sâmbătă, 27 februarie 2021

DEPOZITUL DE BRONZURI DE LA ABUCEA (JUD. HUNEDOARA)


Cu ocazia debutului lucrărilor la tronsonul de autostradă A1LD3, dintre Lugoj și Deva, în zona satului Abucea (comuna Dobra), pe malul stâng al pârâului cu același nume (izvor în Munții Poiana Ruscă, afluent al Mureșului), au fost cercetate două situri arheologice și a fost făcută o descoperire arheologică importantă. Deși au primit nume diferite, siturile 1 și 5 fac parte, cel mai probabil, din aceeași mare așezare, al cărui centru se află între cele două aglomerări de complexe cercetate. Încă de la începutul cercetării, s-a conturat ideea că urmele de locuire surprinse „in situ” reprezintă o periferie a așezării, deoarece mare parte din cele aproximativ 120 de complexe cercetate au caracter funerar.

Este vorba despre mormintele de incinerație, dar mai ales de gropi cu resturi de oase umane, majoritatea calcinate. Au fost cercetate câteva locuințe adâncite (tip bordei), cu vase sparte pe loc (în scop ritualic?), însă cele mai numeroase complexe sunt din categoria gropilor de provizii sau menajere. Cronologic, complexele aparțin finalului epocii bronzului. Descoperirea cea mai spectaculoasă de pe Situl 5 s-a făcut în complexul Cx 33, de formă ovală, puțin adâncit, cu inventar ceramic modest, a cărui structură nu părea să fie deosebită de a altora. Surprinzător, bine ascunse în pereții săi, au apărut două grămăjoare de brățări de bronz. Artefactele, în număr de 13 (două grămăjoare de șase și respectiv șapte bucăți; a se vedea simbolismul numărului 6 și al numărului 7), fuseseră depuse cu grijă în cele două nișe laterale de dimensiuni potrivite, scobite în lutul în care fusese săpată și groapa și astupate imediat, cu greu sesizându-se că acolo avusese loc o intervenție umană.

Ascunderea în zona laterală a gropii a brățărilor poate conduce la ipoteza oferirii acestora în dar zeității, ce se află „pe marginea” creației materiale (așa cum apare și pe statuile tip menhir, sau se „trădează” prin prezența Scaunului de Domnie în Altarul unor biserici, undeva într-o firidă laterală), de unde ne observă, fără să intervină, decât la timpul stabilit („vremea recoltei”). Brățările (ca și zale de lanț ce ne leagă de Stăpânul Creației) au aceeași formă, dimensiunile similare și sunt decorate prin incizie. Realizate din bare de secțiune rotundă, din bronz masiv, cu capetele subțiate și deschise, acestea prezintă motive ornamentale de la cele mai simple, crestături accentuate sau fine, la cele mai complicate, fascicule de linii paralele, oblice sau intersectate, în „căpriori” sau „brăduț”, romburi și ove, rezultând combinații diferite (ca și complexitate a elementelor și legităților spirituale, genetice și energetice care coordonează viața în materie). Poate nu întâmplător acest decor incizat seamănă cu cel canelat și lustruit de pe unele vase ceramice de tip Suseni, descoperite la ABUCEA, în cele două puncte cercetate în anul 2014.

Numele localității de „A – bucea”, face trimitere la localități sau denumiri geografice similare din România, precum satul Buceș din comuna Buceș – Vulcan (jud. Hunedoara), Bucecea (comună în jud. Botoșani), satul Bucea din comuna Negreni (jud. Cluj), Pasul Bucea (Munții Vulcan), Munții Bucegi (masiv muntos între județele Dâmbovița și Prahova, cel mai însemnat pisc al Carpaților Munteniei), dar și Buceagul (Bugeac), care este chiar BASARABIA noastră istorică. Posibil ca denumirea să vină de la „buceá” (bucéle), s. f. – 1. Căptușeală metalică în interiorul unui butuc de roată (bucșă; de unde Bucșani, etc.). – 2. Cerc, manșon, inel în general. Var. buccea, boccea, bucșe(a), bocșa, bocie. Lat. bŭccella „guriță” (Candrea-Dens., 190; DAR); cf. it. buccella, prov. bucella „îmbucătură mică”. Rezultatul normal, bucea, pare a fi suferit influența pol. buks(a) „butucul roții” (› rom. bucșe), cf. Cihac, II, 31, și poate a lui boccea. În orice caz, etimonul nu este perfect clar (cf. Graur, BL, V, 90). Dar mai avem și „Búcefal” (Bucifal) s. m. (fam.), cal de luptă sau de paradă (calul tracului Alexandru Macedon; ca și zeitate cu patru picioare ce ține pământul întins spre a nu se face sul; caii erau comparați cu zmeii și paraleii).

Între două lovituri cosmice pe care le va primi planeta noastră la sfârșitul timpului, va exista o perioadă de aparent calm, așa cum bucșa se interpune între două zone de „frecuș”. Aceste zone geografice numite astfel, sunt cele ce au fost cumva ferite de lovitura cosmică, sau au fost mai puțin afectate (conform bucella = „îmbucătură mică”). Această descoperire de la Abucea se înscrie în seria depozitelor de bronzuri de tip Cincu – Suseni și poate fi încadrată cronologic la nivelul de Hallstatt A1 (acum aproximativ 3000 de ani). Acesta se adaugă celorlalte depozite de bronzuri (peste 500) din spațiul carpato – dunărean, care scot în evidență atât bogăția cât și originalitatea produselor din bronz din spațiul respectiv din acestă vreme când metalurgia bronzului a atins aici cea mai mare dezvoltare din estul Europei Centrale datorată în primul rând, zăcămintelor de cupru, precum și legăturilor de schimb existente. 

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau




  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu