Iia este o cămaşă femeiască tradiƫională pur românească şi este considerată a fi cea mai importantă piesă a costumului nostru popular. Frumusețea, curăƫenia şi nobleƫea portului nostru popular, ne reprezintă ca Neam!
Iia este confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic şi este ornată la gât, pe piept şi la mâneci cu cusături alese, simboluri ancestrale sau cu mărgele.
Arta cusutului, a tradiƫiei iiei s-a moştenit din generaƫie în generaƫie până în zilele noastre. Iia are proprietăƫi magice. Fiecare împunsătură de ac, fiecare semn este cusut cu multă grijă şi au menirea de a proteja pe purtătoarea iiei de spiritele rele, de vrăji sau de o viaƫă rea.
Motivele şi culorile broderiei diferă în funcƫie de statutul social și vârsta femeii, precum şi tradiƫiile şi ocazia la care se purtau.
Cea mai răspândită iie este „cămaşa cu aliƫă“, zone ornamentale, cum ar fi pe piept, pe guler şi pe mânecă, denumite „altiƫă“ (partea de broderie care acoperă umărul), încreƫul, o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.
Cămaşa cu altiƫă este întâlnită în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Branului şi a Covasnei.
„Cămașa cu tăblie“, pe care o întâlnim în zona Hunedoarei, a Pădurenilor, precum şi în împrejurimile Aradului, aduce eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii
„Cămașa cu lăncez“ întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina, se caracterizează prin apariția sub gulerul iiei a unei fâșii ornamentale, ca un galon, denumit fodore, a cărui încrețitură este acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.
„Cămașa cu platcă“ se întâlnește în Maramureș și Bihor şi prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca.
„Cămașa de Oaș“, unde predomină culoarea galbenă, și „cămașa de Maramureș“, la care predomină culoarea verde, ambele având ornamentul de pe umăr din crățele, un fel de fagure.
„Iia cu umăr“ este întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului şi aduce, în locul altiței, o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr, dar şi o fâșie similară în dreptul cotului, care se numeşte „pisti cot”. De asemenea, gulerul iei, denumit "obzincă", este cusut cu multă finețe, iar pe mânecă, există brețara.
„Iia cu ciocănele“ sau „iia de Săliște“, este o degenerare ornamentală și stilistică a iiei cu umăr, broderia fiind înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă şi piept, iar ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de „pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur.
„Cămașa cu chiept“ sau „ciupag“ prezintă pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului o bogată și masivă ornamentație geometrică, broderie pe muchie, iar Cămașa încărcată are pieptul și umerii acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.
Punctele în care se lucrează broderiile iilor și cămășilor tradiționale românești sunt numeroase, variate și au utilități distincte. Ceea ce deosebeşte cusăturile româneşti de cusăturile de la porturile populare ale vecinilor este alternarea câmpurilor brodate cu cele nebrodate, pentru a obţine un echilibru între diferitele câmpuri.
Firele cu care se lucrează broderiile sunt: arniciul, înlocuit treptat cu moulineul, mătasea nerăsucită și ibrişimul, bumbăcelul, cotonul perle, mătasea vegetală, lânica, beteala şi firele aurii sau argintii. Firul de aur şi de argint nu este foarte vechi, iar fluturii sunt mai noi, fiind un material strălucitor care se punea împreună cu mărgelele pentru a separa anumite zone de broderie de altele.
Din punct de vedere al culorilor, cele mai obişnuite sunt roşu, violet, galben ca lămâia, portocaliu, verde, negru, mai rar albastru, alb, brun.
Firul era vopsit chiar în gospodăriile din zonele rurale, după reţete străvechi, pe care fiica le primea de la mamă şi le transmitea mai departe copiilor ei. Culorile erau de origine vegetală, preparate cu grijă şi răbdare din plante, buruieni, arbori fructiferi sau sălbatici.
Cele mai vechi iii sunt în general de pânză de in sau de cânepă, brodate cu lână sau cu mătase.
Iia s-a născut din necesitate şi simţ practic şi a primit o valoare artistică şi sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o şi a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente. Iia se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială, ca un format vestimentar tradiţional pur românesc de o frumuseţe unică şi originală.
IE sau IIE ? Cum se scrie corect?
Varianta corectă este IIE, deci cu doi „i“.
O mare eroare s-a trecurat din păcate în scrierea acestui cuvânt, scris „ie“ cu un singur „i“, scriere falsă, care este preluată şi de DEX.
Toată lumea pronunƫă iie, însă este totuşi scris „ie“! Cine a gândit şi denumit acest obiect vestimentar, nu s-a gândit la verbul „a lua“ (ia), ci la o bluză cu farmecul Zeiƫelor, Zânelor, Ielelor, a „Iiei“!
Limba română este o limbă naturală, ea se scrie aşa cum se pronunƫă, deci IIE sau IIA şi nu altfel!
Iată câteva exemple despre felul cum este scris cuvântul IIE în scrierile vechi:
1909, Doamna Elena C. Cornescu – foloseşte "iia" în introducerea albumului său.
1906, Domnul Al. Tzigara Samurcas – folosește, în "Muzeul Neamului Romanesc", la pag. 22: "poale de ie" ... iar la pag. 31: "cămașe sau ie" și "alesăturile ielor".
1920, Domnul Gh. Oprescu folosește "cămăși" "ii" ba chiar şi "rufe" dar doar plural.
1940 Doamna Eliza Bratianu foloseste "iie" la pag 41 și pag 87 în "Albumul de Cusături".
1956 Domnul F.B. Florescu foloseşte, în Caietele de Arta Populara: "iia" și "iie" în studiile despre Muscel (citat în imagine) şi Moldova de Nord: "prin iie se înțelege în mod exclusiv cămașă femeiască"
IIA ROMÂNEASCĂ, pictată de Henri Matisse
Henri Matisse, pictorul francez a făcut celebră ia românească, LA BLOUSE ROUMAINE. Era aprilie 1940, când cel mai important colorist al secolului al XX-lea, Henri Matisse, dădea tuşa finală unei picturi care avea să devină simbolul unei mişcări artistice universale. Pânza de dimensiuni 92 x 73 centimetri avea fundalul roşu, pe care se odihnea o tânără cu chip curat, ce purta o fusta albastră învoalată şi o bluză albă cu însemne populare de o neasemuită frumuseţe. Este Iia românească.
„LA BLOUSE ROUMAINE“ avea să-şi intituleze artistul francez lucrarea pe care a început-o la Paris şi a terminat-o la Nisa, oraşul unde se stabilise. Când a văzut tabloul, probabil Matisse a zâmbit gândindu-se la reacţia faimoaselor sale prietene românce din Franţa, care îl inspiraseră: Elvira Popescu, Elena Văcărescu, Anna de Noailles şi Martha Bibescu.
Tabloul acestei II romanești, care reprezintă sufletul românesc, poate fi admirat la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.
IIA NOASTRĂ A CUCERIT LUMEA
IIA noastră multimilenară a cucerit lumea, este copiată şi răs-copiată de marile Case de modă, şi nu numai de ele. Ea are un succes enorm în rândul femeilor, fapt care a dus la înfiinƫarea unei Zi a Iiei,
„ZIUA INTERNAȚIONALĂ A IIEI“,
eveniment care este sărbătorit anual începând din anul 2013 pe data de 24 iunie, de Sânziene, şi asta la nivel planetar.
IIa noastră ancestrală, să o purtăm cu mult drag şi mândrie naƫională!
Sursă informaƫională: Răzvan Moceanu
Autor: Carmen Pankau
Iia este confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic şi este ornată la gât, pe piept şi la mâneci cu cusături alese, simboluri ancestrale sau cu mărgele.
Arta cusutului, a tradiƫiei iiei s-a moştenit din generaƫie în generaƫie până în zilele noastre. Iia are proprietăƫi magice. Fiecare împunsătură de ac, fiecare semn este cusut cu multă grijă şi au menirea de a proteja pe purtătoarea iiei de spiritele rele, de vrăji sau de o viaƫă rea.
Motivele şi culorile broderiei diferă în funcƫie de statutul social și vârsta femeii, precum şi tradiƫiile şi ocazia la care se purtau.
Cea mai răspândită iie este „cămaşa cu aliƫă“, zone ornamentale, cum ar fi pe piept, pe guler şi pe mânecă, denumite „altiƫă“ (partea de broderie care acoperă umărul), încreƫul, o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.
Cămaşa cu altiƫă este întâlnită în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Branului şi a Covasnei.
„Cămașa cu tăblie“, pe care o întâlnim în zona Hunedoarei, a Pădurenilor, precum şi în împrejurimile Aradului, aduce eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii
„Cămașa cu lăncez“ întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina, se caracterizează prin apariția sub gulerul iiei a unei fâșii ornamentale, ca un galon, denumit fodore, a cărui încrețitură este acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.
„Cămașa cu platcă“ se întâlnește în Maramureș și Bihor şi prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca.
„Cămașa de Oaș“, unde predomină culoarea galbenă, și „cămașa de Maramureș“, la care predomină culoarea verde, ambele având ornamentul de pe umăr din crățele, un fel de fagure.
„Iia cu umăr“ este întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului şi aduce, în locul altiței, o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr, dar şi o fâșie similară în dreptul cotului, care se numeşte „pisti cot”. De asemenea, gulerul iei, denumit "obzincă", este cusut cu multă finețe, iar pe mânecă, există brețara.
„Iia cu ciocănele“ sau „iia de Săliște“, este o degenerare ornamentală și stilistică a iiei cu umăr, broderia fiind înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă şi piept, iar ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de „pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur.
„Cămașa cu chiept“ sau „ciupag“ prezintă pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului o bogată și masivă ornamentație geometrică, broderie pe muchie, iar Cămașa încărcată are pieptul și umerii acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.
Punctele în care se lucrează broderiile iilor și cămășilor tradiționale românești sunt numeroase, variate și au utilități distincte. Ceea ce deosebeşte cusăturile româneşti de cusăturile de la porturile populare ale vecinilor este alternarea câmpurilor brodate cu cele nebrodate, pentru a obţine un echilibru între diferitele câmpuri.
Firele cu care se lucrează broderiile sunt: arniciul, înlocuit treptat cu moulineul, mătasea nerăsucită și ibrişimul, bumbăcelul, cotonul perle, mătasea vegetală, lânica, beteala şi firele aurii sau argintii. Firul de aur şi de argint nu este foarte vechi, iar fluturii sunt mai noi, fiind un material strălucitor care se punea împreună cu mărgelele pentru a separa anumite zone de broderie de altele.
Din punct de vedere al culorilor, cele mai obişnuite sunt roşu, violet, galben ca lămâia, portocaliu, verde, negru, mai rar albastru, alb, brun.
Firul era vopsit chiar în gospodăriile din zonele rurale, după reţete străvechi, pe care fiica le primea de la mamă şi le transmitea mai departe copiilor ei. Culorile erau de origine vegetală, preparate cu grijă şi răbdare din plante, buruieni, arbori fructiferi sau sălbatici.
Cele mai vechi iii sunt în general de pânză de in sau de cânepă, brodate cu lână sau cu mătase.
Iia s-a născut din necesitate şi simţ practic şi a primit o valoare artistică şi sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o şi a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente. Iia se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială, ca un format vestimentar tradiţional pur românesc de o frumuseţe unică şi originală.
IE sau IIE ? Cum se scrie corect?
Varianta corectă este IIE, deci cu doi „i“.
O mare eroare s-a trecurat din păcate în scrierea acestui cuvânt, scris „ie“ cu un singur „i“, scriere falsă, care este preluată şi de DEX.
O greşeală incalificabilă!
Toată lumea pronunƫă iie, însă este totuşi scris „ie“! Cine a gândit şi denumit acest obiect vestimentar, nu s-a gândit la verbul „a lua“ (ia), ci la o bluză cu farmecul Zeiƫelor, Zânelor, Ielelor, a „Iiei“!
Limba română este o limbă naturală, ea se scrie aşa cum se pronunƫă, deci IIE sau IIA şi nu altfel!
Iată câteva exemple despre felul cum este scris cuvântul IIE în scrierile vechi:
1909, Doamna Elena C. Cornescu – foloseşte "iia" în introducerea albumului său.
1906, Domnul Al. Tzigara Samurcas – folosește, în "Muzeul Neamului Romanesc", la pag. 22: "poale de ie" ... iar la pag. 31: "cămașe sau ie" și "alesăturile ielor".
1920, Domnul Gh. Oprescu folosește "cămăși" "ii" ba chiar şi "rufe" dar doar plural.
1940 Doamna Eliza Bratianu foloseste "iie" la pag 41 și pag 87 în "Albumul de Cusături".
1956 Domnul F.B. Florescu foloseşte, în Caietele de Arta Populara: "iia" și "iie" în studiile despre Muscel (citat în imagine) şi Moldova de Nord: "prin iie se înțelege în mod exclusiv cămașă femeiască"
IIA ROMÂNEASCĂ, pictată de Henri Matisse
Henri Matisse, pictorul francez a făcut celebră ia românească, LA BLOUSE ROUMAINE. Era aprilie 1940, când cel mai important colorist al secolului al XX-lea, Henri Matisse, dădea tuşa finală unei picturi care avea să devină simbolul unei mişcări artistice universale. Pânza de dimensiuni 92 x 73 centimetri avea fundalul roşu, pe care se odihnea o tânără cu chip curat, ce purta o fusta albastră învoalată şi o bluză albă cu însemne populare de o neasemuită frumuseţe. Este Iia românească.
„LA BLOUSE ROUMAINE“ avea să-şi intituleze artistul francez lucrarea pe care a început-o la Paris şi a terminat-o la Nisa, oraşul unde se stabilise. Când a văzut tabloul, probabil Matisse a zâmbit gândindu-se la reacţia faimoaselor sale prietene românce din Franţa, care îl inspiraseră: Elvira Popescu, Elena Văcărescu, Anna de Noailles şi Martha Bibescu.
Tabloul acestei II romanești, care reprezintă sufletul românesc, poate fi admirat la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.
IIA NOASTRĂ A CUCERIT LUMEA
IIA noastră multimilenară a cucerit lumea, este copiată şi răs-copiată de marile Case de modă, şi nu numai de ele. Ea are un succes enorm în rândul femeilor, fapt care a dus la înfiinƫarea unei Zi a Iiei,
„ZIUA INTERNAȚIONALĂ A IIEI“,
eveniment care este sărbătorit anual începând din anul 2013 pe data de 24 iunie, de Sânziene, şi asta la nivel planetar.
IIa noastră ancestrală, să o purtăm cu mult drag şi mândrie naƫională!
Sursă informaƫională: Răzvan Moceanu
Autor: Carmen Pankau
Tabloul „LA BLOUSE ROUMAINE“,
IIA ROMÂNEASCĂ, pictat de Henri Matisse,
poate fi admirat la
Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris
