LEGENDA LUI ROMULUS ŞI REMUS DEFORMATĂ DE ITALIENI

Legenda lui ROMULUS și REMUS, LEGENDA legendelor

La apogeul Imperiului Roman antic, poporul italic a preluat și a prelucrat o povestire de o mare însemnătate spirituală în istoria zonei respective cu privire la formarea unui stat puternic, stat cu oameni superiori genetic și invincibili în lupte.

De ce?

Motivul este justificarea morală și etică, dreptul lor de a subjuga și de a conduce întreaga lume cunoscută pe atunci! Acest obicei nociv de a prelucra istorisirile după nevoi politice se practică de atunci foarte des, motiv pentru care am pierdut multe informații prețioase privind originea identității civilizației noastre Pelasgo-Getice, neștiind astfel de unde venim și încotro ne îndreptăm!

Interesante sunt numele personajelor Romulus și Remus, care încep cu expresiile „RO” şi „RE”, adică cu litera semnificativă „R”. Cum se poate observa, cele două notații se referă la două forme imaginare ale simbolului „R”, cel ortograd și cel retrograd, respectiv central și exterior. Formele literelor de precizare „o” respectiv „e”, care urmează literei R, ne arată clar cele susținute de mine. În versiunea rămasă a legendei Ro-mulus întemeiază poporul roman antic, care într-adevăr a purtat o serie de victorii răsunătoare, dar din păcate Istoria a dovedit că simboul „R” a fost însușit pe nedrept de romanii de atunci, pentru care au fost nimiciți până la urmă de soartă.
Re-mus a fost marginalizat de la început, fiind exclus din formarea națiunii romane antice, deoarece nu prezenta garanții în șansele realizării scopului secret dorit de conducerea Romei antice. Însă originalul Legendei descrie totul altfel, altfel decât cum cunoaștem noi cele întâmplate. Se vorbește de o ”mare națiune” fericită pe culmile dezvoltării tehnico-științifice, care într-o zi s-a trezit cu patria distrusă de mânia Zeilor săi spirituali, respectiv de Natură.

ROMULUS a fost cel patriot, care a rămas cu o mică parte din populație pe meleagurile autohtone, unde luptând cu soarta neprielnică și cu necazurile multiple, reușește să refacă națiunea destrămată în urma plecării lui Remus cu majoritatea nemulțumiților.

Conform celor descrise națiunea ”RO” sub conducerea lui Romulus, păstrând și cultivând mai departe valorile avute pe tărâmul natal, s-a ridicat cu timpul pe culmile gloriei, redevenind puterea conducătoare în istoria pământeană. Remus, ajuns pe meleaguri necunoscute, a întemeiat poporul ”RE„ care la început, în urma cunoștințelor posedate, a avut un mare succes în viață. Însă nerespectând principiile pacifiste ale respectului și încrederii în general cerute de simbolul ”R”, pe care îl reprezentau și ei, urmașii lui Remus au fost părăsiți de șansă și taxați corespunzător de soartă. Au devenit doar o amintire, o amintire a trecutului nostru istoric!

Cele descrise au fost prelucrate ulterior de romanii antici INVERSÂND denumirile personajelor precum și rolul acestora în istorisirile prezentate, astfel ca să corespundă viselor de cotropire urmărite de Roma din acea vreme.

Cele relatate în legendă pare o povestire banală la prima vedere, dar dacă ne gândim bine, putem trage o concluzie foarte utilă. Indiciul ținutului material-spiritual de căutat trebuie să fie RO deoarece eliminativul corespondent RE este cel care trebuie aplicat! Adică, ATLANTIDA trebuie căutată în interiorul semnului „R” și nu în afara lui! Însă unde este acest semn ”R” mirific ca și simbolul ”A” mistic amintit mai înainte? De fapt sunt litere foarte asemănătoare ca formă cu diferențe minore între ele! Semnul ”R” nu este ”e”-manarea teoretico-fictivă pentru simbolul ”A” ci chiar ”o”-riginalul real-semnificativ al acestuia! – este ideea care trebuie ridicată în fața ”ochilor noștri”!

Apar o serie de întrebări interesante legate de această istorisire antică:
De unde s-au inspirat italienii în făurirea legendei cunoscute în forma actuală?
De ce nu ne-a rămas nici măcar o versiune trunchiată din această poveste, cu toate că, romanii când au preluat și au prelucrat conform cerințelor lor politice, era mult după Platon?
De ce RELATĂRILE LUI PLATON despre ATLANTIDA au rămas, pe când toate manuscrisurile unei legende atât de importante, care precis mai circulau la începuturile erei noastre, AU DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ? De ce?

Sunteți tentați să credeți că Legenda lui Romulus și Remus a fost doar o născocire, o poveste născută în mintea romanilor de atunci? Ce impact valoric ar fi avut atunci în fața popoarelor din zonă dacă nu avea un suport spiritual solid “în timp?” Sursa italienilor antici, deoarece italieni au fost și tot italieni au rămas, ar trebui căutată la egiptenii și elenii din acea vreme. Însă nu a rămas nici o urmă concretă deoarece aceste teritorii au fost jefuite sistematic! Ei au fost păstrătorii și exportatorii legendelor, deoarece aveau o civilizație bazată pe misticism și fundamentat pe cultivarea valorilor din trecut, dar și dezvoltată mult înaintea romanilor așa ziși.

Italienii au fost mai pragmatici, ei au preluat doar anumite personaje mitologice, cât și simbolice pe care le-au refolosit pentru expunerea faimei, gloriei, strălucirii atinse; dar și pentru a avea o sursă concretă de a semăna groază, frică și supunere în rândul celor asupriți. Însă frica și groaza are un rol mult mai important! Ce nu știm este că, TIMPUL, în construcția sa energetică, asigură tipărirea și păstrarea esenței ideilor în subconștientul fiecărui individ, ascunzând de ochii și urechile celor care vor dispariția acestora!

Ce ne-a rămas? Aparent nimic concret, fiindcă unii AU AVUT MARE GRIJĂ să dispară totul FĂRĂ O URMĂ VIZIBILĂ! În realitate însă avem totul la îndemână și trebuie să facem doar un mic efort, efort în sensul de a dori de a afla ADEVĂRUL, deoarece timpul a sosit!

Oare ne-au rămas ceva pentru studiu? Civilizațiile ulterioare, născute și dezvoltate pe baza unor informații științifice, culturale și tehnice salvate de la dispariție de emigranții atlantici, au fost DISTRUSE extrem de misterios, BIBLIOTECA DE LA ALEXANDRIA incendiată, realizările deosebite au fost devastate și rase de pe fața Pământului!

Noi căutăm explicații naturale pentru aceste distrugeri sistematice, dar adevăratele cauze au fost și sunt legate de un plan bine pus la punct ca totul să pară un ne-adevăr, un secret de nepătruns!

Tot ce s-a putut a fost FURAT SISTEMATIC și pus SUB LACĂT, sau și mai grav DISTRUS PÂNĂ LA TEMELIE!

Din fericire însă s-au păstrat multe lucruri importante ascunse pentru posteritate și NEGĂSITE, care vor ieși la iveală ÎN CURÂND!

☀️NIASCHARIAN! Să renaştem!

Sursa: Sipos Gheorghe
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

LACUL DE SMARALD, UN COLȚ DE PARADIS DIN TULCEA

Lacul Iacobdeal sau „lacul de smarald” cum i se mai spune, este o atracƫie necunoscută pentru mulƫi români. Lacul Iacobdeal se află in apropierea comunei Turcoaia, la poalele Munƫilor Măcin, este format într-o carieră de granit, este unic în ƫară şi a apărut într-o veche carieră de piatră, dupa ce izvoarele subterane au ieşit la suprafaƫă.

Lacul este de o frumuseƫe rară, iar cei care au facut baie aici spun ca e o experienta extraordinară.
Oamenii locului îl denumesc „La fântână” și spun că nu ar avea mai mult de 20 de metri adâncime. Situat în Munții Măcinului, lacul nu este ușor de găsit pentru că nu există indicatoare. Locuitorii sunt cei care te îndrumă spre acest colț de rai unde scăldatul pe timp de vară este sportul principal.
Culoarea de smarald a lacului și limpezimea apei, forma de căldare, creează o imagine inedită, semănând cu un lac glaciar, lucru ce face ca acest loc să fie unic. El este înconjurat de pereți smălțuiți de granit, maluri abrupte și se spune că în adâncimile sale ar trăi pești mari. Lacul „nu are legătura cu nici o altă unitate acvatică. În el nu se varsă nici o apă curgătoare și nu are nici un canal de scurgere spre Dunăre. Alimentarea lacului cu apă este doar subterană și se face din precipitații.
Din loc în loc se văd urme ale clădirilor folosite în trecut, în timpul când aici funcționa cu succes cariera de granit.

Cu ani în urmă, scafandrul profesionist Marcel Taranu a cumpărat acest loc, însă lacul poate fi vizitat totuşi de oricine trece prin zonă. Ba mai mult, proprietarul nu percepe nicio taxă celor ce se aventurează să facă baie în apa de smarald, sau celor care vor să simtă senzațiile tari și folosesc trambulina pentru a sări zece metri în gol înainte de a ajunge la apă.

Accesul la lac se face și printr-o grotă, dând locului o tentă de aventură, de magie a naturii.
Mai mult, începând din acest an, lacul Iacobdeal va fi inclus într-un traseu turistic. Prima arie naturală protejata din România, Dealul Consul din județul Tulcea, va fi inclus într-unul din traseele turistice oferite vizitatorilor Parcului National Munții Măcinului (PNMM), potrivit Agerpres. Primul traseu, potrivit sursei, pleacă de la Dealul Consul, prima arie protejată din ƫară, înfiinƫata in anul 1927, si se va opri la Lacul Iacobdeal.

Sursă: stirilekanald. ro
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

🇷🇴ORIGINEA RUMÂNEASCĂ/ROMÂNEASCĂ A DENUMIRII ORAȘULUI ROMA

Toată lumea cunoaște că orașul Roma își trage denumirea de la numele fraților gemeni Romul și Rem (în latină scriși ca Romulus și Remus – n.n.), însă foarte puțini oameni știu de ce acestora li s-au pus aceste nume.

Studiind mai multe izvoare scrise în vechime, am găsit niște explicații, care par a fi reale, din care motiv am hotărât să le aducem la cunoștința tuturor celor interesați de istorie, inclusiv, de istoria românilor.

Așadar, după cum am scris anterior în alte expuneri, cu mult timp înainte de fondarea Romei (a 753 î.e.n.) întreg teritoriul Europei, Asiei de Sud-Vest, și Africii de Nord, era populat de un singur neam, care corespunzător vorbea o singură limbă, dar care era divizat în mai multe formațiuni statale aflate la diferite trepte de dezvoltare economică, socială, militară și culturală.
Cei din centrul și nordul Peninsulei Apenine, fiind veniți din regiunea munților Carpați și nordul Peninsulei Balcanice, aveau practic aceiași zei cu cei rămași acasă (romanii, ca şi grecii, au copiat Mitologia noastră Pelasgo-Getică, schimbând numai numele personajelor – n.r. Carmen Pankau), printre care zeița Iuno (Juno, Iunona, Junona), ocrotitoarea noi-născuților și mamelor cu copii mici, care pe lângă alte supranume îl purta și pe cel de RUMÂNA. Supranumele Rumâna provenea de la culoarea rumănă/rumenă a fructelor coapte de smochin care aveau forma unui sân de femeie – smochinul fiind copacul simbol al zeiței.

Prezența cuvântului RUMÂN/ RUMEN în acele timpuri îndepărtate ne servește ca dovadă, ca una din multiplele dovezi incontestabile, că ACEL MARE ȘI NUMEROS NEAM ERA DE OBÂRȘIE RUMÂNĂ/ ROMÂNĂ.

Cuvântul rumân/rumen nu există nici în limba latină, nici în cea italiană. DEX-ul limbii române, ca și în multe alte cazuri ne induce în eroare când ne spune că acesta provine din franceză sau slavă, “uitând” că aceste limbi s-au format cu multe, multe sute de ani mai târziu și mai ales că verbul a rumeni, de la care a derivat rumân/rumen se întâlnește numai în limba rumână/ română.

Astfel, conform legendei, păstrată și redată în câteva izvoare scrise în vechime, frații gemeni abia născuți, din cauza păcatelor mamei lor – Silvia Rea, fiica regelui Numitor, au fost puși într-o corzină și aruncați în râul Albul, mai târziu redenumit în Tibrul, care tocmai se revărsa în urma unor ploi puternice (cuvintele rea, numitor, albul în forma dată și, corespunzător, în sensul – femeie rea; rege care avea dreptul să pună nume oamenilor săi; râu cu apă albă, curată, se întâlnesc numai în limba rumână/română – n.n.).

Plutind în voia vântului și a valurilor, corzina s-a agățat de o creangă de smochin și după retragerea apelor, pruncii au fost găsiți și salvați de un cioban care își păștea turma în apropiere. Ținând cont de faptul că copacul era simbolul zeiței Rumâna, ocrotitoarea nou-născuților, frații au fost numiți Romul și Rem, scriși mai târziu în limba latină ca Romulus și Remus (limbă latină fiind inventată a fost utilizată numai ca limbă oficială a statului, cetățenii simpli au continuat să vorbească limba strămoșească, limba stră-rumână/stră-română – n.n.).

Purtând aceste nume, frații se mai aflau și sub ocrotirea celui mai mare zeu al stră-rumânilor/ stră-românilor, a lui Jupiter, care în rând cu alte supranume, ca Victoriosul, Luminosul, Tunetul, Fulgerul ș.a., îl mai purta și pe cel de Rumân, ca soț al zeiței Iunona Rumâna (Iuno Rumâna).

Mai târziu, denumirea orașului Roma provenită, după cum am arătat mai sus, de la numele celor doi frați, s-a răsfrânt asupra denumirii statului și cetățenilor acestuia.
Odată cu trecerea timpului, statul roman devenea tot mai puternic, iar cei ce se numeau romani deveneau tot mai numeroși.

Cu toate acestea, cea mai mare parte a celor învinși de romani nu au acceptat niciodată numele de roman, rămânând să-l poarte pe cel moștenit de la strămoșii lor, inclusiv rumânii din Balcani, regiunea Carpaților și Orientul Apropiat.

Sursa: Andrei Groza
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

CEL MAI VECHI TEZAUR DIN AUR MASIV DIN ROMÂNIA DE LA MOIGRAD, SALAJ

În anul 1912, un țăran, în timp ce își ara ogorul, cu brăzdarul plugului a dat de mai multe bucăți de metal lucitor care ieșise din pământ. Țăranul le-a luat cu el cu gândul de a le vinde la târgul din Zalău. Negăsind niciun cumpărător, a plecat la Cluj–Napoca, la muzeul de atunci, în speranța că va găsi interes pentru bucățile de metal găsite și a le putea vinde. Un muzeograf a privit piesele aduse, însă nu i-a stârnit interesul, nu putea să-și închipuie ce anume reprezentau acele piese și l-a refuzat. A doua zi, muzeograful s-a răzgândit și a acceptat totuși să cumpere de la țăran piesele, însă numi cele patru piese intacte în formă de Idoli antropomorfi.

Suma pe care a primit-o țăranul de la muzeograf pentru vânzarea acestor piese de metal găsite era derizorie. Celelalte piese găsite, care erau deteriorate și nu le-a putut vinde, le-a aruncat, fără să bănuiască măcar că această comoară găsită era din aur, cel mai vechi tezaur din aur masiv din România.

Acest Tezaur, numit Tezaurul de la Moigrad, era format din patru piese din aur ştanƫate, Idolul cel mai mare are o greutate de 800 de grame și este considerat a fi o reprezentare a Marii Zeiƫe Mamă, divinitate a Pământului, a cărui Cult se practica în Neolitic. Acest artefact este realizat dintr-o placă de aur în forma unui cap, în mijloc se află o perforație în forma unei guri căscate, iar în partea de sus se află două proeminențe conice, ştanƫate din spate, în forma a doi ochi. Placa de aur, potrivit analizei metalografice, este realizată din mai multe foiƫe din aur nativ suprapuse. Foiƫele sunt fixate prin „batere“ cu un obiect dur (ciocan), încât par a fi sudate.

Cei trei idoli antropomorfi stilizați, un bărbat și două femei, au extremitățile prevăzute cu inelele de buclă, specifice perioadei eneolitice.
Idolul cel mai mare, întruchiparea Zeiƫei Mame este considerat ca fiind cel mai greu obiect din eneolitic descoperit până acum, cântărește aproximativ 800 de grame.
Cele patru Figurine antropomorfe din aur, par a fi obiecte podoabă și de Cult, sunt ştanƫate și sunt prevăzute cu orificii pentru a fi atârnate la gât, pandantive sau fixate, prinse în păr sau pe pânză, pe haine.

În urma analizelor făcute, acest Tezaur din aur masiv de la Moigrad a fost datat din prima jumătate a mileniului IV î.e.n., cu o vechime de circa 6.000 de ani, fiind printre cele mai vechi din lume.

Din păcate celelalte obiecte din aur deteriorate, aparținând acestui Tezaur, au fost aruncate de țăran și nu se mai pot recupera. O mare pierdere! Probabil artefactele zac undeva acoperite de pământ și așteaptă ca să fie din nou descoperite, evaluate și așezate împreună cu celelalte.

Autor: Carmen Pankau

☀️CULTURA NOASTRĂ PELASGO-GETICĂ FURATĂ DE GRECI

Istoria lumii a fost scrisă, schimbată de cei ce ƫin hăƫurile în mâini, este schimbată după cerințe, interese și „necesități“, nu este cea reală şi trebuie rescrisă. Noi, prima Civilizaƫie a lumii, am fost întotdeauna primii în toate. Lumea ne-a copiat, ne-a invidiat, ne-a denigrat, ceea ce este un semn de admiraţie.
Istoria noastră a pelasgo-geƫilor ne-a fost furată, denaturată şi trebuie şi ea rescrisă, aşa cum a fost ea. Sunt destule dovezi pentru a o face. Multe minciuni şi furturi istorice au avut loc. Una dintre cele mai mari minciuni ale omenirii este „latinizarea“ noastră, temă pe care am dezbătut-o deja.

O altă minciună a lumii este „Cultura grecilor“.

Grecii, și nu numai ei, ne-au furat, printre altele Mitologia noastră străveche, Istoria noastră pelasgo-getică. Grecii nici NU au existat pe vremea când NOI, poporul Pelasgo-Get, am avut deja o Religie, prima scriere din lume, mitologia, matematica, filozofia, arhitectura, astronomia, simbolurile, instrumentele muzicale şi desigur muzica, şi multe, multe altele.
Aşa și-au pus ei „moƫul“ lumii, iar omenirea încă mai crede că grecilor le aparține, că ei sunt „filozofii“ și „deştepƫii“ lumii!

Nu este aşa!

Grecii, elenii recunoșteau singuri că Pelasgii, Neamul nostru, a fost primul popor din lume, apărut dinaintea Potopului.
Nicolae Densușianu scria în a sa ''Dacia preistorică'' că elenii:
''aveau o tradițiune, că înainte de denșii a domnit peste pămentul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlaștinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noue rîurilor, a tăiat munții, a împreunat mările, a arat șesurile, a întemeiat orașe, sate și cetăți, a avut o religiune înălțătore, a ridicat altare și temple deilor, și că aceștia au fost Pelasgii.''

Tot ce au și s-a dezgropat pe pământul pe care îl locuiesc grecii este de sorginte getică. Totul! Nimic NU este grecesc!
Există dovezi arheologice, mărturii ale Antichității, care trebuiesc în sfârșit recunoscute și mediatizate, minciuna trebuie în sfârșit demascată, iar Adevărul trebuie restabilit.
Geto-românii sunt primul popor ce-a locuit în aşa zisa "Grecie", denumire târzie, care indică originea lor de pe Mureș, în nordul Dunării, unde există încă localitatea Ygrichi.

Elenii au semănat confuzii premeditate, programate, pentru a ascunde originea geților. Motivul? Grecii aveau tot interesul să nu mai amintească de Geţi pentru simplul motiv că de la ei, geții, și-au însușit, sau mai bine zis au furat, printre altele, Mitologia, schimbând doar numele zeităților și prezentând lumii ca fiind a “lor”…

Totul au copiat de la noi! TOTUL! Dovezi sunt infinite, toată Antichitatea vorbea şi scria despre asta!

Să luăm ca exemplu de furt: TROIA homerică. Acest război troian a fost de fapt un război între aceleași familii de neamuri, între geți. Grecii revendică absolut posesiv, însă INUTIL, războiul troian ca fiind un război grecesc. În timpul desfășurării epopeei Iliada ÎNCĂ NU EXISTAU GRECI, iar istoria lor NICI MĂCAR NU ÎNCEPUSE.

Zona carpato-danubiană a fost, de mii de ani, un izvor al migrației unor triburi pelasge, getice, cunoscute sub denumirea de “roiri”, devenite mai târziu popoare distincte, antice sau cu existenţă actuală. La începutul mileniului III î.e.n., geții-ahei se vor stabili în Grecia. Această migrație a aheilor, deja deveniți populație patriarhală, războinică, în speță, getică, din sudul României spre Elada, este precedată de o altă migrație pe aceeași rută, cu aproximativ un mileniu mai devreme, aceea a pelasgilor ionieni sau hiperboreilor din partea centrală, vestică şi sudică a României.

A. Jarde aduce încă o dovadă :
“Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înșiși nu știu nimic. Până în prezent, solul grec n-a scos la iveală nici o urmă materială a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt TRACII – PELASGI , aparținând timpului neoliticului.” 

Să menționăm că „tracii“ sunt o denumire regională a geților. Aheii deveniseră deja geți, în mileniul III, când au emigrat spre sud, până în Elada. Dar, cea mai veche, cea mai avansată și cea mai pașnică populație, ce a atins Elada, și cu cele mai multe binefaceri pentru această ţară, rămân Pelasgii.

Nicolae Densușianu ne spune că Homer îi denumea pe greci "danai".
“Acești Danai, sau Greci ne apar în timpurile cele primitive ale istoriei europene ca poporul, ce calcă imediat pe urmele Pelasgilor”, adică geții.

Despre roirea, atingerea și “iluminarea” Eladei de către această populație pelasgică, numiți mai târziu ionieni sau ioni în Elada, populație pașnică și matriarhală, încă, la vremea respectivă, avem foarte multe dovezi, fie ele descoperiri arheologice sau scrieri ale autorilor antici, printre care amintim pe Herodot, Strabon, Homer, Pindar, Clement Alexandrinul, Hesiod etc.

Să începem cu Herodot, care ne transmite:
"Pelasgii au fost primii locuitori ai Greciei şi Italiei, aparținând rasei europene”, în continuare, precizează că masa cea mare a acestor populaţii se află în nordul Mării Negre şi a Istrului (Dunării)."

Poetul grec Pindar afirma că Apollo, zeul Hiperborean, după ce a ridicat zidurile Troiei, s-a întors în patria sa de pe Istru.

Nicolae Densuşianu afirmă că: 

“Patria Hiperboreilor, şi anume în epoca aceea, când religiunea lor începe a avea o influenţă decisivă asupra vieţei greceşci, era, după cum ne spun cei mai însemnaţi autori, în părţile de nord ale Dunării de jos şi ale Mării Negre.”

Tot el ne transmite: 

“După Pindar, (sec. VI a. Chr.), cel mai erudit poet al antichităţii greceşci, Hiperboreii erau locuitorii de pe ţărmurile Istrului sau ai Dunărei de jos . . . încă în antichitatea grecească Pelasgii au fost poporul, cărora tradiţiunile şi poeţii le-au atribuit numele de urieşi.”

“Încă în epoca lui Homer şi a lui Hesiod se păstrase în ţinuturile greceşci diferite legende despre patria cea fericită a Pelasgilor de la nordul Traciei, sau al Dunărei de jos, unde se aflau omenii cei mai juşti... diferitele triburi pelasge, cari în curs de mai multe sute de ani plecând din sânurile Carpaţilor se revărsară peste ţinuturile mai puţin fertile ale Greciei şi Asiei mici, păstrară încă până târziu memoria strămoşilor lor din Nordul Dunării de jos, şi tot odată memoria acelei ţări, care se caracterisa prin o fertilitate exuberantă şi prin diferite alte avuţii naturale, şi unde moravurile şi sentimentele de justiţie ale omenilor devenise legendare.” 

La coborârea lor din nordul Dunării, în mileniul III î.e.n., aheii s-au numit lelegi, cari și pelasgi popoarele găsite în vechea Elada (Grecia de azi), unde se afla, în zona centrală, Pelasgiotida, teritoriu în care au continuat să existe pelasgii. Anticii mai amintesc şi de abii şi ionii, ultimii având ca părinte eponim pe ION, ca şi în limba română. S-a mai conservat şi numele Marea Ionică, pentru zona locuită de ioni/ionieni.

Marea migrație a aheilor, din nordul Dunării spre Grecia de astăzi s-a produs la începutul epocii bronzului. Datorită migrației aheiene, o parte din pelasgi, mai ales ionii/ionienii, au fost obligați să-și părăsească locurile natale, aşa cum în mileniul II î.e.n., invazia dorienilor cu arme de fier, tot din nordul Dunării, i-au obligat pe aheii cu arme de bronz să emigreze în Asia Mică, dând naștere la războiul troian (1272-1270 î.e.n.).

Homeros ne prezintă legăturile ancestrale dintre achei, ioni, eoli şi dorieni prin simbolul descendenței comune a lui Aiolos, Doros şi Xuthos ca fii ai lui Hellenes.
Referitor la numele de “Sparta”, el ne amintește de “sparți”, războinicii născuți din dinții unui balaur şi plecaţi să cucerească Theba. “Sparti” este, deci, un cuvânt de origine getă, însemnând “răspândiți” și având în limba română corespondent pe “spart”, cu sensul de răspândit.

Grecii au refuzat să recunoască preluările făcute de la vechile populații mediteraneene, băștinașe, și trecerea acestora în panteonul elen, în ciuda faptului că arheologii, și în primul rând Arthur Evans, au arătat că acel coif al lui Hector, descris de Homer, apare întocmai pe o cupă de metal din insula Creta. Reamintesc că insula Creta, dealtfel ca și Sparta, erau considerate de sorginte getică. Nu numai cupa, dar și scutul lui Aiax (Ajax, regele Salaminei), sau arcul lui Pandaros (Pandarus /Pandar), au putut fi identificate pe vasele descoperite la Hagia Triada (Creta; 1450 î.e.n.- Muzeul Arheologic Heraklion). 

Ei bine, aceeași greci, au recunoscut totuși dintotdeauna preluarea de la popoarele gete, vecinele lor de la nord, atât a poeziei, cât și a muzicii.

Este adevărat că grecii au căutat permanent să păstreze pentru viitorime bunurile morale și materiale la care a ajuns civilizația lor, dar acest lucru s-a făcut după ce au văzut că marile state europene cad în admirația "culturii grecești", considerând-o însăși "motorul civilizației europene".(!)

Vine ziua Adevărului, când se va face dreptate, când se va afla despre furturile grecilor şi ale altora, mincinoșii și hoții vor fi puși la colƫul istoriei și vor fi pedepsiƫi, iar Adevărul va fi restabilit!

☀️Niascharian! Să renaștem!

Surse informaționale: Paul Lazăr Tonciulescu, George V. Grigore, Nicolae Densușianu
Autor: Carmen Pankau

HOȚII DE IDENTITATE, DE TEZAURE, DE RELIGIE…

ROMÂNUL, descendent direct al Pelasgo-Geților, fapt confirmat și de paleogenetică, este primul agricultor al Europei, și nu numai al ei. El deține întâietatea în limbaj, scriere, meșteșuguri, creații artistice, muzică, vestimentație, inițiere în tainele cunoașterii, matematică, medicină, arhitectură, astrologie, filozofie, religie și multe altele.

O lume întreagă ne copiază, fără să știe. Noi am fost și suntem admirați, invidiați, râvniți, urâți (mai pe ascuns, mai direct)...
V-ați întrebat vreo dată, oare de ce? Dar acestea sunt semne de admirație!

Mulƫi hoƫi s-au perindat pe meleagurile noastre multimilenare, s-au „servit“ cum au putut, fără jenă, fără remușcări, fără bun simƫ, fără milă din tot ce NU este a lor.
Aceștia sunt hoții de Cultură, Limbă, Scriere, Istorie, Teritorii, Simboluri, Religie, Identitate, Mituri, Povești, Statui, Tezaure, Invenții, Descoperiri, Premiul Nobel, îmbrăcăminte și foarte multe altele.

Ce îmbulzeală! Aƫi fi crezut?

Şi ne punem întrebarea pertinentă: ce fac „politicienii“ noștri, aleșii poporului plătiƫi bine pentru asta?

Ce să facă? Nimic! Parcă se „rușinează“ că suntem primii în toate şi că noi ne tragem din cel mai vechi și nobil Neam de pe Pământ și ascund CE și CÂT mai pot, ca să nu cumva să-i "supere" pe cei invidioși și fără nimic din toate acestea, dar plini de orgolii și ambiții, și aşa le mai fac politicienii „noștri“ câte un "cadou", ca să-i mai îmbuneze…

Mulƫi caută încă cu disperare, mereu şi mereu, după potcoave de cai morƫi pe teritoriile pe care le ocupă. Ce-au găsit? Nimic! Tot ce au găsit, este GETIC. Totul! Cum să nu fie frustrați?

Oricum ar fi, tot ce ni s-a luat, ne vom lua înapoi! Cât despre hoƫi, ei se pot împodobi cu penele noastre, însă tot nu pot zbura cu ele! Noi am fost și rămânem Originalul!

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

Autor: Carmen Pankau

☀️TEZAURUL GETIC DIN AUR DE LA HODIȘ (JUD. BIHOR), ROMÂNIA

Tezaurul getic din aur de la Hodiș (H – Odis, sau „Odiseea lui H” (Hora Zeilor, a Menhirelor de piatră, a Pisălogilor), de unde și geƫii odriși (Bulgaria), chiar și Odiseea așa zisă grecească) a fost descoperit întâmplător în anul 1970 de un tractorist, în timpul lucrărilor agricole, în comuna Hodiș, din județul Bihor („Bi – Hora”, sau „Hora cea dublă ce o vor juca zeii peste planeta noastră”, cele două cataclisme cosmice Gaya și Puya Gaya, ce se ține Gaya Mațu după Mama sa, Marea Vultureancă).

Pentru importanța acestui mesaj cuprins într-un cuvânt avem în afară de satul Hodiș din comuna Holod, jud. Bihor (Crișana „Crisi – Ana”) și satul Hodiș din comuna Bârsa Mare („bârsană”; orașul Barsa; „B – cea – arsă”, Cea neagră)). Așa mai există și râul Hodiș din zona montană a Canalului Morilor (Morile Cerești), ce trece prin localitățile Cuied („Cu – ied”, adică apare Fiul lui Pan, în urma hierogamiei sacre cu Mama Gaya Vultureanca), Hodiș și Bârsa.

Observând ceva strălucind în brazda proaspăt întoarsă, tractoristul a oprit și a adunat toate obiectele proaspăt scose din pământ. S-a constatat că este vorba de un tezaur getic din epoca bronzului, având o greutate totală de 550 de grame, și fiind constituit din 16 piese. Cea mai important piesă este o brățară în greutate de 136,650 de grame, care este asemănătoare din punct de vedere al realizării artistice și al mesajului milenar cu piesele descoperite în Tezaurul de la Firiteaz și în Tezaurul de la Sacoșu Mare, fiind încrustată cu incizii ce simbolizează „brăduțul” (semn al Nemuririi și al veșniciei – iar cei care știu secretul sunt Magii de la Istru – Magiștrii). O a doua brățară din componența acestui tezaur cântărește 99,2 grame.

Tezaurul mai cuprinde patru inele din bandă de aur și șase obiecte prelucrate în forma unor frunze stilizate, cu decor asemănător pieselor descoperite în necropola din epoca bronzului la de Sărata Monteoru (jud. Buzău). Asemenea piese mai apar și în Tezaurul getic de aur de la Stâncești, dar și în altele, fiind un simbol al „coconului adormit” (Timpul Visului) la timp de oprire a Forței Vieții, înaintea „restaurării” acesteia și de reluare a vieții pe planeta noastră. Din tezaur mai fac parte patru lingouri de aur, specifice epocii bronzului de pe teritoriul țării noastre. Prin specificitatea decorațiunilor piesele din Tezaurul geto-dacic din aur de la Hodiș se înscriu din punct de vedere cronologic în perioada de la sfârșitul epocii bronzului (secolele XIV – XIII î.Hr.). Totodată, trebuie subliniat că brățară din aur cu capete volute, simbol al celor două sensuri pe care le poate avea Forța Vieții (cele două coarne: Cornul abundenței și Cornul războinic). De la orice cap am lua timpul – viața, el se va „înmelcii” în două direcții (Histerezisul („Ister – e – zis”) fierului pe care îl purtăm în sânge, sau Judecata de apoi)

Acest important tezaur getic a intrat inițial în patrimonial Băncii Naționale a României, iar apoi ulterior în cel al Muzeului de Istorie al României din București. Acum, spiralele din aur ale acestui tezaur stau drept mărturie a mesajului de taină transmis de strămoșii noștri, spre bună voința și înțelegerea noastră și accederea spre un viitor posibil nemuritor.

Sursa: George V. Grigore
Adaptare şi foto: Carmen Pankau

Brățară din Tezaurul getic din aur de la Hodiș (jud. Bihor)