- Urmare -
De pe statueta din bronz de la Curtea de Argeş se descifrează fragmente din cultul lui Osiris: cuvintele lui Osiris de iubire. Domn al celor două pământuri!
Logosului divin I se atribuiau 42 de cărţi sapienţiale care au pus baza hermeneuticii-ştiinţa interpretării textelor vechi. Se specifică numele Letei, mama mitică a lui Apolo, care a ars Vedele, cărţile din limba adamică: la Arnota, alte nume: Lela, Tit (Argeș), Set, Abel etc.
Pe statueta de la Adam Clisi, care înfăţişează primul sacerdot al Europei, regele-preot descifrează scrierea de pe Epitrahil, confirmând faptul că scrierea pictografică îşi are LEAGĂNUL în GEȚIA. Această scriere reprezintă unul din primele documente ce pun în lumină adevărul că pe Valea Dunării, în spaţiul dintre Carpaţi, Dunăre şi Balcani, s-a vorbit o limbă proto-getică, o proto-latină DIN CARE S-A DESPRINS APOI ŞI LATINA ITALICĂ şi confirmă autohtonia şi continuitatea poporului geto-român pe aceste meleaguri.
Un prim text al descifrării sună astfel:
– Asta este OM Ikaron, născut alb, mag Adam: pe paradise spus PUER Atma-omul Niag (Agni); îi ram Cogaion, M., sau
– Sens Soma ma-sa DM datam prima’n Amangia.
Numele HAMANGIA implică istoric câteva consideraţii esenţiale: Încă din Paleoliticul mijlociu (100 000 - 40 000 î.Hr.) peşterile Cheia (La izvor) şi Târguşor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite intens. Autorii relevă faptul că: cultura Hamangia susţine polaritatea unităţii iniţiale a culturii şi civilizaţiei cu mult înainte de apariţia religiilor şi etniilor. (”Limba vorbită de Adam şi Eva” I, 1996, p.17)
D. Berciu aplecându-se şi el asupra genezei geto-române scoate în relief evidenţa că: la noi neoliticul începe pe la 5500 - 2000 î.Hr., când comunităţile vorbeau o limbă pelasgo-europeană…
PROBLEMA CONTINUITĂŢII nu trebuie deci limitată numai la Colonia Dacia romană. Se ştie că noua provincie imperială NU A CUPRINS ÎNTREAGA VATRĂ MULTIMILENARĂ A GEȚIEI lui Burebista şi Decebal.
În afara hotarelor ei, au rămas GEȚII LIBERI din Maramureş, Crişana, Moldova, Muntenia, Scyția, Sarmația (Sarmo-Geția), Germania etc. Ei au reprezentat TERRA GETARUM LIBERĂ şi au continuat să trăiască în formele de viaţă tradiţionale.
Pe cursul Nistrului superior se aflau GEȚII COSTOBOCI, creatorii culturii numite LIPIȚA, integrată şi ea în marea unitate etnoculturală GETICĂ.
Mai la sud în Moldova de nord şi centrală, se aflau CARPII, care până către mijlocul sec. III d. Hr. au fost în fruntea coaliţiilor anti-romane, fie singuri, fie împreună cu aliaţii. Ei au creat o splendidă CIVILIZAŢIE GETICĂ […]
Până nu de mult erau semnalate în judeţul Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Arad, aproximativ 100 de aşezări ale GEȚILOR LIBERI, exponenţi ai complexului SÂNTANA-ARAD-MEDIAŞUL AURIT. (”Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p.39; Continuitatea poporului român în vatra Daciei străvechi în lumina descoperirilor arheologice, în Noi Tracii, 1981, Noiembrie, p.2)
Sanchoniathon identifică în Cosmogonia sa ca inventator al scrisului pe Taautus, din a XII-a generaţie de la Protogenus (primul om, ADAM, pe care egiptenii îl numeau THOOR, alexandrienii Thoyth, iar grecii Hermes. Din Sydyc (Cel drept, fratele lui Misor, tatăl lui Vulcan, se trag dioscurii sau cabirii sau corybanţii sau samotracii. (Eusebiu de Cezareea, De Praeparatione Evangelica, III)
Valerius Flacus aminteşte de conflictul militar dintre geţi şi egiptenii lui Sesostris, care era încrustat pe porţile Templului de la curtea regelui Aetes DIN ŢINUTUL HIPERBOREENILOR /GEŢILOR. (Poemul Argonautice)
Nicolae Densuşianu îl citează pe Pliniu (lib. VII, 3.3) care afirma că: seminţiile scyte, atât cele din Asia cât şi cele din Europa au purtat în vechime numele de abarimon, adică arimonii albi sau vechii aramei, arimini, arieni, arimi, râmni, rimi, cei care alături de etruscii italici, vor înființa Ruma printr-unul din triburile fondatoare numit ramnes (rîmni) sau ramnenses (rîmnenii).
C. B. Ştefanovschi înţelege foarte limpede această afirmaţie majoră a lui Pliniu: Reiese că, în conformitate cu Plinius (23-79), POPORUL SCYŢILOR, care trăia între teritoriul Geției Carpatice şi Munţii Urali, dar, şi până la poalele Caucazului, până la Massa-Geții de la Caspica, se identifică cu un singur nume: Aramei.
O informaţie identică vine şi de la Aristotel care face trimitere la ”originea tracă a scyto-arameilor”. (Din Arhivele Daciei, Cap. 9)
ARIMII, vechii locuitori ai Geției se mai numeau RUMONI sau RUMUNI. (N. Densuşianu, ”Dacia Preistorică”, vol II, p. 165)
Coroborând descoperirile arheologice privind scrierea, de la cele mai vechi până la cele de la TĂRTĂRIA – TURDAŞ – VINCEA, ajungem la concluzia că inventatorii scrisului au fost strămoşii noştri. Toth, Hermes, ori Sarmis sunt de fapt denumirile unuia şi aceluiaş Părinte al scrisului, din care se trag etnonimele unui ACELUIAŞ NEAM ARIMII, aramanii-vorbitorii limbii sfinte aramaice.
Procopiu de Cezareea (sec. VI) consemnează modul de viaţă al unui trib getic: Acesta este modul de a trăi al locuitorilor Insulei Thula, care se deosebesc de multe alte naţiuni. Una din ele mult mai înfloritoare decât celelalte şi foarte numeroasă, este cea a Gautonilor care s-au aşezat lângă Herulii (popor scyt locuind în regiunea lacului Maeotis, Marea de Azov de azi) sosiţi acolo.
Aflăm întâia oară că GOŢII sunt de fapt GEŢII, Gautoi. La Procopius, Thula se afla la extremitatea Oceanului Septentrional (pro th Arktw ta eata), iar la Cicero, Thula era situată în zona Crivăţului, Scandia sau Scandinavia.
La origine s-a folosit cuvântul Arkto, adică popor marţian. La Marte grecii spun Arh, la geto /goţi Ari; gr. Kottein /în loc de koptein = a despărţi; a ucide; a pustii prin sabie. În getică avem kotta, deci din ari+koto=arkto. (De Bell. Goth., lib.IV, cap.XX, p.m. 620)
Berger, în cunoscuta sa lucrare Histoire de l’ecriture, la p. 205, menţionează că: alfabetul a fost răspândit sub forma şi sub numele aramilor, o populaţie pelasgă, numită şi arimi sau arimaspi.
Claudianus, în Panagericul despre consulatul VI al lui Honoriu (Praef. V, 18) numeşte ţara giganţilor in arime, similarul grecescului ein Arimois.
Tertulian aminteşte despre Cartea lui Enoh, tatăl lui Matusalem – prototipul Arhiereului lumii vechi, care a instituit şi rânduit slujirea Arhieriei, salvată de la Potop de Noe, aminteşte de un nume, Sarmis, alături de Sarsan şi Zazas (nume armino-getice), care l-au înveşmântat pe Matusalem şi i-au pus pe creştet o coroană strălucitoare.
Lucius Ampelius (sec. III d.Hr.) numeşte O SERIE DE RAMURI ALE NEAMULUI PELASGO-ARIMIN-GETIC: traci, daci, scyţi, getuli, bessi, bitini, frigieni, capadocieni, sarmaţi, moesi, macedoneni, greci, ilyri, panoni, dalmaţi, alani, brahmani etc. (Liber Memorialis, Cap. VI)
Berosus consemna pe la anul 284 î.Hr. în opera sa Istorii, că: atât caldeenii cât şi scyţii descendeau din neamurile înfloritoare ale geților. (Augustin Deac, Dacia magazin, nr. 5, Iunie 2003)
Dexip scrie în Cronica sa universală pe la anul 260 d.Hr., că SCYŢII care se numeau şi GOŢI (GEŢI) au trecut în număr mare fluviul Istru, pe timpul lui Decius (249-251) şi au pustiit teritoriul stăpânit de romani. Desigur că în armatele goţilor erau prinşi şi înrolaţi o bună parte din Scyţi şi din Geţi, şi acesta este motivul pentru care scyţii sunt ”numiţi goţi”, după conducătorul lor. (Fontes, I, p. 732-735)
Cato Major (234-149 î.Hr), consemnează în lucrarea Origines, că: geţii aveau o scriere cu foarte mult timp ÎNAINTE DE FONDAREA ROMEI. (Maria Crişan, Geta-matcă a limbilor euro-asiatice, p.3)
Eusebiu de Cezareea, sec.IV.d. Hr. spune clar că: împăratul Decius a căzut în 251, conducând mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geţilor.
N-a fost vorba deci de o ”golire a Daciei ocupate”, n-a fost vorba de renumita ”retragere aureliană”, ci pur şi simplu de o ÎNFRÂNGERE SUFERITĂ DE ROMANI DIN PARTEA GEȚILOR LIBERI, ajutaţi şi de rudele lor din afară, altfel spus de o retragere, dar sângeroasă, la 271 d.Hr.
Eutropius în anul 369 d. Hr. un veac mai târziu deci, consemnează că: Aurelian împăratul, după luptele cu Geţii a golit provincia Dacia romană, iar romanii pe care i-a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei i-a aşezat în partea de mijloc a Moesiei. (Fontes, I, p.561 /Gavrilă Copil, Pierit’au Dacii? Unde sunt Romanii din Dacia?…, în Noi Tracii, 1981, Noiembrie, p.2) Afirmaţia lui Eutropius este categorică: pe romani (Aurelian) i-a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei…
Păi, cum rămâne cu arhi-vehiculata idee, teză, ipoteză, teorie că “Dacia” a fost golită de întreaga populaţie băştinaşă la anul 271?!
Iordanes scria pe la anul 551 în opera sa Faptele Romanilor, astfel: Decius însuşi în timpul luptelor cu Geţii a murit de o moarte năprasnică împreună cu fiul său Abrittus… Împăratul Aurelian, rechemând (îi absolvă pe împărat şi pe romani de ruşinea pricinuită de înfrângere, n.a.) de acolo legiunile, le-a aşezat în Moesia şi acolo într-o parte a acesteia, a întemeiat Dacia Mediterranea şi Dacia Ripensis. (Fontes, II, P.39)
Istoricul Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică face CEL MAI AMPLU STUDIU asupra Antichităţii şi DESCOPERĂ IZVOARELE ETNOGENEZEI EUROPENE care ţâşnesc din SPAŢIUL CARPATIC. Citindu-l pe poetul Ovidiu, constată IZBITOAREA ASEMĂNARE între limbile getică, sarmată şi latină, afirmând că: LIMBA GETICĂ-LATINA VULGARĂ a dat naştere limbilor romanice moderne. (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p.679)
Dumitru Bălaşa, preotul-istoric, că România este Vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500 - 3500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare, care a precedat societăţile geto-europene patriarhale.
CONCLUZIA AUTORULUI:
Cea mai veche civilizaţie a Terrei nu trebuie căutată la Ecuator, ci la PARALELA GETICĂ, care înconjurând pământul, ocrotea aici vatra Vechii Europe şi cu proeminenţă, a unei strălucite civilizaţii. (Dacii de’a lungul mileniilor. Ed. Orfeu, 2000, p.7).
Dumitru Bălaşa ne opreşte atenţia şi admiraţia asupra momentului revigorării geților, respectiv apogeul lor, care a coincis cu apusul Romei. Împăraţii Galerius Maximianus şi Maximianus Daia (unchi şi nepot de soră, fiică a crăiesei Romula de Romanaţi, Romula- Reşca, ajutaţi de marele comandant Constantin, viitorul împărat, pun bazele imperiului tânăr “Dac”, începând cu anul 305. d. Hr.unde majoritatea populaţiei şi armata o forma elementul getic iar LIMBA VORBITĂ DE LA UN CAPĂT LA CELĂLALT AL LUMII VECHI era LIMBA GETICĂ. (”Marele Atentat al Apusului Papal împotriva Independenţei daco-românilor”, Liga Română de Misiune Creştină, Cluj-Napoca, 1999, p. 6).
Ilustrul părinte-cercetător trage semnalul de alarmă, alături de cucernicul său avertisment:
Vorbind despre limba geților trebuie să ţinem cont de calitatea limbilor sacre ebraică, greacă, latină şi după secolul IX, a limbii slave, Limba geto-română fiind o limbă populară generalizată în Asia de vest, în Europa, în nordul Africii, a căpătat mai târziu influenţa latinei clasice şi a limbii elene, socotite limbi sacre. Ceva mai mult. Elementele şi formele getice, au fost considerate erori ale caligrafilor şi pe parcurs, fiecare transcriitor de texte a corectat formele limbii getice, în sensul şi forma limbilor greceşti şi latine, denaturându-le. (Dacii de’a lungul mileniilor, op. cit. p.116)
Prezenţi masiv, continuă părintele-istoric în Moscopole, Ohrida, Bosnia, Saraievo, Crusova, Bitolia, Skoplje, Seres, Drama Kavala, Atena, Pireu, Bitinia, Tokai, Budapesta, Leipzig /Lipsca, Cracovia, Lemberg. America, este o amplă dovadă a VIABILITĂŢII PESTE VEACURI A GEȚILOR ŞI A LIMBII LOR.
O dovadă că limba getică era de circulaţie mondială este şi NUMELE CARPAŢI.
În albaneză karpe=stâncă, Karput-oraş în Anatolia, Karpathos, insulă în Mediterana, Carpates oros-oraş în Cipru, Carpentoracte / Carpentras, oraş al Alpilor francezi, Carpetanei, unul dintre cele mai puternice şi vechi triburi ale Hispaniei. (Rev. Noi Tracii, 1985, Septembrie, p.17)
Horaţiu spune într-una din Odele sale (II, 20) că popoarele de limbă getică sunt locuitorii de la Bosfor, getulii din Africa, hiperboreii, colchi, dacii, gelonii, iberii, volcii şi ligurii de la Rhodan.
Quintilian remarcă următorul aspect: dacă se adaugă la cuvintele latine, ori se lasă pe dinafară unele litere sau silabe, se obţine limba barbarilor (GEȚILOR).
Clement Alexandrinul conducătorul Şcolii din Alexandria până la anii 202-203 d.Hr. a fost unul dintre cei mai mari dascăli ai lumii vechi. El a lăsat posterităţii două lucrări esenţiale, Pedagogul şi Stromatele (Covoarele), din care cităm un fragment:
”După părerea mea, cu toţii şi brahmanii şi odrisii şi geţii şi egiptenii, cunoscând marea binefacere pe care au primit-o de la înţelepţi, i-au cinstit ca zei, au rânduit ca filosofia lor să se înveţe în şcoli. Platon şi Pitagora au învăţat de la barbari. Geţii, neam barbar (purtător de barbă), dar nu necunoscător al filosofiei, aleg un delegat (jertfă) pentru eroul lor Zamolxis.” (”Histoire critique du Gnosticisme”, I-II, Paris, 1828, p.40, 49, 231 /I.B.U., I, 1954, p.145)
Herodot – considerat mai justificat sau nu, Părintele Istoriei (a scris 9 istorii): După indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele…GEȚII poartă multe nume, fiecare DUPĂ ŢINUTUL ÎN CARE LOCUIEŞTE, dar toţi au în toate obiceiuri asemănătoare.
Ceea ce se remarcă din expresiile sale este că Peninsula Balcanică era locuită de geți şi toţi grăiau aceeaşi limbă.
Vasile Gaja ne confirmă acest adevăr:
Presupunând o zonă de mărimea Peninsulei Industan, teritoriul indienilor, translatată în această parte a Europei, ce vedem? Vedem că acele bucăţele din Peninsula Balcanică pe care le-am populat noi cu traci ocupă suprafaţa Albaniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Italiei, Poloniei, României, Ucrainei, Ungariei şi popoarelor rezultate din Yugoslavia luate la un loc. Uluitor?
Şi încă nu e totul; Herodot mai spune că tracii se găseau şi pe ţărmul sudic al Mării Negre, adică pe ţărmul răsăritean al Mării Egee. Ori dacă adăugăm acum spaţiului getic balcanic şi partea apuseană a Asiei Mici, Frigia, cum i se mai spunea, ne apropiem de ”similarul Industan”. (Vă rog să remarcaţi că nu mă ating de Grecia ”grecului” Herodot, îi las spaţiul necesar în care să-şi scrie opera pe care o cităm) (Unde a dispărut Limba Dacilor? A.F. Gaja Vasile-Bucureşti, 2002, p. 34).
Tot Herodot ne desluşeşte într-un fel misterul locuitorilor aflaţi dincolo de marele Istru: Eu am reuşit să aflu numai despre locuitorii de pe malul celălalt al Istrului, numiţi Sigyeni. Hotarele lor se întind până în apropierea Eneţilor de la Adriatică. (”Istorii”, Ed. Ştiinţifică, 1984, trad. şi note Felicia V. Ştef /Sadelina Piatkowski, cartea a V-a, cap. III, IX).
Eneţii nu erau alţii decât veneţii /veneţienii, adică TOT GEȚI. Sigyenii spune Apolonios din Rodhos sunt scyţi amestecaţi cu traci. (Argonautica IV, 320)
Strabon îl confirmă pe Apolonius, arătând că şi în Caucaz trăieşte o populaţie a sigyenilor. (”Geografia”, cap. 250).
Strabon, în Geografia sa (17 cărţi) spune foarte limpede:
”Dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă sau geţii sunt un neam de aceeaşi limbă cu tracii… Geţii locuiau şi pe un mal şi pe celălalt al Istrului, ca şi misii, care sunt şi ei traci şi care acum se numesc moesi. Tot el mai aminteşte de un Codice de legi ale Agatârşilor, vechi de 6000 de ani î.Hr. ” (”Geografia”, VII /III, 10, 13; Fontes, I, p. 225-227 /238-239)
Platon mărturiseşte afirmaţia maestrului său Socrate privind Fecioarele hyperboreene, Sybilele profetese, care au adus tablele triunghiulare de aramă cu conţinut eshatologic: După ce s-a despărţit de trup, sufletul se duce la judecată.
HIPERBOREENII POPULAU REGATUL NORDIC AL DUNĂRII.
Cato cel Bătrân-Maior (234-149) afirmă că geţii cu mult înainte de întemeierea Romei, cântau în Ode scrise vitejia eroilor lor.
Lucius Caelius Lactanţiu – apologetul creştin remarca precum că GEȚII CARE AU AJUNS STĂPÂNII LUMII aveau capitala la Tesalonic, o mare cetate a GEȚILOR.
Dionisie-Areopagitul (Areopagetul-getul din Areopag, sec.I d.Hr.), consemna o evidenţă de netăgăduit: În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până dincolo de Scandinavia […] ŢARA IMENSĂ A GEȚILOR. (Fontes, I, p. 529)
Aflăm întâia oară că GOŢII sunt de fapt GEŢII, Gautoi. La Procopius, Thula se afla la extremitatea Oceanului Septentrional (pro th Arktw ta eata), iar la Cicero, Thula era situată în zona Crivăţului, Scandia sau Scandinavia.
La origine s-a folosit cuvântul Arkto, adică popor marţian. La Marte grecii spun Arh, la geto /goţi Ari; gr. Kottein /în loc de koptein = a despărţi; a ucide; a pustii prin sabie. În getică avem kotta, deci din ari+koto=arkto. (De Bell. Goth., lib.IV, cap.XX, p.m. 620)
Berger, în cunoscuta sa lucrare Histoire de l’ecriture, la p. 205, menţionează că: alfabetul a fost răspândit sub forma şi sub numele aramilor, o populaţie pelasgă, numită şi arimi sau arimaspi.
Claudianus, în Panagericul despre consulatul VI al lui Honoriu (Praef. V, 18) numeşte ţara giganţilor in arime, similarul grecescului ein Arimois.
Tertulian aminteşte despre Cartea lui Enoh, tatăl lui Matusalem – prototipul Arhiereului lumii vechi, care a instituit şi rânduit slujirea Arhieriei, salvată de la Potop de Noe, aminteşte de un nume, Sarmis, alături de Sarsan şi Zazas (nume armino-getice), care l-au înveşmântat pe Matusalem şi i-au pus pe creştet o coroană strălucitoare.
Lucius Ampelius (sec. III d.Hr.) numeşte O SERIE DE RAMURI ALE NEAMULUI PELASGO-ARIMIN-GETIC: traci, daci, scyţi, getuli, bessi, bitini, frigieni, capadocieni, sarmaţi, moesi, macedoneni, greci, ilyri, panoni, dalmaţi, alani, brahmani etc. (Liber Memorialis, Cap. VI)
Berosus consemna pe la anul 284 î.Hr. în opera sa Istorii, că: atât caldeenii cât şi scyţii descendeau din neamurile înfloritoare ale geților. (Augustin Deac, Dacia magazin, nr. 5, Iunie 2003)
Dexip scrie în Cronica sa universală pe la anul 260 d.Hr., că SCYŢII care se numeau şi GOŢI (GEŢI) au trecut în număr mare fluviul Istru, pe timpul lui Decius (249-251) şi au pustiit teritoriul stăpânit de romani. Desigur că în armatele goţilor erau prinşi şi înrolaţi o bună parte din Scyţi şi din Geţi, şi acesta este motivul pentru care scyţii sunt ”numiţi goţi”, după conducătorul lor. (Fontes, I, p. 732-735)
Cato Major (234-149 î.Hr), consemnează în lucrarea Origines, că: geţii aveau o scriere cu foarte mult timp ÎNAINTE DE FONDAREA ROMEI. (Maria Crişan, Geta-matcă a limbilor euro-asiatice, p.3)
Eusebiu de Cezareea, sec.IV.d. Hr. spune clar că: împăratul Decius a căzut în 251, conducând mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geţilor.
N-a fost vorba deci de o ”golire a Daciei ocupate”, n-a fost vorba de renumita ”retragere aureliană”, ci pur şi simplu de o ÎNFRÂNGERE SUFERITĂ DE ROMANI DIN PARTEA GEȚILOR LIBERI, ajutaţi şi de rudele lor din afară, altfel spus de o retragere, dar sângeroasă, la 271 d.Hr.
Eutropius în anul 369 d. Hr. un veac mai târziu deci, consemnează că: Aurelian împăratul, după luptele cu Geţii a golit provincia Dacia romană, iar romanii pe care i-a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei i-a aşezat în partea de mijloc a Moesiei. (Fontes, I, p.561 /Gavrilă Copil, Pierit’au Dacii? Unde sunt Romanii din Dacia?…, în Noi Tracii, 1981, Noiembrie, p.2) Afirmaţia lui Eutropius este categorică: pe romani (Aurelian) i-a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei…
Păi, cum rămâne cu arhi-vehiculata idee, teză, ipoteză, teorie că “Dacia” a fost golită de întreaga populaţie băştinaşă la anul 271?!
Iordanes scria pe la anul 551 în opera sa Faptele Romanilor, astfel: Decius însuşi în timpul luptelor cu Geţii a murit de o moarte năprasnică împreună cu fiul său Abrittus… Împăratul Aurelian, rechemând (îi absolvă pe împărat şi pe romani de ruşinea pricinuită de înfrângere, n.a.) de acolo legiunile, le-a aşezat în Moesia şi acolo într-o parte a acesteia, a întemeiat Dacia Mediterranea şi Dacia Ripensis. (Fontes, II, P.39)
Istoricul Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică face CEL MAI AMPLU STUDIU asupra Antichităţii şi DESCOPERĂ IZVOARELE ETNOGENEZEI EUROPENE care ţâşnesc din SPAŢIUL CARPATIC. Citindu-l pe poetul Ovidiu, constată IZBITOAREA ASEMĂNARE între limbile getică, sarmată şi latină, afirmând că: LIMBA GETICĂ-LATINA VULGARĂ a dat naştere limbilor romanice moderne. (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p.679)
Dumitru Bălaşa, preotul-istoric, că România este Vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500 - 3500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare, care a precedat societăţile geto-europene patriarhale.
CONCLUZIA AUTORULUI:
Cea mai veche civilizaţie a Terrei nu trebuie căutată la Ecuator, ci la PARALELA GETICĂ, care înconjurând pământul, ocrotea aici vatra Vechii Europe şi cu proeminenţă, a unei strălucite civilizaţii. (Dacii de’a lungul mileniilor. Ed. Orfeu, 2000, p.7).
Dumitru Bălaşa ne opreşte atenţia şi admiraţia asupra momentului revigorării geților, respectiv apogeul lor, care a coincis cu apusul Romei. Împăraţii Galerius Maximianus şi Maximianus Daia (unchi şi nepot de soră, fiică a crăiesei Romula de Romanaţi, Romula- Reşca, ajutaţi de marele comandant Constantin, viitorul împărat, pun bazele imperiului tânăr “Dac”, începând cu anul 305. d. Hr.unde majoritatea populaţiei şi armata o forma elementul getic iar LIMBA VORBITĂ DE LA UN CAPĂT LA CELĂLALT AL LUMII VECHI era LIMBA GETICĂ. (”Marele Atentat al Apusului Papal împotriva Independenţei daco-românilor”, Liga Română de Misiune Creştină, Cluj-Napoca, 1999, p. 6).
Ilustrul părinte-cercetător trage semnalul de alarmă, alături de cucernicul său avertisment:
Vorbind despre limba geților trebuie să ţinem cont de calitatea limbilor sacre ebraică, greacă, latină şi după secolul IX, a limbii slave, Limba geto-română fiind o limbă populară generalizată în Asia de vest, în Europa, în nordul Africii, a căpătat mai târziu influenţa latinei clasice şi a limbii elene, socotite limbi sacre. Ceva mai mult. Elementele şi formele getice, au fost considerate erori ale caligrafilor şi pe parcurs, fiecare transcriitor de texte a corectat formele limbii getice, în sensul şi forma limbilor greceşti şi latine, denaturându-le. (Dacii de’a lungul mileniilor, op. cit. p.116)
Prezenţi masiv, continuă părintele-istoric în Moscopole, Ohrida, Bosnia, Saraievo, Crusova, Bitolia, Skoplje, Seres, Drama Kavala, Atena, Pireu, Bitinia, Tokai, Budapesta, Leipzig /Lipsca, Cracovia, Lemberg. America, este o amplă dovadă a VIABILITĂŢII PESTE VEACURI A GEȚILOR ŞI A LIMBII LOR.
O dovadă că limba getică era de circulaţie mondială este şi NUMELE CARPAŢI.
În albaneză karpe=stâncă, Karput-oraş în Anatolia, Karpathos, insulă în Mediterana, Carpates oros-oraş în Cipru, Carpentoracte / Carpentras, oraş al Alpilor francezi, Carpetanei, unul dintre cele mai puternice şi vechi triburi ale Hispaniei. (Rev. Noi Tracii, 1985, Septembrie, p.17)
Horaţiu spune într-una din Odele sale (II, 20) că popoarele de limbă getică sunt locuitorii de la Bosfor, getulii din Africa, hiperboreii, colchi, dacii, gelonii, iberii, volcii şi ligurii de la Rhodan.
Quintilian remarcă următorul aspect: dacă se adaugă la cuvintele latine, ori se lasă pe dinafară unele litere sau silabe, se obţine limba barbarilor (GEȚILOR).
Clement Alexandrinul conducătorul Şcolii din Alexandria până la anii 202-203 d.Hr. a fost unul dintre cei mai mari dascăli ai lumii vechi. El a lăsat posterităţii două lucrări esenţiale, Pedagogul şi Stromatele (Covoarele), din care cităm un fragment:
”După părerea mea, cu toţii şi brahmanii şi odrisii şi geţii şi egiptenii, cunoscând marea binefacere pe care au primit-o de la înţelepţi, i-au cinstit ca zei, au rânduit ca filosofia lor să se înveţe în şcoli. Platon şi Pitagora au învăţat de la barbari. Geţii, neam barbar (purtător de barbă), dar nu necunoscător al filosofiei, aleg un delegat (jertfă) pentru eroul lor Zamolxis.” (”Histoire critique du Gnosticisme”, I-II, Paris, 1828, p.40, 49, 231 /I.B.U., I, 1954, p.145)
Herodot – considerat mai justificat sau nu, Părintele Istoriei (a scris 9 istorii): După indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele…GEȚII poartă multe nume, fiecare DUPĂ ŢINUTUL ÎN CARE LOCUIEŞTE, dar toţi au în toate obiceiuri asemănătoare.
Ceea ce se remarcă din expresiile sale este că Peninsula Balcanică era locuită de geți şi toţi grăiau aceeaşi limbă.
Vasile Gaja ne confirmă acest adevăr:
Presupunând o zonă de mărimea Peninsulei Industan, teritoriul indienilor, translatată în această parte a Europei, ce vedem? Vedem că acele bucăţele din Peninsula Balcanică pe care le-am populat noi cu traci ocupă suprafaţa Albaniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Italiei, Poloniei, României, Ucrainei, Ungariei şi popoarelor rezultate din Yugoslavia luate la un loc. Uluitor?
Şi încă nu e totul; Herodot mai spune că tracii se găseau şi pe ţărmul sudic al Mării Negre, adică pe ţărmul răsăritean al Mării Egee. Ori dacă adăugăm acum spaţiului getic balcanic şi partea apuseană a Asiei Mici, Frigia, cum i se mai spunea, ne apropiem de ”similarul Industan”. (Vă rog să remarcaţi că nu mă ating de Grecia ”grecului” Herodot, îi las spaţiul necesar în care să-şi scrie opera pe care o cităm) (Unde a dispărut Limba Dacilor? A.F. Gaja Vasile-Bucureşti, 2002, p. 34).
Tot Herodot ne desluşeşte într-un fel misterul locuitorilor aflaţi dincolo de marele Istru: Eu am reuşit să aflu numai despre locuitorii de pe malul celălalt al Istrului, numiţi Sigyeni. Hotarele lor se întind până în apropierea Eneţilor de la Adriatică. (”Istorii”, Ed. Ştiinţifică, 1984, trad. şi note Felicia V. Ştef /Sadelina Piatkowski, cartea a V-a, cap. III, IX).
Eneţii nu erau alţii decât veneţii /veneţienii, adică TOT GEȚI. Sigyenii spune Apolonios din Rodhos sunt scyţi amestecaţi cu traci. (Argonautica IV, 320)
Strabon îl confirmă pe Apolonius, arătând că şi în Caucaz trăieşte o populaţie a sigyenilor. (”Geografia”, cap. 250).
Strabon, în Geografia sa (17 cărţi) spune foarte limpede:
”Dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă sau geţii sunt un neam de aceeaşi limbă cu tracii… Geţii locuiau şi pe un mal şi pe celălalt al Istrului, ca şi misii, care sunt şi ei traci şi care acum se numesc moesi. Tot el mai aminteşte de un Codice de legi ale Agatârşilor, vechi de 6000 de ani î.Hr. ” (”Geografia”, VII /III, 10, 13; Fontes, I, p. 225-227 /238-239)
Platon mărturiseşte afirmaţia maestrului său Socrate privind Fecioarele hyperboreene, Sybilele profetese, care au adus tablele triunghiulare de aramă cu conţinut eshatologic: După ce s-a despărţit de trup, sufletul se duce la judecată.
HIPERBOREENII POPULAU REGATUL NORDIC AL DUNĂRII.
Cato cel Bătrân-Maior (234-149) afirmă că geţii cu mult înainte de întemeierea Romei, cântau în Ode scrise vitejia eroilor lor.
Lucius Caelius Lactanţiu – apologetul creştin remarca precum că GEȚII CARE AU AJUNS STĂPÂNII LUMII aveau capitala la Tesalonic, o mare cetate a GEȚILOR.
Dionisie-Areopagitul (Areopagetul-getul din Areopag, sec.I d.Hr.), consemna o evidenţă de netăgăduit: În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până dincolo de Scandinavia […] ŢARA IMENSĂ A GEȚILOR. (Fontes, I, p. 529)
- Sfârșit -
Sursa: Compilat de profesorul Gh.Constantin Nistoroiu
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu