MARELE ROMÂN NICOLAE DENSUŞIANU: ZEII SAU TITANII DIN MITOLOGIA GREACĂ AU EXISTAT ÎN REALITATE PE TERITORIUL ROMÂNIEI!

Este clar că în istoria omenirii au existat uriaşii. Ne spune chiar şi Biblia: 

“În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime” (Geneza 6:4)”.

Dar, uriaşii au existat şi în România, o mulţime de schelete găsindu-se în Giurgiu sau în zona Buzăului.
De exemplu, între anii 1939-1951, la Argedava, judeţul Giurgiu, arheologii au descoperit nu mai puţin de 80 de schelete uriaşe, de umanoizi de 4-5 metri înălţime. Un martor ocular, Ioniţă Florea, a declarat că a văzut cu ochii lui schelete de uriaşi. Bărbatul a povestit că a dezgropat cu mâna lui un craniu incredibil de mare, mult mai mare decât cel de om; osemintele erau urcate într-un camion şi duse în altă parte, fără să se ştie unde. Se spune că în total au fost descoperite peste 80 de schelete.

La începutul anilor 90, săpând pe o colină, localnicii din satul Scăieni, comuna Bozioru, judeţul Buzău, au descoperit schelete uriaşe, măsurând în jur de 2,40 metri, chiar mai mult, cu căpăţâni ca „dovlecii de prăsilă”. Din păcate, autorităţile n-au dat importanţă necropolei de uriaşi.
Pe de altă parte, după ce a studiat istoriografia antică a regiunilor din nordul şi sudul Dunării, precum şi vechi tradiţii din ţara noastră, Nicolae Densuşianu a susţinut în opera sa “Dacia preistorică”, cu foarte multe citate din textele unor istorici antici şi din diferite veacuri ale mileniului nostru, un fapt prea uşor uitat: pe teritoriul vechii Geţii -România ar fi locuit o importantă populaţie de oameni înalţi şi foarte puternici, din care ar fi făcut parte înseşi grupurile titanilor şi ale giganţilor care, într-o epocă a gloriei lor, s-au luptat sau au colaborat cu zeii din mitologia greacă. 
De asemenea, în baza localizărilor specificate de istorici greci şi romani în textele lor antice, eruditul istoric român a enunţat o concluzie foarte sugestivă: 

Românii, de când sunt ei, au stat pe aceste locuri; ei sunt aici de la începutul lumii, iar sămânţa noastră este de la uriaşi.

Aceasta înseamnă că titanii şi giganţii din bogata mitologie a istoricilor antici greci şi romani (mitologie „împrumutată“ de la noi, românii – n. r. Carmen Pankau) şi-ar fi avut ţara aici, în câmpia şi în munţii Carpaţi de la nord de Dunăre. Aceşti uriaşi, au purtat diverse nume locale, ca de exemplu novaci sau ji$do$vi. 

Acelaşi Densuşianu oferă şi un citat interesant dintr-o tradiţie probabil antică, păstrată în fostul judeţ Vlaşca. Citatul confirmă vechimea celui de-al doilea nume generic păstrat în popor pentru uriaşi şi totodată poate fi foarte important sub aspect istoric: 

“În timpul uriaşilor, munţii şi câmpiile au ars trei ani, apoi uriaşii [Ji$do$vii] au fost înecaţi de o ploaie mare, care a ţinut mult timp” (probabil că e vorba de potopul lui Noe).

Încă mai există vechi denumiri geografice păstrate în timp, cum ar fi în judeţul Gorj, unde au rămas numele localităţii Novaci (actualmente oraş) şi denumirile Ji$do$va, Ji$do$viţa, Jidvei (comună în judeţul Alba). În Carpaţii Orientali, pe versantul vestic a muntelui Ceahlău, pentru defileul traseului spre Cheile Bicazului s-a menţinut foarte mult timp denumirea Valea Jidovului, care a fost schimbată abia în secolul al XVI-lea în Jgheabul lui Vodă (întrucât pe acolo s-a refugiat domnul Petru Rareş în drum spre Transilvania).

Sursa: Secretele lui Lovendal
Adaptare și foto: Carmen Pankau

☀️GEŢII CEI LEGENDARI

Străbunii noștri, Geţii, au fost legendari, ei fiind admiraţi, copiaţi, râvniţi, dar și respectaţi până și de dușmani.

Cât de întins a fost Regatul străbunilor noștri Geţi, ce influenţă puternică asupra întregii lumi au avut ei, despre întinderea limbii noastre sfinte, sau referiri la valorile superioare ale geţilor aflăm în mărturii istorice. Iată câteva dintre ele:


🔶Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre CEA MAI MARE ŢARĂ, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în Scandia, ţara imensă a dacilor.”


🔶Sumerologul rus A. Kifisin scrie: „Strămoşii rumânilor au exercitat o INFLUENŢĂ PUTERNICĂ asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii ELADE, a vechiului EGIPT, a SUMERULUI şi chiar a CHINEI.”


🔶Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune.”

🔶Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”


🔶Geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.) ne spune că neamurile getice vorbeau aceeaşi limbă, de la CARPAŢI până în CENTRUL ASIEI.


Trebuie să ne fie clar că noi NU am venit de niciunde, NOI ne-am născut aici, iar Glia strămoșească, nu numai a actualei Românii pe care o ocupăm acum, ne aparţine DE DREPT nouă de MAI MULTE MILENII, teritoriu care se întindea din “Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în Scandia”.

“Pretenţiile” teritoriale și etnice nefondate ale celor cu “origini incerte” sunt de-a dreptul penibile și ridicole.

Noi NU am luat niciodată ce nu ne-a aparţinut. NOI suntem la NOI acasă, și așa va fi în vecii vecilor! Cu sau fără voia “altora”!

 ☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

 Autor: Carmen Pankau

☀️SUNTEM AICI, DE MILENII!

Trăim într-o lume în care adevărul nu mai are căutare și preţuire. Totul este artificial, totul este minciună. Și totuși, ADEVĂRUL există, cu toate că este destul de bine ascuns…
Adevărul, ascuns într-un colt întunecat și prăfuit al istoriei actuale prelucrate… după “dorinţe” și “necesităţi”…
De cine? De cine plătește, evident. Cu bani poţi cumpăra totul, nu-i așa?

Tradătorii, instigatorii, care sunt, încă “pe fir”, iși dau toată silinţa să ne denigreze, să instige, să ne deruteze, să aducă cât mai multă confuzie și neliniște printre noi.

GLIA noastră strămoșească MUSTEȘTE de vestigii, care abia așteaptă a fi descoperite, decriptate, povestite…
Vestigiile arheologice sunt nedorite și sunt blocate sau distruse cu bună știinţă de dușmani, însă STRĂBUNII noștri au început din nou SĂ VORBEASCĂ… Da!

Adevărul, iese zilic tot mai mult la suprafaţă, că vor unii sau nu, ce contează… Istoria este Cartea de vizită a unui popor! …și noi avem o ISTORIE!

Așadar, săpăm mai departe, ne scriem NOI istoria noastră mai departe…

IDENTITATEA NOASTRĂ NAŢIONALĂ este o moștenire extraordinară, este NUCLEUL nostru, de aici pornește totul. Totul!

ADEVĂRUL este scris în însuși sângele nostru divin, în ADN-ul nostru, de multe, multe milenii, și NU se poate șterge.
NU ne trebuiesc “oameni de știinţă” ca să ne confirme acest adevăr! Nu!

Soarele nostru ancestral, răsare și apune pentru toţi la fel, dar pentru NOI, Pelasgo-Geţii, strălucește… altfel și are o însemnătate specială.

NOI suntem de la Începuturi AICI.
NOI avem o misiune de îndeplinit pe acest Pământ, o îndatorire sacră, de aceea NOI suntem, după cum se vede, NEMURITORI!

ZESTREA NEAMULUI, spiritualitatea, este cea mai de preţ moștenire, pe care o purtăm în suflet, în sângele nostru.
NOI suntem urmașii voștri! NOI, scoborâtori din ZEI, ne-am născut pe aceste meleaguri sfinte, și ACUM, după atâtea milenii, suntem TOT AICI unde ne este locul!

NOI, suntem AICI!

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem! 

Autor și foto: Carmen Pankau

🇷🇴MESAJ

🇷🇴ISTORIA SECRETĂ: DESPRE ORIGINEA RUMÂNEASCĂ A ETNONIMELOR BRITANIC, BULGAR, FRANCEZ, GERMAN ȘI IRLANDEZ

Anterior, în alte expuneri, am vorbit despre rădăcinile rumânești ale mai multor etnonime. În continuare, foarte succint, vom încerca să demonstrăm că și etnonimele britanic, bulgar, francez, german și irlandez sunt tot DE ORIGINE RUMÂNEASCĂ.

Așadar, etnonimul BRITANIC își trage rădăcinile de la cuvântul rumânesc BRUT, cu sens de dur, nemilos, crud (în DEX-ul limbii române se afirmă greșit, precum că cuvântul brut este de origine latină, fiindcă acesta, în forma și sensul de mai sus, se întâlnește numai în limba rumână – n.n.).

Brut, așa era numele conducătorului grupului de luptători din TROIA, care, după căderea acesteia, au urcat pe câteva corăbii și au navigat spre vest până au ajuns la niște insule pe care s-au așezat cu traiul și care, mai târziu, au fost numite britanice, iar locuitorii ei – britanici.

Etnonimul BULGAR provine de la cuvântul BULGĂR cu sens de bucată de pământ, cuvânt care, în forma de mai sus, se întâlnește numai în limba rumână (DEX – ul limbii române, care spune că, practic, toate cuvintele rumânești au origini străine, de data aceasta, ne mai găsind nicio explicație, cât de cât plauzibilă, afirmă că originea acestuia este necunoscută – n.n.).

Bulgăr/Bulgăre, așa era numit conducătorul unei comunități getice din teritoriile din nord-estul Mării Azov, care, în secolul al VII-lea, a venit și s-a așezat cu traiul printre confrații lor de pe malul drept al Dunării de Jos. Tot atunci, localnicii i-au numit pe noii veniți bulgări/bulgari, de la numele conducătorului lor.

Peste câteva sute de ani cea mai mare parte dintre GEȚII BULGARI, împreună cu mulți dintre acei ce locuiau acolo din timpuri mai vechi, au fost încreștinați prin intermediul limbii sclavine/slave, INVENTATE DE RUMÂNII CHIRIL ȘI METODIU, transformându-se astfel în slavi ca mulți alți rumâni din centrul Europei.
Mai târziu, în secolele XVIII – XIX, comunitatea slavinizată, devenind majoritară în această regiune, își atribuie istoria localnicilor ca pe o istorie a ei – a bulgarilor slavi.

FRANCEZII își trag numele de la CUVÂNTUL RUMÂNESC “FRANC”, cu sens de persoană care vorbește și acționează deschis, neînfricat.
Franci, așa i-a numit împăratul Valentinian I (anii 364 – 375) pe membrii unei comunități getice din nordul Mării Negre, pentru faptul că aceștia nu s-au temut și i-au înfruntat pe alani, care populau teritoriile din jurul Mării Azov (altă comunitate getică– n.n.), pricinuindu-le pierderi considerabile.

Francii se considerau tot DESCENDENȚI DIN TROIENI (care, conform izvoarelor scrise, erau VORBITORI DE LIMBĂ RUMÂNĂ – n.n.).

Strămoșii lor, în frunte cu Antenor, care însemna nor înalt, DUPĂ CĂDEREA TROIEI, s-au retras spre pământurile din nordul Mării Negre, unde, de-a lungul a sute de ani, au rămas liberi și nesubordonați nimănui.

După ce i-au biruit pe alani, fiind amenințați de confrații lor din Imperiul Roman, se retrag spre răul Rein unde, în scurt timp, fondează STATUL FRANC.

Etnonimul GERMAN provine de la cuvântul rumânesc “germănos” (viermănos).
Germani, așa au fost numiți oamenii din regiunea râului Rein de către romani în limba lor de toate zilele – în limba rumână (LIMBA LATINĂ, FIIND O LIMBĂ INVENTATĂ, era utilizată doar ca limbă oficială, rămânând a fi necunoscută de cea mai mare parte a populației – n.n.), pentru că aceștia erau numeroși, se înmulțeau foarte repede, ca viermii în fructe, rămânând a fi destul de periculoși pentru statul roman.

IRLANDEZ, acest etnonim își trage rădăcinile de la cuvintele rumânești ȚARA OIERILOR.
Astfel, normanzii (urmașii geto-dacilor din teritoriile din partea de est a Carpaților și nordul Mării Negre ajunși, în prima jumătate a secolului al IX– lea, pe insulele din Marea Baltică – n.n.), săvârșind mai multe incursiuni împotriva locuitorilor insulelor din nord-vestul Europei, au ajuns la niște insule populate de oameni care se ocupau cu oieritul, de unde și le-au numit insulele oierilor, țara oierilor, lucru confirmat de unii istorici din acea perioadă.
Această denumire de țară a oierilor (OIERLANDA), transcrisă în limbile germano-scandinave, a devenit IRLANDA (din cauză că în aceste limbi se pronunță foarte greu împreună trei vocale – o,i,e, – n.n.), de unde a fost preluată mai târziu și în celelalte limbi.

Aici trebuie de menționat un lucru destul de interesant și anume: în LIMBA IRLANDEZĂ cuvântul oaie în forma rumânească nu există, iar cuvântul oier este prezent în forma – aoire, ceea ce, în opinia noastră, denotă faptul că și acesta este un ARGUMENT INCONTESTABIL în favoarea ORIGINII RUMÂNE a denumirii Irlanda (și că NORMANZII VORBEAU RUMÂNA – n.n.). 

Cuvântul rumânesc OIER, în forme apropiate, se întâlnește doar în LIMBILE IRLANDEZĂ (aoire) și ARABĂ (airoaei).

Sursa: Andrei Groza, Basarabia Literară
Adaptare și foto: Carmen Pankau

🇹🇩️ISTORIA ADEVĂRATĂ: RUMÂN SAU ROMÂN, RUMÂNIA SAU ROMÂNIA

O parte însemnată dintre vecinii României, atât din imediata apropiere cât și din depărtare, i-a numit și continuă să-i numească pe români- rumâni, iar țara acestora nu România ci RUMÂNIA (a se vedea: rumân, Rumânia în limba rusă; rumun, Rumunia în "limba ucraineană"; rumun, Rumani în limba albaneză; rumӓn, Rumӓnien în limba germană; rumeen, Rumeenia în limba estonă ș.a.m.d.).

Francezii, englezii și alții, anterior, au utilizat cuvântul Rumânia, apoi după formarea statului român în 1859, l-au înlocuit cu ROMÂNIA.
Puține sunt persoanele care atrag atenție la faptul că aceste cuvinte percepute cu același sens, sunt scrise și pronunțate diferit, iar dacă se mai găsește cineva, care încearcă să clarifice de ce se întâmplă așa ceva, nu găsește decât o singură explicație - specificul limbilor, în care cuvintele sunt utilizate, altfel spus-vinovat este factorul lingvistic.

De ce rumân, fiindcă, ar părea clar de ce român? Când și cum au apărut, au început a fi utilizate aceste cuvinte ca etnonime?

Analiza izvoarelor scrise ne arată că cuvântul RUMÂN este cu mult, mult mai vechi decât cel de român și că rumân înseamnă – culoare rumână/ rumenă (nuanță a culorii roșii – n.n). Cei care mai târziu au folosit cuvântul român/români, au dorit să arate că purtătorii acestui nume își datorează numele romanilor, că își trag rădăcinile din romani(!).
Așadar, după cum am scris anterior, cu mult timp înainte de fondarea Romei (a 753 î.e.n.) întreg teritoriul Europei, Asiei de Sud-Vest, și Africii de Nord, ERA POPULAT DE UN SINGUR NEAM divizat în mai multe formațiuni statale aflate la diferite trepte de dezvoltare economică, socială, militară și culturală.
Cei din centrul și nordul Peninsulei Apenine, fiind veniți din regiunea munților Carpați și nordul Peninsulei Balcanice, aveau practic aceiași zei cu cei rămași acasă, printre care zeița Iono (Juno, Iunona, Junona) supranumită Rumâna, ocrotitoarea noi-născuților și mamelor cu copii mici. Supranumele RUMÂNA provenea de la culoarea rumănă/rumenă a fructelor coapte de smochin care aveau forma unui sân de femeie- smochinul fiind copacul simbol al Zeiței.
Prezența cuvântului rumân/ rumen în acele timpuri îndepărtate ne servește ca dovadă, ca una din multiplele dovezi incontestabile, că ACEL MARE ȘI NUMEROS NEAM (Neamul Geţilor – n.r. Carmen Pankau) era de obârșie STRĂ-RUMÂNĂ/STRĂ-ROMÂNĂ dacă se dorește. Astfel, cuvântul rumân/rumen nu există nici în limba latină, nici în cea italiană. DEX-ul limbii române, ca și în multe alte cazuri NE DUCE ÎN EROARE când ne spune că acesta provine din franceză sau slavă, „uitând” că aceste limbi s-au format cu multe, multe sute de ani MAI TÂRZIU și mai ales că verbul a rumeni, de la care a derivat rumân/rumen se întâlnește numai în limba rumână/română.

Probabil foarte puțină lume cunoaște că Romul și Rem, fondatorii Romei, prin urmare ȘI romanii își datorează numele acestei zeițe, la fel ca și rumânii/ românii de astăzi. Purtând aceste nume frații se mai aflau și sub ocrotirea celui mai mare zeu al strărumânilor, a lui JUPITER, care de rând cu alte numi așa ca Tunetul, Fulgerul ș.a., mai purta și numele de RUMÂN.

Mai târziu, numele orașului Roma s-a răsfrânt asupra denumirii statului și cetățenilor acestuia.
Astfel, de la Rumână/Rumânul s-a ajuns la Romul și Rem, apoi la Roma și romani.
Odată cu trecerea timpului statul roman devenea tot mai puternic, iar cei ce se numeau romani deveneau tot mai numeroși.
Cu toate acestea, cea mai mare partea a celor învinși de romani NU AU ACCEPTAT niciodată numele de roman, rămânând să-l poarte pe cel moștenit de la strămoșii lor.
Astfel, la sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea, după ce italicii pierduseră rolul de conducător în statul roman și locul lor l-au preluat Geţii din centrul și nordul Balcanilor, împăratul Galerius, de origine getică, a declarat că este dușmanul numelui de roman și că ar vrea să schimbe titlul Imperiul Roman în Imperiul Dac.
La fel și Constantin cel Mare, pe care toate izvoarele scrise ni-l arată clar că era de origine getă, se considera mai victorios decât Traian și Alexandru Macedon, fiindcă i-a învins pe romani, adică pe italici.
Anume în perioada domniei sale, după acceptarea noii religii creștine ca religie oficială a statului, trecerea capitalei din Roma în noul oraș Constantinopol, în centrul pământurilor populate de geto-daci, s-a pus începutul utilizării noii denumiri a imperiului – Imperiul Rumânilor sau Rumânia.

DE CE?

Fiindcă, geto-dacii se considerau copii ai zeiței Rumâna și în pofida diferitelor denumiri după regiuni, după numele conducătorilor, ș.a.m.d., toți își ziceau rumâni.
Despărțirea, la sfârșitul secolului al IV-lea a Europei centrale și de vest de imperiu, venirea încolo la începutul secolului al V-lea a goților (goții sunt geţii sub altă denumire – n. r. Carmen Pankau), crearea de noi formațiuni statale care nu se mai supuneau Constantinopolului, adică rumânilor, duc la o nouă situație în teritoriul rămas în componența imperiului. Ponderea celor care își ziceau, se recunoșteau, ca rumâni devine covârșitoare.
Anume din aceasta perioadă, de la începutul secolului al V-lea, în toate actele oficiale ale statului, acesta începe a se numi RUMANIA, fiindcă în limba greacă litera “â” nu exista. Cei mai mulți însă, în lucrările lor foloseau forma prescurtată Rum de la care cetățenii erau numiți rumi.
Ca rumi se autentificau însuși cetățenii care au păstrat această denumire de-a lungul veacurilor, în pofida schimbărilor ulterioare din limba greacă.
Noile comunități europene, care foloseau limba latină ca limbă comună a tuturor, nevăzând deosebiri între romanii de altă dată și rumânii din Constantinopol (și aceasta era adevărat, fiindcă aveau rădăcini comune – n.n.), au continuat să-i numească pe aceștia – romani, iar statul lor – stat roman.

Toate izvoarele arabe scrise din acea perioadă, dar ele sunt destul de numeroase (a se vedea lucrările lui Ibn Abu al-Hacam, Abu Ismail Muhammad B Abu, Aba ar-Rașid al Bacuvi,Halal as –Sabi, Al-Hasan al-Safadi ș. a.), îi numesc pe cetățenii statului cu capitala în Constantinopol – rumi/rumâni iar țara Rum/ Rumânia.
La fel și numeroasele neamuri ale slavilor, germanilor, turcilor, alte neamuri mai mici au început ai numi pe cei din imperiu RUMÂNI.

Astăzi, practic, nimeni nu mai știe că denumirea Imperiu Bizantin nu a fost cunoscută celor care au trăit în acel stat, că aceasta a fost INVENTATĂ cu o sută de ani mai târziu DUPĂ cucerirea Constantinopolului de către turci. Mai concret, termenul Imperiu Bizantin a fost INVENTAT de istoricul german Hieronymus Wolf în anul 1557, pentru a face deosebire dintre perioada existenței statului cu limba latină ca limbă oficială și perioada cu limba greacă ca limbă oficială.
Preluată după aceasta de istoricii de mai târziu din alte țări și repetată, probabil INTENȚIONAT în toate lucrările lor, a dus la aceea că denumirea Imperiu Bizantin/ Bizanț să se înrădăcineze atât de tare încât în prezent toți știu, vorbesc numai de Imperiul Bizantin/ Bizanț sau în cel mai bun caz de Imperiul Roman de Răsărit și NIMENI nu-și mai aduce aminte despre denumirile RUMÂN/rumâni și Rumânia utilizate de cei care au trăit în acel stat de-a lungul a o mie și ceva ani.

CONFUZIA, neclaritatea existentă astăzi în utilizarea corectă a acestor cuvinte, FALSIFICAREA ISTORIEI, inclusiv a celei medievale a rumânilor, s-a făcut mai târziu de către istoricii și politicienii neamurilor mai mari și puternice pentru a-și înnobila PROPRIA ISTORIE, pentru a arăta că chiar dacă au existat cândva neamuri însemnate, cu istorii bogate așa ca babilonienii, asirienii, egiptenii, romanii ș.a., acum acestea nu mai sunt.

TEMELIA MARII FALSIFICĂRI s-a pus în secolele IX–XI, atunci când în Rumânia, în urma utilizării pe parcursul, aproximativ a două mii de ani a limbii grecești, s-a constituit o pătură de oameni din rândul conducătorilor statului, celor bogați, clerului, corpului de comandă al armatei, reprezentanților științei și culturii, care vorbeau, scriau și gândeau în limba greacă și care, practic, nu mai înțelegeau limba rumână, limba strămoșilor lor.
Aceștia, pentru a se afirma și în căutarea unor explicații de unde au apărut, au început a spune că sunt urmașii așa numiților ELENI-nume folosit din cele mai vechi timpuri de una din cele mai numeroase și PUTERNICE COMUNITĂȚI ALE RUMÂNILOR din Balcani, care deasemenea au folosit ca limbă oficială, limba greacă (rumânii eleni au fost cei care au inventat în prima jumătate a mileniului întâi î. e. n. limba greacă –n. n.).

Așa numiții eleni, adică rumânii grecizați, în scopul de a se deosebi de confrații lor rumâni, care continuau să vorbească limba rumână și care erau mult mai numeroși, încep a-i numi pe aceștia blahi/valahi, ceea ce în limba greacă de atunci însemna după cum am vorbit mai sus rumân/rumen, de culoare rumână/ rumenă. Ceva mai târziu, în secolele XI-XII, elenii care se considerau mai vechi decât rumânii/valahii și chiar decât romanii, recunosc că aceste două comunități au aceiași rădăcină și ca să arate acest lucru fac unele modificări în alfabetul grec, una dintre care fiind schimbarea denumirii literei ῶ care se citea ca “u” mai rar ca “ou”. Acesteia, după înlăturarea liniuței (căciuliței) de deasupra încep a-i zice “o”, în pofida existenței în alfabet a unei asemenea litere. Astfel, alfabetul grec s-a pomenit cu două litere „o” și fără litera “u”, în schimb Rumânia a devenit Romania și rumân-roman.
Elenii de astăzi nu au o explicație plauzibilă, clară de ce alfabetul lor au două litere de “o” și lipsește litera “u”. Ei „AU UITAT” adevărul istoric ca și mulți alții, sperând că acesta nu va mai fi cunoscut niciodată.

Procesul de destrămare a comunității rumânești, început la sfârșitul secolului al IV-lea – începutul secolului al V-lea a continuat în partea europeană sub loviturile confraților lor (al hunilor, avarilor, bulgarilor, rușilor - n.n.), al slavilor și altor neamuri, iar în cea din Asia de sud-vest și Africa de nord sub cele ale arabilor, turcilor și altor neamuri, unde o parte însemnată de rumâni a fost nimicită, alta impusă să se refugieze în Europa și o parte mică cu timpul a fost asimilată complet sau aproape complet.
Această TRAGEDIE a poporului rumân, după cum arată izvoarele scrise, în cea mai mare parte s-a datorat nu atât tăriei forțelor invadatoare, cât SLABICIUNII INTERNE, cauzate de mișcările separatiste care nu au încetat niciodată, până la momentul căderii marelui imperiu rumânesc sub loviturile turcilor.

Luptele fratricide atât dintre rumânii din Balcani, adică din cadrul IMPERIULUI RUMÂNESC, dintre cei din nordul Dunării și dintre cei de pe ambele maluri ale Dunării au dus la formarea de noi state rumânești așa ca Bulgaria, Rusia și Ungaria, (acestea au fost state rumânești până: Bulgaria-în secolul al XIV-lea, Rusia-în secolul al XIII-lea și Ungaria – în secolul al XIV-lea-n.n.), destrămarea într-o măsură mai mare sau mai mică a acestora și formarea altor formațiuni statale. Astfel, în secolul al XIV-lea, în rezultatul unor asemenea lupte, din corpul statului rumânesc Ungaria, în care maghiarii jucau un rol SECUNDAR, se desprind cnezatele Țara Românească și Moldova.
Călătorii, negustorii, diplomații europeni trecând prin aceste locuri și văzând că locuitorii de aici care se numeau RUMÂNI, se asemănau după limba vorbită, modul de trai, cultură cu italienii și cu rumânii din Balcani (din Imperiul Rumân cu capitala în Constantinopol-n.n.) au concis că și aceștia se trag din romani, mai ales știind că, cu mult timp în urmă romanii au stăpânit unele teritorii din dreapta Dunării.
Astfel, în lucrările, scrisorile, rapoartele de serviciu scrise în limba latină îi numesc pe rumânii din Țara Rumânească, Moldova și Ardeal, după cum era de așteptat, romani.(!)

Aceste afirmații încep a fi susținute și de unii cărturari din Moldova și Țara Rumânească (Muntenia), IMPUȘI în mare măsură de declarațiile unor REPREZENTANȚI AI MAGHIARILOR ȘI SLAVILOR precum că dânșii sunt cei mai vechi și deci lor le aparține dreptul prioritar de a popula aceste teritorii.
Cu toate acestea, neamul ce locuia în Moldova, Muntenia, Ardeal și alte regiuni învecinate se conștientiza ca neam rumânesc, iar reprezentanții lui se autentificau, își ziceau rumâni. Nu romani, nu români ci RUMÂNI.
Despre aceasta ne vorbește destul de clar scrisoarea lui Neacșu din 1521, CEL MAI VECHI DOCUMENT PĂSTRAT ȘI SCRIS ÎN LIMBA RUMÂNĂ în care statul din nordul Dunării este numit ȚARA RUMÂNEASCĂ și NU Țara Românească, așa cum scriu unii istorici de astăzi.

Tot despre rumâni ne vorbesc Grigore Ureche și Miron Costin. Primul ne spune că cei care locuiesc în Moldova se numesc „RUMÂNI” iar limba vorbită de aceștia este – „RUMÂNIASCĂ”. Cel de-al doilea în lucrarea “De neamul moldovenilor, din ce țara au ieșit strămoșii lor” destul de clar spune: ”și așa neamul acesta de carele scriam al țărilor acestora (Moldova, Țara Muntenească și Ardealul -n.n.)… numele vechiu și mai direptu iaste RUMÂN… tot acest nume au ținut și țin până astădzi”. În mai multe rânduri acesta accentuiază că ”NUMELE CEL DREPTU DE MOȘIE EASTE RUMÂN”.

Odată cu trecerea anilor, unii rumâni încep ași zice și moldoveni. Muntenii, însă, au continuat să-i zică țării lor Țara Românescă, fapt mărturisit de Constantin Contacuzino în lucrarea ”Istoria Țării Rumânești„. Acesta scrie că țara este numită rumânescă numai de locuitorii ei.
Documentele istorice dovedesc că până la mijlocul secolului al XIX-lea străinii i-au numit pe băștinașii de aici atât VLAHI/ VALAHI așa cum o făceau de sute de ani elenii, cât și rumâni, așa cum aceștia s-au numit pe sine peste 1500 de ani, în pofida apariției răspândirii de către unii istorici în secole XVII-XVIII a denumirii de români.

Odată cu constituirea statului național, cu necesitatea găsirii unui nume care i-ar uni pe toți, s-a acceptat ca statul să fie numit România, crezând că cu rădăcini romane va fi mai ușor de rezistat în fața celor care încearcă să le nege dreptul lor asupra teritoriilor pe care le stăpânesc. Astfel, la mijlocul secolului al XIX-lea rumânii de aici au devenit români.

Acceptând acest nume, rumânii, DIN NECUNOAȘTEREA ADEVĂRATEI LOR ISTORII s-au DEZIS de o parte foarte însemnată a acesteia, inclusiv de cea a statului roman și a Imperiului Rumân (și nu Roman de Răsărit sau Bizantin cum este cunoscut astăzi- n.n.) cu capitala în Constantinopol care a existat peste 1200 de ani.

Așadar, corect ar fi ca numele purtat astăzi de urmașii direcți ai celor care au pus temelia civilizației contemporane, au dat naștere tuturor neamurilor europene și multor altora din Asia, să poarte numele de RUMÂNI și țara lor să se numească RUMÂNIA.

Sursa: dr., conf. univ. Andrei Groza, Basarabia Literara
Adaptare: Carmen Pankau

🇷🇴ROMÂNESC, Rumänisch, Romanian, Roumain, Rumeno… AM UITAT...

☀️AM UITAT…

 

Am uitat să ne privim…

Am uitat să ne îmbrăţișăm…

Am uitat să ne ascultăm…

Am uitat să ne iubim…

Am uitat să dăruim...

Am uitat să ne amintim…

Am uitat să ne cinstim…

Am uitat să gândim…

Am uitat să vorbim…

Am uitat să veghem…

Am uitat să ne apărăm…

Am uitat să ne exprimăm…

Am uitat să mulţumim…

Am uitat să iertăm…

Am uitat să fim recunoscători…

Am uitat să avem încredere…

Am uitat cum arată Adevărul...

Am uitat cum arată Lumina…

Am uitat să ne comemorăm…

Am uitat să… trăim…

Am uitat să fim buni… 

Am uitat să fim oameni…

Am uitat să fim drepţi…

Am uitat că suntem fraţi…

Am uitat să ne unim…

Am uitat să ne înţelegem…

Am uitat că fără iubire nu există nimic, chiar nimic…

Am uitat că aparţinem acestei Glii strămoșești…

Am uitat că avem o menire pe acest Pământ...

Am uitat că aparţinem acestui Neam nemuritor al Pelasgo-Geţilor…

Am uitat să fim ROMÂNI…(?)

Am uitat… TOT (?)

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

Autor: Carmen Pankau