🎶🇹🇩Dumitru Farcas-Suita din Tara Motilor

🇷🇴Fără rădăcini, fără viitor!

🌀DESCÂNTECUL ROMÂNESC ȘI FIZICA CUANTICĂ. O PERSPECTIVĂ SURPRINZĂTOARE…

Pentru mult timp, descântecul a fost considerat de către știința materialistă doar o superstiție băbească. Cercetătorii români nici acum nu-l socot demn de studiat în profunzime.
Fizica clasică, care a luat ființă din teoriile lui René Descartes și ale lui Newton, consideră că elementele lumii sunt izolate, iar universul este văzut ca o mașină. Omul este situat în afara acestui univers. Newton și Descartes „au scos inima și sufletul din univers, lăsând în urmă un șir de componente lipsite de viață, care se sincronizau între ele”. Între aceste componente ar exista un spațiu gol pe care fizicienii de tip newtonian l-au numit vid cosmic.

Această viziune asupra lumii „ca o colecție de lucruri izolate” a fost spulberată atunci când fizicienii de frontieră au început să studieze particulele subatomice. Ei au constatat un lucru uimitor: la nivel fundamental, materia nu poate fi divizată în unități care să existe independent. Ceea ce fizicienii de tip newtonian numeau spațiu gol „este în realitate un cazan de energii clocotitoare”. El e generat „de curgerea nesfârșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice”. Aceste particule sunt „mici pachete de energie vibratorie” ce își dau în permanență energie una alteia, dând naștere acestui ocean de energie inimaginabil de mare, pe care savanții l-au numit Câmpul Punctului Zero. „Informațiile despre toate aspectele vieții, de la comunicarea celulară la gama vastă de comenzi ale ADN-ului, s-ar baza pe schimbul de informații la nivel cuantic”. Chiar gândirea și simțirea noastră se datorează interacțiunii dintre particolele subatomice din creierele noastre și oceanul de energie cuantică.

Pe de altă parte, s-a constatat că la nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale se află în starea potențialității pure și a infinitei posibilități. În lumea subatomică există un fenomen chemat nonlocalizare. O entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță”. Însă „cel mai esențial element al acestui univers interconectat este conștiința vie care îl observă”. Între observator și fenomenele observate există o relație participativă. „În clipa, în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare, îl ajutăm să își determine starea finală”.

Așadar, CONȘTIINȚA noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului. Este o substanță din afara corpului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a schimba materia fizică.

ÎNTREBAREA ESTE: CUM? PRIN CE MECANISM?

„Știința a început de curând să dovedească ceea ce MITURILE și RELIGIILE STRĂVECHI au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală”. Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfântul Duh. Pentru fizicienii de graniță este Energia Câmpului Zero. În ultimă instanță, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea trebuie să ne conectăm pentru a ne vindeca.

Prin MAGIA CUVÂNTULUI și a intenției direcționate, descântătorii populari tocmai asta fac: ne conectează la forța vitală a câmpului cuantic.
Cum fizica cuantică de frontieră a dovedit că „noi suntem în legătură unii cu alții și cu lumea în profunzimea ființei noastre” și chiar și mințile noastre „funcționează conform proceselor cuantice”, este clar de ce medicina alternativă – în cazul nostru, descântecele – sunt eficiente.
Iugoslavul Vlatko Vedral este de părere că magia interconectării cuantice ar putea foarte bine să fie cheia vieții înseși.

În concluzie, am putea spune că magia descântecului se bazează pe magia interconectării cuantice, iar efectul lui se explică prin natura cuantică a gândurilor și intențiilor noastre. Astfel, fizica cuantică îi dă dreptate Zeului Get ZAMOLXE, care susținea, prin medicina sa holistică, că nu poți trata trupul fără să tratezi mai întâi sufletul. „La nivelul nostru cel mai de bază, mintea și trupul omenesc nu sunt distincte și separate de mediul lor, ci constituie un «pachet» de putere pulsatorie care interacționează constant cu această vastă mare de energie”. La nivelul ei infinitezimal, lumea pare a fi „o uriașă rețea de informare cuantică, în care toate părțile componente vorbesc mereu la telefon una cu alta”.
Pe de altă parte, majoritatea descântecelor se fac cu ajutorul apei. Cercetătorul japonez Masaru Emoto, care a studiat apa, a observat că aceasta preia și poartă informații, schimbându-și calitatea în funcție de natura acestora. Mai mult: apa înțelege cuvintele. El lipea pe sticlă bilețele cu diverse informații apoi îngheța apa și studia cristalele. A observat că apa pe care scria „fericire”, „mulțumesc”, „înger”, „pace” forma cristale frumoase. Dimpotrivă, când i se transmiteau cuvinte negative („nefericire”, „prostule”, „război”), cristalele erau dezechilibrate sau nu existau deloc.

Așadar, conștiința noastră are puterea de a schimba apa. Aceasta, la rândul ei, are capacitatea de a transmite mesajele noastre. Cu ajutorul apei ne putem schimba noi înșine sau îi putem schimba pe alții. Cum are loc acest lucru? Savantul a descoperit că apa este sensibilă la acea formă subtilă de energie din Univers pe care el o numește hado. Toate lucrurile au vibrații, sau hado, inclusiv particulele subatomice. Mintea și corpul nostru sunt afectate de vibrațiile cu care rezonăm. Bazându-se pe acest fenomen, precum și pe credința japoneză că „cuvintele sufletului există într-un spirit numit kotodama, sau spiritul cuvintelor, iar acțiunea de a rosti cuvinte are puterea de a schimba lumea”, Masaru Emoto a conceput medicina hado. Măsurând vibrațiiile persoanei cu ajutorul unui dispozitiv, el pregătea apa hado în care transfera informația necesară pentru corectarea acestora. Esența ființelor pământene o reprezintă apa, corpul nostru fiind alcătuit aproximativ 70% din apă. Prin urmare, influențând apa, influențăm și alte ființe. Pătrunzând în particulele subatomice ale corpului, apa oprește efectul vibrațiilor negative.

Cam același mecanism stă și la baza descântecului nostru popular. Cuvintele sunt o formă de vibrație.
„Deși cuvintele diferitelor limbi s-ar putea să aibă înfățișare sonoră sau grafică diferită, ele sunt toate formate în conformitate cu principiile naturii.” Este vorba de cuvintele vechi, fundamentale ale unei limbi. „Cunoașterea faptului că toate cuvintele provin din vibrațiile universului ar trebui să ne ajute să vedem că noi toți suntem unul și același lucru.”

Inițiatul get ZAMOLXE știa acest lucru, iar medicina sa holistică se baza întru totul pe el. Descântătoarea de la țară, deși nu are idee de „pachete de energie”, „vibrație” și „interconectare cuantică”, acționează din vremuri imemorabile în spiritul acestora. Ea ține ulcica în mână și descântă apa. În acel moment comunică apei, cu ajutorul cuvintelor, adică al vibrațiilor, un mesaj pozitiv de însănătoșire. După care i se dă bolnavului să bea din ea ori este stropit. Masaru Emoto a emis chiar o teorie proprie, bazată pe vibrația cuvintelor și cristalele formate de apă: „Fenomenele dezastruoase sunt rezultatul dezechilibrelor apărute în energia iubirii și a recunoștinței.” Se pare că baba Ileana, cu puterea cuvintelor vechi, restabilește echilibrul dintre aceste energii, care, după părerea cercetătorului nipon, „constituie forțele esențiale în viața noastră”, iar când sunt șoptite apei, ea formează cele mai frumoase cristale.

Când nu este folosită apa, se folosește intenția sau gândul direcționat. Descântătoarea recită o formulă magică moștenită de la strămoașa sa din neolitic. Restul este fizică cuantică. Mici pachete de energie vibratorie și capacitatea lor de a se influența reciproc de la orice distanță. „Noile modele de conștiință descriu intenția ca pe o entitate capabilă să depășească granițe fizice de orice fel. Intenția pare să fie ceva asemănător cu un diapazon, care face diapazoanele altor lucruri din univers să rezoneze pe aceeași frecvență.”

După ce aflăm acest lucru, nu ne mai mirăm că bătrâna Ileana Vaman din satul Frumosu, ultima descântătoare de nevăstuici din Bucovină, își rostea descântecul deasupra vasului cu apă neîncepută lângă vatra propriei case, iar calul se însănătoșea în alt capăt de sat, în grajdul stăpânului său.

Sursa: Iulia Brânză Mihăileanu/ Extras din cartea “Credinţe magice geto dacice”.
Adaptare și foto: Carmen Pankau

☀️TEMPLUL URSITELOR - ȘINCA VECHE, UNIC ÎN ROMÂNIA, DE PE VREMEA GEŢILOR, UN STRĂVECHI PORTAL SPRE ALTE LUMI

La poalele Făgărașului, La 45 km de Brașov și 22 de Făgăraș în străvechiul sat românesc, Șinca Veche, judeţul Brașov, se află un lăcaș cunoscut și sub numele de „Templul Ursitelor” sau „Mănăstirea săpată în piatră“, un loc parcă fără vârstă, despre care se spun povești fabuloase, încărcate de magie. Este un loc înconjurat de legende și fenomene paranormale, care atrage turiștii ca un magnet. Ținutul pare rupt din basm, iar felul în care arată grota, îți dă primii fiori.

Grota este ascunsă în mijlocul unei păduri în care crește o vegetaţie abundentă, semn al unei energii puternic pozitive. Conform specialiștilor, ansamblul rupestru are o vechime de peste 7.000 de ani și a fost creat de civilizaţia care a construit Templul Alb din Insula Serpilor, Civilizaţia Getică. Prima menţiune documentară datează din secolul al XII – lea.

Șinca Veche atrage numeroși căutători spirituali, arheologi, speologi, radiesteziști, precum și o mulţime de curioși dornici să li se împlinească dorinţele, după cum spun legendele locului. Această atracţie se datorează unui lăcaș controversat cunoscut sub numele de "Templul Dorinţelor."

Unii cercetători afirma că, Templul de la Șinca Veche este creaţia unei străvechi și avansate civilizaţii de pe Pământ, fiind construit acum 6.000 – 7.000 de ani. Acesta nu este nici din lemn și nici din piatră, semn că cei ce l-au construit cunoșteau proprietățile gresiei. Pietrele din jurul templului sunt vii, și au o structură specială, asemănător unor oase enorme pietrificate. Nisipul fin din interiorul lăcașului conţine cristale de cuarţ și siliciu folosite pentru a comunica, dacă nu cu civilizaţii extraterestre, atunci cu Divinitatea sau cu fiinţe din alte dimensiuni.

Lăcașul este în întregime săpat în piatră și compus din două biserici, trapeză și bucătăria mănăstirii rupestre. Arhitectura celor două biserici, ale mănăstirii, este deosebită, de aceea cei mai mulţi cercetători susţin că NU este o construcţie creștină. Unul din elementele inedite ale mănăstirii, este turla bisericii. La construcţia acesteia a fost folosită gresie moale și este ridicată din interiorul incintei.

Templul este format din cinci încăperi de cult, are două altare cu sculpturi deosebite și un turn prin a cărui deschidere se poate vedea cerul. Turnul interior are 10 m lungime și se termină cu o mică fereastră, prin care o rază de lumină cade exact pe altar.

Aici se află un alt mister al locului: peretele altarului are inscripţionate un portret despre care se spune că este al Creatorului şi două simboluri care conferă unicitate acestui sălaş – o stea cu şase colţuri, hexagrama, cunoscută sub numele de Steaua lui David sau Pecetea lui Solomon şi cercul Yin-Yang, simboluri getice. Așa-zisa Steaua lui David este un semn sacru pelasgo-getic vechi de peste 50 de secole, care în preistorie simboliza pe al 7-lea Constructor al “Universului ”al “Universului fizic”. El îi reprezintă pe cei şapte constructori ai lumii avându-l în centru pe conducătorul lor, pe DAKSHA, reprezentând şi cele 7 perioade ale creaţiei. Despre acest simbol amintește şi Densușianu în anul 1884 în a sa “Dacia Preistorică”.

Dealul de lângă Șinca Veche are o formă piramidală și deţine acel platou necesar formelor piramidale, care permit captarea și emiterea de energii. Dealul de lângă grotă, cunoscut de localnici sub numele de Dealul Ursitelor sau Dealul Pleșu (cel pleșuv) este un loc pe care nu se poate cultiva nimic. Specialiștii agronomi au încercat să cultive pe acest pământ, însă solul pare ca și cum ar fi iradiat în urma aterizării unei nave extraterestre. Mai mult, la câţiva kilometri de drumul care duce spre templu, se află un fel de AMFITEATRU acoperit cu iarbă și arbuști, un spaţiu cu un diametru de aproximativ 20 de metri, înălţat cu câţiva metri deasupra reliefului înconjurător. Aici exista un fel de terase, precum interiorul unei cetăţi sau așezări fortificate. Acestea sunt ruinele unei străvechi așezări getice, după cum spun unii istorici care susţin că și templul este un SANCTUAR GETIC.

Unii specialiști în radiestezie, care au făcut măsurători, spun că locul degaja un magnetism impresionant și energii foarte puternice, după cum rar le-a fost dat să vadă.

Deseori în această zonă se petrec fenomene bizare. O relatare aparţinând unui reporter, inclusă în paginile unei publicatii locale, "Monitorul de Brașov", prezintă comportarea ciudată a camerei de luat vederi, care pornea și se oprea din înregistrare după bunul ei plac. Vizionând materialul filmat s-au observat imagini pe care cei prezenţi nu le văzuseră în peșteră în momentul filmării. Pe bandă apăreau niște sfere de lumină și chiar o siluetă înveșmântată într-o mantie de culoare închisă, iar în plan îndepărtat o mănă de lumină stravezie.

LEGENDELE DE LA „TEMPLUL URSITELOR”

Legenda spune că aici este UNIVERSUL CREDINȚEI (nu are absolut nicio legătură cu noua religie ortodoxă, apărută abia în secolul 4 era noastră!). Grota din Șinca Veche este faimoasă pentru fenomenele paranormale, viziuni și vise premonitorii, dar și pentru faptul că dorinţele celor care se roagă în templu, se adeveresc. Tocmai datorită legendelor și misterelor ce învăluie zona, a și primit denumirea de „Templul Ursitelor”.

Iată câteva dintre legendele create în jurul Templului Ursitelor:

Templul este o poartă către alte lumi, prin care se comunica pe vremuri cu fiinţe din alte dimensiuni.

În preajma unor sărbători religioase, se pot auzi coruri greu deslușibile, dar totuși familiare.

Dorinţele curate se îndeplinesc în locul unde pătrund razele soarelui.

Tinerii obișnuiau să arunce o roată cu paie în flăcări de pe dealul unde e săpată grota, sperând să își vadă ursita în desenele făcute de roată.

Iarba din jurul templului se spune că face minuni; laptele vacilor care pasc aici este mai gustos și mai sănătos.

Apa din izvorul aflat în apropiere ar avea puteri tămăduitoare.

Atrași de misterul locului, aici sosesc oameni din toată țara și din toate colțurile lumii. Americani, japonezi, italieni, români din toate regiunile ţării, oameni în vârstă, bonavi, mame cu copii, tineri în căutare de alinare sau de senzaţional, vin la aceste templu făcător de minuni.

Întotdeauna s-au construit mănăstiri/ biserici creștine ortodoxe, niciodată LÂNGĂ, întotdeauna PESTE locuri sacre multimilenare GETICE! Toate, niciunul nu a scăpat! 
Templele/ lăcașurile noastre sacre getice multimilenare, care NU au nicio legătură cu religia ortodoxă (religie copiată după religia noastră getică), au fost distruse forţat de “creștinism”. Așa este și cu acest lăcaș sfânt al străbunilor noștri, Geţii, a fost în mare parte distrus de „creștini”. De ce? Motivul ni-l putem închipui... O totală lipsă de respect faţă de cultul nostru străvechi multimilenar. Acest fapt este de neiertat!

Următoarea distrugere planificată a „Templului dorinţelor“ este acoperirea turnului prin a cărui deschidere se poate vedea cerul, așa ajung rugăciunile spuse să se fie auzite și să se împlinească. Prin astuparea acestei ferestre spre cer, se oprește legătura cu Cerul.

Templul Ursitelor de la Șinca Veche este un loc sacru, străvechi, plin de istorie încă neelucidată, un loc fascinant și plin de magie, pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl viziteze, cel puţin o dată în viaţă.

Surse informaţionale: Infobrăila, totpal 

Redactare și foto: Carmen Pankau

STATUETĂ – IDOL VECHE DE 7 000 DE ANI DESCOPERITĂ LA DEVA (JUD. HUNEDOARA)

În colecțiile MUZEULUI CIVILIZAŢIEI DACICE ŞI ROMANE din DEVA a intrat anul trecut un artefact deosebit de valoros. Este vorba de o statuetă antropomorfă fragmentară, datând din perioada neoliticului dezvoltat, faza B a CULTURII VINČA (aproximativ dintre anii 5.300 - 4800 î.Hr.). Piesa a ajuns în patrimoniul acestei instituții în urma unor cercetării preventive efectuate în anul 2017, pe strada Mihai Eminescu din Deva. Municipiul Deva este  reședința județului Hunedoara din Transilvania, format din localitățile componente Deva (reședința) și Sântuhalm, și din satele Archia, Bârcea Mică și Cristur. Deva se situează în partea centrală a județului Hunedoara, la o altitudine de 187 m față de nivelul mării, pe malul stâng al cursului mijlociu al Mureșului. Orașul se învecinează cu munții Poiana Ruscăi și munții Zarandului în vest, cu munții Apuseni în nord și cu Măgura Uroiului în est. Spre sud, când condițiile atmosferice sunt propice, se zăresc în depărtare munții Parâng și masivul Retezat.

Dealurile din apropierea orașului sunt ultimele ramificații nordice ale munților Poiana Ruscăi (înalțimea lor maximă este de 697 metri) și cuprind orașul ca într-un semicerc ferindu-l de excese climatice. Vârful Piatra Cozia (din satul Cozia; de la „ritualul cozii” din Vechia Biserică Pământeană Valaho – Egipteană, de la „COZNONI” și „COZIENI” – crescători de capre, ZEUL PAN) are altitudinea de 686 metri. S-a presupus că numele DEVA este în legătură cu anticul cuvânt get DAVA, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva, acum Chester în Marea Britanie. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”. Da, din punct de vedere lingvistic, dar litera „D” închide rama pătrată (Aria) a pământului (A,B,C și D; citit în oglinda devine DeCeB-A, iar „L” aduce unghiul (colțul) schimbării), ca simbol al închiderii cercului, a centurii, a cătușelor, a zalei de lanț, a inelului, a coroanei), sensul fiind „D este Va”, adică „D (finalul) va veni”. De aceea se face trimitere la Fecioară, cea care va aduc noul timp, noile specii.

Prima atestare documentară a cetății Deva datează din anul 1.269, fiind menționată prin cuvintele latine „castro Dewa”.

Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan („D este Van”, sau „Finalul aduce zădărnicia”). Ruinele Cetății Deva, de pe Dealu Cetății, au fost și rămân un obiectiv turistic important. În ultimii ani a fost conceput un program de amenajare a Cetății, proiect foarte controversat, pentru a o pune în valoare și a o face accesibilă tuturor vârstelor: instalarea unui telescaun și amenajarea unei terase în incinta fortificației (idee abandonată ulterior la insistențele reprezentanților Muzeului Deva). Odată ajuns sus lângă ruinele cetății, ni se dezvăluie panorama orașului și a împrejurimilor. Se vorbește despre existența unui tunel subteran care unea Cetatea Devei de Castelul de la Hunedoara. În nord-vestul parcului, la marginea dinspre dealul cetății, se află castelul MAGNA CURIA, construit în secolul XVI. Inițial castelul a fost conceput în stilul Renașterii, dar restaurările ulterioare (din timpul lui Gabriel Bethlen, în anul 1.621, precum și cele din prima jumătate a secolului XVIII) i-au adăugat și elemente de artă barocă.

În prezent, complexul arhitectonic MAGNA CURIA ADĂPOSTEȘTE MUZEUL JUDEȚEAN DEVA (secțiile de istorie și științe naturale). Această cercetare arheologică de pe strada Mihai Eminescu din Deva a condus la descoperirea unor importante urme de locuire din epoca neolitică, printre care mai multe locuințe. Într-una din acestea, cercetată integral, a fost descoperit un bogat și interesant material arheologic. Astfel, alături de vasele ceramice fragmentare şi numeroasele fragmente de vase, s-au mai aflat şi diferite ustensile din piatră cioplită, din os şi din corn, precum şi două statuete antropomorfe fragmentare. Potrivit specialiștilor dr. Antoniu Tudor Marc și dr. Ioan Alexandru Bărbat, arheologi în cadrul MCDR Deva, statueta a făcut parte din instrumentarul de cult al comunităţii neolitice și redă un personaj feminin (MAREA ZEIȚĂ?), particularitatea şi caracterul de raritate al ei fiind date de cele două tortiţe laterale, ce reprezintă braţele, care permiteau o anumită manevrare a piesei şi posibilitatea de a fi suspendată (zeii vin din cer).

„Starea de conservare a figurinei este medie, lipsindu-i fragmente din zona capului (un fragment desprins în timpul operaţiunilor de săpare), braţele şi de la partea inferioară (desprinse din vechime). Dimensiunile piesei, aşa cum s-a păstrat, sunt: h = 110 mm; l max. = 44 mm. A fost obţinută din pastă grosieră, cu pietricele de diferite dimensiuni în compoziţie. Suprafaţa nu este bine netezită, aspectul general indicând puţină grijă la modelarea ei. În urma arderii în mediu oxidant, piesa a primit culoarea portocalie. Pe suprafaţa ei se pot observa numeroase fisuri şi câteva pete de nuanţă cenuşiu-închis, rezultate în urma unor arderi secundare”, mai precizează specialiștii muzeului devean.

Sursa: George V. Grigore

Adaptare: Carmen Pankau

☀️GEŢII CEI NEMURITORI

Străbunii noștri, Geţii, au fost legendari, unitatea, disciplina, vitejia, religia lor și credinţa în nemurire i-au făcut chiar nemuritori. 

La Geţi religia se îmbina inseparabil cu doctrina militară.

Herodot remarca două lucruri la geţi:

„dacă ar avea o singură conducere şi s-ar înţelege între ei ar fi după părerea mea de neînfrânt şi cu mult mai puternici decât toate seminţiile pământului”

şi mai adăuga faptul că:

„stăpânesc meşteşugul de a te face nemuritor. (…) Şi faptul că ei nu mor şi că cel care piere se duce la Zalmoxis”. 

Numai această credinţă explică marile victorii ale geţilor în luptele cu sciţii, persanii, macedonienii, celţii sau cu romanii.

Strabon a remarcat o legătură strânsă între cele trei elemente de rezistenţă ale neamului Get:
Zalmoxis (Religie), Rege, Armată.

Despre Burebista, Strabon face următoarele referiri:

”… ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista i-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinerea de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în ultimii ani s-a făcut un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani”.

Poetul Ovidiu, care a fost exilat la Tomis (Constanţa) îi descrie pe Geţi în poemele lui „TRISTELE”:

„…Au glas aspru/ chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchiparea a lui Marte/ Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată/ Mâna lor dreaptă e totdeauna gata să înfigă cuţitul/ pe care îl are legat la şold orice barbar.”

În poema „Scrisori din Pont” Ovidiu scrie:

„…un bătrân, care întâmplător se află în acea adunare, / răspunse vorbelor mele astfel/ Şi noi, bunule oaspe, cunoaştem numele prieteniei/ noi care locuim departe de voi, la Pont şi la Istru.”

Ce ar mai fi de adăugat?

☀️NIASCHARIAN! - Să renaștem!

Autor: Carmen Pankau

  

🇷🇴Gândește românește!🇷🇴