RELIGIA NOASTRĂ multimilenară, a Geţilor, a fost ÎNLOCUITĂ, treptat-treptat şi pe nesimţite, cu cea… “nouă” prin ȘIRETLICURI.
Noi, Geţii, suntem și am fost “creștini” cu mult dinaintea “Creștinismului”, care a COPIAT în întregime religia noastră, a Geților, cu excepţia câtorva detalii și nume, și a schimbat-o după bunul "lor" plac, asta se vede cu “ochiul liber”!
Sunt dovezi copleșitoare, indiscutabile, infailibile!
Pe Marea Zeiță MARIA au transformat-o într-o pământeancă din Iudeea, iar pe unul dintre Divinii Ei Fii, Apollon Zamolxe, l-au făcut pe jumătate evreu!
Iată ce scrie despre ei, Esenienii, cei care s-au “inspirat” de la Zamolxianism ca să ajungă la Creștinism, marele istoric FLAVIUS JOSEPHUS, în ”Antichitățile iudaice”, VIII, I, 22:
”Ei nu trăiesc prea diferit de lume, dar viața lor amintește în cel mai înalt grad de cea a Dacilor numiți pleistai”.
Celsus scrie în anul 178, în cartea sa „ Adevărata învățătură”, citez:
Autor: Carmen Pankau

„Cultul Creștin este de fapt religia lui Zamolxe pe care o practică neamul Geților”
Friedrich Hayek, 1899 – filozof austriac:

„Rumânii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin.”
Ambasadorul Vaticanului la Bucureşti, spunea în aula academiei acelaşi lucru, iar asta acum câţiva ani.
Episcopul Meliton al Asiei, citat de Eusebiu din Cezareea în lucrarea ‘Istoria bisericească’, scrie pe la anii 175 e.n.:

“Filozofia creştină după ce a înflorit la barbari, s-a răspândit în imperiu.”
Mare-i grădina lui Dumnezeu, nu-i așa?
Despre Marea Păcăleală în care se chinuiesc și astăzi sute de milioane de credincioși de pe Geea, ar mai fi multe de spus…
Din păcate suntem ÎNCĂ nepregătiţi pentru Adevăruri, care ar zgudui lumea din temelii. Dar, vine timpul, Adevărul iese deja la Lumină, nicio grijă!
Da, suntem “mai catolici decât papa”, cum se spune, pentru că ACESTA este DREPTUL nostru ca POPOR PRIMORDIAL!
☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

MARE-I GRADINA LUI DUMNEZEU!ROMANIA ESTE GRADINA MAICII DOMNULUI!Ne-a fost data s-o aparam si s-o facem sa infloreasca,nu sa fie vanduta bucata cu bucata!Desteapta-te romane si apara Gradina ce ti-a fost data tie!
RăspundețiȘtergere