🇷🇴️ MADE IN ROMÂNIA - ROMÂNI CELEBRI, ROMÂNI CARE AU CONTRIBUIT LA PROGRESUL OMENIRII 🌹 NICOLAE CONSTANTIN PAULESCU

Vizionari, mult înaintea timpului lor, aceşti români de geniu şi-au aşezat numele între legende, în panteonul de aur al umanității. Cu perseverență, ei şi-au demonstrat ideile revoluționare în ştiință şi artă şi au lăsat urmaşilor o moştenire neprețuită. Nici nu avem la îndemână destule superlative pentru realizările lor, pentru importanța acestora în istoria civilizației sau pentru a ne exprima gratitudinea. Se spune că familiile burgheze, dar nu neapărat, de oameni educați, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, au generat o elită, şcolită în străinătate, care si-a demonstrat valoarea încă din primii ani ai secolului următor. Apartenența lor la națiunea română ne face să fim mândri. Despre unii s-a scris mai mult, despre alții mult mai puțin, de aceea vom începe cu cei din urmă. Sunt români care au făcut istorie.

🌹NICOLAE CONSTANTIN PAULESCU (1869 -1931)

Știați că fiziologul român, profesorul în medicină Nicolae Constantin Paulescu a fost descoperitorul PANCREINEI, numită mai târziu INSULINĂ? Născut în anul 1869 în București, Nicolae Constantin Paulescu a fost primul dintre cei patru copii ai soților Maria și Costache Paulescu. Nicolae a dovedit abilități remarcabile foarte devreme, înca din primii ani de școală. El a învățat franceza, latina și greaca veche la o vârstă fragedă, astfel încât câțiva ani mai târziu, a devenit fluent în toate aceste limbi, fiind capabil să citească opere clasice de literatură latină și greacă în original. El a avut, de asemenea, un talent special la desen, muzică și înclinații speciale față de științe ca fizica sau chimia. A absolvit Liceul Mihai Viteazul din București, în anul 1888.

În toamna anului 1888, Paulescu a plecat la Paris, unde s-a înscris la facultatea de medicină. În 1897 a absolvit facultatea, obținând diploma de Doctor în medicină, și a fost imediat numit chirurg asistent la spitalul de urgentă Notre-Dame du Perpétuel. În 1900, Paulescu a revenit în România, în calitate de șef al Departamentului de Fiziologie al Facultatii de Medicina de la Universitatea din București, precum si ca profesor de medicina clinica la spitalul St Vincent de Paul din București.

In 1916, Nicolae Paulescu a reușit să obțină un extract de pancreas solubil salin, care, injectat unui câine diabetic, s-a dovedit a avea un efect de normalizare asupra nivelului de zahăr din sânge (asupra glicemiei). Extractul de pancreas de bovine în soluție salină, în care impuritățile erau îndepărtate cu acid clorhidric și hidroxid de sodiu, a fost numit pancreină, redenumita ulterior insulină. După încheierea Primului Război Mondial, Paulescu si-a reluat cercetările.
De la 24 aprilie la 23 iunie 1921, Paulescu a publicat trei lucrări bazate pe rezultatele cercetărilor sale, la secțiunea română a Societății de Biologie din Paris:

– Efectul extractului pancreatic injectat unui animal diabetic prin intermediul sângelui.
– Influența timpului scurs de la injectarea intravenoasa a extractului pancreatic unui animal diabetic.
– Efectul extractului pancreatic injectat unui animal normal prin intermediul sângelui.

Cea de-a patra lucrare, un amplu document cu privire la acest subiect – Cercetări privind rolul pancreasului în asimilarea alimentelor – a fost prezentat de către Paulescu la 22 iunie la Arhivele Internationale de Fiziologie din Liège, Belgia si a fost publicat in numărul din august 1921 al revistei. Metoda utilizată de Paulescu pentru prepararea extractului său pancreatic si efectele sale, publicată în Arhivele Internationale de Fiziologie în 1921, era similară cu procedura descrisă de cercetătorul american Israel S. Kleiner într-un articol publicat în 1919 în Journal of Biological Chemistry.

Utilizând procedura sa, Kleiner a fost în măsură să demonstreze o reducere semnificativă a concentrației de glucoză din sânge și urină după injecții intravenoase cu extractul său. Asta nu făcea altceva decât să confirme valabilitatea extractului descoperit de Paulescu în anul 1916.
Mai mult decât atât, Paulescu si-a asigurat paternitatea descopeririilor sale obtinând un brevet pentru metoda sa de fabricație a Pancreinei, la 10 aprilie 1922 (brevet nr. 6254), de la Ministerul Român al Industriei și Comerțului.

În 1923, pentru meritul descoperirii insulinei și a tratamentului aferent, premiul Nobel NU i-a fost acordat lui Paulescu, ci unei echipe canadiene, sub pretextul că deși și-a patentat tehnica sa în România, rezultatul muncii sale nu a avut o utilitate clinică, deoarece extractul său salin încă nu putea fi folosit pe oameni.

În februarie 1922, doctorul Frederick Grant Banting și biochimistul John James Rickard Macleod de la Universitatea din Toronto, Canada, au publicat lucrarea lor cu privire la utilizarea cu succes a unui extract pancreatic diferit, pe baza de alcool, pentru normalizarea glicemiei la un pacient uman, un băiat tânăr. Lucrarea publicată de Banting, Best, Collip și McLeod a prezentat injectarea de insulină la diabetici, într-o forma de extract purificat, care ameliora simptomele individuale ale bolii. Astfel, Banting și Macleod au primit Premiul Nobel in 1923 pentru Fiziologie sau Medicină, pentru descoperirea tratamentului cu insulină.
Profesorul Ian Murray a fost deosebit de activ în efortul de a corecta „greșeala istorică” împotriva lui Paulescu. Murray a fost profesor de fiziologie la Colegiul de Medicină Anderson din Glasgow, Scoția, șeful departamentului de Boli Metabolice la spitalul lider Glasgow, vice-președinte al Asociației Britanice de Diabet, și membru fondator al Federației Internaționale de Diabet. Într-un articol din 1971 al Jurnalului de Istorie al Medicinei și Stiințelor asociate, Murray a scris:

„Prea puțină recunoaștere i-a fost dată lui Paulesco, distins om de știință român, care, la momentul când echipa din Toronto era la începutul cercetărilor, el reușise deja extragerea hormonul antidiabetic din pancreas, dovedind eficacitatea acestuia în reducerea hiperglicemiei la câini cu diabet zaharat.”

Într-o comunicare privată recentă, profesorul Tiselius, directorul Institutului Nobel, și-a exprimat opinia sa personală că „Paulesco a fost în egală măsură demn de premiul Nobel în 1923.”

În concluzie, deși pe plan international meritele știintifice ale lui Nicolae Paulescu nu au fost suficient recunoscute, din cauza vederilor sale politice antisemite, adevăratul descoperitor al INSULINEI rămâne tot omul de știință român.

Datorită descoperirii sale din anul 1916, de-a lungul vremii, au fost salvate milioane de vieți. Paulescu a murit în 1931, în București, el este înmormântat în cimitirul Bellu.
În 1990, Nicolae Paulescu a fost ales postum membru al Academiei Române.
În 3 martie 1993, Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din București, prin Decret al Ministerului Sănătății, a fost redenumit în onoarea sa Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „Nicolae Constantin Paulescu”.

La 27 iunie 1993, la Cluj-Napoca, a fost lansată o carte poștală dedicată memoriei savantului Nicolae Paulescu, pentru a marca Ziua Mondială împotriva Diabetului. 1994 – Nicolae Paulescu a fost de asemenea onorat, pe o marca poștală emisa de Poșta Româna. Timbrul face parte dintr-o serie de șapte timbre emise în cinstea românilor celebri.

Sursa: Nicolae Sabin Dordea cu elemente de la sursele: Wikipedia, the free encyclopedia; Wikipedia, enciclopedia liberă; altermedia.ro; wapedia.mobi/ro; ro.wikipedia.org/wiki/
Adaptare și foto: Carmen Pankau 

Casa savantului NICOLAE CONSTANTIN PAULESCU, transformată 

în muzeu farma.