În anii ′50, BRITISH MUSEUM a intrat în posesia unui potir confecționat în Antichitatea târzie și numit „CUPA LUI LICURG”. Pe străvechiul vas era reprezentată biruința lui DIONYSOS asupra regelui Licurg din Geţia. Opera anticului meșteșugar are o calitate excepțională. Acest tip de potire se confecționau, de obicei, în secolul IV e.n. Cupa lui Licurg este cel mai bine păstrat dintre vasele de acest tip.
Pe lângă estetica sa deosebită, vechiul potir mai prezintă o însușire interesantă, își schimbă culoarea. Când lumina cade direct pe suprafața paharului, aceasta capătă o culoare verde, precum jadul. Dar când lumina vine din spate, suprafața acestuia dobândește, ca prin minune, o culoare roșie, rubinie.
La examinarea riguroasă a vasului s-a constatat că sticla din care a fost confecționat cuprinde minuscule particule de aur și de argint, în cantități foarte mici. Respectivele particule au doar 50 de nanometri (1 nanometru = a miliarda parte dintr-un metru).
Cantitățile de aur și de argint sunt atât de mici, încât cercetătorii au crezut că sticla a fost contaminată în mod accidental cu aceste elemente, pe parcursul procesului de fabricație. În știința modernă acest fenomen, prin care se modifică culoarea unei suprafețe, este numit DICROISM. Sticla care posedă asemenea proprietăți se numește STICLĂ DICROICĂ.
Au mai fost descoperite și alte obiecte de sticlă în care aurul și argintul erau prezente în exact aceleași cantități, respectiv 330 părți de argint la un milion și de 40 părți de aur la un milion. Cumva, meșterii sticlari au aflat că atunci când lumina cade direct pe suprafața unui vas de sticlă în care aurul și argintul sunt prezente sub forma unor particule atât de mici (50 nanometri), culoarea acestuia se va schimba, comparativ cu situația în care lumina vine din spatele vasului în cauză.
Pentru a surveni un asemenea fenomen optic, aurul și argintul adăugate în compoziția sticlei trebuie să formeze cristale submicroscopice (cu dimensiuni atât de reduse, încât nu permit folosirea microscopului optic, pentru examinarea lor).
Prin proprietățile optice pe care le prezintă suprafața sa în urma diferitei expuneri la lumină, Cupa lui Licurg reprezintă un specimen ieșit din comun de operă de artă, aflându-se printre cele mai sofisticate obiecte de acest fel, dintre cele confecționate în Antichitate.
Rămâne, încă, o enigmă modul în care erau obținute aceste particule și folosite în realizarea unor obiecte precum „Cupa lui Licurg”. Știau anticii mai multe decât ne închipuim noi?
Se pare că da!
Sursa: Tomi Tohaneanu
Adaptare: Carmen Pankau
Pe lângă estetica sa deosebită, vechiul potir mai prezintă o însușire interesantă, își schimbă culoarea. Când lumina cade direct pe suprafața paharului, aceasta capătă o culoare verde, precum jadul. Dar când lumina vine din spate, suprafața acestuia dobândește, ca prin minune, o culoare roșie, rubinie.
La examinarea riguroasă a vasului s-a constatat că sticla din care a fost confecționat cuprinde minuscule particule de aur și de argint, în cantități foarte mici. Respectivele particule au doar 50 de nanometri (1 nanometru = a miliarda parte dintr-un metru).
Cantitățile de aur și de argint sunt atât de mici, încât cercetătorii au crezut că sticla a fost contaminată în mod accidental cu aceste elemente, pe parcursul procesului de fabricație. În știința modernă acest fenomen, prin care se modifică culoarea unei suprafețe, este numit DICROISM. Sticla care posedă asemenea proprietăți se numește STICLĂ DICROICĂ.
Au mai fost descoperite și alte obiecte de sticlă în care aurul și argintul erau prezente în exact aceleași cantități, respectiv 330 părți de argint la un milion și de 40 părți de aur la un milion. Cumva, meșterii sticlari au aflat că atunci când lumina cade direct pe suprafața unui vas de sticlă în care aurul și argintul sunt prezente sub forma unor particule atât de mici (50 nanometri), culoarea acestuia se va schimba, comparativ cu situația în care lumina vine din spatele vasului în cauză.
Pentru a surveni un asemenea fenomen optic, aurul și argintul adăugate în compoziția sticlei trebuie să formeze cristale submicroscopice (cu dimensiuni atât de reduse, încât nu permit folosirea microscopului optic, pentru examinarea lor).
Prin proprietățile optice pe care le prezintă suprafața sa în urma diferitei expuneri la lumină, Cupa lui Licurg reprezintă un specimen ieșit din comun de operă de artă, aflându-se printre cele mai sofisticate obiecte de acest fel, dintre cele confecționate în Antichitate.
Rămâne, încă, o enigmă modul în care erau obținute aceste particule și folosite în realizarea unor obiecte precum „Cupa lui Licurg”. Știau anticii mai multe decât ne închipuim noi?
Se pare că da!
Sursa: Tomi Tohaneanu
Adaptare: Carmen Pankau
