🗡️CUCERIREA PENINSULEI ITALICE DE CĂTRE GEŢII CARPATO-DUNĂRENI sub numele de ETRUSCI

Dacă acceptăm teoria cromozomală a migraţiei și răspândirii rapide a popoarelor după Michael D. Le Monick (Time Magazine, 13 februarie 1995), odată cu formarea și apariţia speţei umane, aproximativ 200.000 î.e.n. (B.C.) în sud-estul Africii, omul primitiv sosește în Europa în jurul anului 40.000 î.e.n. (B.C.), ocupând o suprafaţă cuprinsă între Cehia de astazi, ca limită nordică, și continuându-se prin spaţiul Carpato-Dunărean până în Balcani, pe fâșia de pământ ce unea Peninsula Balcanică de Asia Mică și care se va scufunda în Marea Mediterană in jurul anului 4000 î.e.n. (B.C.), lăsând în locul ei o nouă mare, Marea Egee și o mulţime de insule. Peninsula Italică a fost ocupată mult mai târziu de către noi, geţii carpato-dunăreni, în patru etape:

1. Simpla migrare sud-vestică a Carpato-Dunărenilor;
2. Sosirea in spaţiul italic a Aryenilor-Carpato-Dunăreni (aproximativ 3000 î.e.n, B.C.), sub numele de Etrusci;
3. Recucerirea peninsulei de către Ramanii Carpato-Dunăreni având drept conducator pe „strălucitul Enea”;
4. Recucerirea pașnică a imperiului roman cu mutarea capitalei la Salonic sub conducatorii geto-daci Galer cel Bătrân și Galer cel Tânar, iar mai târziu sub getul Constantin cel Mare care va muta din nou capitala la Constantinopol.

O dată cu topirea calotei glaciare ce acoperise toată Europa exceptând spaţiul Carpato-Pontic și sudul munţilor Pirinei, din spaţiul Carpato-Dunărean, populaţia locală, paleo-europeană își începe explorarea și ocuparea teritoriilor din jur propice vieţii. De la noi a inceput Europa sa existe. Nu de pe Rin (din Germania), nici din bazinul Senei (din Franţa) și nici de pe Tamisa (din Anglia).

NOI AM DAT NAȘTERE LA CEEA CE SE CHEAMĂ ASTĂZI EUROPA!

Astfel că, prima cucerire a peninsulei Italice a avut la început aspectul unei simple migraţii pașnice, firești. Mult mai târziu, prin jurul anului 3.000 î.e.n. (B.C.), Aryenii-Carpato-Dunăreni organizaţi politic și religios „civilizatori” vor recuceri aceeași peninsulă Italică de la fraţii lor. Acesti „noi” cuceritori îi fac și astăzi pe istorici, arheologi, lingviști, istorici ai artei, etc. să aibă reţineri faţă de axiomele pe care le prezintă etruscii, care au apărut în peninsula Italică în apropierea anului 3.000 î.e.n. (B.C.) pentru a dispărea sub cucerirea romană. Atât lumii antice cât și celei moderne, Etruscii, Aryenii-Carpato-Dunăreni au apărut ca „un popor straniu, cu o civilizație avansata, ce nu aveau nimic in comun cu populațiile vecine” (Raymond Block, Etruscii).

Herodot (la mijlocul secolului al V-lea î.e.n. (B.C.) îi considera urmași ai Lidienilor (populație Getică – n. r. Carmen Pankau). Vergilius, Ovidius si Horatius, sunt cu toţii de aceeași părere, în timp ce Nicolas Frere (secolul al XVIII-lea A.D.) îi considera pe Etrusci ca fiind "cotropitori Indo-Europeni" ce au coborât în peninsulă prin anul 2.000 î.e.n. (B.C.). Limba Etruscilor nu se cunoaște bine, existând în sensul acesta o mulţime de ipoteze. Dar… În anul 1885, doi tineri de la școala franceză din Atena, Cousin și Durrback descoperă în Insula Lemnos din Marea Egee, în apropiere de satul Kamina, o stelă funerară decorată și purtând o inscripţie. Pe stela funerară este cioplit profilul unui războinic sau zeu (Zalmoxes?) înarmat cu o lance și două texte gravate: unul în jurul capului, altul pe una dintre feţele laterale ale stelei.

Acest monument, produs al artei arhaice locale, datează din secolul al VII-lea î.e.n. (B.C.), deci cu circa două sute de ani înainte ca insula să fie cucerită de greci (în jur de 500 î.e.n. (B.C.), sub Themistocles) de la neamul Getic al Sinthioilor (amintit și în Iliada). Literele sunt „Etrusce”, iar modul de scriere este bustrofedon (de la dreapta la stânga și de la stânga la dreapta). Iar dacă în 1963 Raymond Bloch în "Ancient Peoples and Places" nu le găsise niciun înţeles, nu același lucru ne spune A. Bunescu în "Dacia Secretă". În traducerea acestuia, unul dintre texte amintește de faptul că Zalmoxes a trăit 42 de ani, iar duhul acestuia a fost reînviat și apărat de 10 nobili vrednici. După cum am mai spus de multe ori, înconjurată de mistere, învăluită în legende, preistoria omenirii și în special a noastră, este încă o mare enigma. Fiecare nouă descoperire științifică ne schimbă ideea despre trecut. Când vom renunţa la opinia „carturarilor” din evul mediu și ne vom redescoperi pe noi!

Întorcându-ne la Etrusci, Aryeni-Carpato-Dunăreni, să nu uităm că dinastia Etruscă a Tarquinilor a condus Roma din 616 pană în 509 î.e.n. (B.C.), când, unindu-se cu cele ale Cartaginezilor, i-au oprit pe greci să colonizeze sudul Italiei și i-au învins în bătălia navală din 535 î.e.n. (B.C.), de la Alatia. Momentul poate fi considerat drept apogeu al puterii Etruscilor Carpato-Dunăreni, care de atunci au intrat în declin fiind învinși de greci la Cunae, în Golful Naples, în anul 474 î.e.n. (B.C.). Republica Romană va distruge, într-un război pe care eu îl numesc fratricid, pe Uei, în 396 și pe Volsini, în 265 î.e.n. (B.C.), în acest fel, acest popor Carpato-Dunărean, Etruscii dispărând. De-a lungul a aproape două milenii, ei au reprezentat un factor de civilizație în inima Peninsulei Italice și au ridicat-o din întunericul și barbaria primitivă. Dar Roma, care s-a eliberat de tirania Etruscilor Carpato-Danubieni a continuat să existe, sub influenţa culturală moștenită de la aceștia, preluând-o și la rândul ei, lăsând-o moștenire occidentului. În afara multelor monumente funerare, a unui alfabet (sursă bună de inspirație pentru cele grec și latin), să vedem ce altceva ne-au mai lăsat acești Aryeni Carpato-Dunăreni:

Numele feminin Rama (se știe că „Arborele Getic” numără peste 200 de triburi unde, alături de Geto-Daci erau și Ramanii) cu formele Ramatha, Rametha, Ramutha și Ramtha;

O expresie „clasică” a clasei conducătoare de atunci sună foarte arogant și din nefericire o mai întâlnim și astăzi: „clasa celor ce muncesc nu are drepturi ci numai îndatoriri”;

Ei credeau în magi și ritualuri magice; la Piacenza s-a găsit un ficat din bronz (de origine Etruscă) împărțit în 45 de sectoare, fiecare dintre ele având un nume de divinitate;

Dar să ne oprim aici cu Etruscii-Carpato-Dunăreni și să vedem cine au fost… Romanii?

Am să încep cu bine cunoscuta legendă a gemenilor Romulus și Remus, fii ai virginei Rhea Silvia. Rhea Silvia, fiica numitorului de Alba Longa (familia Alba Longa a fost întemeiată de getul raman, stralucitorul Enea, prin căsătoria cu fiica unui rege local, Lavinia), fiind vestală în Templul lui Marte, rămâne așa, dintr-o dată, gravidă cu… Zeul Marte. (Istoria ne-a obișnuit cu minuni de felul acesta: este suficient să ne amintim legenda geto-dacică a lui Meriem, Mama Florilor de Măr, care a rămas gravidă, tot „din senin” cu o rază de soare, născând pe cei doi Zalmoxes, frate și soră). Revenind la legenda noastră, unchiul Silviei, Amulius, n-a crezut-o și a aruncat-o în temniţă, ordonând uciderea celor doi prunci gemeni. Un suflet milos îi va pune într-un coș și îi va lăsa să plutească pe apa Tibrului, de unde, legenda spune, vor fi pescuiți și ulterior hrăniți de o lupoaică. Revenind la legenda geto-dacă, cei doi gemeni Zalmoxes au fost adoptaţi de nobilul Aisepos Pastorul și de soția lui Brito-Lagis (Divina Lupoaică). Cronicari romani ai acelor timpuri au mărturisit că legenda cu lupoaica a fost preluata de la Geţi. Dar să revenim la adevărata origine a romanilor.

OLTINA – ALTINA – LATINA – LATIUM

Cu mii de ani înainte de cucerirea a 14% din teritoriul Geţiei de către Romani (sub conducerea „străbunului” Traian), NOI, Carpato-Danubienii, geţii, cucerisem deja peninsula Italică.(!) Vergilius o știa, atunci, de mult, dar noi cei de azi, BA! Urmele lor, ale Carpato-Dunărenilor, au rămas prin locurile pe unde ei au emigrat, din actuala Oltina, ţinut din zona Dobrogei de azi. Altina înseamnă „măreţie”, „fericire” în limba geţilor, asa-zisa „latina vulgară”. Un grup de emigranți geți, avându-l în frunte pe Strălucitorul Enea — get Raman — au părăsit nucleul carpato-dunărean ajungând până în centrul Peninsulei Italice, numind locul LATINA… LATIUM. Limba lor se va numi Latina (Limba Măreției, Limba Fericirii). De-a lungul timpului, „cercetătorii de frunte” s-au căznit (și încă o mai fac) să găsească o altă origine pentru acești Latini; dar dacă Vergilius recunoștea originea Getă a poporului roman și-și folosea imaginația în a-l pune pe Enea în fruntea epopeii formării poporului latin, purtându-și eroul get de la ruinele în flăcări ale Troiei până pe Valea Tibrului, să vedem care este părerea altora despre această călătorie.

Gheorghe Musu, în lucrarea “Din mitologia tracilor”, Victor Kernbach, în “Miturile esenţiale”, Manfred Oppermann, în a sa “Tracii între Arcul Carpatic și Marea Egee”, Adrian Bucurescu, în “Dacia Secretă”, M. Gimbutas, în cartea “Old Europe, ca. 7000-3500 B.C.: The Earliest European Civilization before the Infiltration of the Indo-European People” și V. Gordon Childe, în lucrarea “The History of Civilization: The Aryans”, îi consideră pe Traci (denumire regională a geţilor- n. r. Carmen Pankau) drept nucleul civilizaţiei proto-europene. Strălucitorul Enea, în fruntea emigranţilor Carpato-Dunăreni-Ramani din Oltina, Dobrogea, va ajunge până în Banat, va trece Dunărea și se va opri pentru o scurtă perioadă de timp la sudul ei, la CURTU-ZURA (Curtea Strălucitoare, Orașul Alb, Belgradul de azi) unde se pare că a avut loc idila dintre Strălucitorul Enea și Dido, Doamna, regina ţinuturilor respective.

Au mai trecut câteva sute de ani și legenda getului Enea, chiar dacă nu și-a pierdut esenţa, s-a deplasat ca loc de acţiune într-o altă zonă geografică, personajele suferind și ele modificări. Astfel, Curtuzura va deveni Cartagena, Didona îi va lua locul Doamnei Dido, iar în locul Oltinei avem Troia, ai cărei locuitori geţi erau tot din ramura Ramanilor. Anii trec, istoria se schimbă și iată că Messapii din estul Peninsulei Italice cât și Veneţii de pe cursul inferior al Padului, sunt astăzi consideraţi a fi de origine Getică (după unii, Traco-Iliri). Sătucuri din România poarta nume de Veneţia de Sus, Veneţia de Jos, Roma, cu mult înainte de nașterea legendarului Roma, numele ROMULA era frecvent la Geţi.

Să menţionăm trei împăraţi romani, de origine geto-dacă, ce au stăpânit Roma și întreaga lume antică. Primul dintre ei, Galer cel Bătrân era copilul din flori al Romulei, femeie getă din cetatea Recidava, slujitoare a cultului lui Zalmoxes. Galer cel Batrân desfiinţeaza Imperiul Roman în anul 305 e.n., schimbându-i numele în “Dacia Mare”. Galer, Ler Împărat (293-311) ca ginere al lui Diocletian, a avut un nume rău printre creștini, executând ordinele socrului său, unul dintre cei mai mari persecutori ai creștinismului. Se pare ca el a fost și un general de geniu, fiind asemuit cu Alexandru Macedon (alt Get) de către Niels Hannestad, în special după victoriile obţinute în Asia Mică.

Statuia ce i s-a ridicat îl înfățișa ținând în mână o sferă mare de aramă, reprezentând soarele (dupa Ioannes Lydas, secolul al VI-lea e.n., Fontes, II, 495). Așa că, în secolul al IV-lea e.n. s-a reînfiinţat Imperiul “Dacia Mare”, Geţii (botezați de cotropitorii romani ca “daci” - n. r. Carmen Pankau) devenind din nou stăpânii lumii. Cântecele și colindele populare îl mai omagiază și azi pe Ler, Împăratul Geţilor. Scriitorul Eusebiu spune că după ce Galerius a schimbat numele Imperiului Roman în “Imperiul Dacic”, a dat și armatelor sale, încă de la început, vechiul drapel al Geţilor, Șarpele Gnostic (lucrat din aramă, piele sau chiar stofă), prins în poziţie orizontală pe un baston de corn (după Prof. Dumitru Bălașa, în “Istoria Daco-României”). El s-a declarat ca cel mai mare dușman al numelui de “Roman” (Fontes, II, 6-7) și a mutat capitala la Tesalonic.

Lactanius, un cronicar roman, nota in 325 A.D. ca Galer cel Bătrân este „o fiară cu totul străină de sângele de Roman” (Fontis, II, 7).

Realitatea era că toată armata avea ofiţeri, conducători și soldaţi geţi. Credinţa în Zalmoxes și în nemurire îi făcea aproape de neînvins. După victoria împotriva perșilor se ridică „Arcul de Triumf” de la Salonic. Monumentul a fost realizat din marmură albă cu sculpturi în basorelief despre care, același Niels Hannestad, afirmă că este „cel mai important dintre monumentele tetrarhice păstrate” consemnând pentru eternitate triumful geţilor în întreaga lume antică, orientală și occidentală.

In anul 311, Ler Împărat, înainte să moară (din cauza unei infecții), va da decretul de liberă practică a cultului creștin. Îi vor urma la tron cei doi nepoţi: Galer cel Tânar, iar mai apoi Constantin cel Mare. Acesta din urmă va reconstrui podul de peste Dunăre, construit iniţial de străbunul său Burebista. El mută capitala la Constantinopole, iar prin Edictul de la Milano, din 313 e.n., creștinismul devine obligatoriu, acest fapt bucurând-o mult pe Elena, mama noului împărat. El ridică un arc de triumf la Roma pe care Geto-Ramanii sunt prezenţi prin opt statui de peste trei metri înălţime, reprezentând comandanţi geţi. Cele două arcuri de triumf, precum și cei trei împăraţi geţi mentionaţi, glorifică pentru eternitate victoriile geţilor. „Romanii au fost vechii Ramani, ce descindeau din vechea gintă getică, iar războaiele dintre Geţi și Romani nu au fost nimic altceva, decât războaie fratricide”

Sursa: Prof. Dumitru Balasa
Adaptare și foto: Carmen Pankau