock, RL. Fluoride 2004:37(4);301 -314.)

Sursa: Mihai Conta

Foto: Carmen Pankau

👑COTISO, REGELE ÎNTREGITOR AL REGATULUI LUI BUREBISTA

Cotiso al VII-lea e regele reîntregitor al primului regat sarmatic făurit de regele Burebista, în anul 35 î.H., cel care a întărit temeliile ce definesc şi în zilele noastre măreţia vetrei europene.

Cotiso al VII- lea din Neamul Cotinilor, rege al geţilor, este descendent din dinastia sacerdotală Basarabă ce-a dăinuit în Schiţia, în Geţia Minor, în Mol.Dava, peste 700 de ani. El se naşte în anul 60 î.H. și moare în 29 î.H. la vârsta de 42 de ani, la Sarmizegetusa, răpus de rănile bătăliei date cu romanii când se retrăgea pe Dunărea îngheţată, aşa cum scrie pe tăbliţele nr. 47 şi 69 din Tezaurul de la Sinaia.

Obârşia dinastiei Cotinilor se află în Ținutul Vrancei din zilele noastre, așa cum scrie pe Tăbliţa 48 din Tezaurul de la Sinaia, unde reşedinţa lui Cotiso este într-o pajişte înconjurată de codru, în cetatea getică Grazo, azi localitatea GREŞU din Vrancea, cu tot neamul, cum precizează C. Arimin Olariu indicând Toriştea Cotinilor pe harta geografului Ptolemeu din anul 140, în Cotitura Buzăului.

Dovezile prezenţei Cotinilor şi al şirului de regi ai sarmaţilor cotini sunt atestate din timpuri multimilenare. Cotinii/Khotinii sunt arienii din centrul vetrei europene ale căror urme arheologice adânci se regăsesc din Moldova sudică, în zona nord pontică, unde s-a descoperit un mormânt princiar zamolsian la Ţâpova, datat pe vremea lui Orfeu. Urmele puternice ale Cotinilor, au fost atestate arheologic la începutul secolului XX prin strădania lui Mark Aurel Stein, românul transilvan care a străbătut Asia Orientală, aflându-le în Bazinul Tărâm, în Tibet, Coreea de Nord, Hokaido-Japonia etc.

Prezenţa cotinilor din S-E carpatic este de necontestat în Asia Mică ei fiind prezenți ca Hetiţi, Ketiţi, Keţi, Schiţi, Coţi, Copţi, urmaşi ai Khotanilor multimilenari, popor ascetic, creatorul civilizaţiilor antice Maya şi InKa din America Centrală şi de Sud, unde se află localitatea Montană Khotan cu 600 000 locuitori, iar în Asia Centrală a Khotanul antic, capitală a Oazelor din Taklamakan, centrul de civilizaţie şi cultură al lumii vechi.

În Geţia străveche regăsim Catalunii în Nordul Spaniei, Catanii în Sicilia, Cotanii în Bolivia, în peninsulaYu.Katan, Dakoţii din America Nordică şi până în Insula Kotelnâi la Polul Nord pe traseele lui Eticus Istricus-Donaris, care a jalonat în lucrarea Cosmografia din secolul al V-lea, prima călătorie în jurul lumii cunoscute. Iată că schitul dobrogean e primul ce-a atins coastele Americii de Nord în Groenlanda, iar omul alb este cel ce întemeiază civilizaţia Maya şi Inka în America de Centrală și de Sud.

În anul 168 Corilo era rege al geţilor, urmaş al orilor de pe Insula Hiperboreea sacră. În anul 341 î.H. un rege numit Chotelos era prieten cu Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru Macedon. Fiica sa, Medapa, era soţia regelui macedonean Filip al II-lea.

În anii 87-79 î.H. regele odrizilor era SADALAS I, tatăl lui Cotiso al VI-lea. Odrizii cotini aveau cetate şi la Seutopolis, în Bulgaria de azi, și plăteau lui Burebista cu kosoni, monede atât de prezente în scrierile istorice antice şi descoperirile arheologice de pe teritoriul străbun geto-român.

Pe Tăbliţele de la Sinaia e prezent regele Kotizonio, urmaş al cotinilor din Carpaţii de Curbură. Sadalas al II-lea l-a ajutat pe triumvirul roman Pompei. După moartea acestuia, soţia lui, numită Polemo Kratia, a dat tezaurul, pe care Burebista nu l-a atins, lui Brutus, scrie istoricul Dan Oltean, ca să-l apere pe prinţul moştenitor, Cotiso al VII-lea, născut în anul 60 î.H., şi să-l susţină la tron.

În scrierea antică Războaiele civile istoricul Apianus arată că Sadalas II-lea, regele odrizilor, l-a ajutat pe Pompei şi în Tessalia, unde l-a învins pe Longines, generalul lui Caesar, ce ajunge rege al geto-românilor în anul 35 î.H., al cărui neam de regi îşi avea obârşia în falnica istorie multimilenară getă.

Cotinii, osii, burii locuiau la est de suebi şi plăteau tribut sarmaţilor şi guarzilor. Trăiau în munţi alături de geţi şi de buri şi aveau aceeaşi vestimentație ca soldaţii lui Decebal. Pe Columna “dacilor” de la Roma, cotinii sunt aliaţi ai lui Decebal în primul război cu romanii la 101-102, apoi ca foederaţi, clientelari ai Romei, deoarece Sarmaţia Cotinică trebuia separată în nordul regatului lui Burebista fiindcă armata romană a timpului nu avea forţa să acopere aria triburilor sarmatice-geto-dacice din nord-estul Dunării, trăitoare de la Baltica la Pacific.

Geograful Ptolemeu cuprinde Geto-Dacia în Sarmaţia europeană, ca urmare a studiilor sale minuţios ştiinţifice, cum scrie Karlo Troia în Istorie getică sau gotică :(G. Gheorghe 2013 – F. Gândirea, pag. 35-37)… de la Traian istoria geto-dacilor a devenit dublă pentru o atât de valoroasă şi de eroică naţie…

O istorie a sarmaţilor geto-români, ce trăiau în numeroase şi puternice comunităţi este cea nesupusă romanilor, până la Nistru - vechiul Tyras, de strajă prin Cetatea Hotinului, la Boristene, spre Olbia, iar cealaltă a geţilor ocupaţi de romani de dincoace de Prut până la Tisa, ştiuţi drept dacisci. Istoricul îi numeşte geto-dacisci pe cei din provincia romană Dacia, iar pe luptătorii din slujba romanilor dacisci în cei 170 de ani de ocupaţie.

La Tapae, geţii conduşi de regele Decebal pierd bătălia. Cotinii nu-s prezenţi pe columnă căci ei luptau în Pasul Vulcan împotriva romanilor, spaţiu îngust, prielnic pentru cavaleria geto-dacă.

În scena 100 de pe Columnă, printre ambasadorii aliaţi lui Decebal din vecinătatea "Daciei" primiţi de Traian, se află cotinii, burii, osii şi aliaţii lor din nord-vest ca şi în scena 27, 29 ce nu s-au retras în munţi ca geţii lui Decebal, dar l-au sprijinit pe Decebal chiar dacă au făcut înţelegeri cu Traian, cum se vede pe scena 105 unde pot fi identificaţi după podoaba capilară, caii lor speciali, veşminte alături de armatele schiţilor şi roxolanilor nord-estici.

După moartea lui Decebal burii s-au retras dincolo de Porolissum cu majoritatea armatei şi au condus luptele anti-romane în nord-vestul Geţiei Carpatine, dovadă mulțimea monedelor regale Coson.

Geograful Ptolemeu scrie că geţii locuiesc în întinsele spaţii neştiute de la Carpaţi la Baltica, unde e cuprinsă şi “Dacia Sarmatică”.

După asasinarea lui Burebista, marele preot Deceneu stabileşte locuinţa preoţilor zamolsieni pe Kogayon cum zic grecii, dar e de fapt pe Kotayon, la Sarmisegetusa, la nord de Dunăre. El a împărţit pe geţi în Ordinul Piloforilor şi al Capeluţilor şi a ridicat noi altare, edificii sacre, după modelul egiptean şi din Orient, de unde venise şi preotul Deceneu. Istoricul Dan Oltean prezintă în “Regii daci” şi războaiele cu romanii, 16 fortificaţii “dacice” şi 13 castre romane, prin metode modern tip foto-orto-plan.

Regele Cotiso a fost continuatorul politicii lui Burebista în Balcani. În scrierile istorice ale ţărilor învecinate cu România în zilele noastre, există dovezi arheologige, din care se poate reconstitui Dinastia Cotinilor-Cotani încă de pe vremea arienilor, de necontestat, păstrate de iniţiaţii Ketiţi, Anacotelişti prezenţi în istorie de la începuturi în toate zările lumii.

După primul război cu romanii 101-102, cotinii devin aliaţi ai romanilor, dar lipsesc de pe Tropaeum Traiani şi de pe Columnă în 105-106, ca şi osii, pentru că luptau împotriva romanilor în alte zone.
Octavian Augustus trasează graniţele nordice ale Imperiului Roman pe Rhin, pe Dunăre şi pe Eufrat. Graniţa nordică de pe Dunăre a fost impusă de diplomaţia dinastiei Cotinilor aliată cu triburile nord-estice ale Sarmaţiei, realizând o puternică forţă militară, economică, cunoscută în istorie ca "Dacia Sarmatică", Schiţia Sarmatică, ce cuprindea teritorii întinse, greu de administrat de imperii străine.

Regele Cotiso al VII-lea a urmat după Deceneu şi Comosicus. În anul 35 î.H. avea reşedinţa la Sarmizegetusa, timp în care Octavian Augustus nu mai duce război cu dacisci şi nici Cotiso, nu mai atacă Iliria, Dalmaţia, revoltate, însă revendică paşnic teritoriile lui Burebista: Iliria, Dardania, Mysia, Tribalia etc.

Atacurile conduse de regale Cotiso sunt prezente şi în Oda a treia a lui Horaţiu din anul 23 î.H. ca pe Tăbliţa de la Sinaia nr. 69 unde are numele de Kotisonio. Urmărit de romani, el trece Dunărea cu lotcile pe Valea Moraviei la Viminacium şi Lederata, azi Costoloc, din Serbia prin Caraș-Severin.
Ajunge la Sarmizegetusa, îngrijit de Kolesteios, dar se stinge în 29 î.H., la 42 de ani, cum scrie pe Tăbliţa nr. 47 de la Sinaia.

Despre REGELE COTISO din Dinastia Cotinilor ce stăpânea Câmpia Munteană şi Banatul, poetul Ovidiu, exilat la Tomis în anul 12, scria că este un mare poet. Versurile sale sunt apreciate de genialul poet latin care afirmă că Orfeu nu mai este singurul poet din Primul Regat al Antichităţii făurit de regele Burebista.

Istoricul Augustin Deac, în ampla lucrare “Istoria adevărului istoric”, scrie despre regele Cotiso că e văzut de Ovidius drept rege al "Daciei" de Apus, aliat al său pe tărâm poetic și că de-ar da la o parte numele său nu s-ar crede că-s scrise de un “dac”, fiindcă poeţii romani se credeau unici.

Istoricul mai scrie că regele Cotiso a fost un mare diplomat şi a cutreierat cu o mare putere economică Imperiul Roman, fiindcă este prezent în politica triumvirilor romani mai aproape de Octavian. Întreţinea armate numeroase şi avea alianţe cu majoritatea statelor geto-dacilor care-l susţineau şi îl numeau Basileu.

Cotiso purta veşminte bogat ornamentate cu aur cusut pe stofă şi mantia alba era presărată cu aplice din aur. Ostaşii săi purtau la paradă securi turnate în aur masiv, pentru care era faimos în tot imperiul, că nu-i o întâmplare că Împăratul Augustus hotărâse să-i dea fiica soţie pentru fiul său.

Fiica regelui Cotiso ar fi ajuns împărăteasă a Romei, dacă ceremonia matrimonială ar fi avut loc. Augustus se pregătea să atace “dacii” şi ajung duşmani de temut căci regele geto-dac se aliase cu dardanii şi danteleţii, cu sarmaţii vestici să reîntregească regatul lui Burebista.

Bibliografie:
• Deac Augustin, Istoria adevărului istoric, 2001;
• Crişan I. Honoriu, Graniţa de N-V a Daciei , 1992;
• Daicoviciu Constantin, Studii şi cercetări de istorie veche, 1955, pag. 195-292;
• Oltean Dan, Regii daci şi războaiele cu romanii, Deva, 2012, pag. 58, 81, 128, 141, 148-152, 159-170, 258, 319, 449-450;
• Seutonius, Complete work, (Cotisoni getarum regi), Biblioteca Antică, 1751;
• Dacia Magazin nr. 96-97

Sursa: Olimpia Cotan-Prună
Adaptare și foto: Carmen Pankau

Ilustrație: Gabriel Tora