💣DE CE ROMÂNIA SE AFLĂ ÎN RĂZBOI. UN RĂZBOI FRATRICID ŞI TOTAL

Trăim, fără a realiza pe deplin, în plin război. Deşi la o primă vedere ar părea că ne bucurăm de pace, noi, românii, traversăm un climat extrem de tensionat, supurând de conflicte în desfăşurare. 

GRAV este că NU REALIZĂM PRIMEJDIA, pericolul pentru existenţa noastră ca stat. 

GRAV este că NU NE PREOCUPĂ VIITORUL ACESTEI ŢĂRI! 

NE BATEM ÎNTRE NOI ca orbii şi atunci când ne întreabă cineva „Voi nu vedeţi că vă distrugeţi?” ipocriţi, ne grăbim să dăm vina pe străini.

ESTE RĂZBOI PE PLAN POLITIC. 

Lupte pe viaţă şi pe moarte se duc zilnic, în văzul tuturor, afectându-ne prezentul şi viitorul. Oriunde te uiţi, vezi bătălii. Nici dacă i-am fi ales pentru asta, politicienii noştri nu ar fi fost mai dedicaţi conflictului. Se luptă preşedintele cu guvernul, preşedintele cu Curtea Constituţională, preşedintele cu partidele de la putere. Demonstranţi de profesie care au adoptat ca simbol „#” se bat din stradă cu statul. Parlamentarii se lovesc cu proiectele de lege în cap, desfăşoară lozinci belicoase peste scaunele goale şi se înjură ca la uşa cortului de la înalta tribună a Parlamentului Ţării.

Partidele politice au renunţat la orice program dedicat cetăţeanului şi au adoptat tacticile de luptă ale gherilei micilor grupuri de partizani. Organizaţi în cete, grupe, plutoane sau regimente de culori diferite, oamenii politici îşi arată muşchii adunându-şi susţinătorii în stradă, trimiţându-şi trupele urlătoare în incinta parlamentului sau înjurându-se la televizor.

Sunt LUPTE pentru putere, LUPTE pentru accesul la finanţele statului, LUPTE pentru a câştiga simpatia populaţiei şi pentru sprijin politic extern. Sunt LUPTE NUMAI PENTRU EI!

ESTE RĂZBOI PE PLAN ECONOMIC. 

Se duc lupte pentru controlul resurselor, pentru păstrarea sau pentru risipirea lor în lume, spre propriul câştig. Se luptă din greu pentru acapararea pieţii interne, pentru menţinerea pe pieţele externe, pentru a câştiga în concurenţa cu puternicii competitori străini protejaţi de propriile guverne, pentru a nu fi înghiţiţi de prostia sau de impostura propriului guvern.

ESTE RĂZBOI INFORMAŢIONAL. 

Se bat cap în cap ştiri false cu ştiri corecte, se utilizează informaţia pe post de proiectil exploziv. Manipularea ţine loc de atacuri pe flanc şi minciuna acoperă ca un fum de praf de puşcă întregul câmp de bătălie. Kenneth Payne, fost producător la BBC, cercetător în domeniul comunicaţiilor, al războiului şi terorismului, afirma de curând, şi nu fără temei, că 

„MASS MEDIA REPREZINTĂ UN INSTRUMENT DE RĂZBOI”

ESTE RĂZBOI JURIDIC. 

Legile se bat cap în cap. Ele au devenit armamentul greu în bătălia pentru controlul societăţii. Procurorii se luptă cu judecătorii sau fac alianţe oculte cu ei şi cu serviciile secrete. Avocaţii dezertează dintr-o tabără şi intră în cealaltă, spionând, trădând şi ţesând intrigi subtile. Ordonanţele de Urgenţă sufocă tendinţa de legiferare prin parlament. CCR înlocuieşte legislativul şi dirijează executivul supervizând orice iniţiativă legislativă, fiind chemată de toate părţile aflate în luptă să soluţioneze conflicte reale sau închipuite, pentru ca apoi nimeni să nu mai ţină seamă de deciziile ei.

ESTE RĂZBOI ÎN SISTEMUL SANITAR, război în sistemul asigurărilor sociale şi în sistemul naţional de pensii.

ESTE RĂZBOI ÎN SISTEMUL FINANCIAR. 

Taxele se bat cu impozitele, salariile de la stat cu cele de la privat. Procentele din PIB pentru educaţie se luptă cu cele pentru apărare şi fondurile pentru sănătate sunt în conflict deschis cu cele destinate infrastructurii. Banca Naţională aduce la disperare cetăţenii care de nevoie s-au împrumutat şi sufocă moneda naţională. Timp în care, guvernatorul B.N.R. ne comunică ironic şi senin că cerul de vară deasupra podgoriilor sale din Drăgăşani, că nimeni n-a murit vreodată din cauza creşterii ROBOR.

DOAMNELOR ŞI DOMNILOR, ESTE RĂZBOI! Este război pentru păstrarea identităţii naţionale, pentru asigurarea unităţii şi independenţei României… O spune, cu voce tare şi Ioan Sabău Pop, prof. la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial:

„După părerea mea, este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se întâmplă în TOATE ORAŞELE ARDEALULUI, se întâmplă LA CLUJ, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, ÎN ORADEA, ARAD, TIMIŞOARA, SIBIU. Aceeaşi situaţie este şi cu PĂDURILE SAU TERENURILE AGRICOLE TRANSILVĂNENE. Sunt restituiri CĂTRE FOŞTII GROFI MAGHIARI sau către instituţii, în majoritatea lor ILEGALE SAU ABUZIVE”.

Voci liniştitoare ne asigură că nici vorbă de bătălii, că totul este normal, CĂ ASTA-I DEMOCRAŢIA (!). Trebuie să fii idiot şi orb în acelaşi timp ca să poţi crede aşa ceva. O mulţime de semnale, tot mai acute, asurzitoare uneori, ne arată altceva. Nu degeaba ne pleacă tinerii din ţară.

Nu întâmplător SUNTEM A DOUA ŢARĂ DIN LUME, după Siria, LA EXODUL DE POPULAŢIE. Pe locul doi după o ţară transformată în ruine, unde războiul civil (şi nu numai) continuă, neîntrerupt, de peste şapte ani! Nu ne putem preface că nu auzim vocile unor personalităţi de marcă ale ţării, a unor jurnalişti iubitori de ţară, a unor adevărate conştiinţe naţionale, care atrag atenţia asupra conflictului real în care suntem angajaţi şi asupra consecinţelor dezastruoase pentru România.

“A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune, etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume, etc.

A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre).

Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală” (Prof. dr. Constantin Ciutacu, 2014).

SUNTEM ÎN PLIN RĂZBOI. UN RĂZBOI FRATICID. 

Un război în care, din nefericire, nu putem fi învingători. An după an pierdem bătălie după bătălie, coplăcându-ne cu această stare. Mai mult, în mod ipocrit, multe dintre bătăliile pierdute le sărbătorim cu fastul destinat unor victorii de răsunet. Mulţi mor. Pier acum, sub ochii noştri nepăsători, sau vor fi ucişi (fizic, moral, psihic, material) de inamici invizibili, fără uniformă. Este plin cotidianul de morţi anonime sau de decese încununate cu nume ilustre. Sunt victimele unor adversari vicleni, niciodată la vedere, ascunşi cu bună ştiinţă în instituţii special create pentru ei. Din adăpostul acelor instituţii, aflaţi sub platoşa unor legi strâmbe, ei ne distrug prezentul şi ne desfiinţează viitorul, ne ostracizează familia şi ne spoliază bunurile.

După Steimetz, războiul ar fi piatra de încercare a naţiunilor, exercitând funcţia de selecţie biologică colectivă, în scopul eliminării naţiunilor slabe şi formării unor „supernaţiuni” puternice, superioare. Trebuie să fim conştienţi de faptul că, urmare a nepăsării noastre, a unei clase politice de slabă calitate, a conducătorilor lipsiţi de viziune şi captivi ambiţiilor personale meschine, ROMÂNIA RISCĂ SĂ DISPARĂ CA NAŢIUNE DE SINE STĂTĂTOARE. Ar fi timpul să înţelegem că măcinată de conflicte interne, după decenii de convulsii distrugătoare, într-un viitor deja previzibil ROMÂNIA RISCĂ să fie ÎNGHIŢITĂ pentru veşnicie de SUPERNAŢIUNILE aflate azi ÎN PLINĂ EXPANSIUNE. Proces grăbit de participarea directă, entuziastă şi hotărâtoare a românilor (!).

Cât mai aveţi de gând să mai tăceţi, cât mai aveţi de gând sa ignoraţi totul? Treziţi-vă!

Sursa: Basarabia Literara, Teo Palade
Adaptare: Carmen Pankau

OSTAȘ AL GLIEI STRĂBUNE

De când te știi, te-ai înfrățit cu glia, cu țărna. Din ea ți-ai tras seva și hrana, și mărirea, și căderea, în ea ți-ai găsit limanul și odihna. Pentru ea ai muncit, ai trudit, ai iubit, ai luptat și ți-ai jertfit tinerețea și anii, și banii. A făcut parte din viața ta, din trupul și din sufletul tău.

Cu țărâna te-ai botezat la vreme de nevoie, în țărână ți-ai făcut bordei și mormânt. În țărână ți-a pus Dumnezeu, ca-ntr-o trăistuță, merinde pentru drum lung: și aur, și argint, și aramă, și sare, și petrol, și gaze, și cărbuni, și apă, și uraniu, și wolfram, și multe-multe altele. Glia aceasta ai iubit-o cu patimă și ai sărutat-o când ai avut-o, când ai părăsit-o, ori când ai revăzut-o. Ai dus povara dorului de glie, când pașii ți-au umblat în depărtări, ai plâns ca la moartea unui fiu, când dușmanii ți-au răpit din glia țării. Ai căzut cu gura în țărână pe câmpul de luptă, lăsându-ți sângele s-o-ngrașe. Ai fost convins întotdeauna, că, prin glia țării, vei fi și tu nemuritor. În glie ți-ai îngropat moșii, strămoșii, părinții, soția, copiii, în glie te îngropi și tu. Când ai plecat departe și ți-a fost teamă că nu-ți vei mai revedea niciodată plaiurile țării tale, ți-ai luat între bagaje un pumn de țărână de acasă, pentru ca să-ți învelești trupul cu ea la vremea când va fi să fie. În felul acesta erai sigur că frigul singurătății și al străinătății nu te va pătrunde.

Ai crezut cu tărie, Măria Ta, Țăran Român, că glia aceasta a țării tale ai primit-o din adânc de vremi de la moșii și strămoșii tăi și ai datoria sfântă s-o transmiți mai departe urmașilor tăi întreagă, liberă și neîngenuncheată. 

Cum spunea Ștefan cel Mare în Apus de Soare a lui Delavrancea:

,,Moldova nu este a mea, nu este a voastră, nu este a copiilor voștri, ci ea este a urmașilor urmașilor voștri!”

Ai folosit cu grijă bogățiile închise de Dumnezeu în sânul pământului Țării tale, cu teamă. Ai luat atât cât și-a trebuit, ca să treci peste praguri și peste prăpăstii și ai lăsat restul, ca să aibă și urmașii tăi la vremea lor, pentru lumea lor.

Te doare inima astăzi, când plângi în ungherul tău de colibă, auzind cu câtă larghețe și indiferență mai marii zilei dau străinilor și atâtor vântură-lume, pe prețuri de nimic, pământuri petrolifere, aurifere, saline și altele asemenea! Ai muncit cu sudoare fiecare palmă de pământ, convins fiind că se supără Dumnezeu, dacă lași ceva nemuncit, năpădit de buruieni. Astăzi țara în cea mai mare parte este o "țară de pășuni", o țară de mărăcini și de pălămidă. Mai marii zilei te plătesc ca să NU muncești pământul, să cumperi fructe și legume din cele patru vânturi, iar cernoziomul tău mănos să fie ,,rezervație” pentru … ,,păsărica cu ochi albaștri și gușă galbenă!”

Ai iubit, Măria Ta, Țăran Român, cu patimă fiecare palmă de pământ, fiecare slog, fiecare bucățică. Erai altădată în stare să-ți dai în cap cu frații, cu părinții, cu vecini, dacă ți-ar fi răpit o feliuță din ce era al tău. Azi parcă nu te mai interesează pământul! Ți-ai plecat capul și-ți sângerează sufletul, când vezi în satul tău, în comuna ta, pe bucata de pământ pe care ți-au lăsat-o moșii tăi, cum se fac stăpâni cu acte în regulă învârtiții zilei, de care n-ai auzit neam de neamul tău. Te simți mic, și umilit, și neapărat de cei ce ar trebui să te apere. Te simți strivit de cei ce au bani și relații, de hoții cu gulere albe.

Cu o sută și mai bine de ani în urmă, George Coșbuc îți traducea gândurile și mesajul pe care-l transmiteai ciocoilor de atunci prin cuvinte ca acestea:

,,Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt/

Să vrem noi sânge, nu pământ!/

Când nu vom mai putea răbda,/

Când foamea ne va răscula,/

Hristoși să fiți, nu veti scăpa/

Nici in mormânt!”

Ai mai fi în stare, Măria Ta, să semnezi și astăzi un asemenea mesaj? Dar, de fapt, tu chiar mai exiști?

Sursa: Al. Stănciulescu-Bârda
Adaptare și foto: Carmen Pankau

🐺TRADITII SI OBICEIURI DE SFÂNTUL ANDREI SAU LUPUL ALB

Sărbătoare de Sfântul Andrei este ultima sărbătoare din toamnă și este prezentată ca un «CAP DE IARNĂ». Despre Sfântul Andrei spun legendele că ar fi fost trimis în «TĂRÂMURILE LUPILOR», în misiunea de creștinare (multimilenare), unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile getice de Marele Lup Alb.

Legenda Lupului alb, slujitor al lui ZAMOLXIS, este surprinzător de asemănătoare cu cea a Zeului Apollo la grecii antici (pentru că a fost furată din Mitologia Getică – n. r. Carmen Pankau). Zamolxis își avea templul pe insula Alba (Leuke), pe malul Mãrii Negre (actuala Insulă a Șerpilor). În fiecare toamnă, Zamolxis se retrăgea în misterioasa țară a Hiperboreenilor, pentru a petrece iarna. El era conducătorul acestora, denumit și Lycantropul, Lupul Alb, divinitate respectată cu sfințenie de către strămoșii noștri drept protector și salvator în clipe de cumpănă. El ar fi avut darul de a vindeca răni și, prin rugăciuni, „de a lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni și vitele lor. Lupul a fost întotdeauna considerat simbol al geților, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căpetenia lupilor, ar fi fost alături de geţi la căderea Sarmizegetusei.

Aceste calităţi mitice nu i-ar fi putut fi atribuite dacă identitatea simbolică între geţi și lupi s-ar fi pierdut cu totul din memoria colectivă. Vechile legende spun că un preot al lui Zamolxe a renunțat de bunăvoie și pentru totdeauna la înfăţișarea de om, în favoarea celei mai temute și mai respectate fiare a Geţiei, într-un lup, un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului. În scurt timp, fiarele Geţiei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Astfel, ori de câte ori geţii se aflau în primejdie, lupii le săreau în ajutor. Urletul Marelui Lup Alb era de ajuns și de oriunde ar fi fost, lupii se adunau în haită să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecătorul lor, PEDEPSIND LAȘII ȘI TRĂDĂTORII.
Geţii aveau ca totem LUPUL, cel mai feroce animal din această zonă, singurul care nu poate fi îmblânzit sau dresat. Războinicii neînfricați se identificau cu acesta, numindu-se ei înșiși lupi sau cei care sunt asemenea lupilor. Cu toată vigilența geţilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii, sădind în inima lașilor sămânța neîncrederii faţă de Marele Zeu, reușesc totuși să se infiltreze în rândurile lor. Astfel, unii geţi încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică, încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor. Lupii, câți au mai scăpat, se retrag în inima munților, spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră. Zamolxe și Lupul Alb se retrag în Muntele Sacru, de unde vor privi cu durere în suflet cum geţii sunt înfrânți de romani din CAUZA TRĂDĂRII.
Lupul, datorit ferocității lui și a spaimei pe care o producea, a fost un animal foarte respectat în sud-estul Europei. Strămoșii noștri, geţii, au făcut din acest animal un adevărat cult magico-mitologic, din care s-au mai păstrat până la mijlocul secolului trecut unele reminiscențe etnografice și folclorice. Vestitul steag al geţilor, corpul de balaur cu cap de lup, nu e doar un simbol din regnul animal, ci însăși esența religiei noastre strămoșești. Apariția lui strălucitoare semăna panică și groază printre dușmani. Stegarul purta ridicat acest stindard care avea pe corp solzi mobili de metal. Purtat de stegar în goana calului, aerul care pătrundea prin gura larg deschisă a lupului scotea sunete șuierătoare, însoțite de zgomotul solzilor care se loveau între ei. Luptătorii purtau pe față măști de lup sau de urs, înspăimântându-i pe dușmani cu strigăte îngrozitoare.

NOAPTEA DE 29-30 NOIEMBRIE, este într-un fel ECHIVALENT AUTOHTON ARHAIC AL NOPTII DE HALLOWEEN, fiind concepută ca sabat al strigoilor și al lupilor. Acum, spiritele ies în lume, lupii vorbesc cu grai omenesc și spun lucruri îngrozitoare, iar cei care vor fi atacați în această noapte, se vor transforma în vârcolaci. Calendarul păgân ascuns strategic în spatele celui creștin (nou - n.r. Carmen Pankau), consemnează multe zile ale lupilor, una dintre ele fiind și SF. ANDREI. Este cert că vechile credințe și ritualuri ale populației precreștine zamolxiene au fost înglobate în "noua religie". Astfel, unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, ajunul Sf. Andrei, este momentul în care se dezlănţuie fortele malefice, dușmanii tradiționali ai ţăranului. Fie că sunt oameni (strigoii vii sau cei morți), fie că sunt animale (lupi), ei găsesc ecou în tulburările atmosferice ale anotimpului care și-a intrat deja în atribuții.

Frământările viscolului și șuierăturile crivățului, au fost asociate adesea cu sufletele neliniștite ale morților necurați, care acum capătă putere și acţionează nestingheriţi pe pământ. Ca și în ajunul lui Sf. Vasile sau al Sf. Gheorghe, este unul din momentele propice desfãșurării de practici magice cu caracter oracular. În noaptea Sf. Andrei, care este totodată și prima noapte a Anului Nou getic, se deschid cerurile, pentru că acum se întâlnesc cele văzute, cu cele nevăzute, lumina cu întunericul, se înnoiește timpul, moare haosul și se naște armonia din om și din univers, ce e înăuntru, e și în afară. Acum, puterea lupului e cea mai vie.

Această noapte se spune că ar fi cea în care duhurile malefice numite în tradiția populară strigoi, moroi sau pricolici – au o putere mai mare decât în restul anului și sosesc printre oameni să le facă rău. Acum, datorită transparenței granițelor dintre lumi, se dezleagă secrete, se descoperă autorii unor crime sau ale unor furturi.
Această sărbătoare de Sf. Andrei, îndrăgită de români, cu multe obiceiuri interesante, precum coacerea pentru belșug de plăcinte cu dovleac și turte de mălai, ungerea ușilor și ferestrelor cu usturoi și ascunderea coaselor, iar sătenii evitând să iasă pe ulițe, rămânând în case fiind protejaţi de usturoiul de la intrare și de lumina candelei aprinse, tăierea de ramuri din copaci și plantarea de grâu în vase cu apă, pentru a fi păstrate pentru Anul Nou. Ele indică, folcloric, atât obiectivul patronat de Sfântul Andrei al trecerii geţilor la noua religie, cât și caracterul adânc popular al acestei acțiuni.

În noaptea Sfântului Andrei, se petrec în lumea satului românesc legate de această zi magică, superstiții ce au legătură cu recolta, cu măritișul, iubitul sau ursita, dar și cu protecția împotriva spiritelor rele care bântuie printre cei vii. Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele vor întoarce seara toate cănile și vasele cu gura în jos. Spiritele malefice ale celor decedați au, în această noapte, puteri sporite. Tot pentru alungarea spiritelor se agață usturoi la intrarea în staul iar animalelor li se pune în mâncare busuioc și în apă câteva picături de agheasmă. Se pune grâu la încolțit, pentru ca gospodarii să afle cum va fi recolta de anul viitor, dar și cât de prosperă va fi casa și familia lui. Spre exemplu, interdicția de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicția lupilor. Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi.

În această noapte, în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credința, astfel se pot găsi mai ușor protecția de toate relele, bunăstarea și chiar dragostea. Interesant de aflat, este că această superstiție s-a păstrat până în zilele noastre, în jocurile rituale din perioada solstițiului de iarnă, executate de tinerii care poartă măștile-costume ce simbolizează LUPUL. Se crede că astfel de jocuri făcute la casa femeilor sterpe le fac fecunde și prolifice. Atunci când un flăcău mascat în lup se apropie de femeia vizată, ea smulge câteva fire de păr din blana de lup, pe care o poartă acesta pentru a le folosi în vrăji și descântece de dezlegat nașterea. Se spune că un păr din coada lupului poate aduce iubirea oricărei femei. Fetele mari, care se adună la casa uneia pentru facerea turtei de aflarea ursitului, aduc doar apă neîncepută. La turtă se pune în egală măsură apă, sare și făină, măsurate cu o coajă de nucă. Fiecare fată își coace turta pe vatră și apoi o mănâncă, așteptând peste noapte voinicul, ursita, care va veni în vis să-i dea apă pentru astâmpărarea setei.

Colacul este fãcut din pâine dospită, punând în mijlocul lui un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este așezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata știe că va avea noroc de bărbat bun. Dacă usturoiul nu răsare, e semn că bărbatul așteptat va veni anul viitor. În unele părţi, fetele, ca să-și vadă ursitul, pun sub căpătâi înspre Sf. Andrei patruzeci și unu de fire de grâu, menindu-le în chipul următor:

„Voi, patruzeci și unu de fire de grâu, Eu voi adormi, și voi hodini. Dar eu mă rog lui Dumnezeu, Să-mi trimită îngerul meu, Să-mi arate pe ursitorul meu, Cel ce mi-i dat de Dumnezeu!

Peste noapte, fetele cred că-și vor vedea în vis alesul. Grâul mai este utilizat și pentru aflarea norocului. Toţi ai casei seamănă grâu în câte o strachinã cu pământ. Îi va merge bine, va fi sănătos cel al cărui grâu va răsări cel mai bine și va crește frumos. În alte părţi, grâul se pune în apã curată și, dacă răsare, se zice că acel ce l-a pus va avea noroc. Tot în acest scop se pun în apă și ramuri cu muguri, pentru a îmboboci. Aceste crenguțe înflorite sunt viitoarele sorcove de la Sf. Vasile.
Tot acum se adună la o casă mai multi flăcăi și fete pentru a păzi usturoiul. Pe o masă pun mai multe căpăţâne de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști, aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, apoi se așează toți în jurul mesei, mănâncă, vorbesc și râd până în zori. Fetele își împart usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a fi sfințit. Usturoiul este păstrat mai apoi la icoană, fiind bun de făcut „de dragoste”. Usturoiul păzit primăvara se pune în pământ și-i bun de leac; cu el, se spune în popor, pot fi tratate și vitele bolnave.

Înspre Sf. Andrei nu se mătură casa, că altfel mănâncă lupii vitele. Gospodinele ce voiesc ca vrăjitoarele și strigoaicele să nu le ia mana de la vacile lor, înconjoară în noaptea spre Sf. Andrei vacile, mai ales pe cele mulgătoare, cu mac, după cum merge soarele și, înconjurându-le, presură sămânță tot de mac pe jos, împrejurul lor. Apotropaic, se ung porţile, ușile și ferestrele cu usturoi, iar la vitele de parte bărbătească, se lipește de cornul din dreapta o cruce de ceară. Facerea drobului de sare a vitelor, descântarea și îngroparea lui învelit într-o bucată de cârpă, sub pragul ușii staulului. Această sare, astfel preparată, se scoate la Sfântul Gheorghe de sub pragul staulului și în tărâţe sau în făină de porumb, se dă vitelor de mâncare, spre a fi ferite de farmece, vrăjitorii și alte rele. De asemenea, se dă la vite din această sare și la Joia-Mare, înainte de Paști.

De Sf. Andrei, femeile fac câte două lumânări și un colac și le duc la biserică. O lumânare o ia înapoi și, cu ea aprinsă, în seara de Sf. Andrei, ocolește curtea și oborul vitelor spre a fi ferite de grindină și boli. Cine nu face așa, se spune în lumea satului că nu va scăpa cu vitele fără a le mânca lupii sau a se îmbolnăvi. Acum se fac și previziuni pentru anul următor.
În popor se crede că iarna va fi grea sau ușoară, după cum e vremea în această noapte. Dacă luna va fi plină și cerul întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă, vor fi zăpezi mari și grele. Dacă în această noapte este senin și cald, va fi o iarnă blândă, iar dacă este ger, va fi o iarnă grea. 

Pentru a contracara credința în puterea magico-mistică a lupului, creștinismul getic l-a învestit pe Sfântul Petru cu atributele de PĂSTOR AL LUPILOR (care sunt considerați și câinii săi), împreună cu Apostolul Andrei, care a propovăduit creștinismul în încântătoarele „teritoriile lupilor” și a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb.

BIBLIOGRAFIE:
– Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Ed. Paideia.
– Cornel Dan Niculae – „Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul românesc”, Ed. ”Electra„, 2011.
– Dimitrie Cantemir – „Descrierea Moldovei”, Editura „Litera”, Chisinãu, 1998.
– Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului român”, Editura Polirom, Iasi, 1998.
– Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri românesti”, Editura Elion.
– Ion Ghinoiu – „Zile si mituri. Calendarul tãranului român 2000”, Ed. Fundatiei PRO, Buc., 1999.
– Ion Talos – „Gândirea magico-religioasã la români”, Dictionar, Ed. Enciclopedicã, Buc., 2001.
– Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Românesti”, Ed. Humanitas, 1998.
– Mircea Eliade – „De la Zalmoxe la Ghinghis-Han”, Humanitas, 1995.
– Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele”, vol. II, Ed.a „Cartea de Buzunar”, 2006.
– Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Românã”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la români”, Editura aGrai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001.
– Tudor Pamfile – „Mitologia românã”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– „Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.

Sursa: Dan Horgan
Adaptare și foto: Carmen Pankau

LA MULŢI ANI tuturor ce poartă numele Andrei ai tuturor derivatele sale!

☀️MÂINE… UN NOU RĂSĂRIT

Suntem încă descumpăniţi, suntem triști, buimăciţi, parcă ne-a părăsit și ultima speranţă, nu ne găsim cuvintele să descriem ce simţim. Este o durere mare, veche, care a pus stăpânire pe noi.

Ne revoltăm și ne întrebăm cum este posibil? Se întâmplă mereu și mereu aceeași. Numai culoarea s-a schimbat, numele și timpul.

“Ei” sunt în agonie, mult nu o vor mai putea face, la nesfârșit, “zilele” lor sunt numărate…

Este nedrept, parcă neașteptat, este revoltător să se repete aceeași. Până când nu ne învățăm lecția, nu putem merge mai departe. Dacă nu ne implicăm împreună, nu avem cum să câștigăm.

"Ei" știu asta prea bine, de aceea ne-au dezbinat, ne-au separat în mai multe „tabere“, ne vor combate mai departe cu mereu alte arme, cu „instrumente“ noi. Naivitatea, indiferența și comoditatea noastră o vom plăti foarte scump!

Negustorii peste vieți, vânzătorii de minciuni… De data asta vor fi și mai violenți. Trădarea, minciuna a învins, și dacă numai temporar.

Vom mai rumega mult timp această învingere a noastră, în căutarea unui răspuns!

Cred că (aproape) toți cei care citesc rândurile mele, sunt pe aceeași lungime de undă cu mine, și înțeleg exact ce vreau să spun, ce simt. Sunt în asentimentul tuturor, când spun că nimic NU este întâmplător, ceea ce se întâmplă, datorăm faptului că NU am învăţat NIMIC din trecut. Nimic, absolut NIMIC!

În momentul în care înțelegem și acceptăm aceasta, suntem pregătiți să schimbăm aceasta stare.

Trebuie combătută CAUZA, nu efectul!

Unui copac bolnav nu îi tratăm frunzele, ci RĂDĂCINA, o dată pentru totdeauna! Prea multi paraziți s-au aciuat în jurul rădăcinii, care ne rod pe dinăuntru. Să facem curățenie generală!

DECEBAL nu a pierdut războiul pentru că nu a fost capabil. Nu! El a pierdut războiul, ca multi alții, pentru greșeala lui catastrofală de a acorda ÎNCREDERE unui STRĂIN DE NEAM, unui grec (grecii nu au fost niciodată prietenii noștri!), care după ce a studiat intens (în timp îndelungat și nestingherit de nimeni), tot ce se poate afla despre un popor, până în cele mai mici amănunte, L-A LOVIT, L-A VÂNDUT romanilor, pentru bani, desigur.

Și această mare greșeală a făcut-o Decebal nu o dată, ci de două ori, cu aceeași persoană!
Această încredere, greșeală capitală, repetată a lui DECEBAL, l-a făcut vulnerabil și a dus la dezastru, la pierderi incomensurabile pentru el, dar și pentru poporul get.

Ni se pare cunoscută povestea? Se întâmplă și azi!

De câte ori i s-a întâmplat asta poporului nostru? De multe, prea de multe ori! Cu “lasă că va fi bine”, nu rezolvăm problema!
Să ne învățam în sfârșit lecția, numai așa vom putea merge mai departe.

Există o singură direcție: trezirea în masă și înainte!

Mâine va răsări soarele și pentru noi! Așteptăm un nou RĂSĂRIT.

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

Autor: Carmen Pankau

ULTIMA FABRICĂ DE SOBE MANUALE PICTATE DIN ROMÂNIA! TERACOTA MEDIAȘ CONTINUĂ O TRADIȚIE DE 111 ANI

E greu de crezut că în timpurile astea, când suntem atât de dependenți de rețele de socializare sau gadgeturi moderne, oamenii ajung să tânjească după lucrurile simple cu care au crescut. Așa se întâmplă că tot mai mulți preferă să își decoreze casele cu obiecte tradiționale care amintesc de vremuri în care lucrurile se făceau cu iscusință și migală, nu ca acum când totul este produs industrial, de mașinării sofisticate.

Un astfel de loc care a supraviețuit testului timpului este fabrica de teracotă de la Mediaș, ultima fabrică de sobe manuale pictate din România. Are o tradiție de 111 ani și a trecut prin numeroase etape, de-a lungul timpului, rezistând schimbărilor politice și economice care au marcat societatea noastră în ultimul secol. A rămas constantă însă dragostea pentru tradiție și pentru frumos.

Aici, în ultima fabrică din Mediaș al cărei coș încă scoate fum, cum glumesc adesea angajații, făcând aluzie la falimentul industriei din zonă, lucrurile se desfășoară ca la 1906, când sasul Gref Iulius începea să investească în producerea de cahle de teracotă.

Cumva, timpul pare să fi încremenit în halele prăfuite, căci, deşi oameni au venit şi au plecat de-a lungul anilor, meșteșugul teracotei se practică și astăzi după aceleași rigori ca în trecut. Chiar și rețeta a rămas neschimbată. Cahlele sunt realizate dintr-un amestec de argilă caulinoasă de la Medgidia, argilă caulinoasă albă Vascău, caulin plk din Ucraina și argile refractare de la Șuncuiuș – Bihor. Se adaugă apoi nisip cuarțos, urmând arderea la temperaturi de 950-1000 grade C.

Mixul acesta de materiale face ca soba să se încălzească rapid, iar temperatura să se păstreze ore bune de la stingerea focului.

Placa din teracotă se obține tradițional prin presarea bulgărului de lut într-o matriță din lemn moale împodobită cu motive decorative reliefate. Aceeași tehnică este folosită și în prezent la Teracota Mediaș, matrița-negativ fiind acum sculptată manual în ipsos de sculptorița Iulia Costescu, absolventă de Unarte București.

După ce a trecut prin mai multe acționariate, inclusiv a Statului Român, fabrica este, din nou, în administrarea unui sas, Uwe Draser, cel care a cumpărat-o și salvat-o de la faliment. Bineînțeles, are o echipă de oameni care îl ajută să aducă pe linia de plutire acest loc încărcat de istorie. Vorbim, în primul rând de Radu George, directorul fabricii, iar de câteva luni, echipa este completată de Alexu Toader de la Hello Menthol, cel care se ocupă de revigorarea brandului.

“Încă nu îmi vine să cred că în România, că în lume, mai există un loc în care oamenii se încăpățânează să lucreze în ritmul infinit mai lent în care se lucra acum mai bine de 100 de ani. Aceleași materiale, aceleași tehnici, același mod tihnit de a face lucrurile. Cred că Teracota Mediaș conservă cel mai bine spiritul ardelenesc al lucrului lent și bine făcut. Sper ca piața și viața contemporană să înțeleagă efectiv ce fac oamenii ăștia din pământ și cât durează”, spune Alexu.

Anul trecut, cahlele făcute în fabrica de la Mediaș au fost expuse la București și la Alba Iulia, iar interesul oamenilor a fost unul neașteptat. Și asta pentru că vizitatorii au avut prilejul să descopere o mică parte din procesul complex și migălos de producere a teracotei. În prezent, fabrica realizează peste 300 de modele de cahle, simple sau ornamentale, pictate manual de o echipă de pictorițe.

Prin colaborarea cu sculptori, absolvenți ai Unarte București, și diverși pictori, fabrica de la Mediaș are capacitatea de a reproduce orice model și de a asigura tiparele necesare producției în serie. Sunt posibile astfel proiecte de restaurări, pornind de la piese vechi sau în stare avansată de degradare.

Nu întâmplător, fabrica lucrează constant cu restauratori, fundații și investitori în patrimoniul cultural. Mai mult, în arhiva fabricii se găsește o colecție amplă de cahle și mulaje de cahle transilvănene, inclusiv reproduceri după sobe rare de la Muzeul Astra din Sibiu.

Mai multe informații despre istoria fabricii Teracota Mediaș găsești pe site-ul www.teracota.ro și pe pagina lor de Facebook. Te țin la curent cu noutățile, în momentul în care se stabilesc datele următoarelor expoziții. Poate reușești să vezi, pe viu, aceste minunății și, cine știe, decizi să investești într-o sobă de lăsat urmașilor.

Sursa: teracota.ro
Foto: Viscri 32, Copșa Mare Guesthouses

PEȘTERA VÂNTULUI, CEA MAI MARE PEȘTERĂ DIN ROMÂNIA

Române, cunoaște-ţi, iubește-ţi și respect-ţi Ţara și Neamul! (Carmen Pankau)

Se poate vizita PEȘTERA VÂNTULUI

Cea mai lungă peşteră din România şi din SUD-ESTUL EUROPEI va putea fi vizitată din acest an de turiști. PEȘTERA VÂNTULUI este cea mai mare peșteră din România, cu o lungime totală de 47 km. Aceasta se află în Munții Pădurea Craiului, în vecinătatea localității Șuncuiuș. Peștera Vântului se află în partea nordică a Munților Pădurea Craiului, în defileul carstic cu același nume. Din punct de vedere hidrografic, peștera aparține bazinului Crișului Repede.

Situându-se la o distanță de 50 km de Oradea și 100 km de Cluj-Napoca, accesul se poate face fie pe drumul asfaltat DJ 764C, 11 km de la DN 1 (E60), fie pe calea ferată (stația CFR Șuncuiuș). Intrarea naturală în Peștera Vântului este situată la cca. doi kilometri Sud-Est de localitatea Șuncuiuș, în versantul stâng al văii Crișului Repede, deasupra izvorului din Poiana Frânturii. Deoarece galeria de acces era foarte strâmtă și greu accesibilă, aceasta a fost blocată și s-a deschis o intrare artificială la câțiva zeci de metri distanță, la nivelul activului.

Peștera a fost descoperită de ing. Bagameri Bela în anul 1957 și explorată peprimii 500 m lungime. În următorii zece ani explorările au făcut ca la sfârșitul anului 1967 lungimea totală a galeriilor cunoscute se depășească 15.000 m. S-au organizat ture de explorare și expediții de anvergură. În anul 1966, sub conducerea descoperitorului, se constituie CERCUL SPEOLOGILOR AMATORI DIN CLUJ, având ca scop principal continuarea cercetărilor de explorare, cartare și protejare a Peșterii Vântului.

Prima hartă color a peșteri la scara 1:500 a fost realizată în anul 1969, pe ea fiind reprezenți primii 15.283 m de galerii. În anul 1972 timp de 8 zile, s-a lucrat în subteran pentru realizarea de către TVR a unui documentar despre Peștera Vântului. În anul 1978 apare albumul foto „Peștera Vântului”, semnat de dr. Dan Coman și Valentin Crăciun. Cercetările și cartările continuă în paralel cu acțiunile de documentare a peșterii, descoperindu-se noi sectoare de galerii în diferite puncte ale peșterii.

La sfârșitul anului 1989, lungimea totală a galeriilor Peșterii Vântului depășea 40.500 de metri. În anul 1991 descoperitorul peșterii, ing. Bagameri Bela se retrage după 50 de ani din activitatea speologică. Explorările continuă, iar la sfârșitul anului 2000 lungimea peșterii depășește 47.000 m. În cei 50 de km de galeri pot fi găsite aproape toate formele endocarstice cunoscute. Accesul în peșteră se face la cel mai jos nivel, acolo unde întregul debit de apă iese la suprafață. Urmând pârâul amonte, pe o galerie largă și înaltă apar formațiuni carstice gigantice, scurgeri parietale și stalactite (precum „Torpila”). Înălțimea galeriei scade și curând devine inaccesibilă, dar numeroase galeri fosile pot fi urcate în etajele superioare ale sistemului carstic. Sunt trei etaje dinstincte formate din galeri, săli, puțuri și hornuri de dimensiuni și forme foarte diferite, cu toate tipurile de speleoteme: stalactite, stalagmite, coloane, scurgeri parietale, cristale, gips…

Dintre toate se diferențiază „Labiritul Racoviță”, ca cel mai încurcat sector de peșteră din țară sau „Galeria Hipodrom”, asemănătoare cu o galerie de metrou. Galeriile sistemului carstic s-au dezvoltat pe patru nivele, dintre acestea cel inferior fiind active (pe aceasta pârâul subteran o modelează continuu prin acțiunea ei corozivă și erozivă), iar celelalte trei nivele superioare sunt fosile. Galeriile principale sunt: „Galeria Activă”, „Etajul I”, „Etajul II”, „Galeria Albă”, „Galeria Roșie” și „Galeria cu Lacuri”. Galeriile laterale sunt: „Galeria 7 Noiembrie”, „Galeria 1 Mai”, „Galeria Moravek”, „Galeria Mikulas”, etc.

Un lucru specific pentru Peștera Vântului o constituie “meandrele”, care în unele locuri ajung și la 25-30 m înălțime oferind o imagine impozantă. Majoritatea sălilor s-au format prin dizolvare la întâlnirea a două falii, sau ca urmare a prăbușirilor din zona faliilor. Așa sunt formate „SALA TITANILOR”, „Sala Mare”, „Amfiteatrul”, „Sala Neagră” și „Sala Ascunsă”. Și puțurile aflate în peșteră sunt de origine mixtă, unele formate pe brecie de falie, iar altele sau format pe diaclaze. Rolul lor este important deoarece fac legătura dintre cele patru nivele de dezvoltare a peșterii. Cele mai importante puțuri sunt numite astfel: „Casa Scărilor”, „Puțul Greu”, „Puțul Bükki”, „Puțul Bagaméri” și „Puțul din sistemul Torpilei”. În comparație cu mărimea peșterii, formațiunile carstice sunt puține, totuși pe alocuri întâlnim stalactite, stalagmite, coloane, draperii, coralite, scurgeri parietale, gururi, cristale de Ca CO3 multiforme (helictite), cristale de aragonit și gips cu forme florale (anthodite), monocristale.

În anul 2003, în cadrul unui proiect Phare, C.S.A. Cluj Napoca a deschis oficial un traseu turistic în peșteră. Vizitarea se poate face numai cu însoțire din partea clubului custode. În anul 2004 Clubul Speologilor Amatori din Cluj Napoca primește oficial custodia Peșterii Vântului. În absența unor descoperiri importante, accentul s-a pus pe recartarea peșterii. S-a primit aprobarea la cererea de finanțare depusă la Agenția Fondului pentru Mediu și, în cadrul proiectului depus, s-a delimitat zona exterioară de protecție al Ariei Naturale Protejate Peștera Vântului. Peștera Vântului din Munții Pădurea Craiului, considerată de speologi ca fiind CEA MAI MARE PEȘTERĂ DIN ROMÂNIA, a fost amenajată astfel încât să poata fi vizitată de turiști și de speoturiști. Anunțul a fost făcut de speologul Viorel Lascu, membru în Comitetul director al Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor.

Potrivit speologului, Peștera Vântului are o lungime declarată de 49 de kilometri însă, deocamdată va fi disponibil pentru vizitare doar un prim traseu turistic de 800 metri și unul speoturistic de doi kilometri.

„Peștera Vântului, cu o lungime de 49 de kilometri, este cea mai mare peșteră a României, una dintre cele mai mari din Europa și desigur, cea mai mare din munții Pădurea Craiului. Are trei sectoare importante: unul foarte important pentru cercetarea științifică, rezervație științifică, inaccesibilă publicului, un alt sector pentru speoturism, pentru cei care au cunoștinte despre explorarea peșterilor și un alt parcurs ce poate fi destinat publicului larg, fără echipamente speciale. Toate sectoarele prezintă formațiuni și cristale inedite pentru carstul românesc, remarcându-se spiralele de gips”, a precizat Viorel Lascu.

Amenajarea primei porțiuni din Peștera Vântului a fost posibilă datorită unei finanțări atrase de CAPDD Bihor, administratorul sitului Natura 2000 „Defileul Crișul repede — Pădurea Craiului”. „Vor fi realizate semnalizările traseelor de cicloturism din interiorul destinației, va fi pus la punct un nou traseu, „Turul Pădurii Craiului”, se vor identifica și amenaja noi trasee, poteci tematice și un parcurs de aventură, locuri de parcare, un muzeu al explorării în peșteri, centru de vizitare în Vadu Crisului, parteneriate cu autorități locale. Va fi marcat și parcursul magistralei europene de drumeție, E3. De asemenea, urmează să fie reabilitat, în totalitate, sistemul de iluminat al Peșterii Unguru Mare, din Șuncuiuș”, a precizat Paul Iacobaș, președintele CAPDD Bihor. El a mai precizat că prin proiect sunt prevăzute mai multe acțiuni pentru îmbunătățirea turismului în Pădurea Craiului. Proiectul „Pădurea Craiului — un loc mai plăcut de vizitat, un loc mai bun în care să trăiești” se derulează în perioada 1 iulie 2015 și 30 iunie 2018, având un buget total de 114.576 dolari, din care suma de 100.000 de dolari reprezintă finanțarea nerambursabilă. Banii sunt alocati prin intermediul programului „Green Entrepreneurship — Dezvoltarea Destinațiilor de Ecoturism din România”, un program comun al Romanian-American Foundation și al Fundației pentru Parteneriat. Suma finanțărilor atrase de CAPDD Bihor, în cei 13 ani de existență, trece de un milion de euro, bani care au fost investiți în protejarea naturii și promovarea turismului.

(Autorul vrea sa ne convingă, că România finanţează proiecte românești. Din păcate nu pot verifica dacă este chiar așa, însă m-a surpris faptul că, și NU înțeleg CE legătură are cu “Romanian-American Foundation și al Fundației pentru Parteneriat” pe terenul României? De când fac ei ceva pentru alții, este clar că, în spatele acestor "proiecte comune" sau nu, stau sigur interese "ascunse", altfel NU ar fi fost finanțate! Interesant... Mă rog, fiecare să judece singur! Carmen Pankau)

Descoperită în anul 1957, Peștera Vântului reprezintă astăzi, cel mai lung labirint subteran din România şi din sud-estul Europei. Zona Șuncuiuș, unde se află acest system carstic, este situată la periferia nordică a Munților Pădurea Craiului, în defileul carstic omonim; din punct de vedere hidrografic aparținând de Bazinul Crișului Repede. Acum, intrarea în acestă peșteră, situată la aproximativ doi kilometri SE de localitatea Șuncuiuș, așteaptă turiștii și doritorii de speologie sportivă.

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau

 

☀️SOBORUL ZEIȚELOR DE LA CÂRNA (JUD. DOLJ)

În frumosul și bine amenajatul Muzeu al Olteniei din Craiova, de pe strada Madona Dudu aveam să redescopăr lucruri foarte interesante despre istoria noastră milenară. Astfel, aici, în subsolul și parterul reamenajat al muzeului, avem să întâlnesc un adevărat sobor de ZEIȚE numite „de la Cârna” (cu sens de „fără nas” (cu nasul tăiat – pedeapsă pentru cei care conspirau pentru a pune mâna pe tron, adică „au cârcnit” (sau cu nasul și cu urechile tăiate), cu nasul mic și scurt, cu vârful ridicat (îndoit) în sus; strâmb; „cârnă” este și un vas de transport de la un mal la celălalt, dar și o insectă cu multe picioare în formă de obadă; de la acest cuvând derivatele „cârnog” (bont, tocit, de unde „chirnogi”?), „cârneci”, „cârnie”, „cârmă” (nas) – orientare după „miros”; de la expresia „are nas”, cu sens „știe unde să meargă și ce să facă”; „chirnog”, adică neîntreg sau zgârcit).

Cârna este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Dolj din Oltenia, unde s-a descoperit o necropolă de incinerație din epoca bronzului. Situl arheologic din zona Cârna (între anii 1968-1996 fost Dunăreni; alte denumiri utilizate Bistreţ-Dunăreni, Bistreţ-Cârna) a scos la iveală adevărate comori ale artei plastice din acele vremuri, în mod special o serie de statuete feminine simbolizând zeițe ale creației, numite „Zeițele de la Cârna”. La locația din punctul „Grindu Tomii”, aflat pe malul de sud al bălţii Nasta, unde au avut loc săpături sistematice, conduse de un colectiv de cercetare coordonat de către Vladimir Dumitrescu, de la Muzeul Naţional de Antichităţi, în perioadele anilor 1942 și 1955-1956, s-a descoperit o necropolă constituită din 114 morminte de incineraţie. Ca și încadrarea cronologică a descoperirii, putem vorbi de Epoca bronzului, perioada mijlocie, cultura Gârla Mare. Piesele cu un caracter deosebit descoperite sunt cele din ceramică încrustată, figurine antropomorfe, piese de port din bronz (Lockenringe, saltaleone). Locaţia actuală a materialului descoperit:

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, Muzeul Naţional al României din Bucureşti și Muzeul Olteniei din Craiova. Aceasta este cea mai reprezentativă necropolă a culturii Gârla Mare, constituind baza cunoaşterii acesteia. Cea de a doua locație arheologică se află la punctul „Ostrovogania – Malu Mare”, în mijlocul lacului Bistreţ, la cca. 2 km S de localitate. Săpăturile sistematice efectuate aici au fost coordonate de un colectiv de cercetare format din Ion Motzoi-Chicideanu, de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” și de Monica Şandor-Chicideanu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti.

Durata cercetării: anii 1985-1993. Tipul descoperirilor: necropolă constituită din 68 morminte de incineraţie. Încadrarea cronologică a descoperirii: Epoca bronzului, perioada mijlocie, cultura Gârla Mare, perioada târzie, grupul Bistreţ-Işalniţa. Piesele cu caracter deosebit descoperite: ceramică încrustată, vase zoomorfe, figurine antropomorfe, piese de port din bronz (Lockenringe, Saltaleone). Locaţia actuală a materialului: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. Necropola „de la Ostrovogania” completează cunoaşterea epocii bronzului în Valea Dunării, punând în evidenţă o etapă a culturii Gârla Mare, mai veche decât cea ilustrată prin necropola de pe Grindu Tomii, ca şi o etapă mai târzie, corespunzătoare recent identificatului grup Bistreţ-Işalniţa. La locaţia numită „La rampa botogului”, situată pe grindul Prundu Măgarilor, pe malul de S al lacului Bistreţ, la cca. 600 m S de necropola din punctul Ostrovogania au avut loc cercetări arheologice sistematice. Durata cercetării a fost între anii 1993-1996.

Tipul descoperirilor: o aşezare deschisă, cu resturi de locuinţe şi amenajări domestice – cuptor. Încadrarea cronologică a descoperirii: Epoca bronzului, perioada mijlocie, cultura Gârla Mare. S-au dsecoperit piese cu caracter deosebit: ceramică încrustată, piese din metal – pandantive, cuţite, instrumente din silex, oase de animale. Locaţia actuală a materialului descoperit: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, din Bucureşti. Aşezarea este una dintre puţinele monumente de acest fel cunoscute pentru cultura Gârla Mare, şi totodată, cea mai bogată – până în acest moment – în piese de metal. După poziţia topografică este posibil să reprezinte aşezarea corespunzătoare cimitirului de pe Ostrovogania. Cel de al patrulea punct studiat este cel numit „La nea Vasile Feraru”, situat pe grindul Prundu Măgarilor, la cca. 700 m V de așezarea Gârla Mare, din punctul „La rampa botogului”. Tipul cercetării efectuate: săpătură de salvare. Durata cercetării a avut loc în perioada1995-1996. Tipul descoperirilor a fost unul cu totul special, respectiv un complex cu caracter de cult, constituit din 6 gropi dispuse în jurul unei vetre. Încadrarea cronologică a descoperirii a fost prima epocă a fierului, complexul cultural Vârtop.

Piesele cu un caracter deosebit au fost: vase – amfore, străchini, ceşti, vase miniaturale -, decorate cu caneluri, resturi de la o construcţie de suprafaţă incendiată, oase umane trecute prin foc. Locaţia actuală a materialului: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. Prin structura sa aparte, complexul reprezintă, deocamdată, prima descoperire de acest fel pentru începutul epocii fierului la Dunărea Inferioară. Totodată, prin caracteristicile ceramicii sunt puse în evidenţă legături genetice cu grupul cultural Belegi, din zona belgrădeană a Dunării. A cincea locație studiată a fost la punctul numit „La butoi”, situat pe malul de S al bălţii Nasta. Tipul cercetării efectuate: săpătură de salvare. Durata cercetării: anii 1996-1997. Tipul descoperiririi: o aşezare deschisă, cu resturi de locuire şi gropi. Încadrarea cronologică a descoperirii: prima epocă a fierului, HaA-C. Piesele cu caracter deosebit descoperite au fost create din ceramică și anumite piese de bronz. Locaţia actuală a materialului: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. Aşezarea este de mari dimensiuni şi de lungă durată.

Prima etapă aparţine complexului cultural cu ceramică canelată Vârtop, cea de a doua etapă plasându-se cu puţin înaintea constituirii culturii Basarabi, cele mai târzii complexe situându-se în perioada hallstattiană târzie. În felul acesta obiectivul din punctul La butoi capată o importanţă aparte prin prilejul pe care-l oferă pentru studiul succesiunii fenomenelor arheologice ale primei epoci a fierului la Dunărea de Jos. Următoarea locație cercetată se află la punctul „Groapa lui Mihalache”, situat pe malul de S al bălţii Nasta, în imediata apropiere a fostului „Grind al Tomii”, nivelat cu buldozerul în cadrul lucrărilor de hidroamelioraţii din anii 1968-1971. Tipul cercetării efectuate: săpătură de salvare. Durata cercetării: anii 1996-1997. Colectivul de cercetare corosonat de către Ion Motzoi-Chicideanu, de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” și Monica Sandor-Chicideanu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Tipul descoperirilor: o aşezare deschisă, cu resturi de locuire şi gropi.

Încadrarea cronologică a descoperirii: epoca bronzului, perioadele mijlocie şi târzie, cultura Gârla Mare şi grupul Bistreţ-Işalniţa. Piese cu caracter important sunt cele de ceramică și piesele din bronz. Locaţia actuală a materialului: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. Aşezarea este situată în imediata apropiere a locului unde a fost cercetat cimitirul din punctul „Grindu Tomii”, căruia îi corespunde. Prin caracteristicile ceramicii şi a unor piese din bronz aşezarea, în afara unei etape contemporane cimitirului, mai are o fază mai veche.
Foarte importante sunt piesele din bronz descoperite, acestea fiind, de obicei, destul de rare în mediile Gârla Mare. Observaţiile stratigrafice au pus în evidenţă şi o etapă, mai târzie, corespunzătoare grupului Bistreţ-Işalniţa. Printre valoroasele descoperiri efectuate aici, sunt aceste statuete de cult, reprezentând zeițe ale creației (Marea Mamă), purtătoare ale unor rochii de tip „clopot” (se pun „capac” peste lume (zeul Mako – Kapac), așa cum preotul, la spovedanie, acoperă cu veșmântul capul mireanului). Prin lipsa capului se poate indica aflarea acestuia „în nori” (în cer), sau existența unui cap mobil, astăzi dispărut. Deasemenea se poate spune că „nu este nevoie de cap” pentru acest moment al creației, care poate fi coordonat din inimă (sau, „pe pilot automat”, având în vedere ciclicitate aproape obligatorie a acestor fenomene distrugătoare și creatoare). Imagistica vaselor și a statuetelor descoperite a fost creată prin decorarea în tehnica inciziei sau a împunsăturilor succesive, folosind apoi procedeul incrustaţiei cu substanţă albă (ca un scris ce trebuie subliniat și evidențiat, ca un TATUAJ pe piele ce nu mai poate fi îndepărtat). S-au folosit motive binecunoscute pentru cultura Gârla Mare, cum sunt zig-zagul, ghirlanda, motivele spiralo-meandrice cu diferitele lor variante (șarpele?), cercurile concentrice, ca şi canelurile late, scurte, dispuse pe umărul vaselor, prin repertoriul formelor, ca şi prin ornamentaţie.

Prin analogiile care apar în culturile ce vor urma la peste 2000 de ani de cultura Gârla Mare, se dovedește o perenitate a unor SIMBOLURI ȘI MESAJE DE TAINĂ pe care strămoșii au încercat să ni le lase drept moștenire, spre decriptarea tainelor vieții și ale morții. Pe culoarele tăcute ale Muzeului Olteniei din Craiova vă puteți întâlni cu marele spirit al acelor timpuri și veți putea afla cele neștiute. 

Sursa: George V. Grigore
Adaptare si foto: Carmen Pankau