luni, 9 martie 2020

👑COTISO, REGELE ÎNTREGITOR AL REGATULUI LUI BUREBISTA


Cotiso al VII-lea e regele reîntregitor al primului regat sarmatic făurit de regele Burebista, în anul 35 î.H., cel care a întărit temeliile ce definesc şi în zilele noastre măreţia vetrei europene.

Cotiso al VII- lea din Neamul Cotinilor, rege al geţilor, este descendent din dinastia sacerdotală Basarabă ce-a dăinuit în Schiţia, în Geţia Minor, în Mol.Dava, peste 700 de ani. El se naşte în anul 60 î.H. și moare în 29 î.H. la vârsta de 42 de ani, la Sarmizegetusa, răpus de rănile bătăliei date cu romanii când se retrăgea pe Dunărea îngheţată, aşa cum scrie pe tăbliţele nr. 47 şi 69 din Tezaurul de la Sinaia.

Obârşia dinastiei Cotinilor se află în Ținutul Vrancei din zilele noastre, așa cum scrie pe Tăbliţa 48 din Tezaurul de la Sinaia, unde reşedinţa lui Cotiso este într-o pajişte înconjurată de codru, în cetatea getică Grazo, azi localitatea GREŞU din Vrancea, cu tot neamul, cum precizează C. Arimin Olariu indicând Toriştea Cotinilor pe harta geografului Ptolemeu din anul 140, în Cotitura Buzăului.

Dovezile prezenţei Cotinilor şi al şirului de regi ai sarmaţilor cotini sunt atestate din timpuri multimilenare. Cotinii/Khotinii sunt arienii din centrul vetrei europene ale căror urme arheologice adânci se regăsesc din Moldova sudică, în zona nord pontică, unde s-a descoperit un mormânt princiar zamolsian la Ţâpova, datat pe vremea lui Orfeu. Urmele puternice ale Cotinilor, au fost atestate arheologic la începutul secolului XX prin strădania lui Mark Aurel Stein, românul transilvan care a străbătut Asia Orientală, aflându-le în Bazinul Tărâm, în Tibet, Coreea de Nord, Hokaido-Japonia etc.

Prezenţa cotinilor din S-E carpatic este de necontestat în Asia Mică ei fiind prezenți ca Hetiţi, Ketiţi, Keţi, Schiţi, Coţi, Copţi, urmaşi ai Khotanilor multimilenari, popor ascetic, creatorul civilizaţiilor antice Maya şi InKa din America Centrală şi de Sud, unde se află localitatea Montană Khotan cu 600 000 locuitori, iar în Asia Centrală a Khotanul antic, capitală a Oazelor din Taklamakan, centrul de civilizaţie şi cultură al lumii vechi.

În Geţia străveche regăsim Catalunii în Nordul Spaniei, Catanii în Sicilia, Cotanii în Bolivia, în peninsulaYu.Katan, Dakoţii din America Nordică şi până în Insula Kotelnâi la Polul Nord pe traseele lui Eticus Istricus-Donaris, care a jalonat în lucrarea Cosmografia din secolul al V-lea, prima călătorie în jurul lumii cunoscute. Iată că schitul dobrogean e primul ce-a atins coastele Americii de Nord în Groenlanda, iar omul alb este cel ce întemeiază civilizaţia Maya şi Inka în America de Centrală și de Sud.

În anul 168 Corilo era rege al geţilor, urmaş al orilor de pe Insula Hiperboreea sacră. În anul 341 î.H. un rege numit Chotelos era prieten cu Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru Macedon. Fiica sa, Medapa, era soţia regelui macedonean Filip al II-lea.

În anii 87-79 î.H. regele odrizilor era SADALAS I, tatăl lui Cotiso al VI-lea. Odrizii cotini aveau cetate şi la Seutopolis, în Bulgaria de azi, și plăteau lui Burebista cu kosoni, monede atât de prezente în scrierile istorice antice şi descoperirile arheologice de pe teritoriul străbun geto-român.

Pe Tăbliţele de la Sinaia e prezent regele Kotizonio, urmaş al cotinilor din Carpaţii de Curbură. Sadalas al II-lea l-a ajutat pe triumvirul roman Pompei. După moartea acestuia, soţia lui, numită Polemo Kratia, a dat tezaurul, pe care Burebista nu l-a atins, lui Brutus, scrie istoricul Dan Oltean, ca să-l apere pe prinţul moştenitor, Cotiso al VII-lea, născut în anul 60 î.H., şi să-l susţină la tron.

În scrierea antică Războaiele civile istoricul Apianus arată că Sadalas II-lea, regele odrizilor, l-a ajutat pe Pompei şi în Tessalia, unde l-a învins pe Longines, generalul lui Caesar, ce ajunge rege al geto-românilor în anul 35 î.H., al cărui neam de regi îşi avea obârşia în falnica istorie multimilenară getă.

Cotinii, osii, burii locuiau la est de suebi şi plăteau tribut sarmaţilor şi guarzilor. Trăiau în munţi alături de geţi şi de buri şi aveau aceeaşi vestimentație ca soldaţii lui Decebal. Pe Columna “dacilor” de la Roma, cotinii sunt aliaţi ai lui Decebal în primul război cu romanii la 101-102, apoi ca foederaţi, clientelari ai Romei, deoarece Sarmaţia Cotinică trebuia separată în nordul regatului lui Burebista fiindcă armata romană a timpului nu avea forţa să acopere aria triburilor sarmatice-geto-dacice din nord-estul Dunării, trăitoare de la Baltica la Pacific.

Geograful Ptolemeu cuprinde Geto-Dacia în Sarmaţia europeană, ca urmare a studiilor sale minuţios ştiinţifice, cum scrie Karlo Troia în Istorie getică sau gotică :(G. Gheorghe 2013 – F. Gândirea, pag. 35-37)… de la Traian istoria geto-dacilor a devenit dublă pentru o atât de valoroasă şi de eroică naţie…

O istorie a sarmaţilor geto-români, ce trăiau în numeroase şi puternice comunităţi este cea nesupusă romanilor, până la Nistru - vechiul Tyras, de strajă prin Cetatea Hotinului, la Boristene, spre Olbia, iar cealaltă a geţilor ocupaţi de romani de dincoace de Prut până la Tisa, ştiuţi drept dacisci. Istoricul îi numeşte geto-dacisci pe cei din provincia romană Dacia, iar pe luptătorii din slujba romanilor dacisci în cei 170 de ani de ocupaţie.

La Tapae, geţii conduşi de regele Decebal pierd bătălia. Cotinii nu-s prezenţi pe columnă căci ei luptau în Pasul Vulcan împotriva romanilor, spaţiu îngust, prielnic pentru cavaleria geto-dacă.

În scena 100 de pe Columnă, printre ambasadorii aliaţi lui Decebal din vecinătatea "Daciei" primiţi de Traian, se află cotinii, burii, osii şi aliaţii lor din nord-vest ca şi în scena 27, 29 ce nu s-au retras în munţi ca geţii lui Decebal, dar l-au sprijinit pe Decebal chiar dacă au făcut înţelegeri cu Traian, cum se vede pe scena 105 unde pot fi identificaţi după podoaba capilară, caii lor speciali, veşminte alături de armatele schiţilor şi roxolanilor nord-estici.

După moartea lui Decebal burii s-au retras dincolo de Porolissum cu majoritatea armatei şi au condus luptele anti-romane în nord-vestul Geţiei Carpatine, dovadă mulțimea monedelor regale Coson.

Geograful Ptolemeu scrie că geţii locuiesc în întinsele spaţii neştiute de la Carpaţi la Baltica, unde e cuprinsă şi “Dacia Sarmatică”.

După asasinarea lui Burebista, marele preot Deceneu stabileşte locuinţa preoţilor zamolsieni pe Kogayon cum zic grecii, dar e de fapt pe Kotayon, la Sarmisegetusa, la nord de Dunăre. El a împărţit pe geţi în Ordinul Piloforilor şi al Capeluţilor şi a ridicat noi altare, edificii sacre, după modelul egiptean şi din Orient, de unde venise şi preotul Deceneu. Istoricul Dan Oltean prezintă în “Regii daci” şi războaiele cu romanii, 16 fortificaţii “dacice” şi 13 castre romane, prin metode modern tip foto-orto-plan.

Regele Cotiso a fost continuatorul politicii lui Burebista în Balcani. În scrierile istorice ale ţărilor învecinate cu România în zilele noastre, există dovezi arheologige, din care se poate reconstitui Dinastia Cotinilor-Cotani încă de pe vremea arienilor, de necontestat, păstrate de iniţiaţii Ketiţi, Anacotelişti prezenţi în istorie de la începuturi în toate zările lumii.

După primul război cu romanii 101-102, cotinii devin aliaţi ai romanilor, dar lipsesc de pe Tropaeum Traiani şi de pe Columnă în 105-106, ca şi osii, pentru că luptau împotriva romanilor în alte zone.
Octavian Augustus trasează graniţele nordice ale Imperiului Roman pe Rhin, pe Dunăre şi pe Eufrat. Graniţa nordică de pe Dunăre a fost impusă de diplomaţia dinastiei Cotinilor aliată cu triburile nord-estice ale Sarmaţiei, realizând o puternică forţă militară, economică, cunoscută în istorie ca "Dacia Sarmatică", Schiţia Sarmatică, ce cuprindea teritorii întinse, greu de administrat de imperii străine.

Regele Cotiso al VII-lea a urmat după Deceneu şi Comosicus. În anul 35 î.H. avea reşedinţa la Sarmizegetusa, timp în care Octavian Augustus nu mai duce război cu dacisci şi nici Cotiso, nu mai atacă Iliria, Dalmaţia, revoltate, însă revendică paşnic teritoriile lui Burebista: Iliria, Dardania, Mysia, Tribalia etc.

Atacurile conduse de regale Cotiso sunt prezente şi în Oda a treia a lui Horaţiu din anul 23 î.H. ca pe Tăbliţa de la Sinaia nr. 69 unde are numele de Kotisonio. Urmărit de romani, el trece Dunărea cu lotcile pe Valea Moraviei la Viminacium şi Lederata, azi Costoloc, din Serbia prin Caraș-Severin.
Ajunge la Sarmizegetusa, îngrijit de Kolesteios, dar se stinge în 29 î.H., la 42 de ani, cum scrie pe Tăbliţa nr. 47 de la Sinaia.

Despre REGELE COTISO din Dinastia Cotinilor ce stăpânea Câmpia Munteană şi Banatul, poetul Ovidiu, exilat la Tomis în anul 12, scria că este un mare poet. Versurile sale sunt apreciate de genialul poet latin care afirmă că Orfeu nu mai este singurul poet din Primul Regat al Antichităţii făurit de regele Burebista.

Istoricul Augustin Deac, în ampla lucrare “Istoria adevărului istoric”, scrie despre regele Cotiso că e văzut de Ovidius drept rege al "Daciei" de Apus, aliat al său pe tărâm poetic și că de-ar da la o parte numele său nu s-ar crede că-s scrise de un “dac”, fiindcă poeţii romani se credeau unici.

Istoricul mai scrie că regele Cotiso a fost un mare diplomat şi a cutreierat cu o mare putere economică Imperiul Roman, fiindcă este prezent în politica triumvirilor romani mai aproape de Octavian. Întreţinea armate numeroase şi avea alianţe cu majoritatea statelor geto-dacilor care-l susţineau şi îl numeau Basileu.

Cotiso purta veşminte bogat ornamentate cu aur cusut pe stofă şi mantia alba era presărată cu aplice din aur. Ostaşii săi purtau la paradă securi turnate în aur masiv, pentru care era faimos în tot imperiul, că nu-i o întâmplare că Împăratul Augustus hotărâse să-i dea fiica soţie pentru fiul său.

Fiica regelui Cotiso ar fi ajuns împărăteasă a Romei, dacă ceremonia matrimonială ar fi avut loc. Augustus se pregătea să atace “dacii” şi ajung duşmani de temut căci regele geto-dac se aliase cu dardanii şi danteleţii, cu sarmaţii vestici să reîntregească regatul lui Burebista.

Bibliografie:
• Deac Augustin, Istoria adevărului istoric, 2001;
• Crişan I. Honoriu, Graniţa de N-V a Daciei , 1992;
• Daicoviciu Constantin, Studii şi cercetări de istorie veche, 1955, pag. 195-292;
• Oltean Dan, Regii daci şi războaiele cu romanii, Deva, 2012, pag. 58, 81, 128, 141, 148-152, 159-170, 258, 319, 449-450;
• Seutonius, Complete work, (Cotisoni getarum regi), Biblioteca Antică, 1751;
• Dacia Magazin nr. 96-97

Sursa: Olimpia Cotan-Prună
Adaptare și foto: Carmen Pankau




Ilustrație: Gabriel Tora



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu