☀️GEŢII DE AUR, SCOBORÂTORI DIN ZEI

CUM AU ARĂTAT, CUM AU TRĂIT GEŢII, STRĂBUNII NOȘTRI? MĂRTURII ISTORICE.

În manualele noastre școlare am intrat ca “BARBARI”, deci ca necivilizaţi, așa s-a dictat de către “cuceritori”, care s-au infiltrat până și în imnul ţării noastre! După “ai noștri” nu suntem nici măcar o civilizaţie… Este de necrezut, nu-i așa? 

Străbunii noștri, Geţii, au trăit modest, cu toate că aurul, argintul și altele erau din abundenţă.
Geţii își alegeau regii numai când când se apropia pericolul de a fi atacați de străini, așa a fost ales și Decebal, ales ca Rege în apropierea războiului cu romanii.

REGII noștri nu și-au construit nici palate pompoase, nici nu și-au ridicat statui imense, ei nu au purtat coroane din aur bătute cu pietre nestemate, ci purtau căciuli din lână, iar în picioare purtau opinci, ca fiecare alt țăran. Ei nu au iubit luxul, ci simplitatea. Geţii nu au format armate profesioniste și la ei sclavagia era interzisă, fapt UNIC în lume!

Strămoșii noștri au știut că adevăratele valori nu de găsesc în părțile materiale, ci în cele SPIRITUALE.

Pământurile aparțineau tuturor, fără acte de proprietate și se lucrau în comun, pământul aparținând lui Dumnezeu.

Modestia și înțelepciunea Geților este cel mai bine exemplificată prin lecția dată de Dromichete regelui Lisimah.

Iată Legenda regelui Dromichete și a lui Lysimah, așa cum a fost ea relatată de istoricul Diodor în una din scrierile sale despre civilizația geților: 

„Aici este cetatea lui Dromichete, cel care după ce l-a prins pe Lysimah, căpetenia macedonenilor, în loc să-l omoare a pregătit pentru acesta un ospăț. Oaspeții au fost poftiți pe cline așternute cu stofe și covoare aduse de acasă și luate de geți ca pradă, masa era din argint, iar cupele din aur. De cealaltă parte, geții stăteau în bănci așternute cu lăicere sărace, aveau mese simple de lemn, pahare din lemn ori din corn de vită precum era obiceiul la geți. Dromichete a umplut cel mai mare dintre CORNURILE DE BĂUT, i-a spus lui Lysimah "tată" și l-a întrebat care dintre mese e cea mai regească. Aceasta a răspuns că a lor, a macedonenilor. Atunci de ce ți-ai părăsit regatul și ai venit aici? a întrebat Dromichete”. 

Asta este CIVILIZAȚIE, asta se numește ÎNȚELEPCIUNE, asta este BOGĂȚIE. Noi, suntem înțelepții lumii!

Geții cei falnici, magnifici, au fost temuți, iubiți, râvniți, admirați, invidiați, copiați, respectați până și de dușmanii lor. Geții cei legendari erau vestiți și prin frumusețea, vitejia, dar și prin înțelepciunea lor. 

Dar, cum au arătat acești Zei legendari, Străbunii noștri?

Când mă gândesc cum să îi descriu, îmi bate inima și mai repede… aud parcă galopul cailor, îi văd pe Geții cei falnici în armuri strălucitoare venind călare din negura timpului… galopând pe cei mai frumoși și mai iuți armăsari, și ei împodobiți în aur, înalți, voinici și frumoși ca niște Zei…

Geții, cu pletele de aur fâlfâind în vântul nemuririi, cu fruntea înaltă, cu ochii mari și mai albaștri decât cerul senin, cu soarele în priviri, cu un surâs enigmatic, cu o privire dârză, adâncă, senină și curată.
Femeile lor erau înalte, zvelte, blonde sau roșcate cu ochii albaștri sau verzi, aveau un chip frumos și atrăgător, însă serios și grav, aveau o frumusețe ca cea a Zânelor din povești.

Dar, cum au fost Geții descriși de Antichitate? Cum au arătat ei? Cum erau îmbrăcați? Care era credința lor? Ce se povestea despre ei?

Din cartea elenismului, ILIADA, aflăm cum îi vedeau grecii pe acei geți:

„Tracii*, veniți de curând, se aflau la marginea oastei; Resos li-i Domnul, odrasla lui Eioneu, și-i acolo. Caii văzutu-i-am eu, n-au seamă de mari și de mândri, Albi ca zăpada sunt ei și la fugă sunt repezi ca vântul. Și ferecat îi e carul cu aur și argint, și mai are arme grozave de aur ce par la vedere – o minune. Dânsul cu ele a venit. Parcă nici nu se cade pe lume Oamenii arme de aceste să poarte, ci numai zeii…” (C. X / v. 420-427).

*“Tracii” – o denumire regională a Geţilor (n.a.)

Istoricul grec HEKATAIOS, care a trăit la curtea regelui Cyrus, scria despre Geţi următoarele:
„Ei (Geții) cinstesc ca zeu numai Soarele și animalul închinat lui, calul. Sunt războinici de temut, pedestri și călare, sunt echipați cu platoșe, iar armele lor sunt spade, sexuri de luptă din aramă. Harnașamentele cailor sunt împodobite cu aur…”

IORDANES povestește că la anul 527 î.e.n., Tomiris a pus bazele orașului TOMIS, Constanţa de astăzi. 

HERODOT scrie că, după victorie, Tomiris, Tamiris sau Timirise, cum i se mai spunea după alte izvoare, a venit cu corăbiile pline de pradă în Dobrogea de astăzi și a pus bazele cetății. 

Descrierea massageţilor este foarte expresivă: luptători pe jos sau pe cai, arcași neîntrecuți, dar și curajoși mânuitori de lance.
Ei purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, iar văduvele de război erau ținute în colectivitate. Aveau o religie monoteistă. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor Geților. Ei sacrificau cai pe altarele Soarelui. 

ARISTEAS din Proconnes, celebru poet și profet al lui Apollon Zamolxe, contemporan cu Homer, spune despre pelasgii hiperboreeni arimaspi următoarele:

”Războinici multi și foarte puternici, avuți în herghelii, în turme și cirezi de vite ; bărbați cu plete stufoase, ce fâlfâie în aer ; cei mai robuști din toți oamenii, având fiecare câte un ochi în fruntea sa cea frumoasa”. Nicolae Densușianu, ”Dacia Preistorica”.

Geograful antic STRABON (60 î.e.n.- 26 e.n.) ne spune că 

"neamurile getice vorbeau aceeaşi limbă, de la Carpați și până în Centrul Asiei."

Sumerologul rus A. KIFISIN scrie:

„Strămoșii rumânilor au exercitat o influență puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei.”

PITAGORA (580 î.e.n – 495 î.e.n.), face referiri la valorile superioare ale geților. În „Legea 1143” el spune:

„Călătorește la geți nu ca să le dai legi, ci să tragi învățăminte de la ei. La geți toate pământurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune.”

HOMER: „Dintre toate popoarele geții sunt cei mai înțelepți.”

Poetul OVIDIU, care a fost exilat la Tomis (Constanța de astăzi) îi descrie pe Geți în poemele lui „TRISTELE”:

„…Au glas aspru/ chip sălbatic și sunt cea mai adevărată întruchiparea a lui Marte/ Părul și barba lor n-au fost tunse niciodată/ Mâna lor dreaptă e totdeauna gata să înfigă cuțitul/ pe care îl are legat la șold orice barbar.”

În poema „Scrisori din Pont” același Ovidiu scrie:

„…un bătrân, care întâmplător se află în acea adunare, / răspunse vorbelor mele astfel/ Şi noi, bunule oaspe, cunoaștem numele prieteniei/ noi care locuim departe de voi, la Pont și la Istru.”

IORDANES (sec. VI e.n.), istoric al goților (geților), atrage atenția că geții, în timpul marelui rege Burebista și al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viață spirituală și învățături foarte avansate:

„Geții îl ascultau în toate și fiindcă erau înzestrați cu o inteligență naturală, îi învăță aproape toată filozofia, morala… instruindu-i în fizică, el îi îndruma să trăiască conform naturii sub domnia propriilor legi (legile belagine)… îi învăță logica și reuși să-i facă abili în gândire și superiori altor popoare… îi învăță să observe cele 12 semne ale zodiacului și cursul planetelor și toată astronomia. El le explică cum crește și descrește fața lunii și le arătă cu cât globul încins al Soarelui depășește în mărime planeta noastră terestră și le explică numele a 346 de stele… Vezi cu mare plăcere, ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puțintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziția cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, (astrele) care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse după o regulă prestabilită”..

PLATON (Critias, II, 259) confirmă acest adevăr spunând că:

”în regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă”.

PLATON și SOCRATE constată că Belaginele:

„epodele sunt vorbele frumoase care fac să se nască în sufletele oamenilor înțelepciunea”. Ele de asemenea pot să fie puse în legătură cu „legea ospitalității”, cu „legea îndatoririlor fiecărui membru al comunității”, „legea omeniei”, totalizate în „obiceiul pământului”, cunoscut ca „legea strămoșilor” dătători de „legi și datini”, după cum constată și Mihai Eminescu.

UBICINI, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 48. descrie femeile gete astfel:

„Mai poți vedea (femeile) ocupate cu treburile gospodăriei, măcinând grâul, țesând inul și lâna; fie conducând căruța, fie alergând înnebunite pe câmpul de luptă, ațâțându-i pe luptători cu strigătele lor, luând parte ele însele la luptă sau înarmate cu torțe aprinse cu care ardeau capul și umerii prizonierilor romani. Tovarășe de nădejde ale soților lor în viață și în moarte, ele se jertfesc voluntar pentru a fi îngropate în același mormânt sau beau din aceeași cupă otrăvită, pentru a nu cădea în mâinile dușmanilor“.

MARTIN HOCHMEISTER, Sibiu, 1784, p. 21. în „Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen“ scrie următoarele:

„(...) femeile lor îi însoțeau în război, stimulau pe bărbați la vitejie, le lăudau faptele, le legau rănile și luptau ele însele când situațiile erau extreme și bărbații trebuiau să cedeze. Există multă exemple care vorbesc de vitejia femeilor, ele fiind vestitele Amazoane. Acasă lucrau pământul, creșteau copiii și-i lăsau pe bărbați să se odihnească după câte un război“.

„(...) Educația copiilor era severă, cu toate că era făcută de mame. Tinerii erau fortificați de timpuriu în vederea războiului, erau obișnuiți cu gerul și cu canicula, învățați să suporte foamea și setea, erau instruiți în mânuirea armelor, cu toate că nu aveau voie să le folosească înainte de a fi ajuns la vârsta bărbăției lor. Li se educa respectul extrem față de rudele lor și învățau să aprecieze în mod special frăția de sânge”.

În ceea ce privește coafura femeilor, pe Columnă ele au capul acoperit cu o basma înnodată la ceafă, în schimb cele de pe monumentul de la Adamclisi au părul pieptănat cu cărare la mijloc și adus spre spate din faţă și din părți pentru a fi adunat în coc. 

Dar, cum arătau aceste femei gete?

ION HORAŢIU CRIŞAN, în „Spiritualitatea geto-dacilor”, p. 77, le descrie astfel:

„Tot cu cărare la mijloc au pieptănat părul și femeile reprezentate pe falerele de la Herăstrău și Ikimovo sau pe fibulele de la Coada Malului, Bălăneşti și cea descoperită într-o localitate necunoscută din Transilvania. Personajele feminine de pe plăcuțele de la Letniţa au părul destul de scurt, potrivit la spate, pe când celelalte îl au bogat, încadrându-le fața și căzând în bucle până pe umeri… La această pieptănătură simplă mai trebuie adăugată cea cu cărare la mijloc și părul împletit în două lungi cosițe, cum este reprezentat personajul feminin de pe falera de argint de la Galice, ori pe cele de la Lupu. În fine, personajul feminin de pe o cupă cu ornamente în relief descoperită la Popești are cosițe mai scurte, ajungându-i doar până la umeri”

Cum erau îmbrăcați geții?

În timp ce bărbații geți purtau haine simple și practice în viața de toate zilele, îmbrăcați în pantalonii lor strâmți, cu o cămașă încinsă, desfăcută prin părți, cu o cingătoare la mijloc, la femei vestimentația era foarte sofisticată, cămăși încrețite cu fontiţe, șnururi, nasturi, fuste cu o multitudine de decorațiuni și culori, fote, pelerine, mantale, baticuri, încălțămintea, de la opinci și până la conduri. Accesoriile oglindeau rolul și poziția ierarhică pe care le aveau ele în societate. Femeile purtau cercei, lănțișoare, coliere, inele, diademe, brățări din aur. Ele purtau părul lejer în șuvițe, care le încadrau frumusețea proverbială, împletit în codițe, sau strâns într-un coc, prins în agrafe din aur cu pietre prețioase.

Vestimentația femeilor gete reflecta poziția socială pe care o dețineau în societate, aceasta fiind o necesitate culturală, o adevărată protoscriere, și exprimând prin cusături și colorit mesajul generațiilor anterioare, tradiția moștenită de la o generație la alta, elemente sacralizate de puteri magice cu scopul de a apăra persoana care le poartă.

Acest mesaj s-a transmis prin tradiție până în zilele noastre, trebuie numai sa privim multitudinea portului nostru popular multimilenar, care oglindește portul strămoșilor noștri. 

Da, așa au arătat Străbunii noștri, Geții de Aur, și dacă vrem să știm exact cum au arătat, trebuie numai să… ne privim în oglindă… 

De partea cealaltă a oglinzii ne va zâmbi cu blândețe un Strămoș de al nostru.

Slăvit fie în veci numele lor!

☀️NIASCHARIAN! – Să renaștem!

Autor: Carmen Pankau