🔺DIN ISTORIA ATLANȚILOR: TABLIȚELE DE SMARALD ALE LUI THOTH, ATLANTUL (3)

– Urmare –

TĂBLIȚA 2

SĂLILE DIN AMENTI

Adânc în inima pământului se găsesc Sălile din Amenti,
cu mult sub insulele scufundatei Atlantida,
Salile Morƫilor şi ale celor vii,
scăldate în focul infinitului TOT.
Într-un timp foarte îndepărtat, pierdut în spaƫiu-timp,
Copiii Luminii au privit în jos către lume.
Văzând copiii omului în sclavie legaƫi de forƫa care venea de dedesubt
Au ştiut că doar eliberându-se din această sclavie
va putea omul să se ridice de pe Pământ spre Soare.

Pe Pământ coborât-au şi şi-au creat corpuri,
asemănătoare celor ale oamenilor.
Maeştrii au spus după această transformare:

„Suntem cei formați din praf din spațiu, luând parte la viaƫa din
infinitul TOT;
trăim în lume ca și copiii omului, și totuși diferit.”

Apoi pentru a locui, adânc sub scoarƫa Pământului,
au săpat spaƫii mari cu ajutorul puterii lor,
spaƫii diferite de cele ale copiilor omului.
Le-au înconjurat apoi cu forƫe şi puteri, pentru a apăra Sălile Morƫilor.
Unul lângă altul au aşezat apoi alte spaƫii, le-au umplut cu Viaƫă şi cu
lumină de deasupra.
Construit-au apoi Sălile din Amenti, pentru a putea locui acolo de-a pururi
să trăiască plini de viaƫă până la sfârşitul eternităƫii.

Treizeci şi doi de copiii erau,
Fii ai Luminilor care coborâseră între oameni,
Căutand să elibereze din sclavia întunericului
Pe cei ƫintuiƫi de forƫa ce venea de dedesubt.
Adânc în Sălile din Amenti crescu o floare, arzătoare, ce se mărea,
alungând noaptea.
Aşezată în centru, o rază puternică, dătătoare
de Viaƫă, de Lumină, umplându-i de putere pe cei ce se apropiau de ea.
Aşezat-au tronuri în jurul ei, treizeci şi două,
locuri pentru fiecare Copil al Luminii,
aşezate astfel ca să fie scăldaƫi de ceea ce radia din floare, Viaƫa din
eterna Lumină.

Acolo îşi aşezau de fiecare dată primele corpuri create
pentru ca acestea să fie umplute cu Spiritul Vieƫii.
O sută de ani din fiecare, o mie trebuia
ca Lumina dătătoare de Viaƫă să le lumineze corpurile.
Grăbind, trezind Spiritul Vieƫii.
Acolo în acel cerc, din eon în eon, stau Marii Maeştri,
ducând o viaƫă necunoscută oamenilor.
Acolo în Sălile Vieƫii dorm ei,
liber curge Sufletul lor prin corpurile oamenilor.
La diferite intervale, în timp ce corpurile lor rămân adormite,
ei se incarnează în corpurile oamenilor.
Îi invaƫă cum să iasă din intuneric şi îi indrumă spre lumină.

Acolo în Sala Vieƫii, plină de înƫelepciunea lor,
necunoscuƫi raselor de oameni, trăind dintotdeauna sub recele
foc al vieƫii, stau Copiii Luminii.
Exista momente când se trezesc,
şi se ridică din adâncuri pentru a fi lumini călăuzitoare între oameni,
infiniƫi printre oamenii limitaƫi.
Cel ce progresând a ieşit din intuneric, s-a ridicat din noapte spre lumina,
este eliberat de Sălile din Amenti, este eliberat de Floarea Luminii şi a
Vieƫii.
Îndrumat atunci de înƫelepciune şi cunoştinƫele acumulate,
va trece dintre oameni între Maeştrii Vieƫii.
Acolo poate locui la fel ca şi ceilalƫi Maeştri, eliberat din sclavia
întunericului nopƫii.

Aşezaƫi în interiorul florii ce radiază, stau şapte
Maeştri din Spaƫiu-Timpurile de deasupra noastră,
ajutând şi călăuzind prin infinita Înƫelepciune, calea prin timp a
copiilor omului.
Preaputernici şi stranii sunt, învăluiƫi în puterea lor,
tăcuƫi, atoateştiutori, atrăgând spre ei forƫa Vieƫii,
diferiƫi şi totuşi una cu copiii omului.
Da, diferiƫi, şi totusi Una cu Copiii Luminii.
Păstrători şi păzitori ai forƫei ce înrobeşte omul,
pregătiƫi să o slăbească, dacă lumina a fost atinsă.

Primul şi cel mai puternic, este Entitatea Ascunsă, Maestrul Maeştrilor,
infinitul Noua, deasupra celorlalƫi de la fiecare Maestru al Ciclurilor;
Trei, Patru, Cinci şi Şase, Şapte, Opt,
fiecare având o misiune, fiecare cu forƫele proprii,
călăuzind, îndrumând destinul omului.
Acolo stau, preaputernici, eliberaƫi de orice timp şi spaƫiu.
Nu aparƫin acestei lumi şi totuşi înrudiƫi cu ea,
Fraƫi Mai Mari, ai copiilor omului.

Judecând şi cântărind, cu ajutorul înƫelepciunii lor,
urmăresc înaintarea Luminii printre oameni.

Acolo, înaintea lor, am fost condus de către Locuitor,
şi l-am privit cum devine Una cu cel de deasupra.
Apoi din EL se auzi o voce spunând:

„Măreƫ eşti tu, Thoth, între copiii omului.
liber eşti de-acum de Sălile din Amenti,
Maestru al Vieƫii între copiii omului.
Nu vei mai gusta moartea decât dacă vei voi,
vei sorbi doar Viaƫa până la capătul eternităƫii,
De-acum ƫi-e Viaƫa
de-a pururi la îndemână.
De-acum veni-va Moartea doar la chemarea ta.
Poƫi locui sau pleca de aici după cum ƫi-e vrerea,
Liber este Amenti pentru Soarele omului.
Bucură-te de Viaƫă în orice formă voieşti,
Copil al Luminii crescut între oameni.
Alege ce vrei sa faci, căci toți trebuie sa trudească,
Sa nu te eliberezi niciodata de calea Luminii.
Un pas doar ai făcut pe lungul drum spre înălƫimi,
infinit este acum muntele Luminii.
Cu fiecare pas pe care-l faci, muntele se-nalƫă;
înaintarea ta nu face decât să-ndepărteze scopul.

Apropie-te întotdeauna de infinita Înƫelepciune,
şi ca-nainte, scopul se va îndepărta.

Eliberat eşti acum de Sălile din Amenti
spre a merge alături de Maeştrii lumii,
către acelaşi scop, lucrând împreună,
pentru a aduce Lumina copiilor omului.”

Apoi dinspre tronul său veni unul dintre Maeştri,
mă luă de mână şi mă conduse înainte,
prin toate Sălile adânc ascunsului tărâm.
Mă conduse prin Sălile din Amenti,
dezvăluindu-mi secretele necunoscute omului.
Prin coridoru-ntunecat, mă conduse în jos,
spre Sala unde sta întunecata Moarte.
Uriaşă se-ntindea în faƫa mea măreaƫa Sală,
înconjurată de-ntuneric, dar totuşi plină de Lumină.

În faƫa mea se ridica un tron întunecat,
Învaluită sedea pe el o siluetă a nopƫii.
Mai neagră decât noaptea, statea acolo,
De-un negru ce-al nopƫii nu era.
În faƫa ei s-opri Maestrul, rostind
Cuvântul ce produce Viaƫă:

„o, maestre al întunericului,
călăuza pe drumul ce duce dinspre Viaƫă spre Viaƫă,
în faƫa ta aduc un Soare al dimineƫii.
Să nu-l atingi vreodată cu puterea nopƫii.
Să nu-i chemi flacăra spre întunericul nopƫii.
Cunoaşte-l şi priveşte-l, e fratele nostru
ce s-a ridicat din întuneric spre Lumină.
Elibereaza-i flacăra din robie,
Ca liberă să ardă în întunericul nopƫii.”

O mână ridică atunci silueta,
şi o flacară apăru, devenind din ce în ce mai strălucitoare.
cu repeziciune dând cortina de-ntuneric la o parte,
scoƫând Sala din bezna nopƫii.
În spaƫiul mare din faƫa mea, apărură,
luminiƫe după luminiƫe, de după valul nopƫii.
Nenumărate milioane ƫopăiau în faƫa mea,
unele arzând ca nişte flori de foc.
Altele aruncau o lumină slabă, ce abia se zărea din noapte.
Lumina unora scădea cu repeziciune;
a altora creştea doar dintr-o scânteie de lumină.
Fiecare era inconjurată de un palid val de întuneric,
dar totuşi ardea cu o flacără ce nu putea fi niciodată stinsă.
Zburând de colo-colo precum licuricii primăvara,
umpleau spaƫiul cu Lumină şi cu Viaƫă.

Atunci se auzi o voce, puternică şi solemnă, zicând:

„Acestea sunt lumini ce suflete sunt între oameni,
crescând sau slăbind în intensitate, existând de-a pururi,
schimbandu-se, dar fiind vii, în moarte spre viată.
După ce îmbobocesc ca nişte flori,
şi ating punctul final al creşterii în viaƫă,
repede trimit atunci valul întunericului,
învăluindu-le şi schimbându-le în noi forme de viaƫă.
Constant de-a lungul epocilor, crescând, devenind o altă flacără,
luminând întunericul cu şi mai mare forƫă,
stinsă şi totuşi nestinsă de către valul nopƫii.
Astfel creşte sufletul omului de-a pururi
Distrus, dar totuşi nedistrus de întunericul nopƫii.
Eu, Moartea, vin dar nu ramân,
Căci viaƫa există dintotdeauna în TOTUL;
Doar un obstacol, sunt eu, pe drum,
Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul luminii infinite.
Trezeşte-te, O flacără ce arzi de-a pururi în interior,
Străluce şi înfrânge valul nopƫii.”

Apoi în mijlocul văpăilor în întuneric, crescu una ce
alungă noaptea, crescând, mărindu-se
devenind şi mai strălucitoare, până când nu mai fu decât lumină.
Atunci vorbi călăuza mea, vocea maestrului:

Priveşte-ƫi propriul suflet cum creşte în lumină,
eliberat acum de-a pururi de Maestrul nopƫii.
Prin multe spaƫii mă duse-apoi spaƫii unde se aflau secretele Copiilor
Luminii;
secrete pe care omul nu le va afla poate niciodată, până când
nu va deveni şi el un Soare al Luminii.

Mă conduse înapoi spre Lumină
Din Sala Luminii.
Ingenuncheat-am acolo în faƫa marilor Maeştri,
Maeştri a TOATE.

Atunci vorbi EL, rostind cuvinte impresionante:

Ai fost eliberat de Sălile din Amenti.
Alege ce vrei să faci între copiii omului.

Am vorbit şi eu apoi:

O, mare maestru, permite-mi să fiu învăƫător de oameni,
să le arăt calea până vor deveni şi ei lumini între oameni;
eliberaƫi de valul nopƫii care îi înconjura, arzând şi luminând între oameni.

Imi vorbi apoi vocea:

Mergi şi aşa să fie după cum ƫi-e voia.
Stăpân al propriului destin îƫi eşti acum,
liber să accepƫi sau să refuzi.
Preia-ƫi puterea, preia-ƫi înƫelepciunea.
Ca o lumină străluce între copiii omului.

În sus mă conduse apoi Locuitorul.
Şi am trăit din nou între copiii omului,
învăƫăndu-i şi arătându-le câte ceva din înƫelepciunea mea;
Soare al Luminii, un foc între oameni.
Acum păşesc din nou pe calea ce duce în jos, cautând lumina în întunericul
nopƫii.
Păstraƫi-mi documentele, căci călauză vor fi pentru copiii omului.

- Va urma –

Toate drepturile asupra traducerii sunt rezervate ©Robertino Bezman 2003

Carmen Pankau