Străbunii noștri, Geţii, au fost legendari, unitatea, disciplina, vitejia, religia lor și credinţa în nemurire i-au făcut chiar nemuritori.
La Geţi religia se îmbina inseparabil cu doctrina militară.
Herodot remarca două lucruri la geţi:
„dacă ar avea o singură conducere şi s-ar înţelege între ei ar fi după părerea mea de neînfrânt şi cu mult mai puternici decât toate seminţiile pământului”şi mai adăuga faptul că:
„stăpânesc meşteşugul de a te face nemuritor. (…) Şi faptul că ei nu mor şi că cel care piere se duce la Zalmoxis”.Numai această credinţă explică marile victorii ale geţilor în luptele cu sciţii, persanii, macedonienii, celţii sau cu romanii.
Strabon a remarcat o legătură strânsă între cele trei elemente de rezistenţă ale neamului Get:
Zalmoxis (Religie), Rege, Armată.
Despre Burebista, Strabon face următoarele referiri:
”… ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista i-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinerea de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în ultimii ani s-a făcut un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani”.Poetul Ovidiu, care a fost exilat la Tomis (Constanţa) îi descrie pe Geţi în poemele lui „TRISTELE”:
„…Au glas aspru/ chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchiparea a lui Marte/ Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată/ Mâna lor dreaptă e totdeauna gata să înfigă cuţitul/ pe care îl are legat la şold orice barbar.”În poema „Scrisori din Pont” Ovidiu scrie:
„…un bătrân, care întâmplător se află în acea adunare, / răspunse vorbelor mele astfel/ Şi noi, bunule oaspe, cunoaştem numele prieteniei/ noi care locuim departe de voi, la Pont şi la Istru.”Ce ar mai fi de adăugat?
☀️NIASCHARIAN! - Să renaștem!
Autor: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu