SALINA DE LA SLĂNIC PRAHOVA ESTE CEA MAI MARE DIN EUROPA

️Printre comorile moștenite de la mama natură, România numără și câteva masive de sare de importanță capitală pentru viața umană. Păstrate sub straturile geologice montane sau deluroase, acestea au fost exploatate încă din antichitate, după cum dovedesc descoperirile arheologice. Una dintre cele mai importante saline aflată în exploatare, dar și cu galerii „muzeu” este SALINA SLĂNIC din județul Prahova. Situată între văile Prahovei și Teleajenului, la circa 44 km de Ploiești și la o altitudine de 400 m, salina Slănic Prahova este cea mai mare din Europa, având la bază 32 de metri și o înălțime de 45 de metri. Suprafața totală este de 78.000 metri pătrați, 2,9 milioane metri cubi de sare fiind excavați din mină. Istoria spune că moșia Slănic a fost cumpărată de spătarul Mihai Cantacuzino în jurul anului 1685 și că exploatările au început în 1688 pe Valea Verde, iar câțiva ani mai târziu și pe Baia Baciului. Salina este formată din două nivele, numite Unirea și Mihai. Lucrările la mina Unirea au început în 1938 și exploatarea sării s-a făcut începând cu anul 1943. După 1970, mina devine un important obiectiv turistic datorită condițiilor naturale deosebite: un microclimat bogat în ioni de natriu, o temperatură constantă de 12 grade pe toată perioada anului, o presiune atmosferică de 730 mmHg și o umiditate cu aproximativ 10% mai scăzută decât media celei de la suprafață. Toate aceste condiții sunt foarte propice celor cu probleme respiratorii care au la dispoziție spatii amenajate, locuri de joacă, un teren de sport, o sală cu mese de biliard și un bufet. În sala Genesis, Iustin Nastase a realizat sculpturi în sare, busturi ale lui Decebal și Traian. Alte lucrări, semnate de artista Oana Brezeanu, sunt busturile lui Mihai Eminescu și Mihai Viteazul.

MINA MIHAI se află deasupra minei Unirea și este delimitată de aceasta printr-un plafon de 40 m grosime. Aceasta a fost deschisă în 1912 și, până în 1942, 462.332 m3 de sare au fost excavați de aici. Ca și elemente de geologie a zonei, masivul de sare aflat aici are o lungime de cinci-șase kilometri, o lățime de circa doi-trei kilometri și poate fi exploatat pentru încă câteva mii de ani. Sarea se prezintă sub formă de cristale bine dezvoltate, care formează o masă compactă grăunțoasă, în care cristalele mari se divizează în masa cristalelor mici. Suprafețele de contact dintre cristale au formă neregulată, ceea ce mărește mult coeziunea și aderența. Ca istorie, începuturile salinei datează din jurul anului 1686, când spătarul Mihail Cantacuzino a realizat că în zonă există un zăcământ de sare și astfel, vrând să deschidă o mină, a cumpărat moșia Slănic. Din documentul care consemnează tranzacția, reiese faptul că înainte de anul 1685 au existat ocne vechi, de adâncimi mici, la 5 km est la Teișani. În anul 1688 pe Valea Verde a fost deschisă prima exploatare, urmând ca între anii 1689-1691 să fie deschise și exploatările de la Baia Baciului, de către Mihail Cantacuzino. În anul 1713 spătarul a donat atât moșia sa din Slănic cât și ocnele de sare, Mănăstirii Colțea din București. Între anii 1601-1700 exploatarea sării în zonă s-a efectuat la Baia Verde, Dorobănțești și la Baia Baciului, prin metoda de tip exploatări „clopot”, în care accesul se realiza prin două compartimente: unul vertical care se folosea pentru scoaterea sării, iar celălalt oblic pentru intrarea și ieșirea din ocnă.

Din secolul al XIX-lea s-au dat în exploatare „Ocna din Vale” (diametru 75 m, înălțime 145 m) și „Ocna din Deal” (diametru 68 m, înălțime 90 m), fiecare având câte patru puțuri de exploatare. Între 1865 și 1875 activitatea ocnelor a fost suspendată, începându-se exploatarea minei „Sistematice”, iar după anul 1875 s-a reluat activitatea doar la „Ocna din Vale”. Cele două ocne au fost unite de o galerie în plan înclinat. În anul 1852 domnitorul Barbu Știrbei cu prilejul unei întrevederi care a avut-o la Sibiu cu împăratul Franz Joseph al Austriei, a solicitat acestuia un inginer specialist în exploatări miniere, în vederea modernizării salinelor din Muntenia. Pe baza unui concurs realizat în același an între inginerii din Austro-Ungaria a fost recomandat inginerul Carol Karacsony, șeful Salinei Ocna Dej. După numeroase studii geologice și sondaje, el a adus propunerea Ministerului de Finanțe de a abandona metoda de exploatare cu camere ogivale și folosirea metodei camerelor cu profil trapezoidal, folosită pentru prima dată la Salina Wieliczka din Polonia. S-a ales amplasamentul viitoarei mine pe versantul vestic a Slănicului și a fost deschisă în 1860 cu numele de „Sistematica”, cu două puțuri de extracție, un singur crivac, un puț cu scări pentru personal și două camere principale în formă de „T” denumite „St. Alexandru” și „St. Carol”, cu o deschidere la tavan de 6 stânjeni (circa 13 m). Din proiect urmau să se mai deschidă alte două camere.

Activitatea minei a fost suspendată în anul 1875 deoarece calitatea sării era una inferioară și exista pericolul de prăbușire. În 1867 inginerul Karacsony a propus deschiderea unei noi mine cu profil ogival din „Ocna din Deal” și „Ocna din Vale”, iar în anul 1867 s-a deschis mina „Carol I” cunoscută ca și „Mina nouă din deal”. Mina consta în patru camere cu deschidere la tavan de patru metri și la talpă de 40-50 m (exceptând camera patru care are doar 40 m) înălțime până la tavan de circa 96 m și următoarele lungimi: Camera 1 – 95 m, Camera 2 – 196 m, Camera 3 – 197 m și Camera 4 – 27 m. Extracția se făcea anevoios, astfel încât s-a realizat adâncirea puțului vechi de extracție în anul 1878 și s-a montat o mașină de extracție cu aburi cu cablu lat de la firma Cockerill din Seraing, renunțându-se la crivacul acționat cu forța animală. La 20 ianuarie 1881 s-a relizat noul puț de extracție, renunțându-se la cel din „Ocna veche din vale”. Exploatarea a durat până în 1937 dar puțul a fost menținut activ pentru a deservi noua mină „Unirea”. Prin inundarea Salinei Doftana și părăsirea ei în 1901, Regia Monopolurilor Statului a luat hotărârea să deschidă un nou câmp de exploatare care să completeze mina „Carol I” pentru satisfacerea consumului intern și exportului.

Între anii 1909 și 1912 s-a realizat adâncirea puțului de extracție și deschiderea minei „Mihai I” („Mina nouă din vale”), ce a funcționat simultan cu exploatarea Carol (Principatele Unite). În același an a fost introdus iluminatul electric în mina „Mihai I” și s-a instalat o mașină de extracție adusă de la Salina Doftana. Câmpul de exploatare este format din șase camere cu profil trapezoidal, având o deschidere la tavan de 12 m, o înclinare de 60° și deschidere la talpă de 37 m. Mina comunică cu „Carol I” printr-o galerie. Suprafața totală de exploatare a minei „Mihai I” este de 12.500 mp. Deoarece mina „Carol I” a ajuns la o adâncime de 96 m, întâlnirea unui strat de sare pământoasă în camerele 2 și 3 și pericolul de prăbușire a peretelui nordic al camerei 3, Regia Monopolurilor Statului a luat hotărârea de a deschide o nouă exploatare pentru a completa activitatea minei „Mihai I” și a o închide pe „Carol I”. A fost adus inginerul belgian Maurice Bodart ce în februarie 1938 a deschis mina „Unirea”, proiectată a avea 15 camere cu profil trapezoidal, deschidere la tavan zece metri, înclinare la 60°, deschiderea la talpă 35 m și o suprafață de exploatare de 76.000 mp. Lucrările de exploatare în mina „Mihai I” s-au încheiat în 1943 când s-a trecut la o noua exploatare a minei „Unirea”. Din aceasta s-a extras sare până în anul 1970 când s-a mutat în mina „Victoria”. Necesitatea creșterii gradului de exploatare a rezervelor s-a reflectat în exploatare prin aplicarea sistemului de camere și pilieri pătrați cu exploatarea a 11 etaje.

Fluxul minier s-a realizat în succesiunea: havare, perforare, încărcarea găurilor cu explozivi, împușcarea frontului de abataj, copturirea frontului de lucru, încărcarea sării din abataje la concasorul cu rostogol, concasarea sării în subteran și transportul auto pe releu de benzi al minei. Din octombrie 1992 s-a trecut la exploatarea rezervelor din zona de sud-est a zăcământului de sare. Temperatura constantă de 12 grade C tot timpul anului, umiditatea de 50%, compoziția aerului bogat în ioni de sodiu, presiunea atmosferică cu 18-20 mm coloană de mercur mai mare decât cea de la suprafața solului, lipsa factorilor alergeni crează un microclimat special constituind un mijloc natural de tratare a afecțiunilor respiratorii. Eficiența acestui microclimat a fost descoperită cu peste 100 de ani în urmă. Tot aici sunt locuri amenajate pentru sport (fotbal, volei). Locul este folosit pentru diverse evenimente sportive (competiții atletice și loc de antrenament pentru loturile sportive), ca sanatorii pentru bătrâni și bolnavi sau ca decor pentru cinematografie. Situate deasupra Minei Unirea se află două mine: mina Mihai și mina Carol. Mina Mihai este rezervată în exclusivitate concursurilor internaționale de micro-aeromodele. La suprafață există un interesant Muzeu al Sării ce merită vizitat.

Această „catedrală” a clorurii de sodiu uimește prin mărimea spațiilor, prin coloratura pereților, prin puritatea aerului și prin senzația de mister pe care o oferă aripa întunericului. Coborând în salina Slănic, te afli într-un alt tărâm, unde o adevărată urzeală a tronurilor poate fi posibilă…

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau