Unul din cele mai reprezentative tezaure pentru arta getică, tezaurul de la Agighiol, socotit a fi o nestemată arheologică, îşi aşteaptă de peste 70 de ani monografia la care are dreptul, o interpretare care să-l scoată din enigmistica în care este cantonat, o încercare de pătrundere în simbolistica sa decorativă.
Tezaurul amintit ni se pare a fi cu atât mai important, cu cât el poate stabili o punte de legătură dintre lumea getică antică şi societatea feudală românească, ceea ce demonstrează implicit, continuitatea, permanenţa. Interpretat corect, acest tezaur este în măsură să taie nodul gordian al unei probleme care frământă de mult istoricii români de bună credinţă, şi anume originea getică a familiei domnitoare Basaraba (1).
Vom arăta în cele ce urmează, fără teama de a greşi, că numele de SARABHA însemna pentru geţi un motiv mitologic cunoscut de ei, în strânsă legătură cu legenda întemeierii statale şi a monarhului sacerodot care apare pe tezaurul de la Agighiol.
DESPRE ZARABOS-SARABI ŞI SARABA
Nicolae Densusianu semnaleaza că în Getica lui Iordanes se afla un citat în care, după opinia sa, BASARABA apare sub forma trunchiată de Zarabos:
„primum Zarabos Tereos, deinde vocitatos Pileatos, hos qui inter eos generosi extabant: ex quibus eis (Getis) et reges, et sacerdotes oridnabantur” (2).
Pe această bază, Densusianu, coroborând şi cu alte date, ajunge la concluzia că neamul cel mai nobil şi mai puternic al românilor de la Dunărea de Jos, numit Basaraba este atât de vechi, încât poate fi găsit în sec. VII î.e.n.
Atât Nicolae Densusianu, cât şi B.P. Hasdeu, au sesizat că în Istoria bizantină a lui Chalcocondyla, Dan, nepotul de frate al lui MIRCEA CEL BĂTRÂN, era numit „FIUL LUI SARABA”, în loc de Basaraba.3
Ambii istorici, pornind de la formulări de genul "Basaraba voievod, fiul preabunului Basaraba voievod" găsite în inscripţii vechi, afirmă că Basaraba a fost nu doar un nume voievodal, ci un titlu sacru pentru domnitorii ţării.
SARABA ÎN GEŢIA HIPERBOREANA
Vasile Lovinescu a arătat că întemeierea statelor medievale româneşti nu este decât aspectul exterior al unei reînnoiri tradiţionale "dacice".4
Basaraba constituie numele unei caste şi nu al unei familii domnitoare, care a existat în Geţia Hiperboreana. Din traducerea textului lui Iordanes (Getica) care spune că „primii dintre ei erau Sarabii terrei, dintre care se consacrau regi şi preoţi”, se poate deduce că Sarabii cumulau ambele funcţii, cea sacerdotală şi cea regală.
Tradiţia hiperboreana a unui centru spiritual universal în Geţia presupune existenţa unui monarh universal, un REGE AL LUMII, care era şi ZEU, numit SARABA.5
De fapt, însuşi Zalmoxis a fost numit REGE şi ZEU şi este posibil ca, în perioada hiperboreană. un alt nume al lui să fi fost cel de Saraba.
SARABHA LA INDO-EUROPENI
Prin intermediul unui studiu al lui Mircea Eliade 6, putem pătrunde în miezul problemei mitologice Sarabha, subiect abordat în scrierile vedice, în literatura budhistă, în literatura şi folclorul altor popoare indianizate ori europenizate, sedentare ori migratoare.
Important de reţinut este faptul că, în limba sanscrită, cuvântul sarabha (cu accentul pe s) având ca echivalent în limba pali sarabha, desemnează un cervideu fabulos cu opt picioare în loc de patru.
în Mahabharata, Sarabha desemnează un Asura, a cărui încarnare este regele-ermit Paurava 7, iar în Purana, Asura Sarabha este un monstru redutabil cu opt picioare, mai puternic decât un leu, şi adversarul lui Vişnu. Scoţând în evidenţă rolul religios al cerbului, M. Eliade trece in revistă diferitele valorizări ale mitului sarabha.
Cervideul este când încarnarea unui Boddhisatva, când un Asura, adică o fiinţă divină şi demonică, când un animal călăuză, ce obliga prinţii la săvârşirea unui ritual de întemeiere.
Sarabha a fost pus în legătură, pe rând, cu luarea în posesie a unui teritoriu nou sau cu întemeierea unui regat, întemeierea unui oraş, obţinerea suveranităţii universale, o experienţă decisivă sau conversiune religioasă. În literatura indiană veche există o scriere intitulată chiar „Sarabha-minga-jataka”, de unde aflăm cum unui rege i se arată un Sarabha, pentru a-l învăţa Legea, adică, în limba sanscrită, dharma. Sa nu uitam ca acest cuvant -dharma ( cu pronuntia dzarma ) se afla la rădăcina toponimului GETIC ZarmiseGETusa (v. Zalmoxis in cantecul batranesc, Editura Cronicarul, Tulcea,2003, pg.6-8 si celelalte).
SARABHA, REPREZENTAT PE CUPELE DE ARGINT ALE TEZAURULUI DE LA CALICA ( AGIGHIOL)
Descoperit în anul 1931, în movila lui Uţă, tezaurul de la Agighiol, judeţul Tulcea, cuprinde mai multe obiecte de valoare, din argint şi aur, decorate antropomorf şi zoomorf. Cei care cunosc diferite variantele ale legendei lui Dragoș- Voievod își amintesc de un personaj feminin Uta, de la care domnul moldovean primește binecuvântarea. Să mai amintim aici că la Calica (Agighiol) se afla un loc în apropierea satului numit Sub Cunună, toponim întâlnit și în zona din apropierea Grădiștii de Munte, socotit a fi capitala ori centrul religios getic. Însă pe noi ne interesează cel mai mult obiectele din aceasta comoara de proveniență getica și mai ales decorațiunile sale.
Pe cele trei vase de argint, sub formă de cupă,din acest tezaur, domină o unitate decorativă reprezentând un CERB CU OPT PICIOARE, având coarnele sub forma unui ax central, cu mai multe ramuri pe ambele părţi.
Pe cupe se mai află diferite desene reprezentând o pasăre răpitoare ce seamănă mai degrabă cu un cocoş prinzând cu ghearele un iepure, caprine obişnuite cu patru picioare, un animal fabulos, probabil un dragon, aflat pe spatele unui porc şi altele.
Ceea ce ne interesează cel mai mult este acest cervideu cu opt picioare cunoscut, după cum am arătat mai sus, sub numele de sarabha. Iată descrierea făcută de arheologul Dimitrie Berciu a acestei decorațiuni de pe cupele de argint:
Tezaurul amintit ni se pare a fi cu atât mai important, cu cât el poate stabili o punte de legătură dintre lumea getică antică şi societatea feudală românească, ceea ce demonstrează implicit, continuitatea, permanenţa. Interpretat corect, acest tezaur este în măsură să taie nodul gordian al unei probleme care frământă de mult istoricii români de bună credinţă, şi anume originea getică a familiei domnitoare Basaraba (1).
Vom arăta în cele ce urmează, fără teama de a greşi, că numele de SARABHA însemna pentru geţi un motiv mitologic cunoscut de ei, în strânsă legătură cu legenda întemeierii statale şi a monarhului sacerodot care apare pe tezaurul de la Agighiol.
DESPRE ZARABOS-SARABI ŞI SARABA
Nicolae Densusianu semnaleaza că în Getica lui Iordanes se afla un citat în care, după opinia sa, BASARABA apare sub forma trunchiată de Zarabos:
„primum Zarabos Tereos, deinde vocitatos Pileatos, hos qui inter eos generosi extabant: ex quibus eis (Getis) et reges, et sacerdotes oridnabantur” (2).
Pe această bază, Densusianu, coroborând şi cu alte date, ajunge la concluzia că neamul cel mai nobil şi mai puternic al românilor de la Dunărea de Jos, numit Basaraba este atât de vechi, încât poate fi găsit în sec. VII î.e.n.
Atât Nicolae Densusianu, cât şi B.P. Hasdeu, au sesizat că în Istoria bizantină a lui Chalcocondyla, Dan, nepotul de frate al lui MIRCEA CEL BĂTRÂN, era numit „FIUL LUI SARABA”, în loc de Basaraba.3
Ambii istorici, pornind de la formulări de genul "Basaraba voievod, fiul preabunului Basaraba voievod" găsite în inscripţii vechi, afirmă că Basaraba a fost nu doar un nume voievodal, ci un titlu sacru pentru domnitorii ţării.
SARABA ÎN GEŢIA HIPERBOREANA
Vasile Lovinescu a arătat că întemeierea statelor medievale româneşti nu este decât aspectul exterior al unei reînnoiri tradiţionale "dacice".4
Basaraba constituie numele unei caste şi nu al unei familii domnitoare, care a existat în Geţia Hiperboreana. Din traducerea textului lui Iordanes (Getica) care spune că „primii dintre ei erau Sarabii terrei, dintre care se consacrau regi şi preoţi”, se poate deduce că Sarabii cumulau ambele funcţii, cea sacerdotală şi cea regală.
Tradiţia hiperboreana a unui centru spiritual universal în Geţia presupune existenţa unui monarh universal, un REGE AL LUMII, care era şi ZEU, numit SARABA.5
De fapt, însuşi Zalmoxis a fost numit REGE şi ZEU şi este posibil ca, în perioada hiperboreană. un alt nume al lui să fi fost cel de Saraba.
SARABHA LA INDO-EUROPENI
Prin intermediul unui studiu al lui Mircea Eliade 6, putem pătrunde în miezul problemei mitologice Sarabha, subiect abordat în scrierile vedice, în literatura budhistă, în literatura şi folclorul altor popoare indianizate ori europenizate, sedentare ori migratoare.
Important de reţinut este faptul că, în limba sanscrită, cuvântul sarabha (cu accentul pe s) având ca echivalent în limba pali sarabha, desemnează un cervideu fabulos cu opt picioare în loc de patru.
în Mahabharata, Sarabha desemnează un Asura, a cărui încarnare este regele-ermit Paurava 7, iar în Purana, Asura Sarabha este un monstru redutabil cu opt picioare, mai puternic decât un leu, şi adversarul lui Vişnu. Scoţând în evidenţă rolul religios al cerbului, M. Eliade trece in revistă diferitele valorizări ale mitului sarabha.
Cervideul este când încarnarea unui Boddhisatva, când un Asura, adică o fiinţă divină şi demonică, când un animal călăuză, ce obliga prinţii la săvârşirea unui ritual de întemeiere.
Sarabha a fost pus în legătură, pe rând, cu luarea în posesie a unui teritoriu nou sau cu întemeierea unui regat, întemeierea unui oraş, obţinerea suveranităţii universale, o experienţă decisivă sau conversiune religioasă. În literatura indiană veche există o scriere intitulată chiar „Sarabha-minga-jataka”, de unde aflăm cum unui rege i se arată un Sarabha, pentru a-l învăţa Legea, adică, în limba sanscrită, dharma. Sa nu uitam ca acest cuvant -dharma ( cu pronuntia dzarma ) se afla la rădăcina toponimului GETIC ZarmiseGETusa (v. Zalmoxis in cantecul batranesc, Editura Cronicarul, Tulcea,2003, pg.6-8 si celelalte).
SARABHA, REPREZENTAT PE CUPELE DE ARGINT ALE TEZAURULUI DE LA CALICA ( AGIGHIOL)
Descoperit în anul 1931, în movila lui Uţă, tezaurul de la Agighiol, judeţul Tulcea, cuprinde mai multe obiecte de valoare, din argint şi aur, decorate antropomorf şi zoomorf. Cei care cunosc diferite variantele ale legendei lui Dragoș- Voievod își amintesc de un personaj feminin Uta, de la care domnul moldovean primește binecuvântarea. Să mai amintim aici că la Calica (Agighiol) se afla un loc în apropierea satului numit Sub Cunună, toponim întâlnit și în zona din apropierea Grădiștii de Munte, socotit a fi capitala ori centrul religios getic. Însă pe noi ne interesează cel mai mult obiectele din aceasta comoara de proveniență getica și mai ales decorațiunile sale.
Pe cele trei vase de argint, sub formă de cupă,din acest tezaur, domină o unitate decorativă reprezentând un CERB CU OPT PICIOARE, având coarnele sub forma unui ax central, cu mai multe ramuri pe ambele părţi.
Pe cupe se mai află diferite desene reprezentând o pasăre răpitoare ce seamănă mai degrabă cu un cocoş prinzând cu ghearele un iepure, caprine obişnuite cu patru picioare, un animal fabulos, probabil un dragon, aflat pe spatele unui porc şi altele.
Ceea ce ne interesează cel mai mult este acest cervideu cu opt picioare cunoscut, după cum am arătat mai sus, sub numele de sarabha. Iată descrierea făcută de arheologul Dimitrie Berciu a acestei decorațiuni de pe cupele de argint:
pentru vasul nr 1, ”Animalul de la mijloc este un cerb care are coarnele bogat desfăşurate şi acoperite cu pătrăţele şi are opt picioare. Desigur, este vorba de o exagerare, care va fi avut o oarecare semnificaţie”;
pentru vasul nr. 2, ”Animalul central care formează unitatea decorativă principală, reprezintă un ţap cu opt picioare…
… Pe partea opusă a vasului, în dreptul primului animal cu opt picioare se află un altul, cu acelaşi număr de picioare şi cu corpul acoperit cu decor similar aceluia de pe coarne”;
… Pe partea opusă a vasului, în dreptul primului animal cu opt picioare se află un altul, cu acelaşi număr de picioare şi cu corpul acoperit cu decor similar aceluia de pe coarne”;
pentru vasul aflat în posesia Metropolitan Museum din New-York:
"Primul animal care ne atrage atenţia este cerbul cu opt picioare, deja amintit". Însumând, pe cele trei cupe de argint, ale tezaurului, sarabha, cervideul fabulos cu opt picioare, este reprezentat de patru ori, ceea ce conferă calitatea de simbol dominant.
Aşadar, mitul sarabha este atestat în Geţia şi arheologic, nu doar lingvistic, deşi el nu a atras atenţia până în prezent. Cele opt picioare ale cerbului de pe cupele de argint nu reprezintă nici o exagerare artistică, aşa cum credea D. Berciu, ci o ilustrare a cerbului sarabha, care a fost un mit geto-hiperborean, ceea ce demonstrează o cultură mitologică de un înalt rafinament.
SARABHA ŞI BAS SARABHA
Se pune problema cum să înțelegem numele de Basaraba. Este evident că avem în față un cuvânt compus cu substantivul sarabha. Particula lingvistica din capătul cuvântului poate fi citita fie bha, fie bas, ambele sunt posibile.
În limba sanscrită particula „Bha” sintetizează mai multe sensuri: a străluci, a apărea, a se manifesta, a părea, a avea darul să, a trece drept, a arăta ca 9.
Prin urmare, Bha-Sarabha ar putea sa însemne „a părea, a trece drept, a arăta ca Sarabha”.
Bhasarabha nu poate fi în acest caz decât monarhul înţelept care îşi călăuzeşte norodul, precum un sarabha, spre un teritoriu mirific, care, în sens istoric constituie mitul întemeierii statale, iar în sens religios înseamnă eliberarea de suferinţele existenţei. Voievodul este cel ce te conduce spre celălalt mal, făcătorul de vad, acel târtankara, călăuza-monarh.
Dintotdeauna regii geți, urmând pe Zalmoxis, rege şi zeu, au fost şi călăuze religioase. Însuși NEAGOE BASARAB domnitor pios, iubitor de carte a primit numele de la simbolul înţelepciunii, numit în getică „NAGĂ”‘ (şarpe), iar voievodul moldovean ŞTEFAN, constructor de mănăstiri și biserici, a fost supranumit Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Cea de a două variantă, adică Bas-Sarabha este tot atât de posibilă, mai ales că, în grafia medievală romanească întâlnim forma Bassaraba, aşa cum se vede în inscripția de pe moneda bătută de voievodul Brancoveanu la 1713 : CONSTANTINUS – BASSARABA / de BRANKOWAN.
Tălmăcirea lui Bas Sarabha necesită o dezvoltare mai amplă, din acest motiv o vom aborda într-un articol viitor, oricum numele de Basaraba rămâne același.
În limba română, pe lângă omonimul şi toponimul BASARABA, mai avem şi cuvântul cosoroabă, însemnând fiecare dintre bârnele aşezate orizontal deasupra pereţilor casei, în lungul acoperişului, pentru a susţine căpriorii.
Asemănarea dintre coarnele cervideelor şi structura de lemn a acoperişului caselor la români este evidentă: cosoroabă seamănă cu coarnele unui sarabha, pe când căpriorii, seamănă cu coarnele unui cerb obişnuit. Un neam constructor de case nu putea fi unul migrator, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că acest mit este unul autohton, extrem de vechi, precum am arătat.
CÂTEVA CONCLUZII:
• Existenţa unei caste sacerdotal-regale, numită Basaraba, în societatea getică, se susţine nu doar lingvistic ci şi arheologic.
• Voievodul Basaraba nu trebuie căutat în evul mediu, ci în perioada getică de dinaintea lui Burebista.
• Tradiţia sacerdotal-regală s-a păstrat nealterată la geţi şi ea a ieşit la suprafaţă după un mileniu de la agresiunea romană, de data aceasta sub o haină "creştină".
• Nu există nici o ruptură între societatea feudală valahă şi societatea getică, iar cei care au văzut în numele Basaraba o etimologie cumană au greşit.
• Regele înmormântat la Agighiol-Tulcea în sec. IV î.e.n. a făcut parte din casta Sarabha, ca dovadă reprezentarea mitului în cauză pe obiectele de argint ce i-au aparţinut.
• Basaraba poate fi un cuvânt compus din bha şi sarabha însemnând ”Cel asemeni unui Sarabha”(ne rezervam dreptul de a reveni cu detalii la varianta Bas Sarabha).
• A existat pe teritoriul Geţiei Carpatice, în perioada hiperboreană, un centru spiritual universal condus de un monarh-sacerdot, numit Basaraba.
*Cuvântul cosoroabă, din limba română, arată că avem de-a face cu un mit autohton al unei populaţii sedentare, constructori de case. Este încă un argument că AICI s-au format marile mituri indo-europene şi că Geţia Carpatică a fost centru de civilizaţie al indo-europenilor.
NOTE
1. De reţinut că forma BASARABA şi nu Basarab este cea care se întâlneşte în cronici şi hrisoave, deci cea corectă.
2. N. Densusianu, Dacia preistorică, Ed. Meteor, 2000, p. 563
3. B.P. Hasdeu, Istoria critică a românilor. Ed. Minerva, 1984, pg. 94-138 şi celelalte.
4. V. Lovinescu – Dacia Hiperboreană, Ed. Rosmarin, 1996, p.58
5. V. Lovinescu greşeşte crezând că Basaraba este o formă coruptă din Ban –Saraba. Nu vedem cum bas ar deveni ban.
6. M. Eliade, De Ia Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 137
7. Puerava-Paurava este un nume propriu armânesc, adică getic. O familie de armâni numită Puerava se află în prezent în Tulcea. Iorgu Iordan retine toponimul si omonimul romanesc Parava.
8. D. Berciu, Arta traco-getică, Ed. Academiei, 1969, p.33
9. Danila Icze – Dicţionar sanscrit-român, Ed. Universităţii Bucureşti.
Sursa: Gheorghe Şeitan
Adaptare și foto: Carmen Pankau
"Primul animal care ne atrage atenţia este cerbul cu opt picioare, deja amintit". Însumând, pe cele trei cupe de argint, ale tezaurului, sarabha, cervideul fabulos cu opt picioare, este reprezentat de patru ori, ceea ce conferă calitatea de simbol dominant.
Aşadar, mitul sarabha este atestat în Geţia şi arheologic, nu doar lingvistic, deşi el nu a atras atenţia până în prezent. Cele opt picioare ale cerbului de pe cupele de argint nu reprezintă nici o exagerare artistică, aşa cum credea D. Berciu, ci o ilustrare a cerbului sarabha, care a fost un mit geto-hiperborean, ceea ce demonstrează o cultură mitologică de un înalt rafinament.
SARABHA ŞI BAS SARABHA
Se pune problema cum să înțelegem numele de Basaraba. Este evident că avem în față un cuvânt compus cu substantivul sarabha. Particula lingvistica din capătul cuvântului poate fi citita fie bha, fie bas, ambele sunt posibile.
În limba sanscrită particula „Bha” sintetizează mai multe sensuri: a străluci, a apărea, a se manifesta, a părea, a avea darul să, a trece drept, a arăta ca 9.
Prin urmare, Bha-Sarabha ar putea sa însemne „a părea, a trece drept, a arăta ca Sarabha”.
Bhasarabha nu poate fi în acest caz decât monarhul înţelept care îşi călăuzeşte norodul, precum un sarabha, spre un teritoriu mirific, care, în sens istoric constituie mitul întemeierii statale, iar în sens religios înseamnă eliberarea de suferinţele existenţei. Voievodul este cel ce te conduce spre celălalt mal, făcătorul de vad, acel târtankara, călăuza-monarh.
Dintotdeauna regii geți, urmând pe Zalmoxis, rege şi zeu, au fost şi călăuze religioase. Însuși NEAGOE BASARAB domnitor pios, iubitor de carte a primit numele de la simbolul înţelepciunii, numit în getică „NAGĂ”‘ (şarpe), iar voievodul moldovean ŞTEFAN, constructor de mănăstiri și biserici, a fost supranumit Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Cea de a două variantă, adică Bas-Sarabha este tot atât de posibilă, mai ales că, în grafia medievală romanească întâlnim forma Bassaraba, aşa cum se vede în inscripția de pe moneda bătută de voievodul Brancoveanu la 1713 : CONSTANTINUS – BASSARABA / de BRANKOWAN.
Tălmăcirea lui Bas Sarabha necesită o dezvoltare mai amplă, din acest motiv o vom aborda într-un articol viitor, oricum numele de Basaraba rămâne același.
În limba română, pe lângă omonimul şi toponimul BASARABA, mai avem şi cuvântul cosoroabă, însemnând fiecare dintre bârnele aşezate orizontal deasupra pereţilor casei, în lungul acoperişului, pentru a susţine căpriorii.
Asemănarea dintre coarnele cervideelor şi structura de lemn a acoperişului caselor la români este evidentă: cosoroabă seamănă cu coarnele unui sarabha, pe când căpriorii, seamănă cu coarnele unui cerb obişnuit. Un neam constructor de case nu putea fi unul migrator, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că acest mit este unul autohton, extrem de vechi, precum am arătat.
CÂTEVA CONCLUZII:
• Existenţa unei caste sacerdotal-regale, numită Basaraba, în societatea getică, se susţine nu doar lingvistic ci şi arheologic.
• Voievodul Basaraba nu trebuie căutat în evul mediu, ci în perioada getică de dinaintea lui Burebista.
• Tradiţia sacerdotal-regală s-a păstrat nealterată la geţi şi ea a ieşit la suprafaţă după un mileniu de la agresiunea romană, de data aceasta sub o haină "creştină".
• Nu există nici o ruptură între societatea feudală valahă şi societatea getică, iar cei care au văzut în numele Basaraba o etimologie cumană au greşit.
• Regele înmormântat la Agighiol-Tulcea în sec. IV î.e.n. a făcut parte din casta Sarabha, ca dovadă reprezentarea mitului în cauză pe obiectele de argint ce i-au aparţinut.
• Basaraba poate fi un cuvânt compus din bha şi sarabha însemnând ”Cel asemeni unui Sarabha”(ne rezervam dreptul de a reveni cu detalii la varianta Bas Sarabha).
• A existat pe teritoriul Geţiei Carpatice, în perioada hiperboreană, un centru spiritual universal condus de un monarh-sacerdot, numit Basaraba.
*Cuvântul cosoroabă, din limba română, arată că avem de-a face cu un mit autohton al unei populaţii sedentare, constructori de case. Este încă un argument că AICI s-au format marile mituri indo-europene şi că Geţia Carpatică a fost centru de civilizaţie al indo-europenilor.
NOTE
1. De reţinut că forma BASARABA şi nu Basarab este cea care se întâlneşte în cronici şi hrisoave, deci cea corectă.
2. N. Densusianu, Dacia preistorică, Ed. Meteor, 2000, p. 563
3. B.P. Hasdeu, Istoria critică a românilor. Ed. Minerva, 1984, pg. 94-138 şi celelalte.
4. V. Lovinescu – Dacia Hiperboreană, Ed. Rosmarin, 1996, p.58
5. V. Lovinescu greşeşte crezând că Basaraba este o formă coruptă din Ban –Saraba. Nu vedem cum bas ar deveni ban.
6. M. Eliade, De Ia Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 137
7. Puerava-Paurava este un nume propriu armânesc, adică getic. O familie de armâni numită Puerava se află în prezent în Tulcea. Iorgu Iordan retine toponimul si omonimul romanesc Parava.
8. D. Berciu, Arta traco-getică, Ed. Academiei, 1969, p.33
9. Danila Icze – Dicţionar sanscrit-român, Ed. Universităţii Bucureşti.
Sursa: Gheorghe Şeitan
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu