Populare sau culte, în versuri sau în proză, basmele cristalizează concepţia poporului nostru despre bine, frumos și adevăr. Prin triumful permanent al binelui asupra forţelor răului și prin modele de eroi exemplari pe care le propun, basmele imprimă o notă de puternic optimism profundelor valori pedagogice pe care le transmit.
Îmbracate în haina fantasticului și proiectate în fabulos, întâmplările și personajele, spaţiul și timpul alcătuiesc o lume ideală, parabolă plină de fantezie a lumii reale asupra căreia își resfrâng semnificaţiile.
Acțiunea are loc într-un timp fabulos, illo tempore, ce cunoaște dilatări și comprimări, iar coordonatele spaţio-temporale sunt vagi exprimate. Instante definitorii ale comunicării narative, personajele sunt reflexe ficţionale ale unor adevăruri existenţiale și, fiind considerate fiinţe de hârtie (R. Barthes), acestea trăiesc numai în lumea ficţiunii, consistenţa lor fiind dată numai de ancorarea în trama diegezei. Personajele de basm sunt construite după o schemă, fiind reprezentări ale arhietipurilor umane. Ele sunt idei abstracte, de aceea nu pot presupune un portret individualizat, nu au nume, ci sunt numite prin ceea ce sunt: fete, feciori, împăraţi, zmei și sunt diferenţiaţi prin vârsta: mare, mijlocie, mică.
Plecarea de acasă a eroului în tărâmuri îndepartate și necunoscute are caracter iniţiatic, la început el are un statut neprivilegiat, mai apoi fiindu-i recunoscute meritele. El pleacă din tărâmul natal, care se află într-o stare de echilibru, pentru a îndeplini o misiune sau o poruncă, pentru a-și împlini destinul. Trecerea dintr-o lume în alta este imposibilă pentru un om fără cunoștiinţe, iar “bariera” dintre lumi este fie dificilă, datorită unor forme de relief, păduri de nestrăbătut, făpturi ostile, sau chiar datorită distantei uriașe (“peste șapte mări și șapte ţări”, “celălalt capăt al lumii”; exprimarea distanței este deseori însoțită de formule mediane “merse el ce merse”), fie insesizabilă și neașteptată (în Aleodor Împărat, eroul intră pe moșia lui Jumătate-de-om-calare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop fără sa-și dea seama; în Harap Alb trecerea podului semnifică traversarea din lumea tinereții în lumea maturității).
Tărâmul este o regiune geografică, de pildă o câmpie, un munte, o ţară etc., cu diferite legi fizice, sociale și cu diverse ființe fantastice, acestea preluând valorile morale ale celor ce îl inhabitează. De multe ori, tărâmurile sunt în opoziție, de exemplu în Prâslea cel voinic și merele de aur pleacă pentru a recupera obiectele furate de un zmeu și, coborând într-o prăpastie, ajunge într-o lume total diferită (Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt, se uită cu sfială în toate părțile, și cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate: pământul, florile, copacii, lighioane altfel făptuite erau p-acolo). Tarâmul celălalt, cum este numit adesea un astfel de ţinut, nu are nimic de-a face cu lumea cealaltă, comună tuturor religiilor, locul unde sălășluiesc sufletele oamenilor după moarte. Ajungând pe tărâmul celălalt, Prâslea nu întâlnește pe niciunul dintre cei plecați din viată, membri ai familiei sau cunoscuți, care să-i împărtășească din experiența lor și eventual să-l pună în gardă în vederea încercărilor prin care avea să treacă. Găsește, în schimb, trei fete de împărat, la fel de reale ca și el, pe care le eliberează din captivitate, cu cea mica căsătorindu-se în cele din urmă. Chiar și cei care stăpânesc aceste locuri sunt altfel decât oamenii: „ce fel de oameni sunt zmeii aceia şi dacă sunt voinici, întrebă Prâslea”
În “Tinerețe fără de bătrânețe și viaţă fără de moarte” fiul împăratului, îndrumat de către calul lui, ajunge în tărâmul Zânelor unde viaţa nu este supusă valurilor timpului. Intrând în Valea Plângerii, eroul își amintește de familia lui pe care a lăsat-o în urmă și decide să plece din tărâmul fantastic pentru a se reîntoarce la ei, iar imediat cum ajunge în lumea natală, timpul inexorabil își face simțită prezenţa asupra lui, vârsta adevărată îl ajunge din urmă și moare. Tărâmul infernului poate fi observat în Dănilă Prepeleac, acesta fiind o proiecție a iadului ortodox. Creaturile predominante sunt dracii, care sunt puși de către Scaraoschi să îl abată pe erou de la calea lui.
Îmbracate în haina fantasticului și proiectate în fabulos, întâmplările și personajele, spaţiul și timpul alcătuiesc o lume ideală, parabolă plină de fantezie a lumii reale asupra căreia își resfrâng semnificaţiile.
Acțiunea are loc într-un timp fabulos, illo tempore, ce cunoaște dilatări și comprimări, iar coordonatele spaţio-temporale sunt vagi exprimate. Instante definitorii ale comunicării narative, personajele sunt reflexe ficţionale ale unor adevăruri existenţiale și, fiind considerate fiinţe de hârtie (R. Barthes), acestea trăiesc numai în lumea ficţiunii, consistenţa lor fiind dată numai de ancorarea în trama diegezei. Personajele de basm sunt construite după o schemă, fiind reprezentări ale arhietipurilor umane. Ele sunt idei abstracte, de aceea nu pot presupune un portret individualizat, nu au nume, ci sunt numite prin ceea ce sunt: fete, feciori, împăraţi, zmei și sunt diferenţiaţi prin vârsta: mare, mijlocie, mică.
Plecarea de acasă a eroului în tărâmuri îndepartate și necunoscute are caracter iniţiatic, la început el are un statut neprivilegiat, mai apoi fiindu-i recunoscute meritele. El pleacă din tărâmul natal, care se află într-o stare de echilibru, pentru a îndeplini o misiune sau o poruncă, pentru a-și împlini destinul. Trecerea dintr-o lume în alta este imposibilă pentru un om fără cunoștiinţe, iar “bariera” dintre lumi este fie dificilă, datorită unor forme de relief, păduri de nestrăbătut, făpturi ostile, sau chiar datorită distantei uriașe (“peste șapte mări și șapte ţări”, “celălalt capăt al lumii”; exprimarea distanței este deseori însoțită de formule mediane “merse el ce merse”), fie insesizabilă și neașteptată (în Aleodor Împărat, eroul intră pe moșia lui Jumătate-de-om-calare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop fără sa-și dea seama; în Harap Alb trecerea podului semnifică traversarea din lumea tinereții în lumea maturității).
Tărâmul este o regiune geografică, de pildă o câmpie, un munte, o ţară etc., cu diferite legi fizice, sociale și cu diverse ființe fantastice, acestea preluând valorile morale ale celor ce îl inhabitează. De multe ori, tărâmurile sunt în opoziție, de exemplu în Prâslea cel voinic și merele de aur pleacă pentru a recupera obiectele furate de un zmeu și, coborând într-o prăpastie, ajunge într-o lume total diferită (Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt, se uită cu sfială în toate părțile, și cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate: pământul, florile, copacii, lighioane altfel făptuite erau p-acolo). Tarâmul celălalt, cum este numit adesea un astfel de ţinut, nu are nimic de-a face cu lumea cealaltă, comună tuturor religiilor, locul unde sălășluiesc sufletele oamenilor după moarte. Ajungând pe tărâmul celălalt, Prâslea nu întâlnește pe niciunul dintre cei plecați din viată, membri ai familiei sau cunoscuți, care să-i împărtășească din experiența lor și eventual să-l pună în gardă în vederea încercărilor prin care avea să treacă. Găsește, în schimb, trei fete de împărat, la fel de reale ca și el, pe care le eliberează din captivitate, cu cea mica căsătorindu-se în cele din urmă. Chiar și cei care stăpânesc aceste locuri sunt altfel decât oamenii: „ce fel de oameni sunt zmeii aceia şi dacă sunt voinici, întrebă Prâslea”
În “Tinerețe fără de bătrânețe și viaţă fără de moarte” fiul împăratului, îndrumat de către calul lui, ajunge în tărâmul Zânelor unde viaţa nu este supusă valurilor timpului. Intrând în Valea Plângerii, eroul își amintește de familia lui pe care a lăsat-o în urmă și decide să plece din tărâmul fantastic pentru a se reîntoarce la ei, iar imediat cum ajunge în lumea natală, timpul inexorabil își face simțită prezenţa asupra lui, vârsta adevărată îl ajunge din urmă și moare. Tărâmul infernului poate fi observat în Dănilă Prepeleac, acesta fiind o proiecție a iadului ortodox. Creaturile predominante sunt dracii, care sunt puși de către Scaraoschi să îl abată pe erou de la calea lui.
BASMELE ROMÂNEȘTI au la bază concepția folclorică a țăranului român asupra lumii. Pe de altă parte, basmele străine prezintă lumi bine definite și verosimile, având baza în diferite regiuni geografice din lumea reală, de obicei hiperbolizate, la care se adaugă elemente fantastice din poveștile poporului respectiv (de exemplu tărâmul gheţurilor din Crăiasa Zăpezii, pădurea fermecată din Hansel și Gretel și tărâmul subacvatic din Mica Sirena).
Basmul are ca subiect triumful permanent al binelui asupra răului, iar acțiunea are loc într-o lume fantastică, proiecție a lumii reale în fabulos, cadrul spaţio-temporal fiind unul vag, nedefinit pentru scopul generalizării.
Totuși, spațiul basmului poate fi împărțit în mai multe “tărâmuri” cu diverse încercări prin care este trecut eroul în drumul său care îi structurează și îi confirmă valoarea, aceste fapte fiind atribuite și adjuvanţilor, care deseori sunt întâlniți pe aceste meleaguri și care relevă sociabilitatea personajului pozitiv. Astfel, basmul are un caracter educativ, învățându-l pe lector să facă diferența dintre bine și rău.
Sursa: Pastebin
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Basmul are ca subiect triumful permanent al binelui asupra răului, iar acțiunea are loc într-o lume fantastică, proiecție a lumii reale în fabulos, cadrul spaţio-temporal fiind unul vag, nedefinit pentru scopul generalizării.
Totuși, spațiul basmului poate fi împărțit în mai multe “tărâmuri” cu diverse încercări prin care este trecut eroul în drumul său care îi structurează și îi confirmă valoarea, aceste fapte fiind atribuite și adjuvanţilor, care deseori sunt întâlniți pe aceste meleaguri și care relevă sociabilitatea personajului pozitiv. Astfel, basmul are un caracter educativ, învățându-l pe lector să facă diferența dintre bine și rău.
Sursa: Pastebin
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu